Decizia nr. 2076/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 25 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și E., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună reconstituirea și validarea testamentului pierdut ca urmare a faptei unor terți, din culpă, prin neglijența pârâților, testament ce a fost redactat, datat și semnat de F., în luna februarie a anului 2002 și lăsat de aceasta cu privire la calitatea și drepturile sale succesorale din România, care la momentul întocmirii testamentului formau, și formează și în prezent, obiectul Legii nr. 10/2001, referitor la imobilul din Timișoara, Piața Țepeș Vodă, fostă str. x, înscris în C.F. nr. x Timișoara și C.F. individual nr. 971 Timișoara, drepturi succesorale în legătură cu care, anterior întocmirii testamentului, s-au emis, pentru F., de către G., certificatele de calitate de moștenitor nr. 81 și nr. 82 din 16 noiembrie 2001, prin care s-a stabilit calitatea F. de moștenitoare, prin retransmitere, după H., fostă proprietară tabulară a cotei de 2/4 din imobil, I., a cotei de 1/4 din imobil, J. a cotei de 1/4 din imobil, persoane de la care imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român, conform proceselor-verbale din 20 aprilie 1956, în baza Decretului nr. 92/1950. Prin modificarea cererii de chemare în judecată din data de 21 septembrie 2016, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Primarului Municipiului Timișoara, Primăriei Municipiului Timișoara, Unității Administrativ-Teritoriale Timișoara, Statului Român, prin Consiliul Local Timișoara, și Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 10519 din 21 septembrie 2016, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. Prin sentința civilă nr. 3595 din 22 decembrie 2016, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în vederea soluționării lui, suspendând judecarea cauzei. Prin sentința civilă nr. 1 din 4 ianuarie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. Prin sentința civilă nr. 752 din 31 mai 2017, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, dosarul a fost înregistrat la data de 12 iulie 2017, sub nr. x/2017.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1791 din 4 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției dreptului material la acțiune; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Unitatea Administrativ-Teritorială Timișoara, Statul Român, prin Consiliul Local Timișoara, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a respins acțiunea introdusă împotriva acestor pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei de interes; a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., ca fiind lipsită de interes.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 21 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a suspendat judecarea apelului, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 4 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a suspendat judecarea apelului, în baza dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului intimatului B.. La data de 24 iulie 2023, K., în calitate de moștenitor al defunctului A., decedat la data de 12 iulie 2022, a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei. Prin încheierea de ședință din data de 8 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fixat termen la data de 6 martie 2024, pentru discutarea excepției perimării apelului. Prin decizia civilă nr. 239A din 6 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis excepția perimării; a constatat perimat apelul formulat de apelanții - reclamanți A. și K., ambii în calitate de moștenitori ai defunctului A., împotriva sentinței civile nr. 1791 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți L., M., N., C., D., E., toți în calitate de moștenitori ai defunctului B., Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Unitatea Administrativ-Teritorială Timișoara, Statul Român, prin Consiliul Local Timișoara, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin încheierea din data de 17 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 239A din 6 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, în sensul că se va menționa că termenul de recurs de 5 zile curge de la pronunțare și nu de la perimare.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva încheierii din data de 8 noiembrie 2023 și a deciziei civile nr. 239A din 6 martie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul K., în calitate de moștenitor al defunctului A.. Prin cererea de recurs, reclamantul K. critică încheierea din data de 8 noiembrie 2023 și decizia civilă nr. 239A din 6 martie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a și pentru cauze cu minori și de familie, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.. Acesta menționează, expres, că cererea sa va fi completată după comunicarea hotărârii. Recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, pentru continuarea soluționării apelului. Preliminar, înțelege să precizeze că recursul este formulat în termen legal și vizează cele două hotărâri, care sunt în strânsă legătură. În acest context, invocă principiul preeminenței dreptului, față de care apreciază că încheierea menționată nu poate fi înlăturată. În ceea ce privește nelegalitatea încheierii din data de 8 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, recurentul arată că cererea sa din data de 21 iulie 2023, iar nu 24 iulie 2023, reprezintă un act procedural îndeplinit în cauză, fiind reținut, ca atare, de către instanță. Prin cererea respectivă, a indicat și cel de-al treilea moștenitor al defunctului B., întregind numărul moștenitorilor legali. Printr-o altă cerere, din data de 25 iulie 2023, a învederat instanței că a început și procedura notarială pentru obținerea unui certificat de calitate de moștenitor. Prin urmare, cererea din 21 iulie 2023 este un act îndeplinit în termen legal, cu mai puțin de 6 luni de la data ultimului act procedural îndeplinit de către instanță, în cauză, care a fost la data de 1 februarie 2023. Astfel, este incidentă situația privind întreruperea cursului perimării. Arată că suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., intervine de drept. Prin urmare, instanța de judecată trebuia să dispună repunerea pe rol a cauzei și să continue judecata, constatând că au fost indicați toți moștenitorii, sau să mențină suspendarea judecării cauzei. Neprocedând în acest mod, instanța s-a aflat în afara situațiilor jurisprudențial și doctrinar acceptate și a încălcat dispozițiile din C. proc. civ. Susține că încheierea din data de 8 noiembrie 2023 este nelegală și față de faptul că încalcă cerințele prevăzute de art. 6 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin modul în care a fost redactată, motivată și comunicată. Astfel, instanța nu a arătat, în cuprinsul încheierii, care este învinuirea adusă, culpa reclamantului, motivul pentru care nu s-a luat în considerare actul de procedură pe care l-a îndeplinit. Prin urmare, i-a încălcat dreptul la apărare și l-a privat de dreptul la un proces echitabil. De asemenea, i-a restricționat dreptul la apel ca urmare a admiterii excepției perimării, ceea ce a avut un impact emoțional negativ și-l afectează profund. În ceea ce privește decizia pronunțată la data de 6 martie 2024 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, recurentul arată aceasta este nelegală prin raportare, în principal, la prevederile art. 412 alin. (1) C. proc. civ. și, în subsidiar, la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din același act normativ. Recurentul solicită a se avea în vedere și a se aplica și Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului și art. 1 din Protocolul 1 al acesteia. După o prezentare a situației de fapt și de drept apreciată ca fiind relevantă, acesta arată că nu este îndeplinită condiția negativă de a lăsa cauza în nelucrare, din motive imputabile, timp de 6 luni de la data ultimului act de procedură. În cauză, deși au apărut impedimente de ordin obiectiv, care au determinat suspendarea de drept a cauzei, atât recurentul, cât și autorul său au efectuat acte de procedură. Afirmă că încheierile pronunțate de instanțe sunt acte procedurale. Prin urmare, ultimul act procedural efectuat în dosar, la care instanța de apel trebuia să se raporteze, era încheierea de ședință din 1 februarie 2023. Actul de procedură îndeplinit de recurent, care a întrerupt cursul perimării, este cel din data de 21 iulie 2023. Ulterior, a mai formulat o cerere, la data de 25 iulie 2023. Acestea se situează, temporal, în termenul de 6 luni de perimare, prevăzut de C. proc. civ. Afirmă că nu au existat motive imputabile recurentului pentru lăsarea cauzei în nelucrare. Pentru a opera perimarea trebuie să existe o dublă condiție, respectiv lăsarea cauzei în nelucrare, iar aceasta să fie din motive imputabile părții. Or, dosarul a fost suspendat în baza dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtului B., fiind o suspendare de drept. Moștenitorii defunctului sunt legali și testamentari. După cum a arătat și instanței de apel, moștenitorul testamentar este A., bunicul recurentului, iar moștenitorii legali sunt cei doi copii și soția moștenitoare. Aceștia din urmă locuiesc în Brazilia și nu au interesul să continue judecarea dosarului, de aceea nu au depus actele de stare civilă. Susține că nici instanța de apel nu le-a pus în vedere o astfel de obligație. Cu toate acestea, recurentul a reușit să ofere Curții de Apel București informațiile necesare, astfel că a dat dovadă de diligență. Apreciază că este îndeplinită condiția pozitivă prevăzută la art. 417 C. proc. civ., privind întreruperea perimării, întrucât a îndeplinit un act de procedură, iar acesta a fost făcut în vederea judecării procesului, de către partea care are un interes. Motivația și mobilul care au stat la baza elaborării cererilor din 21 iulie 2023 și 25 iulie 2023 au avut în vedere judecarea procesului. De asemenea, actele de procedură au avut un conținut clar, fără echivoc, fiind efectuate pentru repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății. Astfel, cererile au cuprins și informațiile solicitate de către instanță. Arată că, până la data formulării recursului, nu a fost emis un certificat de calitate de moștenitor de pe urma defunctului, însă moștenitorii sunt cei pe care i-a indicat. Ca urmare a îndeplinirii celor două acte, instanța a stabilit termen la data de 8 noiembrie 2023, iar pârâții au avut o conduită reactivă. Recurentul a reluat aspectele de fapt și de drept ale cauzei, concluzionând că nu sunt îndeplinite cerințele perimării. De asemenea, a dezvoltat faptul că a inițiat procedura notarială în vederea obținerii unui certificat de calitate de moștenitor, fiind deschis dosarul succesoral nr. x/2023 al O., însă procedura se derulează greu, prin prisma particularității date de cetățenia părților. În considerarea acestei împrejurări, instanța de apel trebuia să mențină suspendarea judecății până la finalizarea procedurii notariale. Trebuia tranșată, mai întâi, problema moștenitorilor în cauză, ceea ce se putea face doar prin emiterea unui certificat de calitate de moștenitor, de către notar, în cadrul procedurii notariale deja deschise. De asemenea, recurentul arată că, în prezent, este unicul moștenitor în cauză, nefiind opusă reducțiunea liberalității defunctului, aceasta nefiind solicitată în termen de 3 ani de la data deschiderii, prin moarte, a succesiunii. În finalul cererii de recurs, recurentul a detaliat elementele jurisprudențiale pe care le-a apreciat ca fiind relevante cauzei. În concluzie, acesta a solicitat să fie admis recursul, să se constate nelegalitatea celor două hotărâri, cu consecința casării lor și trimiterii cauzei la instanța de apel pentru continuarea judecății. La data de 11 martie 2024, recurentul K. a depus Memoriul 1, în completarea motivelor de recurs, în care a reluat, detaliat, condițiile și elementele care atrag sancțiunea perimării, arătând că acestea nu sunt îndeplinite în cauză. Suplimentar, învederează că instanța era obligată să efectueze acte din oficiu dacă se considera nelămurită în legătură cu situația suspendării dosarului și a moștenitorilor care urmează a fi stabiliți și în raport de care trebuie reluată cauza. Apreciază că dosarul putea fi repus pe rol abia după finalizarea procedurii notariale. Arată că, de la data emiterii certificatului de calitate de moștenitor începe cursul termenului de perimare și devine scadentă obligația părții de a depune cerere de repunere pe rol, iar între momentul suspendării dosarului, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. și momentul emiterii, de către notar, a certificatului de moștenitor, subzistă suspendarea de drept a cauzei. De asemenea, prin acest memoriu, recurentul solicită a se analiza opinia jurisprudențială și doctrinară corectă cu privire la sancțiunea perimării, prezentând citate ample în acest sens. La data de 23 aprilie 2024, recurentul K. a depus Memoriul 2, în completarea motivelor de recurs, ca urmare a comunicării deciziei civile nr. 239A din 6 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 15 aprilie 2024. În cuprinsul acestuia, arată că motivarea deciziei recurate confirmă faptul că nu i-au fost respectate drepturile prevăzute și garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Susține că prin încheierea din data de 8 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu i s-a asigurat o informare cu privire la elementele concrete pe care le are în vedere instanța de judecată cu privire la o pretinsă perimare. Învederează că hotărârile recurate sunt nelegale prin raportare la dispozițiile art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., nefiind întocmit un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea. Prin urmare, a fost privat de posibilitatea de a se apăra. De altfel, arată că și obligația de a formula recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, îl împiedică să se apere corespunzător. În acest sens, recurentul înțelege să invoce excepția de neconvenționalitate a prevederilor legale interne ale art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., în raport de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În motivarea acesteia, arată că un recurs împotriva unei încheieri referitoare la perimare, în care nu se indică elementele acesteia, sau împotriva unei încheieri prin care se reține perimarea, este o încălcare a dreptului la apărare și a prevederilor europene menționate. Recurentul consideră că scopul real al invocării perimării este acela de a se evita antamarea fondului întrucât speța este complexă, multidisciplinară. De aceea, fondul a fost paralizat prin utilizarea normelor de drept procesual. Motivele avute în vedere de către instanță, când a constatat perimarea, sunt expuse abia în motivarea deciziei recurate, fără să fi fost puse în discuția părților și fără a se solicita concluzii cu privire la acestea. Mai mult, motivarea se bazează pe elemente eronate, instanța de apel fiind în eroare cu privire la anumite aspecte, ceea ce conduce la o greșeală de judecată. Curtea de Apel București a menționat corect data la care a intervenit suspendarea dosarului, motivul, cauza, temeiul de drept al acesteia și data de la care a început să curgă cursul perimării, însă a reținut eronat data împlinirii cursului perimării, neîntreruperea termenului, efectele cererii din 24 octombrie 2022, ale încheierii din data de 1 februarie 2023 și ale cererii din 21 iulie 2023. Recurentul apreciază că nelegalitatea deciziei recurate este rezultatul lipsei de corectitudine logică a unor argumente cu care a operat instanța. Aceasta are o motivare bazată pe motive de fapt și de drept contrare situației de fapt, fără a avea în vedere că încheierea de ședință din 1 februarie 2023 a întrerupt cursul perimării, fiind un act de procedură, în sensul dispozițiilor art. 417 din C. proc. civ.. Acest aspect este confirmat chiar de către instanța de apel întrucât, dacă ar fi apreciat că are o altă valoare, ar fi constatat perimarea. În consecință, există o contradicție între situația juridică în cauză, până la termenul din data de 1 februarie 2023, și cea susținută prin decizia recurată. Prin respingerea cererii de repunere pe rol din data de 24 octombrie 2022, conform încheierii din data de 1 februarie 2023, aceasta a avut efect întreruptiv al cursului perimării, care nu s-a împlinit la data de 4 noiembrie 2022. Astfel, cererea de repunere pe rol, din data de 24 octombrie 2022, are valoare juridică și produce efecte întreruptive. Prin urmare, există contradicții între decizia civilă nr. 239 din 6 martie 2024 și încheierea de ședință din 1 februarie 2023. Recurentul apreciază că sunt încălcate principiul securității raporturilor juridice, principiul in dubio pro reo și principiul continuității. De asemenea, reia, detaliat, argumentul potrivit căruia încheierea de ședință din data de 1 februarie 2023 este act întreruptiv de perimare și expune câteva clarificări cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor art. 416 alin. (2) din C. proc. civ.. În opinia sa, interpretând textul de lege într-o altă manieră, instanța a încălcat principiul de drept Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus și a adăugat la lege. De asemenea, nu a avut în vedere dispozițiile art. 416 alin. (3) din același act normativ. În aprecierea sa, cererea de repunere pe rol din 21 iulie 2023 este un act de procedură întocmit în termenul legal de 6 luni, în vederea continuării judecății, astfel că are efect întreruptiv al cursului perimării. În ceea ce privește cererea de dezbatere a succesiunii după defunctul B., aceasta nu reprezintă un act de procedură în cauză, ci un act extraprocesual, fiind formulată de recurent la un birou notarial, la data de 7 aprilie 2023, când a reușit să obțină o serie de acte de stare civilă. Arată că au fost demersuri anevoioase întrucât defunctul, cetățean brazilian cu ultimul domiciliu în Brazilia, avea calitatea de pârât, iar recurentul este succesorul reclamantului. Mai mult, moștenitorii defunctului locuiesc în Brazilia. Or, instanța a ignorat dificultatea acestor demersuri. Mai mult, această solicitare a fost formulată în mai puțin de 6 luni de la cererea de repunere pe rol din data de 24 octombrie 2022 și de la încheierea din data de 1 februarie 2023. Recurentul apreciază că instanța de apel a omis că, în speță, a intervenit o suspendare de drept, care are reguli speciale, derogatorii, și care dăinuie până la introducerea în cauză a moștenitorilor. Aceasta nu a avut în vedere jurisprudența și doctrina în materie, pe care recurentul a expus-o în cuprinsul memoriului. De asemenea, a omis jurisprudența europeană referitoare la principiul securității raporturilor juridice. La data de 22 aprilie 2024, recurentul a depus Memoriul 3, în completarea motivelor de recurs, în care reia argumentele expuse în actele anterioare, concluzionând că: suspendarea dispusă de instanța de apel era una de drept, cu anumite particularități, dăinuind până la introducerea în cauză a moștenitorilor/depunerii unui certificat de calitate de moștenitor; situația pârâtului a condus la anumite dificultăți cu privire la obținerea unor informații și acte, dar acestea au fost obținute și valorificate în procedura notarială; au existat acte de procedură care au întrerupt curgerea termenului perimării; în perioada suspendării instanța trebuie să dea dovadă de rol activ. De asemenea, a reiterat solicitarea de admitere a recursului. La data de 11 decembrie 2024, recurentul a depus note, la care a atașat Certificatul de calitate de moștenitor nr. 36 din 4 iunie 2024 emis de către O.. La data de 19 decembrie 2024, recurentul a depus alte note, prin care a reluat argumentele din actele procedurale anterioare.

Apărări formulate La data de 19 iunie 2024, intimatul A. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a adus critici cu privire la cele două hotărâri recurate și a solicitat admiterea recursului declarat de recurentul K.. La data de 10 iulie 2024, recurentul K. a depus răspuns la întâmpinare în care a arătat că întâmpinarea este pertinentă și surprinde, în mod corect, situația de fapt și de drept. Intimații M., D., L., C., N., E. au formulat concluzii scrise prin care au solicitat scoaterea lor din cauză susținând că nu mai au calitate procesuală pasivă, întrucât au recunoscut testamentele lăsate de autorii lor, în favoarea autorului recurentului. Intimatul A. a depus concluzii scrise, prin care a susținut că nu are calitate procesuală în cauză întrucât a predat legatele către recurent.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 25 septembrie 2025 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul K. împotriva încheierii din 8 noiembrie 2023 și a deciziei nr. 239A din 6 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu caracter prealabil, față de solicitarea intimaților-pârâți M., D., L., C., N., E. și a intimatului-reclamant K. de scoatere a acestora din cauză, motivat de faptul că nu mai au calitate procesuală pasivă, întrucât au recunoscut testamentele lăsate de autorii lor, în favoarea autorului recurentului, instanța de recurs va avea în vedere cadrul procesual în care a avut loc judecata în apel, în raport de faptul că în cadrul prezentului recurs urmează a fi analizată legalitatea deciziei atacate strict din perspectiva îndeplinirii condițiilor pentru a opera, de drept, sancțiunea perimării. Prin criticile formulate împotriva încheierii din 8 noiembrie 2023, recurentul susține că instanța de judecată nu a avut în vedere că cererea sa din data de 21 iulie 2023 reprezintă un act procedural care a întrerupt cursul perimării, învederând, totodată, că respectiva încheiere încalcă cerințele prevăzute de art. 6 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin modul în care a fost redactată și motivată. Sub acest ultim aspect, afirmă că instanța de apel nu a arătat, în cuprinsul încheierii, care este învinuirea adusă, culpa sa, motivul pentru care nu s-a luat în considerare actul de procedură pe care l-a îndeplinit, fiind încălcat dreptul la apărare al reclamantului și dreptul său la un proces echitabil. Relativ la criticile formulate împotriva deciziei nr. 239A din 6 martie 2024, recurentul susține, în esență, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 416 C. proc. civ. întrucât termenul de perimare a fost întrerupt prin cererile de repunere pe rol a cauzei din 24 octombrie 2022, 21 iulie 2023 și 25 iulie 2025, prin aceste ultime două cereri fiind indicate informațiile solicitate de instanța de judecată, iar lăsarea dosarului în nelucrare nu este cauzată de culpa sa, întrucât a întreprins toate demersurile legale pentru a fi eliberat certificatul de moștenitor al defunctului B., însă procedura succesorală se derulează greu, prin prisma particularității date de cetățenia părților. Învederează că instanța era obligată să efectueze acte din oficiu dacă se considera nelămurită în legătură cu situația suspendării dosarului și a moștenitorilor care urmează a fi stabiliți și în raport de care trebuie reluată cauza. Afirmă că dosarul putea fi repus pe rol abia după finalizarea procedurii notariale, iar între momentul suspendării dosarului, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., și momentul emiterii, de către notar, a certificatului de moștenitor, subzistă suspendarea de drept a cauzei. Sub un ultim aspect, recurentul învederează că, în raport cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, îi este încălcat dreptul la apărare prin obligația de a formula recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, împotriva deciziei prin care se constată perimarea. În aceste coordonate, Înalta Curte observă că, prin criticile aduse hotărârilor recurate, recurentul reproșează instanței de apel încălcarea unor reguli de procedură, astfel încât analiza instanței de recurs se va efectua din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), criticile urmând a fi respinse, ca nefondate, pentru argumentele ce succed. Obiectul recursului pendinte este reprezentat de încheierea din 8 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a repus cauza pe rol, fiind acordat un nou termen de judecată, în vederea discutării excepției de perimare, și de decizia nr. 239A din 6 martie 2024, pronunțată de aceeași instanță, prin care s-a constatat perimat apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și K. împotriva sentinței civile nr. 1791 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță". Așadar, perimarea operează de drept, cu condiția ca, timp de șase luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Conform art. 417 din C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes." În cauză, Înalta Curte constată că, la termenul din data de 21 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a suspendat judecarea apelului, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Urmare a cererii de repunere pe rol a cauzei, formulată de apelantul A., a fost acordat termen de judecată la data de 4 mai 2022, când instanța a suspendat judecata apelului, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere decesul intimatului-pârât B.. Cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de K. la 24 octombrie 2022, în calitate de moștenitor al reclamantului A., a fost respinsă prin încheierea din 1 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, fiind menținută măsura suspendării dispuse prin încheierea din 4 mai 2022. Prin cererile formulate la data de 21 iulie 2023, respectiv la data de 25 iulie 2023, apelantul-reclamant K. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, fiind indicați moștenitorii defunctului B.. La termenul de judecată acordat, 8 noiembrie 2023, instanța de apel a apreciat că se impune repunerea pe rol a cauzei pentru a fi discutată excepția perimării apelului, excepție ce urma a fi soluționată cu prioritate față de cererea de repunere pe rol a cauzei. Sub un prim aspect, instanța de recurs reține că, în cauza pendinte, nu sunt incidente prevederile art. 418 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "în cazurile prevăzute la art. 412 din același act normativ, cursul perimarii este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecății, dacă aceste din urmă fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare." Situația premisă a acestei norme presupune existența unei măsuri de suspendare a judecății dispuse deja de instanță, pe durata acestei suspendări intervenind o împrejurare enumerată de art. 412 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În speță, decesul apelantului A. a intervenit, însă, la data de 12 iulie 2022, cu mai mult de trei luni înainte de împlinirea termenului de perimare care a început să curgă la data de 4 mai 2022, data opririi cursului judecății, în condițiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., și s-a împlinit la data de 4 noiembrie 2022, astfel încât nu s-a produs efectul de suspendare pentru o lună a termenului de perimare. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora." Acest caz de suspendare de drept a judecății presupune o întrerupere temporară a cursului judecății, instanța fiind obligată să dispună această măsură atunci când constată incidența decesului uneia dintre părți pe parcursul procesului (după sesizarea sa). Această temporizare a judecății nu operează, însă, în cazul în care partea interesată cere termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor, aspect prevăzut expres de textul de lege anterior redat. În cazul particular al speței, nu s-a solicitat de către partea interesată acordarea unui termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor intimatului-pârât B., astfel încât, instanța, constatând că acesta a decedat pe parcursul procesului, a procedat la suspendarea de drept a cauzei. În privința condiției necesare pentru a opera perimarea - pricina să fi rămas în nelucrare din vina părții, supusă dezbaterii în recursul pendinte -, se constată că apelantul, recurent în speță, nu s-a preocupat înlăuntrul termenului de perimare să indice moștenitorii defunctului B.. Astfel, curtea de apel a reținut la termenul din 1 februarie 2023 că, deși K., în calitate de succesor în drepturi al apelantului-reclamant A., a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei la data de 24 octombrie 2022, prin încheierea din 4 mai 2022 s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru decesul intimatului B., nu a apelantului-reclamant A., decedat ulterior suspendării dispuse prin încheierea menționată anterior, iar la dosar nu au fost depuse certificatele de moștenitor ale defunctului al cărui deces a determinat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Prin urmare, cererea de redeschidere a judecății a fost respinsă, fiind menținută măsura suspendării. Or, pentru a avea valența unui act de procedură de întrerupere a cursului perimării, în sensul prevăzut de art. 417 C. proc. civ., actul de procedură îndeplinit de parte trebuie să fie făcut cu intenția clară de a continua judecata, situație față de care o cerere de repunere pe rol respinsă nu are, prin ea însăși (doar prin simpla formulare), această funcție. Contrar susținerilor recurentului, fără relevanță în curgerea termenului de perimare este și încheierea pronunțată la 1 februarie 2023, câtă vreme prin aceasta nu s-a luat vreo măsură în ce privește reluarea judecății, ci, dimpotrivă, a fost respinsă cererea apelantului de repunere a cauzei pe rol pentru considerentele arătate anterior. Referitor la împrejurarea că la data de 21 iulie 2023 și la data de 25 iulie 2023 recurentul a formulat două cereri de repunere pe rol a cauzei, prin care a indicat toți moștenitorii defunctului B., instanța de recurs reține că acestea nu prezintă relevanță sub aspectul întreruperii cursului perimării, atât timp cât la momentul depunerii cererilor respective termenul de perimare era deja împlinit. Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanța care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Cum perimarea operează de drept, astfel cum s-a reținut anterior, odată împlinit termenul de perimare, constatând îndeplinite și celelalte condiții legale, instanța era obligată să ia act de intervenirea perimării. Nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul în care instanța era obligată să efectueze acte din oficiu dacă se considera nelămurită în legătură cu situația suspendării dosarului și a moștenitorilor care urmează a fi stabiliți și în raport de care trebuie reluată cauza. După cum reiese din conținutul art. 415 pct. 1 C. proc. civ., atunci când judecata a fost suspendată în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din același act normativ, aceasta va fi reluată prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, fiind evident că la cererea părții interesate, instanța urmând să verifice doar dacă obligațiile au fost îndeplinite întocmai cum au fost stabilite prin încheierea de suspendare. De altfel, reluarea din oficiu a judecății se poate dispune doar în ipotezele în care suspendarea nu s-a dispus pentru motive imputabile părții, în cazurile prevăzute de art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sau în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4) C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Relativ la susținerea recurentului potrivit căreia dosarul putea fi repus pe rol abia după finalizarea procedurii notariale, întrucât, între momentul suspendării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. și momentul emiterii, de către notar, a certificatului de moștenitor, subzistă suspendarea de drept a cauzei, instanța de recurs apreciază că a accepta teza recurentului ar echivala cu inaplicabilitatea pe o perioadă nedeterminată a dispozițiilor imperative ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., ignorându-se astfel o instituție de ordin procedural, fără nicio justificare în drept. Or, perimarea sancționează, astfel cum s-a arătat anterior, tocmai lipsa prelungită (adică pe o durată de cel puțin 6 luni) de stăruință a părții în derularea procesului. Nici ipoteza suspendării cursului perimării, prevăzută de art. 418 alin. (3) teza I C. proc. civ. ("Perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri prevăzute de lege") nu poate fi reținută în cauză, astfel cum a apreciat în mod legal și instanța de apel, în raport cu împrejurarea că apelantul K. s-a adresat unui birou notarial, în vederea dezbaterii succesiunii defunctului intimat, abia la data de 7 aprilie 2023, ulterior împlinirii termenului de perimare (4 noiembrie 2022). Față de argumentele expuse, Înalta Curte constată că, în mod legal, instanța de apel a apreciat că a operat o prezumție de desistare a părților în privința continuării procesului, câtă vreme nici una dintre acestea nu a întreprins demersuri din care să rezulte cu evidență voința reluării și continuării judecății, și a constatat prin decizia recurată că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, în cauză nefiind incidentă o cauză de suspendare a cursului perimării. Critica recurentului privind încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil din perspectiva dispozițiilor art. 6 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motivat de faptul că instanța nu a arătat, în cuprinsul încheierii din data de 8 noiembrie 2023, care este culpa reclamantului și motivul pentru care nu s-a luat în considerare actul de procedură îndeplinit de acesta în vederea continuării judecății, este, de asemenea, nefondată. Analizând încheierea atacată din perspectiva criticii formulate, instanța de recurs constată că aceasta cuprinde, în conformitate cu prevederile art. 233 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., soluția dată și măsurile luate de instanță, cu arătarea motivelor, în fapt și în drept, și prezintă modul de desfășurare a ședinței. Toate aceste mențiuni sunt de natură să asigure transparența actului de justiție cu privire la desfășurarea procesului, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (nu și de art. 8 din Convenție, invocat de recurent, care vizează dreptul la respectarea vieții private și de familie), fiind apte de a crea părților convingerea că au beneficiat de un proces echitabil, în fața unei instanțe competente, și asigurând posibilitatea verificării legalității și temeiniciei hotărârii în căile de atac. Ceea ce pretinde, de fapt, recurentul a fi menționat în respectiva încheiere (culpa reclamantului și motivul pentru care nu s-a luat în considerare actul de procedură îndeplinit de acesta în vederea continuării judecății) vizează însăși analiza îndeplinirii condițiilor perimării, analiză ce a fost realizată în cauză prin decizia pronunțată de curtea de apel. Din perspectiva dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurentul mai susține că obligația de a formula recurs împotriva deciziei prin care se constată perimarea, în termen de 5 zile de la pronunțare, este o încălcare a dreptului la apărare. În acest sens, Înalta Curte reține că, deși accesul la justiție este un drept fundamental, consacrat prin art. 21 din Constituția României și prin art. 6 paragr. 1 din Convenție, acesta nu este un drept absolut, orice restricție fiind permisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces în substanța sa, statul dispunând, în acest sens, de o marjă de apreciere. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001) că accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări. Este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competența (...) și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", și ale art. 129, potrivit cărora, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, accesul liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exercițiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social. Totodată, prin Decizia nr. 256/2024 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ. (publicată în M.Of. Partea I nr. 1075 din 28 octombrie 2024), Curtea a reținut că dispoziția legală criticată reglementează doar existența unei căi de atac împotriva hotărârii care constată perimarea (recursul), precum și modul de exercitare a acesteia (în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii care constată perimarea), ceea ce nu poate fi considerat contrar pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, niciun text al acestora neprevăzând că termenul de exercitare a unei căi de atac curge de la comunicarea hotărârii judecătorești. Dimpotrivă, este recunoscut dreptul statelor semnatare ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de a-și stabili propriile căi de atac. Așadar, Curtea a reținut că "prevederea legală potrivit căreia termenul de recurs curge de la pronunțarea hotărârii care constată perimarea nu încalcă accesul liber la justiție sau dreptul la apărare, întrucât părțile sunt încunoștințate din timp despre judecată și, prin urmare, au posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare, ceea ce constituie tocmai o reglementare a exercitării dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime." În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul K. împotriva încheierii din 8 noiembrie 2023 și a deciziei nr. 239A din 6 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.