ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2600/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 2.04.2021, sub numărul x/2021, reclamantul Municipiul Pașcani a chemat în judecată pe pârâta Legume S.A. Pașcani, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că proprietarul suprafeței de teren de 509.596 mp, înscrisă în cartea funciară nr. x Pașcani, este Municipiul Pașcani; să fie obligată pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 509.596 mp ce face obiectul cărții funciare nr. x Pașcani; să se dispună radierea din cartea funciară nr. x Pașcani a Legume S.A. Pașcani, în calitate de proprietar, și înscrierea corectă a Municipiului Pașcani, în calitate de proprietar. Prin sentința civilă nr. 1735 din 29 septembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Pașcani, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Municipiul Pașcani, în contradictoriu cu Legume S.A. Pașcani prin administrator judiciar A., în favoarea Tribunalului Iași.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 2461 din 13.10.2022, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității, a tardivității și excepția de nelegalitate; a respins cererea de chemare in judecată, așa cum a fost precizată de reclamantul Municipiul Pașcani, în contradictoriu cu pârâta Legume S.A. Pașcani; a luat act că pârâta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 115/2023 din 2 martie 2023, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de apelantul-reclamant Municipiul Pașcani; a respins apelul incident formulat de apelanta-pârâtă Legume S.A. Pașcani împotriva sentinței civile nr. 2461/13.10.2022, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă; a admis apelul principal formulat de apelantul-reclamant Municipiul Pașcani împotriva sentinței civile nr. 2461/13.10.2022, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, sentință pe care a schimbat-o în tot; a admis cererea promovată de reclamantul Municipiul Pașcani, în contradictoriu cu pârâtă Legume S.A. Pașcani, prin administrator judiciar A.; a obligat pârâta Legume S.A. Pașcani să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului suprafața de teren de 509.596 mp înscrisă în cartea funciară nr. x Pașcani, cu delimitările și indicii topo-cadastrali menționați în carte funciară; a respins cererea reclamantului de rectificare corespunzătoare a cărții funciare; a obligat apelanta-pârâtă Legume S.A. Pașcani să plătească apelantului-reclamant Municipiul Pașcani suma de 32250,61 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 20167,11 RON reprezentând cheltuieli de judecată la fond, iar suma de 12083,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 115/2023 din data de 2 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., recurenta - pârâtă Legume S.A. Pașcani, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei recurate, atât cu privire la soluția de respingere a apelului incident formulat de recurentă, cât și cu privire la soluția de admitere, în parte, a apelului declarat de intimatul UAT Municipiul Pașcani. Referitor la nelegalitatea deciziei recurate cu privire la soluția de respingere a apelului incident declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 2461/13.10.2022 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, arată că instanța de apel a reținut în motivare că excepția de nelegalitate a Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 39/1997 și nr. 53/23.08.1999, prin care a fost însușit inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului este inadmisibilă întrucât aceste hotărâri nu reprezintă acte administrative care să producă efecte juridice, doar hotărârea de guvern ce atestă domeniul public putând face obiectul contestației. Recurenta apreciază că aspectele vizând aptitudinea H.C.L. Pașcani nr. 39/1997 și H.C.L. Pașcani nr. 53/1999 de a reprezenta sau nu acte administrative care produc efecte juridice este un motiv de fapt nediscutat în contradictoriu, dar pe care instanța de apel și-a fundamentat decizia pronunțată și susține că, procedând în acest fel, Curtea de Apel lași a încălcat prevederile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialității, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Recurenta învederează că, potrivit considerentelor deciziei recurate, inadmisibilitatea excepției de nelegalitate este motivată prin faptul că "aceste hotărâri nu reprezintă acte administrative care să producă efecte juridice, doar hotărârea de guvern ce atestă domeniul public putând face obiectul contestației", însă această motivare este în vădită contradicție cu motivele expuse prin aceeași decizie, în care se arată faptul că "Prin H.C.L. Pașcani nr. 39/1997 s-a preluat terenul în suprafață de 509596 mp în patrimoniul privat al statului și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Pașcani, iar prin H.C.L. Pașcani nr. 53/23.08.1999 s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Pașcani, conform Anexei nr. 1 ce face parte integrantă din hotărâre, în care este înscris și terenul în discuție, poziția 794 din Anexă. Ulterior, prin H.G. nr. 1354/2001, a fost atestat domeniului public al județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul lași, în anexa nr. 3 a hotărârii menționate regăsindu-se terenului în suprafață de 509.596 mp." Astfel, instanța de apel constată că H.C.L. Pașcani nr. 39/1997 și H.C.L. Pașcani nr. 53/1999 sunt acte administrative care au produs și produc în continuare efecte juridice cu privire la regimul juridic al proprietății. Recurenta arată că este o evidentă contradicție, în sensul afirmării inexistenței oricăror efecte juridice ale hotărârilor, iar, pe de altă parte, reținându-se efectele de drept civil și administrativ ale celor două hotărâri, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Susține că sunt incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât soluția exprimată cu privire la excepțiile de nelegalitate a H.C.L. Pașcani nr. 39/1997 și H.C.L. Pașcani nr. 53/1999 reprezintă o vădită încălcare a normelor de drept material. Arată că ambele acte administrative sunt emise în exercitarea atribuțiilor exprese ale Consiliului Local, așa cum acestea erau reglementate de dispozițiile legale aplicabile. Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 69/1991 (act normativ în vigoare la data adoptării H.C.L. nr. 39/1997), Consiliul local are următoarele atribuții: g) administrează domeniul public și privat al comunei ori orașului și exercită drepturile prevăzute de lege cu privire la regiile autonome pe care le-a înființat, iar H.C.L. nr. 39/1997 este adoptată tocmai în scopul expres al administrării unor bunuri, urmând să producă efectele juridice explicit menționate în cuprinsul său. Mai arată că H.C.L. Pașcani nr. 53/1999 este adoptată în aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998, producând efectele specifice stabilite de legea organică menționată, în conformitate cu care "Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale se întocmește, după caz, de comisii special constituite, conduse de președinții consiliilor județene, respectiv de primarul general al municipiului București sau de primari. (2) Inventarele întocmite potrivit prevederilor alin. (1) se însușesc, după caz, de consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale. (3) Inventarele astfel însușite se centralizează de consiliul județean, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, și se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local." Recurenta învederează că, referitor la dispozițiile exprese ale H.C.L. Pașcani nr. 39/1997, art. 1 prevede preluarea terenului în suprafață de 509.596 mp în patrimoniul privat al Statului de la Legume S.A. Pașcani (dispoziție care are semnificația expresă a transferului dreptului de proprietate, cu efectele aferente determinării noului titular al dreptului de proprietate). Totodată, Consiliul local instituie dreptul propriu de administrare asupra terenului, ceea ce îi conferă atributul folosinței bunului imobil. Afirmă că aceste dispoziții au ca efect nemijlocit realizarea acțiunilor prevăzute în art. 2 și următoarele din H.C.L. nr. 39/1997, respectiv de valorificare și însușire a fructelor civile generate de teren și, în concluzie, prin H.C.L. Pașcani nr. 39/1997, Statul Român apare ca titular exclusiv, unic, al dreptului de proprietate asupra terenului, dând naștere unui drept real principal - dreptul de administrare, arogat de Consiliul local Pașcani, în temeiul căruia autoritatea locală va încheia o suită de acte civile și administrative. În consecință, în mod evident, H.C.L. Pașcani nr. 39/1997 este un veritabil act administrativ de autoritate constitutiv de drepturi, care produce efecte juridice subsecvente de drept civil. Învederează că și H.C.L. Pașcani nr. 53/1999 produce efecte juridice proprii, atât prin prisma calității de act de inventariere a patrimoniului, dar mai ales prin schimbarea regimului juridic al dreptului de proprietate asupra terenului, precum și a titularului dreptului de proprietate. Astfel, deși prin H.C.L. Pașcani nr. 39/1997 se stabilise ca proprietar unic și exclusiv Statul Român, regimul proprietății fiind proprietate privată (patrimoniu privat al Statului), prin H.C.L. Pașcani nr. 53/1999, terenul este însușit în proprietatea publică a Municipiului Pașcani, ceea ce semnifică atât o schimbare a titularului dreptului de proprietate, fiind reglementat astfel transferul dreptului de proprietate de la Statul Român la UAT Municipiul Pașcani, cât și o schimbare a regimului dreptului de proprietate, proprietatea privată fiind schimbată cu proprietatea publică. Având în vedere că cele două hotărâri sunt emise de autoritatea publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării în concret a legii, prin aceste acte născându-se și modificându-se raporturi juridice, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) teza 1 din Legea nr. 554/2004 care definește actul administrativ, iar a considera că cele două acte administrative emise de Consiliul local al Municipiului Pașcani nu produc efecte juridice înseamnă a ignora complet atât conținutul acestora, cât și a încălca normele de drept material în aplicarea cărora cele două acte administrative au fost emise. Solicită a se avea în vedere faptul că însuși intimatul reclamant Municipiul Pașcani conferă celor două acte administrative efecte juridice, ele constituind, în viziunea sa, titlul de proprietate. Astfel, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată (pag. 2, par. 4 și 6), dreptul de proprietate al Municipiului Pașcani se fundamentează pe dispozițiile H.C.L. Pașcani nr. 39/1997 și pe dispozițiile H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al Județului lași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul lași, și care are la bază H.C.L. Pașcani nr. 53/1999. Subliniază că analiza judicioasă a prezentei cauze trebuie să aibă în vedere, prioritar, dacă actele administrative în discuție sunt valabile și, implicit, dacă pot produce vreun efect juridic, oricare ar fi acesta și doar în situația reținerii legalității actului, se pot pune în discuție efectele actelor, determinându-se dacă sunt operațiuni de gestiune a patrimoniului sau sunt acte constitutive sau translative de drepturi reale. Arată că analiza legalității actelor administrative este necesară cu atât mai mult cu cât acestea, de la emiterea lor, beneficiază de prezumția de legalitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ echivalează cu a nu respecta legea. Afirmă că însăși analiza de legalitate a H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași presupune analiza modului legal de dobândire a dreptului de proprietate de către Municipiul Pașcani. Astfel, includerea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor aparținând domeniului public al statului nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului, valabilitatea atestării domeniului public al statului fiind condiționată de existența, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietății publice (Î.C.C.J., Decizia nr. 561/07.02.2014). Examenul de legalitate al hotărârii prin care se atestă domeniul public nu se face prin raportare la această prevedere legală [art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998], deoarece excepția de nelegalitate nu vizează încălcarea acestui text de lege, ci modul de dobândire a dreptului de proprietate publică asupra terenului în litigiu de către Statul Român (Î.C.C.J., Decizia nr. 1080/28.02.2012 și, similar, I. C. civ..J., Decizia nr. 3830/30.06.2011). Recurenta învederează că H.C.L. Pașcani nr. 39/1197 și H.C.L. Pașcani nr. 53/1999 sunt vădit nelegale, motivat de următoarele aspecte: (i) Cu privire la H.C.L. Pașcani nr. 39/1997, prin manifestarea unilaterală de voință a Consiliului local al municipiului Pașcani, terenul în suprafață de 509.596 mp a fost preluat în patrimoniul privat al Statului Român și în administrarea Consiliului local al municipiului Pașcani, iar un atare act al autorității publice locale este nelegal, raportat la faptul că, la data emiterii Hotărârii menționate (27 iunie 1997), terenul era proprietate privată a recurentei, conform sentinței civile definitive și irevocabile nr. 1678/1994, pronunțată în dosarul nr. x al Judecătoriei Pașcani, în contradictoriu cu Consiliul local al Municipiului Pașcani. În același timp, dobândirea dreptului de proprietate de către Stat presupunea exprimarea, în mod expres, a voinței acestuia, prin Guvernul României, ca viitor titular al dreptului de proprietate. Or, nu există emisă vreo hotărâre de Guvern prin care să se dispună cu privire la dobândirea, preluarea sau transferul de la recurentă a dreptului de proprietate asupra terenului. De asemenea, prin H.C.L. Pașcani nr. 39/1997, Consiliul local și-a conferit dreptul de administare a terenului, drept de administrare care este privit ca drept real și care este de natură să limiteze dreptul de proprietate sub aspectul atributului folosinței. Prin urmare, este obligatorie manifestarea de voință a titularului dreptului de proprietate în vederea creării dreptului de administrare. Arată că H.C.L. Pașcani nr. 39/1997 a fost emisă fără a exista manifestarea de voință a Statului Român (aparent proprietar al terenului) și fără a exista vreo hotărâre de Guvern prin care să se dispună cu privire la administrarea terenului de către Consiliul Local Pașcani și, în consecință, având în vedere inexistența consimțământului viitorului titular al dreptului de proprietate – Statul Român – cu privire la dobândirea proprietății și la crearea dreptului de administrare, este lovit de nulitate absolută actul autorității deliberative locale prin care Statul este împroprietărit, în condițiile inexistenței vreunui alt temei legal. (ii) Cu privire la H.C.L. Pașcani nr. 53/1999, susține că, prin acest act administrativ, terenul a fost preluat direct și nelegal din patrimoniul privat al Statului sau al recurentei, direct în domeniul public al Municipiului Pașcani, fără nicio altă formalitate prealabilă, doar prin menționarea sa în cadrul anexei la hotărâre, la poziția 794, în care este indicat ca aparținând domeniului public al municipiului Pașcani teren ocupat de construcții speciale (sere, solarii)" pe str. x, în suprafață de 50,9562 ha – anul dobândirii fiind indicat anul 1997. Or, la data emiterii acestei hotărâri, terenul aparținea fie recurentei (conform sentinței civile nr. 1678 din 22 martie 1994, pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. x/1994), fie Statului Român (conform H.C.L. Pașcani nr. 39/1997), astfel încât, în nicio situație, acest teren nu era "fără stăpân", pentru ca municipiul Pașcani să și-l poată însuși fără alte formalități. Întrucât exista un titular al dreptului de proprietate, oricare din modalitățile prevăzute de lege (descrise în principal prin dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998) implica manifestarea expresă a voinței proprietarului, cu excepția exproprierii (modalitate de dobândire a dreptului de proprietate care nu a fost utilizată în cauză). Prin urmare, neexistând vreo manifestare de voință sau consimțământ din partea proprietarului terenului, municipiul Pașcani nu putea include bunul imobil în lista bunurilor aparținând domeniului public al municipiului Pașcani, aceasta fiind o modalitate indirectă de dobândire a dreptului de proprietate. Pentru ca terenul în suprafață de 509.596 mp să aparțină domeniului public ar fi trebuit să fi fost afectat unei utilități publice [să fie "de uz ori de interes public", așa cum prevede art. 858 din C. civ., precum și art. 3 alin. (1) și (4) din Legea nr. 213/1998], însă la data adoptării H.C.L. Pașcani nr. 53/1999 nu exista vreun act de afectare a terenului vreunui scop de utilitate publică. Mai mult, această afectare nici nu avea cum să existe de vreme ce terenul: (a) era proprietate privată a recurentei Legume S.A. Pașcani, (b) era folosit anterior de către recurentă în scop economic privat, pentru obținerea și comercializare de produse agricole, (c) pe întreaga suprafață erau (și există și în prezent) construcții aferente exploatării agricole (solare, clădiri administrative și de exploatare agricolă, căi de acces, instalații electrice și de irigații etc.). Cu privire la soluția de respingere a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, Anexa nr. 3 a hotărârii menționate, cu referire la poz. 794 a Anexei H.C.L. Pașcani nr. 53/1999, arată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 6 din C. proc. civ. Învederează că instanța de apel a considerat că trebuie să analizeze exclusiv aspectele formale de adoptare a H.G. nr. 1354/2001, fără a verifica aspectele de fond privind existența dreptului de proprietate publică și/sau legalitatea modului de dobândire a proprietății publice, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 3 alin. (4) și art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 18/1991. Susține că instanța de apel se rezumă a verifica dacă H.G. nr. 1354/2001 și anexele acesteia au fost emise în temeiul prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, reținând că actul administrativ este legal motivat de faptul că "textul de lege (Legea nr. 213/1998) este menționat în preambulul H.G. (în forma în vigoare la data emiterii)." Or, simpla mențiune în cuprinsul H.G. nr. 1354/2001 a faptului că este emisă în aplicarea Legii nr. 213/1998 nu este echivalentă cu legalitatea actului administrativ adoptat, legalitate care presupune respectarea atât a condițiilor formale, cât de fond. Prin urmare, obiect al analizei legalității H.G. nr. 1354/2001 îl constituia inclusiv preexistența dreptului de proprietate publică a Municipiului Pașcani, respectiv legalitatea dobândirii dreptului și uzul/utilitatea publică a bunului imobil. Cu referire la o decizie de speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, învederează că verificarea existenței și legalității dreptului de proprietate publică a UAT Pașcani sunt elemente de validitate a H.G. nr. 1354/2001, care trebuie analizate de instanța învestită cu excepția de nelegalitate, atât timp cât "cele două hotărâri - de Consiliu local, emise în scopul declarării și inventarierii bunurilor ce aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale a orașului [...], și de Guvern, emisă în scopul atestării bunurilor ce aparțin domeniului public al Județului [...] și al celorlalte unități administrativ-teritoriale din cuprinsul acestuia - invocate de reclamantă drept titluri de proprietate asupra terenului revendicat și dovezi incontestabile ale regimului de proprietate publică căruia i-ar fi supus acesta, nu au o valoare constitutivă de drept, ci doar una declarativă". Afirmă că decizia recurată este și nemotivată cu privire la nelegalitatea H.G. nr. 1354/2001, raportat la nemotivarea respingerii excepției de legalitate cu referire la motivul invocat de recurentă privind nelegalitatea procedurii de însușire a proprietății publice a Municipiului Pașcani. Astfel, prin apelul incident, recurenta a solicitat admiterea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001, raportat la inexistența titlului valabil în baza căruia se dobândise anterior dreptul de proprietate publică de către UAT Municipiul Pașcani, iar acest motiv de apel nu a fost analizat de Curtea de Apel lași, aspect care este de natură să atragă casarea deciziei recurate, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Referitor la soluția de admitere, în parte, a apelului formulat de intimatul UAT Municipiul Pașcani, arată că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. Susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 7 și următoarele din Legea nr. 213/1998, întrucât niciuna dintre modalitățile prevăzute de acest text de lege nu dispune ca titlul de proprietate sau modul de dobândire a proprietății publice să se realizeze prin actul administrativ de atestare a domeniului public, acesta din urmă având rolul și efectele exclusiv enunțate în cuprinsul art. 18-21 din Legea nr. 213/1998. Mai arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 17 și ale art. 18 din Legea nr. 15/1990, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Învederează că dispozițiile art. 17 din Legea nr. 15/1990 sunt aplicabile exclusiv în situația organizării unităților economice de stat în societăți comerciale, așa cum în mod expres se arată în cuprinsul art. 16 din același act normativ. Or, Întreprinderea Legume Fructe Iași a fost organizată în societate comercială pe acțiuni prin H.G. nr. 46/1991 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni prin reorganizarea întreprinderilor pentru legume și fructe, conform pct. 52 al Anexei nr. 1. Ulterior acestui moment, societatea comercială Legume Fructe S.A., prin acționarii FPS și FPP II Moldova, a decis restructurarea prin divizare, în urma acestei operațiuni fiind înființată recurenta Legume S.A., prin desprinderea Fermei Blăgești Pașcani, iar Legume Fructe S.A., cu activele rămase, a fost absorbită de B. S.A. Strunga, jud. lași. Arată că înființarea noii societăți comerciale Legume S.A., în urma divizării, s-a supus exclusiv operațiunilor prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, nemaifiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 15/1990, deoarece acestea prevedeau exclusiv operațiunile de transformare a societăților de stat în societăți comerciale. Cu privire la H.C.L. Pașcani nr. 26/1993, solicită a se avea în vedere faptul că aceasta a fost emisă ca urmare a solicitării avizării funcționării societății, neexistând nicio cerere adresată Consiliului local al municipiului Pașcani de înființare a societății Legume S.A., aceasta din urmă fiind aprobată de acționarul FPS conform Adresei nr. x/30.11.1993 și de acționarul FPP II Moldova conform Adresei nr. x/07.12.1993. Afirmă că instanța de apel stabilește calitatea de proprietar a intimatului reclamant Municipiul Pașcani doar pe baza unor supoziții și interpretări, făcând abstracție de inexistența titlul de proprietate, care ar fi trebuit să fie manifestat sub forma unui act autentic din conținutul căruia să rezulte explicit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 509.596 mp, situat în Blăgești -Pașcani. Susține că și în această privință, curtea de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Arată că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, devenind aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, pe de o parte, se reține că efectele directe ale Legii nr. 15 din 7 august 1990, ale H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991 și ale H.G. nr. 46 din 17 ianuarie 1991 sunt dobândirea dreptului de proprietate de către Statul Român, în proprietate privată, iar, pe de altă parte, se afirmă că terenul a trecut în proprietatea Municipiului Pașcani, în proprietate publică, prin efectul actelor normative menționate anterior. Or, cele două constatări sunt complet diferite, aflându-ne în fața a doi proprietari complet diferiți (Statul Român și Municipiul Pașcani) și în regimuri diferite cu privire la dreptul de proprietate (în prima ipoteză – proprietate privată, în cea de-a a doua – proprietate publică). Această situație diametral opusă este cu atât mai mult de neînțeles cu cât însăși Curtea de Apel Iași constată că de la momentul dobândirii dreptului de proprietate privată de către Statul Român nu au intervenit alte acte care să aibă ca efect schimbarea titularului dreptului și nici a regimului juridic al proprietății ("actele administrative H.C.L. și H.G. doar atestând acest drept de proprietate, nefiind ele însele actele ce au generat/transferat dreptul de proprietate"). Cu referire la efectele sentinței civile nr. 1678/22.03.1994, pronunțată de Judecătoria Pașcani, instanța de fond reține că "aceasta nu este pronunțată în contradictoriu cu Municipiul Pașcani, ci cu Consiliul Local Pașcani, astfel că Municipiul Pașcani are calitatea de terț în raport cu această hotărâre judecătorească", iar calitatea de terț atribuită de instanța de fond intimatului reclamant din prezenta cauză justifică posibilitatea Curții de Apel Iași de "a contesta și combate pe calea unui proces cele statuate în cuprinsul acesteia". Recurenta susține că aceste motive sunt contrare prevederilor art. 6 din Legea nr. 69/1991, care definesc consiliul local ca o autoritate administrativă autonomă, din cadrul unităților administrativ-teritoriale, și care rezolvă treburile publice din comune și orașe, prevederilor art. 21 alin. (1) și alin. (2) lit. g) din același act normativ, ale art. 76 și următoarele din Legea nr. 69/1991 și ale art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954. Arată că actele normative menționate infirmă constatarea Curții de Apel Iași conform căreia Consiliul local al municipiului Pașcani a participat în nume propriu în dosarul nr. x/1994 al Judecătoriei Pașcani, în care a fost pronunțată sentința civilă irevocabilă nr. 1678 din 22 martie 1994 și menționează că, dimpotrivă, în conformitate cu dispozițiile legale, Consiliul local a fost parte în dosarul menționat în nume propriu, dar pe seama Municipiului Pașcani, acesta din urmă neavând calitatea de terț în raport cu această hotărâre judecătorească. Învederează că, prin cererea de chemare în judecată, Municipiul Pașcani a invocat ca titlu de proprietate exclusiv dispozițiile H.C.L. Pașcani nr. 39/1997 și H.G. nr. 1354/2001, iar prin decizia recurată se reține că titlul de proprietate al intimatului reclamant Municipiul Pașcani este reprezentat de Legea nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991 și H.G. nr. 46/1991, fiind încălcate dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 478 alin. (2) din C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, în soluționarea căii de atac, curtea de apel a modificat complet situația de fapt, reținând în favoarea intimatului reclamant Municipiul Pașcani un alt titlu de proprietate decât cel invocat de acesta. Solicită a se avea în vedere faptul că aspectele vizând calificarea Legii nr. 15/1990, a H.G. nr. 834/1991 și a H.G. nr. 46/1991 ca reprezentând titlul de proprietate al intimatului reclamant Municipiul Pașcani sunt motive de fapt nediscutate în contradictoriu, invocate direct în cadrul soluționării apelului, în faza de deliberare, și pe care instanța de apel și-a fundamentat decizia pronunțată. Procedând în acest fel, Curtea de Apel Iași a încălcat prevederile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ. întrucât avea obligația de a pune în discuția contradictorie a părților aspectele de fapt menționate, respectiv aptitudinea actelor normative de a reprezenta titlul de proprietate al intimatului reclamant, ce nu a fost invocată prin cererea de chemare în judecată, nu a fost parte a soluției primei instanțe de fond și nici a argumentelor susținute de părțile litigante, devenind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Reținând, prin decizia recurată, că terenul este proprietatea publică a Municipiului Pașcani prin efectul actelor normative reprezentate de Legea nr. 15 din 7 august 1990, H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991 și H.G. nr. 46 din 17 ianuarie 1991, în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportat la prevederile exprese ale actelor normative menționate de instanța de fond. Astfel, dispozițiile Legii nr. 15/1990 nu reglementează dreptul de proprietate publică sau privată al statului sau al unităților administrativ teritoriale, acest act normativ cuprinzând exclusiv norme aplicabile unităților economice de stat, regiilor autonome și societăți comerciale reorganizate. Invocă dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 834/1991 și arată că, potrivit acestor prevederi, determinarea titularului dreptului de proprietate se realizează printr-o procedură formală, prin identificarea cadastrală a terenurilor, identificarea potențialului titular al dreptului de proprietate și prin afectarea terenurilor în fondul special prevăzut de dispoziția legală, însă niciuna dintre procedurile menționate nu a fost îndeplinită de către intimatul reclamant, singurele care ar fi susținut calitatea și titlul de proprietate. Arată că H.G. nr. 46/1991 cuprinde exclusiv mențiuni cu referire la înființarea de societăți comerciale pe acțiuni prin reorganizarea întreprinderilor pentru legume și fructe, determinate nominal în Anexa 1 a Hotărârii, acest act normativ neproducând efecte cu privire la dobândirea de către intimatul reclamant a dreptului de proprietate asupra terenului, ci dimpotrivă, lectura art. 1 a Hotărârii ar conduce la ideea contrară celei reținute de Curtea de Apel Iași, în sensul atestării dreptului recurentei asupra întregului patrimoniu al fostei întreprinderi Legume Fructe Iași, inclusiv cu privire la terenul care este obiect al prezentului litigiu. Susține că instanța de apel s-a pronunțat cu privire la cererea intimatului Municipiul Pașcani privind obligarea recurentei să lase în liniștită posesie suprafața de teren de 509.596 mp înscrisă în cartea funciară nr. x Pașcani direct prin decizie, fără a motiva soluția adoptată, aspect care atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Învederează că prin apelul incident și întâmpinarea la apelul Municipiului Pașcani, a solicitat, în mod expres, în situația admiterii apelului declarat de UAT Municipiul Pașcani, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru analiza pe fond a capetelor de cerere subsecvente întrucât Tribunalul Iași nu a intrat în analiza acestora, motivat de respingerea capătului principal al cererii reclamantului și caracterul subsidiar al celorlalte capete de cerere. Afirmă că în decizia recurată nu există nicio referire cu privire la aspectele vizând solicitarea recurentei de respingere, ca neîntemeiată, a cererii reclamantului vizând posesia terenului, raportat la existența necontestată a dreptului de proprietate al recurentei asupra unui număr de 279 de construcții amplasate pe terenul revendicat de Municipiul Pașcani, așa cum acestea sunt atestate prin Certificatul de atestare a edificării construcției nr. 8455/29.05.2020, emis de Primăria municipiului Pașcani, construcții care sunt înscrise în Cartea funciară nr. x a loc. Pașcani, partea A, poz. A1.1. - A.1.279 și partea B.3, conform extrasului de Carte funciară. Astfel, chiar dacă ar fi admis capătul de cerere privind revendicarea terenului, instanța urma să constate că reclamantul nu are niciun titlu de proprietate asupra construcțiilor, acestea fiind în proprietatea exclusivă a recurentei. De asemenea, având în vedere existența construcțiilor și a dreptului de proprietate asupra acestora la data dobândirii de către reclamant a dreptului de proprietate, precum și buna-credință a recurentei pârâte cu privire la exercițiul dreptului de proprietate asupra construcțiilor, reclamantul Municipiul Pașcani are obligația de a respecta dreptul de proprietate al recurentei cu privire la construcțiile edificate, neputând fi obligată aceasta la eliberarea terenului, respectiv la lăsarea terenului în liniștită posesie, aspect care ar impune obligarea sa la demolarea construcțiilor edificate legal. Având în vedere că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază cu privire la aspectele menționate anterior, devin incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul reclamant Municipiul Pașcani a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat. Recurenta pârâtă Legume S.A. Pașcani a formulat răspuns la întâmpinare, prin care solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 14 iunie 2023, a fost fixat termen de judecată la 29 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului, când a fost amânată pronunțarea pentru 13 decembrie 2023. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a formulat prioritar critici de nelegalitate care vizează modalitatea de soluționare a apelului incident care a fost îndreptat de aceasta împotriva soluției dată de tribunal excepției de nelegalitate a H.C.L. nr. 39/1997 și H.C.L. nr. 53/23.08.1999. A susținut astfel recurenta că instanța de apel nu a pus în discuția părților aptitudinea H.C.L. Pașcani nr. 39/1997 și H.C.L. Pașcani nr. 53/1999 de a produce efecte juridice, deși pe această chestiune s-a fundamentat soluția pronunțată, împrejurare care ar constitui, în opinia sa, o încălcare a prevederilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialității în procesul civil, încălcare cenzurabilă prin prisma motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Principiul contradictorialității dezbaterilor, a cărui încălcare este reclamată în prezenta cauză, constă în posibilitatea conferită de lege părților de a discuta și combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. Acesta impune cerința ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția contradictorie a părților, pentru că nicio măsură nu poate fi dispusă de judecător fără a acorda părților dreptul de a se apăra, asigurându-le acestora posibilitatea de a a-și susține și de a-și argumenta cererile, de a solicita administrarea de probe, de a combate susținerile adversarului, nerespectarea principiului contradictorialității fiind sancționată cu nulitatea hotărârii. În acest sens, trebuie remarcat că art. 14 alin. (6) C. proc. civ. prevede că "Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii." Respectarea principiului contradictorialității are o importanță deosebită în realizarea justiției prin procesul civil deoarece asigură realizarea dreptului constituțional la apărare al părților din proces și contribuie la stabilirea adevărului. În prezenta cauză, recurenta apreciază că instanța de apel ar fi trebuit să pună în discuția contradictorie a părților chiar argumentele pentru care a înțeles să respingă ulterior cererea de apel, susținere care, în mod evident, nu poate fi primită. În condițiile în care părțile au avut ocazia atât în fața primei instanțe, la momentul dezbaterilor asupra excepției de nelegalitate ridicate, cât și cu prilejul dezbaterilor asupra motivelor de apel deduse judecății, în fața instanței de prim control judiciar, să-și expună propriile apărări privitoare la admisibilitatea excepției respective, recurenta nu poate pretinde că în cauză nu s-a respectat principiul contradictorialității, respectiv că ar fi fost vătămată în plan procesual din această perspectivă, având, în plus, posibilitatea de a critica prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege considerentele decisive avute în vedere de judecător. Or, pentru a se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este necesar ca părții să îi fie produsă o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură lovit de nulitate, situație care – conform celor anterior expuse – nu se regăsește în speță. În ceea ce privește existența unor statuări contradictorii în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, sub aspectul efectelor juridice produse de actele a căror valabilitate a fost pusă în discuție prin excepția de nelegalitate, contradicție criticată de recurentă prin prisma motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primită această critică, contradicția invocată fiind doar aparentă, deoarece instanța de apel nu a reținut că H.C.L. Pașcani nr. 39/1997 și H.C.L. Pașcani nr. 53/23.08.1999 nu ar produce efecte juridice în cadrul procedurii de atestare a domeniului public, ci că respectivele hotărâri nu sunt, conform normelor legale în materie, acte administrative individuale din categoria celor care pot constitui obiect de control jurisdicțional în cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004. Astfel cum instanța de apel a reținut, prin H.C.L. Pașcani nr. 39/1997 s-a hotărât preluarea terenului (509.596 mp) în patrimoniul privat al statului și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Pașcani, iar prin H.C.L. Pașcani nr. 53/23.08.1999 s-a hotărât însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Pașcani, conform Anexei nr. 1, ce fac parte integrantă din hotărâre, în care este înscris și terenul în discuție (poziția 794 din Anexă). Însă, atestarea domeniului public al județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași s-a realizat exclusiv prin adoptarea H.G. nr. 1354/2001, Anexa nr. 3 a hotărârii menționate (cu referire la poz. 794 a anexei H.C.L. Pașcani nr. 53/1999). Existența unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, teză invocată de recurentă în speță, presupune o motivare necorespunzătoare exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ce constă în folosirea de către instanță a unor argumente care din punct de vedere logic se exclud reciproc, infirmând raționamentul logico-judiciar prezentat, or, o asemenea situație nu se regăsește în privința statuărilor analizate. Totodată, Înalta Curte constată nu poate fi validată nici critica subsumată motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998 (în vigoare la data când a fost adoptată H.C.L. Pașcani nr. 53/23.08.1999), "(1) Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale se întocmește și se modifică, după caz, de comisii special constituite, conduse de președinții consiliilor județene, de primarul general al municipiului București, de primarii unităților administrativ-teritoriale, precum și de persoanele delegate de către aceștia. (2) Inventarele întocmite potrivit prevederilor alin. (1) se însușesc, după caz, de consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale. (3) Inventarele astfel însușite se centralizează de consiliul județean, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, și se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local." Din aceste prevederi legale rezultă că, chiar dacă voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau județean aparține autorităților locale, iar aceasta se manifestă prin emiterea hotărârii consiliului local ori după caz, a consiliului județean, hotărârile emise de autoritățile locale privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public sunt doar acte prealabile, cu caracter preparator, și nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului. Hotărârea Guvernului este, așadar, actul care, cu efect declarativ, certifică regimul juridic aplicabil bunurilor respective și care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane. Așadar, în mod corect s-a statuat că, întrucât Hotărârea nr. 53/23.08.1999 emisă de Consiliul Local al Municipiului Pașcani nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pârâta nu are deschisă calea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007 pentru cercetarea legalității acesteia în cadrul litigiului de față. Prin urmare, unicul act administrativ individual, emis în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care putea face obiectul excepției de nelegalitate în sensul art. 4 din Legea contenciosului administrativ este în speță H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, iar în cadrul contestării acestui act administrativ se poate analiza din perspectiva indicării criteriilor de apartenență a bunurilor la domeniul public inclusiv legalitatea procedurii de inventariere și a celei de însușire a inventarului de către consiliul local, operațiuni ce constituie, conform calificării corecte date în apel, niște etape intermediare ale unei proceduri unice privind atestarea domeniului public. În acest context, trebuie subliniat că este corectă și aserțiunea recurentei în sensul că măsura administrativă de trecere a unui bun imobil din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale trebuie să respecte cerințele impuse de Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În concret, conform prevederilor art. 3 alin. (4) din legea în discuție (forma în vigoare la momentul emiterii hotărârii atacate în speță): "domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean." Înalta Curte constată însă că în mod judicios s-a reținut că o chestiune privitoare la legalitatea titlului cu care statul ori unitatea administrativ-teritorială a intrat în posesia bunului nu se poate stabili pe calea excepției de nelegalitate, ci pe calea unei acțiuni reale petitorii cum este este acțiunea în revendicare în cadrul căreia se compară drepturile de proprietate invocate de părți. Astfel, în cadrul unei asemenea analize se poate verifica pe deplin temeinicia apărărilor pârâtei, apărări prin care, în esență, se contestă dreptul de proprietate al Municipiului Pașcani justificat de faptul că terenul în litigiu, înscris la poziția 794 din Anexa hotărârii de Guvern menționate, nu ar face parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, fiind preluat în mod nelegal. De asemenea, în condițiile în care prin H.C.L. nr. 39/1997 s-a dispus asupra preluării terenului în suprafață de 509.596 mp în domeniul privat al statului și în administrarea Consiliului Local al mun. Pașcani, hotărârea neputând fi deci calificată act cu caracter preparator în adoptarea H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, se constată că legalitatea preluării respective din perspectiva normelor legale incidente la momentul emiterii sale este necesar a fi examinată în speță în același context, al comparării titlurilor de proprietate exhibate în vederea stabilirii dreptului preferabil – un control de legalitate pe calea procedurală a excepției de nelegalitate fiind, de altfel, lipsit de finalitatea urmărită de titularul acesteia, eventuala constatare a lipsirii de efecte a hotărîrii neputând fi valorificată ca atare între părți, cu ignorarea regimului juridic actual al bunului revendicat supus contestării în acțiunea dedusă judecății, conform celor mai sus expuse. În ceea ce privește statuarea instanței de apel privitoare la respingerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001, Înalta Curte, reținând că singurele critici de recurs formulate împotriva acestei soluții, subsumate de recurentă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., au vizat, în esență, refuzul acestei instanțe de a verifica pe această cale aspectele de fond privitoare la existența dreptului de proprietate publică, constată că se impune a fi menținută, pentru aceleași considerente legate de obiectul controlului jurisdicțional prin prisma art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la limitele învestirii cu motivele de nelegalitate în contextul procesual al acțiunii în revendicare imobiliară, acțiune care presupune inclusiv stabilirea împrejurărilor invocate. În acest sens, trebuie subliniat că în faza procesuală anterioară recurenta a invocat nelegalitatea hotărârii de Guvern exclusiv din perspectiva inexistenței unui titlul de proprietate valabil al statului, hotărârea respectivă neputând valora un astfel de titlu. Referitor la criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă circumscrise motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând analiza instanței de apel anterior evocată având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate preferabil în cadrul comparării titlurilor exhibate de părțile litigante, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. Reclamantul Municipiul Pașcani a chemat în judecată pe pârâta S.C. Legume S.A. Pașcani solicitând în principal ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 509.596 mp, imobil ce face obiectul cărții funciare nr. x Pașcani. În temeiul art. 563 din Noul C. civ., "proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept". Acțiunea în revendicare, ca mijloc principal de apărare a dreptului de proprietate, reprezintă, conform textului legal anterior evocat, o acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun, solicită instanței să recunoască dreptul său de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia acestuia de la cel care îl deține fără a fi proprietar. Atunci când posesorul bunului invocă la rândul său un drept de proprietate, instanța este chemată să stabilească direct existența dreptului de proprietate în cadrul acestei acțiuni cu caracter petitoriu, prin compararea titlurilor de proprietate exhibate de părțile litigante și să confirme astfel dreptul de proprietate al uneia dintre părți asupra bunului. Dacă dreptul de proprietate a intrat în patrimoniul reclamantului/pârâtului printr-un mod originar de dobândire a proprietății, precum uzucapiunea sau ocupațiunea, se consideră că proba existenței acestui drept – care constă în dovedirea acestui fapt juridic – are un caracter cert, absolut. În situația în care dreptul de proprietate a fost dobândit printr-un mod derivat, și anume, printr-un act juridic translativ de proprietate, dovada dreptului presupune producerea înscrisului autentic sau sub semnătură privată, acestea generând o prezumție relativă a împrejurării că dreptul de proprietate asupra imobilului aparține celui ce exhibă acel titlu. Prin urmare, prin invocarea acestor titluri, fie translative, fie declarative, se invocă în realitate doar o prezumție de proprietate decurgând din faptul existenței titlului, cealaltă parte putând răsturna prezumția invocând și ea o prezumție contrară mai puternică. În prealabil, trebuie arătat că situația premisă reținută este, conform celor statuate de instanța de prim control judiciar, aceea a exhibării de către fiecare dintre părțile litigante a unui titlu de proprietate, titluri ce au fost supuse analizei prin decizia recurată. Astfel, referitor la dovada dreptului de proprietate invocat de reclamant, instanța de apel a reținut că prin H.G. nr. 1354/2001 s-a atestat apartenența la domeniul public al județului