ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2042/2014

Decizia nr. 2042/2014

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 194 din data de 16 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. x/86/2013, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală și 3 (trei) ani interzicere a drepturilor prev., de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul disp. art. 81 alin. (1) C. pen. anterior, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale aplicate pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat calculat în conformitate cu prevederile art. 82 C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei, prevăzute de art. 83 C. pen. anterior (săvârșirea din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare).

În temeiul art. 347 C. proc. pen. anterior, s-a constatat disjunsă latura civilă a cauzei.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a corpului contondent (sfredel metalic cu greutatea de 7,5 kg și lungimea de 143 cm) ce a fost folosit la săvârșirea infracțiunii.

Pentru a hotărî astfel, a reținut prima instanță că prin Ordonanța nr. 863/P/2011 din data de 29 iulie 2011 Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului și-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect decesul numitului B., apreciind că există suspiciuni cu privire la existența infracțiunii de omor.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar la data de 28 noiembrie 2011 a fost începută urmărirea penală față de A. pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, reținându-se în fapt că în ziua de 11 iulie 2011, pe fondul unui conflict spontan, acesta a exercitat acte de violențe asupra victimei B. din comuna Pârteștii de Jos, județul Suceava, lovind-o cu un sfredel metalic, greu și de mari dimensiuni, la nivelul hemitoracelui stâng, cauzându-i leziuni care ulterior au condus la deces.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 470/P/2011 din data de 17 mai 2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de: loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior.

În fapt, s-au reținut că, în dimineața zilei de 11 iulie 2011, în jurul orelor 09:00, B. din comuna Pârteștii de Jos, județul Suceava, împreună cu fiica sa C. s-au deplasat cu atelajul hipo la terenul pe care îl dețin pe raza localității de domiciliu, la locul denumit "G.", pentru a aduna și a transporta fân la domiciliu. Cei doi au făcut un număr de două transporturi, iar cu aproximație în jurul orelor 11:00 au revenit pe câmp pentru a efectua un nou transport.

Cei doi s-au întâlnit (lângă o fântâniță) cu inculpatul A., care se afla și el la munca câmpului, pe terenul său aflat în apropierea celui deținut de victimă. Între inculpat și B. a izbucnit din senin o ceartă, o altercație verbală, victima i-a adresat inculpatului cuvinte jignitoare, încercând totodată să îl lovească cu biciul peste față.

S-a reținut faptul că victima se afla în coșul faetonului, iar inculpatul A. la o distanță de 2 - 3 m de ea, în fața faetonului.

Iritat până peste măsură de comportamentul inadecvat al victimei, inculpatul A., având în mâini un sfredel metalic (obiect folosit pentru efectuarea găurilor la prepelegi) i-a aplicat o lovitură lui R. în zona hemitoracelui stâng. Urmare a loviturii, victima s-a dezechilibrat și a căzut în coșul atelajului hipo. Fiica acesteia, C., a urcat repede în faeton și văzând starea gravă a tatălui său ("... s-a schimbat la față și era galben") a apucat hățurile și a pornit în viteză către dispensarul din localitatea de domiciliu. Pe drum, C. s-a întâlnit cu familia D. și E., cărora le-a spus că tatăl ei se află în stare gravă, fiind lovit cu un sfredel în piept de numitul A. În acele momente, dinspre terenul său se deplasa cu autoturismul proprietate marca "D.E." inculpatul A., care a oprit autoturismul și împreună cu soții P. au coborât din faeton victima, după care au introdus-o în autoturismul său. În continuare, inculpatul a demarat către dispensarul din comună unde, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost constatat decesul.

Concluziile provizorii medico-legale, precum și raportul de necropsie întocmit în cauză au statuat că moartea lui B. a fost patologică și s-a datorat unui stop cardiac consecutiv unor afecțiuni cardiace (cardiomagalie, miocardoscleroză și steatoză miocardică). Echimoza cu excoriații de la nivelul hemitoracelui stâng ar fi putut necesita în caz de supraviețuire un număr de 5 - 6 zile de îngrijiri medicale și nu are legătură de cauzalitate cu decesul.

S-a menționat faptul că, într-adevăr, victima suferea de afecțiuni patologice grave la nivelul sistemului cardio-vascular - cardiopatie ischemică HTA oscilantă.

Întreaga documentație medico-legală a fost supusă spre avizare, pe cale ierarhică, iar Institutul de Medicină Legală Iași - Comisia de Avizare și Control a Actelor Medico - Legale a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecința contuziei cardiace produsă pe o patologie cardiacă preexistentă (fibroza interstițială miocardică și a endocardului). Între traumatism și deces membrii comisiei au stabilit că există legătură de cauzalitate directă, condiționată.

Actele medico-legale întocmite de cele două instituții, precum și întregul dosar al cauzei au fost trimise spre avizare Comisiei Superioare-Medico-Legale a Institutului Național de Medicină Legală.

Examinând întregul material înaintat, comisia a concluzionat că, într-adevăr, moartea victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, survenită în urma decompensării unor afecțiuni cardiace cronice cu potențial major aritmogen, iar între traumatismul toracic și deces există legătură de cauzalitate directă, condiționată de afecțiunile cardiace preexistente și favorizate de stresul conflictual. Comisia Superioară Medico-Legală a constatat totodată o serie de elemente obiective angrenate într-un lanț cauzal tanato-generator cum ar fi:

- existența unui moment conflictual,

- preexistenta unor afecțiuni patologice grave la nivelul sistemului cardio-vascular,

- momentul decesului situat la scurt timp după cel traumatic.

Situația de fapt expusă și vinovăția inculpatului au fost dovedite prin următoarele mijloace de probă, ordonanța de declinare, a competenței de soluționare a cauzei nr. x/P/2011; procesul-verbal de sesizare din oficiu; procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă; dovadă de ridicare bunuri; procesul-verbal de examinare criminalistică; procesul-verbal de conducere în teren și planșa foto aferentă; concluziile provizorii medico-legale și raportul de necropsie; adresa din 14 ianuarie 2013, întocmită de I.N.M.L. Iași; adresa din 24 aprilie 2013, emisă de Comisia Superioară Medico-legală - I.N.M.L.; declarațiile martorilor audiați în cauză; declarațiile învinuitului A.; procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

Cu prilejul audierii, inculpatul a precizat că a lovit/împins victima cu acel sfredel metalic și nu a intenționat să îi suprime viața. În momentele premergătoare comiterii faptei, el se afla la o distanță de 2 m, în picioare în fața faetonului, iar victima profera injurii și încerca să îl lovească cu biciul.

La întregul incident a asistat fiica victimei, numita C., și care, conform declarațiilor sale a coborât din faeton să ia apă de la fântâniță, iar în momentul în care s-a întors, l-a văzut pe inculpat lovindu-l pe tatăl său cu acel sfredel. "Totul a durat o fracțiune de secundă, tatăl meu s-a dezechilibrat și era să cadă între cai însă eu am sărit și l-am ținut, așezându-l în faeton".

La termenul de judecată din data de 7 octombrie 2013, a fost audiat inculpatul A., care a invocat aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., arătând că recunoaște săvârșirea faptei astfel cum a fost reținută prin rechizitoriu și își însușește probele administrate în cursul urmăririi penale.

Potrivit art. 183 C. pen., constituie infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani dacă "vreuna din faptele prev. de art. 180 - 182 C. pen. a avut ca urmare moartea victimei", cu referire la aceste din urmă texte de lege la care se face trimitere în conturarea conținutului constitutiv al infracțiunii puse în discuție, reținându-se că sunt incriminate și pedepsite faptele de "lovire sau orice acte de violențe cauzatoare de suferințe fizice sau care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale după caz, de cel mult 20 zile, mai mari de 20 de zile dar până în 60 zile, sau mai mult de 60 zile ori a produs una din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluțirea, avortul ori punerea în primejdie a vieții persoanei."

Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se detașează de infracțiunile de omucidere sub aspectul elementului subiectiv în sensul că, dacă aceste din urmă infracțiuni sunt săvârșite cu intenție, directă sau indirectă, raportat la rezultatul produs, autorul fie urmărind moartea victimei fie acceptând-o, fiind indiferent rezultatul produs, în cazul infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte acesta acționează cu intenția generală de a vătăma, urmarea mai gravă produsă constând în moartea victimei producându-se din culpă, astfel fiind săvârșită fapta cu formă preterintenționată. Cu alte cuvinte, făptuitorul își dă seama și vrea să lovească victima, dar nu urmărește și nici nu acceptă posibilitatea producerii morții victimei, făptuitorul având față de rezultatul mai grav produs - moartea victimei, poziția subiectivă caracteristică culpei, fie în modalitatea ușurinței (prevăzând rezultatul faptei dar sperând în mod ușuratic că nu se va produce), fie în modalitatea neglijenței (neprevăzând rezultatul faptei, deși trebuia și putea să îl prevadă).

Raportând dispozițiile legale mai sus amintite precum și considerațiile teoretice abordate în analiza infracțiunii deduse judecății, instanța de fond a reținut că inculpatul A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, constând în aceea că, la data de 11 iulie 2011, pe fondul unui conflict spontan, a exercitat cu intenție acte de violență asupra victimei B., aplicându-i o singură lovitură cu sfredel metalic de mari dimensiuni (având greutatea de 7,5 kg și lungimea de 143 cm) în zona hemitoracelui stâng, cauzându-i leziuni grave ce au condus ulterior la decesul ei.

Pentru a se reține infracțiunea în sarcina inculpatului, nu este necesar ca activitatea acestuia să constituie cauza exclusivă a morții victimei. Legătura de cauzalitate este menținută și atunci când la activitatea lui s-au adăugat și alți factori preexistenți, concomitenți sau posteriori, care au concurat la producerea rezultatului. în consecință, starea de sănătate în care se afla victima nu întrerupe legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului și rezultatul produs - moartea ei, și aceasta pentru simplul motiv că decesul nu ar fi intervenit fără lovitura mortală aplicată.

Inculpatul, prin apărător, a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanței legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. anterior, motivat de faptul că victima i-a adresat cuvinte jignitoare și l-a lovit cu biciul peste față, situație care i-a creat o stare emoțională ce l-a determinat să reacționeze la lovitura primită.

Pentru existența circumstanței legale a provocării se cere să fie întrunite trei condiții și anume: infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei și, în fine, provocarea să fie produsă prin violență ori printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Această circumstanță presupune ca, în momentul comiterii faptei, infractorul să se fi găsit sub stăpânirea unei puternice stări sufletești (perturbatio animi), adică de surescitare nervoasă, mânie, indignare ori într-o stare de emoție puternică, determinată de o provocare din partea victimei, iar actul provocator al acesteia se poate concretiza într-o formă dintre cele arătate limitativ în lege.

Actul provocator trebuie să fi fost de așa natură încât să fi trezit în cugetul făptuitorului o intensă reacție psihică, o stare de puternică tulburare sufletească sau o puternică emoție. Caracterul provocator al actului trebuie apreciat nu numai sub aspectul său obiectiv, dar și sub cel subiectiv și anume al intenției victimei de a săvârși acte de violență fizică sau psihică ori de atingere a demnității persoanei. Pentru existența circumstanței atenuante trebuie să existe o legătură de cauzalitate între actul provocator și tulburarea sufletească sau emoția sub stăpânirea căreia s-a săvârșit infracțiunea.

Relaționând aceste considerații de ordin juridic la tabloul faptic ce se degajă din ansamblul probator administrat, este evident că nu a existat o provocare din partea victimei care să legitimeze o ripostă atât de dură venită din partea agresorului, dacă se ține cont de conduita acesteia manifestată la momentele de referință.

Probele administrate în cauză nu au făcut dovada că inculpatul a fost provocat de victimă, în sensul că i-ar fi adresat cuvinte jignitoare și că l-ar fi lovit cu biciul peste față, întrucât niciunul dintre martorii audiați în cauză nu a confirmat susținerile sale cu privire la acest aspect. Mai mult, martorul ocular C. a declarat că "L-am văzut pe R. lovindu-l pe tatăl meu cu acel sfredel metalic în piciorul drept, iar mai apoi în zona pieptului. Acesta l-a luat pur și simplu prin surprindere și nu i-a adresat niciun cuvânt, totul durând o fracțiune de secundă. Eu mă aflam la o mică distanță de ei și dintr-o dată mi s-au tăiat picioarele. Tatăl meu s-a dezechilibrat și era să cadă între cai, însă eu am sărit și l-am ținut, așezându-l în faeton. Acesta nu mi-a spus niciun cuvânt, însă am observat că s-a schimbat la față și era galben. Văzând starea gravă în care se afla, am apucat hățurile cailor și am gonit spre casă.".

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior și anume: dispozițiile părții generale ale C. pen., gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise, împrejurările și modalitatea în care a fost săvârșită și urmarea produsă, respectiv decesul victimei, precum și persoana inculpatului.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a aplicat succesiv dispozițiile art. 183 C. pen. anterior și apoi ale art. 320

1

C. proc. pen. anterior, rezultând limite de pedeapsă de la 3 ani și 4 luni închisoare la 10 ani închisoare.

A apreciat că scopul pedepsei penale, de reeducare a inculpatului și de prevenire a săvârșirii altor infracțiuni, poate fi atins prin aplicarea unei sancțiuni de 3 ani închisoare.

A reținut în favoarea inculpatului A. circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, respectiv că a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii, aspect relevat de înscrisurile existente la dosar și că a avut o atitudine procesuală corectă în cursul cercetării judecătorești, de recunoaștere și regret a faptei.

Totodată, a aplicat acestuia, pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).

În temeiul disp. art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei, având în vedere întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru aplicarea suspendării condiționate prevăzute de art. 81 C. pen. anterior, date fiind vârsta înaintată a acestuia (65 ani), starea de sănătate precară, precum și aprecierea că scopul educativ al pedepsei, respectiv reintegrarea în societate, poate fi atins și fără executarea ei în regim de detenție, instanța a suspendat executarea pe o durată de 5 ani, termen stabilit în condițiile art. 82 C. pen. anterior, de natură să asigure îndreptarea inculpatului.

În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul disp. art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei, prevăzute de art. 83 C. pen. anterior (săvârșirea din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare).

Având în vedere că moștenitoarele victimei, respectiv C., F., G., H. și I. s-au constituit părți civile în cauză, urmând ca acestea să indice cuantumul despăgubirilor civile solicitate de la inculpat și să probeze despăgubirile, instanța, în temeiul disp. art. 347 C. proc. pen. anterior, a constatat disjunsă latura civilă a cauzei.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a confiscat de la inculpat corpul contondent (sfredel metalic cu greutatea de 7,5 kg și lungimea de 143 cm) ce a fost folosit la săvârșirea infracțiunii.

II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și inculpatul A.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a criticat sentința penală pronunțată de către instanța de fond pentru netemeinicie, apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, cu suspendarea condiționată a executării, nu răspunde criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 52 C. pen. anterior, astfel încât a solicitat executarea sancțiunii în regim de penitenciar.

