ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentința civilă nr. 2544 din 6 aprilie
2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, a respins excepția lipsei capacității procesuale a pârâților Oficiul
Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Tulcea și Centrul
Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Constanța și a respins,
ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC M.V. SRL în contradictoriu
cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți
pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Oficiul Județean de Plăți pentru
Dezvoltare Rurală și Pescuit Tulcea și Centrul Regional de Plăți pentru
Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Constanța.
Pentru a se pronunța
astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Cu privire la
respingerea excepției lipsei capacității procesuale pasive a pârâților Oficiul
Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Tulcea și a Centrului
Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Constanța, instanța de
fond a reținut că participarea procesuală pasivă în cauză a structurilor
teritoriale ale Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit este
determinată de participarea lor la raportul juridic dedus judecății, cererea de
finanțare depusă de reclamantă fiind înregistrată la Oficiul Județean de Plăți
pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Tulcea, iar Centrul Regional de Plăți
pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Constanța fiind emitenta notificării din
2 mai 2011, prin care a hotărât asupra neeligibilității cererii de finanțare.
Pe fondul cauzei
Curtea de apel a reținut că, în cazul cererii de finanțare depusă de reclamantă
în cadrul sesiunii din 10 - 29 octombrie 2010 de depunere și evaluare a
proiectelor aferente Măsurii 121 - Modernizarea exploatațiilor agricole, pentru
proiectul Înființare seră de legume, prin notificarea din 2 mai 2011 reclamanta
a fost informată asupra neeligibilității proiectului, conform raportului de
selecție din 28 aprilie 2011, pentru neîndeplinirea condiției EG 4,
reținându-se că prin studiul de fezabilitate și documentele depuse în dosarul
cererii de finanțare nu s-a demonstrat asigurarea utilităților, respectiv a
energiei electrice și a celei termice necesare serei.
Contestația
administrativă adresată de către reclamantă a fost respinsă, conform informării
din 27 iunie 2011, reținându-se că soluțiile propuse pentru asigurarea
utilităților - energie electrică și energie termică - nu sunt fezabile,
depinzând de realizarea unor investiții incerte de către furnizorul acestor
utilități SC T. SA.
Cât privește
motivarea actului administrativ primar - notificarea din 2 mai 2011, instanța
de fond a constatat că acesta este succint, dar suficient motivate iar
reclamanta nu poate invoca necunoașterea motivelor concrete care au stat la
baza concluziei neîndeplinirii criteriului de eligibilitate EG 4, prin prisma
nedemonstrării asigurării utilităților, respectiv a energiei electrice și a
celei termice necesare serei, întrucât autoritățile pârâte, în cadrul
verificării eligibilității proiectului, au adresat reclamantei solicitări de
clarificări în care erau detaliate lipsurile constatate și pe care reclamanta
era datoare să le suplinească.
Mai apreciază
instanța de fond că reclamanta susține în mod greșit că motivele reținute de
Comisia de soluționare a contestației ar fi diferite și în contradicție cu
motivele pentru care s-a constatat inițial neeligibilitatea proiectului în
condițiile în care prin notificarea din 27 iunie 2011 asupra soluției din
contestația administrativă se rețin aceleași motive de neeligibilitate,
răspunzându-se, în concret, argumentelor din contestația administrativă.
Analizând pe fond
constatarea privitoare la neeligibilitate, Curtea de apel a considerat-o ca
fiind legală și întemeiată, raportat la depunerea studiului de fezabilitate,
însoțit de clarificările reclamantei și de precontractele încheiate cu SC T.
SA.
În acest sens, se
reține că reclamanta a prezentat asigurarea utilităților menționate pentru
funcționarea obiectivului seră de legume ca urmând să aibă loc prin executarea
și finanțarea racordării la rețelele de energie electrică și de gaze naturale,
respectiv construirea unei centrale termice de către un terț, SC T. SA. Se
constată, astfel, că reclamanta se bazează, pe promisiunile acestui terț de a
realiza investițiile necesare asigurării respectivelor utilități, invocând
precontractele x și y, ambele din 21 octombrie 2010, încheiate cu SC T. SA,
care, prin natura și conținutul lor, nu atestă obligația fermă și concretă asumată
de furnizor în raport cu reclamanta de a executa, pe cheltuială proprie,
lucrările de amploare necesare asigurării utilităților.
Față de susținerile
reclamantei, în sensul că dacă viitorul furnizor al utilităților nu s-ar fi
angajat să suporte costurile racordării și realizării centralei termice,
cheltuielile de asigurare a acestor utilități sunt oricum cheltuieli eligibile
conform Ghidului solicitantului pentru Măsura 121 - Modernizarea exploatațiilor
agricole, instanța de fond a apreciat că, acest aspect rămâne nerelevant în
cauză, întrucât reclamanta, în cadrul studiului de fezabilitate destinat a
descrie conformitatea obiectivelor investiției urmărite prin proiect cu
obiectivele măsurii, nu a prezentat soluția concretă de asigurare a
utilităților, pentru care să fi cerut finanțare, ci a invocat promisiunea (care
nu are o natură certă și angajatoare) a terțului de realizare a investițiilor
necesare asigurării utilităților.
Se mai reține, față
de motivele reținute de autoritate, că nu era necesară nici vreo verificare la
fața locului și nici solicitarea de lămuriri de la SC T., care nu este
titularul cererii de finanțare.
Cât privește
tardivitatea comunicării răspunsului la contestația administrativă, instanța de
fond a apreciat că soluționarea acesteia cu depășirea termenului legal nu este
de natură a atrage nulitatea actului administrativ, fără să se invoce și să se
dovedească o vătămare produsă prin întârzierea în soluționarea contestației și
care nu ar putea fi altfel înlăturată decât prin anularea actului.
Recursul declarat
în cauză
Împotriva Sentinței
civile nr. 2544 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC M.V. SRL,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 și art.
304
1
C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurenta-reclamantă a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de
fapt și de drept ale cauzei, (reluând în acest sens argumentele expuse prin
cererea de chemare în judecată), și a criticat sentința pentru interpretarea
greșită a probelor și a prevederilor legale aplicabile.
Astfel, printr-un set
de critici, formulate pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susține că atât
organele administrative cât și instanța de judecată au apreciat asupra
neeligibilității Proiectului Înființare sere de legume, pe motiv că nu a fost
demonstrată asigurarea utilităților din proiect, respectiv a energiei electrice
și termice necesare serei, printr-o interpretare eronată și superficială a
criteriului 4 de eligibilitate (EG 4) din Ghidul solicitantului care prevede
necesitatea depunerii studiului fezabilitate pentru ca ulterior, să se poată
face o analiză a criteriilor de selecție ale proiectului.
Astfel, se susține că
simpla mențiune a reprezentanților Centrului Regional de Plăți pentru
Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Constanța, că nu s-a demonstrat asigurarea
utilităților, fără o verificare în teren a posibilităților reale de racordare
la surse de energie electrică și termică este realizată fără niciun fundament,
cu atât mai mult cu cât nu sunt analizate antecontractele încheiate cu
furnizorii de energie electrică și termică în vederea beneficierii de
serviciile prestate de către aceștia, pe care le-a încheiat în calitate de
consumator eligibil.
În opinia
recurentei-reclamante atâta vreme cât a depus avizul de amplasament favorabil
din 20 octombrie 2010 emis de SC E.D. SA Dobrogea, a cărui legalitate a fost
confirmată prin adresele nr. 4073 din 3 august 2011 și nr. 4231 din 16 august
2011 și prin adresa nr. 36618 din 30 august 2011, emise de Agenția de Plăți
pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, antecontractul nr. y/2010 de furnizare a
energiei termice și antecontractul nr. x/2010 de furnizare a energiei electrice
la furnizorii eligibili, a făcut dovada posibilității de racordare la
utilități.
Mai susține
recurenta-reclamantă că așa-zisa neîndeplinire a condiției EG 4 din Ghidul
solicitantului, în varianta existentă la momentul nașterii raportului juridic
dedus judecății, pe motiv că prin Studiul de fezabilitate și documentele depuse
în dosarul cererii de finanțare și informațiile suplimentare depuse, nu se
demonstrează asigurarea utilităților necesare, exced sferei de aplicare și
interpretare a condiției impuse de Ghidul solicitantului.
Se mai arată că, chiar
și în condițiile în care SC T.C. SA nu ar fi suportat costurile realizării
investițiilor necesare furnizării energiei electrice și termice, acestea puteau
fi suportate din fondurile acordate prin Fondul European Agricol de Dezvoltare
Rurală, încadrându-se în categoria de investiții eligibile astfel cum prevede
Ghidul solicitantului la Cap. II pct. 3.
Printr-o altă critică
formulată recurenta-reclamantă susține că reprezentanții Centrului Regional de
Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 2 Constanța nu au motivat în fapt și
în drept notificarea din 2 mai 2011 prin care a fost informată asupra
neeligibilității cererii de finanțare, încălcând astfel, principiul
transparenței decizionale.
Ca urmare a
incidenței principiului accesorium sequitur principale recurenta-reclamantă
invocă și nulitatea notificării din 27 iunie 2011, comunicată la data de 15
iulie 2011 ca urmare a contestației formulate împotriva notificării din 2 mai
2011, prin care se comunică, cu o întârziere de 45 de zile, drept motiv de respingere
data incertă de finalizare a lucrărilor de către SC T.C. SA.
Mai susține
recurenta-reclamantă că pe lângă faptul că cele două notificări se contrazic
din punct de vedere al motivelor care au stat la baza soluției declarării
neeligibilității, motivarea celei de a doua notificări este pur formală.
Printr-o altă critică
formulată se susține că instanța de fond a soluționat cauza, cu încălcarea
principiului rolului activ, fără a avea la dosar întreg materialul depus spre
aprobare și finanțare, toate documentele de specialitate emise de către
servicii de specialitate cât și de către un expert judiciar care să analizeze
documentația independent de orice influență partinică sau de orice altă natură
și în special o judecată fără confirmarea sau nu a existenței unei cauze penale
ce privește părțile din cauză, ceea ce a condus la o soluție nelegală și
neconformă cu realitatea faptică și scriptică.
În fine,
recurenta-reclamantă susține că instanța de fond i-a încălcat dreptul la
apărare prin judecarea cauzei în lipsa avocatului angajat cât și în special
prin punerea în imposibilitate de a-și dovedi cererea cu mijloace de probă
utile reieșite din dosarul cauzei, fiindu-i totodată, încălcat și dreptul la o
justiție echitabilă prin încălcarea normelor de drept național și european în
acest sens.
În acest sens
recurenta-reclamantă arată că la termenul de judecată din 16 martie 2012,
ultimul termen de judecată, a cerut amânarea judecății pentru că avocatul său
era implicat într-o altă cauză penală cât și pentru a se depune relații de la
Direcția de Control și Antifraudă din cadrul Agenției de Plăți pentru
Dezvoltare Rurală și Pescuit București cu privire la existența sau nu a unui
dosar de fraudă în depunerea proiectului de finanțare sau în situația în care a
fost vreun dosar deschis să se comunice soluția, însă cererea sa a fost
respinsă.
Apărările
intimatei
Prin întâmpinarea
formulată intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a
solicitat respingerea recursului arătând în acest sens că instanța de fond prin
sentința recurată a stabilit corect situația de fapt, în raport de ansamblul
material probator, pronunțând astfel o soluție legală și temeinică.
Hotărârea
instanței de recurs
Înalta Curte,
examinând sentința atacată în raport de criticile recurentei-reclamante,
circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 și art. 304
1
C. proc. civ., de apărările intimatei-pârâte dar și față de prevederile legale
aplicabile din materia supusă analizei, reține că nu subzistă în cauză temeiuri
legale care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în
considerarea celor în continuare arătate.
Astfel, Înalta Curte
constată, în principal, că legalitatea hotărârii recurate nu este afectată prin
prisma motivului de recurs potrivit căruia neacordarea termenului cerut de
recurenta-reclamantă la 16 martie 2012 ar echivala cu încălcarea dreptului său
la apărare, a principiului unei judecăți echitabile, precum și a principiului
rolului activ al judecătorului, circumscris motivului de recurs prevăzut de
art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În acest sens, Înalta
Curte constată că cererea de amânare depusă de recurenta-reclamantă la data de
16 martie 2012, prin avocatul său ales, a fost judicios respinsă de către
instanța de fond, motiv pentru care urmează a înlătura susținerile
recurentei-reclamante în sens contrar.
Astfel, cu privire la
imposibilitatea de prezentare a avocatului ales al recurentei-reclamante,
Înalta Curte constată pe de o parte că aceasta nu a fost dovedită pe bază de
documente justificative, aspect reținut în mod corect și de instanța de fond,
și, pe de altă parte, că într-o asemenea situație reprezentantul convențional
este obligat să-și asigure substituirea, potrivit art. 234 alin. (2) din
Statutul profesiei de avocat, obligație care de asemenea nu a fost îndeplinită.
Nu în ultimul rând,
soluția instanței apare justificată și prin prisma faptului că în cauză fusese
deja acordat un termen de judecată pentru pregătirea apărării și că, fiind în
prezența unui litigiu fondat pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, acesta trebuie
soluționat de urgență și cu precădere, ceea ce înseamnă că trebuie evitate
situațiile de tergiversare sine die a derulării procesului.
Cu privire la
amânarea cauzei în vederea solicitării de relații de la Agenția de Plăți pentru
Dezvoltare Rurală și Pescuit referitoare la stadiul/soluționarea unei eventuale
proceduri judiciare în materie penală, Înalta Curte, față de concluziile
reprezentantului Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prezent
în ședința din 16 martie 2012, în sensul că nu există un dosar penal referitor
la o eventuală fraudă, în sensul invocat de recurenta-reclamantă, prin cererea
de amânare, constată că în mod justificat instanța de fond a respins cererea de
amânare și în considerarea acestui motiv.
În fine, atâta vreme
cât instanța de fond a considerat concludente înscrisurile depuse de părți, nu
i se poate reproșa o lipsă de rol activ cu atât mai mult cu cât instanța de
judecată nu are obligația legală de a "invita" pe reclamant să justifice
temeinicia acțiunii sale, ci, dimpotrivă, reclamantul are obligația, potrivit
art. 129 alin. (1) C. proc. civ., să urmărească desfășurarea procesului și
să-și probeze pretențiile.
Prin urmare, nu poate
fi reținută, în cauză, o încălcare a principiului dreptului la apărare, a
principiului unei judecăți echitabile, și a principiului rolului activ al
judecătorului care să atragă nulitatea hotărârii potrivit art. 105 alin. (2) C.
proc. civ., la care face trimitere art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Cu privire la
criticile formulate pe fondul cauzei, Înalta Curte constată, în prealabil, că
în condițiile în care prin cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă
reiterează aspectele invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns
în mod corect și detaliat prin considerentele hotărârii recurate, nu se mai
impune o reluare a argumentelor expuse de judecătorul fondului, și însușite în
totalitate de instanța de recurs.
Astfel, Înalta Curte,
nu va primi critica referitoare la nemotivarea notificării solicitantului
privind neeligibilitatea cererii de finanțare din 2 mai 2011 și respectiv a
notificării solicitantului privind contestația depusă din 27 iunie 2011,
constatând, în acord cu instanța de fond, că din cuprinsul celor două acte
rezultă cu claritate și cu precizie care a fost motivul care a determinat
autoritățile administrative să declare cererea de finanțare din 2 mai 2011,
depusă de recurenta-reclamantă ca fiind neeligibilă, prin prisma Criteriului de
eligibilitate EG 4 din Ghidul solicitantului aferent Măsurii 121, respectiv
nedemonstrarea asigurării utilităților, respectiv a energiei electrice și a
celei termice necesare serei, prin studiul de fezabilitate și documentele
depuse în dosarul cererii de finanțare.
De altfel susținerile
recurentei-reclamante pe acest aspect vin în contradicție și cu înscrisurile
depuse la dosarul cauzei, respectiv cu fișa de solicitare a informațiilor
suplimentare din 17 martie 2011 precum și cu precizările reprezentantului
societății recurente referitoare la clarificările solicitate, de unde rezultă
fără echivoc că recurenta-reclamantă a înțeles care este motivul pentru care
proiectul său a fost declarant neeligibil.
