ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2709/2014

Deliberând asupra cererilor de recurs, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la dat de 08 decembrie 2009 sub nr. 48311/3/2009 reclamantul R.K.M. a chemat în judecată pe pârâta SC P.I. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 400.000 euro, reprezentând prejudiciul suferit, ca urmare a refuzului nejustificat al pârâtei de a încheia până la data de 15 ianuarie 2008 un contract de asociere ce trebuia să aibă ca obiect realizarea și administrarea Complexului L. La data de 23 septembrie 2010 reclamantul își modifică acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.706.800 lei, contravaloarea sumei de 400.000 euro potrivit cursului B.N.R.

valabil pentru data de 21 septembrie 2010, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligația prevăzută de art. 6 din contractul de prestări servicii certificat din 07 decembrie 2007, respectiv nu a încheiat contractul de asociere stabilit. La data de 09 decembrie 2010 SC P.I. SRL își precizează cererea reconvenționala, devenită ulterior cerere conexă, prin care solicita instanței rezoluțiunea contractului și în urma rezoluțiunii să se dispună obligarea reclamantului la retumarea sumei amintite în cererea reconvenționala (fila 67 vol. l - Dosar nr. 48311/3/2009). Prin sentința civilă nr. 15993 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamantul-pârât R.K.M.

în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC P.I. SRL și intervenienta în interes propriu SC P.I. SRL, a fost admisă cererea reconvenționala, dispunându-se rezoluțiunea contractului de prestări servicii din data de 6 decembrie 2007, obligând reclamantul-pârât la restituirea sumei de 292.000 lei, precum și la plata sumei de 10.331 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Tribunalul a reținut că potrivit art. 6.3. din contractul încheiat de părți „prestatoruleste obligat să restituie toate sumele primite deja de la Beneficiar în temeiul prezentului contract, plus sumele plătite pentru aprobare Aviz Urbanism din 08 august 2007 Puz - Drumul Lăpuș, sector 1 și să renunțe la orice fel de pretenții prevăzute de art. 6.1.

si 6.2. de mai sus". Așa fiind, tribunalul considerat că pârâta - reclamantă este îndreptățită la restituirea tuturor sumelor achitate de aceasta și încasate de reclamantul-pârât R.K.M., în vederea realizării obiectului contractului menționat anterior și anume suma de 292.000 lei, iar acesta este obligat a renunța la toate pretențiile prevăzute la art. 6.1 și 6.2. Din probele existente la dosar, a rezultat că prestatorul, reclamantul - pârât R.K.M., nu a realizat obiectul contractului de prestări servicii din data de 06 decembrie 2007, nici în termenul de șase luni și nici în termenul de opt luni, așa după cum prevede art. 3 din contract.

Tribunalul a înlăturat apărările reclamantului - pârât, care a invocat ca motiv al neexecutării obligațiilor sale ivirea unei cauze de forță majoră, întrucât prin sentința comercială nr. 7831/2011 din 08 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 50365/3/2009, s-a apreciat că anularea „Puz-ului Zona de N." constituie caz de forță majoră, în condițiile în care această anulare a intervenit după încheierea contractului de prestări servicii, din data de 15 mai 2007. Așa încât, tribunalul a apreciat că pârâta - reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate prin semnarea contractului de prestări servicii din data de 06 decembrie 2007, și anume: obligațiile prevăzute în cuprinsul art. 5.2, de a da prestatorului acte și împuterniciri necesare realizării obiectului contractului, de a achita prețul contractului conform art. 4 din contract și de a nu înstrăina terenurile în termenul de 8 luni prevăzut la art. 3 din contract.

S-a reținut că pârâta - reclamantă a pus la dispoziție actele și împuternicirile solicitate de prestator (filele 23-25, 67-68 și 69-72 din vol. I și 161,163 și 165 din vol. II); a achitat sumele convenite la datele stabilite în cuprinsul art. 4.1 din contract, astfel: 10.000 euro (achitată la data semnării contractului, așa după cum reiese din chiar formularea art. 4.1.

