ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.10.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6673/2013

HOTĂRÂRE
11.10.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6673/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Decizia

atacată

1.3. Prin

decizia nr. 4078 din 11 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 656 din 31

ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată, în sensul că a obligat

pârâta C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la

data de 15 mai 2013, dată de la care vor curge și penalitățile de întârziere în

sumă de 10 lei/zi de întârziere, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-au reținut următoarele:

Referitor la dezlegarea

dată excepției de nelegalitate a deciziilor A.V.A.S., instanța de control

judiciar a constatat că soluția de respingere, ca inadmisibilă, este

corectă, având în vedere natura civilă a deciziilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001

și calea procedurală

consacrată de dispozițiile art. 26 alin. (3)

din

Legea nr. 10/2001, ceea ce exclude posibilitatea controlului legalității pe

calea excepției prevăzută de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cererea

de chemare în garanție a A.V.A.S., s-a reținut că prima instanță în mod

corect nu s-a mai pronunțat, în raport cu soluția de inadmisibilitate dată

excepției de nelegalitate a actelor emise de această autoritate.

Cu privire la fondul

cauzei, instanța de control judiciar a reținut că

intimatele-reclamante sunt beneficiarele Deciziilor A.V.A.S. nr. 70, 71 și

72/2007 de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu, autoritatea

competentă fiind notificată încă din anul 2001.

S-a mai reținut

că nesoluționarea într-o perioadă de timp atât de îndelungată a cererii de

emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului

respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației, sub acest aspect

acțiunea reclamantelor fiind întemeiată.

Instanța de

control judiciar a apreciat însă că recursul este fondat, pentru că, în cazul

titlurilor de despăgubire, prin O.U.G. nr. 4/2012, s-a suspendat până la 15 mai

2013 emiterea acestora și procedurile de evaluare a imobilelor pentru care se

acordă despăgubirile, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2007.

În privința acestor

dispoziții legale, instanța de recurs a reținut că au caracterul unor

norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din

momentul intrării lor în vigoare.

Deși acțiunea

reclamantelor este întemeiată, finalizarea procedurii administrative

reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de

despăgubire sunt condiționate de termenul stabilit de legiuitor prin norme

legale cu privire la care Curtea Constituțională a statuat prin deciziile nr. 723/2012,

nr. 760/2012 și nr. 802/2012 că sunt constituționale.

În aceste

condiții, instanța de recurs a decis că autoritatea publică recurentă

rămâne obligată la emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile

după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și

completările ulterioare, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.

anulare

Împotriva deciziei nr.

4078 din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

formulat contestație în anulare C.N.C.I., invocând ca temei legal dispozițiile art.

317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

În motivarea

contestației în anulare, se arată că instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra motivului de recurs privind stabilirea penalităților

de întârziere.

Astfel, la

soluționarea cauzei nu s-au avut în vedere apărările formulate în cauză

și implicit situația de fapt existentă în cauză, prin prisma

legislației în vigoare.

În concret, în cauză

a fost stabilită obligația de a plăti penalități pe fiecare zi de

întârziere, de la împlinirea termenului de 30 de zile, fără a se lua în

considerare posibilitatea modificării reglementărilor cuprinse în Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, la încetarea efectelor O.U.G. nr. 4/2012, față de

intenția de a reforma legislația în domeniu, respectiv mecanismul de

acordare a despăgubirilor.

În măsura în care nu

se vor lua în considerare cele expuse, contestatoarea a solicitat

instanței să se pronunțe cel puțin cu privire la cuantumul

penalităților, în sensul micșorării acestora, având în vedere

imposibilitatea de a prevedea durata formalităților privind emiterea

deciziei conținând titlul de despăgubire, existând posibilitatea

modificării procedurii administrative prevăzute Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

contestației în anulare

Analizând temeiurile

de fapt și de drept invocate de contestatoare, prin prisma dispozițiilor legale

ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de

atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și

limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Deși,

contestatoarea și-a întemeiat cererea și pe dispozițiile art. 317 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., „(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație

în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au

putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de

chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii”, în fapt, nu a arătat care ar fi neregularitatea

actelor de procedură privind citarea părților, urmând a se reține că nu

poate fi analizat acest motiv de contestație.

Potrivit art. 318 C.

proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată

în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanței de

recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare.

Contestatoarea a

indicat motivul prevăzut în art. 318 teza a II-a C. proc. civ. („…când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.)

Omisiunea de

examinare a unui motiv de recurs poate conduce la admiterea contestației în

anulare dacă instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de

casare și această omisiune să se fi produs din greșeală.

Verificând conținutul

motivului de recurs privind stabilirea penalităților de întârziere, Înalta

Curte constată că argumentele părții nu au vizat efectele O.U.G. nr. 4/2012,

ci caracterul oneros al obligației.

Aspectele legate de prelungirea

procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în

urma adoptării O.U.G. nr. 4/2012 au fost invocate, ulterior, pe parcursul

soluționării căii de atac, prin notele scrise aflate la dosar, și ca

atare, nu putea constitui un motiv de recurs, ceva anticipativ la efectele O.U.G.

nr. 4/2012.

Prin urmare, nu se

poate reține o omisiune de cercetare a unui motiv de recurs, conform art. 318 C.

proc. civ.

În realitate, ceea ce

se urmărește prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față

este tocmai repunerea în discuție a motivelor de recurs și reevaluarea

ansamblului probator, ceea ce constituie un recurs la recurs.

soluției adoptate cu privire la contestația în anulare

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge contestația în anulare, ca nefondată.

Respinge contestația

în anulare formulată de C.N.C.I. (fostă C.C.S.D.) împotriva deciziei nr. 4078

din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6638/2013
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin sentința nr. 5895 din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamanta B.A.M
ÎCCJ 2013-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5342/2013
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2922 din 12 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis re
ÎCCJ 2013-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 457/2013
Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV – a civilă, la data de 10 noiembrie 2010, reclama
ÎCCJ 2013-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 274/2013
ția a-l analiza într-un termen rezonabil. În speță, durata de mai mult de 4 ani de la data emiterii dispoziției prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil din punct de vedere al Legii
ÎCCJ 2013-02-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2013
, a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire și să o transmită A.N.R.P., precum și la plata către reclamanți a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut
Sursă