ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1834/2015

Asupra

cererii de revizuire de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 16/A din 18

martie 2013, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins apelul formulat de SC V.R. SA împotriva

sentinței nr. 119 din 4 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr.

8654/95/2011*, a admis cererea de aderare la apel formulată de reclamanta I.G.,

împotriva aceleiași hotărâri, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul

că a respins cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională SC

V.R. SA în contradictoriu cu pârâta reconvențională I.G. și a eliminat din

cuprinsul hotărârii dispoziția privind obligarea pârâtei reconvenționale la

plata sumei de 4.000 RON în favoarea reclamantei reconvenționale, precum și

cele vizând obligarea pârâtei reconvenționale la plata cheltuielilor de

judecată și la compensarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 3912 din 13 noiembrie

2013, secția a ll-a civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC V.R. SA prin

administrator A.G. împotriva deciziei nr. 16/A din 18 martie 2013, pronunțată de

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civila, de contencios administrativ

și fiscal, pe care a modificat-o în sensul ca a admis apelul declarat de pârâta

SC V.P. SA prin administrator A.G., a schimbat în parte sentința atacată, în sensul

că a respins acțiunea principală, ca nefondată.

A obligat reclamanta

I.G. la plata sumei de 836 RON cheltuieli de judecată către SC V.P. SA prin

administrator A.G.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței apelate.

La data de 24

aprilie 2015, reclamanta I.G. a formulat cerere de revizuire cu privire la această

decizie, motivele cererii de revizuire fiind depuse la aceeași dată, și întemeiate

în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 alin. (1) vechiul C. proc. civ.

Examinând, cu

prioritate, excepția tardivității formulării cererii de revizuire, conform prevederilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, prin

cererea de revizuire formulată și întemeiată în drept pe prevederile art. 322

pct. 7 alin. (1) C. proc. civ., se atacă o hotărâre definitivă, care a fost pronunțată

la data de 13 noiembrie 2013.

În atare situație,

sunt aplicabile dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ., potrivit

cărora, „Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (...) în cazurile

prevăzute de art. 322 pct. 1, pct. 2 și pct. 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii

definitive, iar, când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea

fondului, de la pronunțare”.

În speță, hotărârea

atacată cu privire la care s-a formulat cererea de revizuire a fost analizată la

6 noiembrie 2013, termen la care revizuenta a fost prezentă prin avocat și amânată

pronunțarea la data de 13 noiembrie 2013.

Așadar, termenul

de o lună-prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ., raportat la

art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ., a început să curgă de la 13 noiembrie 2013

când a fost pronunțată hotărârea, iar prezenta cerere de revizuire a fost înregistrată

la data de 24 aprilie 2015, deci mult cu depășirea termenului legal.

Obligația părților

de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă

expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului

său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6

parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instituirea unor termene

procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității

aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Distinct de cele

reținute, este de menționat că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile

au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele

stabilite de lege sau de judecător.

Or, neexercitarea

dreptului procesual în speță, a cererii de revizuire, în cadrul termenului imperativ

stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ.,

care este decăderea, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Cum în cauză,

cererea de revizuire a fost promovată cu depășirea termenului imperativ de o lună

de la pronunțarea hotărârii definitive, iar revizuenta nici nu a pretins și nici

nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o

împrejurare mai presus de voința sa, pentru a putea fi incidente prevederile

art. 103 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca

tardiv formulată cererea de revizuire promovată de revizuenta I.G. împotriva deciziei

nr. 3912 din 13 noiembrie 2013, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a

ll-a civilă, în Dosarul nr. 8654/95/2011*.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă

cererea de revizuire formulată de revizuenta I.G. împotriva deciziei nr. 3912 din

13 noiembrie 2013, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a

civilă, în Dosarul nr. 8654/95/2011*.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 septembrie 2015.