ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2725/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 24 februarie 2001, reclamantul A.M. l-a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, pentru că, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 198/2004 și ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, să se dispună anularea hotărârii nr. 31 din 11 august 2010 emisă de comisia de specialitate sub autoritatea expropriatorului, în ceea ce privește despăgubirile propuse pentru suprafață de teren suspusă exproprierii, obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri în cuantum de 84 RON/m.p.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că este proprietarul unui teren în suprafață de 1.764 m.p., teren situat în extravilanul orașului Murfatlar, parcela xx având număr cadastral C1, înscris în CF nr. zz, iar comisia de specialitate, încălcând regulile de procedură stabilite de lege nu a permis nicio intervenție a lor în elaborarea și fundamentarea valorii despăgubirii. În motivarea cererii sale, reclamantul a mai precizat că, deși terenul se află în extravilanul localității Murfatlar, este situat în apropierea unor importante căi de acces și dispune de toate utilitățile pe care le impune regimul său agricol, apreciind că, în prezent, valoarea terenului este de 30 euro/mp și nu de 84 RON/mp (aproximativ 2 euro/mp) și nu 4,1 RON/mp (sub 1 euro) cum a stabilit comisia.

La 07 aprilie 2011, pârâtul Statul Român a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, susținând că întreaga procedură de expropriere a fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar cuantumul despăgubirilor acordate sunt în deplină concordantă cu prețul de circulație al imobilelor; s-a mai precizat că, din cuprinsul raportului de expertiză, rezultă că metoda comparației directe a reprezentat prima metodă de evaluare și nu s-a limitat la această metodă ci s-a folosit și metoda capitalizării rentei funciare și cea a comparației prin bonitate.

Prin sentința civilă nr. 916 din 23 februarie 2012, Tribunalul Constanța a admis acțiunea și, anulând în parte hotărârea nr. 31 din 11 august 2010 a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în ceea ce privește mențiunile cuprinse în art. 2, referitoare la cuantumul despăgubirilor și la modalitatea de plată a acestora, a stabilit că despăgubirile cuvenite reclamantului pentru exproprierea terenului în suprafață de 1.764 m.p., parte din imobilul înscris în CF nr. zz, situat în extravilanul localității Murfatlar, jud. Constanța, parcela xx, nr. cadastral C1 trebuie să fie suma de 16.776 RON.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.764 mp situat în extravilanul orașului Murfatlar, parcela xx având număr cadastral C1, înscris în cartea funciară nr. zz, jud. Constanța prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 ianuarie 2008 la BNP B.M.L.; prin hotărârea nr. 31 din 11 august 2010 s-a expropriat suprafața de 1764 mp parcela xx, stabilindu-se despăgubiri în cuantum de 7.300 RON.

Prima instanță a mai constatat că, din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat, cu opinia majoritară a experților, că pentru terenul expropriat prețul este de 2,26 euro/mp; tribunalul nu a reținut opinia separată a expertului pârâtului potrivit căreia prețul pe mp a parcelelor expropriate este de 1,04 euro/mp aceasta nefiind fundamentată, fiindcă ceilalți experții au avut în vedere valoarea reală a terenului expropriat prin stabilirea prețului (așa cum arată art. 26 din Legea nr. 33/1994) și au folosit metoda rentei funciare potrivit căreia evaluarea terenului expus exproprierii are la bază elemente de calcul reale pornind de la capacitatea de producție a terenului respectiv și prețul produsului obținut pe teren.

În aceste condiții, procedând la compararea ofertei făcute prin hotărârea de expropriere nr. 31 din 11 august 2010 (7.300 RON) cu valorile rezultate din raportul de expertiză (16.766-7.580 RON) și având în vedere dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat (…)”, tribunalul a constatat că pretențiile formulate de reclamant în sensul majorării cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, sunt întemeiate.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 108 din 4 octombrie 2012 Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul pentru următoarele considerente: Obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit exclusiv cuantumul despăgubirii oferite reclamantului pentru exproprierea terenului în suprafață de 1.764 mp; aceasta pe de o parte pornind de la conținutul acțiunii formulate la 07 aprilie 2011 în care reclamantul invoca caracterul injust al despăgubirii primite și, pe de altă parte, din perspectiva dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 (în vigoare la data exproprierii) potrivit cărora contestația împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii poate viza exclusiv cuantumul despăgubirii, fără a se putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Astfel, având în vedere prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora, în cazul în care apelul nu se motivează, ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță și față de împrejurarea că, în acțiune reclamantul vorbește despre valoarea reală a imobilului și despre prejudiciul cauzat proprietarului (elemente ale despăgubirii care se regăsesc și în cerere declarativă de apel), instanța de apel a procedat la verificarea integrală a sentinței din perspectiva prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în fața primei instanțe. Ca atare instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 conform cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Astfel, instanța de apel a reținut că „prejudiciul cauzat proprietarului” este altceva decât echivalentul valoric al bunului precum „pierderi pentru recolta neadunată”, „pierderi din subvenții”, „compensații referitoare la secționarea terenului” sau „compensații referitoare la prejudicii triangulare” enumerate de pârât în întâmpinarea la acțiunea reclamantului, dar fără a se limita la acestea, putându-se încadra în această categorie orice pierdere cauzată în mod direct de expropriere (exemplu: cheltuieli angajate în vederea unei viitoare modificări a regimului juridic al bunului; avansul care nu mai poate fi recuperat pentru lucrările de terasament sau de natură agricolă; întocmirea unei documentații pentru lotizare sau trecere în intravilan, etc.).

Concluzionând instanța de apel reține că, s-ar putea face o paralelă între limitele despăgubirilor pentru răspunderea civilă delictuală și obligarea de desdăunare în cazul exproprierilor, titularul dreptului de proprietate fiind îndreptățit atât la prejudiciul efectiv cât și la beneficiul nerealizat. Din această perspectivă, instanța de apel a reținut că reclamantul avea în proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 ianuarie 2008 la BNP B.M.L. o suprafață de 2 ha teren agricol, parcela bb un teren în formă dreptunghiulară (conform schiței de la dosar tribunal) învecinat la nord cu drum de exploatare de dd și la sud „hotar Bărăganu” și la est și vest proprietățile unor persoane fizice.

Din acest teren, Statul Român a expropriat un lot de 1.764 m.p. în extremitatea sudică a parcelei; astfel, că terenul preluat de stat nu a împărțit în două suprafața rămasă reclamantului care constituie în continuare un lot compact; apoi, chiar dacă suprafața expropriată a vizat un paralelogram care includea granița sudică a parcelei bb, prin aceasta nu s-a închis accesul reclamantului la un drum (fie el și de exploatare agricolă), pentru că reclamantul nu avea deschidere la un astfel de drum (contract vânzare-cumpărare, dosar tribunal).

De aceea, reține instanța de apel, pretenția reclamantului din concisa motivare a apelului privind „blocarea accesului” este neîntemeiată, neexistând prejudicii, fiind nejustificată și cererea de compensare pentru secționare, cu atât mai mult cu cât în fața primei instanțe, reclamantul a solicitat exclusiv indemnizarea pentru „valoarea de circulație a terenului” (încheierea din 05 mai 2011). Referitor la rezultatul expertizei (opinia majoritară), instanța de apel a reținut că specialiștii au folosit metoda rentei funciare, singura variantă disponibilă în condițiile în care nu au existat alte cerințe cu privire la prețurile cu care se vând terenurile . În raport de această expertiză, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a formulat nici un fel de obiecțiune (ci doar pârâtul, cu referire la metoda folosită de experții propuși de reclamant și de el) că experții au indicat în mod just că Legea nr. 198/2004 și Legea nr. 33/1994 nu obligă specialiștii la folosirea unei anume metode.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A.M., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor 304 pct. 9 C. proc. civ.: Astfel, recurentul arată că hotărârea este dată cu încălcarea legii, întrucât în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu a depus înscrisuri și acte doveditoare prin care să probeze că în aceeași rază teritorială a localității Murfatlar, s-au vândut terenuri agricole cu prețuri mai mari, în condițiile în care au fost depuse astfel de acte de vânzare-cumpărare, din care rezultă că în aceeași arie agricolă s-au vândut terenuri agricole la prețuri mult mai mari.

Se mai învederează că, în mod greșit instanțele anterioare au acordat o valoare mai mare unei simple evaluări făcute de către pârâtă într-un mod evident părtinitor, în defavoarea și chiar cu ignorarea unui raport de expertiză, (care este o probă documentată științific și în care și-au exprimat opinia un număr de trei experți specialiști în domeniu). Recurentul mai arată că față de obiectul dedus judecății, hotărârile instanței de fond și de apel sunt nelegale și netemeinice, cu atât mai mult cu cât la judecarea cauzei în fond a arătat că, s-a publicat în M. Of. al României, partea I, H.G.

nr. 415/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată („Coridorul de expropriere”) situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada București-Constanța, tronsonul 6, Cernavodă-Constanța”, precum și faptul că aceasta Hotărâre de Guvern a fost adoptată potrivit unei note de fundamentare unde la pct. 2 se menționează fără putință de tăgadă faptul că „suma globală estimată cu titlu de despăgubire în valoare de 87.098 RON înscrisă în cuprinsul proiectului de act normativ ca justă despăgubire ce urmează a fi acordată proprietarilor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării, rezultată din raportul de expertiză întocmit de către expert autorizat A.N.E.V.A.R.

pentru o suprafață de 3.967.408 mp.” Un simplu calcul matematic arată că Guvernul României a acordat inițial un preț de 22 RON/mp pentru despăgubirile ce trebuiau consemnate la dispoziția proprietarilor privați de terenuri. Mai mult decât atât, arată același recurent, în expertiza efectuată de experți A.N.E.V.A.R. pentru nota de fundamentare ce stă la baza emiterii H.G. nr. 415/2010, aceștia au stabilit o despăgubire de 22 RON/mp, iar în expertizele depuse la dosarul cauzei valoarea stabilită de aceiași experți A.N.E.V.A.R. a determinat o subevaluare a despăgubirii de numai 7,2 RON/mp. Sub acest aspect recurentul susține că sunt interesante metodele de evaluare folosite în cele două expertize și modul în care au diminuat valoarea despăgubirii acordate proprietarilor privați de terenuri.

Așadar, arată același recurent, la data formulării acțiunii, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 33/1994 (publicată în M. Of. nr. 139/2.06.1994), care la art. 26 prevedea că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”, și Legea nr. 255/2010 care a abrogat Legea nr. 198/1994.

În concluzie, arată recurentul, legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experți numită de instanță în conformitate cu dispozițiile art. 25 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii, motiv pentru care invocă încălcarea dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Recurentul mai invocă jurisprudența contenciosului european care a statuat că în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, ca o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, cu alte cuvinte ea trebuie să fie în același timp convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta. Din perspectiva celor expuse, reclamantul solicită admiterea recursului și pe cale de consecință a se modifica hotărârea recurată în sensul admiterii apelului și a acțiunii astfel cum au fost formulată în ceea ce privește cuantumul despăgubirii pentru terenul expropriat.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică. Or, o justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună-voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit, astfel de terenuri.

Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată astfel în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare atât la amplasamentul acestuia, destinația lui, cât și poziționarea acestuia față de alte localități și de căile de acces. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art. „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză (…)”.

Rezultă astfel, că textul mai sus menționat indică un criteriu legal obiectiv de determinare a despăgubirilor, astfel încât, la calcularea acestora trebuie să se țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Or, este de observat că, în cauză experții nu au avut în vedere pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, tranzacții efectiv realizate, în ce privește prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului, ci a fost folosită doar metoda rentei funciare pentru determinarea despăgubirilor cuvenite reclamantului, motiv pentru care este evidentă încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Cum, expertiza nu a identificat prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile din zonă, de aceeași categorie cu cel expropriat, în sensul de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare, este de reținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care celelalte critici nu se mai impun a fi analizate, urmând a fi admis recursul în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a se casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Astfel, în rejudecare, instanța de apel urmează să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca experții să stabilească despăgubirile în raport de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preț rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice. În vederea identificării unor atare comparabile, instanța va avea obligația de a manifesta rol activ prin efectuarea de adrese către instituțiile care dețin astfel de informații, cum ar fi Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, primărie, Direcția de Taxe și Impozite Locale, urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă, să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.

Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanță, în legătură cu existența unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de experți. Cu ocazia rejudecării, se va proceda la completarea raportului de expertiză în sensul mai sus arătat și, în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea unei noi expertize, care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul A.M. împotriva deciziei nr. 108/C din 04 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2014.