ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 895/2014

Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 242/A din 20 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, privind pe inculpații D.A. și D.M.

Pag. 3 din 14 constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 242/A din 20 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, admiterea apelurilor formulate de apelanții inculpați D.A. și D.M. împotriva sentinței penale nr. 21 din 15 februarie 2013 pronunțate de Tribunalul Călărași.

A desființat în totalitate sentința penală nr. 21 din 15 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția penală și rejudecând în fond:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului D.A., din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, în infracțiunea de loviri și alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior și apoi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen. anterior, a încetat procesul penal împotriva inculpaților D.A. și D.M., sub aspectul infracțiunii de loviri și alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior. A dispus restituirea obiectului ridicat de la D.D. (mătură) și depus la camera de corpuri delicte al Tribunalului Călărași.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

1.1. Prin sentința penală nr. 21 din data de 15 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 1823/116/2012 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.A., prin apărător.

În baza art. 183 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul D.A., la 5 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. anterior începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul D.M., la 3 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului D.M. prin sentința penală nr. 221 din 23 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Călărași, definitivă Ia 03 iunie 2011, inculpatul având de executat această pedeapsă pe lângă cea pronunțată prin prezenta hotărâre, în total 1 an și 7 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. anterior începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la terminarea executării pedepsei.

S-a luat act că partea civilă Manea Lucica nu are pretenții civile în cauză.

A fost obligat inculpatul D.A. la plata sumei de 1.345,49 lei către S.J.U. Călărași, cu titlu de despăgubiri civile (reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei L.A.).

S-a dispus restituirea obiectelor corp delict (mătură și fes) depuse la camera de corpuri

Pag.4 din 14

- delicte a Tribunalului Călărași și înregistrate sub nr. 6/2012.

În baza art. 191 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul D.A. la 600 lei, cheltuieli judiciare către stat (din care 150 lei, reprezentând cota din onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției) iar pe inculpatul D.M. la plata sumei de 525 lei cu același titlu către stat (din care 75 lei, cota din onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul emis la data de 03 iulie 2012, în Dosarul nr. 626/P/2011 al Parchetului de pe lângă tribunalul Călărași, a fost sesizat Tribunalul Călărași cu judecarea cauzei înregistrată din data de 04 iulie 2012, în care au fost trimiși în judecată inculpații;

- D.A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior;

- D.M., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior

Prin același rechizitoriu procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei D.D. (mama inculpaților D.A. și D.M.) în temeiul art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. anterior (soluția nefiind contestată de părți).

Instanța de fond a reținut că în ziua de 18 noiembrie 2011, după ce a consumat băuturi alcoolice, partea vătămată L.A. a fost văzut pe raza localității Nicolae Bălcescu, com. Alexandru Odobescu, în fața magazinului bar „M.L." că a căzut pe trotuar (pistă de beton) după care s-a ridicat și a plecat singur.

În noaptea de 18/19 noiembrie 2011, fără să-și dea seama, a pătruns în gospodăria inculpaților Dinu și a mamei lor D.D. și continuând să se afle în stare de ebrietate, a încercat să hrănească animalele, probabil crezând că se află acasă (aceasta fiind o posibilă explicație a porților deschise ia anexele gospodărești și a snopului de coceni din fața casei).

În zori, victima a fost găsită de D.D. pe pragul dintre sală și holul locuinței, fiind confundat inițial cu tatăl/bunicul inculpaților, apoi lovit cu o mătură de către femeie, care nu s-a înțeles cu L.A.

D.D. l-a anunțat pe inculpatul D.M. de prezența intrusului iar acesta și-a anunțat fratele, pe D.A. și toți membrii familiei au încercat să-l scoată din casă pe victimă (motivarea lor fiind aceea că așteptau pe preot să-l împărtășească pe D.N. care era bolnav).

Pentru stabilirea situației de fapt expuse anterior, procurorul a administrat următoarele probe:declarații învinuiți D.D., D.M. și D.A., declarații parte vătămată M.L., declarații martori, procese-verbale de cercetare la fața locului, planșe foto, dovadă de ridicare corp delict, raport de constatare medico-legală și completare, acte medicale (foaie de observație clinică generală, adresă spital), fișe de cazier judiciar, procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

Deși la primul termen de judecată cu procedura completă, D.M. a solicitat să-i fie aplicată procedura simplificată pentru că-și recunoaște vina, declarația dată la termenul din 18 octombrie 2012, a impus respingerea cererii în temeiul art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen.

Pag. 5 din 14 anterior

D.M. a declarat că recunoaște fapta de a fi lovit pe victima L.A. cu piciorul în zona coastelor și a feselor dar că nu-și poate explica conținutul declarațiilor date ia urmărirea penală (arătând că i-au fost citite declarațiile, că l-ar fi forțat șeful de post să ie semneze, chemându-l de acasă în acest scop, apoi că ar fi fost amenințați cu bătaia să semneze).

Inculpatul a arătat că dorește să beneficieze de procedura specială dar că înțelege să revină asupra declarațiilor date anterior, în sensul că susține că nimeni nu a lovit victima în zona capului (așa cum este scris în declarațiile anterioare) și că nu știe cine i-a completat declarațiile, indicându-l pe fratele său, D.A., ca fiind persoana care a lovit victima în zona capului când acesta a lovit victima tot în zona spatelui ca și el.

Descriind cele întâmplate, inculpatul D.M. a arătat că locuiește în aceeași curte cu mama sa și fratele D.A. dar în altă clădire. Acesta a arătat că mama sa a fost prima care a văzut victima, căzut pe pragul de la intrarea în casă, dinspre sala de Ia intrare, confundându-l cu tatăl ei și bunicul inculpaților și crezând că este decedat, dar că l-a recunoscut pe L.A.

D.M. a declarat că au lovit victima când încercau să-l scoată din casă (cu piciorul în zona spatelui) și că mama lor, prezentă la acel moment, l-ar fi lovit pe victimă cu o mătură, susținând inculpatul că nu a asistat la acest lucru, ci i-a fost povestit.

Acesta a precizat că, după ce l-au scos în stradă, partea vătămată a plecat singur, că a căzut la un moment dat dar că s-a ridicat și și-a continuat drumul (precizând că victima avea un fes negru pe cap).

Inculpatul D.A. a fost audiat la același termen, acesta declarând că nu recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, arătând că a lovit victima (ca și fratele lui), când aceasta era căzută.

Nu recunoaște că ar fi lovit victima și în alte zone ale corpului și a arătat că au lovit victima după ce l-au scos în curte și acesta s-a împiedicat și a căzut.

A mai arătat că victima era cunoscut ca un consumator de alcool, fiind beat toată ziua și că în dimineața incidentului nu i-a înjurat și nici amenințat și nu a lovit pe nimeni.

Precizează inculpatul că victima avea o cicatrice roșie pe obraz pentru că fusese „tăiat" într-un incident pe vremea când locuia la București.

Au fost audiați martorii din acte, respectiv M.N. care a declarat că victima îi este cumnat și că dormea la ei pentru că-și dăduse foc la casă. Acesta a arătat că în seara ce a precedat incidentului s-a întâlnit cu victima L.A. la restaurantul din localitate, că era în stare de ebrietate pentru că venea de la o pomenire și a.văzut când victima a căzut cu capul pe asfalt, lângă suportul de biciclete aflat în fața restaurantului, martorul lăsându-l acolo.

În jurul orelor 9,00, T.A. a adus victima cu căruța, spunându-i că l-a găsit pe canapea în fața postului de poliție.

Declară martorul că, împreună cu fiul său, l-au dat jos din căruță pe L.A., care nu mai putea să vorbească și nici nu a mai vorbit până nu a fost luat de „Salvare".

Martora P.I., vânzătoare la magazinul din localitate, își amintește de ultimul

Pag. 6 din14

- incident privind victima (fără a putea preciza data), declarând că victima și martorul M. au venit la magazin, M. a cumpărat bere și alți clienți i-au spus martorei că victima a căzut în fața magazinului.

Martorul T.A., și-a menținut declarațiile date în cauză, descriind împrejurările în care a găsit pe victima L.A., în dimineața zilei de 19 noiembrie 2011, arătând că acesta nu putea să vorbească și nu a reușit să urce în căruță, având nevoie de ajutor.

Martora V.M. descrie comportamentul victimei în dimineața incidentului, arătând că victima nu avea pe fată urme de violentă dar era încălțat cu un singur pantof. Arată martora că l-a văzut stând în grădina din fata barului, apoi l-a văzut ridicându-se și întorcându-se spre magazin, după care victima a căzut în stația de autobuz.

Martorul S.V.N. (nepotul martorului M.N.) a declarat că pus de martorul M.N., a plecat să-I caute pe victima L.A., care nu venise; noaptea acasă. Acesta a vorbit și cu inculpatul D.M., care i-a spus că victima fusese noaptea la ei dar că a plecat sau l-au dat afară.

Martorii S.G. și V.E.D. sunt martorii asistenți care au fost prezenți la luarea primelor declarații inculpaților, aceștia arătând modul de desfășurare a respectivelor acte și modul de consemnare a declarațiilor (se puneau întrebări și se consemnau răspunsurile inculpaților, după care s-au citit declarațiile în întregime și inculpații au semnat). Cei doi martori au arătat că au fost solicitați pentru că inculpații nu știu carte și că nimeni nu i-a constrâns să dea respectivele declarații.

S-au depus la dosar caracterizări ale inculpaților făcute de consăteni, recomandări emise de primarul com. Alexandru Odobescu și certificate de stare civile ale copiilor minori.

La solicitarea apărătorului inculpaților s-a admis și solicitat S.M.L. Călărași completarea raportului medico-legal de necropsie din 16 mai 2012, lucrarea fiind înaintată la 16 ianuarie 2013.

Situația rezultată din declarațiile inițiale îi indică pe D.D. și D.M. ca fiind cei care l-au scos din casă pe victimă, a cărui „greșeală" a fost să se împiedice și să cadă, lucru care i-a înfuriat pe cei trei, aceștia aplicându-i lovituri cât victima se afla la pământ.

Deși declarațiile date de părți și martori nu au valoare prestabilită după faza procesului penal în care au fost administrate, conform art. 63 alin. (1) C. proc. pen. anterior, tribunalul a apreciat că realitatea a fost descrisă în declarațiile date inițial la urmărirea penală, fiind și mai apropiate de momentul săvârșirii infracțiunilor, pe de o parte și neputând fi înlăturate pentru că susținerile inculpaților că s-au consemnat alte aspecte decât cele declarate nu sunt dovedite, martorii asistenți audiați în faza de judecată infirmând și că ar fi fost constrânși inculpații în anume fel.

Așa fiind, tribunalul a apreciat că actele materiale descrise concordant în declarațiile date la urmărire penală conturează elementul material al infracțiunilor comise de fiecare inculpat, fiind evident că loviturile aplicate cu piciorul, în mod repetat, în zona capului (deci loviturile aplicate de D.A.) au fost cele care au provocat leziunile cauzatoare de moarte.

Din raportul de constatare medico-legală din 16 mai 2012 emis de S.M.L. Călărași, cauza morții violente a victimei L.A. a fost hemoragia meningo-cerebrală și contuzie cerebrală bronho toraco abdomino pelvin, cu fracturi de boltă și baza de craniu, a căror

Pag. 7 din 14, evoluție a fost complicată de o bronhopneumonie.

S-a încercat dovedirea altei situații de fapt decât cea descrisă anterior, solicitându-se atât la urmărirea penală cât și în faza de judecată, completări ale Raportului medico-legal de necropsie, prima completare fiind efectuată la solicitarea inculpatului excluzând ca mecanism de producere a leziunilor cauzatoare a decesului lovire cu mătura - corp delict sau cu copia de cal (Raport din 12 iunie 2012) iar cea făcută în faza de judecată excluzând ca mecanism de producere a leziunilor care au dus la decesul victimei L.A., căderea urmată de lovirea de corp dur.

Fiind vorba de lovituri multiple în mai multe zone ale corpului, s-a reținut că, sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, că rezultatul letal al loviturilor din zona capului nu a fost prevăzut și nici acceptat (inculpatul D.A. insistând în declarații asupra faptului că era încălțat cu cizme de cauciuc) lipsind intenția de a ucide.

S-a apreciat că fapta inculpatului, de a lovi repetat victima în diverse zone ale corpului, dintre leziunile produse cele de la nivelul capului conducând în legătură directă de cauzalitate la decesul victimei L.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. anterior, text în baza căruia inculpatul a fost condamnat.

Pentru inculpatul D.M., s-a apreciat că loviturile aplicate victimei, care au produs leziuni pentru vindecarea cărora, în mod normal, ar fi fost necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri și alte violențe în forma prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, inculpatul recunoscând exercitarea cu intenție a acestor acte pe motiv că victima I-a enervat.

S-a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului D.M. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, completările raportului de necropsie infirmând existența altui mecanism de producere a leziunilor cauzatoare de moarte.

Este adevărată susținerea că numai inculpatul D.M. l-a indicat într-o singură declarație pe fratele său ca fiind cel care a lovit victima în zona capului însă și așa fiind există elemente suficiente din care a rezultat că fapta săvârșită de D.A. este cea prevăzută de art. 183 C. pen. anterior

La individualizarea pedepselor, în sensul dispozițiilor art. 72 C. pen. anterior, tribunalul a avut în vedere gradul de pericol concret al faptelor, comise, circumstanțele reale (noaptea, în locuința mamei, împotriva unei persoane necunoscute de inculpați) și circumstanțele personale ale acestora (D.M. cunoscut cu antecedente penale ce nu atrag stare de recidivă, atitudine nesinceră în timpul procesului, lipsa dovezilor că ar regreta săvârșirea faptelor).

Pentru inculpatul D.M. s-a făcut aplicarea art. 83 C. pen. anterior cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului D.M. prin sentința penală nr. 221 din 23 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Călărași, definitivă la 03 iunie 2011, inculpatul având de executat această pedeapsă pe lângă cea pronunțată prin prezenta hotărâre, în total 1 an și 7 luni închisoare.

Pentru inculpatul D.A. s-a apreciat că singura modalitate în care pedeapsa își va atinge scopul prev. de art. 52 C. pen. anterior este executarea în regim de detenție.

Pentru ambii inculpați s-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. anterior cu referire la art. 64 lit. a).

Pag. 8 din 14, teza a ll-a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei.

1.2. Împotriva acestei soluții au declarat apel inculpații D.A. și D.M.

Apelantul D.A. a formulat apelul, criticând hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând greșita sa condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen. anterior, arătând că din probele administrate nu rezultă că ar fi lovit victima în cap cu piciorul, ci doar a exercitat lovituri în alte zone ale corpului, iar instanța în mod eronat a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior

De asemenea, s-a arătat că din ansamblul probator a rezultat că victima L.A., în seara zilei de 18 noiembrie 2011, anterior pătrunderii în locuința mamei sale, s-a aflat în fața unui magazin din localitate, în stare de ebrietate și a căzut pe platforma betonată, lângă un cadru metalic confecționat din profile metalice, lovindu-se în zona capului. în subsidiar, a considerat cuantumul pedepsei prea ridicat, iar modalitatea de executare a pedepsei prea aspră, având în vedere lipsa antecedentelor penale, pregătirea școlară, experiența de viață, situația familială.

În motivarea apelului susținută oral de inculpatul D.M., s-a susținut că, în privința infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, reținută în sarcina sa, nu există o plângere prealabilă, astfel încât se impune încetarea procesului penal.

În fata instanței de apel a fost administrată proba cu o nouă expertiză medico-leqală, depunându-se Ia dosarul cauzei raportul de nouă expertiză medico-legală din 2013, întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici", împreună cu avizul Comisiei de avizare și control din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici", dar și proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru inculpați.

1.3. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate, Curtea, judecând cauza prin prisma motivelor de apei cât și din oficiu, a constatat că apelurile sunt întemeiate pentru următoarele motive:

În sarcina inculpaților D.A. și D.M. s-a reținut, în esență, că în dimineața zilei de 19 noiembrie 2011, au lovit pe victima L.A. cu picioarele în zona capului, toracelui și abdomenului de mai multe ori, de către D.A., leziuni ce au condus la decesul acesteia -faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, precum și în zona toracelui și bazinului de către inculpatul D.M., cauzându-i leziuni care ar fi necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale - faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior.

Prin încheierea din data de 23 aprilie 2013, Curtea de Apel București, față de conținutul suplimentului la raportul de expertiză medico-legală care excludea ca mecanism de producere a leziunii tanatogeneratoare căderea și lovirea de plan dur, fără nicio justificare, doar reluând constatările examinării din raportul de necropsie, a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale, având ca obiectiv, alături de obiectivele deja stabilite pentru raportul de expertiză medico-legală inițial, să se identifice, în raport de specificul leziunilor constatate, trăsăturile agentului vulnerant și să se indice care dintre trăsăturile leziunilor confirmă identificarea unui anumit agent vulnerant sau mecanism de producere, cu excluderea celuilalt (lovire cu piciorul încălțat cu cizmă de cauciuc/cădere și lovire de plan dur).

Pag.9 din 14

Potrivit raportului de expertiză din 2013, întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici", avizat de Comisia de avizare și control din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici", s-a concluzionat că:

a. moartea numitului L.A. a fost violentă;

b. moartea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebraie și contuziei cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractur craniană complicată în evoluție cu bronhopneumonie;

c. având în vedere dispoziția fracturii craniene (medio-parietal 1/3 posterioară cu iradiere medio-frontală și medio-occipitală), localizarea leziunilor cerebrale proeminent frontal anterior și în absenta evidențierii unor leziuni traumatice externe la nivelul scalpului, lovirile s-au putut produce la data de 18/19 noiembrie 2011 prin lovire de corp dur (cădere auto și heteropropulsată), între aceste leziuni și deces existând o legătură de cauzalitate directă și necondiționată;

d. celelalte leziuni traumatice s-au putut produce la data de 18/19 noiembrie 2011 prin lovire cu și de corp dur, au necesitat 4.5 zile îngrijiri medicale și nu au intervenit în tanatogeneză;

e. ne se pot face aprecieri medico-legale cu privire la succesiunea în care au fost produse leziunile și nici aprecieri cu privire la caracteristicile corpurilor contondente.

Curtea a pus în discuție și a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului D.A., din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, în infracțiunea de loviri sau alte violente, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior

Din materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel a constata că inculpatul D.A., a lovit cu picioarele, încălțate în cizme de cauciuc, pe victima L.A., în dimineața zilei de 19 noiembrie 2011, această situație de fapt fiind relevată de declarațiile inculpaților D.A. și D.M., care au recunoscut că, găsind pe victimă pe pragul casei, au iovit-o, însă nu în zona capului ci doar în zona abdomenului și a picioarelor: Declarațiile date de aceștia în faza de urmărire penală sunt diferite, în sensul că arată că inculpatului D.A. a lovit victima și în zona capului.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală, leziunile traumatice specifice producerii prin lovire cu corp dur, deci corespondent al acțiunii inculpatului D.A., nu au intervenit în tanatogeneză.

Astfel a reținut că, deși inculpatul D.A. a exercitat violente asupra victimei, leziunile rezultate în urma aplicării loviturilor nu au fost în măsură să producă moartea acesteia.

Pe de altă parte, din declarațiile martorilor T.A., P.I., B.M. și M.N. este relevată împrejurarea că victima L.A., în seara de 18 noiembrie 2011, în timp ce se afla în fata magazinului din com. Nicolae Bălceascu, jud.Călărași, după ce a consumat băuturi alcoolice, a căzut lângă suportul de biciclete, lângă suport fiind observată și o pată de sânge.

Martorul T.A. relatează că a întâlnit victima și în dimineața de 19 noiembrie 2011, a transportat-o cu căruța la domiciliu și nu a observat ca acesta să aibă vânătăi sau urme de sânge, ci a observat doar starea în care acesta se afla - tremura și nu putea să vorbească.

Rezultă așadar că leziunile identificat prin noua expertiză medico-legală ca fiind tanatogeneratoare, produse prin lovire de corp dur (cădere auto și heteropropulsată) sunt cele

Pag. 10 din 14, rezultate la data de 18 noiembrie 2011, în momentul când victima L.A. a căzut în fața magazinului și s-a lovit în zona capului, probabil de beton sau de cadrul de biciclete, iar nu cele s aplicate de către inculpatul D.A.

Curtea nu a reținut ca fiind concludente rapoartele de expertiză efectuate de Serviciul de medicină legală Călărași la datele de 16 mai 2012 și 17 ianuarie 2013, întrucât acestea nu realizează o analiză completă a leziunilor - în principal focarul de fractură craniană din care pleacă un ram anterior care se oprește medio-fronta! și unul posterior, care se oprește medio-occipital - și nu arată mecanismul de producere a leziunilor.

Concluziile acestor rapoarte de expertiză medico legală, deși stabilesc că leziunile cranio cerebrale au fost produse prin lovire cu corp dur, nu se coroborează cu situația de fapt, respectiv cu împrejurarea că inculpatul D.A. ar fi lovit victima cu picioarele încălțate cu cizmă de cauciuc, agent vulnerant care, datorită caracteristicilor materiale, nu ar fost apt a produce leziuni de o asemenea gravitate.

În consecință, fapta inculpatului D.A. care, în dimineața zilei de 19 noiembrie 2011, a lovit pe victima L.A. cu picioarele în zona capului, toracelui și abdomenului de mai multe ori, producând leziuni care însă nu au condus la decesul acesteia și care ar fi necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale -întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior.

Pentru infracțiunea de „lovire sau alte violențe", potrivit alin. (3) al art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar potrivit art. 131 alin. (1) C. pen. anterior, lipsa plângerii prealabile înlătură răspunderea prealabilă.

În cauză, din analiza actelor dosarului, rezultă că victima nu a formulat plângere prealabilă, aceasta decedând înainte de a formula a asemenea plângere.

Curtea de Apel a considerat că nu se poate reține jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia penală nr. 2656 din 06 iulie 2010 și Decizia penală nr. 464 din 11 februarie 2009), prin care s-a stabilit că în cazul în are decesul victimei infracțiunii de viol a fost cauzat prin săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra acesteia, pentru a înlesni și a ascunde comiterea infracțiunii de viol, nu sunt incidente dispozițiile privind lipsa plângerii prealabile, reținându-se că victima s-a aflat în imposibilitate de a formula plângerea, decesul acesteia fiind cauzat prin activitatea infracțională a inculpatului.

Așa cum a arătat mai sus, decesul victimei nu a fost urmare a acțiunilor inculpaților D.A. și D.M., ci a survenit ca urmare a leziunilor produse prin lovirea de o platformă betonată sau cadru de biciclete, leziuni fără nicio legătură cu acțiunile inculpaților.

Nu poate fi înlocuit în cauză principiul disponibilității în procesul penal cu principiul oficialității, pentru apărarea intereselor persoanei vătămate, atât timp cât situația care a generat imposibilitatea victimei de a exercita acțiunea penală nu este rezultatul acțiunilor inculpaților, aceștia neavând vreo contribuție la producerea decesului victimei.

în consecință, văzând noua calificare dată faptei inculpatului D.A., prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, precum și lipsa plângerii prealabile pentru săvârșire acestei infracțiuni de către inculpații D.A. și D.M., instanța de apel a constatat că este înlăturată răspunderea penală a acestora.

II. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, Ministerul Public a formulat recurs.

Pag. 11 din 14

Ministerul Public a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 16 C. proc. pen., iar în susținerea motivelor de recurs a arătat că dispozițiile privind necesitatea plângerii prealabile a persoanei vătămate pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută în art. 180 alin. (2) C. pen., condiție regăsită în alin. (3) al aceluiași articol, fac parte din categoria celor care limitează oficialitatea procesului penal, legiuitorul lăsând la îndemâna celui vătămat declanșarea sau continuarea procesului penal.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. pen., în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.

Ministerul Public susține că legea nu reglementează situația în care persoana vătămată a decedat înainte de a formula plângerea prealabilă, însă apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile privind lipsa plângerii prealabile, întrucât persoana vătămată este în imposibilitate de a-și exercita dreptul procesual de a formula sau nu plângere, situație în care principiul disponibilității în procesul penal este înlocuit de principiul oficialității, statul fiind acela care este chemat să apere interesele persoanelor vătămate atunci când acestea nu și le pot promova - cum este și cazul victimei.

Astfel, Ministerul Public susține că prin coroborarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. proc. pen. ce reglementează scopul procesului penal, „ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale" cu cele ale art. 9 alin. (1) din același cod care precizează obiectul acțiunii penale constând „în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiunii", rezultă principiul oficialității, în sensul obligației statului de a face demersurile necesare tragerii la răspundere penală a celor care comit infracțiuni.

De la acest principiu se derogă, potrivit art. 131 C. pen., prin excepție, numai în situația în care legea prevede în mod expres că punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă, cum este situația de față, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 180 din C. pen. Însă, se afirmă că și această excepție ar trebui interpretată în mod limitativ, în sensul că ea presupune ca aceasta să fie în viață, în caz contrar operând dispozițiile generale cu caracter de principiu ale art. 1 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din C. proc. pen., vizând oficialitatea exercitării acțiunii penale.

III. Analizând recursul declarat, în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, precum și din oficiu, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 16 C. proc. pen., când în mod greșit inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârșită de el nu este prevăzută de legea penală sau când, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul că există autoritate de lucru judecat sau o cauză de înlăturare a răspunderii penale ori că a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a fost grațiată.

În raport de argumentele Ministerului Public, Înalta Curte consideră că acestea pot fi apreciate ca fiind pertinente, însă au un caracter pur teoretic și nu au legătură cu probele din prezentul dosar.

Astfel, Înalta Curte reține că organele judiciare au fost sesizate de către Serviciul de medicină legală Călărași la data de 26 noiembrie 2011 ca urmare al decesului victimei în spitalul

Pag.12 din 14, unde fusese internată în data de 19 noiembrie 2011.

Primele acuzații care au fost aduse inculpaților de către procuror au fost formulate după 6 data de 18 iunie 2012, adică la cca.7 luni de la agresiune, deși aceștia au recunoscut încă din 29 noiembrie 2011 că au lovit victima - filele 77, 78, 84, 86 dup.

Odată cu formularea acuzațiilor, împotriva a trei persoane procurorul a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunile prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen., deși nu exista o plângere prealabilă.

Această punere sub acuzare a avut loc în condițiile din actele dosarului rezultă că inițial victima a fost internată la secția de psihiatrie - a se vedea fila 50 dup - unde a fost internată până la data de 23 noiembrie 2011.

Mai mult, punerea sub acuzare pentru aceste infracțiuni a avut loc deși încă din data de 26 noiembrie 2011 nepoata victimei, numita M.L., a declarat în fața organelor judiciare -fil.33 verso dup, penultimul paragraf - că a vorbit cu unchiul său încă de la internare și că „l-am întrebat ce a pățit și dacă l-a bătut cineva și acesta mi-a răspuns că nu".

Cu toate acestea, organele de urmărire penală au ignorat această afirmație și după 7 luni au dispus începerea urmăririi penale fără să existe plângerea penală prealabilă - condiției legală pentru a se putea proceda la acuzarea unei persoane pentru acest gen de infracțiuni - și nici nu a fost făcută o clarificare a acestei chestiuni procedurale cu ocazia audierii în calitate de parte vătămată a nepoatei victimei, numita M.L., ce a avut loc la data de 19 iunie 2012 - fila 32 dup.

Așadar, în opinia înaltei Curți este neîndoios dovedit că la momentul în care era în viață, victima nu a manifestat o intenție să formuleze o plângere prealabilă împotriva agresorilor săi, care, așa cum s-a precizat, au recunoscut că au lovit victima încă din 29 noiembrie 2011 - filele77, 78, 84, 86.

În fața acestor evidențe probatorii, argumentele teoretice ale Ministerului Public nu pot constitui rațiuni pentru ca Înalta Curte să caseze decizia Curții de Apel, a cărei motivare este în deplină concordanță cu legea și probele dosarului.

Astfel, în mod corect instanța de apel a arătat că practica judiciară invocată de către Ministerul Public nu este aplicabilă în speță și este corect statuat că nu se poate reține jurisprudenta dezvoltată în Deciziile penale nr. 2656 din 06 iulie 2010 și nr. 464 din 11 februarie 2009 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - referitoare la aceea că în cazul în care decesul victimei infracțiunii de viol a fost cauzat prin săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra acesteia, pentru a înlesni și a ascunde comiterea infracțiunii de viol, nu sunt incidente dispozițiile privind lipsa plângerii prealabile, reținându-se că victima s-a aflat în imposibilitate de a formula plângerea, decesul acesteia fiind cauzat prin activitatea infracțională a inculpatului, deoarece în speța de față decesul victimei nu a fost urmare a acțiunilor inculpaților D.A. și D.M., ci a survenit ca urmare a leziunilor produse prin lovirea de o platformă betonată sau cadru de biciclete, leziuni fără nicio legătură cu acțiunile inculpaților, așa încât în cauză nu poate fi înlocuit principiul disponibilității în procesul penal cu principiul oficialității.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 242/A din 20 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel, pag. 13 din 14, București, secția a ll-a penală, privind pe inculpații D.A. și D.M. și va face aplicarea dispozițiilor legale referitoare la cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 242/A din 20 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Il-a penală, privind pe inculpații D.A. și D.M.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămâne în sarcina statului, iar onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu în cuantum de câte 50 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședinfă publică, azi 12 martie 2014.