ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6673/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6673/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației
în anulare de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.
Decizia
atacată
1.3. Prin
decizia nr. 4078 din 11 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a
admis recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 656 din 31
ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată, în sensul că a obligat
pârâta C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la
data de 15 mai 2013, dată de la care vor curge și penalitățile de întârziere în
sumă de 10 lei/zi de întârziere, menținând celelalte dispoziții ale
sentinței atacate.
Pentru a pronunța
această hotărâre s-au reținut următoarele:
Referitor la dezlegarea
dată excepției de nelegalitate a deciziilor A.V.A.S., instanța de control
judiciar a constatat că soluția de respingere, ca inadmisibilă, este
corectă, având în vedere natura civilă a deciziilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001
și calea procedurală
consacrată de dispozițiile art. 26 alin. (3)
din
Legea nr. 10/2001, ceea ce exclude posibilitatea controlului legalității pe
calea excepției prevăzută de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cererea
de chemare în garanție a A.V.A.S., s-a reținut că prima instanță în mod
corect nu s-a mai pronunțat, în raport cu soluția de inadmisibilitate dată
excepției de nelegalitate a actelor emise de această autoritate.
Cu privire la fondul
cauzei, instanța de control judiciar a reținut că
intimatele-reclamante sunt beneficiarele Deciziilor A.V.A.S. nr. 70, 71 și
72/2007 de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu, autoritatea
competentă fiind notificată încă din anul 2001.
S-a mai reținut
că nesoluționarea într-o perioadă de timp atât de îndelungată a cererii de
emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului
respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației, sub acest aspect
acțiunea reclamantelor fiind întemeiată.
Instanța de
control judiciar a apreciat însă că recursul este fondat, pentru că, în cazul
titlurilor de despăgubire, prin O.U.G. nr. 4/2012, s-a suspendat până la 15 mai
2013 emiterea acestora și procedurile de evaluare a imobilelor pentru care se
acordă despăgubirile, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2007.
În privința acestor
dispoziții legale, instanța de recurs a reținut că au caracterul unor
norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.
civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din
momentul intrării lor în vigoare.
Deși acțiunea
reclamantelor este întemeiată, finalizarea procedurii administrative
reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de
despăgubire sunt condiționate de termenul stabilit de legiuitor prin norme
legale cu privire la care Curtea Constituțională a statuat prin deciziile nr. 723/2012,
nr. 760/2012 și nr. 802/2012 că sunt constituționale.
În aceste
condiții, instanța de recurs a decis că autoritatea publică recurentă
rămâne obligată la emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile
după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și
completările ulterioare, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în Titlul VII
din Legea nr. 247/2005, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.
Contestația în
anulare
Împotriva deciziei nr.
4078 din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a
formulat contestație în anulare C.N.C.I., invocând ca temei legal dispozițiile art.
317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
În motivarea
contestației în anulare, se arată că instanța de recurs nu s-a
pronunțat asupra motivului de recurs privind stabilirea penalităților
de întârziere.
Astfel, la
soluționarea cauzei nu s-au avut în vedere apărările formulate în cauză
și implicit situația de fapt existentă în cauză, prin prisma
legislației în vigoare.
În concret, în cauză
a fost stabilită obligația de a plăti penalități pe fiecare zi de
întârziere, de la împlinirea termenului de 30 de zile, fără a se lua în
considerare posibilitatea modificării reglementărilor cuprinse în Titlul VII
din Legea nr. 247/2005, la încetarea efectelor O.U.G. nr. 4/2012, față de
intenția de a reforma legislația în domeniu, respectiv mecanismul de
acordare a despăgubirilor.
În măsura în care nu
se vor lua în considerare cele expuse, contestatoarea a solicitat
instanței să se pronunțe cel puțin cu privire la cuantumul
penalităților, în sensul micșorării acestora, având în vedere
imposibilitatea de a prevedea durata formalităților privind emiterea
deciziei conținând titlul de despăgubire, existând posibilitatea
modificării procedurii administrative prevăzute Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Soluția asupra
contestației în anulare
Analizând temeiurile
de fapt și de drept invocate de contestatoare, prin prisma dispozițiilor legale
ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de
atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și
limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.
Deși,
contestatoarea și-a întemeiat cererea și pe dispozițiile art. 317 alin. (1)
pct. 1 C. proc. civ., „(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație
în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au
putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de
chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită
potrivit cu cerințele legii”, în fapt, nu a arătat care ar fi neregularitatea
actelor de procedură privind citarea părților, urmând a se reține că nu
poate fi analizat acest motiv de contestație.
Potrivit art. 318 C.
proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată
în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanței de
recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul
unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l
numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare
sau de casare.
Contestatoarea a
indicat motivul prevăzut în art. 318 teza a II-a C. proc. civ. („…când
instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din
greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.)
Omisiunea de
examinare a unui motiv de recurs poate conduce la admiterea contestației în
anulare dacă instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de
casare și această omisiune să se fi produs din greșeală.
Verificând conținutul
motivului de recurs privind stabilirea penalităților de întârziere, Înalta
Curte constată că argumentele părții nu au vizat efectele O.U.G. nr. 4/2012,
ci caracterul oneros al obligației.
Aspectele legate de prelungirea
procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în
urma adoptării O.U.G. nr. 4/2012 au fost invocate, ulterior, pe parcursul
soluționării căii de atac, prin notele scrise aflate la dosar, și ca
atare, nu putea constitui un motiv de recurs, ceva anticipativ la efectele O.U.G.
nr. 4/2012.
Prin urmare, nu se
poate reține o omisiune de cercetare a unui motiv de recurs, conform art. 318 C.
proc. civ.
În realitate, ceea ce
se urmărește prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față
este tocmai repunerea în discuție a motivelor de recurs și reevaluarea
ansamblului probator, ceea ce constituie un recurs la recurs.
Temeiul legal al
soluției adoptate cu privire la contestația în anulare
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de C.N.C.I. (fostă C.C.S.D.) împotriva deciziei nr. 4078
din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 octombrie 2013.