ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6673/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Decizia atacată 1.3. Prin decizia nr. 4078 din 11 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 656 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013, dată de la care vor curge și penalitățile de întârziere în sumă de 10 lei/zi de întârziere, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele: Referitor la dezlegarea dată excepției de nelegalitate a deciziilor A.V.A.S., instanța de control judiciar a constatat că soluția de respingere, ca inadmisibilă, este corectă, având în vedere natura civilă a deciziilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 și calea procedurală consacrată de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ceea ce exclude posibilitatea controlului legalității pe calea excepției prevăzută de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la cererea de chemare în garanție a A.V.A.S., s-a reținut că prima instanță în mod corect nu s-a mai pronunțat, în raport cu soluția de inadmisibilitate dată excepției de nelegalitate a actelor emise de această autoritate.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de control judiciar a reținut că intimatele-reclamante sunt beneficiarele Deciziilor A.V.A.S. nr. 70, 71 și 72/2007 de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu, autoritatea competentă fiind notificată încă din anul 2001. S-a mai reținut că nesoluționarea într-o perioadă de timp atât de îndelungată a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației, sub acest aspect acțiunea reclamantelor fiind întemeiată. Instanța de control judiciar a apreciat însă că recursul este fondat, pentru că, în cazul titlurilor de despăgubire, prin O.U.G. nr. 4/2012, s-a suspendat până la 15 mai 2013 emiterea acestora și procedurile de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubirile, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2007.

În privința acestor dispoziții legale, instanța de recurs a reținut că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare. Deși acțiunea reclamantelor este întemeiată, finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire sunt condiționate de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională a statuat prin deciziile nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012 că sunt constituționale.

În aceste condiții, instanța de recurs a decis că autoritatea publică recurentă rămâne obligată la emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării. 2. Contestația în anulare Împotriva deciziei nr. 4078 din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare C.N.C.I., invocând ca temei legal dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 teza a II-a C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare, se arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs privind stabilirea penalităților de întârziere.

Astfel, la soluționarea cauzei nu s-au avut în vedere apărările formulate în cauză și implicit situația de fapt existentă în cauză, prin prisma legislației în vigoare. În concret, în cauză a fost stabilită obligația de a plăti penalități pe fiecare zi de întârziere, de la împlinirea termenului de 30 de zile, fără a se lua în considerare posibilitatea modificării reglementărilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, la încetarea efectelor O.U.G. nr. 4/2012, față de intenția de a reforma legislația în domeniu, respectiv mecanismul de acordare a despăgubirilor.

În măsura în care nu se vor lua în considerare cele expuse, contestatoarea a solicitat instanței să se pronunțe cel puțin cu privire la cuantumul penalităților, în sensul micșorării acestora, având în vedere imposibilitatea de a prevedea durata formalităților privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, existând posibilitatea modificării procedurii administrative prevăzute Titlul VII din Legea nr. 247/2005. 3. Soluția asupra contestației în anulare Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de contestatoare, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc.

civ. Deși, contestatoarea și-a întemeiat cererea și pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., „(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii”, în fapt, nu a arătat care ar fi neregularitatea actelor de procedură privind citarea părților, urmând a se reține că nu poate fi analizat acest motiv de contestație. Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc.

civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Contestatoarea a indicat motivul prevăzut în art. 318 teza a II-a C. proc. civ. („…când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.) Omisiunea de examinare a unui motiv de recurs poate conduce la admiterea contestației în anulare dacă instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare și această omisiune să se fi produs din greșeală.

Verificând conținutul motivului de recurs privind stabilirea penalităților de întârziere, Înalta Curte constată că argumentele părții nu au vizat efectele O.U.G. nr. 4/2012, ci caracterul oneros al obligației. Aspectele legate de prelungirea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în urma adoptării O.U.G. nr. 4/2012 au fost invocate, ulterior, pe parcursul soluționării căii de atac, prin notele scrise aflate la dosar, și ca atare, nu putea constitui un motiv de recurs, ceva anticipativ la efectele O.U.G. nr. 4/2012. Prin urmare, nu se poate reține o omisiune de cercetare a unui motiv de recurs, conform art. 318 C. proc. civ. În realitate, ceea ce se urmărește prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a motivelor de recurs și reevaluarea ansamblului probator, ceea ce constituie un recurs la recurs.

4. Temeiul legal al soluției adoptate cu privire la contestația în anulare Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.N.C.I. (fostă C.C.S.D.) împotriva deciziei nr. 4078 din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2013.