din contractul de prestări servicii de la 07 decembrie 2007 -„din care s-a efectuat deja plata a 10.000 euro), respectiv suma de 43.000 lei (la un curs de 1 euro =4,3 lei) - filele 23-25 și 13-16 din vol. I; 105.000 lei, achitați la data de 20 decembrie 2007 - fila 165 (227) vol. II; 100.000 lei, achitați la data de 25 septembrie 2008 - fila 161 (229) vol. Il;44.000 lei, achitați la data de 02 octombrie 2008 - fila 163 (231) vol. II și ca nu a înstrăinat niciunul din cele trei terenuri pe care ar fi trebuit să fie construit Complexul L. S-a constatat că pârâta - reclamantă nu a achitat ultima tranșă stabilită în cuprinsul art. 4.1 din contract și anume suma de 140.000 euro, întrucât această sumă trebuia să o achită „în termen de 5 (cinci) zile calendaristice de la data emiterii Autorizației de Construire", aceasta nefiind emisă nici la această dată.

Tribunalul având în vedere că reclamantul-pârât R.K.M.

și-a îndeplinit numai una din obligațiile asumate prin semnarea contractului de prestări servicii, atestat de avocat M.A.A., înregistrat la data de 07 decembrie 2007, și anume numai pe aceea de realizare a proiectului, în condițiile în care și această obligație a îndeplinit-o cu o întârziere de trei luni față de termenul la care trebuia predat, respectiv 18 septembrie 2008 în loc de 06 iunie 2008, a apreciat că cererea formulata de reclamantul-parat este neîntemeiată, iar pârâta -reclamantă este îndreptățită a solicita rezoluțiunea contractului de prestări servicii din data de 06 decembrie 2007și, în consecință, restituirea tuturor sumelor achitate de aceasta și încasate de reclamantul-pârât R.K.M., în vederea realizării obiectului contractului de prestări servicii din data de 06 decembrie 2007. Împotriva sentinței tribunalului, reclamantul-pârât a declarat apel prin care a solicitat admiterea, în principal anularea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii introductive și respingerii cererii reconvenționale; în subsidiar - schimbarea în tot a sentinței în ce privește admiterea acțiunii principale.

În motivarea apelului, reclamantul - pârât a criticat sentința tribunalului, cu privire la: Instanța de fond nu a analizat în niciun fel, acțiunea introductivă, culpa contractuală a SC P.I. SRL în ceea ce privește neperfectarea convenției de asociere la termenul contractual, 15 ianuarie 2008, deși a fost învestită cu aceste motive prin acțiune. Nu există niciun temei de fapt sau drept, care să legitimeze neperfectarea convenției de asociere, în condițiile art. 6.1. din contract, la data stabilită de părți. Față de natura juridică a convenției, față de data prestabilită semnării contractului de asociere, față de neperfectarea acestui contract de asociere, începând cu 16 ianuarie 2008, SC P.I.

SRL s-a aflat în culpă esențială și determinantă, culpă gravă și nescuzabilă, care atrage aplicarea art. 6.2., temeiul contractual al acțiunii. Motivarea lapidară, în care tribunalul a reținut că art. 6.3. care ar înlătura de la aplicare art. 6.1. și 6.2. din contract, nu poate fi primită în condițiile în care culpa SC P.I. SRL a început la 16 ianuarie 2008, iar termenul de executare a contractului - conform art. 3.1. și 3.2. la 07 august 2008. În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) și (51() raportate la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanța de fond avea obligația de a administra orice mijloace de proba apte a conduce la aflarea adevărului, în scopul pronunțăriii unei hotărâri legale și temeinice.

Apelantul a susținut că, deși a solicitat în termen administrarea probelor, cu interogatoriu, testimonială și proba cu expertiza tehnică în specialitatea proiectare - urbanism, instanța a respins ca neutile probele, apreciind ca decizia de desființare viza exclusiv nemotivarea hotărârii. în opinia apelantului, se impune administrarea probelor raportat la acțiunea reclamantului și cererea reconvențională formulată de pârâtă și nu față de decizia de anulare a instanței de control judiciar. Mai mult, decizia de anulare, în egală măsură, a admis ambele apeluri, astfel ca instanța de rejudecare era învestită cu motivele de fond și de apel, în întregul lor.

