ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 2544 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei capacității procesuale a pârâților Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Tulcea și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Constanța și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC M.V. SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Tulcea și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Constanța.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la respingerea excepției lipsei capacității procesuale pasive a pârâților Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Tulcea și a Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Constanța, instanța de fond a reținut că participarea procesuală pasivă în cauză a structurilor teritoriale ale Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit este determinată de participarea lor la raportul juridic dedus judecății, cererea de finanțare depusă de reclamantă fiind înregistrată la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Tulcea, iar Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Constanța fiind emitenta notificării din 2 mai 2011, prin care a hotărât asupra neeligibilității cererii de finanțare.

Pe fondul cauzei Curtea de apel a reținut că, în cazul cererii de finanțare depusă de reclamantă în cadrul sesiunii din 10 - 29 octombrie 2010 de depunere și evaluare a proiectelor aferente Măsurii 121 - Modernizarea exploatațiilor agricole, pentru proiectul Înființare seră de legume, prin notificarea din 2 mai 2011 reclamanta a fost informată asupra neeligibilității proiectului, conform raportului de selecție din 28 aprilie 2011, pentru neîndeplinirea condiției EG 4, reținându-se că prin studiul de fezabilitate și documentele depuse în dosarul cererii de finanțare nu s-a demonstrat asigurarea utilităților, respectiv a energiei electrice și a celei termice necesare serei.

Contestația administrativă adresată de către reclamantă a fost respinsă, conform informării din 27 iunie 2011, reținându-se că soluțiile propuse pentru asigurarea utilităților - energie electrică și energie termică - nu sunt fezabile, depinzând de realizarea unor investiții incerte de către furnizorul acestor utilități SC T. SA. Cât privește motivarea actului administrativ primar - notificarea din 2 mai 2011, instanța de fond a constatat că acesta este succint, dar suficient motivate iar reclamanta nu poate invoca necunoașterea motivelor concrete care au stat la baza concluziei neîndeplinirii criteriului de eligibilitate EG 4, prin prisma nedemonstrării asigurării utilităților, respectiv a energiei electrice și a celei termice necesare serei, întrucât autoritățile pârâte, în cadrul verificării eligibilității proiectului, au adresat reclamantei solicitări de clarificări în care erau detaliate lipsurile constatate și pe care reclamanta era datoare să le suplinească.

Mai apreciază instanța de fond că reclamanta susține în mod greșit că motivele reținute de Comisia de soluționare a contestației ar fi diferite și în contradicție cu motivele pentru care s-a constatat inițial neeligibilitatea proiectului în condițiile în care prin notificarea din 27 iunie 2011 asupra soluției din contestația administrativă se rețin aceleași motive de neeligibilitate, răspunzându-se, în concret, argumentelor din contestația administrativă. Analizând pe fond constatarea privitoare la neeligibilitate, Curtea de apel a considerat-o ca fiind legală și întemeiată, raportat la depunerea studiului de fezabilitate, însoțit de clarificările reclamantei și de precontractele încheiate cu SC T. SA.

În acest sens, se reține că reclamanta a prezentat asigurarea utilităților menționate pentru funcționarea obiectivului seră de legume ca urmând să aibă loc prin executarea și finanțarea racordării la rețelele de energie electrică și de gaze naturale, respectiv construirea unei centrale termice de către un terț, SC T. SA. Se constată, astfel, că reclamanta se bazează, pe promisiunile acestui terț de a realiza investițiile necesare asigurării respectivelor utilități, invocând precontractele x și y, ambele din 21 octombrie 2010, încheiate cu SC T. SA, care, prin natura și conținutul lor, nu atestă obligația fermă și concretă asumată de furnizor în raport cu reclamanta de a executa, pe cheltuială proprie, lucrările de amploare necesare asigurării utilităților.

Față de susținerile reclamantei, în sensul că dacă viitorul furnizor al utilităților nu s-ar fi angajat să suporte costurile racordării și realizării centralei termice, cheltuielile de asigurare a acestor utilități sunt oricum cheltuieli eligibile conform Ghidului solicitantului pentru Măsura 121 - Modernizarea exploatațiilor agricole, instanța de fond a apreciat că, acest aspect rămâne nerelevant în cauză, întrucât reclamanta, în cadrul studiului de fezabilitate destinat a descrie conformitatea obiectivelor investiției urmărite prin proiect cu obiectivele măsurii, nu a prezentat soluția concretă de asigurare a utilităților, pentru care să fi cerut finanțare, ci a invocat promisiunea (care nu are o natură certă și angajatoare) a terțului de realizare a investițiilor necesare asigurării utilităților.

Se mai reține, față de motivele reținute de autoritate, că nu era necesară nici vreo verificare la fața locului și nici solicitarea de lămuriri de la SC T., care nu este titularul cererii de finanțare. Cât privește tardivitatea comunicării răspunsului la contestația administrativă, instanța de fond a apreciat că soluționarea acesteia cu depășirea termenului legal nu este de natură a atrage nulitatea actului administrativ, fără să se invoce și să se dovedească o vătămare produsă prin întârzierea în soluționarea contestației și care nu ar putea fi altfel înlăturată decât prin anularea actului. 2. Recursul declarat în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 2544 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC M.V.

SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei, (reluând în acest sens argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată), și a criticat sentința pentru interpretarea greșită a probelor și a prevederilor legale aplicabile.

Astfel, printr-un set de critici, formulate pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susține că atât organele administrative cât și instanța de judecată au apreciat asupra neeligibilității Proiectului Înființare sere de legume, pe motiv că nu a fost demonstrată asigurarea utilităților din proiect, respectiv a energiei electrice și termice necesare serei, printr-o interpretare eronată și superficială a criteriului 4 de eligibilitate (EG 4) din Ghidul solicitantului care prevede necesitatea depunerii studiului fezabilitate pentru ca ulterior, să se poată face o analiză a criteriilor de selecție ale proiectului.

Astfel, se susține că simpla mențiune a reprezentanților Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Constanța, că nu s-a demonstrat asigurarea utilităților, fără o verificare în teren a posibilităților reale de racordare la surse de energie electrică și termică este realizată fără niciun fundament, cu atât mai mult cu cât nu sunt analizate antecontractele încheiate cu furnizorii de energie electrică și termică în vederea beneficierii de serviciile prestate de către aceștia, pe care le-a încheiat în calitate de consumator eligibil. În opinia recurentei-reclamante atâta vreme cât a depus avizul de amplasament favorabil din 20 octombrie 2010 emis de SC E.D.

SA Dobrogea, a cărui legalitate a fost confirmată prin adresele nr. 4073 din 3 august 2011 și nr. 4231 din 16 august 2011 și prin adresa nr. 36618 din 30 august 2011, emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, antecontractul nr. y/2010 de furnizare a energiei termice și antecontractul nr. x/2010 de furnizare a energiei electrice la furnizorii eligibili, a făcut dovada posibilității de racordare la utilități. Mai susține recurenta-reclamantă că așa-zisa neîndeplinire a condiției EG 4 din Ghidul solicitantului, în varianta existentă la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății, pe motiv că prin Studiul de fezabilitate și documentele depuse în dosarul cererii de finanțare și informațiile suplimentare depuse, nu se demonstrează asigurarea utilităților necesare, exced sferei de aplicare și interpretare a condiției impuse de Ghidul solicitantului.

Se mai arată că, chiar și în condițiile în care SC T.C. SA nu ar fi suportat costurile realizării investițiilor necesare furnizării energiei electrice și termice, acestea puteau fi suportate din fondurile acordate prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală, încadrându-se în categoria de investiții eligibile astfel cum prevede Ghidul solicitantului la Cap. II pct. 3. Printr-o altă critică formulată recurenta-reclamantă susține că reprezentanții Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Constanța nu au motivat în fapt și în drept notificarea din 2 mai 2011 prin care a fost informată asupra neeligibilității cererii de finanțare, încălcând astfel, principiul transparenței decizionale.

Ca urmare a incidenței principiului accesorium sequitur principale recurenta-reclamantă invocă și nulitatea notificării din 27 iunie 2011, comunicată la data de 15 iulie 2011 ca urmare a contestației formulate împotriva notificării din 2 mai 2011, prin care se comunică, cu o întârziere de 45 de zile, drept motiv de respingere data incertă de finalizare a lucrărilor de către SC T.C. SA. Mai susține recurenta-reclamantă că pe lângă faptul că cele două notificări se contrazic din punct de vedere al motivelor care au stat la baza soluției declarării neeligibilității, motivarea celei de a doua notificări este pur formală.

Printr-o altă critică formulată se susține că instanța de fond a soluționat cauza, cu încălcarea principiului rolului activ, fără a avea la dosar întreg materialul depus spre aprobare și finanțare, toate documentele de specialitate emise de către servicii de specialitate cât și de către un expert judiciar care să analizeze documentația independent de orice influență partinică sau de orice altă natură și în special o judecată fără confirmarea sau nu a existenței unei cauze penale ce privește părțile din cauză, ceea ce a condus la o soluție nelegală și neconformă cu realitatea faptică și scriptică.

În fine, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare prin judecarea cauzei în lipsa avocatului angajat cât și în special prin punerea în imposibilitate de a-și dovedi cererea cu mijloace de probă utile reieșite din dosarul cauzei, fiindu-i totodată, încălcat și dreptul la o justiție echitabilă prin încălcarea normelor de drept național și european în acest sens. În acest sens recurenta-reclamantă arată că la termenul de judecată din 16 martie 2012, ultimul termen de judecată, a cerut amânarea judecății pentru că avocatul său era implicat într-o altă cauză penală cât și pentru a se depune relații de la Direcția de Control și Antifraudă din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București cu privire la existența sau nu a unui dosar de fraudă în depunerea proiectului de finanțare sau în situația în care a fost vreun dosar deschis să se comunice soluția, însă cererea sa a fost respinsă.

3. Apărările intimatei Prin întâmpinarea formulată intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a solicitat respingerea recursului arătând în acest sens că instanța de fond prin sentința recurată a stabilit corect situația de fapt, în raport de ansamblul material probator, pronunțând astfel o soluție legală și temeinică. 4. Hotărârea instanței de recurs Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de criticile recurentei-reclamante, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 și art. 304 1 C. proc. civ., de apărările intimatei-pârâte dar și față de prevederile legale aplicabile din materia supusă analizei, reține că nu subzistă în cauză temeiuri legale care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Astfel, Înalta Curte constată, în principal, că legalitatea hotărârii recurate nu este afectată prin prisma motivului de recurs potrivit căruia neacordarea termenului cerut de recurenta-reclamantă la 16 martie 2012 ar echivala cu încălcarea dreptului său la apărare, a principiului unei judecăți echitabile, precum și a principiului rolului activ al judecătorului, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În acest sens, Înalta Curte constată că cererea de amânare depusă de recurenta-reclamantă la data de 16 martie 2012, prin avocatul său ales, a fost judicios respinsă de către instanța de fond, motiv pentru care urmează a înlătura susținerile recurentei-reclamante în sens contrar.

Astfel, cu privire la imposibilitatea de prezentare a avocatului ales al recurentei-reclamante, Înalta Curte constată pe de o parte că aceasta nu a fost dovedită pe bază de documente justificative, aspect reținut în mod corect și de instanța de fond, și, pe de altă parte, că într-o asemenea situație reprezentantul convențional este obligat să-și asigure substituirea, potrivit art. 234 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, obligație care de asemenea nu a fost îndeplinită. Nu în ultimul rând, soluția instanței apare justificată și prin prisma faptului că în cauză fusese deja acordat un termen de judecată pentru pregătirea apărării și că, fiind în prezența unui litigiu fondat pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, acesta trebuie soluționat de urgență și cu precădere, ceea ce înseamnă că trebuie evitate situațiile de tergiversare sine die a derulării procesului.

Cu privire la amânarea cauzei în vederea solicitării de relații de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit referitoare la stadiul/soluționarea unei eventuale proceduri judiciare în materie penală, Înalta Curte, față de concluziile reprezentantului Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prezent în ședința din 16 martie 2012, în sensul că nu există un dosar penal referitor la o eventuală fraudă, în sensul invocat de recurenta-reclamantă, prin cererea de amânare, constată că în mod justificat instanța de fond a respins cererea de amânare și în considerarea acestui motiv. În fine, atâta vreme cât instanța de fond a considerat concludente înscrisurile depuse de părți, nu i se poate reproșa o lipsă de rol activ cu atât mai mult cu cât instanța de judecată nu are obligația legală de a "invita" pe reclamant să justifice temeinicia acțiunii sale, ci, dimpotrivă, reclamantul are obligația, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., să urmărească desfășurarea procesului și să-și probeze pretențiile. Prin urmare, nu poate fi reținută, în cauză, o încălcare a principiului dreptului la apărare, a principiului unei judecăți echitabile, și a principiului rolului activ al judecătorului care să atragă nulitatea hotărârii potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Cu privire la criticile formulate pe fondul cauzei, Înalta Curte constată, în prealabil, că în condițiile în care prin cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă reiterează aspectele invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect și detaliat prin considerentele hotărârii recurate, nu se mai impune o reluare a argumentelor expuse de judecătorul fondului, și însușite în totalitate de instanța de recurs.

Astfel, Înalta Curte, nu va primi critica referitoare la nemotivarea notificării solicitantului privind neeligibilitatea cererii de finanțare din 2 mai 2011 și respectiv a notificării solicitantului privind contestația depusă din 27 iunie 2011, constatând, în acord cu instanța de fond, că din cuprinsul celor două acte rezultă cu claritate și cu precizie care a fost motivul care a determinat autoritățile administrative să declare cererea de finanțare din 2 mai 2011, depusă de recurenta-reclamantă ca fiind neeligibilă, prin prisma Criteriului de eligibilitate EG 4 din Ghidul solicitantului aferent Măsurii 121, respectiv nedemonstrarea asigurării utilităților, respectiv a energiei electrice și a celei termice necesare serei, prin studiul de fezabilitate și documentele depuse în dosarul cererii de finanțare.

De altfel susținerile recurentei-reclamante pe acest aspect vin în contradicție și cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv cu fișa de solicitare a informațiilor suplimentare din 17 martie 2011 precum și cu precizările reprezentantului societății recurente referitoare la clarificările solicitate, de unde rezultă fără echivoc că recurenta-reclamantă a înțeles care este motivul pentru care proiectul său a fost declarant neeligibil.

De asemenea, faptul că prin notificarea solicitantului privind contestația depusă la 27 iunie 2011, autoritatea administrativă a expus o serie de argumente în susținerea caracterului neeligibil al proiectului, care nu se regăsesc în cuprinsul notificării solicitantului privind neeligibilitatea cererii de finanțare din 2 mai 2011, a fost generat de necesitatea formulării unor puncte de vedere la argumentele expuse de recurenta-reclamantă în cuprinsul contestației formulate, așa încât nu va fi primită nici critica referitoare la caracterul contradictoriu al celor două acte administrative.

Totodată, raportat la argumentația primei instanțe și la analiza detaliată și pertinentă a probelor dosarului, astfel cum rezultă și din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă privind interpretarea greșită a prevederilor cuprinse în Ghidul Solicitantului, prin prisma Studiului de prefezabilitate și a înscrisurilor depuse în susținerea eligibilității cererii de finanțare, nu sunt întemeiate.

Astfel, Înalta Curte constatând că simpla depunere a unui studiu de fezabilitate sau a unui memoriu justificativ, nu conduce de plano la constatarea îndeplinirii criteriului general de eligibilitate EG 4 din Ghidul solicitantului, fiind necesară depunerea unor înscrisuri menite a confirma din punct de vedere probator conținutul și concluziile studiului/memoriului cu privire la viabilitatea economică a proiectului asumat prin cererea de finanțare, urmează a înlătura și critica formulate prin cererea de recurs în acest sens.

Totodată, având în vedere că una dintre cerințele legale stipulate în Ghidul solicitantului, este ca solicitantul să acționeze în nume propriu, să asigure surse financiare stabile și suficiente pe tot parcursul implementării proiectului, Înalta Curte constată, în dezacord cu recurenta-reclamantă, că fezabilitatea unui proiect nu poate fi susținută în mod real prin prisma unor investiții viitoare și incerte din surse proprii ce intră în sarcina unei societăți neimplicate direct în proiectul ce face obiectul cererii de finanțare, cu atât mai mult cu cât din lecturarea celor două precontracte încheiate de recurenta-reclamantă cu SC T.C. SRL, nu rezultă obligații clare, supuse unor termene și condiții precise cu privire la finanțarea/efectuarea investițiilor necesare furnizării energiei electrice/termice către obiectivul propus de recurenta-reclamantă.

Cele două precontracte încheiate de recurenta-reclamantă cu SC T.C. SRL, prin conținutul lor general și eliptic în ceea ce privește obligațiile de investiții din surse proprii, (ex. construirea unei centrale termice în zonă, realizarea unui racord de LEA 20 KV împreună cu patru transformatoare de 630 Kwh) necesare funcționării obiectivului propus de recurenta-reclamantă, nu pot susține în mod real funcționarea și viabilitatea proiectului propus de recurenta-reclamantă, în condițiile în care furnizarea cu energie electrică/termică este de esența funcționării unei Sere de legume. Înalta Curte, văzând și Avizul de amplasament din 20 octombrie 2010 emis de SC E.D.D.

SA, (în care se reține că în prezent nu sunt condiții de alimentare cu energie electrică a obiectivului propus, în zona de apariție a noului obiectiv nu există rețea electrică, noul obiectiv nu poate fi racordat la rețeaua existentă) constată că prima instanță a concluzionat, în mod judicios, în sensul că prin Studiul de fezabilitate și prin precontractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii eligibili nr. x/2010 și a precontractului de furnizare a energiei termice nr. y/2010, ambele încheiate cu SC T.C. SRL, recurenta-reclamantă nu a demonstrat viabilitatea proiectului Înființare seră de legume, prin prisma Criteriului de eligibilitate EG 4 din Ghidul solicitantului. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 5 sau 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.V. SRL Tulcea, împotriva Sentinței civile nr. 2544 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2014. Procesat de GGC - AS