ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1047/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 23.10.2019 pe rolul Tribunalului Iași, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și UAT municipiul Iași, stabilirea liniei de hotar dintre terenurile proprietatea părților, obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților terenul în suprafață de 112048 mp amplasat în Iași, Cartier Veterani de război și înscris în cartea funciară nr. x a mun. Iași și rectificarea înscrierii din cartea funciară x a municipiului Iași în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâților asupra acestei suprafețe de teren.

Prin sentința civilă nr. 430/2022/24.02.2022 a Tribunalului Iași, secția I civilă, a fost admisă în parte acțiunea; a fost obligată pârâta C. să lase în deplină proprietate și liniștită folosință reclamanților suprafața de 110170 mp teren identificat pe conturul punctelor 1-2-3-4-5-6-A-34-35-36-B-28-29-30-1, potrivit anexei 1 la raportul de expertiză, raport care face parte din prezenta hotărâre; a fost stabilită linia de hotar între terenul proprietate a reclamanților și terenul proprietate a pârâților pe aliniamentul dat de punctele B-28-2930-1-2-3-4-5 din anexa 1 la raportul de expertiză; a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială Iași prin Primarul municipiului Iași; a fost respins capătul de cerere având ca obiect rectificarea înscrierii în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților din Cartea Funciară nr. x a municipiului Iași.

Prin decizia nr. 101/2023 din data de 28 februarie 2023, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes în formularea apelului, invocată de intimata Unitatea Administrativ Teritorială Iași prin Primarul municipiului Iași prin întâmpinare; a admis apelul formulat de apelanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 430/2022/24.02.2022 a Tribunalului Iași, secția I civilă, sentință pe care a schimbat-o în parte în sensul că: a obligat pârâții C. și Unitatea Administrativ Teritorială Iași prin Primarul municipiului Iași să lase în deplină proprietate și liniștită folosință reclamanților suprafața de 110170 mp teren identificat pe conturul punctelor 1-2-3-4-5-6-A-34-35-36-B-28-29-30-1, potrivit anexei 1 la raportul de expertiză; a păstrat restul dispozițiilor sentinței civile care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei nr. 101 din data de 28 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă a declarat recurs recurentul-pârât UAT Municipiul Iași prin Primarul Municipiului Iași, solicitând admiterea recursului și menținerea sentinței civile nr. 430/2022 pronunțate de către Tribunalul lași.

În motivarea recursului, recurentul pârât a susținut că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile situației de fapt și de drept a cauzei, precum și a mijloacelor de probă administrate în cauză.

Recurentul pârât a arătat că înțelege să critice aspectele reținute de către instanța de apel în sensul că Municipiul lași are un drept înscris în Cartea Funciară și deține un act de proprietate care i-ar permite exercitarea tuturor atribuțiilor proprietății, creând astfel în favoarea acestuia aparența de proprietar. Înscrierea U.A.T Municipiul lași în Cartea funciară x privind imobilul teren în suprafață de 213241 mp - nr. cadastral x, s-a realizat ca urmare a renunțării moștenitorilor lui D., E. și F., la dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din suprafața de teren anterior menționată, prin declarație notarială, în care s-a arătat că titlurile de proprietate care au stat la baza cumpărării terenului în suprafață de 35 ha, respectiv, titlul de proprietate nr. x/2001 și titlul de proprietate nr. x/2001, emise în favoarea lui G., au fost anulate.

În soluționarea cererii introduse de către F., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară lași a emis încheierea nr. 86182 din 30 iunie 2016, prin care s-a radiat dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din suprafața de teren de 213241 mp, privind pe moștenitorii lui D., iar conform art. 889 din C. civ. și art. 211 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014, a fost înscris provizoriu dreptul de proprietate față de cota menționată în favoarea Municipiului lași, dar fără ca acesta să dețină fizic acest teren și fără a fi identificat în teren.

Recurentul pârât a arătat că, din extrasul de carte funciară din anul 2019, anexat de reclamanți cererii de chemare în judecată, nu reiese faptul că U.A.T Municipiul Iași, prin autoritatea deliberativă, Consiliul Local al Municipiului lași, a inclus terenul în cotă de 1/2 din suprafața de teren de 213241 mp, în domeniul privat la Municipiului lași, prin Hotărâre emisă de către Consiliul Local al Municipiului Iași.

Conform art. 211 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014, justificarea înscrierii provizorii a dreptului de proprietate al U.A.T se realizează doar în baza/temeiul unei hotărâri a Consiliului Local iar lipsa acestei hotărâri dovedește fără echivoc că nu se află în situația unui aparent proprietar, iar înscrierea provizorie efectuată de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară lași, prin încheierea nr. 86182 din 30 iunie 2016, este pur formală.

Recurentul pârât a arătat că, potrivit art. 553 alin. (2) din C. civ., dobândirea dreptului de proprietate de către U.A.T. asupra imobilului la care s-a renunțat la dreptul de proprietate în condițiile art. 562 alin. (2) din C. civ., se face exclusiv prin hotărârea Consiliului Local, fiind incidente prevederile art. 557 alin. (2) din C. civ.

Temeiul de drept al acțiunii în revendicare promovate de către reclamanții intimați, îl constituie art. 563 din C. civ. iar ambele situații menționate în cadrul articolului 563 din C. civ. presupun deținerea în fizic a terenului revendicat.

Așa după cum au menționat reclamanții în cererea de chemare în judecată, terenul cumpărat de către aceștia provine, în urma actelor juridice încheiate, de la proprietarul inițial, respectiv, Episcopia Romano-Catolică, care l-a obținut în urma reconstituirii dreptului de proprietate de către Comisia Municipală de fond Funciar lași, prin titlul de proprietate nr. x/2002. Terenul revendicat de către reclamanți face parte din terenul atribuit Episcopiei în titlul de proprietate nr. x/2002, în Tarla 189, parcela x, în suprafață totală de 11,1100 ha, așa cum a rezultat din cadrul expertizei tehnice extrajudiciare, dar și din cadrul expertizei tehnice judiciare dispusă de către instanța de fond.

Recurentul pârât a arătat că Primarul U.A.T Municipiul Iași, în calitatea conferită de prevederile art. III din Legea nr. 169/1997, a fost parte în acțiunile de anulare a titlurilor de proprietate nr. x și x/2001 emise pe numele G.. În cuprinsul deciziei civile nr. 379/2004 pronunțate de către Tribunalul lași în dosarul nr. x/2003, Tribunalul lași a reținut adresa nr. x/11.04.2002 a Primăriei Municipiului Iași, Serviciul Amenajarea Teritoriului și Cadastru Funciar, din care rezultă că titlurile de proprietate emise în beneficiul lui G. se suprapun față de titlurile emise în beneficiul lui H. și titlul de proprietate nr. x/2002 emis în beneficiul Episcopiei Romano Catolice.

Recurentul pârât a considerat că nu se justifică admiterea apelului în contradictoriu cu U.A.T Municipiul lași, prin Primarul Municipiului Iași, atâta timp cât acesta nu putea dispune de suprafața de teren înscrisă provizoriu în dreptul său, în condițiile în care Comisia Municipală de fond Funciar Iași, prin Primarul U.A.T Municipiul lași a propus reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul Episcopiei Romano Catolice, respectiv, a efectuat punerea în posesie a acesteia, fiind emis titlul de proprietate nr. x/2002, iar Primarul U.A.T. Municipiul lași a fost parte în dosarele de anulare a titlurilor de proprietate nr. x și x/2001 emise pe numele G..

Recurentul pârât a arătat că Primarul Municipiului Iași, prin compartimentele de specialitate nu putea promova un proiect de hotărâre privind includerea în domeniul privat al Municipiului lași, a suprafeței de teren la care moștenitorii lui D. au renunțat și care a fost reconstituit Episcopiei Romano Catolice.

Recurentul pârât a arătat că, prin întâmpinarea formulată pe fondul cauzei, a specificat foarte clar că, dacă terenul revendicat se regăsește în cadrul terenului reconstituit Episcopiei Romano Catolice și a fost înscris provizoriu în favoarea Municipiului lași, ca urmare a renunțării la dreptul de proprietate, Municipiul lași nu are niciun drept asupra terenului, odată ce a fost validat dreptul de proprietate Episcopiei Romano Catolice asupra terenului situat în Tarla 189 parcela x, în suprafață totală de 11,1100 ha.

Recurentul pârât a arătat că, prin expertiza tehnică judiciară efectuată de către expert I., s-a reținut că terenul revendicat de către intimați se regăsește în titlul de proprietate nr. x/2002 emis în beneficiul Episcopiei Romano Catolice, fiind astfel confirmată poziția procesuală a Municipiului lași, în raport cu terenul revendicat.

Recurentul pârât a arătat că înscrierea în cartea funciară a Municipiului lași a terenurilor dobândite de către moștenitorii lui D. în anul 2002 s-a realizat fără elaborarea unei documentații cadastrale complete, din care să reiasă suprapunerea terenurilor dobândite, încă de la înscrierea terenurilor dobândite de intimați, în anul 2007, dar și pe lipsa comunicării hotărârilor judecătorești de anulare a titlurilor de proprietate aparținând lui G..

Intimații-reclamanți B. și A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, au invocat excepția insuficientei timbrări, motivat de faptul că recurenta datorează o diferență de taxă de timbru în valoare de 7.468,25 RON, întrucât taxa datorată se calculează potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. S-a mai invocat și excepția nulității recursului, justificat de faptul că dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În motivarea întâmpinării, intimații pârâți au arătat că dobândirea dreptului de proprietate de către unitatea administrativ teritorială asupra imobilului cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate în condițiile art. 562 din C. civ. se realizează de drept, în temeiul legii, și nu ca urmare a adoptării unei hotărâri în acest sens de către consiliului local.