Altfel spusr nici în fața instanței de fond (inițial) apelantul nu a avut posibilitatea să-și dovedească pretențiile, motiv pentru care sentința inițială a fost desființată, și nici în fata instanței de fond (rejudecare) nu a avut posibilitatea să își dovedească pretențiile, pe motiv că instanța de desființare nu a avut în vedere administrarea unor probe. Instanța de fond, a deturnat de la sensul inițial contractul ce alcătuiește baza legală (969 C. civ.) a litigiului, conform căruia, apelantul, avea exclusiv obligații de diligentă, anume: În opinia apelantului este evident că avea o obligație de diligentă și nu de rezultat, în condițiile în care nu putea realiza în mod direct proiectul de construire, ci numai prin SC O.P.P.

SRL cum s-a și întâmplat. Tribunalul a reținut că nu a executat obligațiile contractuale, fără să aibă în vedere faptul că proiectul a fost finalizat pe cheltuiala sa, de către un terț și nu de către acesta, iar în ce îl privește nu s-a făcut nicio dovadă a culpei în diligentă, contractul cu terțul SC O.P.P. SRL fiind perfectat direct de către SC P.I. SRL, apelantul semnând ca împuternicit cu acordul pârâtei, utilizând ștampila încredințată lui de către S.Y. În concluzie, apelantul a considerat că și-a îndeplinit obligațiile de diligentă neputând a-i fi imputată vreo culpă, mai ales în condițiile în care prin modul în care i s-au acordat împuternicirile și au fost realizate demersurile de către P. și S.Y., s-a împiedicat deliberat de către beneficiar, a se finaliza contractul în bune condiții.

Apelantul a mai criticat sentința tribunalului sub aspectul că prima instanță i-a ignorat apărările și susținerile pârtilor, precum și dovezile prezentate, interpretând eronat prevederile contractuale raportate la situația de fapt ilustrată prin probe. În opinia apelantului, culpa contractuală revine exclusiv SC P.I. SRL, astfel că aplicarea clauzei penale dar și restituirea prețului se poate face numai la cererea părții neculpabie. Anularea Puz zona nord, este caz fortuit față de contractul în litigiu, fiindcă împiedică în mod obiectiv emiterea autorizației de construire, fără ca această împiedicare să fie rezultatul vreunei fapte a părților contractuale astfel: - Anularea Puz zona nord, a fost decisă prin sentința civilă nr. 2982 din 09 mai 2007 pronunțată de către Tribunalul București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu l.M., C.L.

sector 1 și C.G.M.B.; - Chiar dacă anularea PUZ a intervenit ulterior semnării contractului (09 mai 2007), aceasta anulare a survenit anterior expirării termenului de executare a contractului - 07 iunie 2008, astfel ca în cauză cazul fortuit operează, autorizația de construire fiind imposibil de emis cu data de 09 mai 2012 și până astăzi întrucât nu a mai fost emis un nou Puz zona nord; Instanța de fond, în rejudecare, a ignorat în totalitate, culpa pârâtei reclamante, SC P.I. SRL, culpa ce rezida in refuzul de a perfecta contractul de asociere, conform 6.1., până cel târziu la 15 ianuarie 2008 - contract ce nu a fost niciodată perfectat. Evident ca obiectul contractului de prestări servicii, constă în perfectarea contractului de asociere în vederea realizării Complexului L., însă SC P.I.

SRL a refuzat și refuză să semneze acest contract, fapt ce o face culpabilă contractual, începând cu data de 15 ianuarie 2008, culpă determinantă, esențială și care îndreptățea orice neexecutare din partea apelantului, deci nu și-a respectat obligația contractuala de perfectare a contractului de asociere fără a avea niciun motiv. Apelantul a arătat că nu există interdependență între realizarea diligentelor în obținerea autorizației de construire și perfectarea contractului de asociere conform art. 6.1 din contract (obligația P.) decât în sensul că, cel mult, poate invoca exceptio non adimpleti contractus. Pentru neexecutarea contractului respectiv neperfectarea contractului de asociere la 15 ianuarie 2008, SC P.I.

SRL datorează penalități, daune interese estimate contractual la 400.000 de euro, suma pe care a solicitat-o în instanța, doar atunci când a avut certitudinea ca SC P.I. SRL nu își va executa niciodată obligația de a semna contractul de asociere. Instanța a reținut în mod greșit că pârâta-reclamantă SC P.I. SRL, ar fi plătit suma de 105.000 lei în contul contractului în litigiu. Această sumă, astfel cum rezultă din ordinul de plată prezentat chiar de către SC P.I. SRL, privește o plată efectuată la 20 decembrie 2007 asupra aprobarea avizului Puz fără a avea legătură cu obiectul contractului în litigiu - proiect în baza avizului Puz. Instanța a reținut în mod greșit că pârâta-reclamantă SC P.I.

SRL, ar fi plătit suma de 100.000 lei în contul contractului în litigiu. Această sumă, astfel cum rezultă din ordinul de plată prezentat chiar de către SC P.I. SRL, privește o plată efectuată la 25 septembrie 2008 asupra aprobarea avizului Puz fără a avea legătură cu obiectul contractului în litigiu - proiect în baza avizului Puz. Prin urmare, această sumă vizează un alt obiectiv, de aceea și se menționează în ordinul de plată - Plată parțială pentru Proiect și Autorizație de construcție pentru P.L. Complex - Otopeni V., respectiv complexul Otopeni V. și nu alte obiective. Instanța a reținut în mod greșit că pârâta-reclamantă SC P.I. SRL, ar fi plătit suma de 44.000 lei în contul contractului în litigiu.

Această sumă, astfel cum rezultă din ordinul de plată prezentat chiar de către SC P.I. SRL, privește o plată efectuată la 02 octombrie 2008 asupra aprobarea avizului Puz fără a avea legătură cu obiectul contractului în litigiu - proiect în baza avizului Puz. Această plată a vizat un alt obiectiv, de aceea și se menționează în ordinul de plată - Plată parțială pentru Proiect și Autorizație de construcție pentru P.L. Complex - Otopeni V. Vinovăția (culpa gravă în neexecutare) SC P.I. SRL, rezultă și din faptul că procura pentru alipirea terenurilor, condiție sine qua nori, a obținerii autorizației de construire, a fost dată de către S.Y. la 04 august 2008 - cu două zile înainte de expirarea termenului contractual, 06 august 2008. La fel și declarația cu privire la inexistența unor litigii, 30 ianuarie 2009. Rezultă că întârzierile au fost cauzate de SC P.I.

SRL, acceptate de aceasta societate, care ulterior a decis sa acționeze de rea-credință, refuzând să semneze asocierea și dorind însușirea gratuită a unui proiect extrem de complex. Instanța de fond a omis corecta natură juridică a convenției perfectate între părți, astfel soluția pronunțata pe fondul cauzei nu este temeinică, fiind ignorată voința reala a pârtilor, contrară art. 969 C. civ. Prin încheierea din 5 aprilie 2013 Curtea a admis excepția lipsei capacității de folosință a intimatei interveniente SC O.P.P. SRL având în vedere că aceasta a fost radiată din registrul comerțului. În apel, s-a încuviințat proba cu înscrisuri, care au fost administrate. Prin Decizia civilă nr. 178 din 31 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a Civilă, s-a admis apelul declarat apelul declarat de apelantul R.K.M.

împotriva sentinței civile nr. 15993 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimata SC P.I. SRL București și în consecință: A fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtă și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Totodată, intimata a fost obligată la plata sumei de 14.656 lei cheltuieli de judecată către apelant. A constatat că potrivit art. 5 din contractul încheiat de părți, prestatorul avea obligația de a realiza toate activitățile și demersurile necesare pentru a realiza un proiect conform avizului de urbanism din 8 august 2007 Puz Drumul Lăpuș pentru proiectul numit Complexul L., inclusiv obligația de a obține autorizațiile și avizele necesare.

Beneficiarul avea obligația de a da prestatorului orice acte și împuterniciri necesare pentru reprezentarea în fața oricărei persoane fizice și juridice pentru obținerea avizelor necesare realizării obiectului contractului; de a plăți prețul contractului în cuantumul și tranșele prevăzute la art. 4, precum și obligația de a nu înstrăina terenurile pe care urma a fi realizat proiectul convenit. S-a constatat că art. 5 din contractul părților prevede obligația asumată de către pretator (apelant) este una de rezultat - contrar susținerilor apelantului ca fiind de diligentă - constând în realizarea proiectului convenit, inclusiv obținerea autorizațiilor și avizelor necesare, faptul că acest proiect urma a fi realizat din punct de vedere arhitectonic de un terț (SC O.P.P.

SRL) neavând nici o relevanță sub acest aspect, obligația asumată de către apelant fiind evident una personală. Apelantul și-a îndeplinit o parte din obligațiile asumate-realizarea proiectului prin intermediul firmei specializate, obținerea unei părți din avizele și autoritățile necesare, aspect necontestat de către intimată.

Demersurile apelantului în executarea obligațiilor asumate au fost întrerupte de faptul că P.U.Z.-ul aprobat pentru zona de nord a capitalei, zonă în care erau situate și terenurile pe care urma să se construiască Complexul L., a fost anulat prin sentința civilă nr. 2982 din 9 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 10135/3/2007 sentință prin care a fost anulată hotărârea din 1 iunie 2004 emisă de Consiliul Local sector 1. Această sentință a devenit irevocabilă, urmare a respingerii recursului, la data de 6 septembrie 2007. Nu există nici o dovadă că vreuna dintre părți a cunoscut la momentul încheierii contractului de prestări servicii despre faptul că acest Puz fusese anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, niciuna dintre ele nefiind parte în litigiul respectiv, astfel încât să realizeze că proiectul pe care urmau să îl realizeze era imposibil de executat chiar de la momentul încheierii contractului.

în această situație aveau de-a face cu un caz fortuit, independent de orice culpă a vreuneia dintre părți, în discuție punându-se problema suportării riscului contractului, risc care apare ca o consecință a neexecutării contractului ca urmare a imposibilității fortuite. Potrivit doctrinei și jurisprudenței, regula este că riscul contractului este suportat de debitul obligației imposibil de executat, ceea ce înseamnă că debitorul obligației nu va putea pretinde celelalte părți să-și execute obligația corelativă, dar nici cealaltă parte nu va putea pretinde despăgubiri pentru neexecutare de la debitorul obligației imposibil de executat. Cu alte cuvinte, cazul fortuit operează în beneficiul ambelor părți și nu conform apelantului care consideră că doar acesta se află într-o asemenea situație, nu și parte adversă.

Ca atare, cererea reconvențională prin care s-a solicitat rezoluțiunea contractului de prestări servicii pe motiv de culpă a apelantului apare a apreciat - o ca fiind neîntemeiată. Prin aceeași cerere reconvențională s-a soluționat și obligarea apelantului la restituirea sumelor de bani achitate de către intimată în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate (realizare proiect, obținere de avize și autorizații). Instanța de fond în mod greșit a obligat apelantul la restituirea acestor sume reținând o serie de documente de plată întocmite în beneficiul apelantului, omițând însă faptul că aceste plăți vizau alte servicii îndeplinite de către același apelant însă în realizarea altor contracte care nu formează obiectul prezentei cauzei, respectiv pentru Proiectul P.L.

Complex - Otopeni V. Referitor la cererea prin care apelantul a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 400.000 euro, solicitată în temeiul art. 6.2 din contract, potrivit căruia în caz de refuz din partea beneficiarului de a încheia contractul de asociere până la data de 15 ianuarie 2008, acesta datorează prestatorului suma de 400.000 euro, instanța de apel a considerat-o ca fiind nefondată. Astfel, constatând existența cazului fortuit această imposibilitate de executare operează și în ceea ce-l privește pe beneficiar, și nu doar în privința prestatorului. Este evident că atâta vreme cât Puz-ul a fost anulat realizarea proiectului comun a devenit imposibilă, imposibilitate fortuită de executare, motiv pentru care apelantul nu poate pretinde despăgubirile prev. de art. 6.2, nefiind vorba despre culpa intimatului.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamantul și pârâta au declarat recurs. I. Prin recursul declarat de reclamant Recurentul - reclamant a formulat următoarele critici: 1.1. în raport cu art. 305 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 129 alin. (5) și (51) C. proc. civ. din același cu trimitere la art. 105 alin. (2) din același cod, recurentul susține că instanțele anterioare nu i-a încuviințat probele solicitate, deși erau obligatorii în rejudecare, erori menținute de instanța de rejudecare, împrejurări care l-au împiedicat să facă dovada pretențiilor pretinse, încălcându-se astfel principiul disponibilității. Instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 315 C. proc. civ. în vederea stabilirii exclusive a culpei contractuale a pârâtei, a cazului fortuit, împiedicarea sa de a executa contractul.de către beneficiarul însuși; sub acest din urmă aspect, reclamantul invocă art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Procedând în această manieră, reclamantul arată că fără administrarea probelor cerute nu poate face dovada culpei pârâtei, deși a dovedit relația de prietenie cu domnul S.Y., ceea ce justifică imposibilitatea morală a preconstituirii unor înscrisuri, vătămarea sa fiind evidentă și totodată i se neagă dreptul la dovedirea pretențiilor sale, ceea ce echivalează cu interzicerea liberului acces la justiție. În același context, această recurentă susține că a solicitat, în primul ciclu procesual încuviințarea unor mijloace de probă, esențiale aflării adevărului: interogatoriu, martori expertiză. Utilitatea acestor probe propuse au fost pe larg explicitate, iar instanța de fond deși inițial a dispus prorogarea administrării acestora, în încheiere a consemnat că le respinge ca neconcludente.

în opinia acestei recurente, atunci când probele sunt propuse în termen legal, iar judecătorul le respinge ca neconcludente/neutile, acțiunea nu poate fi respinsă pe motiv că este nedovedită, în caz contrar hotărârea este nulă. Sancțiunea nulității absolute se impune pentru încălcarea principiului rolului activ, poitența de principiul disponibilității în actual reglementare a art. 129 alin. (5) și (51) C. proc. civ., conform art. 105 alin. (2) din același cod. 2. Hotărârea instanței de apel este nelegală, în ce privește culpa pârâtei în neperfectarea contractului de asociere conform art. 6.1 și art. 6.2. din contract în termenul stabilit de părțile din contract, așa cum a arătat, față de natura juridică a convenției, a datei stabilite pentru semnarea contractului de asociere, pârâta s-a aflat în culpă evidentă, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în continuare, reclamantul susține că motivarea instanței de apel este lapidară, instanța de apel era obligată să stabilească culpa pârâtei în neperfectarea contractului de asociere, iar cazul fortuit în opinia sa nu este aplicabil pârâtei, aceasta trebuia să-și execute obligațiile asumate, indiferent de anularea Puz-ului, care nu poate împiedica semnarea contractului de asociere. 3. Hotărârea instanțelor au deturnat și ignorat sensul inițial al contractului ce alcătuiește baza legală a litigiului. Astfel, obligația asumată de el este de diligentă și nu de rezultat, de a obține autorizația, care depindea în cea mai mare măsură de pârâta din prezenta cauză și, nu numai dar, el a dovedit buna credință prin efectuarea proiectului finalizat pe cheltuiala sa.

în același sens, reclamantul prezintă pe larg, clauzele contractuale înserate de părțile din litigiu și faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, relatând contribuția proprie la realizarea contractului. 4. Reclamantul susține că, nu are nicio vină în desfășurarea și realizarea contractului, pârâta fiind în culpă exclusivă, astfel că se impune aplicarea clauzei penale și restituirea prețului cerut, ceea ce atrage motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în continuare, reclamantul arată, pe larg, care sunt obligațiile neîndeplinite de către pârâtă privind nesemnarea contractului de asociere, raportat la împrejurarea că el și-a îndeplinit toate obligațiile asumate, respectiv toate activitățile și demersurile necesare pentru a realiza un proiect, conform avizului de urbanism din 08 august 2007 și obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare.

Așa fiind, în mod greșit s-a stabilit că pârâta ar fi plătit sumele de 105.000 lei, 100.000 lei și 44.000 lei. De asemenea, reclamantul arată că, în mod greșit a fost obligat la sumele respective, în condițiile în care acestea vizau alte contracte și obiective și precizează că a achitat către SC O.P. SRL sume mai mari decât 292.000 lei, în numele și pentru pârâtă, proiectul fiind plătit numai parțial. Astfel, că reclamantul nu poate fi obligat la restituirea sumelor. În consecință, reclamantul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. II.

