ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 524/2015

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă, la data de 30 iunie 2010 reclamantul B.G.G. a chemat în judecată pe pârâții Statul prin M.F.P., Statul român prin A.D.S., Prefectura Prahova, Primăria Mizil - Comisia Funciară Locală și C.N.S.A.S., solicitând obligarea acestora să îi predea suprafața de 6,04 hectare viță de vie nobilă cât mai aproape de București. Pentru curtea de 400 mp cu pivniță, butoaie și instalații de vinificație a solicitat despăgubiri în cuantum de 14.000 euro în lei la cursul zilei. În cazul în care statul nu deține în domeniile lui private vie de calitate nobilă a solicitat să-i fie atribuită livadă pe rod în județul Ilfov, sau 6 hectare pădure matură de peste 100 de ani sau 24 de hectare teren arabil situat lângă o șosea asfaltată în județul Ilfov.

De asemenea, pentru deposedarea abuzivă a bunicilor săi, a solicitat daune morale în cuantum de 7 milioane de euro iar pentru teroarea la care a fost supus reclamantul a solicitat, la rândul său, daune morale în valoare de 7 milioane de euro precum și despăgubiri de la Primăria Mizil pentru nerestituirea proprietăților solicitate. Totodată, a solicitat obligarea Primăriei Mizil la plata despăgubirilor de 162.000 euro pentru imobilele revendicate, teren și clădire, și instituirea unui sechestru asigurător pe bunurile personale ale primarului. Prin sentința civilă nr. 48/F din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis excepția necompetenței materiale, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, cauza a fot înregistrată la data de 5 octombrie 2010, sub nr. 47700/3/2010. La data de 29 martie 2011 reclamantul B.G.G. a depus o cerere intitulată”cerere precizatoare - modificatoare - îndreptări preliminare” prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC T. SA; Primăria comunei Gura Vadului, prin primar; Prefectura Prahova prin prefect; Statul Roman, prin Ministerul Agriculturii și Statul Român prin M.F.P., ca pârâta Primăria Gura Vadului să îi predea de îndată terenul din spatele casei ce a aparținut autorilor săi, iar pârâta Prefectura Prahova să impună predarea de îndată în deplină și netulburată posesie. Totodată a solicitat obligarea Statului român la plata sumei de 16.240.000 euro reprezentând lipsa de folosință a fermei calculată pe ultimii 58 de ani.

În drept a invocat jurisprudența C.E.D.O., art. 1 Protocolul 1 și art. 6 precum și art. 480 și următoarele C. civ. La data de 16 noiembrie 2011, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a completat acțiunea principală și cu alte petite. La data de 17 ianuarie 2012, prin grefa instanței, reclamantul a depus o nouă cerere intitulată ”cerere de disjungere și precizări” prin a solicitat tribunalului disjungerea cererilor privind imobilele pe care le revendică, în vederea pronunțării unor sentințe civile clare, corecte și imparțiale. În ședința publică de la data de 18 ianuarie 2012 tribunalul a dispus disjungerea acestora și formarea unor dosare separate, în prezentul dosar rămânând învestit cu cererea având ca obiect revendicarea imobilului situat în București, sector 3. Prin sentința civilă nr. 2045 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.G.G.

împotriva pârâților Primăria municipiului București, prin primarul general și Consiliul general al municipiului București, ca neîntemeiată. Reclamantul a promovat apel împotriva sentinței primei instanțe criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin Decizia nr. 299/A din data de 27 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, apreciind că este dată cu aplicarea greșită a legii și invocând jurisprudența C.E.D.O. și art. 1 Protocolul 1. La termenul de judecată din data de 23 septembrie 2014, Înalta Curte, învestită fiind cu soluționarea recursului, a supus dezbaterii, din oficiu, excepția tardivității acestuia, iar prin Decizia nr. 2309 de la aceeași dată, a respins, ca tardiv, recursul formulat de reclamantul B.G.G.

împotriva Deciziei nr. 299/A din 27 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Înalta Curte a reținut că, în speță, recurentul - reclamant nu a respectat termenul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ., respectiv de 15 zile, care se împlinea în data de 27 ianuarie 2014, depunând calea de atac în data de 8 februarie 2014, peste termenul legal. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație în anulare. Contestatorul a susținut că în mod greșit s-a reținut trimiterea tardivă a recursului, atât timp cât a solicitat instanței de recurs amânarea pronunțării pentru a putea verifica, pe e-mail-ul său, dacă data de trimitere a recursului, consemnată în decizia atacată este cea reală.

Totodată, a formulat diverse alegații cu privire la situația imobiliară din țară și aspecte penale privind retrocedările de imobile preluate în perioada regimului comunist. La termenul de judecată din data de 19 februarie 2015, Înalta Curte a pus în discuție inadmisibilitatea contestației în anulare, în raport de faptul că nu au fost dezvoltate motive încadrabile în dispozițiile art. 317, 318 C. proc. civ. Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al contestației în anulare având în vedere următoarele considerente: Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Textul are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. Așadar, sunt condiții de admisibilitate atât cele referitoare la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât și cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestației în anulare și care sunt indisolubil legate de considerentele deciziei atacate.

Or, în speță, contestatorul nu a formulat nicio critică propriu-zisă, susținerile contestatorului din cuprinsul căii de atac nevizând niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres și limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ., fiind afirmații ce nu se raportează la decizia astfel atacată. Așa fiind, cum criticile formulate de recurent nu se încadrează în dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., niciuna din aceste critici neavând legătură cu neregulile procedurale prevăzute de textele menționate, ca motive de contestație în anulare, față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare împotriva Deciziei civile nr. 2309 din 23 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul B.G.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2015.