ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1781/2015

Asupra

cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 776/ A din 17 septembrie

2014, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepția necompetenței

materiale a instanței în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe

contrarietate de hotărâri și declarată împotriva Deciziei civile nr. 47/ A din 22

ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, de revizuenții C.I. și C.E., în

contradictoriu cu intimata T.A.L. A disjuns cererea de revizuire fondată pe

contrarietate de hotărâri (art. 509 pct. 8 C. proc. civ.) și a declinat-o, spre

competență soluționare, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

A respins, ca

tardivă, cererea de revizuire fondată pe art. 509 pct. 2 C. proc. civ. formulată

împotriva aceleiași Decizii nr. 47/ A din 22 ianuarie 2014.

Împotriva Deciziei civile

nr. 776 din 17 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, au

declarat recurs atât pârâții-revizuenți C.I. si C.E., cât și

intervenientul P.M., solicitând admiterea recursurilor, casarea/modificarea

hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal în ceea ce

privește soluțiile: „Respinge ca tardivă cererea de revizuire fondată pe art. 322

alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. (art. 509 pct. 2 N.C.P.C.) și în ceea ce

privește soluția de respingere în principiu a cererii de intervenție în interes

propriu formulată de terțul P.M.”.

Prin Decizia nr. 139

din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, s-au respins

recursurile declarate de pârâții C.I., C.E. și de intervenientul P.M. împotriva

Deciziei nr. 776/ A din 17 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția

I civilă.

În considerentele

deciziei, s-au reținut următoarele:

În ceea ce privește

recursul pârâților C.I. și C.E., s-a constatat că, prin Decizia nr. 776 din 17

septembrie 2014, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale

a acestei instanțe, a disjuns cererea de revizuire fondata pe contrarietate de

hotărâri (art. 509 pct. 8 C. proc. civ.) și a declinat competenta de

soluționare în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Dispozițiile art. 513

alin. (5) C. proc. civ., a arătat instanța de recurs, prevăd că hotărârea dată

asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzută de lege pentru hotărârea

revizuită, iar ale art. 132 alin. (3) C. proc. civ. dispun că hotărârea de

declinare a competentei nu este supusă niciunei căi de atac.

În raport de aceste

dispoziții legale, Curtea a constatat că este inadmisibil recursul

pârâților-revizuenți referitor la soluția de declinare a competentei.

Tot ca inadmisibil, a

reținut Curtea, se privește a fi și recursul declarat de revizuenți

împotriva hotărârii prin care s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire

întemeiata pe art. 509 pct. 2 C. proc. civ., declarată împotriva Deciziei nr.

47 din 22 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, ca instanță de

apel, în raport de dispozițiile art. 509 și art. 513 alin. (5) C. proc.

civ.

Referitor la recursul

declarat de intervenientul P.M. împotriva aceleiași decizii (prin care

instanța a respins in principiu cererea de intervenție in interes

propriu formulata în cauză), Curtea a constatat că acesta nu este întemeiat,

reținând că recurentul nu a justificat interesul său în cauza în care se judecă

cererea de revizuire formulată de revizuenții C.I. si E.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul C.I., recurs ce a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08 iunie 2015.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a procedat, la data de 18 iunie 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru,

constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ.,

a dispus, prin rezoluția din 23 iunie 2015, comunicarea raportului părților,

pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art.

493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor

aflate la filele 21-25 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității

în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Recurentul C.I. și

intimata C.E. au depus punct de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea

recursului.

Analizând recursul

formulat, în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu,

Înalta Curte constată următoarele:

Legalitatea căilor de

atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât

căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară

de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale

în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri

judecătorești.

Dreptul de a exercita

o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Partea

interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași

hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Recursul este o cale

extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ

prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu

regulile de drept.

Dispozițiile art. 483 alin. (1) C.

proc. civ. prevăd că: „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără

drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege

sunt supuse recursului”.

Potrivit

dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive

hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul

pricinii.

Din analiza

coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recursul declarat împotriva

unei decizii definitive a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea

hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

În speță, Decizia civilă

nr. 139 din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă,

împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost

pronunțată în soluționarea unui recurs, fiind, așadar, o hotărâre definitivă.

Prin urmare, instanța

urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.I. împotriva Deciziei nr. 139 din

07 aprilie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2015.