ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 05.03.2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 796/2014

HOTĂRÂRE

05.03.2014

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 796/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 71 din 01 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în Dosar nr. 14860/86/2012, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul C.G., prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul reținerii și a disp. art. 73 lit. a), respectiv art. 73 lit. b) C. pen.

În consecință, inculpatul C.G. a fost condamnat la:

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) raportat la art. 76 lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul disp. art. 81 alin. (2) C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, calculat potrivit disp. art. 82 C. pen.

În temeiul disp. art. 71 alin. (1) și (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul disp. art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiționate și executarea pedepsei aplicate în regim de detenție în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

S-a admis acțiunea civilă introdusă de partea civilă - Spitalul Județean de Urgență "S.I.N" Suceava și a fost obligat inculpatul C.G. la plata sumei de 3342,01 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M.N.A. și a fost obligat inculpatul C.G. la plata către aceasta a sumei de 14.000 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

În temeiul disp. art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.G. la plata către partea civilă M.N.A. a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de aceasta.

În temeiul disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.G. la plata sumei de 2053,45 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în seara zilei de 04 noiembrie 2012, cu aproximație la orele 20:00, victima M.M., aflată într-o vădită stare de ebrietate, s-a deplasat la magazinul mixt aparținând "L.P." din comuna Capu Câmpului, pentru a socializa și a consuma din nou băuturi alcoolice. Victima nu a intrat în interiorul magazinului, ci a preferat să stea în fața acestuia, pe treptele de la ușa de intrare. Aceasta vocifera și striga către persoanele aflate în fața magazinului să i se facă cinste cu băutură.

Din motive necunoscute, atât martorilor prezenți cât și anchetatorilor, M.M. s-a repezit pur și simplu la consăteanul său P.V. și fără a-i adresa vreun cuvânt, l-a apucat cu ambele mâini de gât, strângându-l cu putere. Ulterior, l-a văzut pe inculpatul C.G. care stătea de vorbă cu numitul B.C., i s-a adresat acestuia "Ce mult mai vorbești tu!", iar mai apoi l-a lovit pe inculpat, ușor, cu palma dreaptă peste față. În momentele imediat următoare, iritat de gestul lui M.M., inculpatul a reacționat violent și i-a aplicat o lovitură victimei, cu podul palmei, la nivelul feței, iar ca urmare a loviturii primite, victima a fost proiectată peste treptele confecționate din beton din fața magazinului respectiv. S-a precizat faptul că atât victima, cât și autorul sunt persoane de statură înaltă și au o constituție robustă, astfel că lovitura aplicată victimei a fost una puternică, iar impactul cu acele trepte confecționate din beton a fost unul deosebit de puternic, victima și-a pierdut conștiența, suferind un traumatism cranio-cerebral.

Realizând gravitatea celor petrecute, inculpatul a sărit în ajutorul lui M.M., i-a acordat un prim ajutor și ajutat fiind de martorii B.C. și O.V., l-a ridicat de pe trepte și l-a așezat pe o bancă confecționată din lemn, situată în fața magazinului. Ulterior, s-a deplasat la locuința lui M.L., relatând acesteia că fiul ei este beat și este în fața magazinului "L.P.". Împreună cu mama victimei, inculpatul a revenit în fața magazinului, găsind victima în poziția șezut, pe o stivă de bolțari, situată în imediata apropiere a băncii, unde inițial fuse lăsat. În cele din urmă, victima a fost transportată la locuința lui B.V., iar de aici în jurul orelor 06:00, în stare gravă, la Spitalul din orașul Gura Humorului.

Examinată la data de 5 noiembrie 2012 din punct de vedere medico-legal, victima a prezentat un traumatism cranio-cerebral soldat cu fractură occipitală, dilacerare cerebrală frontală și temporală, hematom subdural fronto-temporo-parietal stâng operat, stare de comă cerebrală, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 90 de zile de îngrijiri medicale. Starea victimei s-a agravat astfel că, la data de 10 noiembrie 2012, a încetat din viață în secția ATI a Spitalului Județean Suceava.

Conform raportului medico-legal de necropsie din 06 decembrie 2012, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă contuziei cerebrale și hematomului subdural produse printr-un traumatism cranio-cerebral. Traumatismul s-a putut produce prin lovire de corpuri dure cu impact occipital stânga, prin cădere simplă sau prin lovire activă urmată de cădere.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat faptul că era prieten cu victima, nu a avut niciun conflict cu aceasta, iar la data de 04 noiembrie 2012, din instinct, a lovit-o cu podul palmei drepte peste față, urmare a loviturii aceasta s-a dezechilibrat și s-a lovit cu capul de gresie. Inculpatul a mai precizat că victima se afla în stare avansată de ebrietate și nu își explică de ce l-a lovit cu palma peste față.

Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate în cursul cercetării judecătorești, Tribunalul a constatat că, în drept, fapta inculpatului C.G., constând în aceea că, în seara zilei de 04 noiembrie 2012, cu aproximație la orele 20:00, pe fondul unui conflict spontan, a exercitat acte de violență asupra victimei M.M. din comuna Capu Câmpului, județul Suceava, aplicându-i o lovitură puternică cu podul palmei la nivelul feței, proiectând victima pe trepte confecționate din beton, aceasta lovindu-se puternic în zona occipitală, suferind leziuni grave pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale, iar ulterior a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "lovire sau vătămare cauzatoare de moarte", prev. de art. 183 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată, Tribunalul a aplicat dispozițiile art. 183 C. pen. De asemenea, au fost avute în vedere în continuare și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: dispozițiile părții generale ale Codului penal, gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise, împrejurările și modalitatea în care a fost săvârșită, descrisă detaliat mai sus și urmarea produsă, respectiv decesul victimei, precum și persoana inculpatului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel parchetul, partea civilă M.N.A. și inculpatul C.G.

Prin Decizia penală nr. 136 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, de partea civilă M.N.A. și de inculpatul C.G. împotriva Sentinței penale nr. 71 din data de 01 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 14860/86/2012.

A fost desființată în totalitate sentința atacată și în rejudecare:

Inculpatul C.G. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183, cu aplic. art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 86

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în cond. art. 86

C. pen.

În temeiul art. 86

C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii stabilite de instanța de fond pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpatului asupra disp. art. 86

C. pen. rap. la art. 83 și urm. C. pen.

A fost admisă în parte acțiunea civilă introdusă de partea civilă Spitalul Județean de Urgență S.I.N. Suceava și a fost obligat inculpatul C.G. la plata sumei de 2339,4 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare victimă.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M.N.A. și a fost obligat inculpatul C.G. la plata către aceasta a sumei de 9.800 RON, cu titlu de daune materiale, și a sumei de 10.500 RON, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul C.G. a fost obligat la plata către partea civilă M.N.A. a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din primă instanță reprezentând onorariu avocat.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul C.G. a fost obligat la plata sumei de 2053,45 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din primă instanță, în care s-a inclus onorariu avocat oficiu inculpat.

Cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

În temeiul art. 193 C. proc. pen., obligă inculpatul să plătească părții civile M.N.A. suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Cu privire la modul de derulare al incidentului, inculpatul a susținut că urmare a loviturii primite a venit cu capul de un stâlp și motivat de faptul că victima intenționa să îl lovească din nou, l-a lovit cu palma peste față, însă nu cu putere.

Această variantă nu este însă susținută de probatoriul administrat în cauză. Martorii oculari, și a căror depoziții au fost analizate pe larg de prima instanță, au arătat că victima l-a lovit pe inculpat, iar acesta din urmă a ripostat lovind-o cu palma sau pumnul peste față.

Ca urmare a loviturii primite, și care în opinia martorului B.C.C. a fost una puternică, victima s-a dezechilibrat, căzând cu capul de treptele de beton.

Așa cum rezultă din actele medicale existente la dosarul cauzei, victima a prezentat un traumatism cranio-cerebral soldat cu fractură occipitală, dilacerare cerebrală frontală și temporală, hematom subdural fronto-temporo-parietal stâng operat, stare de comă cerebrală, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 90 de zile de îngrijiri medicale. Starea victimei s-a agravat astfel că, la data de 10 noiembrie 2012, a încetat din viață în secția ATI a Spitalului Județean Suceava.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, curtea a constatat că fapta reținută în sarcina inculpatului există, a fost săvârșită cu intenție depășită, element subiectiv specific infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte.

S-a arătat că nu poate fi primită cererea de achitare formulată de către inculpatul, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. e) C. pen. coroborat cu art. 44 alin. (1), (2) și (3) C. pen., întrucât de esența legitimei apărări este existența unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia ori un interes obștesc și care creează necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile amenințate.

Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acțiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct, imediat și injust, să fie îndreptat împotriva unei persoane ori unui interes obștesc și să le pună în pericol grav.

De asemenea, și fapta săvârșită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească următoarele condiții, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului și să fie proporțională cu gravitatea atacului.

Ori, în cauză, s-a constatat că nu sunt îndeplinite nici condițiile referitoare la atac și nici cele referitoare la apărare.

Astfel, după cum rezultă din situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, la momentul la care inculpatul a lovit victima, nu exista un atac actual sau iminent din partea acesteia asupra sa, iar între cele două acțiuni s-a scurs un interval de timp.

În momentele în care inculpatul a aplicat lovitura asupra victimei, atacul nu era în curs de executare și nici pe punctul de a se declanșa. Împrejurarea că atacul nu era imediat rezultă și din desfășurarea acțiunilor, astfel cum a fost relatată constant și de către martori.

În aceste condiții, susținerea inculpatului că apărarea sa a fost necesară pentru înlăturarea atacului, care, de altfel, la momentul exercitării violențelor, după cum s-a menționat, nu exista, nu este fondată.

Acțiunea vătămătoare a inculpatului a fost plasată în timp în afara intervalului în care atacul putea fi iminent și a momentului în care acesta putea fi consumat, astfel că cerința necesității nu a fost îndeplinită, întrucât actul pe care l-a invocat nu era nici iminent și nici nu mai era actual.

Mai mult decât atât, în cauză s-a apreciat că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție a apărării referitoare la proporționalitatea acesteia cu gravitatea atacului.

Astfel, fapta săvârșită de inculpat nu a corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât inculpatul a lovit victima după ce victima finalizase acțiunea de lovire, având posibilități minime de ripostă.

Rezultă, din considerentele expuse, că inculpatul nu a acționat în legitimă apărare atunci când a săvârșit fapta prevăzută de legea penală, întrucât nu a recurs la violențe pentru a înlătura un pericol creat de un atac al victimei.

În aprecierea inexistenței legitimei apărări nu trebuie omisă nici împrejurarea că victima era în stare de ebrietate, iar inculpatul știa despre această situație pentru că o constatase direct, și în consecință avea reacțiile încetinite.

În consecință, aplicarea de către inculpat a unei lovituri cu palma victimei, lovitură ce a condus la decesul acesteia, nu se circumscrie cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei statuat de art. 44 alin. (3) C. pen.

S-a mai arătat că nu poate fi reținut nici excesul scuzabil, prev. de art. 73 lit. a) C. pen., inculpatul neavând cum să depășească limitele legitimei apărări, legitimă apărare care, după cum s-a menționat mai sus, nu există în cauză.

Din situația de fapt mai sus prezentată, rezultă că inculpatul a acționat cu intenția de a aplica o corecție victimei care fără niciun motiv l-a lovit. Or, curtea a apreciat că această atitudine a victimei, și care a avut rol declanșator în producerea evenimentului, poate fi privită ca un act provocator în sensul cerut de disp. art. 73 C. pen., fiind de natură a declanșa inculpatului o stare de indignare.o tulburare sub imperiul căreia a comis fapta.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că reeducarea acestuia se poate realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante judiciare.

Față de toate împrejurările comiterii faptei și de persoana inculpatului, curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanță este în măsură să asigure reeducarea sa și prevenirea săvârșirii, în viitor, de noi acte circumscrise ilicitului penal, nejustificându-se o redozare a acesteia, chiar în condițiile rețineri disp. art. 73 lit. b) C. pen.

Privitor la modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, natura infracțiunii săvârșite, dar și necesitatea acordării posibilității de a plăti despăgubirile acordate părții civile, curtea a apreciat că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, urmând să dispună însă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86

C. pen.

Relativ la latura civilă a cauzei, curtea a reținut că partea civilă M.N.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 17.500 RON, reprezentând despăgubiri materiale și suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, urmare a suferințelor pricinuite de decesul soțului său M.M.

Având în vedere probele administrate pe latură civilă, manifestarea de voință a inculpatului, gradul de culpă a victimei în declanșarea conflictului și apreciat de instanța de apel ca fiind de 30%, cuantumul daunelor materiale a fost corect stabilit de prima instanță. S-a apreciat a fi redus proporțional cu gradul de culpă al victimei, astfel încât inculpatul urmează a fi obligat la plata către partea civilă a sumei de 9.800 RON, cu titlu de daune materiale. Cu privire la suma de 4000 RON, reprezentând cheltuieli ce vor fi suportate la praznicul de 1 an, în mod just acestea nu au fost acordate, fiind vorba de un prejudiciu viitor, incert. S-a arătat că partea civilă are posibilitatea, potrivit disp. art. 20 alin. (3) C. proc. pen., promovării unei acțiuni pentru orice prejudiciu născut sau descoperit după pronunțarea unei hotărâri de primă instanță.

Cât privește daunele morale, s-a apreciat că urmare a comiterii faptei de către inculpat, partea civilă a suferit un prejudiciu moral, date fiind relațiile de afecțiune existente între victimă și aceasta. În raport cu datele și elementele specifice cazului din speță, susținute de probele administrate în cauză, curtea a apreciat că suma de 15.000 RON ar acoperi acest prejudiciu.

Împotriva acestei decizii partea civilă M.N.A. și inculpatul C.G. au declarat, în termen legal, recursurile de față.

Inculpatul C.G., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen., a solicitat:

- în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44 C. pen.;

- în subsidiar, prin reevaluarea circumstanțelor atenuante deja reținute, să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Partea civilă M.N.A. a solicitat, potrivit motivelor scrise de recurs (depuse prin fax la 4 martie 2014):

- în latură penală, majorarea pedepsei aplicate inculpatului și executarea acestei într-un loc de deținere;

- în latură civilă, majorarea cuantumului daunelor materiale și morale.

Examinând recursurile declarate de partea civilă M.N.A. și de inculpatul C.G.D. în raport cu motivele de casare invocate și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, și pentru cauze cu minori, la 25 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursurile declarate de inculpat și de parte civilă au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 7 noiembrie 2013, situație în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursurilor de față.

Cu privire la recursul părții civile M.N.A.;

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

alin. (1) din același cod.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

C. proc. pen. prevede, în alin. (2

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

alin. (1) C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Verificându-se îndeplinirea acestor cerințe, se observă însă că partea civilă și-a motivat recursul (fără a indica un motiv de casare) și l-a trimis prin fax la 4 martie 2014 orele 20.22, cu o zi înaintea termenului de judecată de față, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385

alin. (2

) C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate în recursul părții civile, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385

alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la recursului inculpatului C.G.;

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17 art. 385 alin. (1) C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, doar la chestiuni de drept.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva deciziilor pronunțate în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

alin. (1) C. proc. pen.

În acest sens, se constată că, printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, a fost și cel reglementat anterior de art. 385

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situație în care criticile formulate de inculpat care se subsumau acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, recursul limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege, între care nu se mai regăsește greșita încadrare juridică a faptei, invocată de inculpat.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. era unul dintre cele care permiteau, în mod excepțional examinare situației de fapt de către instanța de recurs.

Această verificare nu mai este permisă de legea în vigoare, cât timp art. 385

alin. (1) C. proc. pen. reglementează doar motive de casare ce vizează chestiuni de drept ale hotărârilor recurate. Astfel, criticile recurentului inculpat privind greșita condamnare și cererea de achitare în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. exceda cazurilor de casare prevăzute de actualul art. 385

alin. (1) C. proc. pen., întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.

Totodată, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei, prin reevaluarea circumstanțelor atenuante, în sensul reducerii cuantumului acesteia, nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se, așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.

Examinând, din oficiu, recursul declarat de inculpat și în raport cu prevederile art. 5 C. pen./2014, privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată și apreciază după cum se arată în continuare:

- art. 183 C. pen./1969 prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani, în timp ce art. 195 C. pen./2014 prevede pedeapsa închisorii de la 6 la 12 ani;

- în speță, împrejurarea că maximul special prevăzut de art. 195 C. pen./2014 - 12 ani închisoare - este sensibil mai mic decât cel prevăzut de art. 183 C. pen./1969 - 15 ani închisoare - deși ar putea induce ideea că legea penală nouă este mai favorabilă, este lipsită de relevanță câtă vreme, ca efect al aplicării art. 76 alin. (2) C. pen./1969, pedeapsa stabilită inculpatului a fost coborâtă sub minimul special (de la 5 la 3 ani închisoare), cu aplicarea art. 86

C. pen. în apelul Parchetului;

- dacă s-ar proceda la schimbarea încadrării juridice, din art. 183 C. pen./1969, în art. 195 C. pen./2014, s-ar crea inculpatului, în propria cale de atac, o situație mai grea (contrar prohibiției exprimate în principiul non reformatio in pejus) sub următoarele aspecte:

- înlăturarea inevitabilă a circumstanțelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen./1969 neavând corespondent în art. 75 C. pen./2014;

- circumstanța atenuantă a provocării (art. 73 lit. b) C. pen./1969 - art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen./2014), definitiv câștigată cauzei nu ar mai putea avea ca efect coborârea pedepsei sub minimul special (6 ani închisoare, potrivit art. 195 C. pen./2014 în loc de 5 ani închisoare, potrivit art. 183 C. pen./1969), art. 76 alin. (2) C. pen./1969 fiind înlocuit cu art. 76 alin. (1) C. pen./2014, text de lege ale cărui prevederi sunt evident defavorabile inculpatului din moment ce ar conduce inevitabila aplicarea unei pedepse de minimum 4 ani închisoare (în loc de 3 ani închisoare);

- în acest cuantum (ce ar reprezenta minimul legalmente posibil, după cum deja s-a arătat), pedeapsa ar urma să fie efectiv executată într-un loc de deținere, aplicarea art. 91 alin. (1) C. pen./2014 (privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere) fiind exclusă;

- evitarea încălcării principiului non reformatio in pejus nu ar fi posibilă decât prin "combinarea" art 195 C. pen./2014 cu art. 74 alin. (1) lit. a) și c), art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen./1969, adică prin crearea unei lex tertia, ceea ce, în mod evident, este inadmisibil.

Față de cele arătate, legea penală veche C. pen./1969 se învederează a fi mai favorabilă inculpatului.

Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de partea civilă M.N.A. și de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 136 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, vor fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, 400 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte vătămată va fi obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă M.N.A. și de inculpatul C.G.

Împotriva Deciziei penale nr. 136 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2014.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare