ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2709/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2709/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra cererilor de recurs, din actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la dat

de 08 decembrie 2009 sub nr. 48311/3/2009 reclamantul R.K.M. a chemat în

judecată pe pârâta SC P.I. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de

400.000 euro, reprezentând prejudiciul suferit, ca urmare a refuzului

nejustificat al pârâtei de a încheia până la data de 15 ianuarie 2008 un

contract de asociere ce trebuia să aibă ca obiect realizarea și administrarea

Complexului L. La data de 23 septembrie 2010 reclamantul își modifică acțiunea,

solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.706.800 lei, contravaloarea

sumei de 400.000 euro potrivit cursului B.N.R. valabil pentru data de 21

septembrie 2010, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligația

prevăzută de art. 6 din contractul de prestări servicii certificat din 07

decembrie 2007, respectiv nu a încheiat contractul de asociere stabilit.

La data de 09

decembrie 2010 SC P.I. SRL își precizează cererea reconvenționala, devenită

ulterior cerere conexă, prin care solicita instanței rezoluțiunea contractului

și în urma rezoluțiunii să se dispună obligarea reclamantului la retumarea

sumei amintite în cererea reconvenționala (fila 67 vol. l - Dosar nr.

48311/3/2009).

Prin sentința

civilă nr. 15993 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București,

secția a Vl-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea principală

formulată de reclamantul-pârât R.K.M. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC

P.I. SRL și intervenienta în interes propriu SC P.I. SRL, a fost admisă cererea

reconvenționala, dispunându-se rezoluțiunea contractului de prestări servicii

din data de 6 decembrie 2007, obligând reclamantul-pârât la restituirea sumei

de 292.000 lei, precum și la plata sumei de 10.331 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Tribunalul a

reținut că potrivit art. 6.3. din contractul încheiat de părți „prestatoruleste

obligat să restituie toate sumele primite deja de la Beneficiar în temeiul

prezentului contract, plus sumele plătite pentru aprobare Aviz Urbanism din 08

august 2007 Puz - Drumul Lăpuș, sector 1 și să renunțe la orice fel de

pretenții prevăzute de art. 6.1. si 6.2. de mai sus".

Așa fiind,

tribunalul considerat că pârâta - reclamantă este îndreptățită la restituirea

tuturor sumelor achitate de aceasta și încasate de reclamantul-pârât R.K.M., în

vederea realizării obiectului contractului menționat anterior și anume suma de

292.000 lei, iar acesta este obligat a renunța la toate pretențiile prevăzute

la art. 6.1 și 6.2.

Din probele

existente la dosar, a rezultat că prestatorul, reclamantul - pârât R.K.M., nu a

realizat obiectul contractului de prestări servicii din data de 06 decembrie

2007, nici în termenul de șase luni și nici în termenul de opt luni, așa după

cum prevede art. 3 din contract.

Tribunalul a

înlăturat apărările reclamantului - pârât, care a invocat ca motiv al

neexecutării obligațiilor sale ivirea unei cauze de forță majoră, întrucât prin

sentința comercială nr. 7831/2011 din  08 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr.

50365/3/2009, s-a apreciat că anularea „Puz-ului Zona de N." constituie

caz de forță majoră, în condițiile în care această anulare a intervenit după

încheierea contractului de prestări servicii, din data de 15 mai 2007.

Așa încât,

tribunalul a apreciat că pârâta - reclamantă și-a îndeplinit obligațiile

asumate prin semnarea contractului de prestări servicii din data de 06

decembrie 2007, și anume: obligațiile prevăzute în cuprinsul art. 5.2, de a da

prestatorului acte și împuterniciri necesare realizării obiectului contractului,

de a achita prețul contractului conform art. 4 din contract și de a nu

înstrăina terenurile în termenul de 8 luni prevăzut la art. 3 din contract.

S-a reținut că

pârâta - reclamantă a pus la dispoziție actele și împuternicirile solicitate de

prestator (filele 23-25, 67-68 și 69-72 din vol. I și 161,163 și 165 din vol.

II); a achitat sumele convenite la datele stabilite în cuprinsul art. 4.1 din

contract, astfel: 10.000 euro (achitată la data semnării contractului, așa după

cum reiese din chiar formularea art. 4.1. din contractul de prestări servicii

de la 07 decembrie 2007 -„din care s-a efectuat deja plata a 10.000 euro),

respectiv suma de 43.000 lei (la un curs de 1 euro =4,3 lei) - filele 23-25 și

13-16 din vol. I; 105.000 lei, achitați la data de 20 decembrie 2007 - fila 165

(227) vol. II; 100.000 lei, achitați la data de 25 septembrie 2008 - fila 161

(229) vol. Il;44.000 lei, achitați la data de 02 octombrie 2008 - fila 163

(231) vol. II și ca nu a înstrăinat niciunul din cele trei terenuri pe

care ar fi trebuit să fie construit Complexul L.

S-a constatat

că pârâta - reclamantă nu a achitat ultima tranșă stabilită în cuprinsul art.

4.1 din contract și anume suma de 140.000 euro, întrucât această sumă trebuia

să o achită „în termen de 5 (cinci) zile calendaristice de la data emiterii

Autorizației de Construire", aceasta nefiind emisă nici la această dată.

Tribunalul

având în vedere că reclamantul-pârât R.K.M. și-a îndeplinit numai una din

obligațiile asumate prin semnarea contractului de prestări servicii, atestat de

avocat M.A.A., înregistrat la data de 07 decembrie 2007, și anume numai pe

aceea de realizare a proiectului, în condițiile în care și această obligație a

îndeplinit-o cu o întârziere de trei luni față de termenul la care trebuia predat,

respectiv 18 septembrie 2008 în loc de 06 iunie 2008, a apreciat că cererea

formulata de reclamantul-parat este neîntemeiată, iar pârâta -reclamantă este

îndreptățită a solicita rezoluțiunea contractului de prestări servicii din data

de 06 decembrie 2007și, în consecință, restituirea tuturor sumelor achitate de

aceasta și încasate de reclamantul-pârât R.K.M., în vederea realizării

obiectului contractului de prestări servicii din data de 06 decembrie 2007.

Împotriva

sentinței tribunalului, reclamantul-pârât a declarat apel prin care a solicitat

admiterea, în principal anularea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre

rejudecare în fond și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul

admiterii acțiunii introductive și respingerii cererii reconvenționale; în

subsidiar - schimbarea în tot a sentinței în ce privește admiterea acțiunii

principale.

În motivarea

apelului, reclamantul - pârât a criticat sentința tribunalului, cu privire la:

Instanța de

fond nu a analizat în niciun fel, acțiunea introductivă, culpa contractuală a

SC P.I. SRL în ceea ce privește neperfectarea convenției de asociere la

termenul contractual, 15 ianuarie 2008, deși a fost învestită cu aceste motive

prin acțiune.

Nu există

niciun temei de fapt sau drept, care să legitimeze neperfectarea convenției de

asociere, în condițiile art. 6.1. din contract, la data stabilită de părți.

Față de natura

juridică a convenției, față de data prestabilită semnării contractului de

asociere, față de neperfectarea acestui contract de asociere, începând cu 16

ianuarie 2008, SC P.I. SRL s-a aflat în culpă esențială și determinantă, culpă

gravă și nescuzabilă, care atrage aplicarea art. 6.2., temeiul contractual al

acțiunii.

Motivarea

lapidară, în care tribunalul a reținut că art. 6.3. care ar înlătura de la

aplicare art. 6.1. și 6.2. din contract, nu poate fi primită în condițiile în

care culpa SC P.I. SRL a început la 16 ianuarie 2008, iar termenul de executare

a contractului - conform art. 3.1. și 3.2. la 07 august 2008.

În conformitate

cu prevederile art. 129 alin. (5) și (51() raportate la art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., instanța de fond avea obligația de a administra orice mijloace

de proba apte a conduce la aflarea adevărului, în scopul pronunțăriii unei

hotărâri legale și temeinice.

Apelantul a

susținut că, deși a solicitat în termen administrarea probelor, cu

interogatoriu, testimonială și proba cu expertiza tehnică în specialitatea

proiectare - urbanism, instanța a respins ca neutile probele, apreciind ca

decizia de desființare viza exclusiv nemotivarea hotărârii. în opinia

apelantului, se impune administrarea probelor raportat la acțiunea

reclamantului și cererea reconvențională formulată de pârâtă și nu față de

decizia de anulare a instanței de control judiciar.

Mai mult,

decizia de anulare, în egală măsură, a admis ambele apeluri, astfel ca instanța

de rejudecare era învestită cu motivele de fond și de apel, în întregul lor.

Altfel spusr

nici în fața instanței de fond (inițial) apelantul nu a avut posibilitatea

să-și dovedească pretențiile, motiv pentru care sentința inițială a fost

desființată, și nici în fata instanței de fond (rejudecare) nu a avut

posibilitatea să își dovedească pretențiile, pe motiv că instanța de

desființare nu a avut în vedere administrarea unor probe.

Instanța de

fond, a deturnat de la sensul inițial contractul ce alcătuiește baza legală

(969 C. civ.) a litigiului, conform căruia, apelantul, avea exclusiv obligații

de diligentă, anume:

În opinia

apelantului este evident că avea o obligație de diligentă și nu de rezultat, în

condițiile în care nu putea realiza în mod direct proiectul de construire, ci

numai prin SC O.P.P. SRL cum s-a și întâmplat.

Tribunalul a

reținut că nu a executat obligațiile contractuale, fără să aibă în vedere

faptul că proiectul a fost finalizat pe cheltuiala sa, de către un terț și nu

de către acesta, iar în ce îl privește nu s-a făcut nicio dovadă a culpei în

diligentă, contractul cu terțul SC O.P.P. SRL fiind perfectat direct de către

SC P.I. SRL, apelantul semnând ca împuternicit cu acordul pârâtei, utilizând

ștampila încredințată lui de către S.Y.

În concluzie,

apelantul a considerat că și-a îndeplinit obligațiile de diligentă neputând a-i

fi imputată vreo culpă, mai ales în condițiile în care prin modul în care i

s-au acordat împuternicirile și au fost realizate demersurile de către P. și

S.Y., s-a împiedicat deliberat de către beneficiar, a se finaliza contractul în

bune condiții.

Apelantul a mai

criticat sentința tribunalului sub aspectul că prima instanță i-a ignorat

apărările și susținerile pârtilor, precum și dovezile prezentate, interpretând

eronat prevederile contractuale raportate la situația de fapt ilustrată prin

probe.

În opinia

apelantului, culpa contractuală revine exclusiv SC P.I. SRL, astfel că

aplicarea clauzei penale dar și restituirea prețului se poate face numai la

cererea părții neculpabie.

Anularea Puz

zona nord, este caz fortuit față de contractul în litigiu, fiindcă împiedică în

mod obiectiv emiterea autorizației de construire, fără ca această împiedicare

să fie rezultatul vreunei fapte a părților contractuale astfel:

- Anularea Puz

zona nord, a fost decisă prin sentința civilă nr. 2982 din 09 mai 2007

pronunțată de către Tribunalul București, secția a VII-a contencios

administrativ și fiscal, în contradictoriu cu l.M., C.L. sector 1 și C.G.M.B.;

- Chiar dacă

anularea PUZ a intervenit ulterior semnării contractului (09 mai 2007), aceasta

anulare a survenit anterior expirării termenului de executare a contractului -

07 iunie 2008, astfel ca în cauză cazul fortuit operează, autorizația de

construire fiind imposibil de emis cu data de 09 mai 2012 și până astăzi

întrucât nu a mai fost emis un nou Puz zona nord;

Instanța de

fond, în rejudecare, a ignorat în totalitate, culpa pârâtei reclamante, SC P.I.

SRL, culpa ce rezida in refuzul de a perfecta contractul de asociere, conform

6.1., până cel târziu la 15 ianuarie 2008 - contract ce nu a fost niciodată

perfectat.

Evident ca

obiectul contractului de prestări servicii, constă în perfectarea contractului

de asociere în vederea realizării Complexului L., însă SC P.I. SRL a refuzat și

refuză să semneze acest contract, fapt ce o face culpabilă contractual,

începând cu data de 15 ianuarie 2008, culpă determinantă, esențială și care

îndreptățea orice neexecutare din partea apelantului, deci nu și-a respectat

obligația contractuala de perfectare a contractului de asociere fără a avea

niciun motiv.

Apelantul a

arătat că nu există interdependență între realizarea diligentelor în obținerea

autorizației de construire și perfectarea contractului de asociere conform art.

6.1 din contract (obligația P.) decât în sensul că, cel mult, poate invoca

exceptio non adimpleti contractus.

Pentru

neexecutarea contractului respectiv neperfectarea contractului de asociere la

15 ianuarie 2008, SC P.I. SRL datorează penalități, daune interese estimate

contractual la 400.000 de euro, suma pe care a solicitat-o în instanța, doar

atunci când a avut certitudinea ca SC P.I. SRL nu își va executa niciodată

obligația de a semna contractul de asociere.

Instanța a

reținut în mod greșit că pârâta-reclamantă SC P.I. SRL, ar fi plătit suma de

105.000 lei în contul contractului în litigiu.

Această sumă,

astfel cum rezultă din ordinul de plată prezentat chiar de către SC P.I. SRL,

privește o plată efectuată la 20 decembrie 2007 asupra aprobarea avizului Puz

fără a avea legătură cu obiectul contractului în litigiu - proiect în baza

avizului Puz.

Instanța a

reținut în mod greșit că pârâta-reclamantă SC P.I. SRL, ar fi plătit suma de

100.000 lei în contul contractului în litigiu.

Această sumă,

astfel cum rezultă din ordinul de plată prezentat chiar de către SC P.I. SRL,

privește o plată efectuată la 25 septembrie 2008 asupra aprobarea avizului Puz

fără a avea legătură cu obiectul contractului în litigiu - proiect în baza

avizului Puz.

Prin urmare,

această sumă vizează un alt obiectiv, de aceea și se menționează în ordinul de

plată - Plată parțială pentru Proiect și Autorizație de construcție pentru

P.L. Complex - Otopeni V., respectiv complexul Otopeni V. și nu alte obiective.

Instanța a reținut

în mod greșit că pârâta-reclamantă SC P.I. SRL, ar fi plătit suma de 44.000 lei

în contul contractului în litigiu.

Această sumă,

astfel cum rezultă din ordinul de plată prezentat chiar de către SC P.I. SRL,

privește o plată efectuată la 02 octombrie 2008 asupra aprobarea avizului Puz

fără a avea legătură cu obiectul contractului în litigiu - proiect în baza

avizului Puz.

Această plată a

vizat un alt obiectiv, de aceea și se menționează în ordinul de plată - Plată

parțială pentru Proiect și Autorizație de construcție pentru P.L. Complex

- Otopeni V.

Vinovăția

(culpa gravă în neexecutare) SC P.I. SRL, rezultă și din faptul că procura

pentru alipirea terenurilor, condiție sine qua nori, a obținerii autorizației

de construire, a fost dată de către S.Y. la 04 august 2008 - cu două zile

înainte de expirarea termenului contractual, 06 august 2008.

La fel și

declarația cu privire la inexistența unor litigii, 30 ianuarie 2009.

Rezultă că

întârzierile au fost cauzate de SC P.I. SRL, acceptate de aceasta societate,

care ulterior a decis sa acționeze de rea-credință, refuzând să semneze

asocierea și dorind însușirea gratuită a unui proiect extrem de complex.

Instanța de

fond a omis corecta natură juridică a convenției perfectate între părți, astfel

soluția pronunțata pe fondul cauzei nu este temeinică, fiind ignorată voința

reala a pârtilor, contrară art. 969 C. civ.

Prin încheierea

din 5 aprilie 2013 Curtea a admis excepția lipsei capacității de folosință a

intimatei interveniente SC O.P.P. SRL având în vedere că aceasta a fost radiată

din registrul comerțului.

În apel, s-a

încuviințat proba cu înscrisuri, care au fost administrate.

Prin Decizia

civilă nr. 178 din 31 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vl-a Civilă, s-a admis apelul declarat apelul declarat de apelantul R.K.M.

împotriva sentinței civile nr. 15993 din 30 octombrie 2012, pronunțată de

Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimata SC

P.I. SRL București și în consecință:

A fost

schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost ca neîntemeiată cererea

reconvențională formulată de pârâtă și au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

Totodată,

intimata a fost obligată la plata sumei de 14.656 lei cheltuieli de judecată

către apelant.

A constatat că

potrivit art. 5 din contractul încheiat de părți, prestatorul avea obligația de

a realiza toate activitățile și demersurile necesare pentru a realiza un

proiect conform avizului de urbanism din 8 august 2007 Puz Drumul Lăpuș pentru

proiectul numit Complexul L., inclusiv obligația de a obține autorizațiile și

avizele necesare.

Beneficiarul

avea obligația de a da prestatorului orice acte și împuterniciri necesare

pentru reprezentarea în fața oricărei persoane fizice și juridice pentru

obținerea avizelor necesare realizării obiectului contractului; de a plăți

prețul contractului în cuantumul și tranșele prevăzute la art. 4, precum și

obligația de a nu înstrăina terenurile pe care urma a fi realizat proiectul

convenit.

S-a constatat

că art. 5 din contractul părților prevede obligația asumată de către pretator

(apelant) este una de rezultat - contrar susținerilor apelantului ca fiind de

diligentă - constând în realizarea proiectului convenit, inclusiv obținerea

autorizațiilor și avizelor necesare, faptul că acest proiect urma a fi realizat

din punct de vedere arhitectonic de un terț (SC O.P.P. SRL) neavând nici o

relevanță sub acest aspect, obligația asumată de către apelant fiind evident

una personală.

Apelantul și-a

îndeplinit o parte din obligațiile asumate-realizarea proiectului prin

intermediul firmei specializate, obținerea unei părți din avizele și

autoritățile necesare, aspect necontestat de către intimată.

Demersurile

apelantului în executarea obligațiilor asumate au fost întrerupte de faptul că

P.U.Z.-ul aprobat pentru zona de nord a capitalei, zonă în care erau situate și

terenurile pe care urma să se construiască Complexul L., a fost anulat prin

sentința civilă nr. 2982 din 9 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul

nr. 10135/3/2007 sentință prin care a fost anulată hotărârea din 1 iunie 2004

emisă de Consiliul Local sector 1. Această sentință a devenit irevocabilă,

urmare a respingerii recursului, la data de 6 septembrie 2007.

Nu există nici

o dovadă că vreuna dintre părți a cunoscut la momentul încheierii contractului

de prestări servicii despre faptul că acest Puz fusese anulat printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă, niciuna dintre ele nefiind parte în litigiul

respectiv, astfel încât să realizeze că proiectul pe care urmau să îl realizeze

era imposibil de executat chiar de la momentul încheierii contractului.

în această

situație aveau de-a face cu un caz fortuit, independent de orice culpă a

vreuneia dintre părți, în discuție punându-se problema suportării riscului contractului,

risc care apare ca o consecință a neexecutării contractului ca urmare a

imposibilității fortuite.

Potrivit

doctrinei și jurisprudenței, regula este că riscul contractului este suportat

de debitul obligației imposibil de executat, ceea ce înseamnă că debitorul

obligației nu va putea pretinde celelalte părți să-și execute obligația

corelativă, dar nici cealaltă parte nu va putea pretinde despăgubiri pentru

neexecutare de la debitorul obligației imposibil de executat.

Cu alte

cuvinte, cazul fortuit operează în beneficiul ambelor părți și nu conform

apelantului care consideră că doar acesta se află într-o asemenea situație, nu

și parte adversă.

Ca atare,

cererea reconvențională prin care s-a solicitat rezoluțiunea contractului de

prestări servicii pe motiv de culpă a apelantului apare a apreciat - o ca fiind

neîntemeiată.

Prin aceeași

cerere reconvențională s-a soluționat și obligarea apelantului la restituirea

sumelor de bani achitate de către intimată în vederea îndeplinirii obligațiilor

asumate (realizare proiect, obținere de avize și autorizații).

Instanța de

fond în mod greșit a obligat apelantul la restituirea acestor sume reținând o

serie de documente de plată întocmite în beneficiul apelantului, omițând însă

faptul că aceste plăți vizau alte servicii îndeplinite de către același apelant

însă în realizarea altor contracte care nu formează obiectul prezentei cauzei,

respectiv pentru Proiectul P.L. Complex - Otopeni V.

Referitor la

cererea prin care apelantul a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de

400.000 euro, solicitată în temeiul art. 6.2 din contract, potrivit căruia în

caz de refuz din partea beneficiarului de a încheia contractul de asociere până

la data de 15 ianuarie 2008, acesta datorează prestatorului suma de 400.000

euro, instanța de apel a considerat-o ca fiind nefondată.

Astfel,

constatând existența cazului fortuit această imposibilitate de executare

operează și în ceea ce-l privește pe beneficiar, și nu doar în privința

prestatorului.

Este evident că

atâta vreme cât Puz-ul a fost anulat realizarea proiectului comun a devenit

imposibilă, imposibilitate fortuită de executare, motiv pentru care apelantul

nu poate pretinde despăgubirile prev. de art. 6.2, nefiind vorba despre culpa

intimatului.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel, reclamantul și pârâta au declarat recurs.

I. Prin

recursul declarat de reclamant Recurentul - reclamant a formulat următoarele

critici: 1.1. în raport cu art. 305 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 129

alin. (5) și (51) C. proc. civ. din același cu trimitere la art. 105 alin. (2)

din același cod, recurentul susține că instanțele anterioare nu i-a încuviințat

probele solicitate, deși erau obligatorii în rejudecare, erori menținute de

instanța de rejudecare, împrejurări care l-au împiedicat să facă dovada

pretențiilor pretinse, încălcându-se astfel principiul disponibilității.

Instanța de

apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 315 C. proc. civ. în vederea

stabilirii exclusive a culpei contractuale a pârâtei, a cazului fortuit,

împiedicarea sa de a executa contractul.de către beneficiarul însuși; sub acest

din urmă aspect, reclamantul invocă art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Procedând în

această manieră, reclamantul arată că fără administrarea probelor cerute nu

poate face dovada culpei pârâtei, deși a dovedit relația de prietenie cu domnul

S.Y., ceea ce justifică imposibilitatea morală a preconstituirii unor

înscrisuri, vătămarea sa fiind evidentă și totodată i se neagă dreptul la

dovedirea pretențiilor sale, ceea ce echivalează cu interzicerea liberului acces

la justiție.

În același

context, această recurentă susține că a solicitat, în primul ciclu procesual

încuviințarea unor mijloace de probă, esențiale aflării adevărului:

interogatoriu, martori expertiză. Utilitatea acestor probe propuse au fost pe

larg explicitate, iar instanța de fond deși inițial a dispus prorogarea

administrării acestora, în încheiere a consemnat că le respinge ca

neconcludente. în opinia acestei recurente, atunci când probele sunt propuse în

termen legal, iar judecătorul le respinge ca neconcludente/neutile, acțiunea nu

poate fi respinsă pe motiv că este nedovedită, în caz contrar hotărârea este

nulă.

