ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4393/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr. 97/45 din 5 februarie 2008, reclamanții Municipiul Pașcani și Primăria Municipiului Pașcani au chemat în judecată D.G.F.P.

Iași, pentru a se dispune anularea deciziei nr. 1 din 17 ianuarie 2008 și a procesului-verbal de inspecție fiscală nr. 16389 din 27 noiembrie 2007, arătând următoarele: - cu privire la contractul de concesiune nr. 10 din 20 august 1997 încheiat cu SC L. SA Blăgești – Pașcani, organul de control a ignorat dispozițiile art. 40 și art. 44 din Legea nr. 18/1991, forma inițială, în raport de care probase dreptul de proprietate al autorității locale asupra terenului provenit din islazul comunal; - referitor la terenul închiriat SA A. SA Lunca Pașcani, reclamanta a arătat că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de 60 ha din cuveta Acumulare Pașcani, prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 97 din 14 februarie 2000, privind suprafața de 1167 ha pusă la dispoziția comisiilor locale de fond funciar, în care este inclusă și suprafața de 60 ha sus menționată.

S-a mai susținut că perfectarea contractului de concesiune nr. 10/2007 cu SC L. SA a avut la bază principiul autonomiei locale, documentația ce a stat la baza acestuia fiind în măsură a demonstra faptul că Municipiului Pașcani i-a fost retrocedată o suprafață totală de 399 ha pășune, conform înscrisurilor din Registrul agricol, iar suprafața de 51 ha concesionată prin contractul sus evocat, este inclusă în suprafața de pășune asupra căreia reclamanta avea drept de dispoziție. Și contractul de închiriere nr. 24/1997 cu SC A.G.

SA Lunca Pașcani a fost perfectat de reclamantă în condiții de legalitate, documentația aferentă acestei convenții demonstrând de asemenea că pentru terenurile aferente investiției „Acumularea Pașcani”, foștii proprietari au fost compensați cu teren extravilan aflat în imediata apropiere, pe care le-au fost emise și titlurile de proprietate, iar Direcția Apele Române, filiala Bacău, i-a transmis folosința terenului respectiv (60 ha) cu scopul încheierii prin licitație publică, până la inundarea cuvei barajului. Totodată, licitația s-a derulat după exercitarea contractului de legalitate de către Prefectura Județului Iași, prin Hotărârea Comisiei județene nr. 97/2000 fiindu-le conferit încă o dată dreptul de dispoziție asupra acestui teren.

Prin sentința civilă nr. 90/CA din 21 aprilie 2008, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea introdusă de reclamanții Municipiul Pașcani și Primăria Municipiului Pașcani, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Iași. A anulat decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2008 și procesul-verbal de imputare nr. 255880 din 30 noiembrie 2007, emise de pârâta D.G.F.P. Iași. A obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut faptul că, dacă ar fi existat suspiciuni întemeiate cu privire la legalitatea operațiunilor în care s-a angajat reclamantul, acestea trebuiau să fie urmate de o acțiune în anulare a actelor administrative de autoritate în baza cărora cele două contracte au fost încheiate, nefiind permis ca, pe o cale incidentă, să se cerceteze vreuna din hotărârile adoptate de Consiliul Local Pașcani în anul 1997. De asemenea, prin contractele de concesiune încheiate în mod ilegal nu s-a produs o vătămare a fondurilor publice sau a patrimoniului unității administrativ-teritoriale supuse controlului. S-a mai reținut că dreptul de a exercita controlul financiar delegat, în condițiile O.G.

nr. 119/1999, nu include și dreptul de tutelă administrată, respectiv dreptul de a contesta, direct sau indirect, actele emise de autoritățile administrației publice locale, întrucât acest fapt contravine principiilor consacrate de art. 2 din Legea nr. 215/2001, republicată și art. 120 alin. (1) din Constituția României, revizuită. Art. 36 din Legea nr. 215/2001 conferă consiliilor locale atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni, inclusiv în domeniul sportului, și dreptul de a se asocia cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local. Dacă s-ar fi încălcat spiritul și litera normelor legale menționate, nu era căderea personalului D.G.F.P.

Iași să hotărască cum trebuie interpretată și aplicată legea sau contractul, atât organul de control, cât și instituția publică care a solicitat verificarea, având mijloacele necesare pentru a ataca în instanță actele considerate nelegale, nimeni neputându-și însă asuma rolul de judecător al activității organelor administrației publice locale, în afara cadrului stabilit prin Constituție și Legea nr. 554/2004. Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs D.G.F.P. a județului Iași, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivele de recurs, recurenta susține, în esență, faptul că hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 5, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar.

Aceasta se susține având în vedere că reclamanta a încheiat contractele menționate cu cele două societăți în mod ilegal, bazându-se pe date neconforme cu realitatea, deoarece terenurile ce fac obiectul acestora nu sunt proprietatea publică sau privată a acesteia, astfel că reclamanta nu putea avea calitatea de concedent a terenului agricol în suprafață de 509.596 mp (contractul de concesiune nr. 10/1997) și nici calitatea de administrator al terenului agricol în suprafață de 60 ha (contractul de închiriere nr. 24/1997). Intimații-reclamanți au formulat concluzii scrise prin care invocă în principal nulitatea recursului în raport de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar în subsidiar solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte a invocat din oficiu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia instanța nu a fost alcătuită conform dispozițiilor legale. După cum se constată, sentința recurată a fost pronunțată la 21 aprilie 2008, în complet format din doi judecători, deși, prin Legea nr. 97 din 14 aprilie 2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, fusese modificat art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în sensul înlăturării dispozițiilor referitoare la compunerea din doi judecători a completului de judecată. Ca urmare a art. VI 1 din Legea nr. 97/2008, competența în primă instanță de a judeca cererea reclamantei revenea Curții de Apel Iași, în complet format dintr-un judecător, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (R1).

În consecință, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care va judeca în complet legal constituit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Iași împotriva sentinței civile nr. 90/CA din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2007.