ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 524/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 524/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei civile
de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul
Curții de Apel București, secția a III-a civilă, la data de 30 iunie 2010
reclamantul B.G.G. a chemat în judecată pe pârâții Statul prin M.F.P., Statul
român prin A.D.S., Prefectura Prahova, Primăria Mizil - Comisia Funciară Locală
și C.N.S.A.S., solicitând obligarea acestora să îi predea suprafața de 6,04
hectare viță de vie nobilă cât mai aproape de București. Pentru curtea de 400 mp
cu pivniță, butoaie și instalații de vinificație a solicitat despăgubiri în
cuantum de 14.000 euro în lei la cursul zilei. În cazul în care statul nu
deține în domeniile lui private vie de calitate nobilă a solicitat să-i fie
atribuită livadă pe rod în județul Ilfov, sau 6 hectare pădure matură de peste
100 de ani sau 24 de hectare teren arabil situat lângă o șosea asfaltată în
județul Ilfov. De asemenea, pentru deposedarea abuzivă a bunicilor săi, a
solicitat daune morale în cuantum de 7 milioane de euro iar pentru teroarea la
care a fost supus reclamantul a solicitat, la rândul său, daune morale în
valoare de 7 milioane de euro precum și despăgubiri de la Primăria Mizil pentru
nerestituirea proprietăților solicitate.
Totodată, a solicitat
obligarea Primăriei Mizil la plata despăgubirilor de 162.000 euro pentru imobilele
revendicate, teren și clădire, și instituirea unui sechestru asigurător pe
bunurile personale ale primarului.
Prin sentința civilă nr.
48/F din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și familie, a admis excepția necompetenței materiale, cauza
fiind trimisă spre competentă soluționare Tribunalului București.
Pe rolul Tribunalului
București, secția a V-a civilă, cauza a fot înregistrată la data de 5 octombrie
2010, sub nr. 47700/3/2010.
La data de 29 martie
2011 reclamantul B.G.G. a depus o cerere intitulată”cerere precizatoare - modificatoare
- îndreptări preliminare” prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC
T. SA; Primăria comunei Gura Vadului, prin primar; Prefectura Prahova prin
prefect; Statul Roman, prin Ministerul Agriculturii și Statul Român prin M.F.P.,
ca pârâta Primăria Gura Vadului să îi predea de îndată terenul din spatele
casei ce a aparținut autorilor săi, iar pârâta Prefectura Prahova să impună
predarea de îndată în deplină și netulburată posesie.
Totodată a solicitat
obligarea Statului român la plata sumei de 16.240.000 euro reprezentând lipsa
de folosință a fermei calculată pe ultimii 58 de ani.
În drept a invocat
jurisprudența C.E.D.O., art. 1 Protocolul 1 și art. 6 precum și art. 480 și
următoarele C. civ.
La data de 16
noiembrie 2011, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a completat
acțiunea principală și cu alte petite.
La data de 17
ianuarie 2012, prin grefa instanței, reclamantul a depus o nouă cerere
intitulată ”cerere de disjungere și precizări” prin a solicitat tribunalului
disjungerea cererilor privind imobilele pe care le revendică, în vederea
pronunțării unor sentințe civile clare, corecte și imparțiale.
În ședința publică de
la data de 18 ianuarie 2012 tribunalul a dispus disjungerea acestora și
formarea unor dosare separate, în prezentul dosar rămânând învestit cu cererea
având ca obiect revendicarea imobilului situat în București, sector 3.
Prin sentința civilă nr.
2045 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a
respins acțiunea formulată de reclamantul B.G.G. împotriva pârâților Primăria
municipiului București, prin primarul general și Consiliul general al
municipiului București, ca neîntemeiată.
Reclamantul a
promovat apel împotriva sentinței primei instanțe criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie, iar prin Decizia nr. 299/A din data de 27
noiembrie 2013, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâtul, apreciind că este dată cu aplicarea greșită
a legii și invocând jurisprudența C.E.D.O. și art. 1 Protocolul 1.
La termenul de
judecată din data de 23 septembrie 2014, Înalta Curte, învestită fiind cu
soluționarea recursului, a supus dezbaterii, din oficiu, excepția tardivității
acestuia, iar prin Decizia nr. 2309 de la aceeași dată, a respins, ca tardiv,
recursul formulat de reclamantul B.G.G. împotriva Deciziei nr. 299/A din 27
noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și de familie.
Înalta Curte a reținut
că, în speță, recurentul - reclamant nu a respectat termenul de recurs prevăzut
de dispozițiile art. 301 C. proc. civ., respectiv de 15 zile, care se împlinea
în data de 27 ianuarie 2014, depunând calea de atac în data de 8 februarie
2014, peste termenul legal.
Împotriva acestei
decizii reclamantul a formulat contestație în anulare.
Contestatorul a
susținut că în mod greșit s-a reținut trimiterea tardivă a recursului, atât
timp cât a solicitat instanței de recurs amânarea pronunțării pentru a putea
verifica, pe e-mail-ul său, dacă data de trimitere a recursului, consemnată în
decizia atacată este cea reală.
Totodată, a formulat
diverse alegații cu privire la situația imobiliară din țară și aspecte penale
privind retrocedările de imobile preluate în perioada regimului comunist.
La termenul de
judecată din data de 19 februarie 2015, Înalta Curte a pus în discuție
inadmisibilitatea contestației în anulare, în raport de faptul că nu au fost
dezvoltate motive încadrabile în dispozițiile art. 317, 318 C. proc. civ.
Înalta Curte reține
caracterul inadmisibil al contestației în anulare având în vedere următoarele
considerente:
Căile de atac și
condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de
ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a
înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui
proces.
Contestația în
anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată
doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc.
civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o
hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare
specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).
Cazurile în care
poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura
de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită
potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea
dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Contestația în
anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când
instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din
greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Textul are în vedere
greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării
recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului
sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, pe calea
contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar
nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus
judecății.
Așadar, sunt condiții
de admisibilitate atât cele referitoare la hotărârea ce poate face obiectul
acestei căi de atac, cât și cele privind motivele ce pot fi valorificate prin
introducerea contestației în anulare și care sunt indisolubil legate de
considerentele deciziei atacate.
Or, în speță,
contestatorul nu a formulat nicio critică propriu-zisă, susținerile
contestatorului din cuprinsul căii de atac nevizând niciuna din neregulile
procedurale prevăzute expres și limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ.,
fiind afirmații ce nu se raportează la decizia astfel atacată.
Așa fiind, cum
criticile formulate de recurent nu se încadrează în dispozițiile art. 317 și
318 C. proc. civ., niciuna din aceste critici neavând legătură cu neregulile
procedurale prevăzute de textele menționate, ca motive de contestație în
anulare, față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge
contestația în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, contestația în anulare împotriva Deciziei civile nr. 2309 din 23
septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată
de contestatorul B.G.G.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 februarie 2015.