Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.04.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1318/2013

HOTĂRÂRE
16.04.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1318/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 582 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 5507/121/2012, a fost condamnat inculpatul N.D. la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art.174-175 lit. i) C. pen., eu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. În baza art.71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza II și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului N.D. și conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată, durata executată de la 21 iunie 2012 la zi. Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii. S-a constatat că partea vătămată C.N. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză penală. A fost obligat inculpatul N.D. la plata sumei de 4.212,01 RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Județean Galați. S-a constatat că obiectul corp contondent (cuțitul) nu a fost identificat. În baza art.189 și 191 C. proc. pen., inculpatul N.D. a fost obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Tribunalul Galați, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale și ținând cont de poziția exprimată de inculpat în sensul că înțelege să de prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul N.D. și partea vătămată C.N. sunt tineri, sunt consăteni, locuiesc în satul Pupezeni, comuna Bălășești, județul Galați, iar de-a lungul timpului, au avut mai multe conflicte, în special verbale, generate de consumul exagerat de băuturi alcoolice. La data de 25.05.2012, inculpatul N.D. se afla la locuința sa din satul Pupezeni, iar la un bar din apropierea casei inculpatului, a venit și partea vătămată C.N., însoțită de martorul G.O. pentru a consuma câte o sticlă cu bere.

La un moment dat, inculpatul a ieșit la poarta casei și i-a chemat pe partea vătămată C.N. și pe martor în curtea casei sale, pentru a consuma câte o sticlă cu vin. După un anumit timp, și pe fondul consumului de alcool (vin), inculpatul N.D. și partea vătămată C.N. au început să se certe de la chestiuni mărunte, s-au îmbrâncit și lovit reciproc, motiv pentru care martorul G.O. a luat-o pe partea vătămată C.N. și a tras-o afară din curtea locuinței inculpatului. Fiind într-o stare de surescitare profundă, inculpatul N.D. a luat un cuțit de bucătărie și a ieșit în drum, îndreptându-se spre partea vătămată, cu intenția de a o lovi. Inculpatul s-a îndreptat în grabă spre partea vătămată C.N., care era în drum și a lovit-o puternic de două ori cu cuțitul, în zona spatelui.

Văzând cele întâmplate, martorul G.O. a intervenit pentru ca inculpatul să nu mai aplice lovituri părții vătămate, știind că acesta era pregătit și cu cuțitul în mână pentru a continua agresarea părții vătămate C.N. În momentele următoare, inculpatul a fugit în locuința sa și a aruncat cuțitul, victima se simțea foarte rău, a căzut la pământ, motiv pentru care persoanele care au sosit la fața locului, au chemat o salvare și partea vătămată C.N. a fost transportată la Spitalul Județean Galați. Partea vătămată C.N. prezenta două lovituri de cuțit în zona toraco-abdominală care i-au pus în primejdie viața și numai intervenția urgentă și calificată a cadrelor medicale a făcut ca aceasta să nu își piardă viața.

În concret, raportul de constatare medico-legală a relevat că victima C.N. prezenta plăgi înțepat-tăiate lombare stânga, penetrante abdominal cu plaga colonului stâng, unghi splenic cu peritonită localizată, ce au fost produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător(cuțit). Leziunile înțepat-tăiate au fost foarte grave, au necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale, sunt datate din 25 mai 2012 și au pus în primejdie iminentă viața părții vătămate C.N. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului N.D., care la data de 25 mai 2012, în loc public(drum), pe fondul unei altercații și al consumului de băuturi alcoolice, a lovit cu cuțitul de mai multe ori pe partea vătămată C.N. în zone vitale ale corpului, cauzându-i leziuni traumatice care au pus în primejdie iminentă viața părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen.

în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 lit. i) C. pen. La aplicarea pedepsei și a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond a luat în considerare faptul că urmărirea penală a fost efectuată în mod legal și temeinic, au fost respectate drepturile procesuale ale inculpatului iar la dosar există mijloace de probă suficiente și legal administrate care dovedesc cu certitudine situația de fapt reținută prin rechizitoriu și vinovăția inculpatului N.D. Tribunalul Galați a apreciat că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante legale sau judiciare în favoarea inculpatului N.D., deoarece acesta nu a fost provocat de partea vătămată, ba chiar inculpatul a fost cel care a invitat victima în curtea locuinței casei sale pentru a consuma vin, după care, a devenit violent verbal și fizic la adresa părții vătămate C.N.

De asemenea, nu a reținut nici circumstanțe atenuante judiciare, arătând că inculpatul este o persoană violentă, fapta comisă este foarte gravă și nu întrunește condiția de „bună conduită anterioară", deoarece în anul 2007 a fost condamnat de Judecătoria Tg. Bujor la o pedeapsă privativă de libertate de 6 luni închisoare. În ce privește latura civilă, instanța de fond a obligat inculpatul la plata către partea civila Spitalul Județean Galați a sumei de 4.212 RON reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate C.N. și a constatat că acesta din urmă nu s-a constituit parte civilă în cauză. Împotriva sentinței penale nr. 582 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Galați, în termen legal, a formulat apel inculpatul N.D., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei.

S-a susținut că, raportat la împrejurările săvârșirii faptei și a conduitei sincere a inculpatului, s-ar fi impus reținerea în favoarea acestuia a circumstanței atenuante legale prevăzută de art.73 lit. b) C. pen., precum și circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art.74 lit. c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Prin Decizia penală nr. 1/A din 07 ianuarie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul, care nu a fost motivat în scris, apărătorul acestuia susținând oral la acest termen motivul de recurs prevăzut de pct. 4 al art. 385 C. proc.

pen., solicitând reindividualizarea pedepsei și schimbarea modalității de executare a acesteia. Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru cele ce succed: Înalta Curte constată că s-a efectuat o judicioasă operațiune de individualizare a pedepsei aplicate și s-a stabilit corect modalitatea de executare, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și de scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Astfel, s-au avut în vedere atât pericolul social sporit al faptei, reflectat în modul în care s-a consumat infracțiunea - inculpatul ieșind după partea vătămată și urmărind-o, deși se afla pe stradă, în compania unui martor, lovind-o prin spate cu un cuțit, fără ca aceasta să se poată apăra, lovitura fiind de o intensitate deosebită, cât și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, astfel cum acestea au fost reduse prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., ulterior reducerii potrivit art. 20 C. pen..

De asemenea instanța a avut în vedere datele care caracterizează persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale pentru o faptă cu violență, fără a fi însă recidivist, în vârstă de 37 ani, cu un grad de instrucție eferent nivelului a 8 clase, necăsătorit, agricultor, precum și pe le reale, deduse din faptul că, inițial, s-a sustras urmăririi penale și, după ce a fost depistat, a încercat, într-o primă declarație să acrediteze ideea că nu ar fi comis fapta, pentru ca ulterior să manifeste o conduită procesuală corectă, recunoscând și regretând fapta reținută în sarcina sa.

Față de circumstanțele reale, precum și de datele care caracterizează persoana inculpatului recurent, se constată că, în mod corect, instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului vreuna dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., atât timp cât poziția corectă, adoptată de altfel, ulterior, în cursul procesului, pe de o parte, a fost valorificată în procedura recunoașterii vinovăției, iar pe de altă parte, aceasta nu s-a coroborat cu alte elemente de fapt favorabile. Din contră, inculpatul a demonstrat că clemența arătată pentru fapta anterioară nu a găsit ecou în conștiința și conduita ulterioară a acestuia.

Mai mult decât atât, analizarea, în coordonare paralelă, a considerentelor privind justa individualizare a pedepsei și a dispozițiilor art. 86 1 alin. (2) C. pen., conduce la concluzia inaplicabilității acestei din urmă instituții juridice, față de, în primul rând, pedeapsa corect individualizată și aplicată, care este, în speță, mai mare de 4 ani, pe lângă neîndeplinirea celorlalte condiții legale cumulative, subsumate alin. (1) al art. 86 1 C. pen. În consecință, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În baza art. 385 16 alin. (2) cu referire la art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 21 iunie 2012 la 16 aprilie 2013. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.,

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din 07 ianuarie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 21 iunie 2012 la 16 aprilie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3505/2013
interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În conformitate cu disp. art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului mai sus mențion
ÎCCJ 2013-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 347/2013
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 368 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Galați s-a dispus, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pe
ÎCCJ 2013-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 620/2013
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 388 din 20 iulie 2012 a Tribunalului Galați, secția penală a fost condamnat inculpatul B.D. la: - 7 (șapte) ani închisoare și 5 (cinci)
ÎCCJ 2013-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3004/2013
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 29 din 18 ianuarie 2013, Tribunalul Galați în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 37
ÎCCJ 2012-05-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1457/2012
Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 50 din 26 ianuarie 2012 a Tribunalului Galați, secția penală, a fost condamnat inculpatul D.I. la o pedeapsă de 4 ani închiso
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă