ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4075/2013

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 16 februarie 2011, reclamanții A.A., A.M., A.C. și A.I. au chemat în judecată Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2010 a Comisiei de Verificare a Dreptului de Proprietate sau a Altui Drept Real la Nivelul Localității Murfatlar, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri pentru exproprierea imobilului, în cuantum de 187.000 RON (echivalentul în RON al unei despăgubiri de 10 euro/mp expropriat și care include atât valoarea terenului, cât și a prejudiciului produs proprietarului) și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1532 din 22 martie 2012, Tribunalul Constanța a admis acțiunea și, anulând în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2010 în ceea ce privește cuantumul acestora (art. 2), a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 26.800 RON reprezentând despăgubire pentru exproprierea terenului extravilan în suprafață de 4.321 mp situat în localitatea M., județul Constanța. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A.A., A.M., A.C. și A.I. și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, iar prin decizia nr. 107C din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, a admis apelul formulat de pârât și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Valoarea de piață a imobilului expropriat se impunea fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia (teren situat în extravilanul orașului M., la sud-est, spre limita de hotar cu dintre localitatea Bărăganu, situat la aproximativ 4 km de rețelele de utilități urbane), destinația terenului la momentul evaluării, respectiv la momentul august 2010 (teren agricol despre care nu există nicio informație că, la momentul evaluării, era cultivat), și, nu în ultimul rând, în raport de criteriul cerere-ofertă la momentul expertizării în faza administrativă.

După cum au reținut experții, cea mai bună utilizare a terenului expropriat este de „teren agricol arabil”; premisele evaluării ce țin de piața imobiliară, reținute deopotrivă în expertiza în faza administrativă și în expertiza judiciară, se referă la situația că există o stagnare a tranzacțiilor, oferta de proprietăți similare fiind „relativ mică”, iar cererea „mai mică decât oferta” (după cum arată experții judiciari analizând „piața imobiliară și articolele din presă”). Abordând obiectivul expertizei prin metoda comparației de piață, din cele 20 de oferte de vânzare culese în publicitatea imobiliară, experții au calificat drept „comparabile” trei oferte. Or, raportat la terenul expropriat niciuna dintre ofertele culese nu are însușiri asemănătoare: toate sunt din extravilanul localității V.T., pentru niciunul nu este indicată o distanță de localitatea M. (în timp ce suprafața expropriată se găsește la aproximativ 4 km, chiar la hotarul cu localitatea Bărăganu).

Chiar și așa, alegând oferte care nu corespundeau imobilelor expropriate, experții întocmesc grile de comparație folosind 10 criterii de corecție, iar la final stabilesc drept preț comparabil (în anunț cu prețul de 1,25 euro/mp) pentru care fixează un preț de 1,41 euro/mp. Aceasta în condițiile în care, printre principiile de evaluare se găsește și scăderea valorii bunului vândut la negociere cu aproximativ 10%, apoi se aplică o majorare de 20% față de prețul unui teren la autostradă, fără a se da o relevanță faptului că se găsește la 4 km de orașul M.; apoi, nu se dă relevanță împrejurării că ofertele de vânzare (cel puțin cele culese de pe internet) au o vechime apreciabilă (1 an și 7 luni) și că nu s-a putut indica absolut nici o cerere de cumpărare.

Prin urmare, curtea de apel a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, reținând, pentru considerentele expuse, că expertiza nu poate fi valorificată pentru că nu conține elemente comparabile cu bunul expropriat, iar criticile reclamanților nu au nici o legătură cu bunul expropriat (vorbindu-se despre „suprafețe similare învecinate”, dar fără a se indica ceva concret, sau de „hotărâri judecătorești” în care se stabilesc prețuri mai mari și de oferte din extravilanul localității P.). Instanța de apel a mai reținut că sunt nefondate criticile care vizează nelegalitatea raportului de expertiză. Astfel, critica referitoare la lipsa calificării expertului V.I.

în materia „evaluare proprietăți imobiliare”, nu a fost ridicată în obiecțiunile depuse în fața primei instanțe la data de 16 august 2012 (și care vizau doar nelegala convocare și nemulțumiri pe fondul concluziilor expertului). Mai mult, expertul V.I. nu a făcut parte din comisia de trei experți care a întocmit raportul. Cu privire la nulitatea raportului rezultată din nerespectarea dispozițiilor privitoare la convocarea părților, curtea de apel a constatat că, în mod corect, prima instanță a respins această obiecție, la dosarul cauzei existând dovada convocării tuturor reclamanților „A.A. ș.a.” la domiciliul procesual ales, indicat încă din acțiunea introductivă, însă, convocarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire a fost restituită expeditorului deoarece destinatarul, deși avizat de trei ori, nu a ridicat corespondența.

De aceea, reprezentantul reclamanților nu poate invoca propria culpă căreia i s-a datorat lipsei primirii corespondenței. În ceea ce privește maniera concretă de convocare la efectuarea expertizei, curtea de apel a apreciat că este legală convocarea tuturor reclamanților prin intermediul reprezentantului legal și că sunt aplicabile dispozițiile art. 85 și urm. C. proc. civ., ca drept comun în materia citării părților, și cele ale art. 113 alin. (2) și art. 116 alin. (2) C. proc. civ., ca reguli speciale. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții A.A., A.M., A.C. și A.I. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ.: 1. Instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al reclamanților prin nerespectarea principiului contradictorialității dezbaterilor, apelarea cauzei în lipsa reprezentantului convențional la prima strigare și rămânerea în pronunțare fără comunicarea înscrisurilor noi depuse în ședință de apelantul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA (art. 304 pct. 5 C. proc. civ., art. 3 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului). Recurenții indică prevederile art. 89 alin. (13) din regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești și arată că, la data de 26 septembrie 2012, cauza era înscrisă pe lista de ședință la ordinea 1, iar reprezentantul pârâtului a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare pentru ca reprezentantul reclamanților apelanți, cu delegație la dosar, să se poată prezenta.

Instanța a refuzat solicitarea, a apelat cauza, a administrat proba cu înscrisuri noi depuse în ședință de pârât și, încălcând dispozițiile legale, a considerat că nu este necesară comunicarea acestora către apelanții reclamanți și a acordat cuvântul pe fond părții prezente. La ora 9:15, după rămânerea în pronunțare, s-a prezentat reprezentantul reclamanților care a solicitat comunicarea înscrisurilor și amânarea pronunțării, fără posibilitatea de a pune concluzii pe apelul declarate. În aceste condiții, judecata cauzei la data de 26 septembrie 2012 s-a făcut cu încălcarea principiului contradictorialității și a art. 129 alin. (5) C. proc. civ. 2. Instanța de judecată a admis apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA, înlăturând raportul de expertiză efectuat de prima instanță și respingând proba cu supliment la raportul de expertiză, cerută de ambele părți în apel (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Necesitatea întocmirii unui nou raport de expertiză era fundamentată pe critica principală formulată în apel, anume aceea că reclamanții nu au fost convocați în mod legal la întocmirea raportului inițial. În condițiile în care ambele părți au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit la prima instanță, iar apelurile formulate critică evaluarea imobilului, necesitatea efectuării unei noi expertize era evidentă pentru soluționarea corectă a cauzei, reieșind inclusiv din dezbaterile asupra fondului.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: 1. Criticile întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate întrucât instanța de apel nu a încălcat drepturile procesuale ale reclamanților, astfel cum se susține prin recursul declarat. Prevederile art. 89 alin. (13) din regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești nu sunt incidente în cauză deoarece ele impun pentru instanță obligația de a lăsa dosarul la sfârșitul ședinței în ipoteza în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei. Or, așa cum rezultă din practicaua deciziei recurate, la prima strigare a cauzei a răspuns reprezentantul convențional al apelantului pârât.

Contrar celor susținute de recurenți, acesta nu a solicitat, potrivit conținutului practicalei, lăsarea cauzei la a doua strigare, astfel încât, nu exista nicio obligație legală a instanței de a efectua o nouă strigare a cauzei în afara celei impuse de ordinea la care se afla litigiul pe lista de ședință de la acea dată. Prin urmare, prevederile art. 125 și urm. C. proc. civ. au fost respectate în soluționarea litigiului în fașa Curții de Apel Constanța, iar principiul contradictorialității dezbaterilor nu a fost încălcat. Tot astfel, din conținutul practicalei rezultă că apărătorului reclamanților, care s-a prezentat după apelarea cauzei, dar înainte de terminarea ședinței de judecată, i-au fost comunicate înscrisurile depuse de apelantul pârât.

Mai mult, instanța a încuviințat, în condițiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ., cererea apărătorului reclamanților de a amâna pronunțarea pentru a depune concluzii scrise, pronunțarea fiind amânată pentru data de 3 octombrie 2012 și apoi pentru data de 4 octombrie 2012, respectându-se astfel dreptul la apărare al reclamanților. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în cauză nu a existat o încălcare a drepturilor procesuale ale reclamanților în sensul celor susținute prin motivele de recurs, astfel încât casarea deciziei în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 3 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nu poate fi dispusă. 2. Recurenții susțin nelegalitatea deciziei recurate pentru faptul că aceasta a fost pronunțată fără efectuarea prealabilă a unui nou raport de expertiză.

În opinia recurenților, efectuarea unui nou raport era necesară pentru două argumente și anume: a) reclamanții nu au fost convocați în mod legal la întocmirea raportului inițial și b) ambele părți au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit la prima instanță și au criticat prin apelurile formulate evaluarea imobilului. Admițând că această critică poate fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și analizată din perspectiva art. 208 C. proc. civ. și art. 295 alin. (2) C. proc. civ., ea apare ca nefondată din perspectiva argumentelor aduse în sprijinul ei. a) Sub aspectul legalei efectuării a raportului de expertiză față de dispozițiile art. 208 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a art. 85 C. proc.

civ., art. 89 C. proc. civ., art. 113 alin. (2) C. proc. civ., și art. 116 alin. (2) C. proc. civ. De altfel, recurenții nu au precizat prin cererea de recurs motivele pentru care apreciază că citarea lor la efectuarea raportului de expertiză nu ar fi fost în mod legal îndeplinită și nici pe acelea pentru care afirmă că interpretarea dată de instanța de apel textelor legale menționate nu ar fi una corectă. b) Împrejurarea că ambele părți au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat și că au criticat, prin apelurile declarate, evaluarea imobilului nu impunea instanței obligația de a efectua un nou raport de expertiză. Potrivit art. 167 C. proc. civ.: „Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii (...)”.

Tot astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ.: „Instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate în primă instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea pricinii”. Prin urmare, împrejurarea că ambele părți formulează obiecțiuni la raportul de expertiză sau că, prin intermediul căilor de atac, ambele critică evaluarea imobilului, nu naște în sarcina instanței de apel obligația de a efectua un nou raport de expertiză. O astfel de obligație exista numai în situația în care, dezlegarea pricinii depindea de administrarea probei menționate. Or, pentru considerentele reținute în practicaua deciziei recurate, instanța de apel a apreciat că proba cu expertiză nu este utilă soluționării litigiului.

În consecință, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A.A., A.M., A.C. și A.I. împotriva deciziei civile nr. 107/C din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.