ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 52 din 4 mai 2015, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a hotărât următoarele:

A condamnat pe inculpatul Ș.D., fără antecedente penale, avocat în cadrul Baroului lași, la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de disp. art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza disp. art. 12 din Legea nr. 187/2012, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. din 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul dispozițiilor art. 81-82 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului Ș.D. pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, a suspendat și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84 C. pen. din 1968 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă S.G., și a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 2.000 lei, reprezentând daune morale.

A obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța sentința penală, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 444/P/2012 din 23 decembrie 2013 a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul Ș.D., pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969.

Prin rechizitoriu s-a dispus și neînceperea urmăririi penale față de numitul Ș.D. pentru infracțiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. din 1969.

În actul de sesizare, s-a reținut în esență că în seara zilei de 11 mai 2012 inculpatul Ș.D. i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față părții vătămate S.G.

Situația de fapt a fost reținută în rechizitoriu din administrarea următoarelor mijloace de probă:

- declarațiile părții vătămate S.G.;

- declarațiile martorilor I.C., I.I., S.D., S.D.G. și B.C.;

- fișa intervenție eveniment din data de 11 mai 2012;

- declarația învinuitului Ș.D.

În procedura de cameră preliminară, inculpatul Ș.D. nu a formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală și nici din oficiu, judecătorul de cameră preliminară nu a invocat astfel de excepții.

Prin încheierea de ședință din 13 martie 2014, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 444/P/2012 din 23 decembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași privind pe inculpatul Ș.D.

Prin aceeași încheiere s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul Ș.D.

Înainte de începerea cercetării judecătorești, persoana vătămată S.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.500 lei, reprezentând valoarea ochelarilor pe care inculpatul i-a distrus atunci când a lovit-o, precum și cu suma de 21.500 lei, pentru acoperirea prejudiciului moral constând în umilirea sa de către inculpat și împiedicarea accesului către terenul aflat în proprietatea sa.

În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpatul Ș.D., partea civilă S.G., martorii I.C., I.I., S.D.G., B.M.C. și S.D.

Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, Curtea de Apel, analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

La data de 11 mai 2012, ora 21.00, partea vătămată S.G. se deplasa Ia volanul autoutilitarei pe care o deține, împreună cu doi prieteni de familie, respectiv soții I., către un teren aflat în proprietatea sa, situat pe raza com. Miroslava. Terenul aparținând părții vătămate se învecinează cu lacul Bîrca, concesionat la acea dată de inculpatul Ș.D.

În momentul în care a ajuns în dreptul anexelor ridicate de inculpat în apropierea lacului, a auzit strigăte prin geamul deschis al mașinii și a oprit pentru vedea ce s-a întâmplat. De autoutilitară s-au apropiat câteva persoane, între care se afla și inculpatul care s-a manifestat agresiv și, folosind un limbaj neadecvat, i-a cerut socoteală cu privire la accesul său în zonă. După ce partea civilă i-a spus inculpatului că se îndreaptă spre terenul pe care îl are în proprietate în pădure, s-a urcat la volanul autoutilitarei, pentru a-și continua deplasarea. în acel moment inculpatul a venit la portiera mașinii și prin geamul deschis din dreptul părții civile i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în fată. în urma agresiunii, ochelarii părții vătămate i-au căzut și s-au zgâriat.

Partea civilă a parcurs cu autoutilitara încă aproximativ 200 metri până pe terenul proprietatea sa, după care a parcat și a apelat serviciul de urgentă «112». în timp ce vorbea la telefon cu operatorul de la serviciul de urgentă, numitul S.G. a observat faptul că pe terenul său a oprit un autoturism, din care a coborât inculpatul, care era însoțit de încă un bărbat. Inculpatul avea în mână o secure și a continuat injuriile și amenințările, încercând să îl lovească și pe martorul I.I., care îi ceruse inculpatului să părăsească zona, întrucât se afla pe o proprietate privată.

La fata locului a venit un echipaj de politie, care a discutat cu partea civilă și i-a recomandat acesteia să depună plângere penală pentru infracțiunea de lovire.

Martorii I.I. și I.C. au confirmat situația de fapt așa cum a fost descrisă mai sus.

Inculpatul Ș.D. nu a recunoscut că a lovit pe partea civilă cu pumnul în fată, arătând că în acea seară el și partea civilă s-au înjurat reciproc și s-au îmbrâncit.

Declarațiile prin care inculpatul a negat că a lovit pe partea civilă cu pumnul în fată, au fost înlăturate, în condițiile în care din declarațiile martorilor I.I. și I.C. date în cursul urmăririi penale și menținute în faza de judecată rezultă cu certitudine că imediat după discuția pe care a avut-o cu partea civilă S.G. în legătură cu prezența sa cu mașina pe drumul de lângă ferma piscicolă de la lacul Bîrca, inculpatul Ș.D. a lovit pe partea civilă o singură dată cu pumnul în față.

Poziția procesuală a inculpatului a fost susținută de martorii S.D.G., B.M.C. și S.D., persoane care au lucrat pentru inculpat, care nu au probat lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție, declarând o variantă nereală, dar în favoarea inculpatului cu scopul de a-l exonera de răspunderea penală, motiv pentru care aceste mărturii vor fi înlăturate ca fiind nesincere,

Instanța a reținut că fapta inculpatului Ș.D., care, în seara zilei de 11 mai 2012, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față părții civile S.G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, instanța reține că de la data comiterii faptei, 11 mai 2012, până la judecarea cauzei a intrat în vigoare N.C.P.

Verificând succesiunea de legi în timp, instanța a constatat că fapta comisă de inculpat era încriminată în vechea reglementare în art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969 și sancționată cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amenda, iar în legea nouă se regăsește încriminată în art. 193 alin. (1) C. pen. și este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Comparând dispozițiile aplicabile C. pen. din 1969 și pe cele din N.C.P. prin prisma tuturor instituțiilor de drept penal incidente în cauză, instanța a reținut că legea veche îi creează o situație mai favorabilă inculpatului în raport cu limitele de pedeapsă mai reduse, dar și cu soluțiile pe care instanța le poate pronunța în rezolvarea acțiunii penale, respectiv mijloacele de individualizare a pedepsei în condițiile în care în conformitate cu prevederile acestei legi, instanța s-a orientat spre o soluție de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului Ș.D. pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, respectiv limitele de pedeapsă fixate de art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969, gradul de pericol social concret al faptei relevat de modul de săvârșire al acesteia și de persoana inculpatului, este avocat în Baroul lași, nu are antecedente penale și care a avut o poziție procesuală nesinceră.

Având în vedere cele menționate anterior, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului Ș.D. la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe reținute în sarcina sa.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de.art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. din 1969.

Având în vedere persoana inculpatului și faptul că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81 C. pen. din 1969, instanța de fond a apreciat că modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei este aptă să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C. pen. din 1968, respectiv să constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a inculpatului, cât și să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În consecință, în temeiul art. 81 C. pen. din 1969, prima instanță a suspendat condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare calculat potrivit art. 82 C. pen. din 1969 și a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și 84 C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, a suspendat și pedeapsa accesorie prev. de art. 71 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. din 1969.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut că în dovedirea întinderii pretențiilor civile reprezentând daune materiale partea civilă nu a depus la dosarul nici un înscris.

Pentru a se putea obține repararea prejudiciului, acesta trebuie să fie cert, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. în lipsa unor criterii de evaluare a acestui prejudiciu material, instanța nu a acordat părții civile daune materiale.

În ceea privește prejudiciul moral suferit de partea civilă, instanța a apreciat că acesta reprezintă rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al faptei ilicite și culpabile a inculpatului, prin care se aduce o vătămare valorilor și drepturilor extrapatrimoniale care sunt strâns legate de personalitatea umană.

Sub acest aspect, prima instanță a apreciat că acțiunea inculpatului, ca manifestare exteriorizată în sfera relațiilor sociale, a provocat, în concret, părții civile un prejudiciu cauzat personalității acesteia, respectiv prejudiciul nepatrimonial localizat la nivelul suferințelor fizice și psihice suferite.

În concret în ceea ce privește daunele morale în cuantum de 21.500 lei solicitate de partea civilă S.G., instanța a reținut că, față de specificul prejudiciului moral nepatrimonial, nu se poate apela la mijloace de probă materiale pentru determinarea întinderii despăgubirilor acordate cu acest titlu, urmând ca, în raport de ansamblul circumstanțelor de fapt ale cauzei, să se stabilească o sumă globală care să ofere o compensație părții civile pentru consecințele prejudiciabile suferite ca urmare a faptei inculpatului.

În consecință, la stabilirea întinderii despăgubirilor morale, instanța a avut în vedere împrejurarea că fapta inculpatului i-a cauzat părții civile suferințe fizice, inerente traumatismelor produse prin lovire.

Cât privește cuantumul daunelor morale solicitate, în lipsa unor criterii legale certe și obligatorii, având în vedere și împrejurarea că aceste sume nu trebuie să constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei ilicite și nici venituri nejustificate pentru victima prejudiciului, precum și principiul potrivit căruia stabilirea indemnizației destinate reparării prejudiciului moral se face în funcție de gravitatea prejudiciului moral și în conformitate cu principiul echității, a apreciat că suma solicitată de partea civilă cu titlul de despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 21.500 lei este prea mare, ea urmând să fie redusă la 2.000 lei, suma apreciată de instanță ca reprezentând o compensare efectivă, dar și o satisfacție echitabilă, pentru ansamblul prejudiciilor morale nepatrimoniale suferite de partea civilă ca urmare a lovirii suferite.

Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul Ș.D., criticând-o pentru netemeinicie în sensul reducerii pedepsei aplicată de instanța de fond prin acordarea unei mai mari eficiente circumstanțelor sale personale.

Analizând apelul exercitat de inculpat, înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Instanța de control judiciar constată că inculpatul Ș.D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de disp. art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni.

Examinând actele dosarului, instanța de control judiciar constată că prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre mediul special prevăzut de lege, apreciind că prin executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate este realizat scopul preventiv educativ al sancțiunii și se realizează și respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și circumstanțele personale ale inculpatului.

Instanța de control judiciar constată că, în mod corect, instanța de fond a avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, cărora Ie-a acordat eficiența cuvenită, printre care și datele care caracterizează persoana inculpatului.

Înalta Curte constată că, raportat la gradul de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat fapta de lovire (i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul în față, iar, ulterior agresiunii, inculpatul, însoțit de încă un bărbat, avea în mână o secure și a continuat injuriile și amenințările, încercând să îl lovească și pe martorul I.I.) și de valorile sociale puse în pericol, instanța de fond a individualizat în mod just cuantumul pedepsei aplicate, precum și modalitatea de executare a acesteia.

În contextul concret al cauzei, raportat la criteriile legale, prima instanță a avut în vedere în cadrul operațiunii de individualizare a pedepsei, modul în care inculpatul a acționat, instanța acordând eficiență, în mod just, atitudinii procesuale a inculpatului, care nu a recunoscut fapta, poziție infirmată de restul probatoriului.

Cât privește datele ce caracterizează persoana inculpatului, prima instanță a avut în vedere profilul moral și de personalitate pozitiv al inculpatului, cariera de avocat și vârsta acestuia, evidențiate în înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, apreciind în mod corect că, raportat la împrejurările comiterii faptei, nu se justifică valorificarea acestora ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, însă că un cuantum al pedepsei orientat spre mediul special prevăzut de lege și prin executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate este realizat scopul preventiv educativ al sancțiunii și se realizează și respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și circumstanțele personale ale inculpatului.

În consecință, neexistând motive care să justifice o reindividualizare a pedepsei aplicată inculpatului, instanța de control judiciar urmează să respingă apelul declarat, ca nefondat.

Examinând cauza și din perspectiva succesiunii de legi intervenită în cursul procesului, în vederea identificării legii penale mai favorabile inculpatului și având în vedere decizia definitivă și general obligatorie nr. 265 din data de 06 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, conform căreia, dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de control judiciar constată următoarele:

Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării apelului, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, Înalta Curte, secția penală, a constatat că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziția art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne același.

Determinarea caracterului „mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, așadar, atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.

Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.

În cauză, se constată că legea nouă sancționează infracțiunea săvârșită cu pedeapsa închisorii în limita minimă și maximă mai ridicate față de legea veche (art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969 prevedea închisoarea de la o lună la 3 luni sau amenda, iar N.C.P., în art. 193 alin. (1) C. pen. prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda) și, comparând cele două legi succesive, Înalta Curte, secția penală, constată că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege și modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei.

Din această perspectivă, comparând dispozițiile referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei din reglementarea veche cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei, se constată că legea veche este mai favorabilă, având în vedere condițiile de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, pe durata termenului de încercare sunt prevăzute obligații mai puține, etc).

Singurul element în virtutea căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este durata termenului de încercare (denumit termen de supraveghere în actuala reglementare), element insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă.

De altfel, la această concluzie conduc și prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform cărora, măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a C. pen.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ș.D. împotriva sentinței penale nr. 52 din 4 mai 2015 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ș.D. împotriva sentinței penale nr. 52 din 4 mai 2015 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2015.