ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3982/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A.P. SRL Fetești a formulat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice - Ialomița și Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița - Activitatea de Inspecție Fiscala contestație împotriva Deciziei nr. 220 din 8 iunie 2012 de Direcția Generala a Finanțelor Publice Ialomița - Biroul de Soluționare a contestațiilor, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă și a Deciziei de Impunere din 30 martie 2012, solicitând admiterea contestației și anularea actelor atacate ca fiind nelegale și netemeinice, cu consecința desființării măsurilor dispuse prin acestea.

Prin Sentința civilă nr. 1465 din 24 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SC A.P.

SRL Fetești, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, a anulat, în parte, Decizia nr. 220 din 8 iunie 2012 emisă de DGFP Ialomița, a anulat, în parte, Decizia de impunere din 30 martie 2012 emisă de DGFP Ialomița, cu privire la suma de 215.815 lei reprezentând bază impozabilă pentru profitul impozabil, suma de 34.350 lei reprezentând impozitul pe profit aferent bazei, precum și toate dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente impozitului pe profit și la suma de 1.062.935 lei reprezentând bază impozabilă pentru profitul impozabil, ce se menține în limita cuantumului de 115.517 lei; suma de 170.070 lei reprezentând impozitul pe profit aferent bazei, ce se menține în plată în limita cuantumului de 18.483 lei; dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente impozitului pe profit anulat, menținându-se la plată numai cele aferente sumei de 18.483 lei.

Curtea de Apel a menținut celelalte dispoziții ale deciziilor atacate, referitoare la celelalte debite și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri, pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurentele susțin că, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință din 17 aprilie 2013, raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză la solicitarea reclamantei a fost depus la dosarul cauzei în data de 1 aprilie 2013. La termenul de judecată din 3 aprilie 2013, instanța de fond a comunicat raportul de expertiză doar reclamantei, punându-i în vedere să depună eventualele obiecțiuni cu 5 zile înainte de termenul de judecată din 17 aprilie 2013. Instanța nu a dispus comunicarea acestui raport de expertiză și pârâtei, după ce, la termenul de judecată din 6 martie 2013, s-a dispus amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Se mai arată că obiectivele expertizei contabile nu au fost puse în discuția părților, iar expertul nu a respectat obligația de convocare a acestora la întocmirea expertizei, deși aceasta este prevăzută de lege sub sancțiunea nulității raportului de expertiză.

Prin necomunicarea raportului de expertiză contabilă în vederea formulării eventualelor obiecțiuni s-a încălcat principiul contradictorialității, principiul egalității armelor și dreptul la apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate. Recurentele consideră că și cererea de majorare a onorariului expertului care reprezintă, în esență, tot o cerere, în temeiul principiului contradictorialității trebuia pusă în discuția părților. De asemenea, este criticată hotărârea instanței Curții de Apel și pe fond, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond nu a comunicat raportul de expertiză ambelor părți, astfel cum rezultă din Încheierea de ședință din data de 3 aprilie 2013. De asemenea, instanța de control judiciar constată că expertul a convocat părțile pentru 28 februarie 2013 la sediul reclamantei, iar pârâta a comunicat telefonic că reprezentanții compartimentului de contabilitate nu sunt disponibili pentru a se prezenta la convocare. Deci, obiectivele expertizei contabile nu au fost puse în discuția părților. Astfel fiind, Înalta Curte consideră că în cauză a operat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recunoscut de jurisprudența Convenției.

Expertul nu a acordat același tratament părților, în sensul că a avut în vedere doar documentele puse la dispoziție de reclamantă și punctul acesteia de vedere. Având în vedere modul în care expertul a procedat, Înalta Curte constată că acesta a pricinuit părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui act de procedură. Prin urmare, Înalta Curte constată că raportul de expertiză efectuat în cauză a fost întocmit cu încălcarea prevederilor legale, ceea ce atrage sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Față de cele reținute, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond a pricinuit pârâtelor o vătămare, încălcând principiul egalității armelor, consacrat de jurisprudența Convenției, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii pronunțate.

Datorită faptului că instanța de fond a comunicat raportul de expertiză numai reclamantei, Înalta Curte constată că în cauză a fost încălcat principiul contradictorialității . Acest principiu presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă. Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

Potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ., instanța este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc. De asemenea, instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor. Nu în ultimul rând, instanța poate să invoce din oficiu încălcarea normelor imperative pentru a se respecta contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, cu încălcarea principiului contradictorialității. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va dispune refacerea expertizei pentru întocmirea raportului cu respectarea prevederilor art. 208 alin. (1) și (2) C. proc. civ., urmând a fi avute în vedere toate apărările invocate de părți în susținerea intereselor lor legitime. Motivul de casare astfel reținut, face inutilă examinarea celorlalte critici formulate prin motivele de recurs invocate. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița împotriva Sentinței civile nr. 1465 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2014. Procesat de GGC - CL