Sancțiunea

nulității absolute se impune pentru încălcarea principiului rolului activ,

poitența de principiul disponibilității în actual reglementare a art. 129 alin.

(5) și (51) C. proc. civ., conform art. 105 alin. (2) din același cod.

instanței de apel este nelegală, în ce privește culpa pârâtei în neperfectarea

contractului de asociere conform art. 6.1 și art. 6.2. din contract în termenul

stabilit de părțile din contract, așa cum a arătat, față de natura juridică a

convenției, a datei stabilite pentru semnarea contractului de asociere, pârâta

s-a aflat în culpă evidentă, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în continuare, reclamantul susține că motivarea instanței de apel este

lapidară, instanța de apel era obligată să stabilească culpa pârâtei în

neperfectarea contractului de asociere, iar cazul fortuit în opinia sa nu este

aplicabil pârâtei, aceasta trebuia să-și execute obligațiile asumate,

indiferent de anularea Puz-ului, care nu poate împiedica semnarea contractului

de asociere.

instanțelor au deturnat și ignorat sensul inițial al contractului ce

alcătuiește baza legală a litigiului. Astfel, obligația asumată de el este de

diligentă și nu de rezultat, de a obține autorizația, care depindea în cea mai

mare măsură de pârâta din prezenta cauză și, nu numai dar, el a dovedit buna

credință prin efectuarea proiectului finalizat pe cheltuiala sa. în același

sens, reclamantul prezintă pe larg, clauzele contractuale înserate de părțile

din litigiu și faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate,

relatând contribuția proprie la realizarea contractului.

susține că, nu are nicio vină în desfășurarea și realizarea contractului,

pârâta fiind în culpă exclusivă, astfel că se impune aplicarea clauzei penale

și restituirea prețului cerut, ceea ce atrage motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în continuare, reclamantul arată, pe larg,

care sunt obligațiile neîndeplinite de către pârâtă privind nesemnarea

contractului de asociere, raportat la împrejurarea că el și-a îndeplinit toate

obligațiile asumate, respectiv toate activitățile și demersurile necesare pentru

a realiza un proiect, conform avizului de urbanism din 08 august 2007 și

obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare. Așa fiind, în mod greșit

s-a stabilit că pârâta ar fi plătit sumele de 105.000 lei, 100.000 lei și

44.000 lei.

De asemenea, reclamantul

arată că, în mod greșit a fost obligat la sumele respective, în condițiile în

care acestea vizau alte contracte și obiective și precizează că a achitat către

SC O.P. SRL sume mai mari decât 292.000 lei, în numele și pentru pârâtă,

proiectul fiind plătit numai parțial. Astfel, că reclamantul nu poate fi

obligat la restituirea sumelor.

În consecință,

reclamantul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Prin

recursul declarat de pârâtă, se critică decizia pronunțată în apel, sub următoarele

aspecte:

Pârâta susține

că instanța de apel a plecat de la o interpretare greșită a probelor și a

prevederilor contractului de prestări servicii, respectiv nu a intervenit cazul

fortuit, în condițiile în care demersurile reclamantului au fost întrerupte

prin pronunțarea sentinței civile nr. 2982 din 09 mai 2007 pronunțată de

Tribunalul București, în Dosarul nr. 10135/3/2007, prin care a fost anulată

hotărârea din 01 iunie 2004 a Consiliului Local al sectorului 1 București.

În continuare,

pârâta prezintă detailat modul în care instanța anterioară a statuat cu privire

la cazul fortuit, în opinia acestei recurente, acesta nu poate opera, mai ales

că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, sens în care le

indică, în mod expres. Invocă art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pârâta susține

că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv pe

baza unor probe inexistente instanța de apel a apreciat, în mod greșit, plățile

făcute de această societate, pe care le menționează expres. Așadar, instanța de

apel s-a referit la probe care nu sunt în prezentul dosar, iar reclamantul

trebuia să prezinte probe în susținerea afirmațiilor făcute, însă acesta a

prezentat documente care erau deja la dosar și documente false, care fac în prezent

obiectul unui dosar penal aflat în faza de cercetare.

Pârâta arată că

din probele administrate în dosar rezultă cu certitudine obiectul contractului

de prestări servicii, enumera clauzele contractuale și precizează că

reclamantul este în cupă în neexecutarea obligațiilor asumate - sens în care le

menționează - și susține că societatea pârâtă și-a îndeplinit obligațiile

asumate, reclamantul trebuia să depună diligente dacă obiectivul pe care l-a

propus era realizabil sau nu.

În consecință,

pârâta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Analizând

criticile formulate de ambele părțile în cererile de recurs în raport de

dispozițiile 3021 alin. (1) lit c) C. proc. civ., Înalta Curte constată că

acestea nu îndeplinesc cerințele formale a acestor dispoziții pentru

următoarele considerente:

Înalta Curte

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate și reține

nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

recurs a reclamantului

Este adevărat

că recurentul - reclamant își circumscrie criticile formulate în art. 304 pct.

5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă din modul în care sunt expuse, acestea se

referă la aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, respectiv la o

reapreciere a situației de fapt privind contractul de prestări servicii, modul

în care au acționat cele două părți contractante, stabilirea culpei pârâtei,

obligarea acesteia la plata sumelor cerute și readministrarea probelor pentru

stabilirea acestora.

De altfel,

recurenta - reclamantă a renunțat expres să susțină motivul de recurs întemeiat

pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care a invocat faptul că instanța de apel

nu a avut rol activ, aspect ce nu mai poate fi invocat în fața instanței de

reformare, față de dispozițiile modificate ale Legii nr. 202/2010.

Din analizarea

criticilor formulate de reclamant, acestea nu respecte exigențele mai sus

arătate, motiv pentru care, legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității cererii

de recurs, în considerarea dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c)

C. proc. civ.

cererea de recurs a recurentei pârâte.

Recurenta -

pârâtă își circumscrie criticile în mod global și formal motivelor de

identificare prevăzute de art. 304 pct. 7, și 9 C. proc. civ., raportându-se la

hotărârea instanței de apel, din perspectiva situației de fapt privind

raporturile născute în temeiul contractului de prestare servicii, arătând

modalitatea în care a fost încheiat acest contract, precum și faptul că în mod

greșit s-a stabilit culpa în sarcina sa, executarea contractului, greșita

stabilire a cazului fortuit referitoare la obligațiile contractuale, greșita

apreciere a probelor administrate în cauză, care sunt necesare și utile cauzei

dedusă judecății, pe care nu le mai enumerăm.

Deși se referă

la motivele de nelegalitate invocate, această recurentă nu face decât să

readucă în discuție aspecte de netemeinicie vizând situația de fapt deja

stabilită și care nu poate forma obiectului controlului judiciar al recursului

și criticarea probelor administrate în cauză care au statuat ale raporturi

decât cele reale.

Deși face

referire la nelegala stabilire a cazului fortuit, aceasta nu motivează în ce

constă nelegalitatea hotărârii sub acest aspect, aceasta rezumându-se numai la

aspecte de netemeinicie, respectiv modul în care și-a realizat proiectul

reclamantul, diligentele care trebuiau făcute de acesta și împrejurarea că și-a

îndeplinit obligațiile asumate.

Practic, așa

cum se poate observa, prin criticile formulate de recurenți se referă la

aspecte de netemeinicie, după cum s-a arătat în considerentele deja expuse.

Cum criticile

formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate

prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., în limita

cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se

va aplica sancțiunea nulității recursurilor.

În considerarea

celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate

de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit

cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența

motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., va constata nulitatea cererilor de recurs, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererilor de recurs formulate de reclamantul R.K.M. și pârâta SC P.I.

SRL împotriva Deciziei civile nr. 178 din 31 mai 2013 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a Vl-a civilă, în temeiul 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 septembrie 2014.