ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1869/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1511 din 30 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 6029/2004 de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 403 alin. (3) C.

proc. pen., s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 1306 din 19

decembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 2427 din 5 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, cererea formulată de revizuientul inculpat V.M.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., a fost obligat revizuientul la plata sumei de 500.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din

oficiu, în cuantum de 200.000 lei a rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.

1306 din 19 decembrie 2003 s-a dispus condamnarea inculpatului V.M. la 12 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 174 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În conformitate cu art. 65

C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a menținut arestarea

preventivă și s-a dedus prevenția de la 27 aprilie 2003 la zi.

S-a confiscat în

conformitate cu art. 118 lit. b) C. proc. pen., cuțitul care a servit la

comiterea infracțiunii.

În fapt, pe baza probelor

administrate s-a reținut că, la data de 27 aprilie 2003, inculpatul V.M., după

ce consumase alcool, a avut discuții în contradictoriu cu victima N.L. și a

înjunghiat-o cu un cuțit pe care i l-a introdus în zona hemitoracelui stâng,

provocându-i o plagă ce a lezat organele interne și a secționat aorta

abdominală, generând decesul acesteia.

Agresiunea inculpatului

asupra victimei a avut loc în condițiile în care aceasta din urmă a intervenit

în conflictul verbal care a izbucnit între inculpat și martora V.I., soția

inculpatului, și i-a cerut inculpatului să înceteze să mai adreseze injurii.

Inculpatul a început să o

jignească și pe victimă, solicitându-i să părăsească incinta locuinței și

enervat de faptul că aceasta nu a dat curs solicitării sale, inculpatul s-a

deplasat în bucătăria imobilului de unde a luat un cuțit, a ieșit în curte unde

se afla victima și a înjunghiat-o în zona hemitoracelui stâng.

Hotărârea a rămas definitivă

prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului

declarat de inculpat.

Tribunalul a reținut că

motivele invocate de revizuient nu se încadrează în dispozițiile strict și

limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva sentinței de

respingere a cererii de revizuire a declarat apel revizuientul care a solicitat

să se aprecieze asupra cererii de revizuire, întrucât martorii au dat

declarații mincinoase în faza de urmărire penală care nu reflectă realitatea.

Curtea de Apel București a

respins, ca nefondat, apelul constatând, că aspectele invocate de revizuient în

cererea sa, respectiv legitima apărare și lipsa de discernământ, deși teoretic

realizează cerințele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., în speță nu pot

determina admiterea cererii de revizuire, deoarece sunt împrejurări care au

fost cunoscute de instanțe la soluționarea în fond a cauzei și au fost

verificate de aceasta.

De altfel, s-a reținut că

din actele dosarului rezultă că revizuientul cu ocazia judecării cauzei în

primă instanță și în căile ordinare de atac a invocat scuza provocării,

legitima apărare, dar și starea sa de sănătate, iar instanțele s-au pronunțat

asupra acestor aspecte.

Împotriva deciziei instanței

de apel a declarat recurs revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și a reiterat susținerile din cererea de revizuire respectiv

starea de provocare în care a acționat, lipsa intenției de a ucide victima,

starea de ebrietate în care se afla și care ar fi condus la pierderea

discernământului în momentele respective.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 394 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârii se poate obține numai în urma

descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, dacă, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 394 alin.

(2) C. proc. pen., prin aceste fapte sau împrejurări noi, se poate dovedi

netemeinicia unei soluții de achitare sau de încetare a procesului penal ori de

condamnare, după caz.

Rezultă așadar că este admisibilă

doar revizuirea hotărârilor netemeinice sub aspectul existenței sau

inexistenței faptei ori a vinovăției autorului, precum și a celor netemeinice

sub aspectul prevederilor legale referitoare la încetarea procesului penal.

Prin urmare, revizuirea trebuie

să fie totală, să ducă la o soluție radical opusă celei pronunțate anterior și

anume achitarea celui condamnat sau condamnarea celui achitat ori încetarea

procesului penal.

Dimpotrivă, dacă prin

faptele sau împrejurările invocate în revizuire nu se tinde a se dovedi

nevinovăția condamnatului, ci stabilirea unor situații de natură a atenua

răspunderea penală a acestuia, cererea de revizuire nu poate fi primită.

În speță, revizuientul nu a

invocat fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanțe la

soluționarea cauzei, cum ar fi legitima apărare și starea sănătății sale,

aspecte care au fost verificate cu ocazia judecării cauzei, astfel că nu sunt

incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Pe de altă parte starea de

provocare în care susține revizuientul că ar fi acționat asupra victimei a fost

și ea invocată în fața instanțelor, astfel că nu reprezintă o împrejurare nouă,

iar starea sănătății sale a fost avută în vedere cu ocazia individualizării

pedepsei aplicate.

De altfel, din actele

medicale existente la dosar rezultă că afecțiunile de care suferă condamnatul

nu au afectat starea psihică a acestuia, cu consecințe asupra discernământului

său pentru a se putea susține aplicabilitatea dispozițiilor art. 48 C. pen.

În ce privește susținerea

revizuientului că s-ar impune reducerea pedepsei avându-se în vedere

circumstanțele reale și personale, este de arătat că o asemenea cerere nu poate

fi invocată pe calea revizuirii, care este o cale extraordinară de atac,

cazurile de revizuire fiind strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte constată, că hotărârile instanțelor de respingere a cererii de

revizuire formulată de condamnat și respectiv a apelului declarat de acesta,

sunt legale și temeinice, astfel că recursul promovat în cauza de față este

nefondat și va fi respins, ca atare, conform art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuientul V.M. împotriva deciziei penale nr.

51/ A din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie.

Obligă pe recurentul

revizuient la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 martie 2005.