ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3242/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3242/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 29 septembrie 2010,

reclamantul T.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții CNADNR SA București

și Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de

la nivelul localității Murfatlar, județul Constanța, anularea parțială a

hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 5 din 12  iulie 2010, în ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor stabilite pentru terenul expropriat în

suprafață de 6792,00 mp, în sumă de 4,2 lei/mp (aproximativ 1 euro/mp),

obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri pe care reclamantul o

apreciază ca justă în cuantum de 84 lei/mp (aproximativ 20 euro/mp) și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 6785 din 17 decembrie 2012, Tribunalul Constanța a admis acțiunea și a

anulat parțial Hotărârea nr. 5 din 12  iulie 2010, a obligat pe pârât la plata

către reclamant a sumei de 37.200 lei cu titlul de despăgubiri pentru terenul

în suprafață de 6792 mp expropriat și 5500 lei cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu avocat și expert.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul este

proprietarul parcelei A 2341/4/2, nr. cadastral xxx, în suprafață de 6792 mp,

teren expropriat de pârâtă, iar prin raportul de expertiză efectuat în cauză

s-a determinat, prin raportare la standardele de evaluare internațională,

valoarea de piață la suma de 1,29 euro/mp (metoda comparației de piață),

respectiv de 1,28 euro/mp (metoda capitalizării rentei funciare).

Din cuprinsul

lucrării rezultă că valoarea de 1,29 euro/mp a fost determinantă ținându-se

seama de valoarea cu care se vând imobilele în zona autostrăzii, expertul

făcând în mod expres trimitere la valori culese de pe piața liberă.

În condițiile în care

expropriatorul a stabilit o despăgubire de 1 euro/mp, s-a constatat că valoarea

terenului stabilită prin hotărârea de expropriere este inferioară celei

determinate prin lucrarea de expertiză efectuată în cauză, sub acest aspect

instanța apreciind că cererea reclamantului este întemeiată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, atât reclamantul T.A., cât și pârâtul Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.

Prin Decizia nr. 39C

din 14 mai 2014, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de pârât, a admis apelul reclamantului, a schimbat în

parte sentința, în sensul că a obligat pe pârât și la plata sumei de 1150 lei

reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere și a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței. De asemenea, l-a obligat pe pârât

la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către apelantul reclamant.

La solicitarea

apelantului reclamant instanța de apel a încuviințat completarea materialului

probator administrat în fața primei instanțe cu un supliment la raportul de

expertiză, realizat de aceeași comisie de experți, supliment ce a avut ca

obiective stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat și,

respectiv, a prejudiciului cauzat prin expropriere, la data emiterii hotărârii

de expropriere (iulie 2010), experții urmând să valorifice toate tranzacțiile

realizate la acest moment, puse la dispoziție de către părți, cu privire la

terenuri comparabile având aceleași caracteristici și aceeași categorie de

folosință - agricol extravilan, situate în raza administrativ - teritorială -

localitatea Murfatlar, ca și terenul supus procedurii exproprierii.

Ambele părți au

solicitat ca determinarea valorii de piață a terenului expropriat să se

raporteze la momentul exproprierii, respectiv iulie 2010, nefiind cerută

evaluarea la un alt moment, în funcție de data efectuării expertizei la prima

instanță și nefiind formulate obiecțiuni la raportul de expertiză cu privire la

acest aspect.

S-au depus la dosar

înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare din 06 februarie 2008 de BNP C.B.,

contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 948 din 22 iunie 2011 de BNP

Ț.V.R.M.; contract de vânzare-cumpărare din 2 februarie 2012 autentificat de

BNP S.M.; contract de vânzare-cumpărare din 12 octombrie 2012 autentificat la

BNP S.M.; contract de vânzare-cumpărare din 28  februarie 2011 autentificat la

BNP V.; contract de vânzare-cumpărare din 27 martie 2012 autentificat la BNP

C.P.; adresa din 19 august 2013 emisă de Primăria Orașului Murfatlar la

solicitarea CNADNR SA cu privire la situația contractelor de vânzare-cumpărare

înregistrate în evidențele fiscale ale localității, având ca obiect

vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole extravilane de pe raza unității administrativ-teritoriale

Murfatlar în perioada 2010 - 2012.

Analizând legalitatea

hotărârii Tribunalului Constanța și având în vedere faptul că ambele părți au

criticat soluția instanței sub aspectul valorii despăgubirilor datorate pentru

terenul expropriat, Curtea le-a analizat prin considerente comune, constatând

următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1999, aplicabile în

speță, conform dispozițiilor Legii nr. 255/2010, despăgubirea cuvenită

persoanei expropriate este formată din valoarea reală a imobilului și

prejudiciul cauzat proprietarului și/sau unor terți, prin măsura exproprierii.

În ceea ce privește

prima componentă a despăgubirii, "valoarea reală" a bunului

expropriat, aceasta este determinată de prețul cu care se vând imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului

de evaluare.

În speță, această

valoare a fost determinată, contrar susținerilor din apelul reclamantului, prin

exprimarea unei opinii unanime de către membrii comisiei de experți. Opinia

exprimată cu ocazia efectuării expertizei la instanța de fond, care propune o

valoare a despăgubirii de 37.200 lei pentru terenul expropriat, a fost

menținută de comisie și în suplimentul realizat în apel.

Critica apelantului

pârât privind valoarea terenului a fost considerată neîntemeiată, deoarece atât

comisia de experți, cât și evaluatorul din etapa administrativă, au folosit

comparabile atât din unitatea administrativ-teritorială în care este situat

imobilul expropriat, respectiv Murfatlar, dar și comparabile din unitatea

administrativ teritorială învecinată, Valu lui Traian, chiar expropriatorul

optând, în cazul reclamantului, pentru o comparabilă din această ultimă unitate

administrativ teritorială.

Curtea de apel a mai

reținut că, în suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel, comisia a

justificat în mod rezonabil motivul pentru care nu pot fi avute în vedere

tranzacțiile efective prezentate de către reclamant, acestea raportându-se la

alte perioade, mult diferite de cea indicată la momentul stabilirii

obiectivelor expertizei, dar și motivul pentru care nu pot fi avute în vedere

datele prezentate de Primăria Murfatlar prin adresa nr. 5154 din 19  august

2013, acestea cuprinzând valori minimale care nu au fost avute în vedere nici

chiar de către expropriator la momentul evaluării în etapa preliminară.

Prin urmare,

constatând că valoarea propusă prin expertiza efectuată la instanța de fond,

menținută de comisia de experți și în suplimentul la expertiză, a avut în vedere

metodologiile de evaluare a bunului imobil stabilite potrivit Standardului

Internațional de Evaluare IVSC și că această valoare a fost determinată în

funcție de caracteristicile bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia -

teren amplasat în extravilanul localității Murfatlar, de destinația terenului

la momentul evaluării - teren arabil, extravilan, și nu în ultimul rând, în

raport de criteriul cerere-ofertă, la momentul evaluării, instanța de apel a

reținut că această valoare reprezintă valoarea de piață a bunului expropriat

și, implicit valoarea despăgubirii ce se cuvine proprietarului, motiv pentru

care a respins criticile ambelor părți referitoare la despăgubirea datorată

pentru terenul expropriat.

Criticile apelantului

reclamant vizând neacordarea daunelor solicitate pentru repararea prejudiciului

cauzat prin expropriere au fost găsite întemeiate.

Curtea de apel a

reținut că, prin raportul de evaluare întocmit de către expropriator, s-a

stabilit în beneficiul reclamantului o compensație de 600 lei ca urmare a

secționării terenului, accesul la parcela din dreapta autostrăzii, care rămâne

în proprietatea reclamantului, urmând să se facă exclusiv pe pasajul peste

autostrada (DN3) Km 187, aflat la 2 km către vest. S-a calculat astfel volumul

lucrărilor de transport pe baza cheltuielilor totale anuale și a valorii

capitalizate.

Comisia de experți

numită în fața primei instanțe a stabilit însă că accesul la parcela A

2341/4/3, situată în partea dreaptă a autostrăzii, se poate face pe pasajul

peste autostradă situat la km 187+200 prin care se ajunge la drumul de

exploatare din sudul terenului, la hotarul cu Bărăganu, respectiv la cca. 4,6

km spre vest. Pe baza acestor date, valoarea daunelor proprietarului a fost

stabilită la 1150 lei, valoare pe care instanța o va acorda proprietarului

având în vedere că, sub aspectul determinărilor tehnice ale acestei valori,

pârâtul nu a formulat obiecțiuni, instanța de fond omițând să ia în calcul și

valoarea daunelor rezultate din expropriere.

Împotriva Deciziei

nr. 39 C din 14 mai 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a

declarat recurs Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, invocând

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motive de recurs, pârâta a formulat următoarele critici:

- Instanța de apel a

avut în vedere dispozițiile Legii nr. 255/2010, deși hotărârea contestată de

reclamant s-a emis în temeiul Legii nr. 198/2004.

- Cuantumul

despăgubirii menționate în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 5 din

12  iulie 2010 a fost stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr.

198/2004 și ale H.G. nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 198/2004. Potrivit art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr.

198/2004, înainte de data începerii activității prevăzute la art. 6 alin. (1),

un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru

al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, va întocmi un raport de

evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate

administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință. Raportul de

evaluare se întocmește avându-se în vedere expertiza actualizată de Camera

Notarilor Publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul susține că

raportul de evaluare a fost efectuat în acord cu standardele internaționale de

evaluare, cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Raportul de evaluare

în etapa administrativă se întocmește avându-se în vedere dispozițiile art. 4

alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004, pe când raportul de expertiza efectuat

în cursul judecării cauzei se face în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994.

- Deși instanța a

dispus prin încheierea de ședința din 12 februarie 2014 efectuarea noii

expertize motivat de împrejurarea că expertiza efectuată la instanța de fond a

fost realizată avându-se în vedere exclusiv oferte de vânzare-cumpărare și nu

tranzacții reale, lucrarea depusă de comisia de experți nu reprezintă un raport

de expertiză, ci doar un punct de vedere privind evaluarea în condițiile impuse

prin obiectivul încuviințat de instanță.

Practic, experții au

înțeles să facă doar comentarii cu privire la tranzacțiile cuprinse în anexa la

adresa din 19  august 2013 emisă de Primăria Murfatlar, pe care trebuiau să o

aibă în vedere la evaluarea terenului. Comisia de experți nu a ținut cont de

faptul că aceste prețuri de tranzacționare a unor terenuri agricole extravilane

situate pe raza localității Murfatlar sunt menționate în contracte de

vânzare-cumpărare autentificate de notari publici, au fost înscrise în

evidențele fiscale ale localității în vederea achitării taxelor și impozitelor

legale ce incumbă cumpărătorilor și nu s-a făcut dovada că aceste contracte au

fost anulate pentru preț neserios sau pentru alte cauze legate de realitatea

prețului plătit, ele făcând dovada deplină cu privire la prețul practicat în

zonă în perioada respectivă, în cazul terenurilor extravilane ce prezentau

aceleași caracteristici ca și terenul expropriat.

Susținerile

experților intră în contradicție cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

care stabilesc criteriile în raport de care se stabilește cuantumul

despăgubirilor, precum și cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

determinarea "prețului cu care se vând în mod obișnuit, imobilele".

În mod greșit la

termenul de judecata din 14 mai 2014 instanța a respins obiecțiunile pârâtului

cu privire la raportul de expertiză întocmit în apel (supliment). Deși instanța

de apel a încuviințat efectuarea unui nou raport de expertiză (supliment) pe

considerentul că raportul de expertiză de la fond s-a realizat exclusiv pe

oferte de vânzare-cumpărare și nu pe tranzacții reale conform dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994 și contrar jurisprudenței Înaltei Curți de

Casație și Justiție, a validat totuși concluziile raportului de expertiză

întocmit la instanța de fond, raport efectuat cu încălcarea prevederilor

legale, în care experții au folosit alte criterii decât cele prevăzute de lege,

fundamentându-și concluziile și raportându-se la date și elemente care sunt în

dezacord cu cerințele impuse de lege, îmbrățișând inclusiv opinia experților cu

privire la tranzacțiile evidențiate în adresa Primăriei Orașului Murfatlar nr.

