ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de
chemare în judecată, reclamanții I.B.P. si A.R.M. au chemat în judecată pe pârâtul
Statul Român, reprezentat prin C.C.S.D. (denumită în continuare, în cuprinsul
prezentei decizii, „C.C.S.D.”), solicitând obligarea pârâtei la emiterea
deciziei prevăzută de lege, decizie care să conțină titlul de despăgubire ca
răspuns la Dispoziția nr. 3783 din data de 15 decembrie 2005 emisă de Primăria
Municipiului Pitești, modificată prin Dispoziția nr. 2096 din 31 martie 2008
emisă de Primăria Municipiului Pitești; obligarea pârâtei să o transmită
Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității
Naționale pentru Restituirea Proprietăților; obligarea pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată.
În
motivare, reclamanții arată că, prin notificarea nr. 66/12771 din 03 aprilie 2001,
P.S. și C.G. au formulat cerere în vederea acordării de măsuri reparatorii
pentru imobilul situat în Mun. Pitești, Str. Craiovei, Jud. Argeș, compus din
teren în suprafață de 960 mp și construcții în suprafață de 169 mp, preluat de
stat.
Prin
Dispoziția nr. 3783 din data de 15 decembrie 2005 emisă de Primăria Mun.
Pitești s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001
pentru imobilul compus din teren în suprafață de 500 mp și construcții în
suprafață de 73,40 mp, către B.E., C.G., P.I.L. și P.B.T. Ulterior, prin
Dispoziția nr. 2096 din 31 martie 2008 s-a modificat Dispoziția nr. 3783/2005 în
sensul că se propune acordarea de despăgubiri pentru teren în suprafața de
566,75 mp și construcții în suprafață de 169 mp. Conform dispozițiilor legale în
materie, dispozițiile au fost transmise C.C.S.D. și înregistrate sub nr. 6427/CC.
La
data de 12 mai 2011, între reclamanții I.B.P. și A.R.M., având calitatea de
cesionari, și B.E., C.G., P.I.L. și P.B.T., în calitate de cedenți și titulari
de drepturi conform Dispozițiilor nr. 3783/2005 și nr. 2096/2008 privind
acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005
pentru imobilul descris mai sus, a fost încheiat contractul de cesiune de
drepturi din 12 mai 2011 autentificat de Biroul Notarial Public - D.I.
În
raport de dispozițiile art. 1393 C. civ., reclamanții au notificat pârâtei încheierea
contractului de cesiune de drepturi, notificare înregistrată din 19 iunie 2011.
La
19 iunie 2011, reclamanții s-au adresat C.C.S.D., prin memoriul înregistrat sub
nr. RG/29291, solicitând emiterea titlul de despăgubire și transmiterea
acestuia către Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul
Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, dar fără niciun
rezultat.
Prin
sentința civilă nr. 25 din 6 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de
reclamanții, a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de
despăgubire și să o transmită A.N.R.P., precum și la plata către reclamanți a
sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dosarul de despăgubiri a fost
înregistrat la autoritatea pârâtă, însă, din actele dosarului nu reiese că
acesta a fost analizat în ce privește legalitatea respingerii cererii de
restituire în natură, contrar susținerilor pârâtei.
A
mai constatat prima instanță că apărările pârâtei nu pot fi reținute, întrucât
aceasta nu a invocat niciun argument pertinent prin care să justifice
întârzierea cu care a derulat procedura prevăzută de lege în cazul
reclamanților. Sub acest aspect, Curtea de apel a apreciat că invocarea unui
act intern (Decizia nr. 2815/2008) prin care se stabilește ordinea examinării
dosarelor de despăgubiri, nu constituie o justificare pentru întârziere, mai cu
seamă că la dosar nu a fost depus un extras din evidențele pârâtei care să
confirme, eventual, un volum de activitate prea mare în raport cu capacitatea
sa de procesare.
Împotriva
acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.C.S.D., susținând, în esență, că
instanța de fond în mod greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate
dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei,
deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005
presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind și etapa
evaluării, etapă condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a
dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008
emisă de pârâtă.
Mai
precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005
este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt
implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu
pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004,
care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind
posibilă executarea acestei obligații într-un termen de 30 de zile.
O
altă critică vizează greșita obligare a autorității la plata cheltuielilor de
judecată, în favoarea reclamanților, cuantumul acestora fiind nejustificat de
mare.
Recursul
este nefondat.
Analizând
actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile 304
1
C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi
respins ca atare.
În esență,
intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o
acțiune vizând refuzul soluționării dosarului înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 6427/CC,
prin emiterea întocmirea raportului de evaluare și emiterea titlului de
despăgubire pentru imobilul în litigiu, pentru care au fost propuse măsuri
reparatorii prin Dispoziția nr. 3783/2005, astfel cum a fost modificată prin
Dispoziția nr. 2096 din 31 martie 2008, ambele emise de Primarul Municipiului
Pitești.
Omisiunea
legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia
să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea
că C.C.S.D., în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar,
manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor și libertăților fundamentale
ale cetățenilor.
Pentru
respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea
în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza
de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării,
iar dispozițiile emise de Primarul Municipiului Pitești datează din anii 2005 și
2008, iar nici până în prezent nu s-a efectuat controlul de legalitate a
măsurii de respingere a cererii de restituire în natură, pentru a se trece la
etapa evaluării.
În
mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din
Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și
completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurenta-pârâtă să emită
titlul de despăgubire.
Criticile
care vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D.,
potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior are ca
atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în
natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat.
Soluția
instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la
evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul
de mare, în raport de data înregistrării dosarului la C.C.S.D., este evidentă
depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin
emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei C.C.S.D. îi revin,
fără putință de tăgadă, obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea
principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților
administrative.
Prin
urmare, sentința recurată este legală, atât în raport cu prevederile Titlului
VII din Legea nr. 247/2005, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană
a drepturilor omului, astfel că nu pot fi reținute criticile aduse în temeiul art.
304
1
C. proc. civ.
În
ceea ce privește critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată
către reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este vădit nefondată, în
contextul în care, recurenta-pârâtă a susținut în permanență netemeinicia
acțiunii formulate de reclamanți, aceasta nu poate pretinde că a achiesat la
pretențiile formulate, în sensul art. 275 C. proc. civ., mai ales că a
exercitat și calea de atac a recursului împotriva sentinței.
Pentru
aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de C.C.S.D., împotriva Sentinței civile nr. 25 din 6 ianuarie 2012 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 12 februarie 2013.