ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 950/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 950/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, la data de 1 februarie 2013 în Dosarul

nr. 3066/3/2012 au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice

formulate de partea civilă D.I. și inculpatul V.C.F.

În baza art. 174-art.

175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul

V.G., la 25 de ani de închisoare.

În baza art. 61

C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiționate privind restul de pedeapsa de

1423 zile din condamnarea de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală

196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, care a fost contopit cu pedeapsa aplicată

în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai mare 25 de ani de

închisoare la care s-a adugat un spor de 2 ani închisoare, în final pedeapsa rezultantă

fiind de 27 de ani de închisoare.

În baza art. 65

C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru o durată

de 10 ani.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71-art. 64 lit. a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

În baza art. 350

C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88

C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenției din 16 noiembrie 2011 la zi.

În baza art. 174-art.

175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul

V.M., la 22 de ani închisoare.

În baza art. 65

C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru o durată

de 10 ani.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71-art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

În baza art. 350

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88

C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenției din 16 noiembrie 2011 la zi.

În baza art. 174-art.

175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.C.F., la 19 ani de închisoare.

În baza art. 65

C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. pentru o durata de 10 ani.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) C. pen.

În baza art. 350

C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88

C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenției din 23 august 2011 la zi.

În baza art. 14

și art. 346 C. proc. pen. au fost obligați inculpații în solidar la plata a 10.000

RON daune materiale și 150.000 euro, în echivalent în RON la data plații, cu titlul

de daune morale în favoarea părții civile D.I.

Au fost obligați

inculpații în solidar la plata a 600 RON lunar cu titlul de prestație periodică

în favoarea părții civile minore D.A.A., de la 22 august 2011 și până la majoratul

minorului.

Au fost menținute

măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor inculpaților prin încheierea din 16

martie 2012.

În baza art. 191

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 5.000 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 22 august 2011, în jurul

orei 22:00, victima D.C. împreună cu martorii M.C. și L.C. s-au deplasat pe raza

localității Buftea la domiciliul martorului V.S., prieten de-al lor, pentru a consuma

bere, așa cum rezultă din declarațiile convergente ale martorilor M.F., M.C. și

L.M.

Părțile au consumat

mai multe sticle de bere și după aproximativ 30 minute a mai venit și martorul P.D.,

persoană cu deficiențe severe de vorbire (mut) care a început să gesticuleze amenințător-insultător

către ceilalți, element ce a atras iritarea persoanelor din curte.

Martorul L.M.

l-a dat afară din curte și l-a sunat pe fratele persoanei mute, respectiv pe numitul

P.M. pentru a-și aduce fratele la ordine. Acesta a venit împreună cu inculpatul

V.C.F.

Așa cum rezultă

din declarațiile acestui martor, între inculpat și martorul M.C. a intervenit un

schimb de replici, încheiate cu o propunere specifică nivelului de educație al făptuitorilor

și martorilor din dosarul de față, respectiv de a se lua la bătaie pentru a vederea

„care e mai tare”.

Inculpatul V.C.F.

văzându-se în inferioritate a declinat oferta de a se duela cu inculpatul M.C.,

preferând o variantă mai puțin cavalerească, dar cu șanse mai mari de reușită, respectiv

de a se retrage strategic, a se înarma și a veni cu mai mulți prieteni și rude.

S-a înarmat cu

bâte de lemn cu lungime de aproximativ 1 metru și a plecat în urmărirea martorilor

M.C. și L.C. și a victimei D.C. care părăsiseră locuința lui V.S. și se îndreptau

spre casă.

Aceștia au fost

surprinși în orașul Buftea, iar martorul P.M.l a început să-l agreseze pe M.C.,

așa cum rezultă din declarația martorului cu identitate protejată D.S. din faza

de urmărire penală.

La fața locului

se mai aflau și inculpații V.M., unchiul inculpatului V.C.F. și inculpatul V.G.,

tatăl lui V.C.F. V.C.F. și V.M. aveau în mâini obiecte contondente din lemn din

categoria cozilor de lopată sau furcă, iar inculpatul V.G. un topor cu coada de

aproximativ 40-50 cm, după cum rezultă din declarația martorului direct L.C., ce

se coroborează cu declarația martorului sub acoperire D.S. din faza de urmărire

penală și cu declarațiile martorilor direcți M.F., respectiv M.C.

Inculpatul V.M.

și nepotul său V.C.F. au început să lovească cu bâtele victima, în zona brațelor,

a spatelui și a picioarelor, urmele de lovitură fiind reliefate atât în fotografiile

criminalistice ale cadavrului, cât și în cuprinsul raportului medico-legal de autopsie.

Martorul M.C.

a încercat să-și salveze prietenul dar a intervenit P.M. care l-a prins de gât și

l-a îndepărtat pentru a nu putea să salveze victima.

Martorul a observat

cum în urma loviturilor primite de la primii doi victima și-a pierdut posibilitatea

de a se mai apăra, obosise și se aplecase de mijloc așa cum arată detaliat martorul

direct M.C., în declarația din 13 aprilie 2012, dată în fața instanței.

Apoi a intervenit

V.G. care i-a aplicat pe la spate victimei o lovitură cu tăișul toporului în cap,

lovitura fiind executată în profunzime așa cum rezultă din fotografiile criminalistice

ale cadavrului.

În raportul de

necropsie se arată că este vorba de o plagă profundă de scalp, descriind un V, plaga

tăiată-despicată biparietală cranio-dură cerebrală iradiată la baza craniană provocând

dilacerarea creierului, ce a provocat decesul cu legătură de cauzalitate directă,

necondiționată.

În cuprinsul aceluiași

raport de autopsie se arată că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire

cu corp tăietor-despicător, posibil, tip topor.

Prima instanță

a respins apărarea inculpaților care au arătat că ar fi vorba de o lovitură cu fierul

furcii, întrucât tijele de fier ale furcii nu sunt obiecte tăietoare-despicătoare,

iar plaga nu ar fi descris un V cum se arată în concluziile raportului de autopsie,

ci ar fi fost una de înfundare.

S-a reținut că

elementele descrise în cuprinsul raportului de autopsie corespund cu declarațiile

martorilor direcți M.F., M.C. și L.C. care au dat declarații constante în acest

sens, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, dar și cu declarația

martorului cu identitate protejată D.S. din faza de urmărire penală.

În faza de judecată,

inculpatul V.G. a arătat expresis verbis că el a aflat identitatea martorului cu

identitate protejată așa cum rezultă din declarația acestuia dată în ședința publică

din 23 noiembrie 2012, astfel încât instanța de fond a considerat ca starea de temere

a martorului a cărui identitate a fost deconspirată este rezonabilă și constituie

o explicație pertinentă a schimbării de opinie cu ocazia audierii în fața instanței.

Făcând o apreciere

generală asupra credibilității martorilor audiați în cauza de față, prima instanță

a constatat că absolut toți sunt în relații de prietenie sau de dușmănie cu familia

victimei ori cu familia inculpaților, astfel încât depozițiile acestora conțin un

grad înalt de subiectivitate și nu pot fi valorificate decât în măsura în care se

coroborează în mod pertinent cu probele tehnice.

S-a mai reținut

că inculpații înșiși au prezentat organelor judiciare multiple versiuni ale evenimentelor

îngreunând sever activitatea de urmărire penală.

Mai întâi, inculpatul

V.C.F., mai tânăr a fost desemnat ca persoana responsabilă cu asumarea vinovăției

pentru a-și scăpa tatăl și unchiul, ambii recidiviști de răspundere penală. Pe măsură

ce organele de urmărire penală au avansat în anchetă și au început să strângă mai

multe probe și după ce au văzut materialul de urmărire penală inculpatul V.M. a

dat o declarație în fața instanței prin care își asuma el întreaga responsabilitate.

Inculpatul V.G.

a fost supus detectorului poligraf și la toate întrebările care aveau obiect dacă

l-a lovit pe D.C. cu toporul în cap inculpatul a răspuns negativ, iar toate răspunsurile

au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Și inculpatul

V.C.F. a fost supus detectorului poligraf, iar la întrebările referitoare la participatia

penală a rezultat că atunci când a răspuns că este singura persoană care a lovit

victima a produs pe diagrame modificări specifice comportamentului simulat.

Martorul M.C.

a arătat, în faza de urmărire penală, în declarația dată în 23 august 2011, că l-a

văzut pe inculpatul V.G. când a lovit victima cu toporul în cap. A fost supus detectorului

de comportament simulat, iar răspunsurile sale nu au provocat modificări specifice

comportamentului simulat.

În aceste condiții,

prima instanța a avut în vedere depozițiile martorilor menționați anterior, apreciind

că acestea se coroborează cu concluziile raportului medical de autopsie și cu elementele

rezultate din concluziile testării cu aparatul poligraf.

S-a mai reținut

că, din interceptările atașate la dosarul cauzei, rezultă că martorul E.E. a perceput

cum victima a fost lovită cu toporul în cap, din convorbirea cu interlocutorul rezultând

că în comunitate se știe că tânărul inculpat V.C.F. infractor primar urma să-și

asume vinovăția pentru a-i scăpa de răspundere penală pe tatăl și unchiul său recidiviști.

În ceea ce privește

cererea inculpatului V.C.F. de schimbare a încadrării juridice dată faptei pentru

care a fost trimis în judecata în infracțiunea de lovire, prima instanță a apreciat

că, inculpatul deși nu a aplicat lovitura tanatogeneratoare, a aplicat mai multe

lovituri cu pumnii și cu un obiect de lemn tip „bâtă” suprimându-i victimei posibilitatea

de apărare, dar și de fugă.

Aceeași activitate

infracțională a avut-o și unchiul său, inculpatul V.M., care l-a lovit împreună

cu nepotul său pe D.C. cu o bâtă pe toată suprafața corporală, așa cum rezultă din

examinările reliefate în raportul de autopsie, anihilându-i posibilitățile de fugă

sau apărare.

Așa cum a arătat

unul dintre martorii menționați anterior, în urma loviturii cu pumnii și bâtele,

victima aflată în stare de ebrietate, iar inculpatul V.C.F. știa că este în stare

de ebrietate, deoarece îl văzuse consumând alcool, s-a aplecat de mijloc, situație

în care lovitura tanatogeneratoare cu toporul în cap aplicată de inculpatul V.G.

apare ca fiind o simplă formalitate și se împletește armonios cu activitățile de

anihilare a rezistenței victimei săvârșite de către inculpații V.M. și V.C.F.

Nici cererea de

schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentanții părților civile în sensul

reținerii săvârșirii omorului prin cruzimi eventual și cu premeditare nu a fost

reținută de instanța de fond.

Cruzimile implică

acte care să provoace o stare de suferință cu mult mai mare decât activitatea tipică

de ucidere.

S-a considerat

a fi adevărat faptul că victima a fost lovită cu pumnii și bâtele înainte de a fi

lovită în cap numai că această agresiune s-a desfășurat o perioadă scurtă de timp,

iar suferințele nu pot fi considerate atroce (fără a le minimaliza însă importanța).

S-a arătat că,

în practică urmează a se reține cruzimile spre exemplu în cazul în care, pe victima

adormită s-a turnat o cantitate consistentă de apă fiartă, victima a fost arsă de

vie, victima a fost supusă unei agresiuni îndelungate ce a avut drept consecință

distrugerea multor organe interne etc.

Într-adevăr și

starea de groază imprimată altor persoane poate intra în accepțiunea noțiunii de

„omor săvârșit prin cruzimi” numai că acest lucru trebuie diferențiat de elementul

circumstanțial al săvârșirii faptei în public.

Prin excelență,

orice activitate de omor, săvârșită în public stârnește sentimente de oroare în

rândul privitorilor, numai că acest lucru nu poate atrage automat reținerea elementului

săvârșirii omorului prin cruzimi, deoarece s-ar ajunge la o absorbție automată a

art. 176 lit. a) în art. 175 lit. i) C. pen., operațiune ce ar excede cadrului legal

actual.

Numai în situații

excepționale uciderea victimei poate fi considerată ca fiind făcută prin cruzimi,

datorită stării de oroare trezită în privitori deoarece inculpatul trebuie să urmărească

sau cel puțin să accepte provocarea stării de oroare, acest lucru trebuind să fie

făcut chiar în scopul de a-și teroriza și mai mult victima nu privitorii.

Un exemplu în

acest sens ar fi situația în care pentru a-și teroriza victima inculpatul o violează

în fața copilului său imobilizat și apoi își ucide victima.

În aceste condiții

prima instanță a apreciat că inculpații nu au urmărit să provoace vreo stare de

teroare în comunitate prin despicarea capului victimei și nici nu au făcut acte

de chibzuință prealabile pentru a se putea reține cruzimile sau premeditarea.

Depozițiile celorlalți

martori audiați în cauza au fost înlăturate ca fiind vădit subiective, acestea necoroborându-se

cu nicio probă tehnico-științifică administrată în cauză și nici cu interceptările

telefonice.

S-a apreciat că,

datorită urii față de familia victimei sau din prietenie cu inculpații depozițiile

apar ca fiind subiective și făcute fățiș în scopul deculpabilizării inculpaților,

cu atât mai mult cu cât nu se coroborează nici cu recunoașterile parțiale ale inculpaților

V.M. și V.C.F.

Prima instanță

a considerat că suplimentele de expertiză cerute la ultimul termen sunt vădit inutile

și menite a tergiversa soluționarea cauzei, expertiza aflată la dosar fiind edificatoare,

chiar dacă nu a mulțumit avocații inculpaților pentru că nu le-a susținut teza că

moartea ar fi fost provocată de o furcă și s-a arătat că obiectul vulnerant este

unul tăietor-despicător de tipul toporului.

Prima instanță

a apreciat că, în drept, fapta inculpatului V.G., constând în aceea că, în noaptea

de 22 din 23 august 2011, în jurul 00:30, din orașul Buftea, a lovit cu toporul

în cap victima D.C., aceasta decedând la Spitalul Clinic de Urgență F. B. ca urmare

a leziunilor traumatice suferite, întrunește elementele constitutive ale săvârșirii

infracțiunii de omor calificat, prevăzut de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen.

S-a reținut că,

faptele inculpaților V.M. și V.C.F., care au lovit cu aceeași ocazie pe victima

D.C. cu pumnii și bâtele, anihilându-i acestuia orice posibilitate de apărare sau

fugă, astfel încât inculpatul V.G. a putut să-i aplice lovitura tanatogeneratoare,

întrunește elementele constitutive ale săvârșirii infracțiunii de omor calificat,

prevăzut de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen.

La individualizarea

pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul înalt

de periculozitate a făptuitorilor și rezonanța socială a faptelor.

S-a apreciat ca

inculpații au săvârșit o faptă extrem de periculoasă, atentând în mod sever la cea

mai importantă valoare socială apărată de lege, respectiv viața omului, apreciindu-se

că au omorât un om fără nici un motiv și au avut o atitudine vădit mincinoasă pe

tot parcursul procesului penal, încercând să denatureze adevărul, iar vinovăția

să fie asumată doar de inculpatul tânăr și nerecidivist.

S-a mai reținut

că pe parcursul procesului penal nu au arătat nici un fel de compasiune rudelor

victimei, neacordând nici un fel de despăgubiri acestora, sechestrele instituite

fiind inutile deoarece inculpații nu au bunuri pe numele lor.

S-a apreciat ca

inculpatul V.G. este de departe cel mai periculos dintre inculpați, acesta neezitând

să lovească cu toporul în cap o persoană, acțiunea sa nelăsând nici un dubiu asupra

formei intenției respectiv intenția directă.

S-a apreciat că

pedeapsa de 13 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr.

196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, din care a fost eliberat în 30

martie 2010 cu un rest de pedeapsă de 1423 zile, nu a contribuit cu nimic la reeducarea

infractorului, ci acesta a înțeles să tranșeze orice conflict cu toporul în cap.

Au fost avute în vedere și afirmațiile soției inculpatului, care a arătat rudelor

victimei înainte de arestarea soțului său „l-a omorât pentru că este șmecher”, reținându-se

faptul că inculpatul și apropiații săi consideră că au un statut de „șmecher” în

comunitate și în virtutea acestuia pot săvârși orice faptă, deoarece vor scăpa de

răspunderea penală.

Având în vedere

restul mare de 1423 de zile, rămas din pedeapsa anterioară, prima instanță, în urma

revocării a aplicat un spor de pedeapsă de 2 ani închisoare care să reflecte gradul

de pericol social al infractorului recidivist.

Ca o dovadă de

clemență specifică nu s-a mai aplicat drept spor întregul rest de pedeapsă de 1423

de zile.

În baza art. 65

C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru o durată de 10 ani, apreciindu-se

că se impune interzicerea tuturor drepturilor electorale față de gravitatea extremă

a faptei, inculpatul nemaifiind demn să aleagă reprezentanții urbei sau țării.

Și drepturile

părintești au fost drastic restrânse pe o perioadă de timp, deoarece s-a apreciat

ca inculpatul nu poate reprezenta un model de creștere și educare pentru vreun minor.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul V.M. s-a reținut faptul că este recidivist postexecutoriu fiind condamnat

la o pedeapsă de 6 ani cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie

calificată, precum și faptul că dovedește o fire agresivă.

Nu i s-a aplicat

maximul special și spor datorită participației puțin mai mici la săvârșirea faptei,

dar indispensabilă acțiunii de ucidere nemijlocită săvârșită de către fratele său

V.G.

S-a reținut și

faptul că a încercat să îngreuneze urmărirea penală, în faza de urmărire penală

nerecunoscând nimic, iar în faza de judecată încercând să-și asume întreaga vinovăție,

arătând că ar fi lovit victima cu o furcă pentru a-și salva de răspundere penală

nepotul și fratele.

Au fost interzise

drepturile electorale și drepturile părintești în totalitate, față de gravitatea

faptei, starea sa de recidivă, acesta neputând fi un model de creștere și educare

pentru minor și nici un model de bun alegător.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul V.C.F. s-a reținut că acesta a avut inițiativa infracțională și a

participat în mod direct la anihilarea apărării victimei.

S-a avut în vedere

atitudinea mincinoasă a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, atitudine

menită să canalizeze ancheta pe piste greșite în vederea scăpării de răspundere

a tatălui și unchiului inculpatului.

S-au interzis

inculpatului drepturile electorale în totalitate față de gravitatea faptei săvârșite,

dar ca o dovadă de clemență și ținând seama de vârsta inculpatului nu au fost interzise

drepturile părintești.

A fost menținută

starea de arest a inculpaților, având în vedere gradul înalt de pericol social al

faptelor săvârșite, rezonanța acestora, dar și faptul că nu s-au schimbat cu nimic

temeiurile ce au stat la baza acestei măsuri.

A fost dedusă

prevenția.

În ceea ce privește

latura civilă, s-a constatat că inculpații au săvârșit un fapt ilicit respectiv

omorârea unei persoane, iar acest lucru a provocat un prejudiciu material și moral

părților civile D.I., tatăl victimei și D.A.A., fiul minor al victimei.

Având în vedere

cheltuielile făcute cu înmormântarea prima instanță a apreciat ca suma de 10.000

RON daune materiale este una rezonabilă.

De asemenea, s-a

reținut că, prin uciderea fiului său, în public, tatălui victimei, D.I. i s-a produs

o puternică tulburare, suferințele psihice fiind atroce, apreciindu-se ca suma de

150.000 euro, pretinsă de acesta, apare ca fiind rezonabilă.

Au fost obligați

inculpații, în solidar, la plata sumei de 600 RON, lunar cu titlu de prestație periodică

în favoarea părții civile minore D.A.A., de la data de 22 august 2011, data omorului

și până la majoratul fiului victimei.

Au fost menținute

măsurile asigurătorii luate prin încheierea din 16 martie 2012 asupra tuturor bunurilor

inculpaților pentru a se asigura executarea laturii civile.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații și partea civilă D.I.

În motivarea apelului

formulat de inculpatul V.M. s-a învederat necesitatea schimbării încadrării juridice

dată faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea prevăzută

de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de favorizare a infractorului

prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., deoarece inculpatul nu a avut intenția

de a ucide sau de a aplica lovituri cauzatoare de moarte victimei, ci doar a dorit

să-și salveze nepotul prins într-o încăierare.

În subsidiar,

s-a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracțiunea prevăzută

de art. 183 C. pen., în contextul în care inculpatul a aplicat doar câteva lovituri

victimei, iar aceste lovituri nu au fost cele care au provocat decesul.

În cazul în care

încadrarea juridică nu va fi schimbată, s-a arătat că se impune achitarea în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât martorii

au declarat că nu l-au văzut pe inculpat lovind, iar în urma perchezițiilor efectuate

nu s-a găsit nimic incriminator.

În motivarea apelului

formulat de inculpatul V.G. s-a invocat faptul că se impune achitarea, în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

întrucât inculpatul nu a comis fapta, iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei.

S-a învederat

faptul că inculpatul a ajuns la fața locului crimei la câteva minute după eveniment,

fapt confirmat de declarațiile martorilor A.M.T., U.R.A. și C.V.

În ceea ce privește

declarațiile martorilor care afirmă că l-au văzut pe inculpat lovind victima cu

toporul în cap, s-a arătat că aceste declarații sunt contradictorii, martorii M.C.

și L.C., fiind prieteni cu victima.

S-a mai invocat

faptul că declarația martorului M.F. dovedește că locul faptei nu era bine iluminat,

astfel încât nu se putea observa de către martori ceea ce s-a întâmplat în realitate.

În motivarea apelului

inculpatului V.C.F. s-a învederat faptul că se impune schimbarea încadrării juridice

dată faptei în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., având în vedere

că declarațiile martorilor audiați în cauză se coroborează cu concluziile raportului

de necropsie, în sensul că loviturile au fost aplicate în zona lombară.

În măsura în care

se reține săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174-art. 175 lit. i) C.

pen., s-a învederat faptul că se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu inculpatul a aplicat

lovitura care a cauzat decesul victimei.

Într-un subsidiar

mai îndepărtat s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, urmând a se avea în vedere

circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, cu

reținerea art. 74 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen.

Apelantul parte

civilă D.I. a declarat instanței de prim control judiciar, la termenul de judecată

din 18 septembrie 2013 că înțelege să-și retragă apelul declarat.

Prin decizia penală

nr. 252/A din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

s-a decis:

S-a luat act de

retragerea apelului declarat de apelantul parte civilă D.I.

Au fost admise

apelurile declarate de inculpații V.G., V.M. și V.C.F. împotriva sentinței penale

nr. 79 din 1 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în Dosarul nr. 3066/3/2012.

A fost desființată,

în parte, sentința apelată și, rejudecând, în fond:

A fost descontopită

pedeapsa rezultantă de 27 de ani închisoare aplicată inculpatului V.G., în restul

de pedeapsa de 1423 zile din condamnarea de 15 ani închisoare aplicată prin sentința

penală 196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova și pedeapsa de 25 de ani închisoare

aplicată în prezenta cauză inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., precum

și sporul de 2 ani închisoare, care a fost înlăturat.

A fost redusă

pedeapsa aplicată inculpatului V.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. de la 25

de ani închisoare la 22 de ani închisoare.

În baza art. 65

C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru o durata

de 10 ani.

A fost menținută

revocarea liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 1423 zile din condamnarea

de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală 196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului

Prahova, care a fost contopit cu pedeapsa de 22 de ani închisoare aplicată inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu

aplicare art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul urmând a executa pedeapsa de cea mai

grea de 22 de ani de închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71-art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

În baza art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata prevenției din 16 noiembrie 2011 la zi.

S-a redus pedeapsa

aplicată inculpatului V.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174-art.

175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., de la 22 de ani închisoare

la 19 ani închisoare.

În baza art. 65

C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru o durata

de 10 ani.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71-art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

În baza art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menținut

starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88

C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenției din 16 noiembrie 2011 la zi.

S-a redus pedeapsa

aplicată inculpatului V.C.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174-art.

175 lit. i) C. pen. de la 19 ani închisoare la 16 ani închisoare.

În baza art. 65

C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. pentru o durata de 10 ani.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) C. pen.

În baza art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88

C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenției din 23 august 2011 la zi.

S-a redus cuantumul

daunelor morale la care au fost obligați, în solidar, inculpații către partea civila

D.I. de la 150.000 euro la 40.000 euro, în echivalent în RON la data plății.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost obligat

apelantul parte civilă D.I. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către

stat.

S-a stabilit că

onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru inculpatul V.C.F., în cuantum

de 100 RON, se va avansa din fondurile M.J.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar

și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiilor

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește

situația de fapt, aceasta a fost corect reținută de către instanța de fond, din

probatoriul administrat în faza de urmărire penală și în faza de judecată în primă

instanță rezultând că, în noaptea de 22 din 23 august 2011, în jurul 00:30, aflându-se

în orașul Buftea, inculpații V.M. și V.C.F. au lovit victima D.C. cu pumnii și bâtele,

anihilându-i orice posibilitate de apărare sau fugă, iar inculpatul V.G. a lovit

cu toporul în cap victima care a decedat la Spitalul Clinic de Urgență F. București

ca urmare a leziunilor traumatice suferite.

Această situație

de fapt rezultă din analiza raportului de autopsie care se coroborează cu declarațiile

martorilor M.F., M.C. și L.C.

Astfel, martorul

M.C. a arătat că, în urma loviturilor primite de la inculpații V.M. și V.C.F. victima

și-a pierdut posibilitatea de apărare, obosise și se aplecase de mijloc, moment

în care a fost lovit de inculpatul V.G., care i-a aplicat pe la spate o lovitură

cu tăișul toporului în cap.

Declarația martorului

M.C. se coroborează și cu declarația dată de martorul cu identitate protejată D.S.,

din faza de urmărire penală, neavând relevanță schimbarea poziției acestuia din

urmă în faza de judecată, având în vedere faptul că inculpatul V.G. a aflat identitatea

martorului cu identitate protejată, fiind explicabilă starea de temere a acestui

martor la momentul audierii de către prima instanță.

Declarațiile martorului

M.C. se coroborează și cu aspectele rezultate din analiza fotografiilor criminalistice

ale cadavrului, cât și cu concluziile raportului medico-legal de autopsie, care

confirmă faptul că victima a fost lovită în zona brațelor, a spatelui și a picioarelor,

decesul survenind însă ca urmare a plăgii tăiat-despicate biparietală cranio-dură

cerebrală iradiată de la baza craniană ce a provocat dilacerarea creierului, plaga

produsă prin lovire cu corp tăietor-despicător, posibil tip topor.

S-a apreciat că

apărările inculpaților nu pot fi reținute, având în vedere și poziția oscilantă

a acestora, pe parcursul procesului penal inculpații prezentând versiuni diferite

cu privire la modul de derulare a evenimentelor care au dus la moartea victimei.

În plus, inculpații

V.G. și V.C.F. au fost supuși detectorului poligraf, iar la întrebările referitoare

la participația penală au rezultat modificări specifice comportamentului simulat,

în timp ce martorul M.C., supus detectorului de comportament simulat, nu a dat răspunsuri

care să fi provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Astfel, s-a constatat

că instanța de fond a stabilit în mod corect și încadrarea juridică dată faptelor

inculpaților, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor

calificat, prevăzute de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen.

Instanța de apel

nu a putut reține apărările inculpatului V.M., în sensul că se impune schimbarea

încadrării juridice dată faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată,

din infracțiunea prevăzută de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea

de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. sau în infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen.

S-a apreciat că

tot neîntemeiată este și solicitarea inculpatului V.C.F. privind schimbarea încadrării

juridice dată faptei în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că,

într-adevăr, loviturile aplicate victimei de inculpații V.C.F. și V.M. nu au avut

caracter tanatogenerator, însă aceste lovituri aplicate de cei doi inculpați victimei

în mod repetat, cu pumnii și cu un obiect de lemn tip „bâtă”, au suprimat acesteia

posibilitatea de apărare sau fugă, permițând celuilalt inculpat, V.G., să-i aplice

victimei lovitura cu toporul în cap care a și provocat decesul.

Când uciderea

persoanei se realizează prin contribuția mai multor făptuitori, care colaborează,

răspunderea acestora se stabilește în temeiul dispozițiilor privind participația

penală. Deși există mai mulți făptuitori, fapta de ucidere este unică, așa că fiecare

dintre participanți răspunde pentru totalitatea ei și, în concret, în raport cu

contribuția adusă în obținerea rezultatului.

În dreptul penal

român s-a adoptat linia clasică a teoriei „complicității delict unic”, iar nu teoria

„complicității delict distinct.”

Potrivit art.

23 C. pen., „participanți sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei fapte

prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.”

Există coautorat

la omor ori de câte ori mai mulți făptuitori săvârșesc în mod intenționat împotriva

unei persoane acte specifice de violență de natură să-i cauzeze moartea. Se produce,

într-un anume fel, o distribuție a acțiunilor, unele de intensitate mai mare, altele

mai mică, dar toate orientate spre aceeași finalitate: suprimarea vieții persoanei.

Ea dirijează actele fiecărui coautor, stabilind caracterul de faptă unică realizată

de toți împreună, indiferent dacă contribuțiile sunt simultane sau succesive, în

același loc sau în locuri diferite.

Pentru ca unul

dintre coautori să răspundă pentru omor, el trebuie să fi săvârșit împotriva victimei,

direct sau indirect, activ sau pasiv, un act de violentă.

În același timp,

actul de violență al făptuitorului nu trebuie să acopere în întregime sfera actului

tipic, căci el nu se privește izolat, ci în raport cu totalitatea actelor săvârșite

de coautori. Cu alte cuvinte, fiecare act de violență conține un dinamism propriu,

fizic și psihic, prin care participă la fapta în ansamblu, demonstrând astfel unitatea

structurală a acesteia.

Potrivit doctrinei

juridice, condițiile coautoratului sunt: a) unitatea indivizibilă a acțiunilor mai

multor făptuitori; b) cooperarea subiectivă a făptuitorilor.

În cele mai multe

cazuri, contribuțiile coautorilor sunt inegale, în sensul că numai unul sau o parte

dintre aceștia săvârșesc acte specifice de ucidere, iar ceilalți săvârșesc acte

care, în sine, nu posedă eficiența necesară rezultatului, dar se află în strânsă

interdependență cu primele, completându-le. Dacă s-ar privi fracționat contribuțiile,

nu s-ar realiza nimic concludent asupra sensului juridic al coautoratului.

Jurisprudența

a confirmat, în mod constant, acest punct de vedere, astfel încât, chiar dacă loviturile

aplicate victimei de inculpații V.C.F. și V.M. nu au provocat decesul acesteia,

au fost de natură să slăbească puterea de rezistență și de apărare, permițând celuilalt

inculpat, V.G. să aplice lovitura mortală, acțiunile fiind conjugate și indispensabile

comiterii infracțiunii de omor.

Așadar, toate

contribuțiile care au legătură între ele, fiind conjugate și unificate într-un ansamblu

specific, orientat spre realizarea uciderii persoanei, au caracter de acte de coautorat

la omor, neavând relevanță din punct de vedere al cauzalității juridice, care dintre

actele săvârșite de coautori a provocat leziunea care, în final, a cauzat moartea

victimei, căci, ceea ce caracterizează coautoratul, este unitatea acțiunilor, capacitatea

lor de a se integra aceluiași sistem sau model de explicație.

Însă, la verificarea

cauzei, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, s-a constatat că, într-adevăr,

instanța de fond a făcut o greșită individualizare a pedepselor în raport de criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen.

S-a reținut că,

în dispozițiile în art. 72 C. pen. sunt prevăzute criterii care, în cadrul operațiunii

concrete de individualizare, au o importanță egală, se au în vedere împreună, iar

nesocotirea unuia ori supraestimarea altuia antrenează netemeinicia și, implicit,

nelegalitatea soluției.

S-a apreciat că,

în cauză, pedepsele ce s-au aplicat inculpaților sunt mult prea severe, impunându-se

a fi coborâte.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, instanța de apel a apreciat că, un cuantum de 150.000 euro,

acordat părții civile D.I., cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, este prea

ridicat față de circumstanțele cauzei și de despăgubirile acordate de instanțe în

cauze similare.

S-a reținut că,

este de netăgăduit că, prin fapta ilicită a inculpaților, s-a cauzat părții civile

D.I. un prejudiciu moral, constând în traumele morale suferite de aceasta, în atingerea

adusă drepturilor acesteia de a se bucura de o viață normală, fără privațiuni.

S-a apreciat,

însă, că este în sarcina instanței de a cuantifica aceste daune morale, raportat

la toate suferințele produse prin fapta inculpaților, care au cauzat suferințele

psihice puternice părții civile prin uciderea fiului acesteia, persoana cu care

aceasta avea, fără posibilitate de tăgadă, o legătură afectivă semnificativă.

Pe de altă parte,

s-a avut în vedere și faptul că daunele morale acordate trebuie să fie proporționale

cu prejudiciul de agrement suferit de victimă, să nu se transforme în adevărate

„amenzi civile”, sursă de îmbogățire a uneia din părți în detrimentul celeilalte.

Astfel, instanța

de apel a apreciat că, raportat la suferința psihică prin care a trecut partea civilă

și intensitatea acestei suferințe, suma de 40.000 euro reprezintă o reparație echitabilă

din punct de vedere moral, proporțională cu prejudiciul suferit.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs partea civilă D.I. și inculpații V.G.,

V.M. și V.C.F., invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

În temeiul cazului

de casare menționat, inculpatul V.G. a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub

aspectul greșitei sale condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat,

inculpații V.M. și V.C.F. au formulat critici cu privire la greșita respingere a

cererilor de schimbare a încadrării juridice a faptei, iar partea civilă D.I. a

criticat cuantumul pedepselor aplicate inculpaților și al daunelor morale acordate

de către instanța de apel.

Examinând hotărârile

atacate, prin prisma criticilor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate

cit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată următoarele:

În cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare

a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea

unor acte normative ce cuprind dispoziții procesual-penale, care prevăd expres că,

recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (C.

proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor

care au fost supuse apelului potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași

instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Legea nr. 2/2013

a impus o limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri

de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a cazului prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de

casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în

alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare

prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Astfel, recurenții

și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare

prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

în art. 385

9

C. proc. pen.

În prezenta cauză,

decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

la 25 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație

în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ

menționat.

Verificând îndeplinirea

cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și alin. (2) C.

proc. pen., se constată că inculpații au motivat recursurile în termenul prevăzut

în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., iar partea civilă D.I. și-a încălcat

obligația de a depune motivele scrise de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului

termen de judecată.

Potrivit art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., „hotărârile sunt supuse

casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare

a legii.”

Înalta Curte reține

că, încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități

principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a

unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care

nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

În prezenta cauză,

nu este incidență niciuna dintre aceste situații.

În ce privește

motivul de recurs invocat de inculpatul V.G., pe care l-a subsumat cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitându-se

achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că, raportat la conținutul criticilor formulate

de apărare și la temeiul de casare invocat, date fiind limitele judecății în recurs,

urmare modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, acestea nu mai pot face

obiectul examinării de către instanța de ultim, control judiciar, judecata în recurs

limitându-se doar la chestiuni de drept.

În concret, prin

criticile de recurs formulate, nu se invocă aspecte de nelegalitate a hotărârilor,

ci se susține faptul că inculpatul nu ar fi autorul infracțiunii de omor reținute

în sarcina sa, însă aceste critici nu pot fi analizate de instanța de recurs, întrucât

ar presupune o reapreciere a situației de fapt, care nu mai este posibilă în calea

de atac a recursului.

Referitor la criticile

formulate de inculpații V.M. și V.C.F., prin care se solicită schimbarea încadrării

juridice dată faptelor, din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174-art.

175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 183 C. pen. și,

respectiv, de art. 180 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată că, în susținerea

cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., inculpații nu au invocat aspecte de nelegalitate, de restabilire

a corespondenței între norma de incriminare și situația de fapt reținută de către

instanțele anterioare, ci se tinde la stabilirea unei alte situații de fapt, care

să determine aceste schimbări de încadrare juridică, ceea ce nu este permis în calea

de atac a recursului.

Înalta Curte constată

că situația de fapt, stabilită prin sentința primei instanțe și confirmată prin

decizia instanței de apel, corespunde normei de incriminare a infracțiunii prevăzută

de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, fiind întrunite

toate elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, fără să existe

vreun temei de schimbare a acestei încadrări juridice.

Modul în care

inculpații V.M. și V.C.F. au acționat, prin exercitarea unor acte de violență asupra

victimei, care au, slăbit capacitatea de apărare a acesteia și au creat posibilitatea

coinculpatului V.G. să aplice lovitura ce a cauzat decesul, evidențiază săvârșirea

de către aceștia a actelor de executare a infracțiunii de omor, întrucât cei trei

inculpați au desfășurat o acțiune comună, fiecare având o contribuție determinantă

și indispensabilă la consumarea infracțiunii de omor, astfel că nu pot avea decât

calitatea de coautori la săvârșirea acestei infracțiuni.

Doctrina și practica

judiciară a confirmat, în mod constant, că actele de coautorat, ca acte de executare

a infracțiunii, nu cuprind numai actele ce aparțin în mod strict activității încriminate,

ci toate acele acte care, fără a fi specifice acesteia, în condițiile în care a

fost concepută și efectuată executarea, apar ca indispensabile realizării infracțiunii

și sunt inseparabil unite, sunt indivizibile cu actele de executare propriu-zisă.

Înalta Curte își

însușește toate argumentele expuse, în acest sens, pe larg, în sentința și decizia

ce fac obiectul căii de atac și precizează că, în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., instanța de recurs verifică corecta

încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute

în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze

la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, întrucât o astfel de verificare

nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, ulterior intrării în vigoare

a Legii nr. 2/2013.

În ceea ce privește

recursul declarat de partea civilă D.I., astfel cum s-a reținut anterior,

Înalta Curte constată că acesta nu a respectat obligația ce îi revenea potrivit

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, de a depune motivele de

recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În prezenta cauză,

primul termen de soluționare a recursului a fost stabilit în data 3 martie 2014,

recurentul parte civilă fiind înștiințat de acest termen, inclusiv despre obligația

motivării recursului și consecințele nerespectării termenului, încă din data de

21 octombrie 2013 (dovada de îndeplinire a procedurii de citare), motivele de recurs

fiind depuse de recurentul parte civilă, prin fax, la data de 14 martie 2013.

Ca urmare, față

de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și

care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din

oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C.

proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate de recurentul parte

civilă, prin prisma cazului de casare invocat, nefiind îndeplinite condițiile formale

prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte,

se constată că, prin obiectul lor, criticile formulate de partea civilă, referitoare

la cuantumul pedepselor aplicate inculpaților și al daunelor morale acordate părților

civile de către instanța de apel, nu mai pot fi examinate de către instanța de recurs,

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, întrucât se referă la aspecte ce

țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În consecință,

constatând că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 2/2013, care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul

art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de partea civilă.

Înalta Curte constată

că recursurile declarate de inculpați sunt fondate, raportat la intrarea în vigoare

a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 și, în consecință, a incidenței instituției

aplicării legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 5 noul C. pen.

Examinând cauza,

în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii

de omor calificat de către inculpați, instanța de recurs constată că se impune aplicarea

legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, cea complementară

și cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.

În raport cu pedepsele

principale aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. [de 22 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pentru inculpatul

V.G., de 19 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pentru inculpatul V.M. și, respectiv,

de 17 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și lit. b) C. pen. pentru inculpatul V.C.F.], instanța de recurs constată

că dispozițiile legii noi sunt mai favorabile, sub aspectul conținutului incriminării

textului art. 175 vechiul C. pen. (art. 188 nou C. pen.) și urmează a fi aplicate.

În reglementarea

actuală, legiuitorul a exclus din norma de incriminare a omorului calificat, săvârșirea

omorului în condițiile elementului circumstanțial prevăzut de lit. i) a art. 175

vechiul C. pen., astfel că, potrivit principiului aplicării legii mai favorabile,

legea nouă este mai favorabilă sub aspectul condițiilor de incriminare.

În condițiile

noului C. pen., se constată că limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de omor,

prevăzută de art. 188 C. pen., sunt de la 10 la 20 ani închisoare, spre deosebire

de cele din legea veche, care sunt de la 15 la 25 de ani închisoare.

Având în vedere

situația faptică reținută de cele două instanțe și proporționalitatea pedepsei,

instanța de recurs va reduce pedepsele aplicate inculpaților, în mod corespunzător,

la un cuantum spre care s-a orientat și instanța de apel.

În ce privește

pedeapsa complementară, din reglementarea noului C. pen., se constată că aceasta

are corespondent în legea veche, sub aspectul conținutului și a caracterului obligatoriu

de aplicare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, însă legiuitorul a prevăzut

expres limitele de executare a acesteia, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, situație

în care legea nouă cuprinde dispoziții mai favorabile.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpații V.G., V.M. și V.C.F. împotriva

deciziei penale nr. 252/A din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală.

Va casa, în parte,

decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 79/F din 1 februarie 2013

a Tribunalului București, secția I penală, numai în ceea ce privește aplicarea

art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptelor și cuantum