Intimații pârâți au susținut că dreptul de proprietate al renunțătorului se stinge de la momentul înscrierii declarației autentice de renunțare în cartea funciară conform art. 562 alin. (2) din C. civ. și, din același moment, dreptul de proprietate este dobândit, de drept, în temeiul legii, de către unitatea administrativ teritorială.

Recurentul - pârât UAT Municipiul Iași prin Primarul Municipiului Iași a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și admiterea cererii de recurs.

Prin încheierea de la termenul din 13.02.2024 s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte obligația de achitare a diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 7.469 RON, obligație îndeplinită de aceasta la termenul de judecată din 26.03.2024. La același termen de judecată, a fost respinsă excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți B. și A..

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentul pârât în susținerea recursului său, nu este întemeiat. Astfel, nu se poate reține interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței în raport cu situația de fapt reținută în cauză de instanțele de fond, acțiunea în revendicare formulată de reclamanți fiind soluționată cu aplicarea corectă a art. 563 din C. civ., conform căruia proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.

Prin promovarea acțiunii în revendicare, reclamantul tinde la recunoașterea dreptului său de proprietate asupra bunului revendicat, acesta fiind principalul scop al acțiunii petitorii, redobândirea bunului asupra căruia poartă dreptul real fiind doar un efect accesoriu al admiterii acțiunii.

În ceea ce privește situația juridică a dreptului dobândit de reclamanți, situația de fapt este necontestată, recurentul pârât arătând expres, în cererea de recurs, că terenul cumpărat de către reclamanți provine, în urma actelor juridice încheiate, de la proprietarul inițial, Episcopia Romano-Catolică, care l-a obținut în urma reconstituirii dreptului de proprietate de către Comisia Municipală de fond Funciar Iași, prin titlul de proprietate nr. x/2002. De asemenea, recurentul pârât a arătat că terenul revendicat de către reclamanți face parte din terenul atribuit Episcopiei în titlul de proprietate nr. x/2002, în Tarla 189, parcela x, în suprafață totală de 11,1100 ha, așa cum a rezultat din cadrul expertizei tehnice extrajudiciare, dar și din cadrul expertizei tehnice judiciare dispuse de către instanța de fond.

Recurentul pârât a arătat că, prin întâmpinarea formulată pe fondul cauzei, a specificat foarte clar că, dacă terenul revendicat se regăsește în cadrul terenului reconstituit Episcopiei Romano Catolice și a fost înscris provizoriu în favoarea Municipiului lași, ca urmare a renunțării la dreptul de proprietate, Municipiul lași nu are niciun drept asupra terenului, odată ce a fost validat dreptul de proprietate Episcopiei Romano Catolice asupra terenului situat în Tarla 189 parcela x, în suprafață totală de 11,1100 ha.

De asemenea, recurentul pârât a arătat că, prin expertiza tehnică judiciară efectuată de către expert I., s-a reținut că terenul revendicat de către intimați se regăsește în titlul de proprietate nr. x/2002 emis în beneficiul Episcopiei Romano Catolice, fiind astfel confirmată poziția procesuală a Municipiului lași, în raport cu terenul revendicat.

În acest context, se reține că recurentul pârât nu a contestat existența dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunului revendicat.

În ceea ce privește situația juridică a drepturilor dobândite de pârâți, instanțele de fond au constatat că, prin titlurile de proprietate nr. x/2.04.2001 și y/2.04.2001 a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitei G. pentru suprafața totală de teren de 35 ha; G. a vândut pârâtei C. și numitului D. suprafața de 213241,45 mp teren situat în extravilanul municipiului Iași amplasat în sector cadastral x, nr. Cadastral x, teren dobândit prin titlurile menționate anterior, prin contractul autentificat sub nr. x/30.08.2001.

Prin decizia civilă nr. 379/11.03.2004 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul x/2003, irevocabilă, s-a constatat nulitatea titlului de proprietate nr. x/2001 emis pentru suprafața de 10 ha teren. Prin sentința civilă nr. 1590/15.02.2007 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2006, irevocabilă, s-a constatat nulitatea titlului de proprietate nr. x/2001 emis pentru suprafața de 20 ha teren.

Aceste aspecte nu sunt contestate, recurentul pârât arătând expres în cererea de recurs că Primarul U.A.T Municipiul Iași, în calitatea conferită de prevederile art. III din Legea nr. 169/1997, a fost parte în acțiunile de anulare a titlurilor de proprietate emise în favoarea numitei G.. De asemenea, în cererea de recurs, recurentul pârât a explicat că, în cuprinsul deciziei civile nr. 379/2004 pronunțate de către Tribunalul lași în dosarul nr. x/2003, Tribunalul lași a reținut adresa nr. x/11.04.2002 a Primăriei Municipiului Iași, Serviciul Amenajarea Teritoriului și Cadastru Funciar, din care rezultă că titlurile de proprietate emise în beneficiul lui G. se suprapun față de titlurile emise în beneficiul lui H. și titlul de proprietate nr. x/2002, emis în beneficiul Episcopiei Romano Catolice.

De asemenea, instanțele de fond au constatat că, prin declarația autentificată sub nr. x/2.06.2016, numiții E. și F., în calitate de moștenitori ai autorului D., și-au manifestat consimțământul pentru rectificarea înscrierii din cartea funciară în sensul de a se proceda la radierea înscrierii inexacte din cartea funciară x UAT Iași, respectiv a dreptului de proprietate asupra imobilului identificat cu nr. cadastral x precum și pentru închiderea cărții funciare. Prin declarația autentificată sub nr. x/23.06.2016, numiții E. și F., în calitate de moștenitori ai autorului D., titular al dreptului de proprietate menționat anterior, și-au manifestat expres voința de a renunța la dreptul de proprietate asupra cotei ideale de 3/16 și 5/16 din imobilul teren cu o suprafață totală de 213241 mp situat în Iași, zona șes Bahlui (fost extravilan Miroslava) cu număr cadastral x.

Situația expusă este necontestată de recurentul pârât, care a arătat că înscrierea U.A.T Municipiul Iași în Cartea funciară x privind imobilul teren în suprafață de 213241 mp, s-a realizat ca urmare a renunțării moștenitorilor lui D., E. și F., la dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din suprafața de teren anterior menționată, prin declarație notarială, în care s-a arătat că titlurile de proprietate care au stat la baza cumpărării terenului în suprafață de 35 ha, respectiv, titlul de proprietate nr. x/2001 și titlul de proprietate nr. x/2001, emise în favoarea lui G., au fost anulate.

Astfel, recurentul pârât a arătat că, în soluționarea cererii introduse de către F., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară lași a emis încheierea nr. 86182 din 30 iunie 2016, prin care s-a radiat dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din suprafața de teren de 213241 mp, privind pe moștenitorii lui D., iar conform art. 889 din C. civ. și art. 211 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014, a fost înscris provizoriu dreptul de proprietate față de cota menționată în favoarea Municipiului lași.

Recurentul pârât a arătat că înțelege să critice aspectele reținute de către instanța de apel în sensul că Municipiul lași are un drept înscris în Cartea Funciară și deține un act de proprietate care i-ar permite exercitarea tuturor atribuțiilor proprietății, creând astfel în favoarea acestuia aparența de proprietar dar fără ca acesta să dețină fizic acest teren.

În acest sens, recurentul pârât a arătat că U.A.T Municipiul Iași, prin autoritatea deliberativă, Consiliul Local al Municipiului lași, nu a inclus terenul în domeniul privat la Municipiului lași, prin hotărâre emisă de către Consiliul Local al Municipiului Iași.

Potrivit art. 553 alin. (2) teza a II-a din C. civ., imobilele cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate conform art. 562 alin. (2) din C. civ. se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraș sau municipiu, după caz, și intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local.

Astfel, imobilele cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate conform art. 562 alin. (2) din C. civ. sunt dobândite de unitatea administrativ teritorială în a cărei rază se află imobilul și intră în domeniul privat al respectivului subiect de drept; dreptul de proprietate se va dobândi fără înscriere în cartea funciară, soluție conformă art. 887 alin. (1) din C. civ., potrivit căruia drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moștenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Din textele legale enunțate rezultă că, pentru situația în care s-a renunțat la dreptul de proprietate, imobilul este dobândit de unitatea administrativ teritorială în temeiul art. 553 alin. (2) teza a II-a din C. civ. și nu prin efectul unui act administrativ, în temeiul 557 alin. (2) din C. civ., astfel cum susține recurentul, dobândirea având loc în temeiul legii, fără înscriere în cartea funciară.

În acest sens, trebuie realizată distincția între dobândirea dreptului real care are loc, conform art. 553 alin. (2) din C. civ., fără înscriere în carte funciară, și procedura de înscriere a acestui drept care se realizează conform art. 889 alin. (2) din C. civ.. Astfel, potrivit art. 889 alin. (1) din C. civ., proprietarul poate renunța la dreptul său printr-o declarație autentică notarială înregistrată la biroul de cadastru și publicitate imobiliară pentru a se înscrie radierea dreptului. În acest caz, comuna, orașul sau municipiul, după caz, poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărârii consiliului local, conform alin. (2) din același articol.

Astfel, renunțarea reprezintă exprimarea consimțământului titularului dreptului de proprietate în sensul radierii dreptului său din cartea funciară iar odată cu înscrierea în cartea funciară a declarației de renunțare dreptul său se stinge conform art. 562 alin. (2) teza a II-a din C. civ.. În urma radierii dreptului de proprietate al renunțătorului, imobilul devine proprietatea unității administrativ teritoriale pe raza căreia este acesta situat iar înscrierea în cartea funciară a acestui subiect de drept se face în baza hotărârii consiliului local, care reprezintă înscrisul justificativ al cererii de înscriere.

Recurentul pârât a arătat că, potrivit art. 211 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014, justificarea înscrierii provizorii a dreptului de proprietate al unității administrativ teritoriale se realizează doar în baza unei hotărâri a Consiliului Local iar lipsa acestei hotărâri dovedește fără echivoc nu se află în situația unui aparent proprietar, iar înscrierea provizorie efectuată de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară lași, prin încheierea nr. 86182 din 30 iunie 2016, este pur formală.

Conform art. 211 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014, în forma aplicabilă cauzei, în situația renunțării la drept a proprietarului tabular în conformitate cu art. 889 din C. civ., în baza declarației de renunțare dată în formă autentică notarială încheiată de un notar public în funcție în România, se va dispune prin încheiere radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al renunțătorului, concomitent cu înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în favoarea UAT domeniul privat. Ulterior, în baza Hotărârii consiliului local, se justifică înscrierea provizorie a dreptului de proprietate al unității administrativ-teritoriale, conform alin. (2) al aceluiași articol.

Aceste dispoziții trebuie coroborate cu art. 553 alin. (2) teza a II-a din C. civ., care instituie un mod de dobândire a imobilelor cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate de către comună, oraș sau municipiu, legea desemnând astfel un singur beneficiar al renunțării, și anume, unitatea administrativ teritorială. Dispoziția legală nu permite o interpretare în sensul că unitatea administrativ teritorială ar putea avea un drept de opțiune, putând refuza dreptul de proprietate, legea neprevăzând cui ar reveni, într-o astfel de situație, proprietatea asupra imobilului, și nici în sensul că dobândirea acestui drept ar fi condiționată de emiterea unui act administrativ ulterior, legea neinstituind o astfel de condiționare.

Este de observat că art. 553 alin. (2) din C. civ. reglementează regimul juridic atât al imobilelor provenite din moștenirile vacante cât și al celor în privința cărora se renunță la dreptul de proprietate, în ambele cazuri beneficiarul fiind desemnat de lege, neavând un drept de opțiune și dobândind imobilul fără înscriere în cartea funciară.

În contextul expus, dată fiind existența înscrierii dreptului unității administrativ teritoriale în cartea funciară, în mod corect instanța de apel a considerat că prima instanță a aplicat greșit art. 563 alin. (1) C. civ., considerând că acțiunea în revendicare nu ar putea fi admisă în contradictoriu cu aceasta pentru că nu deține fizic terenul. În acest sens, instanța de apel a constatat că acest pârât a prezentat un act de proprietate mai puțin caracterizat decât al reclamantului, pentru aceeași suprafață de teren, precum și o înscriere la cartea funciară care împiedică pe reclamanți să exercite atributul dispoziției. În această privință, instanța de apel a considerat că este suficient ca pârâtul să prezinte un titlu de proprietate care se va compara cu al reclamantului, iar dacă este mai puțin caracterizat, acest aspect va duce la admiterea acțiunii de revendicare.

În realitate, instanța de apel a avut în vedere situația juridică invocată în cauză de către părți în acțiunea în revendicare, atât în privința reclamanților care au dovedit dreptul lor de proprietate, cât și împotriva pârâtului în privința căruia a fost invocată existența înscrierii dreptului în cartea funciară, aceasta din urmă având efectul de a împiedica reclamanții în exercitarea dreptului lor de proprietate.

Recurentul pârât a susținut în mod constant că lipsa hotărârii consiliului local privind includerea bunului în domeniul său privat dovedește fără echivoc nu se află în situația unui aparent proprietar, iar înscrierea provizorie efectuată în favoarea sa este pur formală.

Argumentul recurentului pârât prin care acesta a susținut în realitate lipsa dreptului său de proprietate nu este de natură să justifice solicitarea acestuia de respingere a acțiunii în revendicare îndreptate împotriva sa. Astfel, în situația în care pârâtul din acțiunea în revendicare nu opune reclamantului un titlu de proprietate, operațiunea de comparare de titluri specifică soluționării unei astfel de acțiuni este lipsită de obiect, iar soluția care se impune este aceea de recunoaștere a dreptului de proprietate în favoarea părții care a invocat și dovedit acest drept. În realitate, în circumstanțele de fapt ale speței, susținerea recurentului pârât privind lipsa hotărârii consiliului local nu poate avea efectul invocat de acesta câtă vreme, astfel cum s-a arătat mai sus, art. 553 alin. (2) teza a II-a din C. civ. instituie un mod de dobândire a imobilelor cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate, în favoarea unității administrativ teritoriale.

De asemenea, lipsa stăpânirii fizice a imobilului, invocată de recurentul pârât, nu reprezintă un argument de natură a justifica respingerea acțiunii în revendicare îndreptate împotriva sa, câtă vreme scopul acțiunii în revendicare este acela ca reclamantul să poată dispune de toate atributele dreptului său de proprietate, or, în contextul de fapt al cauzei, înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în favoarea recurentului pârât reprezintă o împiedicare a reclamantului în exercitarea dreptului său de proprietate, la a cărei înlăturare tinde prin promovarea prezentului demers judiciar.

Recurentul pârât a considerat că nu se justifică admiterea apelului în contradictoriu cu U.A.T Municipiul lași, prin Primarul Municipiului Iași, atâta timp cât acesta nu putea dispune de suprafața de teren înscrisă provizoriu în favoarea sa, în condițiile în care Comisia Municipală de fond Funciar Iași, prin Primarul U.A.T Municipiul Iași a propus reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul Episcopiei Romano Catolice, respectiv, a efectuat punerea în posesie a acesteia, fiind emis titlul de proprietate nr. x/2002, iar Primarul U.A.T. Municipiul lași a fost parte în dosarele de anulare a titlurilor de proprietate emise pe numele G.. De asemenea, recurentul pârât a arătat că Primarul Municipiului Iași, prin compartimentele de specialitate nu putea promova un proiect de hotărâre privind includerea în domeniul privat al Municipiului lași, a suprafeței de teren la care moștenitorii lui D.. au renunțat și care a fost reconstituit Episcopiei Romano Catolice.

Toate aceste argumente vizează conduita unității administrativ teritoriale prin reprezentatul său legal în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul autoarei reclamanților și aspecte referitoare anularea titlurilor de proprietate emise în favoarea autoarei persoanelor care au renunțat la dreptul de proprietate, fără a se contesta în vreun fel situația de fapt sau de drept reținută de instanțe, astfel încât ele nu sunt de natură să înlăture concluzia expusă mai sus în privința modului de dobândire a dreptului de proprietate de către unitatea administrativ teritorială.

Dată fiind situația actelor juridice intervenite cu privire la imobilul în discuție, arătată chiar de recurentul pârât, în sensul că, pe de o parte, a fost emis titlul de proprietate nr. x/2002 în beneficiul Episcopiei Romano Catolice, dreptul de proprietate fiind transmis ulterior reclamanților, prin acte juridice necontestate, iar, pe de altă parte, titlul de proprietate nr. x/2001 și titlul de proprietate nr. x/2001 emise în favoarea autoarei persoanelor care au renunțat la dreptul de proprietate, G., au fost anulate, împrejurare urmată de renunțarea menționată și de înscrierea provizorie în favoarea Municipiului lași, coroborată cu reținerea identității de obiect al actelor juridice menționate, recurentul arătând în acest sens că terenul revendicat se regăsește în cadrul terenului reconstituit Episcopiei Romano Catolice, în mod corect instanța de apel a considerat că titlul pârâtului este mai puțin caracterizat, ceea ce a condus la admiterea acțiunii de revendicare.

Reținând că motivele de recurs invocate de recurentul pârât nu sunt întemeiate, văzând dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, cu opinie majoritară, va respinge ca nefondat recursul declarat de această parte împotriva deciziei nr. 101 din 28 februarie 2023 a Curții de Apel Iași – secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În opinie majoritară:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă UAT Municipiul Iași prin Primarul Municipiului Iași împotriva deciziei nr. 101 din 28 februarie 2023 a Curții de Apel Iași – secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. și A. și cu intimata-pârâtă C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2024.

Cu opinia separată a doamnei judecător J. în sensul admiterii recursului declarat de recurenta-pârâtă UAT Municipiul Iași, casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanții au sesizat instanța de judecată cu o cerere de chemare în judecată printre ale cărei capete se numără și cel al revendicării: "II. Compararea titlurilor de proprietate ale părților. Dreptul de proprietate al reclamanților este preferabil celui deținut de pârâți. Dat fiind faptul că în prezenta cauză ambele părți dețin titluri de proprietate asupra suprafeței de teren revendicate, instanța urmează să procedeze la compararea titlurilor pentru a stabili care dintre acestea este mai bine caracterizat și implicit, care drept de proprietate este preferabil celuilalt", reclamanții întemeindu-și acțiunea, pe cale de consecință, inclusiv pe dispozițiile art. 563 – art. 566 C. civ. referitoare la acțiunea în revendicare.

Tribunalul a respins capătul de cerere privind revendicarea formulat în contradictoriu cu pârâta recurentă UAT Municipiul Iași, cu motivarea că nu s-ar fi realizat dovada de către reclamanți, a ocupării terenului litigios de către pârâtă, cererea fiind așadar, apreciată ca fiind introdusă împotriva unui neposesor, în condițiile în care regimul juridic specific impune orientarea unui astfel de mijloc procesual de protecție către un posesor.

Instanța de apel a reformat soluția dată acestui capăt de cerere, procedând la comparația efectivă a titlurilor: "Procedând la comparația titlurilor, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii suprafeței de 195.394,14 mp situat în intravilanul mun. Iași, Cartier Veteranii de Război, amplasat în (...).

(...) intabularea dreptului de proprietate al UAT mun. Iași creează în favoarea acestuia aparența de proprietar, aspect ce împiedică reclamanții a-și exercita atributele dreptului de proprietate. O persoană este considerată că a dobândit elementul material al posesiei unui lucru corporal din momentul în care are posibilitatea materială de a acționa asupra lui, de a se folosi de el. Așadar, dobândirea elementului material al posesiei nu presupune în mod obligatoriu săvârșirea faptelor materiale, fiind suficient ca pârâtul să prezinte un titlu de proprietate care se va compara cu al reclamantului, iar dacă este mai puțin caracterizat, acest aspect va duce la admiterea acțiunii de revendicare. În cazul de față, acest titlu de proprietate a fost prezentat, după cum s-a prezentat și înscrierea lui în cartea funciară.

Mai reține Curtea că motivele completatoare de apel, în care se invocă interpretarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 563 alin. (1) și 907 C. civ. nu se constituie în motive noi, deci tardive, ci se subsumează motivului doi din declarația de apel, unde s-a invocat faptul că, prin intabularea dreptului de proprietate al pârâtului, reclamanții nu pot exercita toate atributele dreptului de proprietate. Potrivit art. 563 alin. (1) C. civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. Or, tocmai acest text de lege a fost greșit aplicat de prima instanță, atunci când a considerat că, față de pârâtul UAT Municipiul Iași, nu poate fi admisă o cerere de revendicare, deși acest pârât a prezentat un act de proprietate mai puțin caracterizat decât al reclamantului, pentru aceeași suprafață de teren, precum și o înscriere la cartea funciară care împiedică pe reclamanți să exercite atributul dispoziției".

Așadar, instanța de apel a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale părților procesuale aflate în conflict și în urma acestei operațiuni juridice, a dat câștig de cauză reclamanților.

Se constată însă, că, deși a reformat sub aspectul analizat sentința apelată în sens diametral opus, totuși instanța de apel nu a individualizat prin absolut nici un considerent al deciziei sale, titlul de proprietate al pârâtei, titlu pe care a apreciat că pârâta l-a prezentat și că îl deține: "deține un act de proprietate care îi permite exercitarea tuturor atributelor proprietății" (pagina 6 a deciziei de apel) sau "acest pârât a prezentat un act de proprietate mai puțin caracterizat decât al reclamantului, pentru aceeași suprafață de teren, precum și o înscriere la cartea funciară care împiedică pe reclamanți să exercite atributul dispoziției" (pagina 7 din decizia recurată).

Nici un considerent al deciziei recurate nu identifică, nu determină acest titlu de proprietate al pârâtei pe care instanța de apel l-a avut în vedere. Deși instanța de apel introduce titlul în operațiunea juridică a comparării presupusă de rezolvarea unei cereri de revendicare, cu toate acestea curtea de apel nu individualizează titlul de proprietate al pârâtei pe care îl compară.

Se observă că în întreaga sa motivare, redată în mod cvasi – integral supra, prin citat, curtea de apel folosește doar termenul general de titlu de proprietate, fără însă, nici o individualizare, nici o concretizare care să permită instanței de control judiciar identificarea lui certă și subsecvent, verificarea din punct de vedere al legalității, a corectitudinii operațiunii juridice de comparare a titlurilor de proprietate realizate de instanța de apel.

Iar toate acestea se întâmplă în condițiile în care în cursul apelului, pârâta a susținut inexistența vreunui drept al său de proprietate asupra imobilului litigios (a se vedea în acest sens întâmpinarea formulată de această parte procesuală la dosar apel), poziție procesuală pe care a reiterat-o în mod expres, și în cadrul motivelor de recurs formulate: "Criticăm aspectele reținute de către instanța de apel, la pagina 6 și 7 din decizia recurată, în raport cu susținerea acesteia că Municipiul lași are un drept înscris în Cartea Funciară și deține un act de proprietate care i-ar permite exercitarea tuturor atribuțiilor proprietății, creând astfel în favoarea acestuia aparența de proprietar" (pagina 2 a motivelor de recurs), pârâta UAT Municipiul Iași indicând chiar o altă persoană concretă drept titular al dreptului de proprietate asupra imobilului.

În acest context expus, rezultă flagrant că instanța de apel trebuia să identifice actul de proprietate pe care îl atribuie în mod expres și repetat acestui pârât recurent (folosind expresii precum: "deține un act de proprietate", "În cazul de față, acest titlu de proprietate a fost prezentat", "deși acest pârât a prezentat un act de proprietate mai puțin caracterizat decât al reclamantului, pentru aceeași suprafață de teren") și pe care l-a introdus în operațiunea juridică de comparare a titlurilor de proprietate. Această concluzie este accentuată de împrejurarea că soluția instanței de apel a fost de reformare a sentinței civile exclusiv sub aspectul cererii în revendicare formulate în contradictoriu cu această pârâtă.

Cu toate acestea, în cadrul deciziei recurate nu se regăsește absolut nici un considerent al instanței de apel care să vizeze modul concret în care pârâta UAT Municipiul Iași ar fi dobândit dreptul de proprietate, nu este indicat absolut nici un temei legal, nici un argument care să justifice această reținere a curții de apel. Și toate acestea (se observă) în condițiile în care anularea unui titlu de proprietate emis în temeiul legilor funciare (precum a fost cazul în speță) determină ca regulă, în virtutea principiului specific restituțio in integrum, regăsirea ulterior a dreptului de proprietate în patrimoniul celui de la care s-a transmis, transmițător diferit de pârâta recurentă.

Aceeași deficiență de cercetare se observă și în privința analizei instanței de apel privind compararea titlurilor de proprietate. Astfel, distinct de împrejurarea – expusă supra - că instanța de apel nu a identificat deloc titlul de proprietate al pârâtei recurente, constat și că nici unul dintre considerentele deciziei recurate nu ilustrează motivele, argumentele pentru care s-a apreciat că titlul reclamanților este mai caracterizat și că al acestora drept este preferabil. Lipsește din cuprinsul deciziei recurate, orice analiză juridică efectivă de comparare a titlurilor de proprietate, ceea ce din punct de vedere logic este comprehensibil atât timp cât instanța de apel nu a fost în măsură să identifice unul dintre titlurile apreciate a fi în concurs, astfel cum am ilustrat deja în paragrafele precedente.

În privința operațiunii juridice de comparare, instanța de apel arată doar că "titlurile de proprietate în baza cărora C. și D. au devenit proprietari ai suprafeței de 213241,45, au fost anulate". Această mențiune vizează însă, alte titluri de proprietate decât cel invocat a fi al pârâtei recurente UAT Municipiul Iași, respectiv titlul distinct al celeilalte pârâte din cauză (C.) și titlul de asemenea distinct al domnului D..

În acest context expus, mențiunea instanței de apel în sensul că pârâta UAT Municipiul Iași "a prezentat un act de proprietate mai puțin caracterizat decât al reclamantului, pentru aceeași suprafață de teren" reprezintă din punct de vedere logico – juridic, doar o concluzie, nefundamentată însă, în nici un fel, curtea de apel neprezentând argumente care să justifice această apreciere. Această deficiență determină din nou, lipsirea instanței de recurs de posibilitatea efectivă de a controla legalitatea algoritmului juridic al instanței de apel în privința operațiunii juridice de comparare de titluri.

Conchizând, apreciez că nu poate fi admisă o cerere în revendicare întemeiată pe dreptul comun, art. 563 – art. 566 C. civ., în lipsa unei analize măcar minimale a elementelor esențiale presupuse de o astfel de cerere, respectiv determinarea titlurilor de proprietate aflate în concursul juridic, precum și motivele pentru care se dă preferință unuia sau altuia dintre acestea.

Dubla omisiune învederată de analiză, de cercetare, a instanței de apel echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei, în condițiile în care identificarea titlului de proprietate al pârâtei UAT Municipiul Iași reprezintă un element al situației de fapt a cauzei deduse judecății, modul concret în care o persoană, fie ea fizică sau juridică, a dobândit dreptul de proprietate asupra unui bun (de exemplu: prin moștenire, prin expropriere, prin lege, prin cumpărare) ținând de temeinicia unei cauze și nu de legalitatea acesteia.

Date fiind limitele exclusiv de legalitate ale controlului jurisdicțional al instanței de recurs, configurate astfel prin dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și art. 483 alin. (3) C. proc. civ., această omisiune de cercetare ilustrată nu poate fi suplinită direct în cadrul prezentei căi de atac, de actuala instanță de judecată.

În egală măsură, împrejurarea că o parte procesuală afirmă o anumită situație de fapt a cauzei, care poate concorda în anumite puncte cu cea invocată de partea procesuală adversă, nu este de natură să exonereze instanțele devolutive ale fondului cauzei de obligația procesuală – edictată de dispozițiile art. 22 C. proc. civ. și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. – de a realiza propria cercetare a împrejurărilor relevante în speță, întrucât aceste împrejurări se stabilesc potrivit dispozițiilor art. 264 C. proc. civ., pe bază de probe, probe care nu au o valoare prestabilită și a căror analiză trebuie realizată atât individual, dar și în ansamblul dovezilor administrate cauzei.

Din perspectiva tuturor acestor argumente expuse, relative nesoluționării fondului de către instanța de apel și impedimentului de complinire a acestei omisiuni direct în recurs, am apreciat că în cauză recursul declarat de pârâta UAT Municipiul București trebuia admis în temeiul art. 497 C. proc. civ., casată decizia civilă recurată și trimisă cauza spre rejudecare, pentru completa stabilire a situației de fapt a cauzei, potrivit celor expuse supra.