ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7261/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7261/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 28/C

din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelurile

declarate de reclamantul C.C. și de intimatul Statul Român, prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva sentinței civile

nr. 5408 din 26 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul

nr. 11798/118/2010, ca nefondate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 5408 din 26 octombrie 2011 a Tribunalului Constanța a fost admisă în parte acțiunea

reclamantului C.C. formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat

de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, formulată

în temeiul Legii nr. 198/2004, dispunându-se anularea în parte a hotărârilor de

stabilire a despăgubirilor nr. 11 și nr. 12 din 12 iulie 2010 cât privește cuantumul

despăgubirilor și constatându-se că reclamantul este îndreptățit să primească suma

de 43.142,280 RON cu acest titlu.

Au fost respinse celelalte

pretenții, ca nefondate.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că prin cele două hotărâri menționate, emise la

12 iulie 2010 de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA - Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de

la nivelul localității Murfatlar, județul Constanța, s-a stabilit o despăgubire

de 12.600 RON, respectiv de 6.600 RON în favoarea reclamantului pentru cele două

suprafețe care au făcut obiectul exproprierii conform Legii nr. 198/2004, anume:

terenul de 2.791 m.p. reprezentând parcela X/9/2, și terenul de 1.452 m.p. reprezentând

parcela X/9a/2, ambele cu categoria de folosință „arabil extravilan”.

În speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, potrivit

cu care „e

xpropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii

consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa

instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a

fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea

decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator

asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă

efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul

dreptului de proprietate asupra terenului”.

În privința modalității

de stabilire a despăgubirii sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

care se referă la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Valoarea de piață a imobilului

trebuie să se stabilească în raport de piața imobiliară și de elementele care stabilesc

conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate: afectațiunea terenului,

amplasamentul, utilitățile și sarcinile care îl grevează, etc., sub acest aspect

atât opinia majoritară - experții G. și M., cât și opinia minoritară - expert C.,

îmbrățișând metoda comparației ca fiind cea mai adecvată în cauză.

Ca urmare a obiecțiunilor

formulate de pârât, opinia majoritară a stabilit că valoarea de piață a terenului

expropriat este de 5,38 euro/m.p., respectiv 93.930 RON. D-na expert C.C., în opinie

minoritară, a apreciat că o corecție pentru negociere și un comision de -10% sunt

prea mici, deoarece piața imobiliară a atins cele mai joase valori în anul 2010,

corecția minimă ce ar trebui aplicată trebuind să fie de 15%. Corecția pentru condiții

speciale, respectiv că reclamantul este silit să vândă și pârâtul este silit să

cumpere, constituie în opinia expertei un dezavantaj pentru imobilul subiect și

un avantaj pentru imobilele comparabile, astfel încât corecția aplicată acestora

ar trebui să fie negativă și nu pozitivă. De asemenea, întrucât canalul de irigații

existent în zona terenului ce face obiectul cauzei nu este funcțional în prezent,

corecția de 3% pentru apropiere de sursa de apă nefiind justificată.

Pe baza acestor argumente

expuse în opinia minoritară, tribunalul a apreciat că valoarea de circulație reală,

de piață, pentru terenul expropriat, este de 2,301 euro/m.p. și, prin urmare, valoarea

întregului teren expropriat - de 4.243 m.p. - este de 42.033,260 RON.

În ceea ce privește valoarea

prejudiciului cauzat, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza

Lallement c. Franței, 2002, s-a stabilit că, pentru ca exproprierea să nu devină

o sarcină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunității

și cele private, ale proprietarului deposedat, prejudiciul impus a fi acoperit se

referă la pierderea unor beneficii economice certe, de care acesta nu se mai poate

bucura, care au caracter previzibil și pot fi dovedite.

Opinia majoritară în cadrul

expertizei a fost aceea că, prin secționarea de autostradă a terenului reclamantului,

cele două loturi de teren rămase, în suprafață cumulată de 4.126 m.p., implică pentru

exploatare cheltuieli suplimentare de minim 40% peste cheltuielile normale. S-a

concluzionat că ar trebui instituită o rentă viageră în favoarea reclamantului de

205,80 euro/an, iar pentru pierderea de subvenții i s-ar cuveni 330,08 euro/an doar

pentru anii 2010 și 2011, mai apoi proprietarul putându-și prelua terenul „desprins

vremelnic”.

În opinia minoritară exprimată

de expert C.C. s-a apreciat că prejudiciul datorat necesității ocolirii cu 8 km

pentru exploatarea celor două parcele se referă numai la lucrările de transport,

care pot fi cuantificate exact și care nu reprezintă 40% din total cheltuieli. În

plus, cheltuielile calculate pentru un an pot fi capitalizate, obținându-se valoarea

totală a acestora, nefiind deci necesară instituirea unei rente anuale viagere.

Astfel, cheltuielile totale anuale sunt de 82,487 RON, la care se aplică rata de

capitalizare de 10%, rezultând 824,870 RON. În mod similar, după același algoritm

au fost calculate și compensațiile pentru pierderea din subvenții, rezultând valoarea

de 284,150 RON.

Tribunalul a apreciat

că în varianta expertei C.C. a fost calculat în mod corect prejudiciul cauzat proprietarului

prin expropriere.

A fost înlăturată susținerea

reclamantului referitoare la împrejurarea că suprafața expropriată, afectată de

lucrări, este mai mare decât cea precizată în hotărâri, astfel că despăgubirile

ar trebui să se raporteze la suprafața reală expropriată. Dând eficiență probelor

administrate în cauză, tribunalul a constatat că pe aliniamentul pct. 322 și 330,

spre nord, există o fâșie cu lățime medie de 75 cm, iar pe aliniamentul pct. 313

și 329, spre sud, există o fâșie cu lățime medie de 120 cm, adică în total sunt

163,18 m.p. afectați de pământ săpat și de roțile utilajelor, aspect care însă nu

este de natură să conducă la concluzia unei suprafețe mai mari de teren expropriat,

suprafața reală expropriată fiind aceea de 4.243 m.p.

Cu privire la cererile

de apel formulate în cauză, instanța a reținut următoarele:

În speță, reclamantul

a criticat în primă instanță atât calculul componentei „valorii reale a imobilului”,

cât și pe cea privitoare la „prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere”.

Acestea fiind reperele

de evaluare corectă a despăgubirii, pentru fiecare din cele două componente, instanța

de fond a analizat atât opinia majoritară, cât și pe cea separată formulată în cadrul

raportului de expertiză, stabilind în mod judicios în considerente care dintre acestea

reflectă justa despăgubire cuvenită reclamantului.

O primă critică adusă

de apelantul pârât soluției atacate a vizat desemnarea doamnei expert M.C. la efectuarea

raportului comun de expertiză, măsură procesuală apreciată ca fiind greșită în măsura

în care, prin similitudine cu cerința dată de art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010,

dar și de art. 4 pct. 8 din Legea nr. 198/2004, expertul judiciar numit într-un

asemenea litigiu trebuie să facă parte din Corpul Experților Evaluatori ANEVAR.

Instanța de apel a reținut

că aplicabilă în speță este Legea nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii,

care în art. 4 pct. 8 impune această specializare doar evaluatorului privat, desemnat

de expropriator în procedura administrativă prealabilă, fără ca aceasta să constituie

o condiție obligatorie și prevalentă în desemnarea experților.

Considerând că interesul

invocării unei asemenea critici este unul care ține exclusiv de procedură (susținându-se

că raportul de expertiză este nul) – cu toate că instanța de fond a înlăturat motivat

opinia doamnei expert Maftei, Curtea a reținut că această susținere nu poate fi

primită câtă vreme nulitățile procedurale sunt expres și limitativ reglementate

de lege, iar cea evocată nu este prevăzută de nici o dispoziție. Mai mult, această

obiecție, a lipsei atestatului ANEVAR al expertului desemnat de reclamant, nu a

fost formulată la momentul numirii experților, ci ulterior prezentării raportului

de expertiză, când instanța de fond în mod corect a constatat că expertul indicat

figurează pe lista celor atestați în evaluarea proprietății imobiliare, în evidența

Biroului Local pentru expertize de pe lângă Tribunalul Constanța.

În consecință, pe argumentele

arătate, dar luând în considerare și împrejurarea că soluția apelată nu s-a fundamentat

pe opinia acestui expert, critica a fost înlăturată.

O a doua critică adusă

de apelantul pârât, privitoare la aspectele de fond ale evaluării, a fost raportată

la utilizarea de către experții judiciari, în cadrul metodei comparației relative,

a datelor referitoare la terenuri din localitățile Cumpăna, Valea Dacilor, Valu

lui Traian etc., fapt care ar încălca dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

care impun calcularea despăgubirilor în funcție de prețurile cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

Această critică este nefondată,

întrucât atât experții numiți de instanță, cât și Societatea generală a experților

tehnici S.A. desemnată de expropriator pentru întocmirea rapoartelor de evaluare

a imobilelor supuse exproprierii, datate iunie 2010 (și care au fundamentat hotărârile

contestate) au relevat faptul că valoarea prin metoda comparației relative se poate

determina în acest caz doar apelându-se la comparabile din zone apreciate ca similare.

Astfel, expertiza evaluatorului

privat a apelat la comparabile ca: teren 5 ha din extravilanul localității Valu

lui Traian - Valea Seacă, situat la cca. 7 km de terenul în litigiu; teren de 1,4

ha din extravilanul localității Valu lui Traian, aflat la 7 km de terenul în litigiu;

teren de 34 ha de pe raza administrativă a localității Murfatlar etc. Explicația

acestei raportări (indicată în prezentarea generală din preambulul raportului) a

fost identică celei date de experții judiciari, anume că elementele de comparație

nu se pot baza în acest caz pe tranzacții identificate pentru terenuri similare,

ci doar pe cererea și oferta de pe piața imobiliară, în condițiile în care piața

terenurilor în zonă este practic inactivă, cu tranzacții sporadice, deși există

o cerere în ușoară creștere.

Este real faptul că atunci

când există elemente certe ale tranzacțiilor imobiliare, datele astfel culese vor

fi și cele care pot fundamenta evaluarea judiciară, însă în speță, astfel cum s-a

arătat, nu au putut fi obținute asemenea informații, iar expertizele au fost unanime

în a aprecia valoric terenurile în litigiu în raport de cele similare, din zone

comparabile.

Prin urmare, această critică

a fost respinsă ca neîntemeiată.

În ce privește modul de

stabilire de către experții desemnați a prețului unitar pe metru pătrat – asupra

căruia au formulat critici în apel atât reclamantul, cât și pârâtul – instanța a

reținut că experții G. și M. s-au raportat la terenuri comparabile (pozițiile 6,

8, 10 și 16 din grilă), evaluate în principal prin metoda comparației relative,

agreate de d-na C.C., dar asupra cărora au fost aplicate corecții diferite – îmbrățișându-se

punctul de vedere al primei instanțe.

Nefondate sunt și criticile

apelantului pârât legate de acceptarea evaluării terenului prin raportarea la metoda

capitalizării rentei funciare, pe criteriul producției agricole obtenabile în următorii

30 de ani. Sub acest aspect, pârâtul nu a observat că opinia tuturor experților

a fost exprimată în final exclusiv pe metoda comparației relative, fără a se mai

face vreo raportare la valoarea rezultată din aplicarea metodei rentei funciare

(toți cei trei experți folosind aceleași comparabile în cadrul comparației directe,

dar cu coeficienți diferiți).

