ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1020/2014

Deliberând asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 182 din 19 aprilie 2013, Tribunalul Galați l-a condamnat pe inculpatul T.N.A. la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 din C. pen. cu aplicarea art. 320

1

din C. proc. pen.

În baza art. 83 din C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 362/2012 a Judecătoriei Tecuci (definitivă la 21 august 2012) și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de aceea aplicată prin prezenta, în total inculpatul T.N.A. urmând a executa o pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 din C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului T.N.A. și conf. art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata executată de la 28 noiembrie 2012 la zi, respectiv 19 aprilie 2013.

Conform art. 7 din Legea nr. 78/2006 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitiva a prezentei hotărâri.

În baza art. 14 din C. proc. pen. și art. 1349 din C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 RON, despăgubiri materiale către partea civila I.I.M. și la plata de câte 20.000 RON cu titlu de daune morale către părțile civile: I.I.M., I.D.A. și I.F.A. (fiecare).

Conform art. 14 și 17 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 din C. civ., a fost obligat inculpatul la plata unei contribuții lunare de întreținere pentru minorul I.F.A.  în cuantum de 200 RON lunar de la data de 27 noiembrie 2012 și până la încetarea stării de nevoie a minorului.

S-au respins ca nefondate celelalte pretenții civile solicitate în cauză.

În baza art. 189 și 191 C. pen., a fost obligat inculpatul T.N.A. la plata sumei de 2.200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON onorariu apărător (urmărire penală) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 905 din 21 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați a fost trimis în judecată penală în stare de arest preventiv inculpatul T.N.A. pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 din C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele:

La data de 27 noiembrie 2012, inculpatul a mers în barul din com. Cudalbi, unde era administrator victima I.I., cu scopul de a consuma băuturi alcoolice, în bar fiind mai multe persoane, printre care martorii L.A., I.M., M.P. și P.G.

Inculpatul a consumat băuturi alcoolice la bar aproximativ 2 - 3 ore, împreună cu ceilalți tineri, după care a mers la un bar aflat în apropiere care era administrat tot de victima I.I., continuând și aici consumul de băuturi alcoolice.

Inculpatul T.N.A. a început să se certe cu ceilalți consumatori din bar, era sub influența băuturilor alcoolice și a pornit să facă scandal.

La un moment dat, în bar se afla și victima, iar când inculpatul a început să fie violent a intervenit martorul M.M. și i-a aplicat inculpatului două palme peste față, pentru a-l liniști.

În continuare inculpatul a avut aceeași atitudine agresivă, începând să spargă pahare și cești, motiv pentru care a intervenit victima I.I. și l-a imobilizat pe inculpat.

Datorită amplificării scandalului și a atitudinii violente a inculpatului T.N.A., cele mai multe persoane din bar au plecat spre locuințele lor.

Întrucât inculpatul nu se liniștise, continuând sa fie violent victima I.I. l-a rugat pe fiul său să prepare un ceai pentru inculpatul T.N.A., în ideea că acesta ar putea să se mai calmeze prin servirea unui ceai.

La un moment dat, a intrat în bar D.L., pe care inculpatul era foarte supărat și a încercat să îl lovească, motiv pentru care a luat ceașca cu ceai de pe tejghea și a aruncat-o cu putere spre martorul D.L.

Martorul D.L. s-a ferit pentru a nu fi lovit iar ceașca a lovit din plin pe victimă în partea stângă a gâtului, aceasta căzând la pământ din cauza loviturii puternice aplicate cu ceașca de către inculpat.

Martorii prezenți au încercat de îndată să acorde primul ajutor victimei I.I. și au chemat salvarea, dar în cele din urmă acesta a decedat până la sosirea ambulanței.

Potrivit raportului medico-legal de necropsie moartea victimei I.I. a fost violentă și s-a datorat în principal rupturii de vas cerebral care s-a produs ca efect al loviturii victimei cu corp contondent în zona gâtului.

S-a mai reținut că traumatismul mastoidian stâng și laterocervical stâng superior a produs ruptura de vas cerebral respectiv artera vertebrală stângă în zona de formare a trunchiului bazilar cu hemoragie puternică difuză cu inundație tetraventriculară.

Între traumatismul cauzat în zona gâtului victimei și decesul acesteia există un raport direct de cauzalitate condiționată de fragilitatea vasculară cerebrală, atrofia stratului muscular, arterial, leziuni incipiente de ateroscleroză, mici dilatații anevrismale.

Leziunile traumatice au fost datate din 27 noiembrie 2012, iar în sângele victimei I.I. s-a constatat o alcoolemie de 0,75 gr ‰.

În fața instanței, partea civilă I.I.M., soția victimei, a solicitat despăgubiri morale și materiale pentru ea și fiul său minor în vârstă de 14 ani și totodată a solicitat plata unei contribuții lunare de întreținere pentru minor.

Partea civilă I.D.R., fiul major al victimei, a solicitat despăgubiri morale de la inculpatul T.N.A.

La termenul de judecată din 5 aprilie 2013 inculpatul T.N.A., prin apărător și personal a precizat că nu dorește să mai dea declarații în cauză, recunoaște și regretă cele întâmplate și este de acord să fie judecată cauza prin aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. întrucât nu contestă mijloacele de probă aflate la dosar.

În respectarea și aplicarea disp. art. 320 C. proc. pen., instanța a constatat că în cauză au fost administrate în faza de urmărire penală probe legale și suficiente care confirmă situația de fapt, precum și vinovăția inculpatului T.N.A.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului T.N.A. care la data de 27 noiembrie 2012, în incinta unui bar, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, a lovit cu un corp contondent (ceașcă din porțelan) pe victima I.I. în zona latero-cervicală (gât și cap) cauzând o ruptură puternică de vas cerebral al victimei, ce a condus de îndată la decesul acesteia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 din C. pen.

La individualizarea pedepsei au fost luate în considerare în primul rând disp. art. 320

1

C. proc. pen., dar și celelalte dispoziții prevăzute de art. 72 C. pen. privind pericolul social al faptei, împrejurările și condițiile în care s-au produs circumstanțele acțiunii agresive a inculpatului, dar și persoana și conduita acestuia.

Prima instanță a apreciat că în cauză nu pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare din cele prevăzute de art. 74 C. pen. întrucât fapta comisă este extrem de gravă și a condus la decesul unei persoane.

Pe de altă parte, nu se poate aprecia sub nicio formă că inculpatul ar fi fost provocat de victima I.I. sau de o altă persoană, întrucât tocmai inculpatul a generat și întreținut conflictul din barul unde s-a produs decesul victimei.

Având în vedere că prezenta infracțiune a fost comisă în perioada de încercare, pentru pedeapsa anterioară de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 362/2012 a Judecătoriei Tecuci, definitivă la 21 august 2012, după aplicarea pedepsei principale prima instanță a dispus, conform art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiționate.

În ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut următoarele:

Soția victimei, numita I.I.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 200 milioane lei vechi reprezentând despăgubiri materiale și câte 6 miliarde lei vechi daune morale, atât pentru ea cât și pentru fiul minor I.F.A., în vârstă de 14 ani, solicitând, totodată, și o contribuție lunară de întreținere pentru minor.

Fiul major al victimei, numitul I.D.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu despăgubiri morale în cuantum de 6 miliarde lei vechi.

Verificând situația de fapt, vinovăția inculpatului și probele existente la dosar, prima instanță a apreciat că pretențiile civile invocate în cauză sunt fondate în bună parte, din următoarele motive:

În primul rând, despăgubirea materială de 200 milioane lei a fost acordată în totalitate, ea reprezentând cheltuielile efectuate de soția victimei cu înmormântarea acesteia și cu pomenile ulterioare și este probată cu înscrisurile depuse la dosar, această sumă fiind de altfel solicitată într-un cuantum echilibrat, rațional.

Cu privire la daunele morale solicitate de cele trei părți civile, acestea au fost acordate în cuantum de câte 20.000 RON pentru fiecare parte civilă, având în vedere trauma psihică suferită de cei doi fii ai victimei și de soția acesteia, ca urmare a agresiunii exercitate de inculpatul T.N.A.

Împotriva Sentinței penale nr. 182 din 19 aprilie 2013 a Tribunalului Galați au declarat apel inculpatul T.N.A. și părțile civile I.I.M., I.D.A. și I.F.A.

Prin Decizia penală nr. 270/A din data de 31 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de părțile civile I.I.M., I.D.A. și I.F.A.,  împotriva Sentinței penale nr. 182 din 19 aprilie 2013 a Tribunalului Galați.

A fost desființată în parte Sentința penală nr. 182 din 19 aprilie 2013 a Tribunalului Galați, numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei și, în rejudecare:

A majorat de la 20.000 RON la câte 45.000 RON cuantumul daunelor morale la care este obligat inculpatul T.N.A. către fiecare dintre părțile civile I.I.M., I.D.A. și I.F.A.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.N.A. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 383 alin. (1

1

) în referire la art. 350 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului T.N.A.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 28 noiembrie 2012 până la zi - 31 octombrie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant T.N.A. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu (avocat H.A.), în sumă de 200 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Prin motivele de apel formulate în scris, inculpatul T.N.A. a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, motivând că nu a acționat cu intenție, astfel că în sarcina lui ar trebui reținută infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat nu a mai susținut acest motiv de apel, invocând doar greșita individualizare a pedepsei, în sensul că, în raport cu împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea și cu atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, s-ar fi impus o pedeapsă mai blândă.

Părțile civile, prin motivele de apel formulate în scris de apărătorul ales, a criticat hotărârea primei instanțe, ca netemeinică atât în ceea ce privește latura penală, cât și latura civilă a cauzei.

Cu privire la latura penală, s-a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului este prea redusă în raport cu circumstanțele reale și personale, impunându-se a fi mărită.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a susținut că pensia de întreținere acordată minorului I.F.A. este prea redusă, impunându-se a fi majorată la 1.500 RON/lună.

Totodată s-a susținut că sumele de câte 20.000 RON acordate fiecăreia dintre părțile civile cu titlu de daune morale sunt prea reduse, justificându-se acordarea integrală a sumelor solicitate, de câte 150.000 euro.

Criticile formulate de părțile civile I.I.M., I.D.A. și I.F.A. sunt întemeiate numai în parte, în timp ce apelul declarat de inculpatul T.N.A. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Examinând cauza în raport cu motivele de apel, precum și oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt, iar încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul T.N.A. a fost stabilită în concordanță cu dispozițiile legale.

Astfel, din probele administrate în cursul urmăririi penale (sens în care Curtea are în vedere: procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, raportul de constatare medico-legală și declarațiile martorilor L.A., D.L., M.P., T.C. și P.G.) - probe pe care inculpatul și le-a însușit în totalitate, recunoscând săvârșirea faptei și solicitând ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii simplificate, prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. - rezultă că în ziua de 27 noiembrie 2012, în timp ce se afla într-un bar din comuna Cudalbi, județul Galați, inculpatul T.N.A., aflat sub influența băuturilor alcoolice, a aruncat cu putere o ceașcă de ceai în direcția martorului D.L., care s-a ferit, astfel că ceașca a lovit pe victima I.I. în partea stângă a gâtului, respectiv în zona latero-cervicală, provocându-i un traumatism mastoidian stâng și laterocervical stâng superior, cu ruptură de vas cerebral, leziuni care i-au cauzat decesul.

În condițiile în care inculpatul a aruncat cu putere ceașca de ceai în direcția martorului D.L., urmărind să-i cauzeze o vătămare corporală, dar acțiunea sa a avut ca rezultat moartea altei persoane - rezultat pe care nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă, în mod corect prima instanță a reținut că acesta a acționat cu praeterintenție, astfel că fapta sa întrunește elementele infracțiunii de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Prin urmare, nu fost primită favorabil critica formulată de inculpat, în sensul că fapta sa ar constitui infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că hotărârea primei instanțe este, totodată, legală și temeinică în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului T.N.A.

Având în vedere gradul concret de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită (reținându-se că inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a manifestat o deosebită agresivitate fizică și verbală față de mai multe persoane aflate în bar), urmarea produsă, precum și aspectele referitoare la persoana inculpatului, care nu are ocupație și este cunoscut ca o persoană violentă, în mod corect prima instanță a considerat că, chiar în condițiile aplicării prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. se impune aplicarea unei pedepse severe (pedeapsa de 6 ani închisoare este situată sub media limitelor speciale prevăzute de lege, reduse cu o treime) - aptă să îndeplinească scopul și funcțiile prevăzute de art. 52 C. pen.

Prin urmare, nu sunt întemeiate nici criticile formulate de inculpat, și nici cele formulate de părțile civile cu privire la individualizarea pedepsei.

Motivele de apel formulate de părțile civile sunt însă în parte întemeiate în ceea ce privește latura civilă a cauzei.

Sub acest aspect, având în vedere că decesul prematur al victimei, cauzat prin fapta ilicită a inculpatului, a fost de natură să provoace soției și fiilor acesteia o puternică suferință psihică, precum și faptul că membrii familiei vor fi lipsiți de sprijinul material și moral de care au beneficiat din partea victimei, Curtea apreciază că daunele morale acordate de prima instanță, de câte 20.000 RON, sunt prea reduse, nefiind în măsură să acopere prejudiciile morale cauzate părților vătămate.

Prin urmare, va fi majorat de la 20.000 RON la câte 45.000 RON cuantumul daunelor morale acordate fiecăreia dintre părțile vătămate I.I.M., I.D.A. și I.F.A.

Nu este însă întemeiat motivul de apel care vizează cuantumul obligației de întreținere acordată minorului I.F.A.

În condițiile în care victima nu era încadrată în muncă și nu s-au făcut dovezi privind obținerea de către aceasta a unor venituri stabile și cuantificabile, în mod corect prima instanță a avut în vedere, la stabilirea obligației de întreținere pentru minor, salariul minim pe economia națională.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T.N.A.

Inculpatul a depus motivele de recurs la data de 7 martie 2014 (data poștei), cu respectarea termenului prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Prin motivele scrise de recurs inculpatul a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul greșitei sale condamnări pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte în loc de ucidere din culpă, prin invocarea cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 13 C. proc. pen. anterior. Totodată, a solicitat să se facă aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

În termenul prevăzut de lege, inculpatul a formulat motive suplimentare de recurs prin care a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, susținând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii prin nereținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și a majorat, în mod nejustificat, cuantumul daunelor morale acordate părții civile.

Recursul formulat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 noiembrie 2013, stabilindu-se termen de judecată a recursului la data de 21 martie 2014.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 21 martie 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare, cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se află în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Examinând recursul formulat de inculpatul T.N.A. conform dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele motive:

Cu titlu preliminar, se impun următoarele considerații de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.

Din analiza conținutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că, prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislația procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce privește chestiunile de nelegalitate, menționate în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, recursul devenind așadar, o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, astfel că judecata nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

Prin urmare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situației de fapt, stabilirea vinovăției, individualizarea pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, instanța de recurs nu poate cenzura situația de fapt.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați la data de 31 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul a urmărit că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanța de apel, în condiții similare cu cea desfășurată de instanța de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluțiunea în fața instanței de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.

Criticile inculpatului vizează netemeinicia hotărârilor pronunțate în cauză, însă recursul este o cale ordinară de atac cu devoluție exclusivă în drept și nu mai este posibil un control integral din partea instanței, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în aceleași coordonate în care stabilirea adevărului, a situației de fapt și a vinovăției au avut loc în primele două grade de jurisdicție.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, stabilirea vinovăției ori reindividualizarea pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Criticile inculpatului vizând omisiunea instanței de a reține circumstanțe atenuante, greșita reținere a formei de vinovăție a praeterintenției în loc de a se constata că fapta a fost comisă din culpă, dar și nejustificata majorare a daunelor morale nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Astfel, Înalta Curte notează că motivele invocate de către inculpat privind omisiunea instanței de a reține incidența art. 74 C. pen. anterior dar și a culpei ca formă de vinovăție, prin trimitere la greșita reținere a situației de fapt și greșita interpretare a probelor de către instanțele de fond și de apel, nu se circumscriu noțiunii de "greșită aplicare a legii" și nu pot fi cenzurate de instanța de recurs prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Tot astfel, cuantificarea daunelor morale este o chestiune de apreciere și este exclusă cenzurii în recurs.

Din această perspectivă motivele de recurs care tind a antama situația de fapt sunt neîntemeiate prin raportare la faptul că acestea nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Critica subsumată cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. anterior, se referă la infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte pentru care inculpatul a fost condamnat deși, așa cum susține recurentul, fapta nu este prevăzută de legea penală.

Situația de fapt descrisă pe care instanța de recurs nu o poate cenzura conduce la concluzia că fapta inculpatului este prevăzută de legea penală fiind incriminată, la data comiterii, în art. 183 C. pen. anterior, context în care critica este neîntemeiată.

Examinând incidența legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat, precum și modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracțiune.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Controlul legalității unei hotărâri judecătorești în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond și apel ci și verificarea dacă prin ivirea unor situații ulterioare pronunțării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalității și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanțială.

În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situația în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.

Prin abrogarea cazului de casare menționat, în situația în care legea penală intervine înaintea soluționării cauzei în primă instanță sau în apel, iar aceste instanțe nu i-au dat eficiență, hotărârea de condamnarea va fi pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. anterior.

Situația în care legea penală intervine după pronunțarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidența temeiului de casare înscris în art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunțării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunțării, și nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecății în fond și apel.

Așadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunțării poate deveni contrară legii sau să aplice greșit legea în raport cu un element ulterior pronunțării, cum ar fi intervenția unei noi legi.

În cauză, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs fiind invocat în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

De altfel, principiul constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, instanța apreciază că alegerea legii penale mai blânde presupune într-o primă etapă stabilirea legii penale mai favorabile sub aspectul condițiilor de incriminare, a cerințelor privind tragerea la răspundere penală și a condițiilor de sancționare.

În etapele următoare, independent de legea care a fost identificată ca fiind mai blândă în prima fază, legea penală mai favorabilă trebuie determinată, distinct, pentru fiecare dintre celelalte norme penale incidente în cauză, între ele existând, de asemenea, autonomie.

Modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome și nu într-o manieră globală, se întemeiază pe interpretarea atât a dispozițiilor legale (art. 5 alin. (2) și art. 173 C. pen. care demonstrează că noțiunea de "lege penală" se referă la norme de drept cu caracter individual și nu legea în integralitatea ei) cât și a normelor tranzitorii în materia tratamentului pluralității de infracțiuni, a pedepselor complementare și accesorii, a suspendării condiționate a executării pedepsei și a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei (art. 10, art. 12, art. 15 și art. 16 din Legea nr. 187/2012).

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă, cu suficientă evidență, voința legiuitorului de a consacra mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile pe instituții autonome.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiții, se constată că infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare.

Astfel, potrivit art. 183 C. pen. anterior, care incriminează fapta de loviri cauzatoare de moarte, dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 180 - 182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani. Inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa principală de 6 ani închisoare, în condițiile reținerii dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior și a reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, astfel că individualizarea pedepsei s-a realizat în limite cuprinse între 3 ani și 4 luni și 10 ani închisoare, fiind orientată către minim.

În ceea ce privește efectele procedurii recunoașterii vinovăției, se constată că nu există diferențe între art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior și art. 396 alin. (10) cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor pedepsei cu o treime în aceleași condiții de reglementare.

Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracțiunii prev. de art. 195 C. pen. și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 la 12 ani. Ca urmare a aplicării dispozițiilor de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acestea vor fi cuprinse între 4 ani și 8 ani închisoare.

Astfel, având în vedere că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientată către minim, dar prin legea nouă limita minimă a fost majorată rezultă că legea penală veche este favorabilă inculpatului și nu se impune admiterea recursului pe acest aspect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 270/A din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Totodată, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la 21 martie 2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 270/A din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la 21 martie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2014.

Procesat de GGC - N