Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.06.2011
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3214/2011

HOTĂRÂRE
02.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3214/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 499 din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova Secția de contencios, administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de Comuna C. județul Mehedinți, în contradictoriu cu A.P.D.R.P., C.R.P.D.R.P. Oltenia și O.J.D.R.P. Mehedinți, prin care aceasta a contestat notificarea din 31 august 2010 emisă de A.P.D.R.P. C.R.P.D.R.P. Oltenia și rezultatul cererii de finanțare a Proiectului integrat intitulat „Modernizare drumuri de interes local, achiziția utilaje întreținere drumuri, Centru de asistență socială după programul școlar tip „after school”, conservarea specificului local și a moștenirii culturale și obligarea autorităților pârâte să reevalueze criteriile de evaluare S2, S9 și S10 ale Proiectului.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că autoritățile pârâte în mod corect au analizat criteriile de evaluare a Proiectului, respingând atât cererea de finanțare prin notificarea din 31 august 2010 emisă de O.J.P.P.R.P. Mehedinți cât și contestația reclamantei prin notificarea din 31 august 2010 emisă de A.P.D.R.P. A reținut prima instanță că, în conformitate cu rezultatul analizei criteriilor de evaluare a Proiectului prezentat de reclamantă, consemnat în cadrul notificărilor sus menționate, pentru criteriul S2 - Localități rurale din regiunile cu grad de sărăcie ridicat, s-au acordat 7 puncte; pentru criteriul S9 - Proiectele de investiții în infrastructura socială s-au acordat 0 puncte; pentru criteriul S10 - Proiectele ce promovează investiții în scopul conservării specificului local și a moștenirii culturale 0 puncte.

Curtea a apreciat că, din documentația atașată și din susținerile pârâților, rezultă că evaluarea criteriului S2 – gradul de sărăcie s-a făcut în mod corect, în consens cu dispozitivul Anexei 11-Lista comunelor și gradul de sărăcie - astfel cum este prevăzută în Ghidul solicitantului –versiunea iunie 2009 (necontestat de reclamantă), versiune în temeiul căreia toți participanții la licitație și-au întocmit Proiectul. De altfel, a reținut instanța, reclamanta nu contestă calculul gradului de sărăcie, ci doar invocă faptul că modul de calcul are la bază prevederi nejustificate cuprinse în „Ghidul solicitantului", însă aceste prevederi au fost cunoscute și aplicate de către toți participanții anterior licitației, la întocmirea Proiectelor.

Mai mult, Metodologia de stabilire a indicelui de dezvoltare a comunelor și gradul de sărăcie (IDC) este elaborată de către I.N.S., pârâta A.P.D.R.P. neavând competența de a face modificări,actualizări ori interpretări. În ceea ce privește criticile relative la evaluarea criteriului S9 și S10, instanța de fond a constatat că era obligatoriu pentru participanți să facă precizări referitoare la parteneriatele cu O.N.G.-uri, inclusiv în studiul de fezabilitate, astfel cum rezultă din prevederile Ghidului solicitantului - măsura 322, coroborate cu dispozițiile H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente instituțiilor publice. În plus, a apreciat instanța, prin adresa din 10 septembrie 2009 autoritatea pârâtă a comunicat clarificări către participanți în sensul obligației sus precizate, obligație prevăzută expres și în fișa tehnică de evaluare-selectare a proiectelor.

În fine, Curtea a reținut că nu poate analiza criticile formulate de reclamantă referitoare la adresa din 10 septembrie 2009, întrucât, prin cererea de chemare în judecată, nu a fost investită cu analiza acestui act administrativ, a constatat însă, că este anterioară comunicării rezultatului evaluării din 19 mai 2010. 2. Calea de atac exercitată. 2.1. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Comuna C. județul Mehedinți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a se raporta la vreunul dintre motivele prevăzute la art. 304 C. proc. civ., dar susținând critici care pot fi circumscrise dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ.

Astfel, susține recurenta, instanța de fond a reținut în mod greșit că organul competent ar fi acordat în mod corect punctajul pentru criteriul de selecție S2 – Localități rurale din regiunile cu grad de sărăcie ridicat, la care ar fi trebuit să primească 10 puncte, nu 7, câte au fost acordate, gradul de sărăcie al comunei C. ajungând la 60%. În ceea ce privește criteriile de selecție S9 și S10, proiectul a fost depunctat în conformitate cu conținutul adresei din 10 septembrie 2009, care este ulterioară depunerii proiectului. În concluzie, argumentează recurenta, proiectul depus trebuia să primească 10 puncte la criteriul S2, și câte 7 puncte la criteriile S9 și, respectiv, S10. 2.2. A.P.D.R.P.

a depus întâmpinare prin care a combătut susținerile recurentei și a arătat, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului. 3. Soluția instanței de recurs. Recursul este întemeiat și va fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză este necontestat că recurenta-reclamantă a depus cererea de finanțare pentru Proiectul „Modernizare drumuri de interes local, achiziție utilaje întreținere drumuri, centru de asistență socială după programul școlar tip „after school”, conservarea specificului local și a moștenirii culturale, comuna C., județul Mehedinți”, pentru Măsura 322, Pilonul III din Proframul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 , elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în baza Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din F.E.A.D.R., aprobat prin Decizia Comisiei Europene din 16 iulie 2008. Cu notificarea din 19 mai 2010, A.P.D.R.P.

i-a comunicat recurentei-reclamante rezultatul evaluării proiectului care a fost declarat „eligibil, reportat, nefiind selectat pentru finanțare”, iar cu notificarea din 31 august 2010 A.P.D.R.P. i-a comunicat recurentei-reclamante soluția de respingere a contestației formulate împotriva rezultatului evaluării. Prin soluția adoptată, instanța de fond a reținut că actele administrative atacate sunt legale și temeinice, evaluarea proiectului prin prisma criteriilor S2, S9 și S10, contestate de reclamantă, fiind realizată în mod corect de către autoritatea competentă. Instanța de fond, precum și A.P.D.R.P., cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva rezultatului evaluării cererii de finanțare a proiectului depus, au respins criticile recurentei-reclamante fără a analiza în mod complet susținerile și fără a motiva temeinic soluția la care s-a ajuns.

Astfel, în ceea ce privește Criteriul S2, care se referă la gradul de sărăcie, cererea a fost evaluată cu 7 puncte, deși reprezentantul comunei C. a susținut și a depus documente din care rezultă că gradul de sărăcie al acestei comune scăzuse, fiind peste 60%, cea ce atrăgea acordarea unui punctaj maxim. La fel, în ceea ce privește Criteriile S9 și, respectiv, S10, la care cererea de finanțare a primit 0 puncte, din notificarea din 31 august 2010 nu rezultă nicio motivare referitoare la susținerile constante ale recurentei-reclamante referitoare la faptul că reevaluarea acestor criterii s-a realizat potrivit unor interpretări stabilite prin adresa din 10 septembrie 2009, date ulterior depunerii cererii de finanțare și proiectului și evaluării inițiale.

În concluzie, instanța de recurs reține că actul administrativ prin care A.P.D.R.P. a soluționat contestația împotriva rezultatului evaluării este nemotivat, motivarea actului administrativ fiind o condiție de validitate a oricărui act administrativ prin care se refuză sau se vatămă un drept. Astfel fiind, recursul va fi admis, sentința atacată va fi desființată, acțiunea formulată va fi admisă, iar actul administrativ atacat (actul de evaluare și actul de respingere a contestației) va fi anulat, urmând ca autoritatea publică intimată-pârâtă să reanalizeze Criteriile de evaluare S2, S9 și S10, în raport cu susținerile recurentei-reclamante.

D E C I D E Admite recursul declarat de Comuna C. județul Mehedinți împotriva sentinței civile nr. 499 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios, administrativ și fiscal. Casează sentința atacată. Admite acțiunea, anulează actul administrativ atacat și obligă autoritatea pârâtă competentă să reanalizeze criteriile de evaluare S2, S9 și S 10. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4949/2011
bile reportate și a transmiterii de către Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 4 Sud-Vest Oltenia a Notificării cererilor de finanțare reportate nr. 2302 din 19 mai 2010 prin care i s-a adus la cunoștință că „în urm
ÎCCJ 2011-12-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6049/2011
, cu documentele justificative anexate, just a considerat Comisia de soluționare a contestațiilor că trebuie menținut punctajul inițial, 0 puncte, stabilit pentru criteriul S10. În consecință, constatând că în mod corect nu s-a acordat nici
ÎCCJ 2011-04-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2044/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 5 ianuarie 2010, SC A.S. SRL Piatra-Neamț a chemat în judecată Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, so
ÎCCJ 2013-09-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6163/2013
să se dispună respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată. 3.Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 226 din 27 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea pr
ÎCCJ 2015-03-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3266/2017
în urma reevaluării proiectului (80 puncte) a permis ca acesta să fie selectat și să fie încheiat contractul de finanțare; în sesiunea de depunere proiecte din perioada 03 noiembrie - 15 decembrie 2008 (M322-04/08-15.12.2008), punctajul ult
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă