ÎCCJ, decizie (scj.ro #86904)

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Circumstanța atenuantă a provocării

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală. Legea penală și limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale

Indice alfabetic:

Drept penal

-

aplicarea legii penale mai favorabile

-

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

-

circumstanța atenuantă a provocării

C. pen.,

art. 5, art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76, art. 195

În cazul în care instanța a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cu reținerea circumstanței atenuante a provocării, Codul penal anterior constituie legea penală mai favorabilă în raport cu noul Cod penal, întrucât noul minim special de 6 ani al pedepsei închisorii prevăzut în art. 195 pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte nu poate fi redus, ca efect al reținerii circumstanței atenuante a provocării, conform art. 76 alin. (1) din noul Cod penal, sub 4 ani închisoare.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 796 din 5 martie 2014

Prin sentința nr. 71 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, Secția penală, inculpatul C.G. a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută în art. 183 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispozițiilor art. 81 C. pen. anterior, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, calculat potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen. anterior.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (1) și (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. anterior.

S-a admis acțiunea civilă introdusă de partea civilă - Spitalul Județean de Urgență „S.” și a fost obligat inculpatul C.G. la plata sumei de 3.342,01 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă M.N. și a fost obligat inculpatul C.G. la plata către aceasta a sumei de 14.000 lei, cu titlu de daune materiale și a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 136 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de procuror, de partea civilă M.N. și de inculpatul C.G. împotriva sentinței penale nr. 71 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, a fost desființată în totalitate sentința atacată și în rejudecare:

Inculpatul C.G. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută în art. 183, cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86

1

C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 86

3

alin. (1) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii stabilite de instanța de fond pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă introdusă de partea civilă Spitalul Județean de Urgență „S.” și a fost obligat inculpatul C.G. la plata sumei de 2.339,4 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare victimă.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă M.N. și a fost obligat inculpatul C.G. la plata către aceasta a sumei de 9.800 lei, cu titlu de daune materiale și a sumei de 10.500 lei, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii, între alții, inculpatul C.G. a declarat, în termen legal, recurs.

Inculpatul C.G., invocând cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, a solicitat: în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 44 C. pen. anterior; în subsidiar, prin reevaluarea circumstanțelor atenuante deja reținute, să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Examinând recursul declarat de inculpatul C.G. în raport cu motivele de casare invocate și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, la 25 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 7 noiembrie 2013, situație în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față.

Cu privire la recursului inculpatului C.G.:

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, doar la chestiuni de drept.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva deciziilor pronunțate în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior.

În acest sens, se constată că, printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, a fost și cel reglementat anterior în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situație în care criticile formulate de inculpat care se subsumau acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, recursul limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior era unul dintre cele care permiteau, în mod excepțional, examinare situației de fapt de către instanța de recurs.

Această verificare nu mai este permisă de lege, cât timp art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior reglementează doar motive de casare ce vizează chestiuni de drept ale hotărârilor recurate. Astfel, criticile recurentului inculpat privind greșita condamnare și cererea de achitare în temeiul art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. anterior excede cazurilor de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.

Totodată, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei, prin reevaluarea circumstanțelor atenuante, în sensul reducerii cuantumului acesteia, nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se, așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.

Examinând, din oficiu, recursul declarat de inculpat și în raport cu prevederile art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată și apreciază după cum se arată în continuare:

- art. 183 C. pen. anterior prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani, în timp ce art. 195 C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 6 la 12 ani;

- în speță, împrejurarea că maximul special prevăzut în art. 195 C. pen. - 12 ani închisoare - este sensibil mai mic decât cel prevăzut în art. 183 C. pen. anterior - 15 ani închisoare - deși ar putea induce ideea că legea penală nouă este mai favorabilă, este lipsită de relevanță câtă vreme, ca efect al aplicării art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, pedeapsa stabilită inculpatului a fost coborâtă sub minimul special (de la 5 la 3 ani închisoare), cu aplicarea art. 86

1

C. pen. anterior;

- dacă s-ar proceda la schimbarea încadrării juridice, din art. 183 C. pen. anterior, în art. 195 C. pen., s-ar crea inculpatului, în propria cale de atac, o situație mai grea (contrar prohibiției exprimate în principiul

non reformatio in pejus

) sub următoarele aspecte:

- înlăturarea inevitabilă a circumstanțelor atenuante judiciare, prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, neavând corespondent în art. 75 C. pen.;

- circumstanța atenuantă a provocării (art. 73 lit. b C. pen. anterior - art. 75 alin. 1 lit. a C. pen.), definitiv câștigată cauzei, nu ar mai putea avea ca efect coborârea pedepsei sub minimul special (6 ani închisoare, potrivit art. 195 C. pen. în loc de 5 ani închisoare, potrivit art. 183 C. pen. anterior), art. 76 alin. (2) C. pen. anterior fiind înlocuit cu art. 76 alin. (1) C. pen., text de lege ale cărui prevederi sunt evident defavorabile inculpatului din moment ce ar conduce la aplicarea unei pedepse de minimum 4 ani închisoare (în loc de 3 ani închisoare);

- în acest cuantum (ce ar reprezenta minimul legal posibil, după cum deja s-a arătat), pedeapsa ar urma să fie efectiv executată într-un loc de deținere, aplicarea art. 91 alin. (1) C. pen. (privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere) fiind exclusă;

- evitarea încălcării principiului

non reformatio in pejus

nu ar fi posibilă decât prin „combinarea” art. 195 C. pen. cu art. 74 alin. (1) lit. a) și c), art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, adică prin crearea unei

lex tertia

, ceea ce, în mod evident, este inadmisibil.

Față de cele arătate, legea penală veche - Cod penal anterior - se învederează a fi mai favorabilă inculpatului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat și de inculpatul C.G. împotriva deciziei nr. 136 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori.