ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1537/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1537/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 16429 din 11

decembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 5436/325/2012*, Judecătoria Timișoara a

admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara a declinat competența

de soluționare a acțiunii formulată și precizată de reclamantul Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel în reprezentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș în

contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Timișoara, O.C.P.I. Timiș, N.A.

și M.Z., precum și a cererii reconvenționale formulate de pârâta N.A., în favoarea

Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel,

Judecătoria a reținut următoarele:

Potrivit art. 159

alin. (2) din vechiul C. proc. civ., (modificat prin Legea nr. 202/2010), în vigoare

la data formularii actiunii, necompetența materială și teritorială de ordine publică

poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare, în

fața primei instanțe, dar nu mai tărziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

În rejudecare, momentul

procesual al primei zile de înfățișare este din nou incident în raportul procesual

reluat după casare.(decizia nr. 3238 din 11 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție).

Ca urmare a casarii cu

trimitere a sentintei civile nr. 21593 din 23 octombrie 2012, s-a revenit la prima

zi de înfățișare, deoarece prima instanță a soluționat procesul, fără a intra în

cercetarea fondului, așa cum s-a retinut prin decizia de casare pronunțată de Tribunalul

Timiș.

Dupa casare, prima zi

de înfățișare a fost la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2014, când

pârâta, prin reprezentant legal a învederat instanței că susține excepția de necompetența

materială a judecătoriei, cauza fiind de competența tribunalului raportat la valoarea

foarte mare a obiectului și raportat la o altă hotarare dată între părți referitoare

tot la imobil, care a statuat că tribunalul este competent să judece în primă instanță.

Totodată s-a reținut că

textul de lege, menționat mai sus permite invocarea excepției de necompetență materială

in limine litis, dar „nu mai târziu de terminarea cercetării procesului în fața

primei instanțe”. Aceasta formulă semnifică momentul procesual al finalizării cercetării

judecătorești și al trecerii la dezbaterea fondului, prin urmare, excepția putând

fi invocată până, cel mai târziu, la finalizarea cercetării judiciare, respectiv

înainte de antamarea fondului, or în speță așa cum s-a reținut și de către instanța

de apel cauza trimisă spre rejudecare nu a fost soluționată pe fond.

S-a observat că instanța

de recurs, în speță Curtea de Apel, a reținut în considerente doar că excepția invocată

în fața instanței de apel, în primul ciclu procesual de către pârâtă, nu a fost

invocată în fața instanței de fond, referindu-se strict la excepția invocată de

către pârâta în apel, în primul ciclu procesual, fără să aducă dezlegări de drept

în ce privește termenul la care aceasta excepție în opinia curții ar fi trebuit

să fie invocată în fața instanței de fond, astfel ca instanța apreciază că în ce

privește termenul la care se poate invoca excepția de necompetența materială în

fața instanței de fond, nu ne aflam în prezenta unei dezlegări de drept de către

instanța superioară.

Față de cele arătate mai

sus, instanța a constatat că excepția de necompetență materială invocată de către

pârâtă a fost formulată în termenul prevăzut de art. 159

1

Vechiul C.

proc. civ., astfel ca aceasta nu este tardiv formulată, motiv pentru care a înlăturat

apărarea reclamantului în sensul menționat.

Raportat la obiectul litigiului,

instanța a constatat că acesta este un litigiu evaluabil în bani în vederea determinării

competenței materiale de soluționare în primă instanță (decizia nr. 32/2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Prin decizia civilă

nr. 307/A din 17 mai 2013, pronunțată în Dosar nr. 13929/325/2009, Tribunalul Timiș

a reținut cu putere de lucru judecat, că imobilul înscris în CF col. nr. zz Timișoara,

situat în str. 1 D. (fosta V.M.), nr. 17, la data rămânerii irevocabile a deciziei,

are o valoare ce se situează la nivelul sumei de 2.548.469 RON, or prev.  art. 2

lit. b) din Vechiul C. proc. civ. stabilesc pentru procesele și cererile în materie

civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON, competența de soluționare

în primă instanță în favoarea Tribunalului Timiș. Cum data rămânerii irevocabile

a deciziei este anterioară introducerii prezentei acțiuni la un interval de aproximativ

6 luni, instanța apreciază că la data introducerii acțiunii, valoarea imobilului

care face obiectul prezentei acțiunii se situa peste pragul de 500.000 RON prevăzut

de art. 2 lit. b) C. proc. civ.

S-a reținut, de asemenea,

că prin sentința civilă nr. 6033 din 01 aprilie 2010, pronunțată de Judecătoria

Timișoara în Dosarul nr. 26241/325/2009, care a avut același obiect, instanța constatând

că valoarea imobilului în litigiu este mai mare de 500.000 RON, a declinat competența

de soluționare a judecării cererii în favoarea Tribunalului Timiș, stabilind astfel

cu putere de lucru judecat competența de soluționare în ce privește obiectul prezentei

cauze.

Astfel instanța a constatat

că excepția necompetenței materiale a judecătoriei invocată de către pârâtă este

întemeiată, motiv pentru care, văzând prev.  art. 137 alin. (1) coroborat cu

prev.  art. 158 C. proc. civ., a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei

Timișoara și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Timiș.

La termenul de judecată

din data de 24 februarie 2015 instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția

părților, conform disp. art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale

a Tribunalului Timiș.

Prin sentința civilă

nr. 382/PI din 24 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 649/30/2015, Tribunalul

Timiș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara

și a sesizat Curtea de Apel Timișoara, instanța competentă în soluționarea conflictului

negativ de competență.

Pentru a pronunța această

soluție, Tribunalul a avut în vedere considerentele de mai jos:

Prin decizia civilă

nr. 267 din 18 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul

nr. 5436/325/2012 a fost respins recursul declarat de pârâta N.A. - în cadrul căruia

s-a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara de a judeca

în primă instanță cauza - cu motivarea că raportat la valoarea imobilului din litigiu

de 2.548.269 RON (conform expertizei efectuate în cauză) la dispozițiile art. 2

pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în primă instanță

aparține Tribunalului.

Instanța de recurs a apreciat

că această excepție apare ca tardiv formulată raportat la dispozițiile art. 287,

292, 295 C. proc. civ.; totodată, s-a reținut că pârâta a invocat excepția de necompetență

materială a tribunalului, la cel de-al treilea termen de judecată în apel, prin

înscrisul intitulat „Note”, cu nerespectarea dispozițiilor art. 287 alin. (3)

și (4) C. proc. civ. conform cărora cerințele pe care trebuie să le cuprindă cererea

de apel cu privire la motivele pe care se întemeiază cererea și dovezile invocate

în susținerea apelului trebuie îndeplinite, sub sancțiunea decăderii, până cel mai

târziu la prima zi de înfățișare.

Instanța de control judiciar

a constata că au fost încălcate dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. ce

prevăd că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive,

mijloace de apărare și dovezi, decât de cele invocate la prima instanță sau arătate

în motivarea apelului iar, potrivit dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel stabilirea situației de

fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

În concluzie, s-a apreciat

de către Curtea de Apel Timișoara că dispozițiile art. 159 alin. (2) C. proc. civ.

astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 (în vigoare la data formulării

prezentei acțiuni) prevăd că necompetența materială și teritorială de ordine publică

poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața

primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. Din

coroborarea dispozițiilor legale menționate raportat la starea de fapt reținută

mai sus, la faptul că excepția nu a fost invocată în fața instanței de fond, iar

în fața instanței de apel a fost făcută cu încălcarea normelor procedurale prevăzute

de dispozițiile legale menționate mai sus, s-a constatat că excepția susținută de

recurenta pârâtă este tardiv formulată, iar, pe cale de consecință, în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă a fost respins.

Principiul autorității

de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice,

ca o chestiune litigioasă, odată tranșată de instanță, să nu mai poată fi adusă

înaintea judecății, iar, pe de altă parte, ca ceea ce a stabilit o primă instanță

să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare.

Autoritatea de lucru judecat

nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale (non bis in idem), ci și sub

forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului

judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de

cea ulterioară.

Din acest punct de vedere,

se constată că instanța de recurs a stabilit în mod irevocabil că excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Timișoara în soluționarea prezentei cauze este tardiv formulată,

astfel că ea nu va mai putea fi analizată sub nici o formă în prezenta cauză.

Prin urmare, tribunalul

a admis excepția de necompetență materială invocată și, în consecință, a declinat

competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara, sesizând Curtea de

Apel Timișoara pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit.

Prin sentința civilă

nr. 113/PI din 8 aprilie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a stabilit

competența de soluționare a acțiunii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, în reprezentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu

cu pârâții Primăria Municipiului Timișoara, O.C.P.I. Timiș, N.A. și M.Z., precum

și a cererii reconvenționale formulate de pârâta N.A., în favoarea Judecătoriei

Timișoara.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin decizia civilă nr. 267 din

18 martie 2014 pronunțată în recurs, s-a stabilit irevocabil că excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Timișoara în soluționarea cauzei a fost invocată tardiv,

astfel că această chestiune a dobândit autoritate de lucru judecat, conform

art. 315 C. proc. civ. și nu mai poate fi supusă unei reevaluări ulterioare, fără

încălcarea autorității de lucru judecat.

S-a reținut că, în plus,

fiind respinse recursurile pârâților, prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie

2014 a fost menținută decizia nr. 607 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul

Timiș, prin care a fost anulată sentința civilă nr. 21593 din 23 octombrie 2012

a Judecătoriei Timișoara și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, motivul

anulării hotărârii primei instanțe fiind acela că nu a fost cercetat fondul litigiului,

iar efectele anulării nu s-au extins și asupra încheierilor premergătoare, fiind

epuizată prima zi de înfățișare în primul ciclu procesual.

Împotriva sentinței menționate

a declarat recurs, în termenul legal, pârâta N.A., solicitând casarea acesteia în

sensul stabilirii competenței în favoarea Tribunalului Timiș și nu a Judecătoriei

Timișoara, raportat la obiectul cererii, care este mult peste 500.000 RON, fapt

constatat și printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Dezvoltând motivele de

recurs, pârâta recurentă a invocat cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. susținând că, potrivit art. 2 C. proc. civ., în vigoare

la data introducerii acțiunii, tribunalul judecă procesele și cererile în materie

civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde RON.

S-a învederat că, în speță,

judecătoria nu este competentă să judece în primă instanță, raportat la valoarea

obiectului litigiului care era de peste 500.000 RON, fapt constatat printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel încât se impune trimiterea cauzei

la Tribunalul Timiș, în primă instanță.

Examinând motivele de

recurs invocate de pârâta recurentă, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Soluționând conflictul

negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș, Curtea

de Apel Timișoara a apreciat corect că, față de statuările făcute de instanța de

recurs, respectiv Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie

2014 (în Dosarul nr. 5436/325/2012), în sensul că excepția necompetenței materiale

a Judecătoriei Timișoara în judecarea cauzei a fost invocată tardiv, această chestiune

a dobândit autoritate de lucru judecat, conform art. 315 C. proc. civ.

Prin urmare, având în

vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, chestiunea competenței materiale

a instanței învestite cu soluționarea cauzei nu poate fi supuse unei reevaluări

ulterioare.

Ca efect al respingerii

recursurilor pârâților, prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie 2014, a fost menținută

decizia civilă nr. 607 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, prin

care s-a anulat sentința civilă nr. 21593 din 23 octombrie 2012 a Judecătoriei Timișoara

și s-a trimis cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe. Motivul anulării hotărârii

primei instanțe l-a constituit necercetarea fondului cauzei, fără ca efectele anulării

să se extindă și asupra încheierilor premergătoare, astfel că a fost epuizată prima

zi de înfățișare în primul ciclu procesual.

Instanța de control judiciar,

constatând că au fost încălcate dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. și

ale art. 295 alin. (1) C. proc. civ., a reținut că excepția necompetenței materiale

de ordine publică nu a fost invocată în fața primei instanțe, iar în fața instanței

de apel a fost făcută cu încălcarea normelor procedurale menționate și a considerat

că excepția invocată de recurenta pârâtă este tardiv formulată. În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, chestiunea litigioasă

a competenței primei instanțe fiind tranșată irevocabil.

Prin urmare, Înalta Curte

va reține că, în cauză funcționează prezumția lucrului judecat, conform art. 1200

pct. 4 și 1202 alin. (2) C. civ., potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă

realitatea raporturilor juridice între părți, neputându-se primi vreo dovadă contrară,

față de caracterul absolut al prezumției.

În consecință, motivul

de recurs vizând încălcarea dispozițiilor art. 2 C. proc. civ., raportat la valoarea

obiectului cererii nu poate fi examinat, fără a se încălca autoritatea de lucru

judecat.

Motivul de recurs întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi examinat fiind invocat formal.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea va constata că recursul pârâtei este nefondat și, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta

N.A. împotriva sentinței nr. 113/PI din 08 aprilie 2015 a Curții de Apel Timișoara,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie

2015.