ÎCCJ, decizie (scj.ro #158630)

Apel. Cerere de refacere a probei cu expertiză. Încălcarea principiului rolului activ. Efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Apelul

Index alfabetic: acțiune în constatarea nulității absolute

contract de împrumut

administrare probe

rol activ

C. proc. civ. din 1865, art. 129 alin. (2), art. 292 alin. (1) teza II

Conform art. 292 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

Dispozițiile legale menționate nu limitează dreptul de a solicita probe, dimpotrivă conturează efectul devolutiv al instanței de apel, în sensul că aceasta are obligația să se pronunțe în fond, deci să facă o nouă judecată în fapt și în drept, eventual de a readministra unele din probele primei instanțe sau de a administra probe noi, în concordanță cu art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Prin urmare, sunt încălcate dispozițiile art. 129 alin. (5) și art. 292 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. în cazul în care instanța de apel a respins cererea părții de refacere a raportului de expertiză, prin luarea în considerare a documentelor noi identificate de către organele judiciare.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1901 din 23 octombrie 2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 18 mai 2012 sub dosar nr. x/62/2012 și precizată ulterior, reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, SC C. SA și SC D. SA (fostă SC E. SA) a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 și a actului adițional nr. 1 din 3 ianuarie 2011 la Contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 încheiate între pârâtele SC C. SA și SC B. SA; contractului de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) și SC B. SA; contractului de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC C. SA și SC D. SA (fostă SC E. SA); contractului de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 și a actului adițional nr. 1 din 10 mai 2004 la Contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 încheiate între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) și SC B. SA; protocolului din 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) și SC B. SA; contractului de cesiune de creanță nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele SC C. SA, în calitate de cesionar, SC D. SA (fostă SC E. SA), în calitate de cedent și SC B. SA, în calitate de debitor cedat și a contractului de garanție reală nr. 5472 din 27 iulie 2007 încheiat între pârâtele SC C. SA și SC B. SA (precizare de acțiune filele 239 și 244 volumul I, fila 327, volumul II dosar primă instanță).

În apărare, pârâtele SC C. SA și SC D. SA (fostă SC E. SA) au formulat întâmpinare în cauză prin care au invocat excepția lipsei de interes, iar pe fond au solicitat să se respingă acțiunea ca netemeinică și nelegală.

Prin sentința civilă nr. 477/C din 6 octombrie 2014, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta S.C. C. S.A.

A admis cererea formulată și precizată de reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. și S.C. D. S.A. (fostă S.C. E. S.A.).

A constatat nulitatea absolută a: Contractului de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 și a actului adițional nr. 1 din 3 ianuarie 2011 la Contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 încheiate între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. B. S.A.; Contractului de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele S.C. D. S.A. (fostă S.C. E. S.A.) și S.C. B. S.A.; Contractului de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. D. S.A. (fostă S.C. E. S.A.); Contractului de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 și a actului adițional nr. 1 din 10 mai 2004 la Contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 încheiate între pârâtele S.C. D. S.A. (fostă S.C. E. S.A.) și S.C. B. S.A.; protocolului din 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele S.C. D. S.A. (fostă S.C. E. S.A.) și S.C. B. S.A.; Contractului de cesiune de creanță nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele S.C. C. S.A., în calitate de cesionar, S.C. D. S.A. (fostă S.C. E. S.A.), în calitate de cedent și S.C. B. S.A., în calitate de debitor cedat; a Contractului de garanție reală nr. 5472 din 27 iulie 2007 încheiat între pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. B. S.A.

A obligat pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă totală de 100.653,14 lei reprezentând: 74.803,14 lei taxă judiciară de timbru, 3100 lei onorariu avocațial și 22.750 lei onorariu expert; a obligat pârâtele să plătească la bugetul local al U.A.T. Municipiul Brașov suma de 74.793,14 lei, facilitate acordată de instanță reclamantei cu privire la plata taxei judiciare de timbru; a obligat reclamanta să plătească la Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Brașov, în contul expertei F., suma de 21.750 lei cu titlu de onorariu expert pentru întocmirea Raportului de expertiză tehnică contabilă nr. 692048 din 20 ianuarie 2014; a respins cererea reclamantei de reducere a onorariului de expert.

Împotriva sentinței pronunțate în primă instanță a formulat apel, în termen, pârâta S.C. C. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamanta Asociația A., cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 834/Ap din 25 iunie 2015, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C. SA Brașov împotriva sentinței civile nr. 477/C/6 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a păstrat-o.

Împotriva deciziei civile nr. 834/Ap din 25 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă au declarat recurs atât pârâtă SC C. SA Brașov, cât și reclamanta Asociația A.

Prin decizia civilă nr. 1062 din 21 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă a respins recursul declarat de reclamanta Asociația A. împotriva încheierii din data de 4 iunie 2015, a rezoluției din 5 mai 2015 și a deciziei civile nr. 834/R din 25 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă, ca nefondat și a admis recursul declarat de pârâta SC C. SA Brașov împotriva aceleiași decizii, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 11 octombrie 2016, sub nr. de dosar x/62/2012*.

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 13 aprilie 2017, instanța de apel a dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ. și a fost trimis dosarul în arhivă spre conservare până la soluționarea dosarului penal nr. x/P/2013 înregistrat la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov.

Împotriva încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 13 aprilie 2017 a declarat recurs pârâta SC C. SA. Prin decizia civilă nr. 1283 din 27 septembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâta SC C. SA Brașov împotriva încheierii, pe care a casat-o și a trimis cauza spre continuarea judecății.

Urmare a casării încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 13 aprilie 2017, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 15 decembrie 2017.

Prin decizia civilă nr. 25/Ap din 18 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 477/C din 6 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta Asociația A. în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA, SC B. SA și SC D. SA (fostă SC E. SA); a respins cererea formulată de reclamanta Asociația A. în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA, SC B. SA și SC D. SA având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 și a actului adițional nr. 1 din 3 ianuarie 2011 la contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007, încheiate între pârâtele SC C. SA și SC B. SA; a contractului de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008, încheiat între pârâtele SC C. SA și SC D. SA (fostă SC E. SA) și a contractului de cesiune de creanță nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele SC C. SA, în calitate de cesionar, SC D. SA (fostă SC E. SA), în calitate de cedent și SC B. SA, în calitate de debitor cedat, ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei Asociația A. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA având ca obiect plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru (pentru judecata în primă instanță) aferentă contractelor menționate mai sus și, pe cale de consecință, înlătură suma de 54.038 lei din cheltuielile de judecată la care sunt obligate pârâtele către reclamantă și suma de 54.038 lei din obligația de plată către Municipiul Brașov; a păstrat în rest dispozițiile sentinței apelate; a respins cererea apelantei SC C. SA având ca obiect plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva deciziei civile nr. 25/Ap din 18 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov au declarat recurs C. S.A. și Asociația A.

1.În motivarea cererii de recurs C. S.A. arată că instanța de apel în rejudecare a nesocotit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și, în loc să realizeze o rejudecare a cauzei sub toate aspectele, a schimbat în mod indirect soluția instanței de recurs și a reținut că hotărârea pronunțată inițial în apel a fost casată doar în parte, și nu în totalitate, deși acest lucru era confirmat la acel moment inclusiv și prin soluția dată de instanța supremă asupra cererii de lămurire a dispozitivului.

Recurenta consideră că decizia atacată este nelegală și contradictorie și din perspectiva cheltuielilor de judecată, deoarece, deși nu a schimbat în mod efectiv taxele eșalonate din lipsa fondurilor, aceasta nu înseamnă că nu a înregistrat un prejudiciu pentru aceste sume având în vedere că în prezent sunt imputate de Direcția Fiscală Brașov și reprezintă un debit care, dacă nu va fi achitat, urmează a fi executat silit.

În drept, recurenta C. S.A. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs privind încheierea din 11 ianuarie 2018 recurenta Asociația A. arată că instanța de apel în mod nelegal a respins cererea de refacere a raportului de expertiză negând forța probantă a ordinelor de plată reale depuse la dosarul cauzei.

Asociația A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC C. S.A. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurentelor, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

1.Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Doctrina a statuat că o hotărâre este lipsită de temei legal atunci când din modul în care este redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată. De asemenea, s-a statuat că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ceea ce înseamnă că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală deoarece, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Tocmai ca efect al art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a reținut în mod corect că, referitor la contractul de garanție reală mobiliară nr. 5472 din 27 iulie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual la data de 26 mai 2016 a luat act de manifestarea de voință a recurentei-pârâte SC C. SA în sensul că aceasta a renunțat la judecata recursului cu privire la contractul de garanție reală imobiliară.

Așadar, în mod corect instanța de apel nu a reținut apărarea făcută de apelanta-pârâtă SC C. SA potrivit căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a decis casarea integrală a deciziei pronunțate în apel, deoarece această soluție nu contravine aspectelor cu privire la care aceeași instanță de recurs la data de 26 mai 2016 a luat act de renunțarea la judecata recursului cu privire la contractul de garanție reală mobiliară nr. 5472 din 27 iulie 2007.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recurenta l-a invocat formal deoarece nu a argumentat în ce mod instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și, mai ales, nu a arătat care este actul a cărui natură a fost schimbată.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante.

Într-o altă exprimare, critica recurentei referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la critica cu privire la cheltuielile de judecată, încadrată de către recurentă în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție o va înlătura deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă că în ceea ce privește chestiunea juridică a cheltuielilor de judecată decizia este motivată în fapt și în drept, iar instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a recurentei-pârâte față de hotărârea pronunțată cu privire la cheltuielile de judecată nu este suficientă pentru modificarea acesteia din moment ce instanța de apel a reținut în mod corect că apelanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru reduse și eșalonate în tranșe lunare stabilite în sarcina sa, nefiind depusă nicio chitanță în acest sens.

2.În ceea ce privește recursul declarat de Asociația A. împotriva deciziei civile nr. 25/Ap din 18 ianuarie 2018 și a încheierii din 11 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că criticile se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Din critica recurentei-reclamante a încheierii de ședință din 11 ianuarie 2018 reiese că aceasta și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că instanța de apel a respins cererea de refacere/completare a raportului de expertiză (obiectivele 1 și 6) prin luarea în considerare și analizarea ordinelor de plată identificate în cadrul dosarului penal nr. x/P/2013. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că această critică se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva încălcării principiului rolului activ al judecătorului și, în consecință, a înlăturat critica recurentei-pârâte referitoare la excepția nulității recursului în ceea ce privește încheierea din 11 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Potrivit art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel nu a avut rol activ în vederea pronunțării unei hotărâri legale.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc.

Din dispozițiile legale menționate rezultă că această modalitate de manifestare a rolului activ al judecătorului este una dintre cele mai importante deoarece instanța are dreptul și obligația de a descoperi adevărul și, în consecință, să dispună administrarea probelor necesare soluționării cauzei în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Din încheierea de ședință de la 11 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov,  Secția a II-a civilă rezultă că, deși Asociația A. a solicitat refacerea expertizei contabile din perspectiva obiectivelor 1 și 6 prin luarea în considerare a documentelor noi identificate de către organele judiciare în dosarul penal nr. x/P/2013, instanța de apel a respins cererea reținând, pe de o parte, dispozițiile art. 292 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ. și momentul depunerii acestor înscrisuri, iar, pe de altă parte, că la elaborarea raportului de expertiză expertul a avut în vedere în soluționarea obiectivelor atât ordinele de plată, cât și extrasele de cont.

Față de cele arătate, rezultă, fără echivoc, că, deși s-a solicitat de către Asociația A. refacerea raportului de expertiză din perspectiva obiectivelor 1 și 6 prin luarea în considerare a documentelor noi identificate de către organele judiciare, instanța de apel a făcut o aplicare greșită atât a dispozițiilor art. 129 alin. 5, cât și a art. 292 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ.

Articolul 292 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ. prevede că instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

Dispozițiile legale menționate nu limitează dreptul de a solicita probe, dimpotrivă, conturează efectul devolutiv al instanței de apel în sensul că aceasta are obligația să se pronunțe în fond, deci să facă o nouă judecată în fapt și în drept, eventual de a readministra unele din probele primei instanțe sau de a administra probe noi în concordanță cu art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Într-o altă exprimare, instanța de apel nu a dat eficiență normelor evocate anterior în privința stabilirii corecte a situației de fapt și admiterea probelor pertinente cauzei, respectiv refacerea raportului de expertiză din perspectiva obiectivelor 1 și 6 prin luarea în considerare a documentelor noi identificate după afirmațiile recurentei-reclamante de către organele judiciare în dosarul penal nr. x/P/2013.

De asemenea, instanța de apel nu a analizat argumentele invocate de Asociația A. privind nulitatea actului adițional nr. 1 la contractul de împrumut nr. 5404/2007 din perspectiva cauzei ilicite.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că cercetarea fondului este un element esențial pentru exercitarea controlului de legalitate, întrucât situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a admis recursul, a casat încheierea și decizia recurate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Față de motivele analizate care au atras casarea încheierii și deciziei recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate de recurenta-reclamantă.

Cu ocazia rejudecării, Înalta Curte de Casație și Justiție recomandă instanței de apel să refacă raportul de expertiză din perspectiva obiectivelor 1 și 6 prin luarea în considerare și analizarea documentelor noi menționate de recurenta-reclamantă ca fiind identificate de către organele judiciare în dosarul penal nr. x/P/2013 pentru stabilirea corectă a situației de fapt care să conducă la aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Potrivit art. 315 alin. 3 C. proc. civ., după casare, instanța de fond va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.