ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 752/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 806/F din 21 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București – secția I penală, în dosarul nr. 8237/3/2012, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 – 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a) teza I și b) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 22 noiembrie 2011 la zi.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 30.000 euro daune morale către partea civilă V.A.B., în echivalent în lei la data plății. S-a luat act că partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București Floreasca nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuțitului folosit la săvârșirea faptei ridicat prin procesul verbal din data de 19 noiembrie 2011. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 6.000 lei cheltuieli judiciare stat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: În data de 19 noiembrie 2011, în cursul serii, aproximativ între orele 22,00 – 24,00, inculpatul D.M.

a consumat băuturi alcoolice (bere) în barul – alimentară deținut la momentul respectiv de martorul B.M. În același interval, la o altă masă în același bar, s-au aflat partea vătămată V.A.B., împreună cu prietenii săi, martorii M.M., M.M.C., A.V.L. Între inculpat și martorul M.M. a avut loc un schimb de replici, urmare căruia una dintre persoanele aflate în grupul părții vătămate i-a cerut inculpatului să părăsească barul, ceea ce acesta a și făcut. Aceste aspecte au rezultat din declarațiile martorului B.M. date în cursul urmăririi penale, ale martorului M.M. date în cursul cercetării judecătorești, ale martorului A.L. date în cursul urmăririi penale. Din relatările acestor martori a rezultat că între inculpat și martorul M.M.

a existat, în perioada cât toate persoanele implicate s-au aflat în bar, cel puțin un schimb de replici apt să degenereze într-un conflict. Inculpatul a părăsit barul înaintea părții vătămate și a grupului său. În jurul orelor 24,00, partea vătămată V.A. a părăsit barul împreună cu martorul A.L., în același timp cu martorul M.M.C., care s-a îndepărtat în altă direcție decât cei doi, martorul M.M. rămânând în bar după plecarea acestora. Această succesiune a rezultat din declarațiile coroborate ale acestor persoane, cu remarca că relatările martorului M.M. nu au fost foarte exacte nici în această privință, însă aceste ezitări, referitoare la aspecte pe care le poate aprecia și expune obiectiv, sunt explicabile având în vedere starea de ebrietate din momentul faptelor, pe care martorul însuși o recunoaște.

Martorul A.L.V. a mers înaintea părții vătămate V.A., la o distanță de aproximativ 30 de metri, conform relatărilor sale și ale victimei, pe drum întâlnindu-se cu inculpatul D.M. care era în apropierea casei sale. Martorul A.L. a strigat spre partea vătămată să îl ajute, pentru că cineva i-a pus cuțitul la gât. Acest fapt a determinat-o pe partea vătămată să alerge spre locul unde se afla martorul, l-a depășit pe acesta și a alergat în continuare spre inculpat. În acest timp martorul A.L. a rămas pe loc și a telefonat martorului M.M.C. pe care l-a chemat în ajutor, spunându-i că cineva i-a pus cuțitul la gât. Aceste elemente de fapt au rezultat din declarațiile coroborate ale părții vătămate, martorului M.M.

și A.L. La rândul său, martorul M.M. care a apreciat că se află la prea mare distanță de locul conflictului și nu poate ajunge în timp util l-a sunat pe martorul M.M., despre care știa că este mai aproape și l-a sunat cerându-i să îi ajute pe primii doi. Aceste aspecte au fost confirmate și de relatările martorului M.M. care a arătat că în timp ce se mai afla în bar a fost sunat de martorul M.M. În intervalul cât au avut loc aceste convorbiri telefonice partea vătămată a ajuns în locul unde era inculpatul și conform propriilor relatări a început să se bată cu acesta, nu a văzut momentul în care inculpatul a scos cuțitul însă și-a dat seama că este înjunghiat în momentul în care a simțit că obosește.

În acest moment lângă cei doi au ajuns martorii M.M. și A.L., care au văzut că inculpatul o lovește pe partea vătămată, au intervenit între aceștia, l-au dezarmat pe inculpat, martorul M.M. lovindu-l pe acesta cu pumnii și picioarele în numeroase rânduri. Atât victima cât și inculpatul au fost transportați la spital de un echipaj S.M.U.R.D. chemat la fața locului de martorul A.L. Din declarațiile martorilor și ale părții vătămate a mai rezultat că între inculpat și martorul A.L. a existat un conflict, cel din urmă susținând că inculpatul l-a amenințat cu cuțitul.

Motivul acestei acțiuni din partea inculpatului, în condițiile în care nu cunoștea personal pe nici una din persoanele aflate în grupul părții vătămate iar singura persoană cu care a avut un schimb de replici în bar a fost martorul M.M., poate fi explicat pe fondul stării de ebrietate în care se afla, pe acest fond inculpatul dorind să se răzbune pentru atitudinea martorilor, care au încurajat atitudinea ireverențioasă față de el a martorului M.M., atitudine care fusese percepută de inculpat ca fiind umilitoare. Versiunea inculpatului – în sensul că ar fi fost tâlhărit de partea vătămată și de martori, care l-ar fi atacat în fața casei sale, nu este susținută de probe, în plus între relatările inculpatului date în cursul urmăririi penale și cele date în faza cercetării judecătorești existând contradicții evidente.

Inculpatul a susținut că după ce în bar a avut un conflict cu una din persoanele ce o însoțea pe partea vătămată, a plecat din bar la sugestia barmanului, și s-a dus în altă alimentară unde a consumat în continuare băuturi alcoolice, iar la ieșire s-a întâlnit încă o dată cu grupul părții vătămate, unul dintre aceste persoane, pe care nu o poate identifica, strigându-i să se oprească, fapte ce l-a determinat să fugă spre casă. În cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că după ce a ajuns acasă a luat din bucătărie un cuțit și a ieșit la poartă, unde se afla deja grupul părții vătămate și al martorilor, care au început să îl lovească, loviturile cu cuțitul aplicându-le pentru a se apăra de agresiunea acestora.

A mai arătat inculpatul în această fază procesuală că înainte de a începe să îl lovească una dintre persoane a făcut o referire ireverențioasă la originea sa de moldovean. În cursul cercetării judecătorești, cu privire la momentul efectiv al conflictului, inculpatul a relatat că a fost ajuns de grupul victimei în momentul când încerca să ridice zăvorul de la poarta de acces în curte, și a fost lovit de una dintre aceste persoane, cu un obiect, în zona cefei, a reușit să intre în curte în timp ce grupul agresorilor a rămas în afara curții, a luat de pe masa din curte un cuțit și s-a reîntors la poartă, pentru a închide zăvorul, moment în care partea vătămată și martorii au reînceput să îl lovească, iar loviturile de cuțit au fost date cu scopul de a se apăra de agresori.

Prin aceste relatări inculpatul a susținut teza că în realitate a fost victima unei tâlhării, partea vătămată și martorii încercând să îl jefuiască de suma de bani de 300 de lei pe care o primise în ziua respectivă de la locul de muncă, arătând că în urma altercației nu a mai găsit această sumă de bani. Tribunalul a apreciat că versiunea inculpatului are câteva vădite carențe de ordin logic, care reflectă lipsa de sinceritate a acestuia. Astfel, s-a apreciat ca fiind inexplicabilă reacția unei persoane care, în pericol de a fi agresată de un grup de 5 bărbați, s-ar înarma cu un cuțit de bucătărie și s-ar reîntoarce la poarta curții – al cărei zăvor poate fi deschis și de o persoană aflată în afara curții – pentru a o închide, deși reacția normală de apărare ar fi fost ca inculpatul să se refugieze în casă, unde se putea asigura din interior și, eventual, să sune la organele de poliție.

Și expunerea inculpatului este din același punct de vedere oarecum deficitară, fiind ilogic ca un grup de agresori, care a și început acțiunea violentă și care ar acționa cu intenția de a-l deposeda pe inculpat de o sumă de bani să se oprească în fața porții, care era deschisă conform susținerilor inculpatului. Testul comportamentului simulat a concluzionat că atât inculpatul cât și partea vătămată au răspuns cu sinceritate la întrebările formulate de expert, dar aspectele în discuție nu pot lămuri momentul critic al situației de fapt, și nici mobilul faptei. Martorii D.G., G.M., G.C. – martori indirecți – nu au asistat direct la momentul faptelor iar relatările acestora nu servesc lămuririi situației de fapt.

