ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1682/2019

Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.06.2016, reclamanta SC A. SRL prin lichidator B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița și Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. x/26.02.2016 emise de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a Deciziei de soluționare a contestației nr. x/22.12.2015 emise de AJFP Ialomița, a Deciziei de impunere nr. x/13.10.2015 și Procesului-verbal nr. x/13.10.2015 emise de AJFP Ialomița, în ceea ce privește obligații fiscale în valoare de 24.402.550 RON referitoare la impozit pe profit și TVA cu accesoriile aferente. 1.

Prin Sentința nr. 4009 din 13 decembrie 2016, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală în ceea ce privește anularea Deciziei nr. x/22.12.2015, a Deciziei de impunere nr. x/13.10.2015 și a Procesului-verbal nr. x/13.10.2015 și a respins cererile având ca obiect anularea acestor acte pentru acest motiv. A respins excepțiile inadmisibilității și nulității cererii, ca neîntemeiate. A respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. A susținut recurenta-reclamantă că hotărârea primei instanțe îi îngrădește dreptul de acces la justiție. Decizia de suspendare a soluționării contestației nu este definitivă, atâta vreme cât este contestată prin prezenta acțiune. De asemenea, organele fiscale au emis mai multe acte administrative, prin unul dintre acestea fiind soluționată contestația administrativă în fond (Decizia nr. x/22.12.2015 emisă de AJFP Ialomița). În ceea ce privește necesitatea soluționării contestației administrative, aceasta se impunea. Soluționarea dosarului penal nu se va întâmpla curând, în timp ce procedura falimentului se va închide, împrejurări în care societatea va fi radiată și nu va mai avea capacitate civilă. A mai menționat că organul fiscal a solicitat înscriere în tabelul creditorilor cu suma de 24.402.550 RON, cererea fiindu-i respinsă definitiv, ca tardiv formulată. Astfel, această creanță nu mai poate fi valorificată în procedura de faliment, titlul de creanță emis nemaiputând fi urmărit. În ceea ce privește suma de 115.545 RON, în mod eronat prima instanță a reținut că aceasta nu a fost contestată pentru că, chiar dacă nu există o analiză explicită a acestei sume, atât în contestația cât și în acțiunea în anulare, se fac referiri la totalitatea sumelor stabilite de organele fiscale, modul de stabilire a acestor obligații fiscale fiind același. A mai apreciat recurenta-reclamantă că hotărârea instanței de fond, pe lângă faptul că nu este suficient motivată, este și contradictorie. Instanța nu s-a pronunțat pe fondul cererii de chemare în judecată, însă, în dispozitiv, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, ceea ce înseamnă că a analizat cererea pe fond.

Apărările intimatelor 3.1. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A motivat intimata-pârâtă, referitor la suma de 24.287.005 RON - pct. I din Decizia DGSC nr. x/2016 - că organul fiscal a suspendat soluționarea contestației pentru această sumă în baza art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) și art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reținându-se că faptele constatate prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere fac obiectul unei sesizări penale, urmând ca organele de cercetare penală să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor cu care a fost sesizată. În ceea ce privește suma de 115.545 RON, reprezentând TVA și accesorii aferente - pct. II din decizia de soluționare -, soluția organului de soluționare a contestației administrative a fost de respingere ca nemotivată a contestației. Astfel, cel mult, instanța ar putea să dispună obligarea autorității fiscale la soluționarea pe fond a contestației, și nu ar putea soluționa în mod direct contestația împotriva deciziei de impunere. 3.2. Și intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanță a reținut corect că reclamanta nu a formulat critici pertinente împotriva măsurii suspendării contestației administrative.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. 4.1. Prin Decizia nr. x/13.10.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița în urma unui control efectuat asupra societății SC A. SRL, în baza Procesului-verbal nr. x/13.10.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/13.10.2015, s-au stabilit obligații suplimentare de plată în cuantum de 24.402.550 RON. Împotriva acestei decizii, SC A. SRL a formulat contestație administrativă la Agenția Națională de Administrare Fiscală. Prin Decizia nr. x/26.02.2016 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, la pct. 1, s-a decis suspendarea soluționării contestației formulate de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. x/13.10.2015 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița pentru suma de 24.287.005 RON, reprezentând impozit pe profit, dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, taxă pe valoarea adăugată, dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA și penalități de întârziere aferente TVA. Prin aceeași decizie, la pct. 2, a fost respinsă, ca nemotivată, contestația formulată de SC A. SRL împotriva aceleiași decizii de impunere, nr. x/13.10.2015 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, pentru suma de 115.545 RON, reprezentând impozit pe profit, dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, taxă pe valoarea adăugată, dobânzi/majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată. Recurenta-reclamantă a învestit instanța cu acțiune având ca obiect anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. x/26.02.2016 emise de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a Deciziei de soluționare a contestației nr. x/22.12.2015 emise de AJFP Ialomița, a Deciziei de impunere nr. x/13.10.2015 și Procesului-verbal nr. x/13.10.2015 emise de AJFP Ialomița, în ceea ce privește obligații fiscale în valoare de 24.402.550 RON referitoare la impozit pe profit și TVA cu accesoriile aferente. 4.2. Constată Înalta Curte, în ceea ce privește pct. 1 din Decizia nr. x/26.02.2016 emisă de ANAF, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative pentru suma de 24.287.005 RON în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. în vigoare în perioada analizată, că recurenta-reclamantă critică sentința primei instanțe apreciind că îi este îngrădit dreptul de acces la justiție. Motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă sunt nefondate și nerelevante, referindu-se la împrejurarea că decizia de suspendare a soluționării contestației nu este definitivă, apreciind că necesitatea soluționării contestației administrative se impunea. Într-adevăr, instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare. Însă, verificând susținerile reclamantei din acțiune, Înalta Curte constată că, în fața primei instanțe, reclamanta nu a criticat decizia emisă de ANAF în ceea ce privește suspendarea soluționării contestației administrative, ci a detaliat elementele stării de fapt fiscale și a contestat legalitatea aspectelor de fond reținute de organul fiscal. Titlul IX (art. 205 - 218) din C. proc. fisc. în vigoare în perioada analizată reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative fiscale, procedură care se finalizează printr-o decizie emisă conform art. 216-217, ce poate fi atacată în justiție, potrivit art. 218 alin. (2) din același cod. Acest cadru normativ derogă de la regimul de drept comun reglementat prin Legea nr. 554/2004, astfel încât regularitatea și obiectul demersurilor procesuale efectuate de recurenta-reclamantă nu pot fi apreciate prin prisma prevederilor art. 8 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. b) din această lege. Astfel, instanța de fond s-a pronunțat raportat la obiectul învestirii sale, reținând corect că nu poate analiza fondul raportului juridic fiscal atâta vreme cât, pentru suma respectivă, contestația administrativă nu a fost finalizată printr-o decizie care să poată fi atacată conform art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc. 4.3. Referitor la pct. 2 din Decizia nr. x/26.02.2016 emisă de ANAF, prin care s-a dispus respingerea ca nemotivată a contestației administrative formulate de SC A. SRL pentru suma de 115.545 RON, Înalta Curte reține că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă sunt lipsite de substanță. Aceasta susține că eronat instanța a reținut că suma nu a fost contestată și că, chiar dacă nu există o analiză explicită a acestei sume, atât în contestație, cât și în acțiunea în anulare, a făcut referiri la totalitatea sumelor stabilite de organele fiscale, modul de stabilire fiind același. Or, potrivit art. 26 alin. (1) din C. proc. fisc. , contestația împotriva unui act administrativ fiscal trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, iar contestația este definită de art. 205 alin. (1) C. proc. fisc. ca o cale administrativă de atac. Conform instrucțiunilor de aplicare a art. 216 C. proc. fisc. , contestația va fi respinsă ca nemotivată, în situația în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt sau de drept în susținerea contestației sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluționării. Pentru aceste considerente, instanța de contencios administrativ, în cazul în care este învestită cu soluționarea unei acțiuni în anulare a unei decizii emise în procedura administrativă prin care s-a respins contestația ca nemotivată, nu va putea analiza pe fond această contestație tocmai având în vedere caracterul obligatoriu al procedurii administrative ci, în cazul în care va constata că în mod greșit s-a procedat la respingerea ca nemotivată a contestației, va anula decizia și va dispune obligarea organului fiscal să soluționeze pe fond contestația. În cauză, trebuie verificat dacă recurenta-reclamantă a prezentat în fața organului fiscal de control argumentele de fapt și de drept pentru care a solicitat admiterea contestației pentru aceste sume. Însă, din cuprinsul contestației adresate organului de soluționare nu rezultă argumentele de fapt și de drept pe care reclamanta le-ar fi indicat pentru suma de 115.545 RON. Chiar dacă reclamanta ar fi prezentat argumentele prin acțiunea introductivă de instanță, nu ar avea nicio relevanță, pentru că legea prevede obligația motivării încă din faza procedurii administrative pentru ca organul de soluționare a contestației să poată analiza aceste argumente și să se pronunțe. 4.4. Nu este fondată nici susținerea recurentei că hotărârea instanței nu ar fi suficient motivată sau că ar fi contradictorie. După cum s-a reținut anterior, sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (6) și ale art. 425 C. proc. civ., instanța de fond expunând argumentele pentru care a respins acțiunea, ca neîntemeiată, pe care a analizat-o în limita învestirii sale, reținând de o manieră corespunzătoare situația de fapt, la care au fost corect aplicate normele de drept incidente. 4.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.