ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 493/2011

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 650 din 23 august 2010 a Tribunalului București, secția I penală, s-a

dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) și i) C.

pen. și art. 176 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului I.G. la o pedeapsă

de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 C.

pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

S-a luat act că

părțile vătămate I.T., B.C.M. și Spitalul Clinic de Urgență București nu s-au

constituit părți civile în cauză.

A fost admisă

acțiunea în pretenții formulată de partea civilă Spitalul Universitar de

Urgență Elias, dispunându-se obligarea inculpatului către aceasta la plata

sumei de 688,22 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.

A fost menținută

starea de arest preventiv a inculpatului și i s-a dedus prevenția de la 27

iunie 2009 la zi.

Pentru a dispune

astfel, Tribunalul a reținut ca situație de fapt, în esență, că la data de 26

iunie 2009, în timp ce se afla pe în zona Primăriei sectorului 1, pe fondul

consumului de alcool și a unor neînțelegeri, inculpatul le-a înjunghiat cu un

cuțit pe părțile vătămate I.T., fratele său, și B.C.M., cauzându-le leziuni

traumatice grave, în zone vitale, ceea ce întrunește în drept elementele

constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de

grav.

Instanța a reținut că

intenția specifică infracțiunii, aceea de a ucide, rezultă din împrejurările

concrete de comitere a faptei, instrumentul folosit – un cuțit, apt de a

produce omorul, regiunile corpului vizate, intensitatea loviturilor, precum și

preexistența unei stări conflictuale.

În declarațiile sale,

inculpatul a recunoscut existența incidentului, însă a susținut că l-a lovit pe

fratele său cu pumnii și nu cu cuțitul.

Aceste apărări au

fost însă înlăturate de către instanță, cu motivarea că ele sunt în

contradicție cu ansamblul materialului probator administrat, inclusiv

declarațiile părților vătămate, depozițiile martorilor D.V., D.M., C.F., F.G.

și R.N.G. și concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală.

Tribunalul a reținut

și că inculpatul a mai fost anterior condamnat în mai multe rânduri,

intervenind reabilitarea sa, astfel încât nu sunt incidente în cauză

dispozițiile legale privind starea de recidivă.

Împotriva acestei

sentințe inculpatul a declarat apelul de față, susținând în esență că:

- nu a folosit vreun

cuțit sau alt obiect periculos, cei implicați în incident lovindu-se cu pumnii;

- pedeapsa aplicată

este mult prea severă și urmează să fie redusă.

Prin decizia penală

nr. 205/A din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul I.G. împotriva sentinței penale nr. 650/F din 23 august 2010 a Tribunalului București, secția I penală, a fost menținută starea de arest și dedusă prevenția

de la 27 iunie 2009 la zi și obligat la cheltuieli judiciare în cuantum de 500

lei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de prim control judiciar a reținut că inculpatul a

lovit victimele cu un cuțit, aspect ce rezultă din depozițiile a cinci martori,

care se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală,

astfel că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond.

De asemenea, s-a

apreciat că pedeapsa corespunde criteriilor de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul I.G., invocând cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând

reindividualizarea pedepsei, având în vedere circumstanțele personale favorabile

ale inculpatului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul declarat de inculpatul I.G. prin prisma

motivelor invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza

coroborată a ansamblului probator administrat a rezultat că în mod corect

instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său,

în baza propriului examen, în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174, art. 175 lit. c), i), art. 176 C. pen., în raport cu situația de

fapt reținută.

Înalta Curte consideră

că în cauză prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor

art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitor la aprecierea probelor, stabilind că

faptele inculpatului I.G., care la data de 26 iunie 2009 a aplicat părților vătămate I.T. și B.C.M. lovituri cu un cuțit în zone vitale, cauzându-le

grave leziuni traumatice întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) și c) și art. 176 lit.

b) C. pen.

Din mijloacele de

probă administrate (procesul-verbal de cercetare a locului faptei și planșă

foto, acte medicale și medico-legale privind partea vătămată, raport de

constatare tehnico-științifico-criminalistică, declarații părți vătămate,

declarații martori) au rezultat împrejurările săvârșirii faptei.

În ceea ce privește

pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte constată că aceasta a fost corect

individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

s-a ținut seama de gradul de pericol social al faptelor săvârșite,

împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul violent în care

inculpatul a acționat, urmărire produse și circumstanțele personale ale

acestuia (nu e la primul contact cu legea penală).

De altfel, nu se

poate ca pentru faptele săvârșite împotriva altor semeni de ai săi, răspunderea

penală a inculpatului să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse

ordinii sociale.

Conduita sinceră pe

parcursul procesului, existența a doi copii în întreținere nu sunt argumente

care să ducă la reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului.

Instanța nu are obligația de a reține circumstanțele atenuante, acest lucru

fiind o facultate. Or, în raport de fapta inculpatului, de antecedența sa

infracțională, Înalta Curte apreciază că nu se justifică reținerea acestor

circumstanțe, inculpatul neprezentând premisele unei reintegrări necondiționate

în societate.

Inculpatul trebuia să

știe că pe lângă drepturi are și o serie de datorii, obligații, răspunderi,

care caracterizează comportamentul său în fața societății.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana

infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

sancțiunii.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei

produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea

sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus

acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări

viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o

pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea

dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul

preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să

reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă

justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și

finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal

român art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni”.

Față de cele reținute,

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul

inculpatului, în baza art. 385

15

pct.1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 205/A din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata

reținerii și arestării preventive de la 27 iunie 2009 la 10 februarie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

februarie 2011.