ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3982/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamanta SC A.P. SRL Fetești a formulat în contradictoriu

cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice - Ialomița și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Ialomița - Activitatea de Inspecție Fiscala

contestație împotriva Deciziei nr. 220 din 8 iunie 2012 de Direcția Generala a

Finanțelor Publice Ialomița - Biroul de Soluționare a contestațiilor, prin care

a fost respinsă contestația formulată de reclamantă și a Deciziei de Impunere

din 30 martie 2012, solicitând admiterea contestației și anularea actelor

atacate ca fiind nelegale și netemeinice, cu consecința desființării măsurilor

dispuse prin acestea.

Prin Sentința civilă

nr. 1465 din 24 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de

reclamanta SC A.P. SRL Fetești, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Ialomița, a anulat, în parte, Decizia nr. 220 din 8 iunie

2012 emisă de DGFP Ialomița, a anulat, în parte, Decizia de impunere din 30

martie 2012 emisă de DGFP Ialomița, cu privire la suma de 215.815 lei

reprezentând bază impozabilă pentru profitul impozabil, suma de 34.350 lei

reprezentând impozitul pe profit aferent bazei, precum și toate dobânzile,

majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente impozitului pe

profit și la suma de 1.062.935 lei reprezentând bază impozabilă pentru profitul

impozabil, ce se menține în limita cuantumului de 115.517 lei; suma de 170.070

lei reprezentând impozitul pe profit aferent bazei, ce se menține în plată în

limita cuantumului de 18.483 lei; dobânzile, majorările de întârziere și

penalitățile de întârziere aferente impozitului pe profit anulat, menținându-se

la plată numai cele aferente sumei de 18.483 lei.

Curtea de Apel a

menținut celelalte dispoziții ale deciziilor atacate, referitoare la celelalte

debite și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri, pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița au declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că instanța de fond a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurentele susțin

că, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință din 17 aprilie 2013,

raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză la solicitarea reclamantei a

fost depus la dosarul cauzei în data de 1 aprilie 2013. La termenul de judecată

din 3 aprilie 2013, instanța de fond a comunicat raportul de expertiză doar

reclamantei, punându-i în vedere să depună eventualele obiecțiuni cu 5 zile

înainte de termenul de judecată din 17 aprilie 2013. Instanța nu a dispus

comunicarea acestui raport de expertiză și pârâtei, după ce, la termenul de

judecată din 6 martie 2013, s-a dispus amânarea cauzei pentru lipsa raportului

de expertiză.

Se mai arată că

obiectivele expertizei contabile nu au fost puse în discuția părților, iar

expertul nu a respectat obligația de convocare a acestora la întocmirea

expertizei, deși aceasta este prevăzută de lege sub sancțiunea nulității raportului

de expertiză.

Prin necomunicarea

raportului de expertiză contabilă în vederea formulării eventualelor obiecțiuni

s-a încălcat principiul contradictorialității, principiul egalității armelor și

dreptul la apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Recurentele consideră

că și cererea de majorare a onorariului expertului care reprezintă, în esență,

tot o cerere, în temeiul principiului contradictorialității trebuia pusă în

discuția părților.

De asemenea, este

criticată hotărârea instanței Curții de Apel și pe fond, invocându-se

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că instanța de fond nu a comunicat raportul de

expertiză ambelor părți, astfel cum rezultă din Încheierea de ședință din data

de 3 aprilie 2013.

De asemenea, instanța

de control judiciar constată că expertul a convocat părțile pentru 28 februarie

2013 la sediul reclamantei, iar pârâta a comunicat telefonic că reprezentanții

compartimentului de contabilitate nu sunt disponibili pentru a se prezenta la

convocare.

Deci, obiectivele

expertizei contabile nu au fost puse în discuția părților.

Astfel fiind, Înalta

Curte consideră că în cauză a operat o încălcare a dreptului la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

recunoscut de jurisprudența Convenției.

Expertul nu a acordat

același tratament părților, în sensul că a avut în vedere doar documentele puse

la dispoziție de reclamantă și punctul acesteia de vedere.

Având în vedere modul

în care expertul a procedat, Înalta Curte constată că acesta a pricinuit părții

o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui act de

procedură.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că raportul de expertiză efectuat în cauză a fost întocmit cu

încălcarea prevederilor legale, ceea ce atrage sancțiunea nulității prevăzută

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele

reținute, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pricinuit pârâtelor o vătămare, încălcând

principiul egalității armelor, consacrat de jurisprudența Convenției, care nu

poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii pronunțate.

Datorită faptului că

instanța de fond a comunicat raportul de expertiză numai reclamantei, Înalta

Curte constată că în cauză a fost încălcat principiul contradictorialității .

Acest principiu

presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și

discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se

exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă

judecății.

Pentru ca acest

principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat

efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea

se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în

prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului,

conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile

dintre părți și instanță.

Potrivit prevederilor

art. 129 C. proc. civ., instanța este în drept să pună întrebări părților sau

să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la

dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare,

putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

De asemenea, instanța

este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi

adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând

părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Nu în ultimul rând,

instanța poate să invoce din oficiu încălcarea normelor imperative pentru a se

respecta contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Neprocedând în acest

mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, cu

încălcarea principiului contradictorialității.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de fond va dispune refacerea expertizei pentru întocmirea

raportului cu respectarea prevederilor art. 208 alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

urmând a fi avute în vedere toate apărările invocate de părți în susținerea

intereselor lor legitime.

Motivul de casare

astfel reținut, face inutilă examinarea celorlalte critici formulate prin

motivele de recurs invocate.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, pe

cale de consecință, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice

Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița împotriva

Sentinței civile nr. 1465 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL