ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1306/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1306/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta E.L.M. a

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală Autoritatea de Management pentru PNDR,

solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea, în

parte, a raportului de evaluare a sesiunii de cereri de proiecte derulată în

perioada 1-30 iunie 2011 pentru Măsura 141, publicat pe Site-ul APDRP la data

de 20 decembrie 2011, cu privire la punctajul acordat proiectului reclamantei

înregistrat sub nr. XX, aflat în raport la secțiunea proiecte eligibile nr.

crt. 10057; anularea, în parte, a raportului de soluționare a contestațiilor

pentru Măsura 141 sesiunea iunie 2011, publicat pe site-ul APDRP la data de 7

martie 2011, secțiunea contestații respinse, cu privire la soluția de

respingere a contestației formulată de reclamantă la raportul de evaluare în

ceea ce privește punctajul acordat, contestație aflată la nr. crt. 1730 din

raport; anularea în parte a raportului de selecție finală pentru Măsura 141 -

„Sprijinirea fermelor de semi -subzistență”, sesiunea iunie 2011, lista

proiectelor nefinanțabile, cu privire la nefinanțarea proiectului reclamantei

situat la nr. crt. 7200; obligarea pârâtului la acordarea punctajului corect de

40 puncte pentru proiectul depus de reclamantă pentru Măsura 141 în sesiunea

iunie 2011 prin acordarea a 20 de puncte la criteriul de selecție referitor la

calitatea sa de membru al unei forme asociative recunoscută de lege; declararea

ca eligibil și finanțabil și implicit la finanțarea proiectului depus de

reclamantă la AM-PNDR-CDRJ Dâmbovița, înregistrat sub nr. F141011131600977

pentru Măsura 141, sesiunea iunie 2011, ca urmare a constatării realizării unui

punctaj de 40 de puncte.

Prin sentința civilă nr. 132 din 21 mai 2014 Curtea

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta E.L.M., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - prin Direcția Generală

Dezvoltare Rurală Autoritatea de Management pentru PNDR.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut, în esență, că în sesiunea iunie 2011, reclamanta

E.L.M. a depus la Autoritatea de Management  - PNDR-CDRJ Dâmbovița, cererea

de finanțare înregistrată sub nr. 977 pentru proiectul ”Ferma de semi-subzistență

E.L.M., comuna V., județul Dâmbovița”, în vederea obținerii unei

finanțări nerambursabile de 1500 euro, timp de 5 ani,  prin accesarea măsurii

141 - ”Sprijinirea fermelor de semi-subzistență”.

Prin adresa din 21

decembrie 2011, pârâta a comunicat reclamantei notificarea privind evaluarea cererii

de finanțare, în sensul că, în baza raportului de evaluare aprobat de către

Autoritatea de Management pentru PNDR din 20 decembrie 2011, proiectul acesteia

a fost declarat eligibil și a fost punctat cu 20 de puncte.

Contestația formulată

de reclamantă împotriva raportului de evaluare din 20 decembrie 2011, a fost respinsă,

pe considerentul că adeverința prin care reclamanta a dovedit că face parte

dintr-o formă asociativă recunoscută conform legislației în vigoare nu a fost

însoțită de copia hotărârii judecătorești pentru forma asociativă.

Nemulțumită de soluția

dată contestației sale, reclamanta s-a adresat instanței de contencios

administrativ, dovedind parcurgerea procedurii prealabile și solicitând anularea

celor două rapoarte de evaluare, respectiv de soluționare a contestației,

a raportului de selecție finală, precum și obligarea pârâtei la acordarea

punctajului de 20 de puncte la criteriul de selecție referitor la calitatea

sa de membru al unei forme asociative recunoscute de lege și declararea ca

eligibil și finanțabil a proiectului depus.

Din actele depuse la dosar

a rezultat că Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) a fost

elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în baza Regulamentului

(CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul

European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

În vederea sprijinirii

solicitanților la întocmirea proiectelor, au fost elaborate Ghidul Solicitantului

și Manualul de procedură pentru implementarea măsurilor 141 - ”Sprijinirea

fermelor agricole de semi-subzistență”, valabile pentru sesiunea 01-30 iunie

2011, aprobate prin ordinul nr. 94 din 01 aprilie 2011 al ministrului agriculturii

și dezvoltării rurale. Ambele documente au fost postate pe site, Secțiunea

Dezvoltare rurală.

Curtea de Apel a mai reținut

faptul că reclamanta a atașat proiectului adeverința din 15 iunie 2011,

emisă de Asociația Producătorilor Agricoli „V.F.”, cu sediul în comuna B.,

județul Dâmbovița, nu și copia hotărârii judecătorești prin

care a fost înregistrată această asociație.

În aceste condiții,

nefiind depuse toate actele cerute de Ghidul Solicitantului, s-a apreciat că, în

mod corect, pârâta a acordat reclamantei 20 de puncte pentru îndeplinirea criteriului

legat de vârsta sub 40 de ani a solicitantului, apreciind că, prin nedepunerea hotărârii

judecătorești menționate, nu a dovedit îndeplinirea criteriului de la

punctul 1.

Potrivit Ghidului Solicitantului

și Manualului de procedură, experții pârâtei au obligația verificării

conformității cererii de finanțare, verificare ce constă în vizualizarea

acesteia, respectiv dacă este corect completată, prezentată pe suport de hârtie

și electronic și dacă documentele justificative anexate, menționate

în partea E a formularului E.1.1 sunt prezentate în două exemplare (un original

și o copie pe suport de hârtie). Odată îndeplinite aceste condiții, cererea

de finanțare este declarată conformă, completându-se formularul E.2.1. și

trecându-se la etapa verificării condițiilor minime de acordare a sprijinului.

În această etapă sunt analizate documentele justificative și se procedează

la evaluarea criteriilor de selecție, în baza documentelor justificative depuse

de solicitant.

Prin urmare, atașarea

incompletă sau lipsa unui document justificativ nu determină neconformitatea proiectului,

întrucât expertul verificator procedează la o verificare strict formală a concordanței

mențiunilor din formularul E - Lista documentelor anexate proiectelor aferente

Măsurii 141, cu documentele justificative atașate proiectului, respectiv existența,

în original și copie, a documentelor bifate de solicitant în formularul E.

Raportat la aceste atribuții, expertul verificator nu poate pretinde solicitantului

depunerea altor înscrisuri, întrucât în această fază nu se analizează conținutul

documentelor justificative și modul în care acestea dovedesc îndeplinirea criteriilor

de selecție.

De asemenea, instanța

de fond a considerat că, ulterior evaluării proiectului, în faza contestației

la raportul de evaluare, reclamanta a depus copia hotărârii judecătorești menționate,

însă această împrejurare este lipsită de relevanță, depunerea ulterioară a

acestui documente neputând conduce la reevaluarea proiectului.

Împotriva hotărârii instanței

de fond reclamanta E.L.M. a declarat recurs.

În motivarea recursului

se arată că susținerile din acțiune vizează modalitatea nelegală, în care a fost

realizată atât evaluarea proiectului pentru Măsura 141 - "Sprijinirea fermelor

de semi-subzistență", sesiunea iunie 2011, cât și soluționarea contestației

formulată împotriva raportului de evaluare, în sensul că punctajul acordat a fost

stabilit nelegal la doar 20 pct., ca urmare a faptului că nu au fost acordate cele

20 pct. pentru criteriului 1 de selecție, respectiv „solicitantul este membru al

unei forme asociative recunoscute conform legislației naționale în vigoare”.

În justificarea acestei

soluții, instanța de fond a „îmbrățișat" opinia intimatului-pârât în sensul

că îndeplinirea așa-numitei obligații de depunere, în dovedirea calității de membru

a unei asociații de profil, pe lângă adeverința emisă de asociație, și a unei copii

a hotărârii de înființare a asociației, exista în Ghidul solicitantului măsurii

141 sesiunea iunie 2011, pct. 5, precum și prin faptul că depunerea hotărârii de

înființare a asociației la contestația formulată, ar fi una lipsită de relevanță.

Astfel, această pretinsă

modificare vizând obligația de depunere, în dovedirea calității de membru al unei

asociații de profil, și a unei copii a hotărârii de înființare a asociației pe lângă

adeverința emisă de asociație, a fost introdusă în Ghidul solicitantului măsurii

141 sesiunea iunie 2011, pct. 5, prin explicarea într-o „paranteză" a documentelor

de depus, modificare aprobată prin Ordinul M.A.D.R. nr. 94 din 21 aprilie 2011,

act prin care a fost modificat Ordinul M.A.D.R. nr. 719/2008.

Recurenta consideră că

instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea, reținând că se impunea a fi depusă

hotărârea de înființare a asociației odată cu depunerea proiectului, precum și faptul

că depunerea acestui înscris la contestația formulată, ar fi lipsită de relevanță,

fără a analiza toate motivele invocate cu privire la această situație, ignorând

totodată puterea de lucru judecat a hotărârii dată într-un litigiu similar.

Prin urmare, este evident

faptul că, prin adeverința din 15 iunie 2011 emisă de Asociația Producătorilor Agricoli

„V.F." depusă în documentația proiectului, cât și prin încheierea nr. 27/L/A

pronunțată de Judecătoria Târgoviște la data de 17 decembrie 2003 în Dosarul

nr. 6279/2003, atașată la contestația formulată, a fost îndeplinită condiția criteriului

1 de selecție, iar punctajul care trebuia stabilit și acordat era cel de 40

pct. și nu 20 pct. cum în mod nelegal a fost stabilit de pârâtul-recurent prin structurile

din componența sa.

Se mai arată că hotărârea

recurată a fost dată de instanța de fond cu ignorarea efectului pozitiv al puterii

de lucrul judecat, rezultat din sentința civilă nr. 6662 din 21 noiembrie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

în Dosarul nr. 2533/120/2012, hotărâre rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2709 din 10

iunie 2014, a recursului declarat de intimatul-pârât, sentință pronunțată într-un

litigiu identic purtat între sora reclamantei D.G.M. și același intimat-pârât.

Recurenta consideră că

este de datoria Înaltei Curți de Casație și Justiție să își îndeplinească rolul

ce rezultă din dispozițiile art. 126 din Constituție și din art. 314 C. proc. civ.,

în sensul de a sigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, în condițiile

în care împrejurările de fapt sunt pe deplin dovedite.

O soluție contrară celei

adoptate prin sentința civilă nr. 6662 din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel București,

ar conduce astfel și la încălcarea prevederilor art. 6, alin. (1) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește crearea unei jurisprudențe neunitare

prin afectarea, principiilor, mai largi, al preeminenței dreptului și al securității

publice, cu referire în special la principiului securității juridice.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză, recurenta-reclamantă

a depus la AM-PNDR-CDRJ Dâmbovița din cadrul M.A.D.R. DGDR AM-PNDR București, în

sesiunea iunie 2011, un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile de

1500 euro timp de 5 ani prin accesarea Măsurii 141 - "Sprijinirea fermelor

de semi-subzistență".

Proiectul recurentei-reclamante

a fost primit de către expertul desemnat din cadrul AM-PNDR-CDRJ Dâmbovița, fără

a se constata vreo eventuală neconformitate în ceea ce privește modul de completare

a acestuia sau existența înscrisurilor doveditoare necesare, fiind înregistrat sub

nr. XX.

Se constată că la evaluarea

proiectului și stabilirea punctajului potrivit criteriilor de selecție, a fost acordat

un punctaj de 20 pct. aferent criteriului nr. 4 de selecție respectiv solicitantul

să aibă vârsta sub 40 de ani, fără a fi acordate 20 pct. corespunzătoare primului

criteriu de selecție, respectiv solicitantul este membru al unei forme asociative

recunoscute conform legislației naționale în vigoare.

Din adeverința din 15

iunie 2011 emisă de Asociația Producătorilor Agricoli V.F. depusă inițial la proiect

rezultă că reclamanta este membră a unei forme asociative recunoscute conform legislației

naționale în vigoare"

Așa cum rezultă din fișa

de evaluare a criteriilor de selecție, întocmită de evaluator, neacordarea celor

20 de puncte pentru criteriul de selecție menționat, a fost motivată de faptul că

recurenta-reclamantă nu a depus copie de pe hotărârea judecătorească de înființare

a formei asociative.

Înalta Curte constată

că punctajul total acordat proiectului recurentei-reclamante a fost de 20 pct. cu

consecința neselectării acestuia în lista proiectelor eligibile și finanțabile,

dat fiind că punctajul necesar era de 40 pct.

Recurenta-reclamantă a

atașat, în copie legalizată, cu mențiunea „definitivă și irevocabilă” hotărârea

de înființare a Asociația Producătorilor Agricoli V.F. - încheierea nr. 27/L/A pronunțată

de Judecătoria Târgoviște la data de 17 decembrie 2003 în Dosarul nr. 6729/2003.

Contestația recurentei-reclamante

a fost respinsă cu motivarea că la dosarul cererii de finanțare aceasta nu a atașat

hotărârea judecătorească de înființare a formei asociative.

Deci, la momentul depunerii

proiectului, experții M.A.D.R. au constatat conformitatea acestuia din punctul de

vedere al documentației, adeverința depusă fiind suficientă, așa cum rezultă din

Fișa de verificare a conformității, concluzia verificării fiind în sensul conformității

cererii de finanțare.

Primul criteriu de selecție

este acela ca solicitantul să fie membru al unei forme asociative recunoscute de

legislația în vigoare, or, adeverința depusă de recurenta-reclamantă face această

dovadă și în lipsa hotărârii de înființare a acesteia, cu atât mai mult cu cât adeverința

atestă o situație actuală, fiind eliberată la data de 15 iunie 2011 în timp ce hotărârea

de înființare este din anul 2003.

De asemenea, se constată

că obligația solicitantului de a depune, în dovedirea calității de membru a unei

asociații de profil, pe lângă adeverința emisă de asociație, și a hotărârii de înființare

a acesteia, a fost prevăzută în cuprinsul Ghidului solicitantului măsurii 141 sesiunea

iunie 2011, pct. 5, prin simpla enumerare a documentelor într-o paranteză, ceea

ce poate conduce și la concluzia că este vorba despre o enumerare exemplificativă,

forma în care a fost prevăzută fiind în măsură să creeze confuzie cu privire la

obligativitatea acestui înscris.

Înalta Curte constată

că, deși hotărârea de înființare nu a fost depusă inițial, aceasta a fost atașată

contestației formulate de reclamantă împotriva raportului de evaluare, complinindu-se

astfel omisiunea.

Această împrejurare, coroborată

și cu faptul că, inițial, experții intimatei-pârâte au confirmat existența tuturor

documentelor necesare depunerii proiectului, inclusiv a documentelor care atestă

faptul că recurenta-reclamantă este înregistrată într-o formă asociativă, ca membru,

cu minim 6 luni înainte de lansarea sesiunii, duce la concluzia că raportul de soluționare

a contestațiilor, cu privire la soluția de respingere a contestației formulată de

recurenta-reclamantă referitor la punctajul acordat și, pe cale de consecință, raportul

de selecție finală pentru Măsura 141 "Sprijinirea fermelor de semi-subzistență"

sesiunea iunie 2011, lista proiectelor nefinanțabile cu privire la proiectul depus

de recurenta-reclamantă sunt nelegale, impunându-se anularea acestora.

În ceea ce privește solicitarea

de obligare a pârâtului la acordarea punctajului de 40 de puncte pentru proiectul

depus, la declararea ca eligibil și finanțabil a proiectului și, implicit, la finanțarea

acestuia, Înalta Curte constată că aceste operațiuni intră în competența exclusivă

a autorității pârâte, instanța de judecată neputându-se substitui acesteia prin

exercitarea, în mod direct, a atribuțiilor pârâtului.

Așadar, pornind de la

constatarea că soluția pronunțată asupra contestației reclamantei este nelegală,

în condițiile în care nu au fost analizate în niciun mod argumentele prezentate

de reclamantă și nu s-a făcut nicio referire la înscrisul depus în susținerea contestației,

punctajul fiind acordat fără a se ține seama de faptul că reclamanta a făcut dovada

îndeplinirii primul criteriu de selecție și că a depus încheierea nr. 27/L/A pronunțată

de Judecătoria Târgoviște la data de 17 decembrie 2003 în Dosarul nr. 6729/2003,

Înalta Curte va admite în parte acțiunea, va anula, în parte, raportul de selecție

finală pentru Măsura 141 "Sprijinirea fermelor de semi-subzistență" sesiunea

iunie 2011, lista proiectelor nefinanțabile cu privire la proiectul depus de reclamantă,

precum și raportul de soluționare a contestațiilor, cu privire la soluția de respingere

a contestației formulată de reclamantă la raportul de evaluare, referitor la punctajul

acordat și va obliga pârâtul la reanalizarea contestației formulate de reclamantă

împotriva raportului de evaluare pentru Măsura 141, cu privire la punctajul acordat

proiectului și va respinge, în rest, acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

La pronunțarea deciziei

Înalta Curte a avut în vedere practica judiciară anterioară a instanțelor de judecată,

respectiv sentința civilă nr. 6662 din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia

nr. 2709 din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

În temeiul art. 126

alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție are atribuția

de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe

judecătorești, potrivit competenței sale.

Așa fiind, față de practica

anterioară a instanțelor judecătorești, o altă soluție decât cea de admitere a acțiunii

ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie)

ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat

de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica

C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul autorităților

judiciare ale țării, este în sine contrară principiului securității juridice, care

rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele

fundamentale ale statului de drept.

Prin urmare, menținerea

acelorași soluții în cauze similare este de natură a asigura o interpretare și aplicare

unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale,

ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică

(mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru

împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39);

Pe de altă parte, Înalta

Curte are în vedere și dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 21 din Constituția

României precum și prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, potrivit cărora legea trebuie să aibă dubla

calitate de accesibilitate și previzibilitate.

De aceea, atunci când

textul unei legi nu este clar sau este susceptibil de interpretări diferite se impune

ca previzibilitatea acesteia să fie asigurată de practica judiciară care să-i asigure

justițiabilului posibilitatea de a-și regla conduita.

Potrivit jurisprudenței

Convenției Europene a Drepturilor Omului, revine jurisdicțiilor rolul de a clarifica

sensul și limitele de aplicare a legii, pentru eliminarea disfuncționalităților,

rolul unei jurisdicții supreme fiind tocmai acela de a găsi mecanisme eficiente

pentru a elimina divergențele de jurisprudență.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de

fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul

că va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta E.L.M.; va anula, în parte,

raportul de selecție finală pentru Măsura 141-„Sprijinirea fermelor de semisubzistență”,

sesiunea iunie 2011, lista proiectelor nefinanțabile cu privire la proiectul depus

de reclamantă și raportul de soluționare a contestației formulată de reclamantă

la raportul de evaluare, referitor la punctajul acordat; va obliga pârâtul la reanalizarea

contestației formulate de reclamantă împotriva raportului de evaluare pentru Măsura

141, cu privire la punctajul acordat proiectului depus și, pe cale de consecință,

la reevaluarea proiectului și va respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

În temeiul dispozițiilor

art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte va obliga intimatul la plata sumei

de 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta E.L M. împotriva sentinței civile nr. 132 din 21 mai 2014 a Curții

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta E.L.M. în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția Generală

Dezvoltare Rurală Autoritatea de Management pentru PNDR.

Anulează, în parte, raportul

de selecție finală pentru Măsura 141-„Sprijinirea fermelor de semisubzistență”,

sesiunea iunie 2011, lista proiectelor nefinanțabile cu privire la proiectul depus

de reclamantă și raportul de soluționare a contestației formulată de reclamantă

la raportul de evaluare, referitor la punctajul acordat.

Obligă pârâtul la reanalizarea

contestației formulate de reclamantă împotriva raportului de evaluare pentru Măsura

141, cu privire la punctajul acordat proiectului depus și, pe cale de consecință,

la reevaluarea proiectului.

Respinge în rest acțiunea

ca neîntemeiată.

Obligă intimatul la plata

sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurentă, cu aplicarea art. 274

alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 martie 2015.