De asemenea, faptul
că prin notificarea solicitantului privind contestația depusă la 27 iunie 2011,
autoritatea administrativă a expus o serie de argumente în susținerea
caracterului neeligibil al proiectului, care nu se regăsesc în cuprinsul
notificării solicitantului privind neeligibilitatea cererii de finanțare din 2
mai 2011, a fost generat de necesitatea formulării unor puncte de vedere la
argumentele expuse de recurenta-reclamantă în cuprinsul contestației formulate,
așa încât nu va fi primită nici critica referitoare la caracterul
contradictoriu al celor două acte administrative.
Totodată, raportat la
argumentația primei instanțe și la analiza detaliată și pertinentă a probelor
dosarului, astfel cum rezultă și din expunerea rezumativă a considerentelor
hotărârii de mai sus, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs formulate de
recurenta-reclamantă privind interpretarea greșită a prevederilor cuprinse în
Ghidul Solicitantului, prin prisma Studiului de prefezabilitate și a
înscrisurilor depuse în susținerea eligibilității cererii de finanțare, nu sunt
întemeiate.
Astfel, Înalta Curte
constatând că simpla depunere a unui studiu de fezabilitate sau a unui memoriu
justificativ, nu conduce de plano la constatarea îndeplinirii criteriului
general de eligibilitate EG 4 din Ghidul solicitantului, fiind necesară
depunerea unor înscrisuri menite a confirma din punct de vedere probator
conținutul și concluziile studiului/memoriului cu privire la viabilitatea
economică a proiectului asumat prin cererea de finanțare, urmează a înlătura și
critica formulate prin cererea de recurs în acest sens.
Totodată, având în
vedere că una dintre cerințele legale stipulate în Ghidul solicitantului, este
ca solicitantul să acționeze în nume propriu, să asigure surse financiare
stabile și suficiente pe tot parcursul implementării proiectului, Înalta Curte
constată, în dezacord cu recurenta-reclamantă, că fezabilitatea unui proiect nu
poate fi susținută în mod real prin prisma unor investiții viitoare și incerte
din surse proprii ce intră în sarcina unei societăți neimplicate direct în
proiectul ce face obiectul cererii de finanțare, cu atât mai mult cu cât din
lecturarea celor două precontracte încheiate de recurenta-reclamantă cu SC T.C.
SRL, nu rezultă obligații clare, supuse unor termene și condiții precise cu
privire la finanțarea/efectuarea investițiilor necesare furnizării energiei
electrice/termice către obiectivul propus de recurenta-reclamantă.
Cele două
precontracte încheiate de recurenta-reclamantă cu SC T.C. SRL, prin conținutul
lor general și eliptic în ceea ce privește obligațiile de investiții din surse
proprii, (ex. construirea unei centrale termice în zonă, realizarea unui racord
de LEA 20 KV împreună cu patru transformatoare de 630 Kwh) necesare
funcționării obiectivului propus de recurenta-reclamantă, nu pot susține în mod
real funcționarea și viabilitatea proiectului propus de recurenta-reclamantă,
în condițiile în care furnizarea cu energie electrică/termică este de esența
funcționării unei Sere de legume.
Înalta Curte, văzând
și Avizul de amplasament din 20 octombrie 2010 emis de SC E.D.D. SA, (în care
se reține că în prezent nu sunt condiții de alimentare cu energie electrică a
obiectivului propus, în zona de apariție a noului obiectiv nu există rețea
electrică, noul obiectiv nu poate fi racordat la rețeaua existentă) constată că
prima instanță a concluzionat, în mod judicios, în sensul că prin Studiul de
fezabilitate și prin precontractul de furnizare a energiei electrice la
consumatorii eligibili nr. x/2010 și a precontractului de furnizare a energiei
termice nr. y/2010, ambele încheiate cu SC T.C. SRL, recurenta-reclamantă nu a
demonstrat viabilitatea proiectului Înființare seră de legume, prin prisma
Criteriului de eligibilitate EG 4 din Ghidul solicitantului.
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de
reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art.
304 pct. 5 sau 304
1
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC M.V. SRL Tulcea, împotriva Sentinței civile nr. 2544 din 6
aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS