ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 631/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 23 octombrie 2014, reclamanta S.C. A. S.A. - în insolvență, prin B., în calitate de administrator judiciar, a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 3.000.000 RON, cu titlu de clauză penală, potrivit art. 4 alin. (3) din contractul nr. x/06.06.2014, așa cum a fost modificat prin actul adițional din 23.06.2014.

Prin sentința civilă nr. 105/2015 de la 09 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a respins acțiunea formulată de S.C. A. S.A. - în insolvență, prin B., în calitate de administrator judiciar, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., împotriva acestei sentințe declarând apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1029 din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Timișoara - în insolvență, prin administrator judiciar B. Arad împotriva sentinței civile nr. 105/2015 de la 09 februarie 2015, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L Târgu Mureș, fiind obligată pârâta la plata sumei de 3.000.000 RON, conform clauzei penale din art. 4 alin. (3) din contractul nr. x/06.06.2014, așa cum a fost modificat prin actul adițional x din 23.06.2014.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

La data de 06.06.2014, între debitoarea S.C. A. S.A. Timișoara, prin administrator special, și S.C. C. S.R.L. Târgu Mureș s-a încheiat contractul de cesiune de drepturi litigioase nr. 49, act care a fost comunicat administratorului judiciar al S.C. A. S.A. Timișoara la data de 09.06.2014.

Prețul contractului a fost de 338.728.769,86, plătibil după cum urmează: prima tranșă - în valoare de 10.000.000 RON, în termen de 15 zile de la semnarea actului; a doua tranșă - diferența de preț, adică 328.728.769,86 RON, în termen de maxim 60 de zile de la semnarea contractului.

Contractul a fost modificat prin actul adițional x/23.06.2014, în sensul în care părțile au inserat o clauză penală în măsura neexecutării obligațiilor, pârâta obligându-se în caz de neexecutare să plătească cu titlu de clauză penală suma de 3.000.000 RON.

Contractul a fost supus analizei Comitetului creditorilor S.C. A. S.A. Timișoara, care l-a aprobat conform procesului-verbal din 25.06.2014, susținerea primei instanțe că votul comitetului creditorilor este de fapt unul negativ, întrucât D., unul dintre cei trei membri ai comitetului, nu a exprimat un vot pozitiv fiind considerată nefondată, în condițiile în care acest creditor a votat pentru, fiind corectă mențiunea din cuprinsul procesului-verbal prin care se reține că actul de cesiune este aprobat cu două voturi favorabile și o abținere.

Pe de altă parte, hotărârea comitetului în discuție a fost contestată de creditoarea E. S.A., contestație pe care, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (6), raportat la art. 14 din Legea 85/2006, Adunarea generală a creditorilor a înțeles să o respingă la data de 05.11.2014.

Cu toate că a fost notificată în mai multe rânduri pentru a-și îndeplini obligațiile din contract, pârâta S.C. C. S.R.L Târgu Mureș nu și-a executat obligațiile contractuale, devenind incidente prevederile art. 4 alin. (3) din Contractul părților, conform cărora pârâta datorează reclamantei cu titlu de clauză penală suma de 3.000.000 RON, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1538 din C. civ.. Astfel, părțile au înțeles să convină asupra unei clauze penale prin actul adițional la contract din 23.06.2014, există o neexecutare a obligației principale de plată a prețului de către pârâta S.C. C. S.R.L Târgu Mureș, iar prin formularea acțiunii, ce face obiectul cauzei, reclamanta a optat pentru plata clauzei penale în sensul prevăzut de dispozițiile alin. (2) al art. 1538 C. civ.

Pârâta S.C. C. S.R.L Târgu Mureș a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1029 din 12 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, motivele fiind, în esență, următoarele:

Conform art. 22 din C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În speța de față, se încalcă atât principiul mai sus menționat, cât și a celui privind imparțialitatea judecătorului prin luarea în considerare a circumstanțelor invocate de apelantă și ignorarea acestora în privința apărărilor recurentei.

O justă abordare a probațiunii impunea cercetarea și verificarea condițiilor și modului în care au fost încheiat procesul-verbal al Comitetului creditorilor și actul adițional, instanța fiind obligată să cerceteze toate aspectele de drept și de fapt care duc la lămurirea justă a cauzei și să constate că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 85/2006 - art. 17.

Recurenta invocă interpretarea greșită a prevederilor art. 17 - Legea nr. 85/2006, arătând că reclamanta este o societatea aflată în insolvență, conform dispozițiilor Legii nr. 85/2006, iar potrivit art. 17 din această lege, Comitetul creditorilor are atribuții de conducere și supraveghere a procedurii de insolvență.

Alin. 4 al articolului enunțat anterior prevede ca modalitatea de adoptare a hotărârilor Comitetului creditorilor este majoritatea simplă.

Astfel cum rezultă din documentele anexate, ședința Comitetului creditorilor s-a ținut la data de 25.06.2014, iar din cuprinsul procesului-verbal rezultă că această majoritate nu s-a respectat, unul dintre membrii comitetului nu și-a exprimat un vot pozitiv, respectiv D., acesta precizând că are obiectiunii, iar votul exprimat de creditorul F. de abținere este interpretat în raport de legea insolvenței ca un vot negativ.

Drept urmare, majoritatea simplă privind votul nu a fost îndeplinită, iar actul adițional incheiat nu a fost aprobat de Comitetul creditorilor.

Mai mult, instanța de apel a omis să verifice și demersurile pe care recurenta le-a efectuat pentru a recupera creanța, respectiv adresele emise către CNDNR, debitorul cedat, înscrisuri din care rezultă că cedentul - societatea A. S.A.- nu avea o creanță certă, lichidă și exigibilă de recuperat.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 05 octombrie 2016, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Intimata S.C. A. S.A - în faliment - a depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză, arătând că nu își însușește concluziile acestuia.

Prin încheierea de ședință din data de 15 februarie 2017 a fost admis în principiu recursul de face obiectul prezentei cauze, fixându-se termen la data de 05 aprilie 2017.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează:

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea art. 22 din C. proc. civ. și a art. 17 din Legea nr. 85/2006.

Conform prevederilor art. 22 din noul C. proc. civ. "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. "

Deși recurenta invocă încălcarea dispozițiilor legale mai sus menționate, precum și a imparțialității judecătorului, Înalta Curte constată că nu se aduce niciun argument concret în susținerea acestor aspecte invocate cu caracter general, motiv pentru care aceste alegații vor fi înlăturate.

Critica ce vizează interpretarea greșită a prevederilor art. 17 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi, de asemenea, reținută.

Conform alin. (4) al acestui text de lege, "Deciziile comitetului creditorilor se iau cu majoritatea simplă din totalul numărului de membri ai acestuia", la alin. (6) legiuitorul statuând că "Împotriva acțiunilor, măsurilor și deciziilor luate de comitetul creditorilor orice creditor poate formula contestație la adunarea creditorilor, în termen de 5 zile de la luarea acestora."

Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 17 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, cu privire la îndeplinirea cvorumului necesar adoptării hotărârii Comitetului creditorilor, cu atât mai mult cu cât hotărârea comitetului în discuție a fost contestată de creditoarea E. S.A., contestație pe care, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (6), raportat la art. 14 din Legea 85/2006, Adunarea generală a creditorilor a înțeles să o respingă la data de 05.11.2014, aspect avut în vedere de către curtea de apel.

Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentă cu privire la omisiunea instanței de apel de a verifica demersurile efectuate de aceasta cu privire la recuperarea creanței, din care reiese că S.C. A. S.A nu deținea o creanță certă, lichidă și exigibilă sunt aspecte ce vizează situația de fapt și mijloacele de probă administrate în cauză.

Aceste aspecte nu vizează nelegalitatea deciziei recurate, ci netemeinicia acesteia, fapt ce excede căii de atac a recursului, motiv pentru care nu vor fi analizate.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. C. S.R.L. TÂRGU MUREȘ împotriva deciziei civile nr. 1029 din 12 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. ARAD privind obligarea recurentei - pârâte S.C. C. S.R.L. TÂRGU MUREȘ la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca nedovedită, la dosar nefiind depusă decât factura ce reprezinta contravaloarea onorariului privind asistența juridică și reprezentarea în cauză, nu și dovada achitării acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. C. S.R.L. TÂRGU MUREȘ împotriva deciziei civile nr. 1029 din 12 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. ARAD privind obligarea recurentei - pârâte S.C. C. S.R.L. TÂRGU MUREȘ la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2017.