ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanții I.B.P. si A.R.M. au chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român, reprezentat prin C.C.S.D. (denumită în continuare, în cuprinsul

prezentei decizii, „C.C.S.D.”), solicitând obligarea pârâtei la emiterea

deciziei prevăzută de lege, decizie care să conțină titlul de despăgubire ca

răspuns la Dispoziția nr. 3783 din data de 15 decembrie 2005 emisă de Primăria

Municipiului Pitești, modificată prin Dispoziția nr. 2096 din 31 martie 2008

emisă de Primăria Municipiului Pitești; obligarea pârâtei să o transmită

Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților; obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În

motivare, reclamanții arată că, prin notificarea nr. 66/12771 din 03 aprilie 2001,

P.S. și C.G. au formulat cerere în vederea acordării de măsuri reparatorii

pentru imobilul situat în Mun. Pitești, Str. Craiovei, Jud. Argeș, compus din

teren în suprafață de 960 mp și construcții în suprafață de 169 mp, preluat de

stat.

Prin

Dispoziția nr. 3783 din data de 15 decembrie 2005 emisă de Primăria Mun.

Pitești s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001

pentru imobilul compus din teren în suprafață de 500 mp și construcții în

suprafață de 73,40 mp, către B.E., C.G., P.I.L. și P.B.T. Ulterior, prin

Dispoziția nr. 2096 din 31 martie 2008 s-a modificat Dispoziția nr. 3783/2005 în

sensul că se propune acordarea de despăgubiri pentru teren în suprafața de

566,75 mp și construcții în suprafață de 169 mp. Conform dispozițiilor legale în

materie, dispozițiile au fost transmise C.C.S.D. și înregistrate sub nr. 6427/CC.

La

data de 12 mai 2011, între reclamanții I.B.P. și A.R.M., având calitatea de

cesionari, și B.E., C.G., P.I.L. și P.B.T., în calitate de cedenți și titulari

de drepturi conform Dispozițiilor nr. 3783/2005 și nr. 2096/2008 privind

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru imobilul descris mai sus, a fost încheiat contractul de cesiune de

drepturi din 12 mai 2011 autentificat de Biroul Notarial Public - D.I.

În

raport de dispozițiile art. 1393 C. civ., reclamanții au notificat pârâtei încheierea

contractului de cesiune de drepturi, notificare înregistrată din 19 iunie 2011.

La

19 iunie 2011, reclamanții s-au adresat C.C.S.D., prin memoriul înregistrat sub

nr. RG/29291, solicitând emiterea titlul de despăgubire și transmiterea

acestuia către Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, dar fără niciun

rezultat.

Prin

sentința civilă nr. 25 din 6 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de

reclamanții, a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de

despăgubire și să o transmită A.N.R.P., precum și la plata către reclamanți a

sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dosarul de despăgubiri a fost

înregistrat la autoritatea pârâtă, însă, din actele dosarului nu reiese că

acesta a fost analizat în ce privește legalitatea respingerii cererii de

restituire în natură, contrar susținerilor pârâtei.

A

mai constatat prima instanță că apărările pârâtei nu pot fi reținute, întrucât

aceasta nu a invocat niciun argument pertinent prin care să justifice

întârzierea cu care a derulat procedura prevăzută de lege în cazul

reclamanților. Sub acest aspect, Curtea de apel a apreciat că invocarea unui

act intern (Decizia nr. 2815/2008) prin care se stabilește ordinea examinării

dosarelor de despăgubiri, nu constituie o justificare pentru întârziere, mai cu

seamă că la dosar nu a fost depus un extras din evidențele pârâtei care să

confirme, eventual, un volum de activitate prea mare în raport cu capacitatea

sa de procesare.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.C.S.D., susținând, în esență, că

instanța de fond în mod greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate

dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei,

deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005

presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind și etapa

evaluării, etapă condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a

dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008

emisă de pârâtă.

Mai

precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005

este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt

implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu

pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004,

care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind

posibilă executarea acestei obligații într-un termen de 30 de zile.

O

altă critică vizează greșita obligare a autorității la plata cheltuielilor de

judecată, în favoarea reclamanților, cuantumul acestora fiind nejustificat de

mare.

Recursul

este nefondat.

Analizând

actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este  nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

În esență,

intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o

acțiune vizând refuzul soluționării dosarului înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 6427/CC,

prin emiterea întocmirea raportului de evaluare și emiterea titlului de

despăgubire pentru imobilul în litigiu, pentru care au fost propuse măsuri

reparatorii prin Dispoziția nr. 3783/2005, astfel cum a fost modificată prin

Dispoziția nr. 2096 din 31 martie 2008, ambele emise de Primarul Municipiului

Pitești.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia

să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea

că C.C.S.D., în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar,

manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor și libertăților fundamentale

ale cetățenilor.

Pentru

respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea

în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza

de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării,

iar dispozițiile emise de Primarul Municipiului Pitești datează din anii 2005 și

2008, iar nici până în prezent nu s-a efectuat controlul de legalitate a

măsurii de respingere a cererii de restituire în natură, pentru a se trece la

etapa evaluării.

În

mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din

Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurenta-pârâtă să emită

titlul de despăgubire.

Criticile

care vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D.,

potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior are ca

atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat.

Soluția

instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la

evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul

de mare, în raport de data înregistrării dosarului la C.C.S.D., este evidentă

depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei C.C.S.D. îi revin,

fără putință de tăgadă, obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea

principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților

administrative.

Prin

urmare, sentința recurată este legală, atât în raport cu prevederile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană

a drepturilor omului, astfel că nu pot fi reținute criticile aduse în temeiul art.

304

1

C. proc. civ.

În

ceea ce privește critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată

către reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este vădit nefondată, în

contextul în care, recurenta-pârâtă a susținut în permanență netemeinicia

acțiunii formulate de reclamanți, aceasta nu poate pretinde că a achiesat la

pretențiile formulate, în sensul art. 275 C. proc. civ., mai ales că a

exercitat și calea de atac a recursului împotriva sentinței.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C.S.D., împotriva Sentinței civile nr. 25 din 6 ianuarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 februarie 2013.