ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1184/2015

Asupra cauzei

de față, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București la data de 29 aprilie 2013, reclamanta S.L.M., în

contradictoriu cu intimații Municipiul București prin primar și primarul

Municipiului București a solicitat anularea Deciziei nr. 6420 din 26 martie 2013,

emisă primarul Municipiul București, trimiterea notificării cu privire la

restituirea imobilului situat în București, sector 1, autorității competente și

obligarea pârâților la plata de despăgubirilor prin echivalent, cu plata

daunelor morale și materiale generate de lipsirea de folosință a bunului.

Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 199 din 13 februarie 2014

a respins acțiunea formulată de reclamanta S.L.M. în contradictoriu cu pârâții

Municipiul București, prin primar general și primarul general al Municipiului

București.

Învestit cu

cererea de completare a dispozitivului sentinței mai sus menționate, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 628 din 14 decembrie 2014

a respins cererea de completare.

Prin Decizia

civilă nr. 449/A din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de

reclamanta S.L.M., împotriva sentinței civile nr. 628 din 14 decembrie 2014 a

Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs S.L.M., menționată inițial în mod greșit ca

recurentă S.M., invocând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de

dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., respectiv aplicarea și interpretarea greșită de către

instanța de apel a normelor reprezentate de dispozițiile art. 480 alin. (30 din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în sensul în care cererea de apel a

fost judecată fără să fie administrate probe.

Prin rezoluția

din 04 martie 2015, completul C.F. 10 căruia i-a fost repartizat aleatoriu spre

soluționare cauza a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în

principiu a recursului, comunicat părților la data de 16 martie 2015 conform

dovezilor aflate la filele 34, 35 și 36 ale dosarului.

La data de 23

martie 2015, cu respectarea termenul ui legal prevăzut de dispozițiile art. 493

alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicat, S.L.M. a

formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității, în principiu, a

recursului arătând că recursul exercitat este declarat de către aceasta, iar nu

de către S.M., așa cum din eroare a menționat în cererea de sesizare a

instanței supreme. De asemenea, a mai arătat că recursul este admisibil,

motivat de faptul că, fiind incidente dispozițiile de drept comun referitoare

la acțiunea în revendicare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 76/2012. Intimații Municipiul București prin primar și

primarul Municipiului București nedepunând punct de vedere la raport.

Constatând

îndeplinite condițiile art. 495 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., instanța a stabilit termen pentru soluționarea în complet de filtru

a cauzei la data de 06 mai 2015, când, din oficiu, a invocat excepția

inadmisibili tații căii de atac, asupra căreia a rămas în pronunțare în temeiul

dispozițiilor art. 248 din Legea nr. 134/2011 privind C. proc. civ.

În drept,

Legea. nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art.

26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. 12 din Legea nr.

202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, se

prevede unnătoarele "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care

este de competența curții de apel ", Reiese deci, că potrivit art. 26 alin.

(3) din Legea specială nr. 10/2011, hotărârea tribunalului de soluționare a

contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a

notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului, de

competența curții de apel.

De asemenea,

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de

soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre In cauză până

la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză

hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv Ia 15

mai 2014. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010.

În cauză, sunt

însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2)

din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat

Legea nr. 10/2001, care prevăd că dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel,

ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească

deprimă instanța este definitivă, de la data intrării in vigoare a C. proc.

pen., aceasta va fi supusă numai apelului ia instanța ierarhic superioară. (2)

Dispozițiile alin. i se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se

prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului

sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă

expresie similară."

Potrivit art. 634

alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., sunt hotărâri

definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs precum și cele

neataeate cu recurs.

În temeiul art.

483 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date

de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă

instanță sunt supuse numai apelului.

Din

interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura caie

de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001

este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a

recursului în scopul degrevării instanței supreme de soluționarea acestor

cauze.

Pentru

argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă ca Decizia nr. 449

din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel București, pronunțată în acest dosar, nu

este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată în cadrul soluționării unui apel

declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Susținerile

recurentei referitoare la admisibilitatea prezentei căi de atac motivat de

faptul că temeiul de drept al acțiunii este cel reglementat de dispozițiile art.

480 C. civ. care vizează acțiunea în revendicare de drept comun nu pot fi

primite din următoarele considerente:

Într-adevăr,

din cuprinsul cererii de chemare în judecată aflată la fila 4 a Dosarului Tribunalului

București nr. 16976/3/2013, reiese că reclamanta și-a întemeiat acțiunea atât

pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 cât și pe cele ale art.

480-482 C. civ. care reglementează acțiunea în revendicare de drept comun. Unul

dintre principiile de drept prevăd că Specialia generalihus derogant, exprimând

astfel regula potrivit căreia dispozițiile speciale derogă de la cele generale,

în vreme ce acestea din urmă nu sunt susceptibile sa deroge de la cele dintâi.

Rezultă deci, că ori de câte există o dispoziție specială, aceasta se va aplica

cu prioritate.

Dispozițiile art.

1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevăd ca "Imobilele

preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte

persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele

preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și

nerestituite se restituie în natura sau în echivalent, când restituirea in

natura nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.

Prin cererea de

sesizare a instanței, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 6240 din 26

martie 2013 emisă de primarului Municipiului București prin care i-a fost

respinsă, ca tardivă, notificarea având ca obiect retrocedarea imobilului

situat în București, sector 1, imobil preluat în mod abuziv de Stat în perioada

de referință a Legii nr. 10/2001.

Reiese decis că

incidente cauzei sunt dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum corect au reținut

și instanțele anterioare, iar nu cele care reglementează acțiunea în

revendicare de drept comun, invariabil de celelalte temeiurile de drept

indicate de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

În acest

context, dat fiind incidența dispozițiilor din Legea nr. 10/2001, indicate de

reclamantă prin cererea de chemare în judecată, care au caracterul special și

care se aplică cu prioritate în raport de cele ale art. 480-482 C. civ., partea

nu are posibilitatea ca în beneficiul său și cu aplicarea greșită a legii, să

invoce dispozițiile de drept comun care, în opinia recurentei, ar conferi

acesteia dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunțată de curtea de apel.

Prin urmare, în

raport de conținutul dispozițiilor legale amintite se apreciază că recursul

este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București fiind una

definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Față de cele

arătate, critîcile deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se

mai impun a fi analizate, pentru considerentele menționate, Înalta Curte urmând

a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.L.M. împotriva

Deciziei civile nr. 449/A din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.L.M., cu domiciliul în

București, în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului București și

Primăria Municipiului Bucurelti ambii cu sediul în București, sector 6,

împotriva Deciziei civile nr. 449/A din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel

București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților potrivit

art 421 din același act normativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 6 mai 2015.