A avut în vedere, de asemenea, probele cu caracter științific administrate, respectiv raportul de expertiză medico – legală efectuat cu privire la partea vătămată, ce atestă că aceasta a suferit o agresiune cu armă albă ce i-a provocat plăgi înjunghiate multiple, și constatările efectuate cu ocazia examinării hainelor victimei (f.85 și urm. vol. I d.u.p.) ce relevă că loviturile primite de partea vătămată s-au aflat la nivelul umerilor și toracelui, condiții în care puteau fi create de o persoană ce stătea la rândul său în picioare și nu căzut la pământ – conform ultimei variante prezentate de inculpat. Pentru motivele arătate mai sus instanța a înlăturat apărările inculpatului și declarațiile acestuia date în cele două faze procesuale, urmând a reține situația de fapt așa cum a fost sintetizată mai sus, în baza declarațiilor părții vătămate și ale martorilor audiați.

Sub aspectul încadrării juridice, s-a apreciat că fapta inculpatului D.M. care în noaptea de 19/20 noiembrie 2011, în jurul orei 00.00, la intersecția străzilor Fructelor și Gherghiței din sectorul 2, a lovit-o în mod repetat cu un cuțit pe partea vătămată V.A.B., în zone vitale ale corpului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap la art. 174 – 175 lit. i) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere mobilul faptei, împrejurările concrete în care a avut loc fapta, poziția procesuală a inculpatului, dar și circumstanțele personale ale acestuia care anterior a avut un comportament adecvat în societate, astfel cum se reflectă în lipsa antecedentelor penale și declarațiile martorilor, condiții în care s-a apreciat că atât scopul de exemplaritate, cât și cel de reeducare pot fi atinse prin aplicarea unei pedepse în cuantum orientat la minimul special rezultat ca urmare a reținerii formei tentativei. Partea vătămată V.A.B. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 euro, daune morale.

Văzând natura faptei, împrejurarea că viața părții vătămate și nu numai integritatea sa corporală a fost pusă în pericol, numărul de zile de îngrijiri medicale, instanța a obligat pe inculpat la plata sumei de 30.000 euro daune morale (pretium doloris), cuantum apreciat ca fiind suficient pentru a recompensa traumele cauzate victimei. Spitalul Clinic de Urgență nu a formulat pretenții civile. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul D.M. care a formulat critici de nelegalitate și netemeinicie cu privire la latura penală a cauzei. Cu ocazia dezbaterilor în fața Curții, inculpatul a reiterat apărările formulate în fața primei instanțe arătând, în esență, că nu a intenționat să omoare partea vătămată și că doar a ripostat în legitimă apărare la atacul material, direct, imediat și injust declanșat de partea vătămată împreună cu cei trei martori.

Mai arată apelantul că fapta reținută în sarcina sa reprezintă în fapt infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. deoarece obiectul și modalitatea în care a acționat nu sunt de natură a pune în pericol viața unei persoane, în acest sens fiind și concluziile certificatului medico-legal din care rezultă că viața victimei nu a fost pusă în primejdie. A solicitat, în principal, achitarea conform art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât a acționat în legitimă apărare, iar în subsidiar conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a urmărit și nu a acceptat săvârșirea acestei fapte. Într-un alt subsidiar, a solicitat a se avea în vedere dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen.

în sensul redozării pedepsei spre minimul special și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Prin decizia penală nr. 364/A din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apelantul inculpat D.M., ca neîntemeiată. A respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul D.M. împotriva sentinței penale nr. 806 din 21 septembrie 2012 a Tribunalului București – Secția I Penală, în dosarul nr. 8237/3/2012. În baza art. 381 C. proc. pen. a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 22 noiembrie 2011 la 27 noiembrie 2012. A menținut starea de arest a inculpatului. A obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 44 C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen., că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă cu forma de vinovăție cerută de lege, în mod corect dispunând instanța de fond condamnarea inculpatului pentru fapta reținută în sarcina sa, pedeapsa aplicată fiind just individualizată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385 3 C. proc. pen., inculpatul D.M., criticile formulate de acesta vizând greșita condamnare pentru fapta reținută în sarcina sa și netemeinicia pedepsei aplicate, ca și cuantum și modalitate de executare.

În susținerea orală a recursului s-a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. sau art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, invocându-se cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. Criticile aduse sunt fondate în parte. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de inculpat este fondat numai cu privire la cuantumul pedepsei, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează: Reține Înalta Curte că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului. Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că fapta inculpatului D.M.

zis „M.”, constând în aceea că, în noaptea de 19/20 noiembrie 2011, în jurul orelor 00.00, la intersecția străzilor Fructelor și Gherghiței din sectorul 2, a lovit-o în mod repetat cu un cuțit pe partea vătămată V.A.B., cu intenția de a-i suprima viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. În mod corect au fost respinse cererile inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 44 C. pen.

și art. 73 lit. b) C. pen., în cauză nefiind îndeplinite cerințele acestor texte de lege, în sensul că, în momentul în care a lovit partea vătămată, inculpatul nu se afla în fața unui atac material, direct, imediat și injust și care să fi pus în pericol grav persoana inculpatului, iar acțiunea părții vătămate nu a fost de natură să producă inculpatului o puternică tulburare sau emoție care să îl determine să acționeze asupra părții vătămate prin lovirea acesteia cu cuțitul, în mod repetat, într-o zonă a corpului în care se află organe vitale.

De asemenea, în mod just s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât rezultă fără dubii că leziunile cauzate de inculpat și pentru a căror vindecare au fost necesare 14-16 zile de îngrijiri medicale dovedesc intenția inculpatului de a ucide, chiar dacă în raportul de expertiză nu se prevede expres că viața victimei a fost pusă în pericol, având în vedere că în timpul agresiunii victima a reușit să se apere, atenuând forța loviturilor și consecințele acestora. Prin urmare, solicitarea inculpatului de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. nu poate fi primită. Înalta Curte constată că nici cererea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., în sensul că lipsește vinovăția ca element al laturii subiective, nu este întemeiată, urmând a fi respinsă. Astfel, activitatea infracțională a inculpatului este dovedită de ansamblul probator administrat în cauză, relevante în acest sens fiind declarațiile părții civile V.A. care se coroborează cu cele ale martorilor A.V.L., M.M., M.M.C., precum și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală și, în parte, și cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că, în cauză, la individualizarea pedepsei, instanța de fond, precum și instanța de control judiciar nu au avut în vedere împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, precum și persoana inculpatului.

În argumentarea punctului de vedere adoptat, Înalta Curte reține că, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoanele infractorilor și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este, totuși, un proces arbitrar, subiectiv, ci, dimpotrivă, trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acesteia este obligatorie pentru instanță.

Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedența penală). Înalta Curte apreciază că, în raport de împrejurările comiterii faptei, respectiv de faptul că, inițial, conflictul s-a iscat ca urmare a injuriilor aduse inculpatului (cu privire la originea sa de moldovean), chiar dacă acest aspect nu impune nicidecum reținerea dispozițiilor art. 44 C. pen. sau 73 lit. b) C. pen., totuși, trebuie avut în vedere la dozarea pedepsei aplicate.

De asemenea, nu s-au avut în vedere în suficientă măsură circumstanțele personale ale inculpatului care, chiar dacă a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, nu are antecedente penale, a avut un comportament anterior adecvat în societate, aspecte ce impun reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) C. pen. În consecință, reține Înalta Curte că se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului, în condițiile aplicării art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., păstrându-se modalitatea de executare a acesteia în regim de detenție, nefiind primită solicitarea inculpatului de suspendare sub supraveghere a executării acesteia.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 364/A din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, va casa decizia atacată și în parte sentința penală nr. 806/F din 21 septembrie 2012 a Tribunalului București – Secția I Penală și, în rejudecare: Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. de la 7 ani și 6 luni închisoare la 5 ani închisoare, iar pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., dispusă pe o perioadă de 10 ani, la 3 ani, urmare reținerii dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței. Se va deduce din pedeapsă durata prevenției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 364/A din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală. Casează decizia penală atacată ș i în parte sentin ț a penală nr. 806 /F din 21 septembrie 2012 a Tribunalului Bucure ș ti - Sec ț ia I Penală ș i în rejudecare: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvâr ș irea infrac ț iunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. de la 7 ani ș i 6 luni închisoare ș i pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a ș i lit. b) C. pen. dispusă pe o perioadă de 10 ani, la 5 ani închisoare ș i 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a ș i lit. b) C. pen.

, urmarea re ț inerii dispozi ț iilor art. 74 lit. a ) ș i art. 76 alin. ( 2 ) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata prevenției de la 22 noiembrie 2011 la 01 martie 2013. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 01 martie 2013.