ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 905/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ, și fiscal la data de 23 martie 2012

sub

nr. 2532/120/2012, reclamanta

E.L.M. a chemat în judecată

pârâtul M.A.D.R. prin D.G.D.R. A.M. pentru P.N.D.R., solicitând ca prin sentința

ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a raportului de evaluare a sesiunii

de cereri de proiecte derulată în perioada 1-30 iunie 2011 pentru Măsura 141, publicat

pe Site-ul A.P.D.R.P. la data de 20 decembrie 2011, cu privire la punctajul acordat

proiectului reclamantei înregistrat sub nr. G14101131600977, aflat în raport la

secțiunea proiecte eligibile nr. crt. 10057; anularea în parte a raportului de soluționare

a contestațiilor pentru Măsura 141 sesiunea iunie 2011, publicat pe site-ul A.P.D.R.P.

la data de 7 martie 2011, secțiunea contestații respinse, cu privire la soluția

de respingere a contestației formulată de reclamantă la raportul de evaluare în

ceea ce privește punctajul acordat, contestație aflată la nr. crt. 1730 din raport;

anularea în parte a raportului de selecție finală pentru Măsura 141 - „Sprijinirea

fermelor de semi-subzistență”, sesiunea iunie 2011, lista proiectelor nefinanțabile,

cu privire la nefinanțarea proiectului reclamantei situat la nr. crt. 7200;- obligarea

pârâtului la acordarea punctajului corect de 40 puncte pentru proiectul depus de

reclamantă pentru Măsura 141 în sesiunea iunie 2011 prin acordarea a 20 de puncte

la criteriul de selecție referitor la calitatea sa de membru al unei forme asociative

recunoscută de lege; declararea ca eligibil și finanțabil și implicit la finanțarea

proiectului depus de reclamantă la A.M.-P.N.D.R.-C.D.R.J. Dâmbovița, înregistrat

sub nr. F1. pentru Măsura 141, sesiunea iunie 2011, ca urmare a constatării realizării

unui punctaj de 40 de puncte.

În

motivarea cererii reclamanta arată că în sesiunea iunie 2011 a depus la A.M.-P.N.D.R.-C.D.R.J.

Dâmbovița din cadrul M.A.D.R. D.G.D.R. A.M. P.N.D.R. București, un proiect pentru

obținerea unei finanțări nerambursabile de 1500 euro timp de 5 ani prin accesarea

Măsurii 141 „sprijinirea fermelor de semi -subzistență”, măsură gestionată de pârâtă

în temeiul atribuțiilor conferite acesteia prin actul normativ în temeiul căreia

a fost înființată, respectiv O.U.G. nr. 13/2006.

Prin

sentința nr.

2473

din 26 iunie 2012, Tribunalul Dâmbovița, a admis excepția privind necompetența materiala

a Tribunalului Dâmbovița, invocată de pârâtul M.A.D.R. prin D.G.D.R. A.M. pentru

P.N.D.R., în baza art. 159

1

alin. (2) rap. la art. 158 alin. (3) C.

proc. civ., a declinat în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă

de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei privind

pe reclamanta E.L.M., în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R. prin D.G.D.R. A.M. pentru

P.N.D.R.

Cauza

a fost înregistrată la data de 11 iulie 2012 sub nr. 587/42/2012 pe rolul Curții

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de

fond

Prin

sentința nr.

328

din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, s-a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată

de pârât; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta E.L.M. în contradictoriu

cu pârâtul M.A.D.R. prin D.G.D.R. A.M. pentru P.N.D.R., ca inadmisibilă.

S-au avut in vedere dispozițiile

art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin care este definit actul administrativ

ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

în vederea executării ori a executării în concret a legii și care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice.

S-a apreciat, in raport

de aceste dispoziții, că pot face obiectul acțiunii de contencios administrativ

cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ și care este actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim

de putere publică și care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Constatându-se că înscrisurile

a căror anulare în parte o solicită reclamanta prin acțiune nu sunt acte administrative,

unilaterale cu caracter individual sau normativ, care să dea naștere, să modifice

sau să stingă raporturi juridice, ele neconstituind acte administrative în înțelesul

legii, ci documente intermediare în procesul de analizare a proiectului depus de

reclamantă, a fost apreciată excepția inadmisibilității ca fiind întemeiată.

Recursul

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs recurenta - reclamantă E.L.M., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ., in sensul că a

realizat o interpretare greșită a actelor juridice deduse judecății și a schimbat

natura juridică a acestora, reținând in mod eronat că acestea nu ar reprezenta acte

administrative in sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

S-a arătat că raportul

de selecție finală este un act administrativ cu caracter individual, întrucât odată

aprobat dă naștere obligației autorității publice de a asigura finanțarea proiectului,

corelativ dreptului solicitantului de a beneficia de finanțare.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de fond.

În drept, cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct 8 și 9 C. proc. civ.

Procedura in fața instanței

de recurs.

Prin concluziile scrise

depuse in ședința din data de 25 februarie 2014, recurenta - reclamantă a solicitat

trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București potrivit dispozițiilor

art. 313 din C. proc. civ.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Înalta Curte, examinând

sentința atacată sub aspectul criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și raportat la prevederile

Legii nr. 554/2004, republicată, reține că este incident în cauză motivul de casare

prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., vizând soluționarea procesului

fără a se intra în cercetarea fondului.

Drept urmare, pe temeiul

legal arătat, se va casa sentința instanței de fond și se va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

În fapt, instanțele au

fost investite cu cererea reclamantei de anularea în parte a raportului de evaluare

a sesiunii de cereri de proiecte derulată în perioada 1-30 iunie 2011 pentru Măsura

141, a raportului de soluționare a contestațiilor pentru Măsura 141, a raportului

de selecție finală pentru Măsura 141 - „Sprijinirea fermelor de semi -subzistență”

și obligarea pârâtului la acordarea punctajului corect puncte pentru proiectul;

declararea ca eligibil și finanțabil și, implicit, finanțarea proiectului.

În drept, sunt incidente

in cauză dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis

de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării

legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice.

În raport de definiția

prezentată, Înalta Curte, in acord și cu practica sa constantă, apreciază că raportul

de evaluare, raportul de soluționare a contestației și raportul de selecție finală

reprezintă „acte administrative” in sensul legii contenciosului administrativ, fiind

emise de o autoritate publică, in regim de putere publică, in baza atribuțiilor

stabilite prin lege, prin care s-au produs efecte față de persoana care a depus

proiectul de finanțare, nu doar prin decizia de respingere ci și prin punctajul

acordat in urma evaluării, care a condus la această soluție.

Față de aceste motive,

susținerea Curții de Apel in sensul că

actele atacate de către contestatoare, nu constituie

acte administrative în înțelesul legii, ci reprezintă documente intermediare în

procesul de analizare a proiectului depus de reclamantă, apare neîntemeiată.

Totodată, sub aspectul

admisibilității, chiar in ipoteza in care instanța de fond ar fi apreciat că doar

raportul de selecție finală ar reprezenta „actul administrativ” care dă naștere

raportului juridic, acțiunea este admisibilă raportat la dispozițiile art. 18 alin

(1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cheltuielile

de judecată solicitate de recurenta - reclamantă, Înalta Curte reține că dispozițiile

art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că „

Partea

care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”

Cum in speță, in raport

de soluția de trimitere a cauzei spre rejudecarea fondului, nu se poate reține că

intimata - pârâtă a „căzut in pretenții”, cerera este neîntemeiată.

De asemenea, neîntemeiată

este și cererea apărătorului recurentei - reclamante de trimitere a cauzei, in temeiul

art. 313 C. proc. civ., către Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, in cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de textul

de lege, luând act că alegerea instanței competente teritorial a aparținut chiar

reclamantei.

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse și ținând seama de împrejurarea că prima instanță nu a intrat

în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554004, Înalta Curte va admite recursul și va casa hotărârea

atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de E.L.M. împotriva Sentinței nr. 328 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie

2014.