5151 din 19  august 2013 și punând astfel la îndoiala actele autentice

încheiate de birourile notariale în care sunt evidențiate prețurile de

tranzacționare a unor terenuri din aceeași unitate administrativ-teritorială cu

imobilul expropriat.

- Suma de 1.150 lei

acordată apelantului-reclamant prin decizia recurată cu titlu de despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat prin expropriere nu a fost corect determinată.

Susținerea instanței

potrivit căreia nu s-au formulat obiecțiuni cu privire la modul de determinare

a acestei valori nu sunt fondate întrucât pârâtul a criticat, atât la fond, cât

și în apel, modalitatea de realizare a raportului de expertiză de la fond, cât

și a celui realizat în apel, criticile vizând modalitatea de stabilire a

cuantumului despăgubirilor, despăgubiri compuse din valoarea reala a imobilului

expropriat și prejudiciul creat proprietarului.

Atâta timp cât

valoarea de piață a imobilului expropriat a fost stabilită cu încălcarea

dispozițiilor legale, inclusiv prejudiciul cauzat prin expropriere este greșit

determinat întrucât, la stabilirea acestuia, experții au avut în vedere

valoarea de piață a imobilului stabilită prin intermediul aceluiași raport.

Examinând decizia

recurată prin prisma motivului de recurs și a criticilor invocate, Înalta Curte

reține următoarele:

Menționarea, la

pagina 8 a deciziei recurate, a Legii nr. 255/2010, în loc de Legea nr.

198/2004, nu este de natură să afecteze legalitatea soluției pronunțate de

instanța de apel, fiind mai degrabă o eroare materială, ce putea fi îndreptată

în procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Soluția din apel este

fundamentată pe dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1999,

dispoziții la care fac trimitere atât Legea nr. 198/2004, cât și Legea nr.

255/2010. Ca atare, ținând seama de contextul în care instanța de apel a făcut

referire la Legea nr. 255/2010 (reținând că, în speță, sunt aplicabile

dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1999 deoarece Legea nr.

255/2010 face trimitere la ele), nu se poate concluziona că soluția din apel ar

fi întemeiată pe altă lege decât cea aplicabilă litigiului, cert fiind că atât

Legea nr. 198/2004, cât și Legea nr. 255/2010 conțin norme de trimitere la art.

21 - 27 din Legea nr. 33/1999, iar acestea din urmă sunt normele legale pe care

instanța de apel le-a avut în vedere la pronunțarea soluției în cauză.

Împrejurarea că

raportul de evaluare a imobilului, efectuat în procedura administrativă a exproprierii,

a avut la bază expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art.

77

1

alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și

faptul că expropriatorul a urmat procedura prevăzută de art. 4 alin. (8) și (9)

din Legea nr. 198/2004, privind desemnarea expertului evaluator specializat în

evaluarea proprietăților imobiliare, în vederea întocmirii raportului de

evaluare, nu constituie argumente care să determine schimbarea soluției

pronunțate de instanța de apel.

Evaluarea făcută

exclusiv prin raportare la ghidul privind valorile orientative ale

proprietăților imobiliare, elaborat pentru uzul birourilor notariale, are

caracter estimativ, acest aspect rezultând din prevederile art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 198/2004 (text care reglementează obligația expropriatorului de a

aproba, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a autorității

administrației publice locale, printre altele, și suma globală a despăgubirilor

estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit conform

alin. (9). Estimarea semnifică, din perspectiva conținutul său semantic,

operațiunea de evaluare cu aproximație, aprecierea valorii sau mărimii pe baza

unor date incomplete, această operațiune fiind efectuată de către expropriator

în cadrul unei proceduri necontencioase, fără a lua în considerare punctul de

vedere al persoanei expropriate. Or, estimarea, ca modalitate de determinare a

unei valori, este incompatibilă cu procedura de evaluare judiciară, care se

bazează pe un probatoriu complet, administrat cu respectarea principiului

contradictorialității.

Tocmai datorită

caracterului orientativ și estimativ al valorilor cuprinse în ghidurile privind

valorile orientative ale proprietăților imobiliare întocmite la solicitarea

camerelor notarilor publici, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca persoana

expropriată, care se consideră nedreptățită prin suma ce i-a fost oferită de

expropriator, să solicite instanței stabilirea unei valori corecte, pe baza

unei expertize judiciare întocmite cu respectarea art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994.

De altfel, chiar

recurentul recunoaște că raportul de evaluare în etapa administrativă se

întocmește avându-se în vedere dispozițiile art. 4 alin. (8) și (9) din Legea

nr. 198/2004, pe când raportul de expertiză efectuat în cursul judecării cauzei

se face în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Criticile din recurs

referitoare la suplimentul la raportul de expertiză depus de comisia de experți

în apel reprezintă o reluarea identică a obiecțiunilor depuse de pârât și pe

care instanța de apel le-a respins motivat.

Instanța a considerat

ca fiind rezonabil punctul de vedere al experților, care au arătat că nu pot fi

avute în vedere tranzacțiile menționate în adresa din 19  august 2013 emisă de

Primăria Murfatlar, deoarece acestea cuprindeau valori mult inferioare celei

reținute de expropriator în etapa evaluării preliminare.

Argumentul

recurentului, în sensul că trebuiau avute în vedere prețurile menționate în

această adresă, deoarece au fost consemnate în contracte de vânzare-cumpărare

autentificate de notari publici, înscrise în evidențele fiscale și că nu s-a

făcut dovada că aceste contracte au fost anulate pentru preț neserios sau

pentru alte cauze legate de realitatea prețului plătit, urmează a fi înlăturat.

Astfel, în

jurisprudența sa constată, Înalta Curte a statuat că sintagma "prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele" are în vedere prețul de piață,

respectiv cel de tranzacționare, stipulat de regulă în acte de înstrăinare

încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de

evaluare.

Conform principiului

relativității efectelor actului civil, actele de înstrăinare dau naștere la

drepturi și obligații numai pentru părțile contractante, astfel încât prețurile

de vânzare menționate în respectivele contracte de vânzare-cumpărare nu pot fi

impuse terților ca fiind obligatorii.

Din analiza

tranzacțiilor de vânzare-cumpărare se poate deduce doar o prezumție cu privire

la un anumit preț cu care se vând în mod obișnuit imobilele în perimetrul

respectiv. O asemenea prezumție nu poate constitui singurul temei probator în

cadrul procesului de evaluare, deoarece, dacă legiuitorul ar fi intenționat să

limiteze criteriile de evaluare la prețurile stabilite în alte tranzacții

pentru imobile similare, nu ar mai fi fost necesară expertiza de evaluare.

Ca atare, contractele

de vânzare-cumpărare sunt probe din care se poate deduce o prezumție cu privire

la prețul mediu de vânzare a unui anumit tip de imobile, la un moment dat, însă

această prezumție trebuie coroborată cu celelalte probe administrate.

"Prețul de

piață" este considerat a fi prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la

care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce

acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci

când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care

cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în

interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri

exagerate.

Stabilirea prețului

de piață presupune administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai

importante fiind expertiza tehnică de evaluare.

Lipsa unor tranzacții

imobiliare, având ca obiect terenuri din zona de situare a celui expropriat și

care să fie încheiate în perioada relevantă pentru procedura de evaluare, nu

poate conduce la blocarea procedurii de cuantificare a despăgubirii, deoarece

niciuna dintre probele care pot concura la stabilirea întinderii despăgubirii

(tranzacții imobiliare, oferte de vânzare, expertiza tehnică de evaluare etc.)

nu au o valoare probatorie superioară celorlalte.

Actele de

vânzare-cumpărare autentice pot constitui un mijloc de probă relevant, în

raport de care este posibilă cenzurarea altor mijloace de probă, precum

ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica

publicitate.

Însă, în lipsa unor

astfel de contracte, instanța nu poate refuza să stabilească valoarea

despăgubirii, ci trebuie să valorifice celelalte probe administrate, deoarece,

potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, are sarcina de a hotărî

asupra despăgubirii, pe baza rezultatului expertizei, pe care îl compară cu

oferta și cu pretențiile formulate de expropriat.

Nu poate fi primită

reluarea de către pârât a obiecțiunilor la expertiză sub forma unor argumente

în recurs, făcând abstracție că acestea au fost lămurite în fața instanței de

apel, deoarece ar echivala cu o reanalizare a situației de fapt, care excede

controlului judiciar în această fază procesuală.

Instanța de apel a

arătat motivat de ce nu pot fi avute în vedere tranzacțiile menționate în

adresa din 19  august 2013 emisă de Primăria Murfatlar, iar aprecierea

concludenței și utilității acestei probe nu poate fi făcută de instanța de recurs.

Ca atare, nu se poate

reține încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, recurentul criticând în

realitate modul în care instanța a înlăturat motivat unele probe, ceea ce nu

intră sub cenzura instanței de recurs.

Recurentul susține că

raportului de expertiză a fost efectuat cu încălcarea prevederilor legale,

deoarece experții au folosit alte criterii decât cele prevăzute de lege, dar,

în realitate, nemulțumirea recurentului constă în faptul că au fost înlăturate

tranzacțiile evidențiate în adresa Primăriei Orașului Murfatlar nr. 5151 din

19  august 2013, critică ce nu vizează nelegalitatea deciziei recurate, ci

aspecte de netemeinicie.

Se mai susține de

către recurent că suma de 1150 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul

cauzat prin expropriere nu a fost corect determinată, deoarece, arată

recurentul, a formulat obiecțiuni cu privire la cuantumului despăgubirilor,

despăgubiri compuse din valoarea reală a imobilului expropriat și prejudiciul

creat proprietarului, iar atâta timp cât valoarea de piață a imobilului

expropriat a fost stabilită cu încălcarea dispozițiilor legale, inclusiv

prejudiciul cauzat prin expropriere este greșit determinat, întrucât, la

stabilirea acestuia, experții au avut în vedere valoarea de piață a imobilului

stabilită prin intermediul aceluiași raport.

Nici această critică

nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, potrivit considerentelor anterior

expuse, nu se poate reține vreo critică de nelegalitate privind modul de

stabilire a valorii imobilului expropriat, iar, pe de altă parte, așa cum în

mod corect a reținut instanța de apel, obiecțiunile la raportul de expertiză nu

au vizat în mod expres modul de determinare a valorii daunelor produse prin

expropriere.

Împrejurarea că

pârâtul a formulat obiecțiuni la expertiză cu privire la valoarea imobilului

expropriat nu justifica reevaluarea ambelor componente ale despăgubirii

(valoarea imobilului și prejudiciul produs proprietarului), deoarece daunele

produse prin expropriere au fost majorate de la 600 lei, cât acordase expropriatorul,

la 1150 lei, ca urmare a constatării împrejurării că distanța care trebuie

parcursă pentru a se ajunge la parcela din dreapta autostrăzii, care a rămas în

proprietatea reclamantului, este mai mare decât cea reținută în raportul de

evaluare întocmit de expropriator (împrejurare de fapt care nu a fost

contestată prin obiecțiuni), ceea ce a determinat recalcularea volumului

lucrărilor de transport (criteriu pe care experții l-au avut în vedere pentru

calcularea cuantumului daunelor).

În raport cu aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a

respins recursul declarat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța

împotriva Deciziei nr. 39 C din 14 mai 2014 a Curții de Apel Constanța, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 20 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN