ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 491/2017

Decizia nr. 491/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A. SRL Fetești, în contradictoriu, cu pârâtele B. - Ialomița și B. Ialomița - C. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 220 din 08 iunie 2012 de B. Ialomița - D., prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă și a Deciziei de Impunere nr. F/IL/418 din 30 martie 2012, solicitând admiterea contestației și anularea actelor atacate ca fiind nelegale și netemeinice, cu consecința desființării măsurilor dispuse prin acestea.

Prin sentința civilă nr. 1465 din 24 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SC A. SRL Fetești, în contradictoriu cu pârâta B. Ialomița, a anulat, în parte, Decizia nr. 220 din 08 iunie 2012 emisă de B. Ialomița, a anulat, în parte, Decizia de impunere F/IL/418 din 30 martie 2012 emisă de B. Ialomița, cu privire la suma de 215.815 lei reprezentând bază impozabilă pentru profitul impozabil, suma de 34.350 lei reprezentând impozitul pe profit aferent bazei, precum și toate dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente impozitului pe profit și la suma de 1.062.935 lei reprezentând bază impozabilă pentru profitul impozabil, ce se menține în limita cuantumului de 115.517 lei; suma de 170.070 lei reprezentând impozitul pe profit aferent bazei, ce se menține în plată în limita cuantumului de 18.483 lei; dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente impozitului pe profit anulat, menținându-se la plată numai cele aferente sumei de 18.483 lei.

Curtea de Apel a menținut celelalte dispoziții ale deciziilor atacate, referitoare la celelalte debite și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtele E. Ploiești și F. Ialomița au promovat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3982 din 24 octombrie 2014, a admis

recursul declarat de reclamanta E. Ploiești - F. Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1465 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal,a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, a reținut că în cauză a operat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recunoscut de jurisprudența Convenției.

S-a reținut că expertul nu a acordat același tratament părților, în sensul că a avut în vedere doar documentele puse la dispoziție de reclamantă și punctul acesteia de vedere, astfel că a pricinuit părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui act de procedură.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că raportul de expertiză efectuat în cauză a fost întocmit cu încălcarea prevederilor legale, ceea ce atrage sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele reținute, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că instanța de fond a pricinuit pârâtelor o vătămare, încălcând principiul egalității armelor, consacrat de jurisprudența Convenției, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii pronunțate. S-a arătat că, contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

Conchide instanța de control judiciar susținând că în rejudecare, instanța de fond va dispune refacerea expertizei pentru întocmirea raportului cu respectarea prevederilor art. 208 alin. (1) și (2) C. proc. civ., urmând a fi avute în vedere toate apărările invocate de părți în susținerea intereselor lor legitime.

În al doilea ciclu procesual, prin sentința nr. 2785 din 28 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL Fetești, prin administrator judiciar SC G. SPRL, în contradictoriu cu pârâta E. Ploiești - F. Ialomița, a anulat în parte Decizia nr. 220 din 08 iunie 2012 emisă de B. Ialomița și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F/IL/418 din 30 martie 2012 emisă de B. Ialomița, doar în ceea ce privește: 1. suma de 215.815 lei reprezentând bază impozabilă privind profitul impozabil, suma de 34.350 lei reprezentând impozitul pe profit aferent bazei menționate și dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente impozitului pe profit; 2. suma de 947.418 lei reprezentând bază impozabilă pentru profitul impozabil, suma de 151.587 lei reprezentând impozit pe profit și dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente.

Totodată, a menținut restul dispozițiilor deciziilor atacate și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.980 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că urmare a controlului efectuat în perioada 06 decembrie 2011 - 30 martie 2012 de către pârâta B. Ialomița, în ceea ce privește perioada 01 iunie 2010 - 30 septembrie 2011, în sarcina reclamantei SC A. SRL Fetești au fost stabilite următoarele obligații fiscale suplimentare: 1. impozit pe profit, în cuantum de 240.464 lei; 2. dobânzi/majorări de întârziere impozit pe profit, în cuantum de 36.947 lei; 3. penalități de întârziere impozit pe profit, în cuantum de 36.070 lei; 4. T.V.A. stabilită suplimentar, în cuantum de 407.045 lei; 5. dobânzi/majorări de întârziere T.V.A., în cuantum de 16.818 lei; 6. penalități de întârziere T.V.A., în cuantum de 52.983 lei.

Sumele anterior menționate au fost stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr. F/IL/304 din 30 martie 2012 (filele 22-43 dosar Tribunalul Ialomița) și prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F/IL/418 din 30 martie 2012 (filele 10-15 dosar Tribunalul Ialomița), ambele acte emise de pârâta B. Ialomița.

Împotriva deciziei de impunere anterior menționate, reclamanta a formulat contestație, soluționată prin Decizia nr. 220 din 08 iunie 2012 emisă de B. Ialomița (filele 58-85 dosar Tribunalul Ialomița), în sensul: 1. desființării parțiale a deciziei de impunere, pentru suma de 17.072 lei reprezentând T.V.A. de plată (14.250 lei), dobânzi/majorări de întârziere (684 lei) și penalități de întârziere aferente (2.138 lei), 2. respingerii ca neîntemeiate și nemotivate a contestației, pentru suma de 773.255 lei reprezentând impozit pe profit (240.464 lei), dobânzi/majorări de întârziere impozit pe profit (36.947 lei), penalități de întârziere impozit pe profit (36.070 lei), T.V.A. (392.795 lei), dobânzi/majorări de întârziere aferente T.V.A. (16.134 lei) și penalități de întârziere aferente T.V.A. (508.45 lei); 3. declinării competenței de soluționare a cererii de emitere a formularului ”Dispoziție privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală”.

În ceea ce privește criticile reclamantei referitoare la înregistrarea în contabilitate a subvențiilor primite de reclamantă, instanța a reținut următoarele:

Ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură se acordă sub formă de rambursare și reprezintă diferența dintre acciza standard și acciza redusă, în limita cantităților prevăzute de art. 1 alin. (1) din Procedurile specifice de implementare și control, precum și a formularisticii necesare privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 126/2010.

În anul 2010, reclamanta a achiziționat din resurse proprii și a folosit o cantitate de motorină cu acciza normală, după care, în baza cererii trimestriale formulate, a încasat,

conform O.P. nr. 271din 19 ianuarie 2011, suma de 215.815 lei reprezentând venituri din subvenții pentru motorină aferente anului 2010, acordate conform H.G. nr. 408/2010

privind aprobarea acordării unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură. Suma încasată a fost înregistrată drept venituri din subvenții în anul 2011.

În urma controlului efectuat, organele fiscale au majorat profitul impozabil cu suma de 215.815 lei reprezentând venituri din subvenții pentru achiziția de motorină, apreciind că subvenția primită de reclamantă trebuie recunoscută ca fiind un venit al cheltuielii efectuate în anul 2010 cu motorina, cheltuială pe care subvenția a compensat-o.

A susținut instanța că măsura dispusă de organele fiscale este nelegală, având în vedere că pentru a primi efectiv subvenția, beneficiarul acordului este ținut să formuleze, subsecvent, cereri trimestriale, la care să atașeze documentele enumerate de art. 5 alin. (2) din

Procedurile specifice de implementare și control, precum și formularistica necesară privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 126/2010, iar plata către fiecare beneficiar a sumelor reprezentând contravaloarea diferenței de accize se face de-abia la finalizarea etapelor prevăzute de art. 8 din aceleași Proceduri, respectiv după aprobarea tuturor etapelor.

În cauză, pârâta nu a făcut dovada că, în anul 2010, reclamanta ar fi obținut aprobarea plății sumei de

215.815 lei, și că ar fi avut astfel un titlul de creanță pe care l-ar fi putut înscrie în contabilitatea aferentă anului 2010; acordul prealabil pentru finanțare prin rambursare pentru motorina cu acciză redusă, pentru motivele anterior prezentate, nu poate fi considerat un astfel de titlu. În lipsa încasării efective a acestei sume sau a unui titlu de creanță, nu se poate reține obligația reclamantei de a înregistra suma de 215.815 lei cu titlu de venituri din subvenții pentru anul financiar 2010; înregistrarea subvenției în anul 2011 (anul fiscal în care subvenția a fost efectiv încasată de către reclamantă) apare ca fiind tocmai o respectare a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Astfel, instanța a apreciat că motivul de contestație referitor la înregistrarea

în contabilitate a subvențiilor primite de reclamantă este întemeiat, și că în cauză se impune anularea actelor administrative fiscale atacate în ceea ce privește suma de 215.815 lei reprezentând bază impozabilă privind profitul impozabil, suma de 34.350 lei reprezentând impozitul pe profit aferent bazei menționate și dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente impozitului pe profit.

Referitor la criticile reclamantei referitoare la înlăturarea dosarului prețurilor de transfer, instanța a reținut că:

În urma controlului fiscal efectuat, organele de control au reconsiderat venituri în sumă de 1.062.935 lei, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, apreciind că au existat abateri de la prețurile de transfer declarate prin dosarul prețurilor de transfer. Curtea a reținut că nu doar omisiunea prezentării dosarului prețurilor de transfer atrage estimarea de către organele fiscale a cuantumului prețurilor de transfer, astfel cum reclamanta susține, ci și prezentarea incompletă a dosarului, la termenul stabilit de către organele fiscale - omisiunea îndeplinirii obligației de comunicare a informațiilor solicitate de organele fiscale în completarea dosarului prețurilor de transfer, obligație stabilită de art. 2 alin. (2) din Ordinul președintelui H. nr. 222/2008.

Anexa 3 la Ordinul președintelui H. nr. 222/2008

stabilește: art. 1

: r

aportul de inspecție fiscală va cuprinde un capitol distinct "Estimarea prețurilor de transfer". art. 2: capitolul "Estimarea prețurilor de transfer" va cuprinde următoarele: 1. prezentarea motivului de fapt cu privire la neprezentarea/prezentarea incompletă a dosarului prețurilor de transfer, urmare a două solicitări consecutive. Prezentarea incompletă a dosarului prețurilor de transfer reprezintă lipsa datelor necesare organului fiscal competent, pentru stabilirea dacă prețurile de transfer practicate sunt la preț de piață.

În cauză, pârâta nu a identificat trei tranzacții similare ca bază de comparație, în vederea stabilirii obligațiilor fiscale ale reclamantei, încălcând astfel art. 3 din anexa 3 la Ordinul președintelui H. nr. 222/2008. Și pentru acest motiv, este întemeiată critica reclamantei referitoare la nerespectarea de către pârâtă a procedurii de estimare a prețurilor.

De asemenea, astfel cum reiese din concluziile raportului de expertiză (fila 55 dosar rejudecare), estimarea prețurilor de transfer nu a luat în calcul toți factorii care influențează stabilirea prețurilor de transfer între unități afiliate.

Referitor la criticile reclamantei privind diminuarea bazei de T.V.A. deductibilă și necesitatea emiterii unei dispoziții de măsuri.

Instanța a constatat că acestea sunt nu vor mai fi analizate, având în vedere faptul că în prima hotărâre atacată, acestea au fost apreciate ca neîntemeiate. Prezenta rejudecare este consecința admiterii recursului declarat de către pârâtă, iar potrivit art. 315 alin. (4) raportat la art. 296 din C. proc. civ., pârâtei nu i se poate crea o situație mai grea decât aceea din prima hotărâre atacată.

De asemenea, în temeiul art. 274 alin. (2) și alin. (3) și art. 276 din C. proc. civ. și având în vedere soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3980 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cheltuieli reprezentând:

- onorariu expert - 1.000 lei + 500 lei (achitat potrivit ordinelor de plată depuse la fila 15 prim dosar Curtea de Apel București, fila 30 dosar rejudecare), onorariu apreciat ca nefiind disproporționat în raport cu complexitatea raportului de expertiză; și;

- onorariu de avocat - 2.480 lei (achitat potrivit facturii depuse la fila 13 prim dosar Curtea de Apel București și extrasului de cont depus la fila 114 prim dosar Curtea de Apel București), apreciat de asemenea, potrivit art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., ca fiind rezonabil în raport cu valoarea pricinii și munca desfășurată de apărător (redactarea cererii de chemare în judecată, reprezentarea reclamantei la mai multe termene de judecată) și necesar pentru apărarea corespunzătoare a drepturilor reclamantei.

3.Calea de atac exercitată în cauză;

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâta E. Ploiești, în reprezentarea F. Ialomița împotriva sentinței civile nr. 2785 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. (1865).

În motivarea acestuia s-a arătat:

În mod eronat instanța de fond, a reținut ca pârâta nu a făcut dovada ca, în anul 2010, reclamanta ar fi obținut aprobarea plății sumei de 215.815 lei și că ar fi avut astfel un titlu de creanța pe care l-ar fi putut înscrie în contabilitatea aferenta anului 2010, iar acordul prealabil pentru finanțare prin rambursare pentru motorina cu acciza redusa nu poate fi considerat un astfel de titlu. În opinia instanței, în lipsa încasării efective a acestei sume sau a unui titlu de creanța, nu se poate retine obligația reclamantei de a înregistra suma de 215.815 lei cu titlu de venituri din subvenții pentru anul financiar 2010, iar înregistrarea subvenției în anul 2011 (anul fiscal în care subvenția a fost efectiv încasată de către reclamanta) apare ca fiind tocmai o respectare a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003. De asemenea, instanța a apreciat ca dispozițiile art. 36, art. 202, art. 207, art. 233, art. 235 si art. 236 din Ordinul nr. 3055/2009 nu sunt relevante in cauza, întrucât reglementează condițiile de înregistrare in contabilități.: a veniturilor, astfel ca sunt aplicabile doar în situația în care se poate considera ca societatea încasează venituri.

Or, la adresa din 29 februarie 2011 a C. Ialomița, I. Călărași a comunicat subvențiile acordate pentru campaniile 2009-2011, 2010-2011, din care rezulta ca, pentru anul 2010, conform H.G. nr. 208/2010, SC A. SRL a încasat suma de 367.497,53 lei.

Astfel, conform fisei de cont din 2010, societatea încasează în data de 21 septembrie 2010 suma de 151.682,40 lei subvenție motorina trim. II si conform fișei din 2011 societatea înregistrează încasarea sumei de 2.15.815,13 lei, rezultând total an 2010 suma încasată de 367.497,53 lei.

Conform art. 1 din Ordinul nr. 61 din 11 martie 2011 pentru aprobarea cantităților de motorina aferente trim. IV al anului 2010, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub forma de rambursare, se menționează că: "Se aproba cantitățile de motorina aferente trim. IV al anului 2010, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub forma de rambursare, prevăzute în anexa care face parte integranta din prezentul ordin."

Totodată, la pagina 3, primul alineat din suplimentul la raportul de expertiza, expertul contabil precizează ca: "Ținând cont de data încasării subvenției, respectiv 19 ianuarie 2011, când s-a încasat suma de 215.815 lei, reprezentând subvenții pentru motorina, si de faptul ca raportarea rezultatului financiar anual are loc in termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, rezulta ca societatea a avut timpul necesar in vederea înregistrării corecte a veniturilor încasate in perioada la care se refera.

Conform Circularei din 2012 emisă de H. - J., îndrumare si asistenta a contribuabililor, care invoca 2 alin. (1), art. 6 alin. (6) din Legea art. nr. 82/1991, pct. 36 alin. (1) si 2, pct. 202 alin. (1) din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, parte componenta a Reglementarilor conforme cu directivele europene prin Ordinul K. nr. 3055/2009 la tratamentul din punct de vedere contabil se precizează: "societățile comerciale care primesc subvenții de la I. vor utiliza tratamentul contabil al acestora, in vederea contabilizării operațiunilor generate de primirea si utilizarea acestor fonduri, avându-se in vedere regula generala potrivit căreia trebuie avuta in vedere corelarea veniturilor din subvenții eu cheltuielile prevăzute a se efectua din aceste surse, iar recunoașterea veniturilor, inclusiv a celor din subvenții, se efectuează potrivit contabilității de angajamente si nu pe măsura încasării, respectiv a plații contravalorii acesteia."

În aceeași circulara, la tratamentul din punct de vedere fiscal, se invoca art. 19 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 571/2003 și pct. 12 din H.G. nr. 44/2004, se precizează că "persoanele juridice trebuie să țină cont de veniturile și cheltuielile aferente exercițiului financiar, indiferent de data încasării sau plății acestora."

În aceste condiții, raportat si la prevederile art. 19 din Legea nr. 571/2003, pct. 237 din Ordinul K. nr. 3055/2009 si art. 6 alin. (1) din legea nr. 82/1991, este incorecta concluzia instanței de judecata potrivit căreia, dat fiind faptul ca in anul 2010 reclamanta nici nu încasase suma de 215.815 lei și nici nu deținea un titlu de creanța in privința acestei sume, nu se poate retine ca aceasta suma reprezintă un venit realizat, supusa impozitului pe profit aferent anului 2010.

Totodată, raportat la art. 1 și 2 din Anexa 3 la Ordinul președintelui H. nr. 222/2008, instanța de fond a reținut ca organul fiscal putea sa procedeze la estimarea preturilor doar daca, după doua solicitări consecutive, contribuabilul nu i-ar fi comunicat informațiile solicitate, iii) cauza parata procedând la estimarea preturilor de transfer după o singura solicitare adresata, reclamantei (adresa din 23 februarie 2012), din aceasta perspectiva fiind întemeiată critica reclamantei referitoare la nerespectarea procedurii de estimare a preturilor. De asemenea, a reținut instanța, parata nu a identificat trei tranzacții similare ca baza de comparație, in vederea stabilirii obligațiilor fiscale ale reclamantei, încălcând art. 3 din Anexa 3 la Ordinul președintelui H. nr. 222/2008. Instanța si-a însușit concluziile raportului de expertiza potrivit cărora estimarea preturilor de transfer nu a luat în calcul toți factorii care influențează stabilirea preturilor de transfer intre unități afiliate, modul de suportare al cheltuielilor de transport, recepție, condiționare, uscare etc. au influențat prețul de livrare la rapița, porumb, orz. Astfel, cu luarea in considerare a cheltuielilor anterior menționate (aproximativ 0,1761 lei/kg), expertul tehnic judiciar a stabilit ca diferența de profit impozabil pe care o are de plata reclamanta este in cuantum de 115.517 lei (nu in cuantum de 1.062.517 lei, cum a stabilit organul fiscal), iar impozitul pe profit datorat este in cuantum de 18.483 lei (nu in cuantum de 170.070 lei, cum a stabilit organul fiscal).

Concluziile instanței de fond sunt eronate pentru următoarele argumente:

Suma de 1.062.935 lei reprezintă venituri reconsiderate conform art. 11 alin. (1)

1

lit. a) din legea nr. 571/2003 și art. 65 din O.G. nr. 92/2003, pct. 24 din H.G. nr. 44/2004, art. 65 alin. (2) din H.G. nr. 1050/2004.

La solicitarea organului fiscal, cu adresa din 23 februarie 2012, societatea a înregistrat la organul fiscal, la 23 februarie 2012, dosarul prețurilor de transfer.

În ceea ce privește vânzarea produselor agricole, societatea prezintă preturile cu care SC L. SRL achiziționează produse agricole de la persoane independente, metoda folosită fiind a comparării preturilor.

Din punctul de vedere al eșantionului prezentat cât și privind comparabila folosită, organele de inspecție apreciază că eșantionul este corect ales, metoda comparării prețurilor este o metoda justă de evaluare în cadrul acestui tip de tranzacții, dar datorită faptului că există diferențe semnificative între prețul de vânzare către SC M. SRL și SC N. SRL de la persoane juridice afiliate, și prețul de cumpărare al produselor agricole al SC L. SRL de la persoanele juridice independente, s-a întocmit adresa din 14 martie 2012, înregistrata la SC A. SRL în data 15 martie 2012. În adresa menționata, întrebările 1 și 2 se referă la completări privind dosarul prețurilor de transfer, respectiv inspectori fiscali solicită argumente privind diferența de preț intre vânzarea cerealelor către SC L. SRL și cumpărări ale SC L. SRL de la terți.

Ca atare, inspectorii fiscali, în deplina concordanta cu dispozițiile Ordinului nr. 222/2008, care, la art. 2 alin. (3) precizează că: În condițiile în care contravaloarea prețului de transfer stabilit de contribuabil nu este cuprinsă în intervalul de comparare organul fiscal competent stabilește valoarea mediană ca fiind prețul de transfer la preț de piața. Valoarea mediana reprezintă acea valoare care se regăsește la mijlocul intervalului de Comparare," și, pe baza comparabilelor externe cuprinse in dosarul prețurilor de transfer prezentat de societate, a stabilit valori mediane pe baza cărora a stabilit cuantumul veniturilor reconsiderate, aspect analizat la cap. IV al raportului de inspecție fiscala nr. 304 din 30 martie 2012.

În temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, conform căruia "în cazul unei tranzacții între persoane române și persoane nerezidente afiliate, precum si între persoane romane afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a. reflecta prețul de piața al bunurilor sau al serviciilor turn zale în cadrul tranzacției" unde exista diferențe semnificative fata de prețul practicat de către societate, organul de inspecție fiscala practica ajustări/reconsiderări pentru perioada 1 mai 2010-31 decembrie 2010.

În cazul vânzării de floarea-soarelui afla în sarcina cumpărătorului, respectiv SC L. SRL se constată o diferență semnificativă față de valoarea mediana.

În cazul tranzacțiilor cu rezultat, contravaloarea transportului cade in sarcina vânzătorului.

Dat fiind faptul ca societatea nu a pus la dispoziția inspectorilor fiscali un mod de calcul privind impactul consumului de combustibil asupra prețului cerealelor, distanta privind transportul cerealelor, nu exista documente privind transportul acestora (avize de expediție, alte documente de transport), inspectorii fiscali au luat în considerare in totalitate diferențele de mai sus dintre prețul practicat de societate și valoarea medianei.

Prin adresa din 16 martie 2012, societatea menționează ca prețul la floarea-soarelui este influențat de valoarea transportului care cade in sarcina cumpărătorului si ca, la acea data, SC A. SRL achiziționase produse pe care nu le achitase, fapt care a condus la prețul stabilit prin contract, iar la celelalte cereale prețul se încadrează in marja de +/- 0-15%.

Cu privire la transport, societatea nu aduce in susținere documente care sa ateste ca transportul a fost efectuat de către cumpărător (avize de expediție, foi de parcurs etc).

De asemenea, conform dosarului prețurilor de transfer, societatea face mențiunea ca prețul de transfer practicat este influențat de o cota de +/- 0-15% fata de prețul de cumpărare de la terți din afara grupului SC O. SRL (pag. 9, 21, 22), in fapt societatea nu a adus in susținere documente prin care s-a ajuns la acest rezultat.

Având în vedere cele de mai sus, pentru vânzarea de cereale către persoane afiliate, organul de inspecție fiscala a apreciat ca prețul practicat nu respecta principiul valorii de piața practicat intre persoane independente și procedează la reconsiderarea veniturilor privind vânzarea de cereale, ținând cont și de influentele pozitive și cele negative, aspect care a cor dus la stabilirea în sarcina societății a sumei de 1.062.935 lei, reprezentând venituri reconsiderate. De asemenea, trebuie reținut ca, potrivit art. 11 din Legea nr. 571/2003 și pct. 22 din H.G. nr. 44/2004, reconsiderarea evidentelor, realizata de autoritatea fiscală în scopul reflectării prețului de piața al bunurilor si serviciilor, se efectuează și la cealaltă persoana afiliata implicata.

În consecința, se constata ca organele de control fiscal au reconsiderat preturile de transfer declarate de petenta prin dosarul prețurilor de transfer ca urmare a faptului ca au constatat abateri semnificative de la acestea si nu ca urmare a nedepunerii dosarului prețurilor de transfer, așa cum eronat a reținut instanța de fond.

De asemenea se consideră că hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal, a fost data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., în ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.980 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Prin sentința recurată, instanța de fond a acordat cheltuieli de judecata în cuantum de 3.980 lei, reprezentând onorariu expert în cuantum de 1.500 lei și onorariu de avocat de 2.480 lei, pe care le-a stabilit în întregime in sarcina paratei, in condițiile in care pretențiile reclamantei au fost admise numai în parte.

II. Analiza cererii de recurs;

În ceea ce privește înregistrarea în contabilitate reclamantei a subvenției sub forma ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, instanța de fond a reținut că pârâta-recurentă nu a făcut dovada că în anul 2010, reclamanta ar fi obținut aprobarea plății sumei de 215.815 lei, și că ar fi avut astfel un titlul de creanță pe care l-ar fi putut înscrie în contabilitatea aferentă anului 2010; acordul prealabil pentru finanțare prin rambursare pentru motorina cu acciză redusă, pentru motivele anterior prezentate, nu poate fi considerat un astfel de titlu. În lipsa încasării efective a acestei sume sau a unui titlu de creanță, nu se poate reține obligația reclamantei de a înregistra suma de 215.815 lei cu titlu de venituri din subvenții pentru anul financiar 2010; înregistrarea subvenției în anul 2011 (anul fiscal în care subvenția a fost efectiv încasată de către reclamantă) apare ca fiind tocmai o respectare a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Aspectul apare de necontestat întrucât ambele părți au recunoscut faptul că data încasării subvenției a fost 19 ianuarie 2011.

Argumentația din recursul pârâtei nu poate fi reținut în raport de lipsa de claritate a prevederilor invocate de Circulara din 24 ianuarie 2012 a H. - J., îndrumare si asistenta a contribuabililor.

Înalta Curte, dorind a reaminti modalitatea incorectă în care se invocă acte administrative mult ulterioare perioadei analizate respectiv Circulara din 2012 în raport de ajutorul de stat pentru anul 2010, atrage atenția și asupra faptului că respectiv circulara are caracter obligatoriu nu pentru persoanele juridice controlate care de altfel nici nu aveau cunoștință, ci pentru organele H..

De altfel, o asemenea argumentație cu acte fără a avea caracter normativ emanând de la însăși partea procesuală, nu poate fi admisă de principiu, încălcându-se, cum de altfel, chiar dacă în sens opus, Înalta Curte a remarcat și în precedentul ciclu procesual principiul egalității părților.

Cât privește impozitul suplimentar născut din dosarul prețurilor de transfer, instanța de fond a anulat decizia în ceea ce privește suma de 947.418 lei reprezentând bază impozabilă pentru profitul impozabil (diferența dintre suma de 1.062.517 lei stabilită de pârâtă și suma de 115.517 lei stabilită prin raportul de expertiză judiciară), suma de 151.587 lei reprezentând impozit pe profit (diferența dintre suma de 170.070 lei stabilită de pârâtă și suma de 18.483 lei stabilită prin raportul de expertiză judiciară) și dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente.

A motivat acesta întrucât pârâta nu a identificat trei tranzacții similare ca bază de comparație, în vederea stabilirii obligațiilor fiscale ale reclamantei, încălcând astfel art. 3 din anexa 3 la Ordinul președintelui H. nr. 222/2008. Și pentru acest motiv, este întemeiată critica reclamantei referitoare la nerespectarea de către pârâtă a procedurii de estimare a prețurilor.

De asemenea, astfel cum reiese din concluziile raportului de expertiză (fila 55 dosar rejudecare), estimarea prețurilor de transfer nu a luat în calcul toți factorii care influențează stabilirea prețurilor de transfer între unități afiliate. Astfel, modul de suportare a cheltuielilor de transport, recepție, condiționare, uscare etc. au influențat prețul de livrare la rapiță, porumb, orz. Cu luarea în considerare a cheltuielilor anterior menționate (aproximativ 0,1761 lei/kg), expertul tehnic judiciar a stabilit (fila 55 dosar rejudecare) că diferența de profit impozabil pe care o are de plată reclamanta este în cuantum de 115.517 lei (nu în cuantum de 106.2517 lei, cum a stabilit organul fiscal), iar impozitul pe profit datorat este în cuantum de 18483 lei (nu în cuantum de 170.070 lei, cum a stabilit organul fiscal).

Critica din cererea de recurs asupra acestor motivări este nu doar nemotivată în drept ci mai mult se pornește de la o premisă arbitrară precum aceea că societatea nu a pus la dispoziția inspectorilor fiscali un de calcul privind impactul consumului de combustibil asupra prețului cerealelor, aspect care, din totalitatea înscrisurilor depuse la dosar nu rezultă a fi fost solicitat cu ocazia verificărilor, similar și în privința avizelor de expediție.

Modalitatea de a nu critica în concret argumentele instanței de fond în această privință nerespectarea de către pârâtă a procedurii de estimare a prețurilor și concluziile raportului de expertiză, reluarea unor argumentații generice care însă nu dovedesc corectitudinea prețurile de transfer calculate de către inspectorii fiscali în raportul de inspecție fiscală nu reprezintă o încadrare în dispozițiilor legale privind conținutul cererii astfel promovate.

Cât privește critica cheltuielilor de judecată acordate, ampla motivare poate fi rezumată la acordarea integrală a onorariului de expert deși acțiunea a fost admisă doar în parte și a onorariului de avocat.

Cât privește onorariul expertului este de menționat că reducerile bazei impozabile stabilite au fost de aproximativ 90% în raport de cele menționate în Raportul de Inspecție și contestate, precum și faptul că plata s-a făcut în mare parte în primul ciclu procesual (în 6 martie 2013).

Onorariul avocatului de 2480 lei pentru cele două cicluri procesuale nu apare defel, în raport de solicitări similare în alte spețe ca putând fi apreciat ca exagerat, precum disproporționat de mare în raport de cauză în concret.

Concluzionând cele de mai sus se apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În raport de argumentele prezentate recursul nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 ori art. 304

1

C. proc. civ. (1865) astfel că Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. 1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004 urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta E. Ploiești, în reprezentarea F. Ialomița împotriva sentinței civile nr. 2785 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 februarie 2017