ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1537/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 16429 din 11 decembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 5436/325/2012*, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată și precizată de reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel în reprezentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Timișoara, O.C.P.I. Timiș, N.A. și M.Z., precum și a cererii reconvenționale formulate de pârâta N.A., în favoarea Tribunalului Timiș. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reținut următoarele: Potrivit art. 159 alin. (2) din vechiul C. proc.

civ., (modificat prin Legea nr. 202/2010), în vigoare la data formularii actiunii, necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare, în fața primei instanțe, dar nu mai tărziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. În rejudecare, momentul procesual al primei zile de înfățișare este din nou incident în raportul procesual reluat după casare.(decizia nr. 3238 din 11 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Ca urmare a casarii cu trimitere a sentintei civile nr. 21593 din 23 octombrie 2012, s-a revenit la prima zi de înfățișare, deoarece prima instanță a soluționat procesul, fără a intra în cercetarea fondului, așa cum s-a retinut prin decizia de casare pronunțată de Tribunalul Timiș.

Dupa casare, prima zi de înfățișare a fost la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2014, când pârâta, prin reprezentant legal a învederat instanței că susține excepția de necompetența materială a judecătoriei, cauza fiind de competența tribunalului raportat la valoarea foarte mare a obiectului și raportat la o altă hotarare dată între părți referitoare tot la imobil, care a statuat că tribunalul este competent să judece în primă instanță. Totodată s-a reținut că textul de lege, menționat mai sus permite invocarea excepției de necompetență materială in limine litis, dar „nu mai târziu de terminarea cercetării procesului în fața primei instanțe”.

Aceasta formulă semnifică momentul procesual al finalizării cercetării judecătorești și al trecerii la dezbaterea fondului, prin urmare, excepția putând fi invocată până, cel mai târziu, la finalizarea cercetării judiciare, respectiv înainte de antamarea fondului, or în speță așa cum s-a reținut și de către instanța de apel cauza trimisă spre rejudecare nu a fost soluționată pe fond.

S-a observat că instanța de recurs, în speță Curtea de Apel, a reținut în considerente doar că excepția invocată în fața instanței de apel, în primul ciclu procesual de către pârâtă, nu a fost invocată în fața instanței de fond, referindu-se strict la excepția invocată de către pârâta în apel, în primul ciclu procesual, fără să aducă dezlegări de drept în ce privește termenul la care aceasta excepție în opinia curții ar fi trebuit să fie invocată în fața instanței de fond, astfel ca instanța apreciază că în ce privește termenul la care se poate invoca excepția de necompetența materială în fața instanței de fond, nu ne aflam în prezenta unei dezlegări de drept de către instanța superioară. Față de cele arătate mai sus, instanța a constatat că excepția de necompetență materială invocată de către pârâtă a fost formulată în termenul prevăzut de art. 159 1 Vechiul C. proc.

civ., astfel ca aceasta nu este tardiv formulată, motiv pentru care a înlăturat apărarea reclamantului în sensul menționat. Raportat la obiectul litigiului, instanța a constatat că acesta este un litigiu evaluabil în bani în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță (decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Prin decizia civilă nr. 307/A din 17 mai 2013, pronunțată în Dosar nr. 13929/325/2009, Tribunalul Timiș a reținut cu putere de lucru judecat, că imobilul înscris în CF col. nr. zz Timișoara, situat în str. 1 D. (fosta V.M.), nr. 17, la data rămânerii irevocabile a deciziei, are o valoare ce se situează la nivelul sumei de 2.548.469 RON, or prev. art. 2 lit. b) din Vechiul C. proc.

civ. stabilesc pentru procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON, competența de soluționare în primă instanță în favoarea Tribunalului Timiș. Cum data rămânerii irevocabile a deciziei este anterioară introducerii prezentei acțiuni la un interval de aproximativ 6 luni, instanța apreciază că la data introducerii acțiunii, valoarea imobilului care face obiectul prezentei acțiunii se situa peste pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 2 lit. b) C. proc. civ. S-a reținut, de asemenea, că prin sentința civilă nr. 6033 din 01 aprilie 2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 26241/325/2009, care a avut același obiect, instanța constatând că valoarea imobilului în litigiu este mai mare de 500.000 RON, a declinat competența de soluționare a judecării cererii în favoarea Tribunalului Timiș, stabilind astfel cu putere de lucru judecat competența de soluționare în ce privește obiectul prezentei cauze.

Astfel instanța a constatat că excepția necompetenței materiale a judecătoriei invocată de către pârâtă este întemeiată, motiv pentru care, văzând prev. art. 137 alin. (1) coroborat cu prev. art. 158 C. proc. civ., a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. La termenul de judecată din data de 24 februarie 2015 instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților, conform disp. art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș. Prin sentința civilă nr. 382/PI din 24 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 649/30/2015, Tribunalul Timiș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara și a sesizat Curtea de Apel Timișoara, instanța competentă în soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a avut în vedere considerentele de mai jos: Prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 5436/325/2012 a fost respins recursul declarat de pârâta N.A. - în cadrul căruia s-a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara de a judeca în primă instanță cauza - cu motivarea că raportat la valoarea imobilului din litigiu de 2.548.269 RON (conform expertizei efectuate în cauză) la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține Tribunalului. Instanța de recurs a apreciat că această excepție apare ca tardiv formulată raportat la dispozițiile art. 287, 292, 295 C. proc.

civ.; totodată, s-a reținut că pârâta a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului, la cel de-al treilea termen de judecată în apel, prin înscrisul intitulat „Note”, cu nerespectarea dispozițiilor art. 287 alin. (3) și (4) C. proc. civ. conform cărora cerințele pe care trebuie să le cuprindă cererea de apel cu privire la motivele pe care se întemeiază cererea și dovezile invocate în susținerea apelului trebuie îndeplinite, sub sancțiunea decăderii, până cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Instanța de control judiciar a constata că au fost încălcate dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. ce prevăd că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului iar, potrivit dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. În concluzie, s-a apreciat de către Curtea de Apel Timișoara că dispozițiile art. 159 alin. (2) C. proc. civ. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 (în vigoare la data formulării prezentei acțiuni) prevăd că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Din coroborarea dispozițiilor legale menționate raportat la starea de fapt reținută mai sus, la faptul că excepția nu a fost invocată în fața instanței de fond, iar în fața instanței de apel a fost făcută cu încălcarea normelor procedurale prevăzute de dispozițiile legale menționate mai sus, s-a constatat că excepția susținută de recurenta pârâtă este tardiv formulată, iar, pe cale de consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă a fost respins. Principiul autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă, odată tranșată de instanță, să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar, pe de altă parte, ca ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare.

Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale (non bis in idem), ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară. Din acest punct de vedere, se constată că instanța de recurs a stabilit în mod irevocabil că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara în soluționarea prezentei cauze este tardiv formulată, astfel că ea nu va mai putea fi analizată sub nici o formă în prezenta cauză. Prin urmare, tribunalul a admis excepția de necompetență materială invocată și, în consecință, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara, sesizând Curtea de Apel Timișoara pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit.

Prin sentința civilă nr. 113/PI din 8 aprilie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în reprezentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Timișoara, O.C.P.I. Timiș, N.A. și M.Z., precum și a cererii reconvenționale formulate de pârâta N.A., în favoarea Judecătoriei Timișoara. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie 2014 pronunțată în recurs, s-a stabilit irevocabil că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara în soluționarea cauzei a fost invocată tardiv, astfel că această chestiune a dobândit autoritate de lucru judecat, conform art. 315 C. proc.

civ. și nu mai poate fi supusă unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea autorității de lucru judecat. S-a reținut că, în plus, fiind respinse recursurile pârâților, prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie 2014 a fost menținută decizia nr. 607 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, prin care a fost anulată sentința civilă nr. 21593 din 23 octombrie 2012 a Judecătoriei Timișoara și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, motivul anulării hotărârii primei instanțe fiind acela că nu a fost cercetat fondul litigiului, iar efectele anulării nu s-au extins și asupra încheierilor premergătoare, fiind epuizată prima zi de înfățișare în primul ciclu procesual.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta N.A., solicitând casarea acesteia în sensul stabilirii competenței în favoarea Tribunalului Timiș și nu a Judecătoriei Timișoara, raportat la obiectul cererii, care este mult peste 500.000 RON, fapt constatat și printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Dezvoltând motivele de recurs, pârâta recurentă a invocat cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. susținând că, potrivit art. 2 C. proc. civ., în vigoare la data introducerii acțiunii, tribunalul judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde RON.

S-a învederat că, în speță, judecătoria nu este competentă să judece în primă instanță, raportat la valoarea obiectului litigiului care era de peste 500.000 RON, fapt constatat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel încât se impune trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș, în primă instanță. Examinând motivele de recurs invocate de pârâta recurentă, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Soluționând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara a apreciat corect că, față de statuările făcute de instanța de recurs, respectiv Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie 2014 (în Dosarul nr. 5436/325/2012), în sensul că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara în judecarea cauzei a fost invocată tardiv, această chestiune a dobândit autoritate de lucru judecat, conform art. 315 C. proc. civ. Prin urmare, având în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, chestiunea competenței materiale a instanței învestite cu soluționarea cauzei nu poate fi supuse unei reevaluări ulterioare.

Ca efect al respingerii recursurilor pârâților, prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie 2014, a fost menținută decizia civilă nr. 607 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, prin care s-a anulat sentința civilă nr. 21593 din 23 octombrie 2012 a Judecătoriei Timișoara și s-a trimis cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe. Motivul anulării hotărârii primei instanțe l-a constituit necercetarea fondului cauzei, fără ca efectele anulării să se extindă și asupra încheierilor premergătoare, astfel că a fost epuizată prima zi de înfățișare în primul ciclu procesual. Instanța de control judiciar, constatând că au fost încălcate dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., a reținut că excepția necompetenței materiale de ordine publică nu a fost invocată în fața primei instanțe, iar în fața instanței de apel a fost făcută cu încălcarea normelor procedurale menționate și a considerat că excepția invocată de recurenta pârâtă este tardiv formulată. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, chestiunea litigioasă a competenței primei instanțe fiind tranșată irevocabil. Prin urmare, Înalta Curte va reține că, în cauză funcționează prezumția lucrului judecat, conform art. 1200 pct. 4 și 1202 alin. (2) C. civ., potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice între părți, neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției.

În consecință, motivul de recurs vizând încălcarea dispozițiilor art. 2 C. proc. civ., raportat la valoarea obiectului cererii nu poate fi examinat, fără a se încălca autoritatea de lucru judecat. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi examinat fiind invocat formal. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul pârâtei este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta N.A. împotriva sentinței nr. 113/PI din 08 aprilie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2015.