ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1457/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1457/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 50 din 26 ianuarie 2012 a Tribunalului Galați, secția

penală, a fost condamnat inculpatul D.I. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”, prevăzută

de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului,

pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată durata reținerii, aferentă zilei de 06 octombrie 2011, precum

și durata arestului preventiv, de la 19 octombrie 2011, până la zi.

În temeiul art. 14 și art. 346 alin.

(1) C. proc. pen., cu referire la art. 998 și urm. C. civ., a obligat inculpatul

la plata către partea civilă U.I. a sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri

pentru daune materiale.

În temeiul art. 14 și 346 C. proc.

pen., cu referire la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 3.545,81 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, către partea

civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D.I., în

vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a obligat pe inculpatul D.I. la plata sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 949/P/2011 din 08

decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, s-a dispus trimiterea

în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.I., pentru săvârșirea

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183

C. pen.

În sinteză, conform actului de sesizare

a instanței, s-a reținut că, la data de 29 mai 2011, pe fondul unui conflict, a

aplicat victimei U.C., o lovitură cu pumnul în zona feței, urmare căreia victima

a fost proiectată pe un plan dur (șanț din beton), producându-i-se un traumatism

cranio-cerebral cu hematom subdural stâng, ce a dus, în cele din urmă, la decesul

acesteia. Actele de cercetare penală și probele administrate constau în următoarele:

- proces-verbal de fixare a locului faptei,

însoțit de planșă fotografică;

- raport medico-legal de necropsie din

10 iunie 2011;

- declarația părții civile U.I.;

- declarațiile inculpatului D.I.;

- proces-verbal de reconstituire, însoțit

de planșă fotografică;

- declarațiile martorilor R.C., D.P., P.M.,

D.A., Ț.M.M., M.C., C.Z., B.V., Ț.C. și S.C.

Având în vedere că inculpatul D.I. a solicitat

judecarea prin procedura simplificată, prevăzută de art. 320

1

C.

proc. pen. („pledarea vinovat”), în baza probelor administrate la urmărirea penală,

instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 29 mai 2011, inculpatul D.I.

împreună cu martorul M.C. au plecat de la domiciliul inculpatului, înspre domiciliul

numitei S.G., pentru ca martorul să-și ia niște acte de identitate, deplasarea acestora

făcându-se cu ajutorul unui motoscuter. Inculpatul și martorul M.C. se cunoșteau

întrucât martorul lucrase anterior la construcția unei case aparținând unui frate

de-al inculpatului, D.M.

Inculpatul D.I. și martorul M.C. au rămas

la domiciliul numitei S.G. aproximativ o oră, după care, tot cu ajutorul motoscuterului,

s-au întors. Pe drum, inculpatul i-a propus martorului să meargă la un bar pentru

a consuma bere, propunere cu care martorul a fost de acord.

În acest scop, în jurul orelor 17-18, cei

doi au mers la magazinul aparținând SC M. SRL, unde la acel moment era de serviciu

martorul R.C. Pe terasa localului respectiv se aflau U.C., martorul B.V. și numitul

S.M., care consumau bere. La rândul său, martorul M.C. a comandat trei beri și a

mers la grupul arătat mai sus, unde au continuat să consume bere.

La un moment dat, martorul M.C. și victima

U.C. au plecat de pe terasa localului și s-au retras pe un podeț de piatră, situat

în fața porții locuinței martorei P.M., situată la o distanță de circa 100 de metri.

În tot acest timp, inculpatul a rămas singur

lângă motoscuter, la o distanță de circa 2-3 metri de victimă și de martor. În locul

respectiv, inculpatul și martorul M.C. au rămas aproximativ o oră, după care inculpatul

a fost apelat telefonic de către concubina sa, martora Ț.M.M. Martora i-a cerut

inculpatului să vină să o ia de acasă, pentru a o plimba cu motoscuterul, lucru

pe care inculpatul l-a și făcut. În continuare, inculpatul a plecat, a luat-o pe

martoră de la domiciliul său și, după aproximativ o oră s-a întors cu aceasta la

localul SC M. SRL, acest lucru întâmplându-se în jurul orelor 20.

Atunci când inculpatul D.I. a revenit la

local, victima U.C. și martorul M.C. se aflau tot în fața porții locuinței martorei

P.M., iar în momentul la care inculpatul a trecut prin fața acestora, victima a

adresat cuvinte jignitoare la adresa martorei Ț.M.M.

După parcurgerea unei distanțe de circa

50 de metri, inculpatul D.I. a întors motoscuterul și a mers la victimă, pe care

a lovit-o cu pumnul, o singură dată, în zona gâtului. În urma loviturii, victima

U.C. a căzut, posibil cu fața în jos, într-un șanț betonat cu adâncimea de aproximativ

70 cm. În urma proiectării în șanțul respectiv, victima U.C. și-a pierdut cunoștința

și nu mai vorbea, context în care martorul M.C. i-a cerut ajutorul inculpatului

pentru a ridica victima din șanțul respectiv, ajutor refuzat de către acesta.

Potrivit declarațiilor date ulterior, inculpatul

D.I. a plecat „de frică” de la locul faptei spre domiciliul său, însoțit de către

martora Ț.M.M. După aproximativ 20 de minute de la sosirea acestora la domiciliul

inculpatului, acolo a venit și martorul M.C., care i-a reproșat inculpatului că

a lovit-o pe victimă și i-a spus inculpatului „hai să mergem să-l ridicăm de acolo”.

De această dată, inculpatul a fost de acord

și, împreună cu martorii M.C. și Ț.M.M., s-a întors în locul respectiv, unde victima

se afla întinsă lângă marginea drumului. Nici de această dată, aceștia nu au intervenit

în ajutorul victimei, plecând pur și simplu de acolo.

A doua zi, în jurul orelor 07,30, victima

U.C. a fost observată căzută la pământ, lângă șanț, de către martorul R.C., vânzătorul

de la SC M. SRL. Acesta nu a dat însă atenție victimei și a procedat la deschiderea

magazinului. La un interval scurt de timp, martorul R.C. a fost solicitat de martorul

D.A. să-i dea un pahar cu apă pentru a acorda primul ajutor victimei. La acel moment

victima mai trăia, dar era incoerentă și nu putea să vorbească.

În continuare, martorul R.C. a anunțat

S.N.U.A.U. 112 și după aproximativ 20 de minute victima U.C. a fost transportată

cu o ambulanță la Spitalul municipal Tecuci și apoi la Spitalul Clinic Județean

de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, unde a fost adusă în stare de comă.

La data de 09 iunie 2011, orele 18,00,

s-a înregistrat decesul victimei U.C.

Din concluziile raportului medico-legal

de necropsie a rezultat că moartea numitului U.C. a fost violentă secundară și s-a

datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutive unei tromembolii pulmonare,

complicație survenită postoperator, după un traumatism cranio-cerebral mediu, cu

comă CGS=10/llp, hemiplegie dreapta, disfazie, cu hematom subdural acut emisferic

stâng masiv, ce a impus intervenție chirurgicală de urgență pentru cura chirurgicală

a hematomului. Traumatismul cranio-cerebral cu hematom subdural acut emisferic stâng,

hemoragie subarahnoidiană stânga și contuzie cerebrală temporală stânga a putut

fi produs prin cădere de la același nivel, prin hetero sau autopropulsie, și poate

data din 29 mai 2011. Dat fiind că la internare nu se consemnează vreo leziune post-traumatică

epicraniană recentă, iar în regiunea temporo-parietală stânga s-a intervenit chirurgical

și în protocolul operator nu se menționează vreun infiltrat hemoragie epicranian,

nu s-a putut aprecia de către medicul legist dacă infiltratul hemoragie descris

la necropsie este datorat doar intervenției neurochirurgicale, ori a existat o marcă

traumatică consecutivă unui impact cranian lateral stâng. Lipsa unui alt infiltrat

hemoragic epicranian și timpul scurs între căderea din 29 mai 2011 și data morții,

în care e posibil ca o contuzie epicraniană minoră să se fi resorbit, nu a permis

stabilirea locului impactului cranian în momentul căderii. Cicatricile occipitale

prezentate de victimă sunt vechi, fără legătură de cauzalitate cu traumatismul din

data de 29 mai 2011. Fractura parietală stânga iradiată din marginea posterioară

a craniectomiei, nefiind precizată pe CT cranian sau în protocolul operator, este

posibil să fi fost produsă intraoperator, în momentul trepanării craniului.