Prin recursul declarat de pârâtă, se critică decizia pronunțată în apel, sub următoarele aspecte: Pârâta susține că instanța de apel a plecat de la o interpretare greșită a probelor și a prevederilor contractului de prestări servicii, respectiv nu a intervenit cazul fortuit, în condițiile în care demersurile reclamantului au fost întrerupte prin pronunțarea sentinței civile nr. 2982 din 09 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. 10135/3/2007, prin care a fost anulată hotărârea din 01 iunie 2004 a Consiliului Local al sectorului 1 București. În continuare, pârâta prezintă detailat modul în care instanța anterioară a statuat cu privire la cazul fortuit, în opinia acestei recurente, acesta nu poate opera, mai ales că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, sens în care le indică, în mod expres.

Invocă art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pârâta susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv pe baza unor probe inexistente instanța de apel a apreciat, în mod greșit, plățile făcute de această societate, pe care le menționează expres. Așadar, instanța de apel s-a referit la probe care nu sunt în prezentul dosar, iar reclamantul trebuia să prezinte probe în susținerea afirmațiilor făcute, însă acesta a prezentat documente care erau deja la dosar și documente false, care fac în prezent obiectul unui dosar penal aflat în faza de cercetare.

Pârâta arată că din probele administrate în dosar rezultă cu certitudine obiectul contractului de prestări servicii, enumera clauzele contractuale și precizează că reclamantul este în cupă în neexecutarea obligațiilor asumate - sens în care le menționează - și susține că societatea pârâtă și-a îndeplinit obligațiile asumate, reclamantul trebuia să depună diligente dacă obiectivul pe care l-a propus era realizabil sau nu. În consecință, pârâta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Analizând criticile formulate de ambele părțile în cererile de recurs în raport de dispozițiile 3021 alin. (1) lit c) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu îndeplinesc cerințele formale a acestor dispoziții pentru următoarele considerente: Înalta Curte examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate și reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. pentru următoarele considerente: 1. Cererea de recurs a reclamantului Este adevărat că recurentul - reclamant își circumscrie criticile formulate în art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă din modul în care sunt expuse, acestea se referă la aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, respectiv la o reapreciere a situației de fapt privind contractul de prestări servicii, modul în care au acționat cele două părți contractante, stabilirea culpei pârâtei, obligarea acesteia la plata sumelor cerute și readministrarea probelor pentru stabilirea acestora. De altfel, recurenta - reclamantă a renunțat expres să susțină motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care a invocat faptul că instanța de apel nu a avut rol activ, aspect ce nu mai poate fi invocat în fața instanței de reformare, față de dispozițiile modificate ale Legii nr. 202/2010.

Din analizarea criticilor formulate de reclamant, acestea nu respecte exigențele mai sus arătate, motiv pentru care, legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității cererii de recurs, în considerarea dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. 2. Referitor la cererea de recurs a recurentei pârâte. Recurenta - pârâtă își circumscrie criticile în mod global și formal motivelor de identificare prevăzute de art. 304 pct. 7, și 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanței de apel, din perspectiva situației de fapt privind raporturile născute în temeiul contractului de prestare servicii, arătând modalitatea în care a fost încheiat acest contract, precum și faptul că în mod greșit s-a stabilit culpa în sarcina sa, executarea contractului, greșita stabilire a cazului fortuit referitoare la obligațiile contractuale, greșita apreciere a probelor administrate în cauză, care sunt necesare și utile cauzei dedusă judecății, pe care nu le mai enumerăm.

Deși se referă la motivele de nelegalitate invocate, această recurentă nu face decât să readucă în discuție aspecte de netemeinicie vizând situația de fapt deja stabilită și care nu poate forma obiectului controlului judiciar al recursului și criticarea probelor administrate în cauză care au statuat ale raporturi decât cele reale. Deși face referire la nelegala stabilire a cazului fortuit, aceasta nu motivează în ce constă nelegalitatea hotărârii sub acest aspect, aceasta rezumându-se numai la aspecte de netemeinicie, respectiv modul în care și-a realizat proiectul reclamantul, diligentele care trebuiau făcute de acesta și împrejurarea că și-a îndeplinit obligațiile asumate. Practic, așa cum se poate observa, prin criticile formulate de recurenți se referă la aspecte de netemeinicie, după cum s-a arătat în considerentele deja expuse.

Cum criticile formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se va aplica sancțiunea nulității recursurilor. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererilor de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererilor de recurs formulate de reclamantul R.K.M. și pârâta SC P.I. SRL împotriva Deciziei civile nr. 178 din 31 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, în temeiul 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2014.