ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3231/2013

"Moartea numitului O.A. a fost violentă.

Ea s-a datorat comei consecutive unui traumatism cranio-cerebral, cu fracturi de calotă și bază craniană, cu ruptură durală, hemoragie subarahnoidiană, hematom subdural acut emisferic stâng, contuzii cerebrale, edem cerebral.

Leziunile constatate la necropsie au putut fi produse: - cele cranio-cerebrale, faciale și de la nivelul gâtului, prin lovituri cu corp dur contondent și corpuri înțepătoare (posibil coada și dinții unei furci).

Toate leziunile de violență constatate la necropsie au caracter vital.

Între leziunile cranio-cerebrale și deces există legătură directă de cauzalitate.

Loviturile au fost aplicate victimei aflate în ortostatism, dar și în clinostatism (leziunile toraco- abdominale din partea laterală dreapta a corpului) de către autorul situat în fața victimei, cât și din spate (plaga occipitală stânga, cu fractură eschiloasă subiacentă, fractură costală dreapta, situată pe arcul posterior).

În momentul morții victima se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,50 g‰ și o alcoolurie de 2 g‰ (valorile indică o intoxicație etanolică manifestată prin incoordonare psiho-motorie de un interval de timp de câteva ore între momentul consumului și deces, alcooluria mai mare decât alcoolemia semnificând o fază de eliminare a alcoolului).

Grupa sanguină a victimei este AII, Rh pozitiv.

Data probabilă a morții a fost 31 decembrie 2012." Prima instanță a considerat că situația faptică mai sus prezentată este dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare a infracțiunii, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice efectuate cu ocazia cercetării la fața locului, proces-verbal de verificare a gradului de rudenie dintre inculpat și victimă, copie a certificatului de deces al numitului O.Z., declarație parte civilă N.G., concluzii provizorii medico-legale privind moartea victimei O.A., raport medico-legal de necropsie din 12 ianuarie 2013 privind victima O.A., planșe fotografice efectuate cu ocazia necropsiei victimei, declarațiile inculpatului O.V., proces-verbal de reconstituire a săvârșirii infracțiunii, planșe fotografice efectuate cu ocazia reconstituirii infracțiunii, declarațiile martorilor O.D., R.V., V.I., O.M., O.N., precum și declarația de recunoaștere dată de inculpat în fața procurorului - toate acestea coroborate cu declarațiile inculpatului de asumare a situației faptice reținute în privința sa prin acru1 de sesizare. Inculpatul a solicitat ca judecarea sa să fie efectuată în baza dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, inculpatul a solicitat, prin apărător, reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de disp. art. 74 lit. b) și c) C. pen., cu consecința aplicării unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege. Totodată, a solicitat ca în procesul de individualizare a pedepselor să nu se dea eficiență doar stării de recidivă postcondamnatorii în care s-a aflat la momentul săvârșirii faptelor, prin aplicarea unui spor. Solicitarea inculpatului a fost respinsă, apreciindu-se că buna conduită a acestuia înaintea săvârșirii faptelor nu poate fi reținută atâta timp cât inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală; de asemenea, comportamentul procesual sincer sau prezentarea inculpatului în fața autorităților nu au fost reținute ca circumscriindu-se circumstanțelor atenuante sus-menționate, dată fiind starea de arestat preventiv a inculpatului, dar și semnificația cantitativă a consecințelor unor asemenea fapte penale, precum și rezonanța în rândul comunității a unor asemenea manifestări. Pentru considerentele arătate, prima instanță a apreciat ca fiind angajată vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății La individualizarea, conform art. 72 C. pen., a pedepselor aplicate inculpatului, au fost avute în vedere, în mod deosebit, natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracțiunilor (infracțiuni lezând valori legate de patrimoniu și tinzând să lezeze cea mai importantă valoare socială), corelativ cu elementele ce caracterizează persoana inculpatului. Astfel, s-a reținut că inculpatul O.V. nu se află la primul conflict cu legea penală, fișa de cazier judiciar a acestuia (dosar urm. pen.) evidențiind mai multe condamnări anterioare constituite, cu precădere, din infracțiuni de violare de domiciliu și furt. Totodată, s-a reținut că infracțiunile care fac obiectul cercetărilor în cauza pendinte au fost comise în condițiile art. 37 lit. b) C. pen., raportat la fiecare dintre infracțiunile reținute în cauză. Față de toate aceste aspecte, prima instanță a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea într-un cuantum situat peste limita minimă specială prevăzută de textele legale incriminatoare, reduse conform art. 320 1 C. proc. pen.; totodată, având în vedere conținutul juridic al infracțiunii de omor calificat, coroborat cu dispozițiile art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale a închisorii. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii. Sub aspectul laturii civile, prima instanță a constatat că partea civilă N.G., mama victimei, a reclamat pretenții civile în cauză în termenul legal prev. de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., solicitând a fi acoperite cheltuielile de înmormântare a victimei. Ca urmare, luând act de acordul inculpatului de a acoperi aceste pretenții civile (declarație inculpat dosar instanță), a dispus în consecință, în conformitate cu art. 14 și art. 346 C. proc. pen. Împotriva acestei sentinței penale, în termen legal, a declarat apel inculpatul O.V. solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac, desființarea, în parte, a hotărârii atacate, iar în rejudecare, aplicarea unor pedepse orientate spre limitele minime speciale prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, în raport de conduita sinceră manifestată pe parcursul procesului penal, precum și de împrejurarea că între el și victimă exista o relație de dușmănie provocată de conduita victimei. Prin Decizia penală nr. 195/A din 15 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul O.V., s-a desființat, în parte, Sentința penală nr. 243 din 27 mai 2013 a Tribunalului Galați, secția penală, iar în rejudecare: S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 6 ani, aplicată inculpatului O.V., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor și modificate după cum urmează: S-a redus de la 16 ani închisoare la 14 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) ref. la art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. S-a redus de la 6 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 14 ani închisoare, sporită la 15 (cincisprezece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 6 ani. S-au menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Prin aceeași decizie a fost menținută starea de arest a inculpatului, în baza art. 383 alin. (1 1 ) ref. la art. 350 C. proc. pen. Totodată, conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 1 ianuarie 2013 la zi. În considerentele acestei decizii s-a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului O.V. și, deopotrivă, și încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpat. Astfel, s-a reținut că din probele administrate în cursul urmăririi penale - probe pe care inculpatul și le-a însușit în totalitate, solicitând ca judecata să se desfășoare conform procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. - rezultă că în ziua de 31 decembrie 2012, în baza unei hotărâri anterioare și pe fondul unor relații de dușmănie, inculpatul O.V. a pătruns fără drept în curtea victimei O.A. (unchiul său), căreia i-a aplicat lovituri repetate, cu o furcă metalică, într-o zonă vitală (cap), provocându-i leziuni traumatice grave care au condus la decesul victimei, fapte care întrunesc, așa cum corect a reținut prima instanță, elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., și de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. Instanța de apel a apreciat însă că hotărârea primei instanțe este netemeinică în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, care au fost stabilite, pentru ambele infracțiuni, în apropierea limitelor maxime speciale prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, reduse cu o treime, conform prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În argumentare s-a reținut că, fără a pune la îndoială gradul foarte ridicat de pericol social al infracțiunilor - în special al infracțiunii de omor calificat -la individualizarea pedepselor nu se poate face abstracție de faptul că starea de dușmănie, pe fondul căreia au fost săvârșite faptele, a fost întreținută de comportarea necorespunzătoare a victimei față de mama inculpatului, și că, în condițiile nivelului redus de educație și de instruire școlară la care se află inculpatul, această S.e de dușmănie a constituit un factor determinant în luarea rezoluției infracționale. Or, deși în raport cu datele concrete ale cauzei, această împrejurare referitoare la motivul săvârșirii faptelor nu poate fi reținută drept circumstanță atenuantă, ea trebuie luată în considerare la individualizarea pedepselor - alături de celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (gradul de pericol social al faptelor, urmările produse, starea de recidivă a inculpatului și conduita procesuală sinceră a acestuia), criterii în raport cu care se impune aplicarea unor pedepse mai reduse decât cele stabilite de prima instanță. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul O.V., fără a motiva în scris calea de atac, în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. În condițiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen., termenul inițial fixat în cauză pentru judecarea recursului, 3 decembrie 2013, a fost preschimbat la data de 22 octombrie 2013. La termenul de dezbateri din 22 octombrie 2013, subsecvent consultării inculpatului, apărătorul desemnat să-i acorde asistență juridică a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate inculpatului în raport de conduita procesuală corectă adoptată de acesta de parcursul procesului penal, constând în recunoașterea săvârșirii faptei și colaborarea cu organele de urmărire penală. Examinând recursul declarat de inculpatul O.V. prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Prioritar, se constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 15 iulie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Totodată, se constată că inculpatul nu a motivat recursul în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., așa încât, potrivit art. 385 10 alin. (2 1 ) cu referire la art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar trece peste aspectul anterior arătat, se constată că recurentul inculpat O.V. a invocat critici care, în realitate, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât acestea vizează reducerea pedepsei aplicate inculpatului în raport de conduita procesuală corectă adoptată de acesta de parcursul procesului penal, constând în recunoașterea săvârșirii faptei și colaborarea cu organele de urmărire penală. Or, individualizarea pedepsei și a modului de executare a acesteia reprezintă o chestiune de apreciere asupra mai multor circumstanțe, operațiune care, chiar dacă se efectuează pe baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, astfel încât nu pot fi supuse examenului instanței de recurs. Se apreciază însă că aspectele invocate de recurentul inculpat ar fi putut fi examinate de către instanța de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de forma anterioară a textului art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., potrivit cu care hotărârile erau supuse casării "în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege". Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță. Ca urmare, în raport de natura criticilor invocate de inculpat, anume greșita individualizare a pedepsei aplicate, rezultă cu evidență că acestea nu se circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. De asemenea, se are în vedere și împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată în faza procesuală a apelului. În consecință, în raport de aspectele anterior menționate, se constată că susținerile inculpatului privind greșita individualizare a pedepsei nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. și nici celui prevăzut de art 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.V.. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.