În subsidiar, a solicitat aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 86

1

C. pen. anterior, în sensul de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării.

Inculpatul apelant A. a solicitat respingerea ca netemeinic a apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar în ceea ce privește apelul său a solicitat reținerea în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. anterior, respectiv circumstanța provocării, întrucât, partea vătămată este cea care a provocat conflictul, adresându-i injurii și agresându-l cu un bici, condiții în care inculpatul a reacționat pentru a se apăra, și nu de a-i produce acele leziuni, aspect reținut și de instanța de fond în considerentele hotărârii pronunțate.

Pe cale de consecință, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale pronunțate de către instanța de fond și reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. anterior, a căror existență rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 371, 378 C. proc. pen. anterior, curtea a constatat că cel declarat de parchet este întemeiat, iar cel declarat de inculpat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Astfel, s-a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Inculpatul apelant a comis fapta (pe care de altfel a recunoscut-o, beneficiind de prevederile art. 320

1

C. proc. pen. anterior, dar care rezultă în mod indubitabil și din analiza probelor administrate, amplu evidențiate în motivarea tribunalului) în împrejurările constatate și pe larg expuse în considerentele sentinței penale atacate.

Astfel, s-a reținut că la data de 11 iulie 2011, pe fondul unui conflict spontan intervenit între cei doi, acesta a exercitat cu intenție acte de violență asupra victimei B., aplicându-i o singură lovitură cu un sfredel metalic de mari dimensiuni (având greutatea de 7,5 kg și lungimea de 145 cm), în zona hemitoracelui stâng, cauzându-i leziuni grave, care au condus ulterior la decesul ei.

Comisia Superioară Medico-Legale din cadrul Institutului Național de Medicină Legală a concluzionat că moartea victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, survenită în urma decompensării unor afecțiuni a cardiace cronice cu potențial major aritmogen, iar între traumatismul toracic și deces există legătură de cauzalitate directă, condiționată de afecțiunile cardiace preexistente și favorizate de stresul conflictual. Comisia a constatat totodată o serie de elemente obiective angrenate într-un lanț cauzal tanato-generator cum ar fi: existența unui moment conflictual, preexistenta unor afecțiuni patologice grave la nivelul sistemului cardio-vascular, precum și intervenirea decesului la scurt timp după momentul traumatic.

Prin urmare, existând legătură de cauzalitate între acțiunea agresivă a inculpatului (care, în lipsa condițiilor favorizante, nu ar fi condus la decesul victimei) și rezultatul socialmente periculos produs, s-a reținut că, în mod temeinic, tribunalul a reținut că acesta a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, forma de vinovăție imputată fiind cea a intenției depășite.

A arătat inculpatul că a lovit victima pe fondul unei stări de tulburare, generată de un comportament neadecvat al acesteia, care a încercat să o lovească cu un bici, solicitând reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. anterior. Or, s-a constatat că această cerere nu poate fi primită.

Astfel, între cei doi a izbucnit la data critică un conflict spontan, ei adresându-și reciproc cuvinte jignitoare. În acest interval, victima s-a aflat în permanență în căruța cu care călătorea împreună cu fiica sa, martora C., aceasta din urmă fiind plecată să ia apă de la o fântână din apropiere.

La întoarcere, detaliază martora, "l-am văzut pe R. lovindu-l pe tatăl meu cu acel sfredel în piciorul drept, iar mai apoi în zona pieptului. Acesta l-a luat pur și simplu prin surprindere și nu i-a adresat nici un cuvânt, totul durând o fracțiune de secundă. Eu mă aflam la o mică distanță de ei (...). Tatăl meu s-a dezechilibrat și era să cadă între cai, însă eu am sărit și l-am ținut, reașezându-l în faeton". Mai arată martora că "în momentul în care a fost lovit cu sfredelul, tatăl meu se afla în poziția șezut, pe scândura faetonului, și nu a avut cum să se ferească".

S-a constatat că însuși inculpatul precizează, în declarația dată la urmărire penală la data de 11 iulie 2011 (dosar), că victima "se afla la o distanță de 2 metri de mine, fiind în faeton în picioare", și că în timp ce îl înjura, a încercat să îl lovească cu biciul. Ulterior, în depoziția din data de 21 ianuarie 2013, acesta prezintă o altă variantă, respectiv că victima "m-a lovit cu biciul peste cap și spate".

Or, în situația în care între cei doi fusese, inițial, o distanță și care nu a fost micșorată prin activitatea victimei (aceasta rămânând permanent în căruță), cel care s-a apropiat de ea, după ce se înarmase cu respectivul obiect contondent și cu intenția de a o agresa, a fost inculpatul.

Nu s-a putut reține, prin prisma acestei derulări a incidentului, că o manifestare conflictuală spontană, la care ambele părți au avut o contribuție, ar fi produs inculpatului o tulburare ori o emoție de asemenea intensitate încât să justifice gestul său ulterior, pentru ca în favoarea sa să poată fi reținută circumstanța atenuantă a provocării.

Dealtfel, singura persoană care a asistat la incident a fost fiica victimei, martora C., și care a precizat că nu a văzut-o pe aceasta lovindu-l pe inculpat.

Deși a susținut că nu cunoștea starea de sănătate a victimei, în chiar declarația sa inculpatul a arătat că "îl cunoșteam de foarte mult timp pe R., era un tip violent, avea un limbaj vulgar". Prin urmare, inculpatul avea informații despre aceasta, cu care, după chiar afirmațiile sale, a mai avut anterior mici incidente.

Reținând vinovăția acestuia, prima instanță l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, individualizată în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. anterior.

În favoarea inculpatului au fost reținute, ca circumstanțe atenuante judiciare, comportamentul său adecvat în familie și societate anterior comiterii faptei, precum și poziția procesuală sinceră, de recunoaștere și regret a activității ilicite.

S-a constatat că în mod greșit prima instanță, având în vedere natura infracțiunii comise, a reținut ca fiind date prevederile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, relativ la limita inferioară până la care pedeapsa poate fi coborâtă în cazul reținerii circumstanțelor atenuante.

Chiar și în aceste condiții, avându-se în vedere elementele care circumstanțiază fapta, cu referire la contribuția în lanțul cauzal soldat cu moartea victimei a unor factori favorizatori, precum și cele care îl caracterizează pe inculpat, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea sa procesuală sinceră, dar și starea de sănătate precară, curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanță și în cuantumul acolo stabilit a fost just și proporțional individualizată, fiind de natură a determina atingerea scopului educativ-preventiv și a produce o schimbare a comportamentului său, începând cu atitudinea sa față de valorile sociale și morale pe acare le-a negat prin săvârșirea infracțiunii și continuând cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de conduită ulterioare.

Cuantumul astfel stabilit este necesar, dar și suficient pentru a asigura atât exemplaritatea, cât și finalitatea sancțiunii, prevenția specială și generală înscrise în C. pen. român; art. 52 alin. (1) anterior, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".

Prin urmare, s-a reținut că majorarea ori reducerea ei nu se justifică a fi dispusă.

Prin prisma acelorași elemente, curtea a apreciat că însăși pronunțarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârși alte infracțiuni.

Pentru a determina îndreptarea atitudinii sale față de ordinea de drept, s-a constatat că se impune însă ca acesta să fie supus, pentru o anumită perioadă, unor măsuri de supraveghere și control a conduitei, motiv pentru care curtea, constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 86

1

alin. (1) C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a sancțiunii stabilite în sarcina sa, pe un termen de încercare stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen. anterior, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 86

3

C. pen. anterior, a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele fixate de această instituție;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior, curtea a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

coroborate cu disp. art. 83 C. pen. anterior, ce se referă la revocarea suspendării sub supraveghere a executării în cazul comiterii, în interiorul termenului de încercare, a unei noi infracțiuni (caz în care cele două pedepse se vor executa cumulate aritmetic), precum și în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina lui (caz în care suspendarea sub supraveghere a executării se revocă, iar pedeapsa se execută în regim de penitenciar).

Pentru considerentele arătate, curtea, constatând neîntemeiat apelul declarat de inculpat, în conformitate cu prevederile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, l-a respins ca atare.

Constatând întemeiat apelul declarat de parchet, în aplicarea dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, l-a admis.

A desființat în parte sentința penală și, în rejudecare, a procedat în sensul celor mai sus arătate.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 159 din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul A.

Recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. anterior, apreciind că s-a făcut o greșită aplicare a legii în ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepsei.

A solicitat reindividualizarea pedepsei cu reținerea în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. anterior, respectiv circumstanța atenuată legală a provocării, întrucât, partea vătămată este cea care a provocat conflictul, adresându-i injurii și agresându-l cu un bici, condiții în care inculpatul a reacționat pentru a se apăra, și nu de a-i produce acele leziuni, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate, iar în rejudecare să se dispusă reevaluarea probelor, reaprecierea stării de fapt cu reținerea provocării din partea victimei și reindividualizarea pedepsei cu reținerea în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. anterior, respectiv circumstanța atenuată legală a provocării.

Prin motivele de recurs depuse în scris, la dosar, a mai solicitat reindividualizarea modalității de executare a pedepsei, apreciind că se pot aplica dispozițiile art. 81 C. pen. anterior, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În ce privește legea penală mai favorabilă, a arătat că vechiul C. pen. este mai favorabil inculpatului.

Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. de proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

9

C. proc. pen. anterior stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. anterior prevede, în alin. (2), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Instanța de recurs constată că recurentul a depus motivele de recurs, în termenul legal, la data de 30 aprilie 2014, motive care au fost completate în scris la data de 7 mai 2014 și la 16 iunie 2014.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava la data de 16 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege nefiind aplicabile în speță - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen. anterior, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac și limitat doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, invocat de recurent, se constată că nu a fost modificat dar a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu.

Critica formulată în concret pe acest caz de casare a fost invocată doar formal în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, însă aceasta se circumscrie fostului caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 2/2013, care permitea instanței de recurs analiza greșitei individualizări în raport cu prevederile art. 72 C. pen. anterior.

Prin temeiurile invocate se solicită reindividualizarea pedepsei și a modalității de executare, însă odată cu modificarea fostului caz de casare prevăzut de pct. 14 prin Legea nr. 2/2013, nu mai este posibilă reindividualizarea pedepsei dacă aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, și nici reevaluarea probelor sau reanalizarea situației de fapt care a fost definitiv reținută de instanța de apel, la fel cum este definitiv stabilită și modalitatea de executare a pedepsei.

În lipsa unui caz de casare care să permită valorificarea criticilor învederate de inculpat, instanța de recurs constată că acestea nu pot fi primite.

În ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., instanța de recurs observă că pedeapsa pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte a fost modificată, fiind prevăzută în noua lege cu sancțiunea închisorii de la 6 la 12 ani, față de vechea lege care prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 15 ani. Față de acest aspect apare mai favorabilă vechea reglementare care are minimul special mai scăzut având în vedere și faptul că pedeapsa efectiv aplicată este coborâtă sub minimul special al legii vechi ca efect al reținerii circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, rezultând o pedeapsă efectivă mai scăzută decât minimul special din legea nouă.

În ce privește reținerea circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior se observă că acestea nu mai sunt prevăzute în legea nouă, astfel că apare mai favorabilă vechea reglementare.

Cu privire la aplicarea art. 86

1

C. pen. anterior, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanța de recurs observă că această instituție este prevăzută și în legea nouă la art. 91 C. pen., însă în ceea ce privește efectele suspendării, noua lege nu mai prevede reabilitarea de drept a persoanei condamnate, astfel că și cu privire la acest aspect apare mai favorabilă vechea reglementare.

Față de aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 159 din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 159 din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2014.

Procesat de GGC - CL