ÎCCJ, decizie (scj.ro #82871)

Greșita soluționare a criticii respingerii ca tardive a obiecțiunilor la expertiză și încălcarea dreptului la apărare prin respingerea cererii de încuviințare a probei cu expertiză de instanța de apel. A arătat recurenta că a solicitat și în apel proba cu expertiză, cerere neîncuviințată de instanță cu motivarea că nu a prezentat noi documente și argumente în susținerea cererii deși argumentul era respingerea ca tardivă a obiecțiunilor de către prima instanță, cererea de termen pentru studierea raportului formulată de ambele părți fiind respinsă, iar cererea de amânare în baza art. 155 1 C. proc. civ. fiind și ea respinsă de instanța de fond.

Încălcarea rolului activ al judecătorului. Greșit instanța de apel a soluționat motivul constând în încălcarea rolului activ de către prima instanță întrucât critica nu a constat în omisiunea judecătorului de a dispune din oficiu o probă ci în respingerea ca tardive a obiecțiunilor la expertiză deși pârâta a fost de acord cu o parte din acestea. Art. 129 alin. (5) C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 introducând o nouă ipoteză, instituind pentru instanță și atributul completării probelor atunci când ele sunt neîndestulătoare, dispoziția fiind una imperativă. Deși obiecțiunile depuse de reclamantă au fost respinse ca tardive, raportul de expertiză urma a fi completat și lămurit prin grija instanței în temeiul rolului activ, expertiza nelămurind speța, sentința nefiind întemeiată pe aceasta.

Instanța de apel a ignorat înțelesul lămurit al unor acte deduse judecății și a nesocotit dispozițiile legale incidente. Recurenta-reclamantă și-a îndeplinit obligația de reparare a lucrărilor, iar conform prevederilor art. 32 din H.G. nr. 273/1994, art. 3.2, 11.1, 10.1 din contract s-a încheiat procesul-verbal de recepție finală la 28 octombrie 2010 semnat, la dosar neexistând dovezi că la data de 23 decembrie 2008, (termenul de expirare a garanției) erau necesare lucrări de refacere sau că la data de 21 august 2008 s-au constatat lucrări degradate ce necesită lucrări de refacere, că la data efectuării raportului de expertiză în 2011 necesitatea refacerii lucrărilor degradate s-a constatat din documente provenind de la pârâtă. Recursul nu este fondat. Recurenta-reclamantă și-a încadrat dezvoltarea criticilor mai sus evocate în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sub trei aspecte, conform propriei subdiviziunii: 1. încălcarea dreptului la apărare cât privește argumentația respingerii cererii de încuviințare a probei cu expertiză solicitată în apel; 2. soluționarea greșită de instanța de apel a criticii încălcării rolului activ de către prima instanță; 3. ignorarea de către instanța de apel a înțelesului lămurit al unor acte deduse judecății și a nesocotirii dispozițiilor legale incidente. 1. Se constată că prima instanță, la termenul din 30 martie 2011, a încuviințat reclamantei-recurente probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și expertiza tehnică în construcții, stabilind și obiectivele expertizei. Raportul de expertiză a fost depus în trei exemplare la data de 9 septembrie 2011, atașându-se și dovada convocării părților, pentru termenul din 28 septembrie 2011. Constatând la termenul din 28.09.2011 că raportul de expertiză a fost depus cu respectarea art. 209 C. proc. civ., cu mai mult de 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, prima instanță a respins cererea părților de amânare pentru a lua cunoștință de raportul de expertiză dar a amânat judecarea cauzei și a acordat termen la 12 octombrie 2011 în temeiul art. 155 C. proc. civ., la cererea ambelor părți, susținerea recurentei în sensul că această cerere i-a fost respinsă fiind așadar contrară realității. La termenul acordat, prima instanță a respins ca tardiv formulate obiecțiunile reclamantei la raportul de expertiză și, socotindu-se lămurită conform art. 212 alin. (1) C. proc. civ., a acordat cuvântul pe fond. 2. Se constată că reclamanta a criticat în apel respingerea obiecțiunilor ca tardive sub temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., iar în recurs încălcarea dreptului la apărare sub motivul art. 304 pct. 5 întrucât instanța de apel a avut în vedere o altă motivare și nu i-a încuviințat administrarea aceleiași probe cu expertiză. Această critică nu poate fi primită deoarece instanța de apel s-a raportat la prevederile legale care reglementează procedura încuviințării și administrării probei cu expertiză judiciară și care nu referă la obiecțiuni ci la o altă expertiză. Astfel, conform art. 212 alin. (2) C. proc. civ., expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării. În raport de acest text de lege prima instanță a respins ca tardiv formulate obiecțiunile la al doilea termen după depunerea expertizei, iar în baza alin. (1) al art. 212 C. proc. civ. s-a socotit lămurită prin expertiza făcută și nu a dispus, din oficiu, întregirea expertizei sau o nouă expertiză, aspect la care face referire motivarea deciziei din apel, prin raportare la art. 129 alin. (5) C. proc. civ. 3. Cât privește cererea de încuviințare a probei cu expertiză în apel, se constată că prin motivele de apel reclamanta a solicitat generic încuviințarea-administrarea probelor cu acte, interogatoriu, martori și expertiză tehnică în construcții, cu aceleași obiective ca acelea de la prima instanță. La termenul din 8 mai 2012, apelanta-reclamantă a depus obiectivele expertizei precizând că sunt aceleași cu cele depuse la fond întrucât nu i s-a acordat termen pentru a lua la cunoștință de raportul de expertiză, ci s-a acordat termen la cererea părților. Instanța de apel prin încheierea pronunțată la acest termen a respins cererea de administrare a probei cu expertiză tehnică cu aceleași obiective la care a răspuns expertiza administrată în fața instanței de fond având în vedere actele și lucrările din dosarul primei instanțe și obiectul cererii de chemare în judecată. Conform art. 292 teza a II-a C. proc. civ., instanța de apel încuviințează și administrează probele a căror necesitate rezultă din dezbateri, iar conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ. va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă le consideră ca fiind necesare pentru soluționarea cauzei. Solicitarea de către apelantă a încuviințării probei cu expertiză cu aceleași obiective la care a răspuns expertiza tehnică în construcții administrată la instanța de fond nu constituie o probă nouă în sensul art. 292 și 295 C. proc. civ., ci o refacere a probei cu expertiza deja administrată în fața instanței de fond, iar aprecierea asupra necesității ei pentru soluționarea cauzei este atributul exclusiv al instanței de apel, respingerea motivată a acesteia prin încheierea din 8 mai 2012 fiind legală. Ca atare, susținerea recurentei că astfel dreptul său la apărare ar fi fost încălcat nu se susține.

Nici critica privind soluționarea de către instanța de apel a motivului rolului activ al tribunalului nu poate fi primită. Se impune observația că dezvoltarea acestei critici referă la motivarea de către instanța de apel a respingerii motivului de apel având ca obiect încălcarea de către prima instanță a rolului activ, iar o atare dezvoltare nu se încadrează în motivul de recurs căruia îi este subsumată, art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ci s-ar putea încadra, dacă s-ar întruni ipotezele legii, în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., lipsa motivării sau contrarietate de considerente, ipoteze care nu sunt însă întrunite prin dezvoltarea acestei critici.

Sub aspectul legalității invocării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 alin. (5 1 ) C. proc. civ., din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest text de lege a fost corect aplicat deoarece distincția pe care o operează recurenta între dispunerea de probe din oficiu și dispunerea de către judecător a completării probelor nu are ca rezultat o diferență de tratament juridic din perspectiva art. 129 alin. (5 1 ), fiind evident că, și într-o situație și în cealaltă, dispunerea o ordonă judecătorul din oficiu, că ambele ipoteze se află sub aceeași condiție dispusă imperativ de alineatul 5, care le precede: „Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului”. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, prima instanță s-a socotit lămurită cu expertiza pe care a administrat-o, apreciind că nu se impune o adresă către expert pentru lămuriri, că, prin urmare, din perspectiva art. 212 alin. (1) C. proc. civ. nu este necesară întregirea expertizei sau o nouă expertiză.

Nici ultima critică nu se încadrează în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Titrarea acestei critici: „Instanța de apel a ignorat înțelesul lămurit al unor acte deduse judecății și a nesocotit dispozițiile legale incidente”, vizează motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Se constată însă, pe de o parte, că recurenta a dezvoltat o atare critică în fața instanței de apel, iar obiectul recursului este verificarea deciziei recurată, că, în mod identic ca și în apel referă numai la conținutul art. 32 din H.G. nr. 273/1994, la art. 3.2, 11.1 din contractul 5666/2004 și 10.1 din contractul 7743/2005 în prefațarea concluziei că la dosar nu există probe care să confirme necesitatea lucrărilor de refacere sau constatare a unor lucrări degradate. Ca atare, dezvoltarea acestei critici vizând probatoriul administrat, iar nu o critică concretă de nelegalitate nu permite încadrarea în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., examinarea ei pe fond reprezentând, evident, încălcarea acestei dispoziții legale dar și afectarea echilibrului procesual al părților care dă conținut și sens sintagmei convenționale ”proces echitabil”. Pe de altă parte, se observă că dezvoltarea acestei „critici” este făcută în abstract, fără nicio trimitere la decizia recurată care a răspuns susținerilor reclamantei astfel cum rezultă din istoricul evocat, în sensul că la procesul-verbal de recepție finală din 28 decembrie 2010, comisia de recepție a atașat o Anexă cu lucrări rămase de executat, iar procesul-verbal consemnează neadmiterea recepției până la efectuarea tuturor lucrărilor rămase de executat conform Anexei . În concluzie, în considerarea celor ce preced, Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei pronunțată la 11.09.2012 și a încheierii interlocutorii din 08.05.2012, ca nefondat.