ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 17/2026

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04 martie 2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Vânători, a solicitat instanței: - radierea din tabelul cu exproprieri de utilitate publică și acordarea de despăgubiri a suprafeței de teren de 4641 mp pe numele B.; - anularea numerelor cadastrale și a cărților funciare acordate de OCPI Iași la propunerea Primăriei Vânători fără respectarea deciziei civile nr. 1064 din 02 mai 2012 a Tribunalului lași. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 907-908 C. civ., prevederile Legii nr. 33/1994 și cele ale Legii nr. 255/2010. La data de 05 aprilie 2024, pârâta Primăria Comunei Vânători a depus întâmpinare, prin care a solicita respingerea actiunii și a arătat că, raportat la susținerile reclamantului, dosarul dedus judecații nu a avut ca obiect rectificare titlu de proprietate, ci doar obligația de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie de către C. suprafața de 4641 m.p., teren identificat prin raportul de expertiză topocadastrală efectuat în această cauză. La termenul de judecată din data de 12 septembrie 2025, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pașcani, raportat la prevederile art. 94 C. proc. civ. și a rămas în pronunțare cu privire la excepția invocată.

Hotărârea Judecătoriei Pașcani Prin sentința civilă nr. 1511/2024 din 03 octombrie 2024, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței sale materiale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 33/1994, "(1) Soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere. (2) Tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condițiile art. 18-20". A mai reținut că instanța este chemată să se pronunțe mai întâi asupra operării exproprierii de fapt cu privire la suprafața de teren, având în vedere obiectul prezentei cauze, prin care s-a solicitat să se constate că, suprafața de 4641 mp, înscrisă în TP nr. x, la poziția pășuni, tarlaua x, parcela x cu vecinătățile N devălmășie, E D., S E., V devălmășie, nu face parte din coridorul de exproprieri aferent investiției menționate. A concluzionat că, raportat la cele menționate, precum și la dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, dar și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14/2019 pronunțată în recurs în interesul legii, instanța competentă a soluționa cauza este Tribunalul Iași.

Hotărârea Tribunalului Iași, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 2417/2024 din 18 decembrie 2024, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței sale materiale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și trimiterea dosarului Curții de Apel Iași, secția civilă, în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că în cauză nu sunt aduse în discuție aspecte litigioase care să vizeze întinderea sau plata despăgubirilor, ci sunt formulate critici care vizează titlul executoriu, reprezentat de decizia de expropriere, ceea ce configurează formularea, la nivel declarativ, în abstract, a unei contestații la executare silită, cerere care este dată în competența judecătoriei, ca instanță de executare. În etapa calificării cererii de chemare în judecată nu prezintă relevanță dacă a început sau nu efectiv executarea silită, fiind suficientă stabilirea obiectului cererii prin raportare la finalitatea urmărită de parte și în funcție de argumentele invocate în cerere. Astfel, instanța a concluzionat că reclamantul a contestat exclusiv obligația de predare a bunului, fără a critica despăgubirile estimate sau, după caz, stabilite. De asemenea, a reliefat că nu au fost formulate critici cu privire la fundamentul deciziei de expropriere, cu privire la caracterul de utilitate publică a lucrării sau cu referire la soluțiile tehnice adoptate, ci că singura critică a reclamantului a fost cea referitoare la greșita încadrare a terenului său în cadrul coridorului de expropriere, din moment ce, potrivit afirmației sale, terenul nu face parte din acest coridor. Pentru toate argumentele de mai sus, Tribunalul Iași a stabilit, că în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Pașcani, împrejurare în raport de care se impune soluționarea conflictului de competență de către instanța superioară și comună, anume, Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Hotărârea Curții de Apel Iași, secția civilă Prin sentința civilă nr. 12/2025 din 08 mai 2025, Curtea de Apel Iași, secția civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a stabili o atare soluție în pronunțarea regulatorului de competență, curtea de apel a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 33/1994, "hotărârea comisiei poate fi contestată de expropriator, de proprietari sau de celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere la curtea de apel în raza căreia este situat imobilul, potrivit Legii contenciosului administrativ". Instanța a reținut că, nefiind emis încă titlul executoriu, nu se poate susține că reclamantul a înțeles să conteste executarea silită, astfel încât să se pună în discuție competența de drept comun a judecătoriei de a soluționa contestațiile la executare, iar pe de altă parte, față de stadiul incipient al procedurii, nici nu se poate pretinde că s-ar contesta cuantumul despăgubirilor, pentru a fi incidente prevederile art. 21 din Legea nr. 33/1994 care instituie competența de soluționare în favoarea tribunalului.

Hotărârea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal Prin sentința civilă nr. 179 din 19 iunie 2025, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că necompetența sa materială este de ordine publică, conform dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., împrejurare în raport de care, regulatorul de competență pronunțat prin sentința civilă nr. 12 din 08 mai 2025 nu îi este opozabil. Întrucât curtea de apel nu a fost instanță aflată în conflict, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.

Hotărârea Tribunalului Iași, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 2254/2025 din 21 noiembrie 2025, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că hotărârea prin care se soluționează un conflict de competență are autoritate de lucru judecat și este obligatorie pentru instanța la care a fost trimis dosarul. Tribunalul Iași a mai subliniat că, în speță, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei prin intermediul regulatorului de competență a reținut că obiectului cererii de chemare în judecată indicat inițial a fost menținut prin clarificările făcute în fața curții de apel la termenul de judecată din data de 19 iunie 2025, astfel că în această împrejurare, dat fiind că nu au apărut temeiuri noi, neverificate de instanța care a pronunțat regulatorul, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal era obligată să rezolve pricina dedusă judecății. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Constată că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Pașcani, Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași, secția I civilă, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Iași, secția I civilă. Obiectul demersului judiciar îl reprezintă cererea de chemare în judecată prin care reclamantul A. a solicitat radierea din tabelul de exproprieri de utilitate publică și acordarea de despăgubiri pentru o anumită suprafață de teren. Sesizată fiind cu soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Iași, secția I civilă a tranșat natura contencioasă a raportului juridic dedus judecății, stabilind că revine Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, competența materială procesuală de soluționare a cauzei. Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă are caracter obligatoriu în ceea ce privește stabilirea instanței competente și a motivelor care au stat la baza pronunțării regulatorului de competență. Așadar, o nouă declinare de competență subsecventă acestei decizii, așa cum a procedat Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a încălcat caracterul definitiv și obligatoriu al regulatorului de competență pronunțat în cauză. Prin urmare, raportat la efectele produse de regulatorul de competență, prin care s-a dezlegat natura raportului juridic dedus judecății și a litigiului, stabilindu-se textele legale incidente și situația de fapt dedusă judecății, instanța căreia îi revine competența materială de soluționare a cauzei este stabilită prin raportare la aceste elemente. Dată fiind autoritatea de lucru judecat a regulatorului de competență pronunțat în cauză, anume sentința civilă nr. 12/2025 din 08 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, și stabilirea cu caracter definitiv a competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal, aceasta este instanța care urmează să soluționeze cauza. Singura ipoteză în care instanța desemnată prin regulator își poate declina competența de soluționare a cauzei, este dată de ipoteza apariției unor temeiuri noi, neverificate de instanța care a pronunțat regulatorul, împrejurare ce nu se regăsește în speță. Înalta Curte subliniază că acceptarea unei soluții de declinare, după stabilirea competenței în procedura regulatorului de competență, ar genera multiplicarea conflictelor de competență după ce un conflict negativ a fost soluționat definitiv cu privire la aceeași cauză. Or, o astfel de abordare nu este în acord cu utilitatea și scopul regulatorului de competență, nesocotindu-se efectele unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în această procedură, ajungându-se la tergiversarea procesului și încălcarea unuia dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la un proces echitabil, și judecarea cauzei în termen optim, previzibil și rezonabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. Prin urmare, decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în procedura regulatorului de competență, a urmărit ca dezlegarea dată în cauză să fie în consens cu principiile fundamentale ale procesului civil, cu scopul și utilitatea regulatorului de competență. Față de aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.