ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3242/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 29 septembrie 2010, reclamantul T.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții CNADNR SA București și Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localității Murfatlar, județul Constanța, anularea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 5 din 12 iulie 2010, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite pentru terenul expropriat în suprafață de 6792,00 mp, în sumă de 4,2 lei/mp (aproximativ 1 euro/mp), obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri pe care reclamantul o apreciază ca justă în cuantum de 84 lei/mp (aproximativ 20 euro/mp) și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 6785 din 17 decembrie 2012, Tribunalul Constanța a admis acțiunea și a anulat parțial Hotărârea nr. 5 din 12 iulie 2010, a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 37.200 lei cu titlul de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 6792 mp expropriat și 5500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și expert. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul este proprietarul parcelei A 2341/4/2, nr. cadastral xxx, în suprafață de 6792 mp, teren expropriat de pârâtă, iar prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a determinat, prin raportare la standardele de evaluare internațională, valoarea de piață la suma de 1,29 euro/mp (metoda comparației de piață), respectiv de 1,28 euro/mp (metoda capitalizării rentei funciare).

Din cuprinsul lucrării rezultă că valoarea de 1,29 euro/mp a fost determinantă ținându-se seama de valoarea cu care se vând imobilele în zona autostrăzii, expertul făcând în mod expres trimitere la valori culese de pe piața liberă. În condițiile în care expropriatorul a stabilit o despăgubire de 1 euro/mp, s-a constatat că valoarea terenului stabilită prin hotărârea de expropriere este inferioară celei determinate prin lucrarea de expertiză efectuată în cauză, sub acest aspect instanța apreciind că cererea reclamantului este întemeiată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, atât reclamantul T.A., cât și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.

Prin Decizia nr. 39C din 14 mai 2014, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pe pârât și la plata sumei de 1150 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. De asemenea, l-a obligat pe pârât la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către apelantul reclamant.

La solicitarea apelantului reclamant instanța de apel a încuviințat completarea materialului probator administrat în fața primei instanțe cu un supliment la raportul de expertiză, realizat de aceeași comisie de experți, supliment ce a avut ca obiective stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat și, respectiv, a prejudiciului cauzat prin expropriere, la data emiterii hotărârii de expropriere (iulie 2010), experții urmând să valorifice toate tranzacțiile realizate la acest moment, puse la dispoziție de către părți, cu privire la terenuri comparabile având aceleași caracteristici și aceeași categorie de folosință - agricol extravilan, situate în raza administrativ - teritorială - localitatea Murfatlar, ca și terenul supus procedurii exproprierii.

Ambele părți au solicitat ca determinarea valorii de piață a terenului expropriat să se raporteze la momentul exproprierii, respectiv iulie 2010, nefiind cerută evaluarea la un alt moment, în funcție de data efectuării expertizei la prima instanță și nefiind formulate obiecțiuni la raportul de expertiză cu privire la acest aspect.

S-au depus la dosar înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare din 06 februarie 2008 de BNP C.B., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 948 din 22 iunie 2011 de BNP Ț.V.R.M.; contract de vânzare-cumpărare din 2 februarie 2012 autentificat de BNP S.M.; contract de vânzare-cumpărare din 12 octombrie 2012 autentificat la BNP S.M.; contract de vânzare-cumpărare din 28 februarie 2011 autentificat la BNP V.; contract de vânzare-cumpărare din 27 martie 2012 autentificat la BNP C.P.; adresa din 19 august 2013 emisă de Primăria Orașului Murfatlar la solicitarea CNADNR SA cu privire la situația contractelor de vânzare-cumpărare înregistrate în evidențele fiscale ale localității, având ca obiect vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole extravilane de pe raza unității administrativ-teritoriale Murfatlar în perioada 2010 - 2012. Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța și având în vedere faptul că ambele părți au criticat soluția instanței sub aspectul valorii despăgubirilor datorate pentru terenul expropriat, Curtea le-a analizat prin considerente comune, constatând următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1999, aplicabile în speță, conform dispozițiilor Legii nr. 255/2010, despăgubirea cuvenită persoanei expropriate este formată din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului și/sau unor terți,

prin măsura exproprierii. În ceea ce privește prima componentă a despăgubirii, "valoarea reală" a bunului expropriat, aceasta este determinată de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de evaluare. În speță, această valoare a fost determinată, contrar susținerilor din apelul reclamantului, prin exprimarea unei opinii unanime de către membrii comisiei de experți. Opinia exprimată cu ocazia efectuării expertizei la instanța de fond, care propune o valoare a despăgubirii de 37.200 lei pentru terenul expropriat, a fost menținută de comisie și în suplimentul realizat în apel.

Critica apelantului pârât privind valoarea terenului a fost considerată neîntemeiată, deoarece atât comisia de experți, cât și evaluatorul din etapa administrativă, au folosit comparabile atât din unitatea administrativ-teritorială în care este situat imobilul expropriat, respectiv Murfatlar, dar și comparabile din unitatea administrativ teritorială învecinată, Valu lui Traian, chiar expropriatorul optând, în cazul reclamantului, pentru o comparabilă din această ultimă unitate administrativ teritorială.

Curtea de apel a mai reținut că, în suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel, comisia a justificat în mod rezonabil motivul pentru care nu pot fi avute în vedere tranzacțiile efective prezentate de către reclamant, acestea raportându-se la alte perioade, mult diferite de cea indicată la momentul stabilirii obiectivelor expertizei, dar și motivul pentru care nu pot fi avute în vedere datele prezentate de Primăria Murfatlar prin adresa nr. 5154 din 19 august 2013, acestea cuprinzând valori minimale care nu au fost avute în vedere nici chiar de către expropriator la momentul evaluării în etapa preliminară.

Prin urmare, constatând că valoarea propusă prin expertiza efectuată la instanța de fond, menținută de comisia de experți și în suplimentul la expertiză, a avut în vedere metodologiile de evaluare a bunului imobil stabilite potrivit Standardului Internațional de Evaluare IVSC și că această valoare a fost determinată în funcție de caracteristicile bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia - teren amplasat în extravilanul localității Murfatlar, de destinația terenului la momentul evaluării - teren arabil, extravilan, și nu în ultimul rând, în raport de criteriul cerere-ofertă, la momentul evaluării, instanța de apel a reținut că această valoare reprezintă valoarea de piață a bunului expropriat și, implicit valoarea despăgubirii ce se cuvine proprietarului, motiv pentru care a respins criticile ambelor părți referitoare la despăgubirea datorată pentru terenul expropriat.

Criticile apelantului reclamant vizând neacordarea daunelor solicitate pentru repararea prejudiciului cauzat prin expropriere au fost găsite întemeiate. Curtea de apel a reținut că, prin raportul de evaluare întocmit de către expropriator, s-a stabilit în beneficiul reclamantului o compensație de 600 lei ca urmare a secționării terenului, accesul la parcela din dreapta autostrăzii, care rămâne în proprietatea reclamantului, urmând să se facă exclusiv pe pasajul peste autostrada (DN3) Km 187, aflat la 2 km către vest. S-a calculat astfel volumul lucrărilor de transport pe baza cheltuielilor totale anuale și a valorii capitalizate. Comisia de experți numită în fața primei instanțe a stabilit însă că accesul la parcela A 2341/4/3, situată în partea dreaptă a autostrăzii, se poate face pe pasajul peste autostradă situat la km 187+200 prin care se ajunge la drumul de exploatare din sudul terenului, la hotarul cu Bărăganu, respectiv la cca.

4,6 km spre vest. Pe baza acestor date, valoarea daunelor proprietarului a fost stabilită la 1150 lei, valoare pe care instanța o va acorda proprietarului având în vedere că, sub aspectul determinărilor tehnice ale acestei valori, pârâtul nu a formulat obiecțiuni, instanța de fond omițând să ia în calcul și valoarea daunelor rezultate din expropriere. Împotriva Deciziei nr. 39 C din 14 mai 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motive de recurs, pârâta a formulat următoarele critici: - Instanța de apel a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 255/2010, deși hotărârea contestată de reclamant s-a emis în temeiul Legii nr. 198/2004.

- Cuantumul despăgubirii menționate în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 5 din 12 iulie 2010 a fost stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2004 și ale H.G. nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004. Potrivit art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004, înainte de data începerii activității prevăzute la art. 6 alin. (1), un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință. Raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul susține că raportul de evaluare a fost efectuat în acord cu standardele internaționale de evaluare, cu respectarea tuturor prevederilor legale. Raportul de evaluare în etapa administrativă se întocmește avându-se în vedere dispozițiile art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004, pe când raportul de expertiza efectuat în cursul judecării cauzei se face în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994. - Deși instanța a dispus prin încheierea de ședința din 12 februarie 2014 efectuarea noii expertize motivat de împrejurarea că expertiza efectuată la instanța de fond a fost realizată avându-se în vedere exclusiv oferte de vânzare-cumpărare și nu tranzacții reale, lucrarea depusă de comisia de experți nu reprezintă un raport de expertiză, ci doar un punct de vedere privind evaluarea în condițiile impuse prin obiectivul încuviințat de instanță.

Practic, experții au înțeles să facă doar comentarii cu privire la tranzacțiile cuprinse în anexa la adresa din 19 august 2013 emisă de Primăria Murfatlar, pe care trebuiau să o aibă în vedere la evaluarea terenului. Comisia de experți nu a ținut cont de faptul că aceste prețuri de tranzacționare a unor terenuri agricole extravilane situate pe raza localității Murfatlar sunt menționate în contracte de vânzare-cumpărare autentificate de notari publici, au fost înscrise în evidențele fiscale ale localității în vederea achitării taxelor și impozitelor legale ce incumbă cumpărătorilor și nu s-a făcut dovada că aceste contracte au fost anulate pentru preț neserios sau pentru alte cauze legate de realitatea prețului plătit, ele făcând dovada deplină cu privire la prețul practicat în zonă în perioada respectivă, în cazul terenurilor extravilane ce prezentau aceleași caracteristici ca și terenul expropriat.

Susținerile experților intră în contradicție cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care stabilesc criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirilor, precum și cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, în determinarea "prețului cu care se vând în mod obișnuit, imobilele". În mod greșit la termenul de judecata din 14 mai 2014 instanța a respins obiecțiunile pârâtului cu privire la raportul de expertiză întocmit în apel (supliment).

Deși instanța de apel a încuviințat efectuarea unui nou raport de expertiză (supliment) pe considerentul că raportul de expertiză de la fond s-a realizat exclusiv pe oferte de vânzare-cumpărare și nu pe tranzacții reale conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și contrar jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, a validat totuși concluziile raportului de expertiză întocmit la instanța de fond, raport efectuat cu încălcarea prevederilor legale, în care experții au folosit alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-și concluziile și raportându-se la date și elemente care sunt în dezacord cu cerințele impuse de lege, îmbrățișând inclusiv opinia experților cu privire la tranzacțiile evidențiate în adresa Primăriei Orașului Murfatlar nr. 5151 din 19 august 2013 și punând astfel la îndoiala actele autentice încheiate de birourile notariale în care sunt evidențiate prețurile de tranzacționare a unor terenuri din aceeași unitate administrativ-teritorială cu imobilul expropriat.

- Suma de 1.150 lei acordată apelantului-reclamant prin decizia recurată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere nu a fost corect determinată. Susținerea instanței potrivit căreia nu s-au formulat obiecțiuni cu privire la modul de determinare a acestei valori nu sunt fondate întrucât pârâtul a criticat, atât la fond, cât și în apel, modalitatea de realizare a raportului de expertiză de la fond, cât și a celui realizat în apel, criticile vizând modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, despăgubiri compuse din valoarea reala a imobilului expropriat și prejudiciul creat proprietarului. Atâta timp cât valoarea de piață a imobilului expropriat a fost stabilită cu încălcarea dispozițiilor legale, inclusiv prejudiciul cauzat prin expropriere este greșit determinat întrucât, la stabilirea acestuia, experții au avut în vedere valoarea de piață a imobilului stabilită prin intermediul aceluiași raport.

Examinând decizia recurată prin prisma motivului de recurs și a criticilor invocate, Înalta Curte reține următoarele: Menționarea, la pagina 8 a deciziei recurate, a Legii nr. 255/2010, în loc de Legea nr. 198/2004, nu este de natură să afecteze legalitatea soluției pronunțate de instanța de apel, fiind mai degrabă o eroare materială, ce putea fi îndreptată în procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ. Soluția din apel este fundamentată pe dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1999, dispoziții la care fac trimitere atât Legea nr. 198/2004, cât și Legea nr. 255/2010.

Ca atare, ținând seama de contextul în care instanța de apel a făcut referire la Legea nr. 255/2010 (reținând că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1999 deoarece Legea nr. 255/2010 face trimitere la ele), nu se poate concluziona că soluția din apel ar fi întemeiată pe altă lege decât cea aplicabilă litigiului, cert fiind că atât Legea nr. 198/2004, cât și Legea nr. 255/2010 conțin norme de trimitere la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1999, iar acestea din urmă sunt normele legale pe care instanța de apel le-a avut în vedere la pronunțarea soluției în cauză.

Împrejurarea că raportul de evaluare a imobilului, efectuat în procedura administrativă a exproprierii, a avut la bază expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și faptul că expropriatorul a urmat procedura prevăzută de art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004, privind desemnarea expertului evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, în vederea întocmirii raportului de evaluare, nu constituie argumente care să determine schimbarea soluției pronunțate de instanța de apel.

Evaluarea făcută exclusiv prin raportare la ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare, elaborat pentru uzul birourilor notariale, are caracter estimativ, acest aspect rezultând din prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 (text care reglementează obligația expropriatorului de a aproba, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a autorității administrației publice locale, printre altele, și suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit conform alin. (9). Estimarea semnifică, din perspectiva conținutul său semantic, operațiunea de evaluare cu aproximație, aprecierea valorii sau mărimii pe baza unor date incomplete, această operațiune fiind efectuată de către expropriator în cadrul unei proceduri necontencioase, fără a lua în considerare punctul de vedere al persoanei expropriate.

Or, estimarea, ca modalitate de determinare a unei valori, este incompatibilă cu procedura de evaluare judiciară, care se bazează pe un probatoriu complet, administrat cu respectarea principiului contradictorialității. Tocmai datorită caracterului orientativ și estimativ al valorilor cuprinse în ghidurile privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare întocmite la solicitarea camerelor notarilor publici, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca persoana expropriată, care se consideră nedreptățită prin suma ce i-a fost oferită de expropriator, să solicite instanței stabilirea unei valori corecte, pe baza unei expertize judiciare întocmite cu respectarea art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

De altfel, chiar recurentul recunoaște că raportul de evaluare în etapa administrativă se întocmește avându-se în vedere dispozițiile art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004, pe când raportul de expertiză efectuat în cursul judecării cauzei se face în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994. Criticile din recurs referitoare la suplimentul la raportul de expertiză depus de comisia de experți în apel reprezintă o reluarea identică a obiecțiunilor depuse de pârât și pe care instanța de apel le-a respins motivat. Instanța a considerat ca fiind rezonabil punctul de vedere al experților, care au arătat că nu pot fi avute în vedere tranzacțiile menționate în adresa din 19 august 2013 emisă de Primăria Murfatlar, deoarece acestea cuprindeau valori mult inferioare celei reținute de expropriator în etapa evaluării preliminare.

Argumentul recurentului, în sensul că trebuiau avute în vedere prețurile menționate în această adresă, deoarece au fost consemnate în contracte de vânzare-cumpărare autentificate de notari publici, înscrise în evidențele fiscale și că nu s-a făcut dovada că aceste contracte au fost anulate pentru preț neserios sau pentru alte cauze legate de realitatea prețului plătit, urmează a fi înlăturat. Astfel, în jurisprudența sa constată, Înalta Curte a statuat că sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" are în vedere prețul de piață, respectiv cel de tranzacționare, stipulat de regulă în acte de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare.

Conform principiului relativității efectelor actului civil, actele de înstrăinare dau naștere la drepturi și obligații numai pentru părțile contractante, astfel încât prețurile de vânzare menționate în respectivele contracte de vânzare-cumpărare nu pot fi impuse terților ca fiind obligatorii. Din analiza tranzacțiilor de vânzare-cumpărare se poate deduce doar o prezumție cu privire la un anumit preț cu care se vând în mod obișnuit imobilele în perimetrul respectiv. O asemenea prezumție nu poate constitui singurul temei probator în cadrul procesului de evaluare, deoarece, dacă legiuitorul ar fi intenționat să limiteze criteriile de evaluare la prețurile stabilite în alte tranzacții pentru imobile similare, nu ar mai fi fost necesară expertiza de evaluare.

Ca atare, contractele de vânzare-cumpărare sunt probe din care se poate deduce o prezumție cu privire la prețul mediu de vânzare a unui anumit tip de imobile, la un moment dat, însă această prezumție trebuie coroborată cu celelalte probe administrate. "Prețul de piață" este considerat a fi prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Stabilirea prețului de piață presupune administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante fiind expertiza tehnică de evaluare. Lipsa unor tranzacții imobiliare, având ca obiect terenuri din zona de situare a celui expropriat și care să fie încheiate în perioada relevantă pentru procedura de evaluare, nu poate conduce la blocarea procedurii de cuantificare a despăgubirii, deoarece niciuna dintre probele care pot concura la stabilirea întinderii despăgubirii (tranzacții imobiliare, oferte de vânzare, expertiza tehnică de evaluare etc.) nu au o valoare probatorie superioară celorlalte. Actele de vânzare-cumpărare autentice pot constitui un mijloc de probă relevant, în raport de care este posibilă cenzurarea altor mijloace de probă, precum ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate.

Însă, în lipsa unor astfel de contracte, instanța nu poate refuza să stabilească valoarea despăgubirii, ci trebuie să valorifice celelalte probe administrate, deoarece, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, are sarcina de a hotărî asupra despăgubirii, pe baza rezultatului expertizei, pe care îl compară cu oferta și cu pretențiile formulate de expropriat. Nu poate fi primită reluarea de către pârât a obiecțiunilor la expertiză sub forma unor argumente în recurs, făcând abstracție că acestea au fost lămurite în fața instanței de apel, deoarece ar echivala cu o reanalizare a situației de fapt, care excede controlului judiciar în această fază procesuală. Instanța de apel a arătat motivat de ce nu pot fi avute în vedere tranzacțiile menționate în adresa din 19 august 2013 emisă de Primăria Murfatlar, iar aprecierea concludenței și utilității acestei probe nu poate fi făcută de instanța de recurs.

Ca atare, nu se poate reține încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, recurentul criticând în realitate modul în care instanța a înlăturat motivat unele probe, ceea ce nu intră sub cenzura instanței de recurs. Recurentul susține că raportului de expertiză a fost efectuat cu încălcarea prevederilor legale, deoarece experții au folosit alte criterii decât cele prevăzute de lege, dar, în realitate, nemulțumirea recurentului constă în faptul că au fost înlăturate tranzacțiile evidențiate în adresa Primăriei Orașului Murfatlar nr. 5151 din 19 august 2013, critică ce nu vizează nelegalitatea deciziei recurate, ci aspecte de netemeinicie.

Se mai susține de către recurent că suma de 1150 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere nu a fost corect determinată, deoarece, arată recurentul, a formulat obiecțiuni cu privire la cuantumului despăgubirilor, despăgubiri compuse din valoarea reală a imobilului expropriat și prejudiciul creat proprietarului, iar atâta timp cât valoarea de piață a imobilului expropriat a fost stabilită cu încălcarea dispozițiilor legale, inclusiv prejudiciul cauzat prin expropriere este greșit determinat, întrucât, la stabilirea acestuia, experții au avut în vedere valoarea de piață a imobilului stabilită prin intermediul aceluiași raport.

Nici această critică nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, potrivit considerentelor anterior expuse, nu se poate reține vreo critică de nelegalitate privind modul de stabilire a valorii imobilului expropriat, iar, pe de altă parte, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, obiecțiunile la raportul de expertiză nu au vizat în mod expres modul de determinare a valorii daunelor produse prin expropriere.

Împrejurarea că pârâtul a formulat obiecțiuni la expertiză cu privire la valoarea imobilului expropriat nu justifica reevaluarea ambelor componente ale despăgubirii (valoarea imobilului și prejudiciul produs proprietarului), deoarece daunele produse prin expropriere au fost majorate de la 600 lei, cât acordase expropriatorul, la 1150 lei, ca urmare a constatării împrejurării că distanța care trebuie parcursă pentru a se ajunge la parcela din dreapta autostrăzii, care a rămas în proprietatea reclamantului, este mai mare decât cea reținută în raportul de evaluare întocmit de expropriator (împrejurare de fapt care nu a fost contestată prin obiecțiuni), ceea ce a determinat recalcularea volumului lucrărilor de transport (criteriu pe care experții l-au avut în vedere pentru calcularea cuantumului daunelor).

În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța împotriva Deciziei nr. 39 C din 14 mai 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2014. Procesat de GGC - NN