ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3912/2013

HOTĂRÂRE
09.12.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3912/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului declarat

de inculpatul M.O. împotriva Deciziei penale nr. 205/A din 22 iulie 2013 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza actelor dosarului,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 98, pronunțată la data de 12 iunie 2013, de Tribunalul

Călărași, în temeiul art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) și i) C.

pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc.

pen., a fost condamnat inculpatul M.O. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5

ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., au fost

interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la

executarea pedepsei.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și potrivit art. 88 C. pen. a fost dedusă prevenția acestuia, de

la 29 aprilie 2013 la zi.

A fost obligat inculpatul la plata

lunară a sumei de 250 lei, cu titlu de prestație periodică, minorului M.A. din

Călărași, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la împlinirea vârstei

de 18 ani de către minor (acesta este reprezentat de mama sa, M.E.).

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a

dispus confiscarea specială în folosul statului a unui băț din lemn corp

delict, în lungime de 1,20 cm, aflat la Camera de Corpuri Delicte a

Tribunalului Călărași și înregistrat în registrul special la poz. 8/2013.

S-a făcut aplicarea art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 76/2008, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 1.564 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele;

Prin rechizitoriul nr. 230/P2012 din

21 mai 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași a fost trimis în

judecată inculpatul M.O., pentru comiterea infracțiunii de omor, prev. de art.

174 alin. (1) - ari 175 alin. (1) lit. c) și i) C. pen.

În cuprinsul actului de sesizare a

instanței s-a reținut că inculpatul M.O. locuiește într-un apartament cu două

camere din zona 5 Călărași, împreună cu mama sa M.Z., frații săi M.M. și M.E.,

concubina fratelui său M.M. și 3 copii minori.

În noaptea de 28/29 aprilie 2013,

înjurai orelor 0.00, în timp ce se afla la domiciliu, dormind într-o cameră

împreună cu mama sa și cei 3 copii minori ai fraților săi, la un moment dat s-a

auzit gălăgie și bubuituri în ușa de la intrare, în locuință pătrunzând fratele

inculpatului, victima M.C., care locuia împreună cu concubina sa într-un bloc

din apropiere.

Acesta, aflat în stare de ebrietate,

i-a solicitat lui M.O. să-i dea bani ca să-și cumpere băutură și să-și

plătească niște datorii și, fiind refuzat, a început să-l înjure și să-l

lovească cu pumnii și picioarele peste corp.

În incidentul iscat a intervenit și

mama celor doi frați, martora M.Z., care a încercat să aplaneze conflictul,

explicându-i victimei că au bani și gonindu-l pe acesta la domiciliul său.

După ce M.C. a plecat, inculpatul a

luat o bâtă din casă și s-a dus după acesta. L-a ajuns în stradă, în fața

blocului unde locuiește, a așteptat ca victima să-și facă nevoile fiziologice

și ulterior s-a repezit și l-a lovit pe fratele său de mai multe ori cu bâta în

cap și pe corp, până când acesta a căzut în stare de inconștiență, inculpatul

speriindu-se și ascunzând bâta în spatele unor garaje din zona de domiciliu și

a plecat în căutarea celorlalți frați ai său, M.M. și M.E., pentru a le povesti

cele întâmplate.

În acest timp, martorul M.O., căruia

inculpatul i-a relata în fugă incidentul cu fratele său, spunând „l-am omorât

pe C.", a mers la locul indicat de acesta și a găsit victima în stare de

inconștiență, astfel încât a anunțat organele de poliție și ambulanța, care a

constatat decesul victimei.

La termenul de judecată din 6 iunie

2013 inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii cercetate, în modalitatea

descrisă în rechizitoriu.

Instanța de fond, analizând actele

dosarului, din perspectiva faptului că, în ambele faze procesuale, inculpatul a

recunoscut săvârșirea infracțiunii deduse judecății, arătând că dorește să fie

judecat în baza probelor administrate la urmărirea penală, a constatat că

acesta, în noaptea de 28/29 aprilie 2013, înjurai orelor 00, în timp ce se afla

în Călărași, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat fratelui său M.C. mai

multe lovituri în zona capului cu o bâtă, lovituri care au condus la decesul

victimei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor

calificat, prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) și i) C.

pen.,

Din perspectiva modului de sancționare

instanța de fond, în aplicarea dispozițiilor art. 72 și 52 C. pen., a constatat

că, în speță, scopul punitiv și educativ al pedepsei nu se pot realiza decât

prin pronunțarea unei pedepse, cu executare în regim de detenție.

La individualizarea pedepsei instanța

de fond a avut în vedere, pe lângă gravitatea deosebită a faptei cercetate,

împrejurarea că inculpatul a fost sincer și cooperant în ambele faze

procesuale, nu are antecedente penale, atitudinea sa procesuală determinând

aplicarea art. 320

1

alin. (1)-(4) și alin. (7) C. proc. pen.

În ceea ce privește modul de

soluționare a laturii civile a cauzei, instanța de fond a constatat că mama

inculpatului și a victimei nu s-a constituit parte civilă, dar concubina

victimei are un copil minor, dovezile de la dosar atestând acest fapt, astfel

încât s-a reținut că se impune cu necesitate admiterea cererii formulate de

către procurorul de ședință și a se dispune obligarea inculpatului la plata

unei prestații periodice lunare în favoarea minorului M.A., până la majorat,

avându-se în vedere venitul minim pe economie, potrivit H.G. nr. 23/2013.

De asemenea, în cauză s-a făcut

aplicarea art. 118 lit. b C. pen. și a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J., precum și a

dispozițiilor art. 191 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, în baza

art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) și i) C. pen., cu aplicarea

art. 320

1

alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen., prima instanță

a menționat că urmează a condamna pe inc. M.O. la 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

De asemenea, a menținut starea de

arest a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen. a computat prevenția acestuia,

de la 29 aprilie 2013, la zi.

A dispus obligarea inculpatului la

plata lunară a sumei de 250 lei, cu titlu de prestație periodică, minorului

M.A. de la rămânerea definitivă a sentinței și până la împlinirea vârstei de 18

ani de către minor (acesta este reprezentat de mama sa, M.E.).

împotriva sentinței penale nr. 98,

pronunțată la data de 12 iunie 2013, de Tribunalul Călărași au declarat apeluri

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpatul M.O.

Critica formulate de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Călărași, susținute oral în fața instanței de apel a vizat

greșita soluționare a laturii civile, în sensul că instanța de fond a obligat

inculpatul la plata prestației periodice către minorul fiul victimei, de la

data rămânerii definitive și nu de la data decesului.

Inculpatul M.O. a formulat apel

criticând soluția instanței sub aspectul laturii penale, vizând netemeinica

pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare, având în vedere că nu are

antecedente penale, a avut o atitudine sinceră de recunoaștere a faptei, are o

stare de sănătate precară, solicitând coborârea pedepsei sub minimul prevăzut

de lege.

Prin Decizia penală nr. 205/A din 22

iulie 2013 a Curții de Apel București. secția a II-a penală, a fost admis

apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași împotriva

sentinței penale nr. 98 din data de 12 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul

Călărași.

A desființat, în parte, sentința

penală atacată și, rejudecând în fond: A obligat inculpatul M.O. la plata

lunară a sumei de 250 lei cu titlu de prestație periodică pentru minorul M.A.,

de la data de 29 aprilie 2013 până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Au fost menținute în rest dispozițiile

sentinței atacate.

A fost respins, ca nefondat, apelul

inculpatului M.O.

A fost menținută măsura arestării

preventive luată față de inculpatul M.O.

S-a dedus din durata pedepsei durata

reținerii și arestării preventive de la 29 aprilie 2013 lăzi.

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței

apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanți, cât și din oficiu,

sub toate aspectele, potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța

de apel a apreciat că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Călărași este întemeiat pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a constatat că

instanța de fond a reținut corect situația de fapt, care de altfel nu a fost

contestată de apelantul inculpat și a făcut aplicarea prevederilor art. 320

1

fost săvârșită de inculpat, situație de fapt ce a rezultat din procesul-verbal

de cercetare la fața locului și planșa foto, declarațiile martorilor M.M., M.Z.

și M.E., raportul medico-legal de necropsie din 13 mai 2013, declarațiile

inculpatului.

De asemenea, instanța de prim control

judiciar a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut ca, fiind

dovedite existența laturii obiective, a legăturii de cauzalitate și a urmărilor

imediate, precum și a laturii subiective a acțiunii, inculpatul acționând cu

vinovăția cerută de lege, sub forma intenției indirecte, în drept, fapta

inculpatului M.O. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor

calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) și i)

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a avut în vedere criteriile

generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

pericolul social concret al faptelor săvârșite, determinat atât de modul de

producere, cât și de importanța valorilor sociale încălcate, de persoana

inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea,

precum și limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea dedusă judecății,

reduse potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., modalitatea de

săvârșire a faptei, dar și persoana apelantului - inculpat, atitudinea

acestuia, de recunoaștere a săvârșirii faptei.

Instanța de apel a reținut că pentru

cuantificarea pedepsei aplicate inculpatului prezintă importanță relațiile de

rudenie între inculpat și victimă, modalitatea de săvârșire a faptei - pe

fondul unui conflict, agentul vulnerant folosit - o bâtă, modul în care a

acționat inculpatul - după plecarea din domiciliu a victimei - fratele său,

așteptându-l pe acesta și apoi aplicându-i mai multe lovituri.

Totodată, instanța de prim control

judiciar a apreciat că pedepsele stabilite sunt într-un cuantum suficient și

reflectă în mod obiectiv periculozitatea faptei, dar și a inculpatului, care nu

este cunoscut cu antecedente penale.

S-a constatat că în cauză nu sunt

incidente prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., apreciindu-se că în

mod corect instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante, cu consecința

coborârii pedepsei sub minimul special, De asemenea, s-a avut în vedere că,

doar împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale nu este o dovadă a

comportamentului său bun în societate, iar împrejurarea că acesta a recunoscut

săvârșirea faptei deja a fost reținută de instanță, prin aplicarea prevederilor

art. 320

1

juridică atitudinii inculpatului după săvârșirea infracțiunii.

Cu privire la motivele de apel

invocate de parchet referitoare la greșita soluționare a laturii civile a

cauzei, instanța de apel a constatat că, într-adevăr, fiind admisă acțiunea

civilă formulată de partea civilă M.A., minor, fiul victimei, inculpatul

datorează acestuia prestația periodică lunară de care a fost lipsit prin

decesul părintelui să, de la data la care s-a produs pentru minor această

vătămare, respectiv de la data decesului victimei, respectiv de la 29 aprilie

2013, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Față de cele de mai sus, instanța de

apel a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile cazului de desființare,

cu reținere spre rejudecare prev. de art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

instanța de prim control judiciar a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Călărași.

A desființat, în parte, sentința

penală nr. 98, pronunțată la data de 12 iunie 2013, de Tribunalul Călărași,

secția penală, și în fond, rejudecând, a dispus obligarea inculpatului către

M.A. la plata lunară a sumei de 250 lei, cu titlu de prestație periodică, de la

data de 29 aprilie 2013 până la împlinirea vârstei de 18 ani.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale apelate.

În temeiul art. 379 pct. l lit. b) C.

proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul M.O.

În temeiul art. 383 alin. (1) C. proc.

pen. rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă

a inculpatului M.O., apreciind că în continuare se mențin temeiurile avute în

vedere la luarea acestei măsuri și că menținerea inculpatului în stare de arest

preventiv este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și

arestării preventive de la 29 aprilie 2013 la zi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs inculpatul M.O., solicitând admiterea căii de atac exercitarea, casarea

hotărârilor pronunțate în cauză și prin reținerea în favoarea sa a

circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. și

prin aplicarea prevederilor art. 76 C. pen., reducerea pedepsei sub limita

minimă prevăzută de textul incriminator.

Motivele scrise de recurs, susținute

și oral în fața instanței, au fost fundamentate pe cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., critica formulată vizând

împrejurarea că, în cauză, s-a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât nu au

fost reținute în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74, art. 76 și 73 lit.

b) C. pen.

Examinând recursul declarat prin

raportare la dispozițiile art. 385

9

fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este

nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din

același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva

hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi

decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege,

neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde

decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia

dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C.

proc. pen.

În cauză, se observă că decizia penală

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

se la data de 22 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie

2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute de art. 385

9

modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în

art. 11 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de

casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv

cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de

judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care,

însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat,

însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse

în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385

9

casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de

drept.

În ce privește cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., se reține

că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub

aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în speță, se constată că,

deși recurentul inculpat a formulat critici care, formal, au fost circumscrise

cazului de casare anterior menționat, în realitate, s-a tins la schimbarea

situației de fapt reținute în cauză, lucru care nu mai este posibil în calea de

atac a recursului.

De altfel, critica recurentului

inculpat referitoare la nereținerea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. nu

poate fi valorificată prin prisma cazului de casare evocat, având în vedere că

prezenta cauză a fost judecată în procedura simplificată, inculpatul recunoscând

fapta, astfel cum a fost reținută în rechizitoriu, în cuprinsul căruia nu se

face vorbire despre împrejurarea că ar fi fost provocat și, mai mult, din

probele administrate în cursul urmăririi penale nu rezultă că fapta ar fi fost

săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o

provocare din partea victimei.

Totodată, Înalta Curte, constată că nu

poate fi examinată nici critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei

prin acordarea de circumstanțe atenuante judiciare și reținerea circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen., întrucât aceasta nu

intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 172 C. proc. pen., întrucât și aceasta constituie o chestiune de

apreciere, fiind atributul exclusiv al instanței de fond și al instanței de

apel, neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol,

text de lege care, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera

controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a

fost, de asemenea, modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării

doar atunci când „s-au aplicat pedepse în alte limite, decât cele prevăzute de

lege", reglementându-se, așadar, un caz de casare exclusiv de

nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect

al individualizării pedepsei - nu mai poate fi invocată în recurs.

Or, și sub acest aspect, se constată

că hotărârile atacate sunt legale, pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. la care a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat, prevăzută de 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1)

lit. c) și i) C. pen., prin reducerea cu o treime, ca urmare a reținerii

dispozițiilor art. 320

1

art. 320 alin. (1) - (4) și alin. (7) C.

proc. pen., se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator care se

situează între 15 și 25 ani, (limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 sunt se

situează între 10 ani închisoare și 16 ani și 7 luni închisoare).

Față de cele reținute, constatând că

nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în

vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul

M.O., ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385

1

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 385 alin. (4) C. proc.

pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și

arestării preventive de la 29 aprilie 2013 la 9 decembrie 2013.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de la plata sumei de 500 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din

fondul Ministerului Justiției

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.O. împotriva Deciziei penale nr. 205/A din 22 iulie

2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 29 aprilie

2013 la 9 decembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat M.O. la

plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

decembrie 2013.

Sursă