ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 450/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administratori judiciari B.. și C. Filiala Cluj, în contradictoriu cu pârâtele S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. s-a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1.013.434 RON compusă din: 230.000 RON, sumă achitată cu titlu de avans pentru executarea lucrărilor contractate conform contractului de prestări servicii nr. x/2015 și 783.434 RON, sumă reprezentând penalități de întârziere calculate contractual.

Prin sentința civilă nr. 791 din 21 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2016, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administratori judiciari B.. și C. Filiala Cluj.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administratori judiciari B.. și C. Filiala Cluj, solicitând modificarea în tot a sentinței apelate și, pe cale de consecință, obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 1.013.434 RON.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a Civilă, prin decizia nr. 760/A din 23 noiembrie 2017, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special F., însușit de administratorul judiciar constând în consorțiul alcătuit din B.. și C. în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L împotriva evocatei sentințe, fără cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că, în condițiile în care susținerile părților din litigiu sunt contradictorii, în cauză ar fi trebuit administrate probe concludente, din care să rezulte, în mod neechivoc, atât neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale de către pârâtele-intimate cât și prejudiciul cauzat apelantei-reclamante.

În acest sens instanța de apel a constatat că prin acțiunea introductivă apelanta-reclamantă a solicitat doar proba cu înscrisurile anexate acțiunii, iar pe parcursul procesului, nici în primă instanță și nici în apel nu au fost administrate alte probe, împrejurare față de care o asemenea acțiune nu poate fi admisă doar în temeiul susținerilor reclamantei și adreselor emise chiar de către aceasta, ce nu au o putere probatorie suficientă pentru a se constata temeinicia demersului procesual.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special F. și administrator judiciar constând în consorțiul alcătuit din B.. și C.

Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și invocă motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Precizează recurenta că limitele recursului sunt trasate de soluția instanței de apel, de menținere a soluției instanței de fond, de respingere a cererii sale de obligare a pârâtelor la plata sumei de 1.013.434 RON.

O primă critică vizează faptul că instanța, respingând capătul de cerere privitor la obligarea intimatelor-pârâte la plata sumei de 30.000 de RON, a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, în condițiile în care, din materialul probatoriu administrat, nu se poate reține faptul că această sumă a fost achitată de recurentă pentru lucrări executate de către intimate în condițiile în care acestea nu au executat aceste lucrări.

În susținerea acestei critici recurenta face trimitere la ordinul de începere a lucrărilor, la constatările consultantului cu privire la modul în care au evoluat lucrările și la organizarea șantierului.

Cea de-a doua critică vizează faptul că a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor articolului 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolvență, potrivit cărora titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii de insolvență (în speță G. SA) față de debitor, care nu depune cerere de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va) fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură, neavând dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului.

Precizează recurenta-reclamantă că, de la data intrării în procedura insolvenței, singura modalitate de recuperare a creanțelor este prin înscrierea în tabelul preliminar. Debitorul aflat în procedura insolvenței, nu mai poate achita creanțele anterioare, decât conform planului de reorganizare care stabilește modul în care se vor efectua plățile de către debitor.

Astfel, se arată, creanța în cuantum de 200.000 RON este o creanță pură pe care administratorul judiciar al societății A. S.R.L. a recunoscut-o, iar A. o datorează societății G., aceasta urmând a fi achitată. Mai mult, această sumă este o creanță certă, lichidă și exigibilă, care într-un alt cadru procesual, în care societatea A. nu ar fi în insolvență, ar fi fost scadentă și totodată achitată de către societatea A..

Consideră recurenta că acțiunea pe care a promovat-o este singura cale legală prin care ar putea să-și recupereze această creanță pe care o deține împotriva societăților pârâte, după achitarea sumei de 200.000 RON către G. S.A., conform procedurii instituite de Legea nr. 85/2014.

Apreciază recurenta că, respingând acest capăt de cerere, se încalcă nu doar dispozițiile mai sus citate, ci și principiul asigurării de tratament egal aplicabil creditorilor cât și principiul recunoașterii drepturilor existente ale creditorilor și respectarea ordinii de prioritate a creanțelor, principii care guvernează procedura de insolvență.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce succed.

În ceea ce privește prima critică, aceasta nu poate forma obiect de analiză în această fază procesuală întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, în care nu poate fi pusă în discuție situația de fapt și probele administrate la instanța de fond, argumentația adusă astfel de recurentă în susținerea primei critici situând analiza în sfera examenului de temeinicie și nu de legalitate, astfel cum prevăd în mod imperativ dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Singura critică ce poate fi încadrată în motivul de casare invocat și deci analizată este greșita aplicare a dispozițiilor articolului 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolvență.

Sub acest aspect, instanța de recurs constată că pentru a aprecia asupra modalității aplicării dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 (referitoare la consecințele nedepunerii cererilor de admitere a creanțelor la masa credală a unui debitor aflat în insolvență potrivit dispozițiilor legale), ar trebui constatată mai întâi incidența acestor dispoziții legale în cauză. Din actele dosarului rezultă însă că nici reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe acest text de lege și de asemenea niciuna dintre instanțe nu și-a întemeiat soluția pe acest text de lege, invocat de altfel de recurentă pentru prima dată direct în recurs.

Pe de altă parte, invocarea lor este lipsită de relevanță, câtă vreme vizează temeiul juridic al înscrierii creditoarei G. S.A. la masa credală a recurentei debitoare, vizând deci raporturile juridice dintre aceste părți, și nu pe cele dintre recurentă și intimate, deduse judecății în prezenta cauză.

Astfel, demersul judiciar inițiat de recurenta-reclamantă este o acțiune în răspundere contractuală justificată de neexecutarea de către intimatele-pârâte S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., în calitate de prestatoare, a lucrărilor de execuție asumate prin contractul de prestări servicii nr. x din 25 martie 2015, în favoarea recurentei A. S.R.L., în calitate de beneficiară a lucrărilor.

Motivul principal pentru care instanțele de fond au respins acțiunea reclamantei a fost că din probele administrate nu rezultă "în mod neechivoc neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale de către pârâtele-intimate și prejudiciul cauzat apelantei-reclamante."

Recurenta invocă dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pentru a justifica diminuarea patrimoniului său cu suma de 200.000 RON, constituind prejudiciu, în considerarea înscrierii la masa credală a creditoarei G. S.A. cu această sumă.

Din această perspectivă însă, critica tinde la o devoluare a fondului, tinzând astfel la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și repunerea în discuție situația de fapt, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, așa cum s-a arătat deja.

Obiectul judecății în prezenta cauză se situează în câmpul de analiză al răspunderii civile contractuale care presupune, în aplicarea principiului relativității efectelor contractului, identificarea debitorului obligației pretins neexecutate, acesta fiind contextul în care a fost examinată de către instanța de apel legalitatea și temeinicia sentinței apelate.

Abordarea procesuală diferită pe care o propune recurenta în această fază procesuală nu poate fi primită, neputând conduce la cenzurarea hotărârii instanței de control judiciar, în condițiile în care controlul de legalitate este strict determinat de limitele învestirii în raport de care instanțele au avut a analiza și a se pronunța asupra unei acțiuni în răspundere contractuală din perspectiva modului în care părțile și-au îndeplinit sau nu obligațiile asumate și a prejudiciului cauzat, în măsura dovedirii acestora.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul recurentei - reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator special F. și administrator judiciar consorțiul format din B. și C. filiala Cluj împotriva deciziei nr. 760/A din 23 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2019.