ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1781/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele: Prin Decizia nr. 776/ A din 17 septembrie 2014, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe contrarietate de hotărâri și declarată împotriva Deciziei civile nr. 47/ A din 22 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, de revizuenții C.I. și C.E., în contradictoriu cu intimata T.A.L. A disjuns cererea de revizuire fondată pe contrarietate de hotărâri (art. 509 pct. 8 C. proc. civ.) și a declinat-o, spre competență soluționare, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

A respins, ca tardivă, cererea de revizuire fondată pe art. 509 pct. 2 C. proc. civ. formulată împotriva aceleiași Decizii nr. 47/ A din 22 ianuarie 2014. Împotriva Deciziei civile nr. 776 din 17 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, au declarat recurs atât pârâții-revizuenți C.I. si C.E., cât și intervenientul P.M., solicitând admiterea recursurilor, casarea/modificarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal în ceea ce privește soluțiile: „Respinge ca tardivă cererea de revizuire fondată pe art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. (art. 509 pct. 2 N.C.P.C.) și în ceea ce privește soluția de respingere în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de terțul P.M.”.

Prin Decizia nr. 139 din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, s-au respins recursurile declarate de pârâții C.I., C.E. și de intervenientul P.M. împotriva Deciziei nr. 776/ A din 17 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă. În considerentele deciziei, s-au reținut următoarele: În ceea ce privește recursul pârâților C.I. și C.E., s-a constatat că, prin Decizia nr. 776 din 17 septembrie 2014, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a disjuns cererea de revizuire fondata pe contrarietate de hotărâri (art. 509 pct. 8 C. proc. civ.) și a declinat competenta de soluționare în favoarea Curții de Apel Timișoara. Dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc.

civ., a arătat instanța de recurs, prevăd că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzută de lege pentru hotărârea revizuită, iar ale art. 132 alin. (3) C. proc. civ. dispun că hotărârea de declinare a competentei nu este supusă niciunei căi de atac. În raport de aceste dispoziții legale, Curtea a constatat că este inadmisibil recursul pârâților-revizuenți referitor la soluția de declinare a competentei. Tot ca inadmisibil, a reținut Curtea, se privește a fi și recursul declarat de revizuenți împotriva hotărârii prin care s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiata pe art. 509 pct. 2 C. proc. civ., declarată împotriva Deciziei nr. 47 din 22 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, ca instanță de apel, în raport de dispozițiile art. 509 și art. 513 alin. (5) C. proc.

civ. Referitor la recursul declarat de intervenientul P.M. împotriva aceleiași decizii (prin care instanța a respins in principiu cererea de intervenție in interes propriu formulata în cauză), Curtea a constatat că acesta nu este întemeiat, reținând că recurentul nu a justificat interesul său în cauza în care se judecă cererea de revizuire formulată de revizuenții C.I. si E. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C.I., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08 iunie 2015. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 18 iunie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 23 iunie 2015, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 21-25 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților. Recurentul C.I. și intimata C.E. au depus punct de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului. Analizând recursul formulat, în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Dreptul de a exercita o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că: „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. Din analiza coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac. În speță, Decizia civilă nr. 139 din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunțată în soluționarea unui recurs, fiind, așadar, o hotărâre definitivă. Prin urmare, instanța urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.I. împotriva Deciziei nr. 139 din 07 aprilie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2015.