ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7261/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 28/C din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelurile declarate de reclamantul C.C. și de intimatul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva sentinței civile nr. 5408 din 26 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 11798/118/2010, ca nefondate. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 5408 din 26 octombrie 2011 a Tribunalului Constanța a fost admisă în parte acțiunea reclamantului C.C.

formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, formulată în temeiul Legii nr. 198/2004, dispunându-se anularea în parte a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 11 și nr. 12 din 12 iulie 2010 cât privește cuantumul despăgubirilor și constatându-se că reclamantul este îndreptățit să primească suma de 43.142,280 RON cu acest titlu. Au fost respinse celelalte pretenții, ca nefondate.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin cele două hotărâri menționate, emise la 12 iulie 2010 de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localității Murfatlar, județul Constanța, s-a stabilit o despăgubire de 12.600 RON, respectiv de 6.600 RON în favoarea reclamantului pentru cele două suprafețe care au făcut obiectul exproprierii conform Legii nr. 198/2004, anume: terenul de 2.791 m.p. reprezentând parcela X/9/2, și terenul de 1.452 m.p. reprezentând parcela X/9a/2, ambele cu categoria de folosință „arabil extravilan”.

În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, potrivit cu care „e xpropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului”.

În privința modalității de stabilire a despăgubirii sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care se referă la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Valoarea de piață a imobilului trebuie să se stabilească în raport de piața imobiliară și de elementele care stabilesc conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate: afectațiunea terenului, amplasamentul, utilitățile și sarcinile care îl grevează, etc., sub acest aspect atât opinia majoritară - experții G. și M., cât și opinia minoritară - expert C., îmbrățișând metoda comparației ca fiind cea mai adecvată în cauză.

Ca urmare a obiecțiunilor formulate de pârât, opinia majoritară a stabilit că valoarea de piață a terenului expropriat este de 5,38 euro/m.p., respectiv 93.930 RON. D-na expert C.C., în opinie minoritară, a apreciat că o corecție pentru negociere și un comision de -10% sunt prea mici, deoarece piața imobiliară a atins cele mai joase valori în anul 2010, corecția minimă ce ar trebui aplicată trebuind să fie de 15%. Corecția pentru condiții speciale, respectiv că reclamantul este silit să vândă și pârâtul este silit să cumpere, constituie în opinia expertei un dezavantaj pentru imobilul subiect și un avantaj pentru imobilele comparabile, astfel încât corecția aplicată acestora ar trebui să fie negativă și nu pozitivă.

De asemenea, întrucât canalul de irigații existent în zona terenului ce face obiectul cauzei nu este funcțional în prezent, corecția de 3% pentru apropiere de sursa de apă nefiind justificată. Pe baza acestor argumente expuse în opinia minoritară, tribunalul a apreciat că valoarea de circulație reală, de piață, pentru terenul expropriat, este de 2,301 euro/m.p. și, prin urmare, valoarea întregului teren expropriat - de 4.243 m.p. - este de 42.033,260 RON. În ceea ce privește valoarea prejudiciului cauzat, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Lallement c. Franței, 2002, s-a stabilit că, pentru ca exproprierea să nu devină o sarcină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunității și cele private, ale proprietarului deposedat, prejudiciul impus a fi acoperit se referă la pierderea unor beneficii economice certe, de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil și pot fi dovedite.

Opinia majoritară în cadrul expertizei a fost aceea că, prin secționarea de autostradă a terenului reclamantului, cele două loturi de teren rămase, în suprafață cumulată de 4.126 m.p., implică pentru exploatare cheltuieli suplimentare de minim 40% peste cheltuielile normale. S-a concluzionat că ar trebui instituită o rentă viageră în favoarea reclamantului de 205,80 euro/an, iar pentru pierderea de subvenții i s-ar cuveni 330,08 euro/an doar pentru anii 2010 și 2011, mai apoi proprietarul putându-și prelua terenul „desprins vremelnic”. În opinia minoritară exprimată de expert C.C. s-a apreciat că prejudiciul datorat necesității ocolirii cu 8 km pentru exploatarea celor două parcele se referă numai la lucrările de transport, care pot fi cuantificate exact și care nu reprezintă 40% din total cheltuieli.

În plus, cheltuielile calculate pentru un an pot fi capitalizate, obținându-se valoarea totală a acestora, nefiind deci necesară instituirea unei rente anuale viagere. Astfel, cheltuielile totale anuale sunt de 82,487 RON, la care se aplică rata de capitalizare de 10%, rezultând 824,870 RON. În mod similar, după același algoritm au fost calculate și compensațiile pentru pierderea din subvenții, rezultând valoarea de 284,150 RON. Tribunalul a apreciat că în varianta expertei C.C. a fost calculat în mod corect prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere. A fost înlăturată susținerea reclamantului referitoare la împrejurarea că suprafața expropriată, afectată de lucrări, este mai mare decât cea precizată în hotărâri, astfel că despăgubirile ar trebui să se raporteze la suprafața reală expropriată.

Dând eficiență probelor administrate în cauză, tribunalul a constatat că pe aliniamentul pct. 322 și 330, spre nord, există o fâșie cu lățime medie de 75 cm, iar pe aliniamentul pct. 313 și 329, spre sud, există o fâșie cu lățime medie de 120 cm, adică în total sunt 163,18 m.p. afectați de pământ săpat și de roțile utilajelor, aspect care însă nu este de natură să conducă la concluzia unei suprafețe mai mari de teren expropriat, suprafața reală expropriată fiind aceea de 4.243 m.p. Cu privire la cererile de apel formulate în cauză, instanța a reținut următoarele: În speță, reclamantul a criticat în primă instanță atât calculul componentei „valorii reale a imobilului”, cât și pe cea privitoare la „prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere”.

Acestea fiind reperele de evaluare corectă a despăgubirii, pentru fiecare din cele două componente, instanța de fond a analizat atât opinia majoritară, cât și pe cea separată formulată în cadrul raportului de expertiză, stabilind în mod judicios în considerente care dintre acestea reflectă justa despăgubire cuvenită reclamantului. O primă critică adusă de apelantul pârât soluției atacate a vizat desemnarea doamnei expert M.C. la efectuarea raportului comun de expertiză, măsură procesuală apreciată ca fiind greșită în măsura în care, prin similitudine cu cerința dată de art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, dar și de art. 4 pct. 8 din Legea nr. 198/2004, expertul judiciar numit într-un asemenea litigiu trebuie să facă parte din Corpul Experților Evaluatori ANEVAR.

Instanța de apel a reținut că aplicabilă în speță este Legea nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii, care în art. 4 pct. 8 impune această specializare doar evaluatorului privat, desemnat de expropriator în procedura administrativă prealabilă, fără ca aceasta să constituie o condiție obligatorie și prevalentă în desemnarea experților. Considerând că interesul invocării unei asemenea critici este unul care ține exclusiv de procedură (susținându-se că raportul de expertiză este nul) – cu toate că instanța de fond a înlăturat motivat opinia doamnei expert Maftei, Curtea a reținut că această susținere nu poate fi primită câtă vreme nulitățile procedurale sunt expres și limitativ reglementate de lege, iar cea evocată nu este prevăzută de nici o dispoziție.

Mai mult, această obiecție, a lipsei atestatului ANEVAR al expertului desemnat de reclamant, nu a fost formulată la momentul numirii experților, ci ulterior prezentării raportului de expertiză, când instanța de fond în mod corect a constatat că expertul indicat figurează pe lista celor atestați în evaluarea proprietății imobiliare, în evidența Biroului Local pentru expertize de pe lângă Tribunalul Constanța. În consecință, pe argumentele arătate, dar luând în considerare și împrejurarea că soluția apelată nu s-a fundamentat pe opinia acestui expert, critica a fost înlăturată.

O a doua critică adusă de apelantul pârât, privitoare la aspectele de fond ale evaluării, a fost raportată la utilizarea de către experții judiciari, în cadrul metodei comparației relative, a datelor referitoare la terenuri din localitățile Cumpăna, Valea Dacilor, Valu lui Traian etc., fapt care ar încălca dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care impun calcularea despăgubirilor în funcție de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială. Această critică este nefondată, întrucât atât experții numiți de instanță, cât și Societatea generală a experților tehnici S.A. desemnată de expropriator pentru întocmirea rapoartelor de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, datate iunie 2010 (și care au fundamentat hotărârile contestate) au relevat faptul că valoarea prin metoda comparației relative se poate determina în acest caz doar apelându-se la comparabile din zone apreciate ca similare.

Astfel, expertiza evaluatorului privat a apelat la comparabile ca: teren 5 ha din extravilanul localității Valu lui Traian - Valea Seacă, situat la cca. 7 km de terenul în litigiu; teren de 1,4 ha din extravilanul localității Valu lui Traian, aflat la 7 km de terenul în litigiu; teren de 34 ha de pe raza administrativă a localității Murfatlar etc. Explicația acestei raportări (indicată în prezentarea generală din preambulul raportului) a fost identică celei date de experții judiciari, anume că elementele de comparație nu se pot baza în acest caz pe tranzacții identificate pentru terenuri similare, ci doar pe cererea și oferta de pe piața imobiliară, în condițiile în care piața terenurilor în zonă este practic inactivă, cu tranzacții sporadice, deși există o cerere în ușoară creștere.

Este real faptul că atunci când există elemente certe ale tranzacțiilor imobiliare, datele astfel culese vor fi și cele care pot fundamenta evaluarea judiciară, însă în speță, astfel cum s-a arătat, nu au putut fi obținute asemenea informații, iar expertizele au fost unanime în a aprecia valoric terenurile în litigiu în raport de cele similare, din zone comparabile. Prin urmare, această critică a fost respinsă ca neîntemeiată. În ce privește modul de stabilire de către experții desemnați a prețului unitar pe metru pătrat – asupra căruia au formulat critici în apel atât reclamantul, cât și pârâtul – instanța a reținut că experții G. și M. s-au raportat la terenuri comparabile (pozițiile 6, 8, 10 și 16 din grilă), evaluate în principal prin metoda comparației relative, agreate de d-na C.C., dar asupra cărora au fost aplicate corecții diferite – îmbrățișându-se punctul de vedere al primei instanțe.

Nefondate sunt și criticile apelantului pârât legate de acceptarea evaluării terenului prin raportarea la metoda capitalizării rentei funciare, pe criteriul producției agricole obtenabile în următorii 30 de ani. Sub acest aspect, pârâtul nu a observat că opinia tuturor experților a fost exprimată în final exclusiv pe metoda comparației relative, fără a se mai face vreo raportare la valoarea rezultată din aplicarea metodei rentei funciare (toți cei trei experți folosind aceleași comparabile în cadrul comparației directe, dar cu coeficienți diferiți). Cât privește includerea greșită în baza de calcul a comparabilei C, întrucât ea se referă la anul 2008, această critică a pârâtului este nefondată, câtă vreme opinia separată a d-nei expert C.C.

(cea avută în vedere în primă instanță) a operat cu prețul de ofertă al comparabilei B, care a și condus la prețul terenului de evaluat. Vădit nefondată este și critica legată de lipsa de competență a experților asupra unuia dintre obiectivele raportului de expertiză, respectiv determinarea suprafeței reale afectate prin expropriere; în acest sens, instanța a reținut că nu era necesară – astfel cum susține apelantul pârât – administrarea unei expertize topografice, în condițiile în care reclamantul nu se plângea de greșita determinare a amplasamentului imobilului de către expropriator, ci de afectarea prin lucrările necesare obiectivului a unei suprafețe mai mari decât cea pentru care s-au calculat despăgubiri și neluarea în calcul a terenului adiacent, necesar utilajelor.

În aceste condiții, identificarea celor două fâșii de teren afectate de pământul săpat și de roțile utilajelor, care însumează 163,18 m.p., putea fi dispusă în cadrul expertizei tehnice imobiliare. Prin urmare, expertiza nu este lovită de nulitate, cum a susținut apelantul pârât. Totodată, în mod corect instanța de fond a răspuns și obiecțiilor privind cuantumul despăgubirii generate de prejudiciul cauzat, criticile apelantului reclamant fiind în acest sens nefondate. S-a acordat o despăgubire ca valoare compensatorie pentru transportul generat din parcelare și din pierderile din subvențiile agricole, acordându-se reclamantului suma de 1.109,020 RON, față de 1.000 RON cât propusese expropriatorul.

Calculele experților cu opinie majoritară, care au stabilit în răspunsul la obiecțiuni o cheltuială suplimentară pentru exploatarea terenului agricol rămas de 205,80 euro/an (la care s-ar adăuga compensația pentru pierderea de subvenții de 330,08 euro/an) stabilită în primul raport nu au fost însușite de judecătorul fondului, întrucât nu trebuia aplicată rata de capitalizare de 10% pentru subvențiile pierdute în 2010 și 2011 (rata de capitalizare presupunând estimarea pe baza valorii prezente a beneficiilor și a pierderilor viitoare), ci urmau a fi calculate efectiv pe an subvențiile efectiv pierdute – 80 euro/ha/an.

În egală măsură, cheltuielile de transport au fost efectiv stabilite de expertiza C. Astfel cum a statuat constant și Curtea Europeană, pretențiile de această natură, ca acelea solicitate de reclamant, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ și incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu c. României, 2005, cauza Isar c. României, 2007) și prin urmare nu pot fi acceptate de instanțe. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul C.C. și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România 1. Recursul declarat de reclamant nu va fi analizat din perspectiva criticilor formulate, întrucât acesta este lovit de nulitate, în condițiile art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc.

civ. Potrivit textului procedural menționat, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, semnătura. Pentru termenul de judecată recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea de a semna recursul, cu indicarea sancțiunii, inclusiv în drept, iar acesta nu s-a conformat solicitării, deși a primit personal citația, care cuprinde aceste mențiuni. În consecință, cu aplicarea dispozițiilor procedurale sus-menționate, recursul declarat de reclamant va fi constatat nul. 2. Pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a arătat că a formulat apel, pe care instanța l-a respins din perspectiva unor considerente greșite, după cum urmează: 1. S-a respins în mod greșit critica cu privire la competenta experților desemnați de a determina suprafața reală afectată de expropriere.

Potrivit Normelor de aplicare ale Legii 255/2010, în cazul în care documentațiile cadastrale din arhiva Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sunt executate în sistem local de coordonate, expropriatorul este obligat să integreze documentația în sistem național de proiecție Stereografic 1970, păstrând toate elementele definitorii ale planului de amplasament și delimitare - art. 7 alin. (6). Experții nu aveau competența necesară de a realiza obiectivul raportului de expertiză. 2. Comisia de experți nu a respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, aceștia trebuind să analizeze prețuri ale unor terenuri din aceiași unitate administrativ teritorială.

Instanța de apel consemnează că elementele de comparație nu se pot baza în acest caz pe tranzacții identificate pentru terenuri similare, ci doar pe cererea și oferta de pe piața imobiliară, în condițiile în care piața terenurilor în zonă este practic inactivă,cu tranzacții sporadice, deși există o cerere în ușoară creștere. Prin nota de completare, deși se aleg alte terenuri, acestea nu sunt din localitatea Murfatlar, iar, pe de altă parte, nu se precizează dacă toate sunt terenuri extravilane. Pe de altă parte, din moment ce în raportul de expertiză se consemnează că deoarece la data cerută nu s-au identificat tranzacții reale în zonă sau cele notariale nu sunt credibile, se analizează doar ofertele de preț identificate cu ceva timp înainte, înseamnă că astfel de tranzacții au fost încheiate la nivelul localității.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. Înalta Curte constată că recursul formulat de pârât împotriva deciziei de apel este fondat și atrage casarea deciziei, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de apel, în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., precum și a argumentelor ce succed: a) Norma invocată în susținerea criticii privind lipsa de competență a experților în determinarea suprafeței reale afectată prin expropriere nu susține nelegalitatea modului de dispunere al instanței, referindu-se la întocmirea documentațiilor cadastrale individuale pe care expropriatorul le întocmește în vederea clarificării situației juridice a zonelor afectate de expropriere.

Pe de altă parte, prima instanță a respins susținerea reclamatului sub acest aspect, reținând că suprafața reală expropriată a fost de 4.243 m.p. - sentință confirmată în apel. b) În stabilirea contravalorii imobilului expropriat, instanțele au confirmat valoarea stabilită de expert C.C., cu opinie separată, care a avut în vedere prețul de ofertă al comparabilei B din opinia majoritară, la care a aplicat anumite corecții. Comparabila B, la care s-a făcut referire, este cu privire la un imobil din localitatea Valu lui Traian, teren extravilan cu suprafața de 450 m.p., la care s-a avut în vedere prețul cerut în publicația indicată. În raportul de expertiză se face mențiunea că la data cerută nu s-au identificat tranzacții reale în zonă, iar cele notariale nu sunt credibile, motiv pentru care se vor analiza doar oferetele de preț identificate cu ceva timp mai înainte, referitoare la locații imediat învecinate localității Murfatlar.

Dispunerea de către instanțe în baza acestor concluzii încalcă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit normei legale menționate, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Prin urmare, dispozițiile legale impun să fie avute în vedere prețurile din acte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile, care trebuie să îndeplinească anumite cerințe impuse. În condițiile în care se face referire la tranzacții notariale în zonă, apreciate ca nefiind credibile, rezultă că au intervenit totuși acte efective de înstrăinare – care ar satisface o cerință a normei legale.

Pentru aceste motive și cu aplicarea art. 314 C. proc. civ., urmează să se admită recursul formulat și să se caseze decizia, cu trimiterea acuzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Situația de fapt nu este stabilită, iar o astfel de operațiune nu este permisă în fața instanței de recurs de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. – instanța de apel urmând a administra probatoriile necesare pentru corecta aplicare a dispozițiilor legale sus-menționate.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 28/C din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Admite recursul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva aceleiași decizii. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012.