La necropsie s-au constatat: avulsie recentă

a incisivului central superior stâng și echimoză a buzei inferioare, echimoză laterocervicală

dreapta cu infiltrat subiacent, echimoze roșietice la nivelul pumnilor, fracturi

costale bilaterale C6-C7 drepte și C4-C7 stângi, infiltrat hemoragic subcapsular

lob hepatic stâng, leziuni ce au putut fi produse pe parcursul internării, în timpul

manevrelor de intubare și de masaj cardiac extern, ca și prin imobilizarea pacientului.

Acestea nu au legătură de cauzalitate cu traumatismul din 29 mai 2011 și cu decesul.

Pe toracele antero-lateral drept s-a constatat o mică echimoză produsă prin lovire

cu sau de corp contondent, ori comprimare cu degetul, leziune ce poate data de circa

o săptămână, posibil și din 29 mai 2011.

S-a apreciat de către medicul legist că,

între traumatismul cranio-cerebral și deces există legătură de cauzalitate indirectă,

decesul survenind datorită complicației postoperatorii - trombembolie pulmonară.

În lipsa acesteia, traumatismul cranio-cerebral ar fi necesitat 65-80 zile de îngrijiri

medicale pentru vindecare, cu mențiunea că leziunile cranio-cerebrale au pus în

primejdie viața victimei.

După sesizarea instanței, la termenul de

judecată din data de 17 ianuarie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești,

în prezența apărătorului ales, inculpatul D.I. a solicitat instanței să fie judecat

potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel, inculpatul a arătat

că recunoaște în totalitate faptele, în modalitatea reținută în actul de sesizare,

și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, pe care le cunoaște și le însușește. Instanța de fond a procedat la audierea

inculpatului în acest sens și, având în vedere poziția procesuală a acestuia, a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. (respectiv, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă

- dincolo de orice dubiu rezonabil - că fapta dedusă judecății în prezenta cauză

există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat), motiv pentru care

a admis cererea formulată de inculpat. În apărare, s-au depus acte în circumstanțiere

(referat de anchetă socială întocmit de Serviciul Public de Asistență Socială din

cadrul Primăriei com. Corod).

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de fond a constatat că declarația de recunoaștere a inculpatului se coroborează

- dincolo de orice îndoială rezonabilă - cu celelalte mijloace de probă administrate

în cauză.

Față de împrejurările concrete în care

s-a petrecut fapta dedusă judecății, astfel cum aceasta a fost descrisă mai sus,

în acord cu opinia exprimată de către procuror prin rechizitoriu, instanța de fond

a apreciat că nu se justifică reținerea circumstanței atenuante legale prevăzute

de art. 73 lit. b) C. pen., cum s-a solicitat de către inculpat, prin apărător ales.

Astfel, reține instanța de fond că în faza

de început a cercetărilor, inculpatul a declarat că „(...) acesta din urmă (n.n.

- victima U.C.) i-a adresat concubinei mele (n.n. - martora Ț.M.M.) cuvinte jignitoare,

iar eu auzind acestea am coborât de pe motoscuter lăsând concubina să-l țină, am

mers la U.C. și l-am îmbrâncit cu mâna, acesta căzând în șanțul betonat din fața

locuinței numitei P.M. (...)”. Ulterior, cu prilejul audierii sale de către procuror,

inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, susținând însă că, anterior loviturii,

victima U.C. ar fi încercat să-l lovească, dar nu a reușit datorită stării de ebrietate.

Acest din urmă aspect relatat de către inculpat cu prilejul audierii sale de către

procuror nu a fost confirmat însă de către vreunul dintre martorii oculari M.C.

și Ț.M.M. Pe de altă parte, în opinia instanței de fond apare ca fiind dovedit faptul

că victima U.C. a adresat cuvinte jignitoare concubinei inculpatului, atât martora

Ț.M.M., cât și martorul M.C. confirmând declarația inculpatului cu privire la acest

aspect.

A menționat instanța de fond că, întradevăr,

potrivit doctrinei și jurisprudenței, actul provocator al victimei poate să fie

îndreptat nu numai împotriva infractorului, ci și împotriva altei persoane. Însă,

chiar și într-o atare situație, se cere ca actul provocator să fie de o anumită

gravitate și să aibă aptitudinea de a genera singur, fără a intra în concurs cu

alte cauze, o stare de tulburare sau emoție care, la rândul ei, să se constituie

în cauza subiectivă (motivația) care devine determinantul psihic ce generează infracțiunea.

În prezenta cauză penală însă, arată instanța

de fond, chiar dacă inculpatul era legat afectiv de martora Ț.M.M. (cu care întreținea

o relație de concubinaj, având și un copil împreună), nu conduita victimei a contribuit

în mod decisiv la săvârșirea infracțiunii de către inculpat. Sub acest aspect, relevantă

este declarația martorului M.C. care a precizat că, la momentul la care l-a întrebat

pe inculpatul D.I. de ce a lovit-o pe victimă, acesta a răspuns „...știe el ...este

o treabă mai veche”.

Astfel fiind, în opinia instanței de fond

apare cu evidență că, de fapt, ceea ce a determinat riposta violentă a inculpatului

nu a fost conduita din ziua respectivă a victimei (aceasta fiind doar ocazia, prilejul),

ci preexistența unor relații de dușmănie, de antipatie între inculpat și victimă.

Or, într-o asemenea situație, nu se poate reține „scuza provocării”. În plus, menționează

instanța de fond, acțiunea pretins provocatoare din partea victimei nu a fost de

natură a aduce o atingere gravă demnității inculpatului, în sensul cerut de legiuitor,

injuriile adresate de victimă concubinei inculpatului neputând fi luate în serios,

dată fiind vădita stare de ebrietate a acesteia. Împrejurările concrete în care

au fost adresate respectivele injurii, astfel cum au fost mai sus descrise, nu pot

fi apreciate ca fiind de natură să reducă posibilitățile de autocontrol ale inculpatului

și să determine la acesta reacții care în condiții normale nu s-ar fi produs.

La individualizarea pedepsei, în conformitate

cu dispozițiile art. 72 C. pen., instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol

social concret al faptei comise de către inculpat, natura și importanța valorii

sociale căreia i s-a adus atingere, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru

infracțiunea săvârșită [reduse cu o treime ca urmare a aplicării în cauză a dispozițiilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.], datele ce caracterizează persoana

inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Dată fiind gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, apreciată mai

cu seamă prin prisma urmării grave produse, instanța de fond a înțeles să nu rețină

în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) C. pen., deși inculpatul a avut o atitudine sinceră, de colaborare

cu organele judiciare pe tot parcursul procesului penal, și nu figurează în evidențe

cu antecedente penale.

Nereținerea vreunei circumstanțe atenuante

în favoarea inculpatului a fost determinată și de atitudinea pe care inculpatul

a avut-o față de victimă în momentele imediat ulterioare comiterii faptei, acesta

refuzând să acorde orice ajutor victimei, lăsând-o căzută în șanț și favorizând

astfel agravarea stării acesteia. Acest comportament relevă o periculozitate sporită

în persoana inculpatului, acesta dovedind în momentele respective orice lipsă de

regret în legătură cu fapta comisă.

Totuși, ținând seama de circumstanțele

care caracterizează persoana inculpatului, constatând că acesta a regretat sincer,

în cele din urmă, fapta comisă, instanța de fond a orientat pedeapsa ce a fost aplicată

spre minimul special prevăzut de lege, minim determinat ca urmare a reținerii cauzei

de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. De asemenea, s-a ținut seama și de constatarea medicului legist potrivit căreia,

între traumatismul cranio-cerebral și deces există legătură de cauzalitate indirectă,

decesul survenind datorită complicației postoperatorii, fără însă a se acorda acestei

împrejurări caracterul unei circumstanțe atenuante sau agravante.

Raportat la modalitatea de săvârșire a

faptei deduse judecății, dar mai ales la gravitatea deosebită a urmării produse

de aceasta, urmare favorizată și de comportamentul total inuman adoptat de inculpat

după comiterea faptei, instanța de fond a apreciat că scopul și funcțiile pedepsei

ce urmează a fi aplicată inculpatului D.I. pot fi atinse numai prin executarea efectivă

a acesteia, orice altă modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei

nefiind adecvată gradului concret de pericol social al infracțiunii și, respectiv,

periculozității dovedite de inculpat.

Sub aspectul laturii civile, instanța de

fond a reținut că s-a constituit parte civilă U.I., fratele victimei, acesta solicitând

obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale,

constând în cheltuielile efectuate sau care urmează a fi efectuate cu înmormântarea

și pomenirea victimei. Totodată, s-a constituit parte civilă Spitalul Județean Clinic

de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, pentru suma de 3.545,81 RON, reprezentând

cheltuielile efectuate pentru spitalizarea victimei U.C. în perioada 30 mai-09

iunie 2011 (adresa din 15 noiembrie 2011).

La termenul de judecată din data de 17

ianuarie 2012, întrebat fiind, inculpatul D.I. a arătat că este de acord să despăgubească

integral părțile civile, la nivelul sumelor solicitate de acestea.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul

D.I.,

criticând soluția instanței

de fond pentru nelegalitate și netemeinicie. Sub aspectul nelegalității a arătat

inculpatul, prin apărător, că în mod greșit instanța de fond nu a reținut dispozițiile

art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special, deoarece

victima, anterior conflictului, ar fi insultat și injuriat pe concubina sa, fapt

ce a dus la riposta sa. Sub aspectul netemeiniciei, a arătat că instanța de fond

nu a reținut dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și nu a coborât

pedeapsa până la un nivel care să facă aplicabile disp.art. 86

1

C.

pen. (suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei).

Prin decizia penală nr. 44/A din 27

februarie 2012 Curtea de Apel Galați, secția penală, a admis apelul declarat de

inculpatul D.I., a desființat, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare

a redus de la 4 ani închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale apelate.

Prin decizie, a fost menținută starea de

arest preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii

din data de 06 octombrie 2011 și durata arestării preventive începând cu 19

octombrie 2011 la zi.

Pentru a dispune în acest sens, instanța

de prim control judiciar a reținut următoarele:

În primul rând, s-a apreciat că nu pot

fi reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. (starea de provocare) deoarece,

așa cum a arătat și instanța de fond, la momentul la care victima U.C. a adresat

cuvinte jignitoare concubinei inculpatului, acesta se afla sub influența băuturilor

alcoolice, iar actul provocator, venit din partea unui om în stare avansată de ebrietate

nu avea gravitatea și aptitudinea de a genera, singur, o emoție atât de puternică

încât să justifice actul violent, de o deosebită intensitate, al inculpatului. Pe

de altă parte, din declarația martorului M.C., rezultă că între inculpat și victimă

exista o relație conflictuală mai veche, rezultând indicii că inculpatul a premeditat

atacul și a profitat de starea de ebrietate a victimei.

În al doilea rând, s-a apreciat că nu pot

fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, prev. de art. 74 lit. a) și c) C.

pen. deoarece, pe de o parte, simpla lipsă a antecedentelor penale nu echivalează

cu subzistența circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C.

pen., iar pe de altă parte, prezența inculpatului în fața autorităților s-a datorat

faptului că acesta a fost cercetat în stare de arest.

În al treilea rând, a reținut instanța

de apel că inculpatul a avut o atitudine parțial sinceră și nu a depus eforturi

pentru acoperirea pretențiilor civile ale părții civile U.I.

Analizând apelul declarat, din oficiu,

potrivit prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat,

însă, că este fondat sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, respectiv

al cuantumului acesteia, cu următoarea motivare:

Inculpatul este tânăr și se află la prima

confruntare cu legea penală.

Având în vedere și natura infracțiunii

săvârșite, lovituri cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.), care implică existența

unei praeterintenții (intenție depășită, intenție grefată pe o culpă), se impune

reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului către minimul special rezultat

din aplicarea disp. art. 183 C. pen. și art. 320 C. proc. pen.

Împotriva deciziei, inculpatul D.I. a declarat

prezentul recurs,

motivele

fiind menționate în partea introductivă a prezentei hotărâri judecătorești (în esență,

fiind reluate criticile cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, cuantum

și modalitate de executare, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.). În sinteză, prin apărător ales, potrivit motivelor scrise

de recurs (fii.13-15), recurentul-inculpat a criticat cele două hotărâri judecătorești

pentru greșita nereținere a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit.

b) și art. 74 lit. a) și c) din C. pen., precum și pentru greșita neaplicare a unei

modalități de executare neprivativă de libertate.

Recursul inculpatului va fi respins ca

nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

În prealabil, Înalta Curte constată că

motivele de recurs sunt aceleași ca cele de apel și, totodată, că au fost expuse

ca apărări la instanța de fond, ambele instanțe examinându-le și, cu argumente convingătoare,

justificând netemeinicia lor.

În aceste condiții - pe de o parte, a neadministrării

unor probe noi, iar pe de altă parte, a reluării de către apărare a acelorași argumente

de fapt și de drept (deja expuse la cele două niveluri de jurisdicție - fond și

apel) - Înalta Curte își însușește integral considerațiile menționate în cele două

hotărâri atacate cu privire la nereținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de

art. 74 lit. a) și c) C. pen. și prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., precum și

la modalitatea de executare a pedepsei (necesitatea executării efective a acesteia),

apreciind că nu se impune reluarea acestora, ci numai unele completări, după cum

urmează:

Potrivit art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate

în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute

de lege. Conform art. 72 C. pen., care prevede criteriile generale de individualizare,

la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale

a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal;

de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., este sancționată cu închisoare de la 5

la 15 ani.

La solicitarea inculpatului, în primă instanță,

acesta a fost judecat potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. conform căreia a beneficiat de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă

[art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.], pedeapsa aplicabilă fiind situată

între 3 ani și 4 luni închisoare și 10 ani închisoare.

Inculpatului i-a fost aplicată, în primă

instanță, o pedeapsă de 4 ani închisoare, iar în apel pedeapsa a fost redusă la

3 ani și 4 luni închisoare, adică egală cu limita minimă a pedepsei aplicabile.

În consecință, în raport cu criteriile

legale de individualizare judiciară a pedepsei, cererea inculpatului pentru reducerea

pedepsei nu este întemeiată, gravitatea concretă a faptelor nejustificând convingerea

că scopul pedepsei aplicate poate fi atins printr-un cuantum mai redus al acesteia.

Recunoașterea faptelor și sinceritatea

manifestată în fața organelor judiciare a primit deja relevanța juridică prin reducerea

cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, aceleași

împrejurări

neputând să producă, simultan, și alte efecte juridice specifice circumstanței atenuante

prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Așa cum au constatat ambele instanțe, nu

sunt îndeplinite cerințele circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen., respectiv ale circumstanței atenuante prevăzută de art. 73

lit. b) C. pen. referitoare la „starea de provocare”, dar nici cerințele referitoare

la aplicarea unei modalități neprivative de libertate de executare a pedepsei pentru

următoarele motive:

Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe

atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare

reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil

de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse

sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei

individualizări a pedepsei, astfel:

- „conduita bună”, în sensul art. 74

lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să identifice simpla împrejurare a „lipsei antecedentelor

penale” cu circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C.

pen. ar fi elaborat textul legal în acest sens;

- „stăruința depusă de infractor pentru

a înlătura rezultatul infracțiunii sau de a repara paguba pricinuită”, în sensul

art. 74 lit. b) C. pen., nu se reduce la manifestarea verbală a acordului inculpatului

de a plăti sumele de bani cu titlu de despăgubiri.

Celelalte date personale ale inculpatului,

așa cum s-a menționat anterior, au fost avute în vedere ca și criterii de individualizare

a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen.

Este neîntemeiată și critica inculpatului

cu privire la nereținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de

art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie

circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări

sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin

violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită

gravă”.

Existența tulburării sau emoției, în sensul

art. 73 lit. b) C. pen., și intensitatea acestora, nu se pot reține de organul judiciar

pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe,

în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora,

și fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective. Astfel, întrucât

dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. presupun atât examinarea unor împrejurări

exterioare care influențează starea psihică a făptuitorului, cât și examinarea semnificației

acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenței unor criterii

cu valoare absolută (și, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la

procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare

și-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunța

total la criteriile obiective în aprecierea existenței sau inexistenței „stării

de provocare”. Pentru reținerea „stării de provocare”, în sensul art. 73 lit.

b) C. pen., nu se poate face abstracție de unele criterii obiective cum ar fi compararea

reacției făptuitorului cu reacția „omului mediu” supus unei provocări similare,

cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului,

inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator

etc.

În

prezenta cauză însă, în acord cu ambele instanțe, Înalta

Curte apreciază că nu se poate reține „starea de provocare”, în sensul art. 73

lit. b) C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective și nici a celor obiective.

Probatoriul administrat nu confirmă apărarea

inculpatului în sensul că „ar fi fost provocat” prin una din modalitățile prevăzute

de art. 73 lit. b) C. pen. („prin violență, printr-o atingere gravă a demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă”).

Așa cum corect au menționat ambele instanțe,

remarcându-se considerentele instanței de fond, verificarea îndeplinirii cerințelor

prevăzute de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. - obligatorie pentru reținerea circumstanței

atenuante - se face în concret, în raport cu fapta și împrejurările săvârșirii acesteia,

precum și în raport cu persoanele implicate.

Simpla adresare a unor cuvinte jignitoare

concubinei inculpatului, de către victima aflată într-o evidentă stare de ebrietate,

stare cunoscută recurentului-inculpat, nu îndeplinește cerințele anterior menționate;

de altfel, așa cum corect a reținut instanța de fond, în realitate, altul a fost

motivul acțiunii violente a inculpatului (existența unui conflict mai vechi între

inculpat și victimă, conflict care însă nu îndeplinește cerința unei acțiuni/atitudini

imediate, actuale a victimei, acțiune de natură să atragă existența unei puternice

tulburări sau emoții).

În final, Înalta Curte - fără a relua argumentele

celor două instanțe - apreciază că scopul pedepsei, astfel cum este menționat în

art. 52 C. pen., nu poate fi realizat decât prin executarea efectivă a pedepsei,

nu prin modalități neprivative de libertate.

Așa cum s-a reținut în cele două hotărâri

atacate conduita inculpatului exclude categoric convingerea instanței că acesta

a realizat, efectiv, consecințele grave ale faptei sale și și-a asumat, pe deplin,

răspunderea pentru aceasta.

În primul rând, pentru a-și „consolida”

apărarea cu privire la „starea de provocare”, inculpatul a afirmat că, în prealabil,

el ar fi fost cel lovit de victimă, probele administrate neconfirmând această apărare.

În al doilea rând, este relevantă atitudinea

de dezinteres a inculpatului față de viața victimei. În două etape inculpatul a

respins orice demers umanitar care, poate, ar fi fost de natură să salveze viața

victimei; de asemenea, a văzut că victima, aflată în evidentă stare de ebrietate,

în urma loviturii aplicate a căzut într-un șanț betonat, cu adâncimea de circa 70

cm, împrejurare care, pe de o parte, a făcut posibilă observarea acesteia foarte

târziu, abia a doua zi, iar pe de altă parte, a fost de natură să agraveze consecințele

loviturii aplicate, mai ales că victima a fost, practic, abandonată pe timpul nopții,

în luna mai, în stare de inconștiență, stare constatată de inculpat și de martori.

Acest comportament al inculpatului sugerează rezonabil, în final, ipoteza îndepărtării

oricărei șanse de salvare a vieții victimei.

În concluzie, în acord cu cele două instanțe,

Înalta Curte - însușindu-și argumentele instanței de fond și ale instanței de apel,

expuse în partea expozitivă a hotărârilor atacate, secțiunea referitoare la individualizarea

judiciară a pedepsei - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului și modalitatea

de executare răspund atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., cât și scopului

prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporționalității între gravitatea

faptei și datele personale ale făptuitorului.

Față de cele reținute, Înalta Curte - în

temeiul 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat

recursul inculpatului.

Potrivit art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din

pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative

de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 44 din 27 februarie 2012 a Curții

de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii din data de la 6 octombrie 2011 și arestării preventive de la 19

octombrie 2011 la 08 mai 2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 mai

2012.