Cât privește includerea

greșită în baza de calcul a comparabilei C, întrucât ea se referă la anul 2008,

această critică a pârâtului este nefondată, câtă vreme opinia separată a d-nei expert

C.C. (cea avută în vedere în primă instanță) a operat cu prețul de ofertă al comparabilei

B, care a și condus la prețul terenului de evaluat.

Vădit nefondată este și

critica legată de lipsa de competență a experților asupra unuia dintre obiectivele

raportului de expertiză, respectiv determinarea suprafeței reale afectate prin expropriere;

în acest sens, instanța a reținut că nu era necesară – astfel cum susține apelantul

pârât – administrarea unei expertize topografice, în condițiile în care reclamantul

nu se plângea de greșita determinare a amplasamentului imobilului de către expropriator,

ci de afectarea prin lucrările necesare obiectivului a unei suprafețe mai mari decât

cea pentru care s-au calculat despăgubiri și neluarea în calcul a terenului adiacent,

necesar utilajelor. În aceste condiții, identificarea celor două fâșii de teren

afectate de pământul săpat și de roțile utilajelor, care însumează 163,18 m.p.,

putea fi dispusă în cadrul expertizei tehnice imobiliare.

Prin urmare, expertiza

nu este lovită de nulitate, cum a susținut apelantul pârât.

Totodată, în mod corect

instanța de fond a răspuns și obiecțiilor privind cuantumul despăgubirii generate

de prejudiciul cauzat, criticile apelantului reclamant fiind în acest sens nefondate.

S-a acordat o despăgubire

ca valoare compensatorie pentru transportul generat din parcelare și din pierderile

din subvențiile agricole, acordându-se reclamantului suma de 1.109,020 RON, față

de 1.000 RON cât propusese expropriatorul.

Calculele experților cu

opinie majoritară, care au stabilit în răspunsul la obiecțiuni o cheltuială suplimentară

pentru exploatarea terenului agricol rămas de 205,80 euro/an (la care s-ar adăuga

compensația pentru pierderea de subvenții de 330,08 euro/an) stabilită în primul

raport nu au fost însușite de judecătorul fondului, întrucât nu trebuia aplicată

rata de capitalizare de 10% pentru subvențiile pierdute în 2010 și 2011 (rata de

capitalizare presupunând estimarea pe baza valorii prezente a beneficiilor și a

pierderilor viitoare), ci urmau a fi calculate efectiv pe an subvențiile efectiv

pierdute – 80 euro/ha/an. În egală măsură, cheltuielile de transport au fost efectiv

stabilite de expertiza C.

Astfel cum a statuat constant

și Curtea Europeană, pretențiile de această natură, ca acelea solicitate de reclamant,

privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ și incert în măsura

în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu c. României,

2005, cauza Isar c. României, 2007) și prin urmare nu pot fi acceptate de instanțe.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamantul C.C. și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România

reclamant nu va fi analizat din perspectiva criticilor formulate, întrucât acesta

este lovit de nulitate, în condițiile art. 302

1

alin. (1) lit. d)

C. proc. civ.

Potrivit textului procedural

menționat, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, semnătura.

Pentru termenul de judecată

recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea de a semna recursul, cu indicarea

sancțiunii, inclusiv în drept, iar acesta nu s-a conformat solicitării, deși a primit

personal citația, care cuprinde aceste mențiuni.

În consecință, cu aplicarea

dispozițiilor procedurale sus-menționate, recursul declarat de reclamant va fi constatat

nul.

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a arătat că a formulat apel, pe care

instanța l-a respins din perspectiva unor considerente greșite, după cum urmează:

greșit critica cu privire la competenta experților desemnați de a determina suprafața

reală afectată de expropriere.

Potrivit Normelor de aplicare

ale Legii 255/2010, în cazul în care documentațiile cadastrale din arhiva Agenției

Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sunt executate în sistem local de

coordonate, expropriatorul este obligat să integreze documentația în sistem național

de proiecție Stereografic 1970, păstrând toate elementele definitorii ale planului

de amplasament și delimitare - art. 7 alin. (6).

Experții nu aveau competența

necesară de a realiza obiectivul raportului de expertiză.

nu a respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, aceștia trebuind să analizeze

prețuri ale unor terenuri din aceiași unitate administrativ teritorială.

Instanța de apel consemnează

că elementele de comparație nu se pot baza în acest caz pe tranzacții identificate

pentru terenuri similare, ci doar pe cererea și oferta de pe piața imobiliară, în

condițiile în care piața terenurilor în zonă este practic inactivă,cu tranzacții

sporadice, deși există o cerere în ușoară creștere.

Prin nota de completare,

deși se aleg alte terenuri, acestea nu sunt din localitatea Murfatlar, iar, pe de

altă parte, nu se precizează dacă toate sunt terenuri extravilane.

Pe de altă parte, din

moment ce în raportul de expertiză se consemnează că deoarece la data cerută nu

s-au identificat tranzacții reale în zonă sau cele notariale nu sunt credibile,

se analizează doar ofertele de preț identificate cu ceva timp înainte, înseamnă

că astfel de tranzacții au fost încheiate la nivelul localității.

Recurenta-pârâtă a formulat

întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia ca

nefondat.

Înalta Curte constată

că recursul formulat de pârât împotriva deciziei de apel este fondat și atrage casarea

deciziei, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de apel, în

considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., precum și

a argumentelor ce succed:

a) Norma invocată în susținerea

criticii privind lipsa de competență a experților în determinarea suprafeței reale

afectată prin expropriere nu susține nelegalitatea modului de dispunere al instanței,

referindu-se la întocmirea documentațiilor cadastrale individuale pe care expropriatorul

le întocmește în vederea clarificării situației juridice a zonelor afectate de expropriere.

Pe de altă parte, prima

instanță a respins susținerea reclamatului sub acest aspect, reținând că suprafața

reală expropriată a fost de 4.243 m.p. - sentință confirmată în apel.

b) În stabilirea contravalorii

imobilului expropriat, instanțele au confirmat valoarea stabilită de expert C.C.,

cu opinie separată, care a avut în vedere prețul de ofertă al comparabilei B din

opinia majoritară, la care a aplicat anumite corecții.

Comparabila B, la care

s-a făcut referire, este cu privire la un imobil din localitatea Valu lui Traian,

teren extravilan cu suprafața de 450 m.p., la care s-a avut în vedere prețul cerut

în publicația indicată.

În raportul de expertiză

se face mențiunea că la data cerută nu s-au identificat tranzacții reale în zonă,

iar cele notariale nu sunt credibile, motiv pentru care se vor analiza doar oferetele

de preț identificate cu ceva timp mai înainte, referitoare la locații imediat învecinate

localității Murfatlar.

Dispunerea de către instanțe

în baza acestor concluzii încalcă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și

atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit normei legale

menționate, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Prin urmare, dispozițiile

legale impun să fie avute în vedere prețurile din acte de vânzare-cumpărare încheiate

cu privire la imobile, care trebuie să îndeplinească anumite cerințe impuse.

În condițiile în care

se face referire la tranzacții notariale în zonă, apreciate ca nefiind credibile,

rezultă că au intervenit totuși acte efective de înstrăinare – care ar satisface

o cerință a normei legale.

Pentru aceste motive și

cu aplicarea art. 314 C. proc. civ., urmează să se admită recursul formulat și să

se caseze decizia, cu trimiterea acuzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Situația de fapt nu este stabilită, iar o astfel de operațiune nu este permisă în

fața instanței de recurs de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. – instanța de apel

urmând a administra probatoriile necesare pentru corecta aplicare a dispozițiilor

legale sus-menționate.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 28/C din 13 februarie 2012 a

Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Admite recursul declarat

de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva

aceleiași decizii.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2012.