ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2619/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2619/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

pe rolul Tribunalului Constanța la data de 24 februarie 2011, sub nr.

3497/118/2011, reclamantul I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA, anularea parțială a Hotărârii de stabilire a

despăgubirilor nr. 99 din 11 noiembrie 2010, emisă de Comisia de verificare a

drepturilor de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localității

Murfatlar în ceea ce privește despăgubirile în cuantum de 4,15 lei mp pentru

terenul expropriat în suprafață de 6.924,00 mp, precum și obligarea

expropriatorului la plata unei despăgubiri în cuantum de 84 RON/mp și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este proprietarul parcelei X1, având număr cadastral

X2, în suprafață de 6.924,00, teren înscris în CF nr. X3. La data de 26

ianuarie 2011 i-a fost comunicată Hotărârea nr. 99 din 11 noiembrie 2010 prin

care a luat la cunoștință că suma cu care a fost despăgubit a fost stabilită

sub 1 euro/mp.

A susținut

reclamantul că pârâta, atunci când a stabilit cuantumul despăgubirii, nu a avut

în vedere criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, imobilul

supus exproprierii se află pe raza teritorială a orașului Murfatlar, în

aproprierea unor importante căi de acces (drumuri județene, orășenești și

comunale) și dispune de toate utilitățile pe care le impune regimul său

agricol, iar terenuri din imediata apropiere au fost vândute pe piața liberă cu

sume mai mari chiar decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

A mai arătat

reclamantul că solicită să fie avut în vedere și prejudiciul care i-a fost

creat prin faptul că terenul pe care l-a deținut în proprietate avea o formă

compactă, iar după expropriere a fost divizat în două parcele despărțite de

autostradă, accesul la una dintre ele fiind extrem de dificil.

Pârâtul Satul Român a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în

judecată, arătând că rapoartele de evaluare realizate în procedura exproprierii

au fost întocmite în conformitate cu standardele internaționale de evaluare.

Prin Sentința civilă

nr. 4702 din 24 septembrie 2012 Tribunalul Constanța a admis acțiunea, a dispus

anularea parțială a Hotărârii nr. 99 din 11 noiembrie 2010 emisă de pârât, în

ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, și a obligat pârâtul la plata sumei

de 65.257 RON, către reclamant, reprezentând despăgubiri cuvenite pentru

terenul expropriat în suprafață de 6924 mp. De asemenea, pârâtul a fost obligat

la plata cheltuielilor de judecată, către reclamant, reprezentând onorariu de

expert și de avocat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță, analizând acțiunea în raport de dispozițiile art. 9

alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004 și art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994,

a reținut că valoarea imobilului expropriat din proprietatea reclamantului este

de 65.257 RON (15.233 euro), conform opiniei majoritare a comisiei de experți

care a întocmit raportul de expertiză judiciară.

Nu a fost reținută

opinia separată a expertului V.I. potrivit căreia prețul pe metru pătrat al

parcelei expropriate este de 1,07 euro/mp, apreciindu-se că nu este

fundamentată.

A apreciat tribunalul

că, la stabilirea despăgubirii, experții au avut în vedere valoarea reală a

terenului expropriat, pentru stabilirea prețului fiind folosită atât metoda

rentei funciare (conform căreia evaluarea terenului supus exproprierii are la

bază elemente reale de calcul pornind de la capacitatea de producție a

terenului respectiv și prețul produsului obținut pe teren), cât și metoda

comparației relative.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., ale art. 10 din Legea 198/2004, potrivit

cărora "cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a

cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul

litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura

de drept comun" și, respectiv, ale art. 38 din Legea nr. 33/1994, conform

cărora "toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de

expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se

suportă de expropriator", prima instanță l-a obligat pe pârât la plata

cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat și expert.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamantul I.G., cât și pârâtul Statul Român,

prin C.N.A.D.N.R.

Apelantul-reclamant a

susținut că soluția primei instanțe nu este legală, întrucât nu a observat că

nu au fost respectate etapele procedurii de expropriere prevăzute de Legea nr.

255/2010, cu consecințe asupra transferului dreptului de proprietate pentru

imobilul expropriat.

A arătat reclamantul

că, în lipsa consemnării sumelor cu titlu de despăgubire către proprietari,

H.G. nr. 415/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor

proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică

"Autostrada București-Constanța, pe tronsonul 6, Cernavodă-Constanța"

este afectată de o condiție suspensivă în ceea ce privește efectul translativ

al dreptului de proprietate.

Apelantul-reclamant a

mai arătat că în expertiza efectuată de experții ANEVAR pentru Nota de

fundamentare care stă la baza emiterii H.G. nr. 415/2010 s-a stabilit o

despăgubire medie de 22 RON/mp, în timp ce în expertizele depuse la dosarul cauzei

de către expropriator, aceiași experți au subevaluat despăgubirea până la 7,2

RON/mp.

În opinia

apelantului-reclamant, despăgubirea acordată de Tribunalul Constanța nu este

justă, deoarece instanța de judecată nu a avut în vedere înscrisurile pe care

le-a depus la dosar și nu a luat în considerare cea mai bună utilizare a

terenului, respectiv planurile de dezvoltare viticolă ale zonei și investiția

pentru construcția de turbine eoliene, valoarea pe metru pătrat de teren fiind

în această ipoteză de 6,42 euro. De asemenea, prima instanță nu a reținut

faptul că reclamantul a depus înscrisuri din care rezultă că pe piața liberă

s-au vândut terenuri în aceeași zonă cu prețuri cuprinse între 6,42 euro și 15

euro/mp.

Apelantul-pârât

Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA, a susținut că hotărârea primei instanțe este netemeinică și

nelegală deoarece la efectuarea raportului de expertiză nu au fost respectate

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, a fost înlăturată opinia separată a

expertului desemnat de C.N.A.D.N.R. și a fost ignorată jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție, cu referire la Decizia nr. 5881/2011.

Prin Decizia civilă

nr. 62C din 29 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I

civilă, a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant I.G., împotriva

Sentinței civile nr. 4702 din 24 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul

Constanța, a fost admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, prin

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București,

împotriva aceleiași sentințe, a fost schimbată în tot hotărârea apelată în

sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca nefondată; de

asemenea, a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca

nefondată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu referire la legea

aplicabilă, s-a arătat că în mod corect instanța de fond s-a raportat la

prevederile Legii nr. 198/2004 și ale Legii 33/1994, chiar în cererea de

chemare în judecată fiind indicată, ca temei în drept, Legea nr. 198/2004.

Potrivit art. 6 alin.

(1) din Noul C. civ. (act normativ în vigoare la data emiterii hotărârii de

stabilire a despăgubirilor care face obiectul prezentei contestații), legea

civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta neavând putere

retroactivă, iar conform alin. (2), actele juridice încheiate înainte de

intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele

prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor.

În speță, obiectul

contestației l-a constituit Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 99 din

11 noiembrie 2010, emisă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004.

Adoptarea, la 14

decembrie 2010, a Legii nr. 255/2010 prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004

nu poate produce efecte juridice asupra legalității și temeiniciei acestui act

juridic, iar împrejurarea că prin art. 32 din Legea 255/2010 se arată că

"În cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare,

pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei

legi" nu conduce la concluzia că pentru contestarea actelor juridice emise

sub imperiul legii vechi se aplică legea nouă, ci doar că procedurile aflate în

derulare urmează să aibă în vedere reglementarea intrată în vigoare.

Pentru aceste

considerente au fost înlăturate criticile de nelegalitate vizând incidența

Legii nr. 255/2010.

Pe fond, curtea de

apel a reținut că nu sunt întemeiate criticile apelantului-reclamant legate de

modalitatea de determinare prealabilă, prin Nota de fundamentare la H.G. nr.

415/2010, a evaluărilor de către experții ANEVAR, legate de neprezentarea

dovezilor privind plata de către expropriator a sumei calculate cu titlul de

despăgubiri, precum și interpretările care ar reieși din norma adoptată

ulterior emiterii hotărârii contestate, câtă vreme ceea ce verifică instanța

este acordarea de către C.N.A.D.N.R., prin Comisia constituită la nivelul

localității Medgidia, a despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru suprafața

expropriată conform Legii nr. 198/2004.

S-a arătat că

susținerile apelantului-reclamant potrivit cărora exproprierea este nelegală

câtă vreme nu există "despăgubiri prealabile", conforme normei

constituționale, sunt lipsite de relevanță deoarece nu problema neconsemnării

la dispoziția expropriatului a sumelor acordate ca despăgubire a fost pusă în

discuție prin acțiunea formulată la 24 februarie 2011, ci nemulțumirea

reclamantului, titular al dreptului de proprietate, asupra cuantumului acestor

despăgubiri oferite prin hotărârea atacată.

Astfel, în art. 5

alin. (7) din Legea nr. 198/2004 se arată modalitatea în care se procedează cu

sumele stabilite de expropriator ca despăgubiri, dar pe care proprietarul le

contestă ori le refuză.

Prin urmare, toate

argumentele care fac trimitere implicită sau explicită la acele dispoziții

constituționale sunt nefondate, întrucât ceea ce s-a supus judecății nu este

faptul că nu i s-a înmânat efectiv reclamantului vreo sumă (legea interzicând

eliberarea sumei consemnate până la clarificarea în proces a litigiului), ci

dacă acea sumă conferită constituie sau nu o justă despăgubire.

De asemenea, au fost

găsite neîntemeiate criticile prin care apelantul-reclamant a susținut că

exproprierea are regimul juridic al actelor bilaterale, translative de

drepturi, supuse unei "condiții suspensive", respectiv aceea a plății

prealabile a "prețului".

A arătat instanța de

apel că exproprierea este un mod legal de pierdere a dreptului de proprietate

pentru o cauză de utilitate publică, iar nu un act juridic sinalagmatic, de

transmitere a dreptului real în temeiul unei convenții. Prin urmare, plata

prealabilă a unei despăgubiri nu este o "condiție suspensivă" a

procedurii, ci un imperativ decurgând inclusiv din textul art. 1 din Primul

Protocol adițional al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, respectiv acela de a prelua legitim proprietatea unei

persoane în schimbul unei juste "despăgubiri".

Cu privire la

valoarea terenului în suprafață de 6924 mp situat în extravilanul localității

Murfatlar, jud. Constanța, reprezentând parcela X1 expropriată în vederea

realizării lucrării de utilitate publică "Autostrada București-Constanța,

tronsonul 6, Cernavodă-Constanța", analizând și criticile formulate de

apelantul-pârât C.N.A.D.N.R. în ceea ce privește modalitatea de interpretare și

aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 26 din Legea nr.

33/1994, instanța de apel a apreciat, pe baza unor considerente comune, că

apelul apelantului-pârât este întemeiat, iar apelul declarat de

apelantul-reclamant este nefondat.

Astfel, așa cum a

arătat și instanța de fond, dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 impun

calcularea despăgubirilor în funcție de prețurile cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

În speță, dezlegarea

dată în primă instanță nu respectă aceste dispoziții, câtă vreme prin opinia

majoritară a experților judiciari B. și D. s-a calculat o valoare a terenului

de 65.257 RON, prin raportarea la o comparabilă cu valoare de 3 euro/mp,

reprezentând teren extravilan situat în localitatea Ciocârlia, jud. Constanța.

Prima instanță nu a observat că evaluarea prin metoda comparației nu a avut în

vedere un teren similar, situat în aceeași unitate administrativ-teritorială și

având caracteristici similare celui expropriat.

În aceste condiții

instanța de fond a conchis în mod eronat, cu încălcarea prevederilor art. 26

din Legea nr. 33/1994, că este incorectă evaluarea efectuată de expropriator,

nefiind obligatoriu, așa cum s-a procedat, ca expertiza judiciară să fie

preluată necenzurat în hotărârea judecătorească.

Spre deosebire de

această abordare, atât evaluatorul privat (SC S.G.E.T. SA), cât și expertul cu

opinie separată (V.I.) au pornit în metoda comparației de la terenuri similare,

aflate în aceeași zonă și având aceeași categorie de folosință; în acest mod

s-a obținut o valoare de 1,07 euro/mp și respectiv o valoare de piață a bunului

imobil expropriat de 31.470 RON, valoare foarte apropiată de valoarea de 1

euro/mp, respectiv de 28.700 RON stabilită prin evaluarea făcută de

expropriator.

A arătat instanța de

apel că evaluarea opiniei majoritare a experților B. și D. trebuia înlăturată

de tribunal și pentru că nu a avut în vedere criteriul "prețului cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea

administrativ-teritorială", comparabilele rezultate din contractele de vânzare-cumpărare

încheiate în formă autentică și depuse la dosar de către pârât, fiind în mod

nejustificat înlăturate pe motiv că "folosirea strictă numai a valorilor

din aceeași unitate administrativ-teritorială nu poate conduce decât la valori

nereale, ce nu pot fi compatibile cu alte valori ale terenurilor situate în

lungul autostrăzii".

Având în vedere că

terenul expropriat de la reclamantul I.G. era destinat exclusiv, la data

exproprierii, pentru exploatare agricolă (cultură de cereale), reclamantul nu

poate pretinde evaluarea lui ca teren destinat exploatării viticole, chiar dacă

zona Murfatlar este o zonă viticolă; terenul reclamantului nu avea nicio

investiție de plantație viticolă sau pomicolă, precum în cazul altor terenuri

expropriate în această localitate.

Susținerile

apelantului-reclamant în sensul că valoarea stabilită de expropriator de 28.700

RON, reprezentând 1 euro/mp nu este justă și proporțională cu prejudiciul

suferit prin expropriere întrucât nu a avut în vedere cea mai bună utilizare a terenului

pentru producția agricolă au fost găsite nefondate în condițiile în care s-a

dovedit că, în anul 2010, pentru terenuri similare înstrăinate pe piața liberă,

situate în extravilanul orașului Murfatlar, în afara ariei de expropriere,

proprietarii vânzători au încasat prețuri inferioare despăgubirilor plătite de

stat, respectiv 0,65 - 0,66 RON/mp (aprox. 0,15 euro/mp), astfel cum rezultă

din contractele de vânzare-cumpărare încheiate la Biroul Notarului Public

B.M.L. și depuse la dosar. Aceste date sunt relevante pentru a verifica faptul

că, în cauză, valoarea oferită reclamanților de către expropriator respectă

criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 și este în acord cu

Decizia nr. 5881/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

această materie.

Pentru considerentele

expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., a fost respins, ca nefondat, apelul

formulat de apelantul-reclamant și a fost admis apelul formulat de

apelantul-pârât, cu consecința schimbării în tot a sentinței apelate, în sensul

respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondată; cererea apelantului-pârât

Statul Român de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă, instanța

de apel constatând că nu au fost depuse dovezi referitoare la cheltuielile

suportate în această etapă procesuală, respectiv chitanțe de plată a

onorariului de avocat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

recurentul-reclamant I.G., solicitând admiterea recursului și modificarea

deciziei recurate sub aspectul cuantumului despăgubirii.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că în mod greșit instanța de apel a

apreciat că expertiza întocmită de comisia de experți numită de instanță nu

reflectă valoarea reală a despăgubirii, și de asemenea, în mod greșit s-a

reținut că nu există înscrisuri și acte doveditoare prin care să arate că în

aceeași rază teritorială a localității Murfatlar s-au vândut terenuri agricole

cu prețuri mai mari.

Instanța de fond și

în continuare instanța de apel în mod greșit au acordat o valoare mai mare unei

simple evaluări făcute de către intimata-pârâtă într-un mod evident părtinitor,

în defavoarea și chiar cu ignorarea unui raport de expertiză, care este o probă

documentată științific și în care și-au exprimat opinia trei experți

specialiști în domeniu.

A susținut recurentul

că, în ceea ce privește etapele procedurii de expropriere, Legea nr. 255/2010

prevede că etapa consemnării sumei individuale reprezentând plata despăgubirii

pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere este anterioară

etapei în care se realizează transferul dreptului de proprietate, iar potrivit

art. 9 alin. (4) din lege, "transferul dreptului de proprietate asupra

imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în

proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și

în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului

administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării

sumelor aferente despăgubirii". Prin această dispoziție sunt respectate

dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție, care prevăd că despăgubirea

trebuie să fie prealabilă exproprierii.

Cu privire la

condiția ca despăgubirea să fie justă, recurentul-reclamant a arătat că, la

momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească,

instanța este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

H.G. nr. 415/2010 a

fost adoptată potrivit unei Note de fundamentare, în care, la pct. 2, se

menționează că "suma globală estimată cu titlu de despăgubire în valoare

de 87.098 RON înscrisă în cuprinsul proiectului de act normativ ca justă

despăgubire ce urmează a fi acordată proprietarilor imobilelor proprietate

privată situate pe amplasamentul lucrării, rezultată din raportul de expertiză

întocmit de către expert autorizat ANEVAR pentru o suprafață de 3.967.408

mp". Or, un simplu calcul matematic arată că Guvernul României a acordat

inițial un preț de 22 RON/mp pentru despăgubirile care trebuiau consemnate la

dispoziția proprietarilor de terenuri.

În plus, în raportul

de expertiză efectuat de experți ANEVAR, pentru Nota de fundamentare care stă

la baza emiterii H.G. nr. 415/2010 aceștia au stabilit o despăgubire de 22

RON/mp, în vreme ce în rapoartele de expertiză depuse la dosar, valoarea

stabilită de aceiași experți ANEVAR este de numai 7.2 RON/mp.

A susținut

recurentul-reclamant că, la data formulării acțiunii, cadrul legal în materia

exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr.

33/1994, care la art. 26 prevede că: "La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia", și prin Legea nr.

255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/1994.

Or, în aplicarea

Legii nr. 33/1994, legiuitorul a legat cele două momente - al transferului

dreptului de proprietate din proprietatea privată a expropriatului în

proprietatea publică a statului și cel al plății despăgubirii efective - și de

momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză

având ca obiect expropriere, cu respectarea imperativului constituțional

consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituție potrivit căruia "Nimeni nu

poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită

potrivit legii, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire".

A arătat recurentul

că potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, "Transferul dreptului

de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul

expropriatorului se produce îndată ce obligațiile impuse lui prin hotărâre

judecătorească au fost îndeplinite", iar potrivit alin. (4) al aceluiași

text de lege, "Hotărârea de expropriere va stabili despăgubirea ținând

seama, pentru drepturile reale prevăzute la alin. (3), de dispozițiile art.

26".

Prin urmare, în

opinia recurentului-reclamant, norma de drept procesual cu privire la

modalitatea "de soluționare a acțiunii expropriatului nemulțumit de

cuantumul despăgubirilor stabilite pentru exproprierea unui teren necesar

pentru realizarea unor lucrări construcție de autostrăzi și drumuri

naționale" trimite la norma de drept procesual din dreptul comun în materia

procedurii de expropriere, respectiv art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Această modalitate de legiferare (prin norme de trimitere la dreptul comun în

materia exproprierii, așa cum au fost ele reglementate prin Legea nr. 33/1994)

a fost menținută și de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național,

județean și local (publicată în M. Of. nr. 853/20.12.2010), lege care a abrogat

Legea nr. 198/2004.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010:

"Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se

poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de

prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de

stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea

contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra

imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac suspendă efectele

hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de

proprietate. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului

articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii".

Printr-o altă

critică, recurentul-reclamant a susținut că la stabilirea despăgubirii nu au

fost respectate dispozițiile legale întrucât experții nu au avut în vedere

înscrisurile autentice prin care terenurile din zonă au fost tranzacționate, în

care prețul plătit a fost unul real și a fost încasat efectiv (contracte de

vânzare-cumpărare), sau planurile de dezvoltare viticolă ce se găsesc la

Stațiunea de cercetări viticole din orașul Murfatlar; experții nu au avut în

vedere pierderea recoltei agricole care a fost distrusă cu aproximativ o lună

înainte de recoltare, făcând în mod nejustificat mențiunea că "nu este

cazul".

Cu privire la

prejudiciul cauzat prin secționarea terenului experții au apreciat că "nu

este cazul", fără a observa că terenul este secționat chiar pe mijlocul

suprafeței expropriate, ori în acea zonă din mijloc, nu sunt drumuri de acces,

motiv pentru care vor exista costuri suplimentare pentru lucrarea acestor suprafețe

de teren.

Sub un alt aspect s-a

arătat că instanța de apel a greșit atunci când a decis să nu rețină

concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, statuând, peste opinia

expusă de cei trei experți, că prețul rezultat din raportul de expertiză este

unul prea mare, înlăturând raportul de expertiză tehnică de evaluare și

substituindu-se experților.

Instanța de apel nu a

avut în vedere înscrisurile depuse de reclamant (antecontracte de

vânzare-cumpărare autentificate), din care rezultă, dacă se ia în considerare

cea mai bună utilizare, investiția pentru construcția de turbine eoliene, că

valoarea de circulație pentru terenul ce face obiectul evaluării este de 6,42

euro/mp, iar conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 255/2010, modificată la

data de 7 noiembrie 2011, "lucrările de interes național pentru

realizarea, dezvoltarea și producerea de energie electrică" se încadrează

tot în cadrul dispozițiilor legale privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică.

De asemenea, din

înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă fără putință de tăgadă că, pentru

cauză de utilitate publică pe raza administrativ-teritorială a aceleiași

localități (Murfatlar), există o societate de interes național și internațional

(SC M. SA) care a vândut terenuri la valoarea de 15 euro /mp.

Instanța de fond nu a

înțeles din înscrisurile depuse de către reclamant faptul că s-au acordat

despăgubiri mult mai mari, iar critica instanței de fond este neconvingătoare

întrucât însăși exproprierea unei suprafețe de teren a creat un prejudiciu

reclamantului prin deposedarea acestuia de terenul respectiv și de foloasele pe

care le realizează acest teren pe o perioadă de timp egală cu perioada de

exploatare a autostrăzii.

În consecință,

instanța a ignorat dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, care sunt

imperative și prevede că primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara

cu oferta și cu pretențiile formulate de către părți și va hotărî. Despăgubirea

acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator

și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

În conformitate cu

dispozițiile legale menționate, persoanele expropriate formulează pretenții sau

solicită despăgubiri dacă înțeleg să-și exercite dreptul de dispoziție, drept

ce nu poate fi îngrădit de instanța de judecată, care are numai atribuția de a

compara oferta și cererea.

Instanța de fond, în

virtutea faptului că menționează în considerentele hotărârii dispozițiile art.

26 și 27 din Legea nr. 33/1994, a omis să facă aplicarea lor, sens în care,

interpretând înscrisurile și probatoriile încuviințate în cauză în maniera

personală, nu a ținut cont de valoarea de despăgubire din hotărârea atacată sau

de valoarea de expertiză stabilită în cauză și, în consecință, a pronunțat o

hotărâre nelegală prin respingerea cererii de chemare în judecată, ca

nefondată.

A mai arătat

recurentul-reclamant că a depus înscrisuri din care rezultă că s-au vândut pe

piața liberă a tranzacțiilor imobiliare terenuri agricole în aceeași zonă

administrativ-teritorială cu prețuri cuprinse între 6,42 euro/mp și 15 euro/mp

și că potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 (care se referă la

faptul că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite), la

calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța de judecată vor ține

seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia.

Or, hotărârea

recurată se bazează pe o evaluare având stabilit un obiectiv care nu a

respectat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În cauză, reclamantul

a pretins prin cererea de chemare în judecată că exproprierea la care a fost

supus a determinat o fărâmițare excesivă a proprietății sale și că prejudiciul

astfel suferit ar consta în scăderea valorii terenului rămas în proprietate,

ținând seama și de scopul folosirii acestuia, respectiv desfășurarea de

activități specifice profilului său economic, respectiv agricol, care asigurau

venituri considerabile întreținerii familiei.

Sintagma "prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația de preț

plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca

atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de

preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de

mică publicitate sau de pe internet.

În condițiile

economice actuale de devalorizare a monedei naționale, este posibil ca în

momentul când despăgubirea va fi efectiv plătită ca să nu mai corespundă

valorii reale a terenului și nici cuantumului prejudiciului produs reclamantului,

sens în care se impune actualizarea cuantumului despăgubirilor.

A susținut

recurentul-reclamant că valoarea corectă a terenului din zona Murfatlar trebuie

apreciată ținându-se seama că acest teren este situat într-o zonă viticolă

recunoscută național și internațional. În plus, nu s-a ținut seama că terenul

are posibilități de irigare.

A concluzionat

recurentul-reclamant că în mod greșit instanța de fond a înlăturat concluziile

celor trei experți apreciind că aceștia nu au realizat o evaluare obiectivă și

corectă a terenului și că jurisprudența contenciosului european a statuat că în

virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, o măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un

echilibru just între exigențele interesului general al comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, cu alte cuvinte

ea trebuie să fie în același timp convenabilă pentru realizarea țelului ei

legitim și nedisproporționată față de acesta. Prețul rezultat din contractele

depuse de la notariatul din Murfatlar nu reprezintă o probă absolută, deoarece

acest preț este doar rezultatul negocierilor dintre acele părți, fiecare

urmărind anumite interese. Prețul corect este cel stabilit de comisia de

expertiză care a făcut o evaluare întemeiată, științifică și argumentată.

Intimatul-pârât,

legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a învederat instanței excepțiile

și mijloacele sale de apărare.

În faza procesuală a

recursului nu au fost administrate probe.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat și urmează să fie respins, pentru considerentele ce succed:

Sub un prim aspect,

Înalta Curte menționează că recursul care, în reglementarea C. proc. civ. de la

1865, poate fi exercitat împotriva unei hotărâri judecătorești date în apel,

este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată exclusiv pentru motive

de nelegalitate.

Aceste critici de

nelegalitate trebuie să se subsumeze motivelor prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.; nu pot face obiectul cercetării în recurs stabilirea situației de fapt și

interpretarea probelor administrate în cauză, întrucât acestea sunt aspecte

care vizează temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate.

Pe de altă parte, în

căile de atac nu pot fi puse în discuție aspecte care nu au fost deduse

judecății în primă instanță.

În consecință, cu

prilejul examinării criticilor formulate de recurentul-reclamant vor fi

analizate exclusiv criticile de nelegalitate formulate cu respectarea cadrului

procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată.

Astfel, Înalta Curte

reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, reclamantul a formulat contestație împotriva Hotărârii

de stabilire a despăgubirilor din 11 noiembrie 2010, cu referire la cuantumul

acestor despăgubiri.

Din motivarea cererii

rezultă că reclamantul s-a declarat nemulțumit de valoarea de 4,15 RON pe metru

pătrat, acordată de expropriator, arătând că nu reprezintă valoarea reală a

terenului, dar și că nu s-a ținut seama de prejudiciul care rezultă din

divizarea restului de teren rămas în proprietatea sa, din posibilitățile

limitate de acces la "terenul de dincolo de autostradă" și din costurile

suplimentare pentru exploatarea acestuia.

În drept, cererea de

chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr.

198/2004, în vigoare la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor

contestate.

În consecință,

reclamantul nu a învestit prima instanță cu cercetarea condițiilor de realizare

a etapelor procedurii de expropriere prevăzute de Legea nr. 255/2010, a

interpretării dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituție, ori a momentului

la care operează transferul dreptului de proprietate.

Pe de altă parte, se

constată că în expunerea nesistematizată a criticilor formulate în recurs,

recurentul-reclamant a arătat că sunt deopotrivă nelegale hotărârea primei

instanțe și cea a instanței de apel, în condițiile în care obiectul recursului

îl constituie hotărârea pronunțată în apel.

În consecință, Înalta

Curte reține că din perspectiva criticilor de nelegalitate care pot fi

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează decizia

recurată și se subsumează limitelor învestirii primei instanțe, urmează a

analiza legalitatea modului în care instanța de apel a determinat cuantumul

despăgubirilor cuvenite recurentului-reclamant.

Sub aspectul legii

aplicabile, se constată că decizia contestată a fost emisă sub imperiul Legii

nr. 198/2004.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 din acest act normativ, expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești, fără a putea

contesta transferul dreptului de proprietate, acțiunea urmând a fi soluționată în

conformitate cu dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Legea nr. 255/2010,

în vigoare la data formulării contestației, prevede la art. 32 că "În

cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru

continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei

legi".

Aceste dispoziții

trebuie interpretate în sensul că finalizarea formalităților de expropriere

este supusă dispozițiilor legii noi, în vreme ce actele anterioare trebuie

cenzurate prin raportare la legea în vigoare la data efectuării lor.

În plus, art. 31

prevede că: "Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori

aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se

consideră valabilă".

În ceea ce privește

temeiul juridic în baza căruia expropriatul nemulțumit se poate adresa

instanței, Înalta Curte apreciază că sunt aplicabile dispozițiile în vigoare la

data emiterii hotărârii atacate, respectiv Legea nr. 198/2004, cum în mod

corect a reținut și instanța de apel.

Se impune totuși a se

menționa că, în speță, stabilirea legii aplicabile nu are consecințe practice,

de vreme ce și Legea nr. 255/2010 prevede la art. 22 că, în ceea ce privește

stabilirea despăgubirii, cererea de chemare în judecată urmează a fi

soluționată în conformitate cu dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Sub aspectul modului

de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr.

33/1994, se constată că în speță era obligatorie administrarea probei cu

expertiză judiciară de către o comisie de experți având componența prevăzută de

art. 25 din același act normativ. Experții nu au avut opinii concordante,

astfel că au fost expuse două modalități de calcul al despăgubirilor.

Prima instanță și-a

însușit opinia majoritară, în vreme ce instanța de apel, luând act de

declarația reprezentantului convențional al apelantului-reclamant că nu mai

solicită efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, valorificând

opinia minoritară, coroborată cu înscrisurile depuse la dosar, a concluzionat că

despăgubirea acordată de expropriator corespunde valorii de circulație a

bunului expropriat.

Înalta Curte reține

că Legea nr. 33/1994 impune administrarea probei cu expertiză judiciară, însă

nu prevede obligativitatea acesteia în fiecare fază procesuală devolutivă.

Pe de altă parte,

acest act normativ nu conferă raportului de expertiză o valoare probatorie

superioară altor mijloace de probă, câtă vreme art. 27 alin. (1) prevede

obligația instanței de a compara valoarea din raportul de expertiză cu oferta și

cu pretențiile formulate de părți, ceea ce înseamnă că aceasta va verifica, în

toate cazurile, în concret, respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr.

33/1994.

Nu pot fi primite

criticile cu caracter general formulate de recurent, în sensul că nu au fost

avute în vedere contracte autentice de vânzare neidentificate în concret,

instanța de apel valorificând tocmai asemenea înscrisuri, dar care contrazic

opinia recurentului sub aspectul valorii.

În ceea ce privește

solicitarea de evaluare a terenului din perspectiva planurilor de dezvoltare

viticolă, se constată că instanța de apel a arătat că terenul expropriat nu

avea o asemenea destinație și nici investiții viticole sau pomicole, simpla

situare a terenului într-o zonă viticolă nefiind de natură să crească valoarea

terenului cu altă destinație.

Ținând seama de

criteriile legale de evaluare, se constată că este corect raționamentul

instanței de apel care s-a raportat la categoria de folosință a terenului

expropriat.

În ceea ce privește

pierderea de recoltă, se constată că prin cererea de chemare în judecată nu s-a

reclamat un asemenea prejudiciu și, în plus, nu au fost propuse dovezi pentru

dovedirea unui asemenea prejudiciu, în condițiile în care în raportul de

expertiză tehnică, întocmit în faza administrativă, s-a menționat că terenul

supus exproprierii este cultivat cu plante tehnice și cereale care vor fi

adunate până la începerea efectivă a lucrărilor.

De asemenea,

reclamantul nu a combătut susținerile expropriatorului cu referire la lipsa

necesității de acordare de compensații pentru secționarea terenului, iar prin

cererea de apel s-a referit la prejudiciul rezultat din fărâmițarea

proprietății, fără a formula critici în ceea ce privește prejudiciul rezultat

din lipsa posibilităților de acces la restul terenului neexpropriat.

Nefondate sunt și

argumentele privitoare la determinarea despăgubirilor prin raportare la Nota de

fundamentare a H.G. nr. 415/2010, față de dispozițiile legale enunțate care

prevăd că, în faza judiciară, despăgubirile se calculează prin raportare la

valoarea de piață a bunului imobil expropriat, cu respectarea criteriilor

prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Concluzionând, Înalta

Curte reține că recursul nu este fondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) și 304 pct. 9 C. proc. civ., îl va respinge, având în vedere

că, prin raportare la situația de fapt reținută, instanța de apel a făcut

corecta aplicare a dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant I.G. împotriva Deciziei

civile nr. 62C din 29 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