ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3545/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2/2012 pe rolul Curții de Apel, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, suspendarea executării, până la pronunțarea instanței de fond, a Deciziei de impunere nr. F-IL 181 din 29 noiembrie 2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală prin care au fost stabilite în sarcina A. SRL obligații fiscale în sumă totală de 1.983.463 lei, reprezentând: 774.122 lei - impozit pe profit pentru perioada 01.01.2007-31.12.2010; 292.871 lei - dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar; 116.118 lei - penalități de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar; 514.261 lei - taxa pe valoare adăugată pentru perioada 01.08.2007-31.03.2011; 209.704 lei - dobânzi/majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; 76.387 lei reprezentând penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 1482 pronunțată în data de 13 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-IL 181 din 29 noiembrie 2013, până la pronunțarea instanței de fond.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, solicitând casarea hotărârii atacate și respingerea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere emisă de către inspecția fiscală Ialomița, ca nefondată, pentru motive încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta a evocat considerentele instanței de fond și a arătat că aceasta nu a avut în vedere prevederile art. 215 C. proc. fisc. , care ar îndreptăți concluzia că, atâta timp cât efectele deciziei de reverificare nu sunt anulate sau suspendate, actele emise în baza acesteia sunt legale.

A arătat, în esență, că Decizia de reverificare nr. 403972 din 20 octombrie 2013, având ca obiect reverificarea taxei pe valoarea adăugată aferentă perioadei august 2007 - martie 2011 și a impozitului pe profit pentru perioada ianuarie 2007 - decembrie 2010, a fost încheiată respectând Regulile privind reverificarea, reglementate prin art. 1051 alin. (1)-(3) din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care existau date suplimentare de natură a modifica rezultatele inspecției fiscale anterioare.

A evocat considerentele care au stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F-IL 181 din 29 noiembrie 2013 și argumentele prezentate de intimată în Nota explicativă depusă în acest context, susținând că criticile intimatei nu sunt relevate din punct de vedere fiscal, deoarece nu sunt aduse în justificare documente doveditoare în plus față de cele prezentate în timpul inspecției fiscale.

În mod eronat instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită cerința pagubei iminente, în condițiile în care unicul argument al reclamantei este cel referitor la pornirea formelor de executare, consecință firească, ce decurge din caracterul executoriu al actului administrativ-fiscal.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata A. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.

A arătat că, din analiza conținutului Deciziei de impunere nr. F-IL 181 din 29 noiembrie 2013, instanța de fond corect a reținut că există împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității acestuia.

Nelegalitatea și netemeinicia reverificării impozitului pe profit și TVA pentru perioada 2007-2011 rezultă din faptul că intimata a mai fost verificată cu privire la aceste taxe, pentru aceeași perioadă. Decizia de reverificare a fost contestată, iar contestația nu a fost soluționată anterior reverificării, contrar dispozițiilor imperative ale art. 1051 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003.

Decizia de reverificare nr. 403972 din 20 octombrie 2013 a fost emisă fără îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1051 din O.G. nr. 92/2003.

Aparența de nelegalitate a rezultat și din lipsa de temei a diferențelor dintre constatările din rapoartele inspecțiilor fiscale generale anterioare și cele din Decizia de impunere nr. F-IL 181 din 29 noiembrie 2013, deoarece au fost verificate aceleași operațiuni și aceleași documente.

Organul fiscal nu a realizat o analiză a situației de fapt, ci a stabilit rezultatele fiscale exclusiv pe baza informațiilor solicitate de la presupusul reprezentant al societății, denaturând situația de fapt.

Decizia de impunere și Raportul de inspecție nu sunt motivate.

Prejudiciul este material, viitor și previzibil, raportat la cuantumul sumei imputate, iar prin executarea silită se vor cauza prejudicii ale căror efecte nu vor putea fi ulterior înlăturate, atât în patrimoniul intimatei, cât și în cel al terților, iar un eventual faliment nu au aduce beneficii nimănui.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 24 mai 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 martie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Se reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, prima instanță a admis cererea reclamantei, apreciind, în esență, că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Intimata-reclamantă A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F-IL 181 din 29 noiembrie 2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală prin care au fost stabilite în sarcina A. SRL obligații fiscale în sumă totală de 1.983.463 lei, reprezentând: 774.122 lei - impozit pe profit pentru perioada 01.01.2007-31.12.2010; 292.871 lei - dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar; 116.118 lei - penalități de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar; 514.261 lei - taxa pe valoare adăugată pentru perioada 01.08.2007-31.03.2011; 209.704 lei - dobânzi/majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; 76.387 lei reprezentând penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.

În fapt, intimata a fost supusă, în perioada 01.11.2013-25.11.2013, unei inspecții fiscale, urmare a deciziei de reverificare nr. 403972 din 29 octombrie 2013, reverificare care a vizat perioada ianuarie 2007 - martie 2011. Ca urmare a inspecției fiscale, s-a emis decizia de impunere nr. F-IL181 din 29 noiembrie 2013, prin care s-au stabilit sume suplimentare de plată, în cuantum total de 1.983.463 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA și accesorii (dobânzi și penalități).

Împotriva acestei decizii de impunere, societatea a formulat contestație fiscală, a cărei soluționare a fost suspendată prin decizia nr. 180 din 10 martie 2014, până la rezolvarea definitivă a sesizării penale nr. 403972 din 06 decembrie 2013, având ca obiect stabilirea de către organele de cercetare penală a existenței sau inexistenței infracțiunii de evaziune fiscală.

Intimata a sesizat instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea deciziei nr. 180 din 10 martie 2014, iar prin decizia civilă nr. 2900 din 10 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A. SRL împotriva sentinței nr. 781 din 19 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința, a admis în parte acțiunea și a anulat decizia nr. 180 din 10 martie 2014, obligând pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești la soluționarea pe fond a contestației administrativ fiscale.

Înalta Curte constată, astfel, faptul că contestația administrativă formulată de intimată împotriva deciziei de impunere nr. F-IL181 din 29 noiembrie 2013 nu a fost soluționată, până la această dată, de recurentă.

Înalta Curte mai reține, în acord cu instanța de fond, că argumentele intimatei-reclamantei, privind existența unor neregularități procedurale, iar pe de altă parte, determinarea eronată a unor cheltuieli ca fiind nedeductibile prin calificarea greșită a unor categorii de sume, stabilirea unui impozit suplimentar prin stabilirea greșită a raporturilor juridice ce le-au generat, precum și determinarea greșită a TVA, ca urmare a stabilirii eronate a raporturilor juridice în privința existenței sau nu a dovezii prestării unor servicii, respectiv încălcarea art. 11 alin. (1) C. fisc. , constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiția existenței unui caz bine justificat este realizată și raportat la complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ fiscal contestat, iar condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ fiscal contestat, cu consecința imediată și directă a afectării activității intimatei, raportat la cuantumul sumei imputate cu titlul de obligații fiscale suplimentare de plată.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În consecință, reținându-se că motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești împotriva sentinței civile nr. 1482 din 13 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2017.