ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 600/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 600/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin

notificarea nr. 2083/2001, C.I.Ș. a solicitat

acordarea de despăgubiri bănești, în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001,

pentru terenul în suprafață de 2.500 mp. situat în municipiul Pitești, fosta

strada Smeurei, actualmente strada Depozitelor - SC C. SA Argeș.

În motivarea cererii,

petentul a susținut că a deținut în proprietate suprafața de 5.000 mp. teren,

situată la adresa mai sus arătată, că pentru parte din acest teren 2.500 mp. -

i s-a reconstituit dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, în

timp ce pentru diferența de 2.500 mp., deținută de societatea menționată, i s-a

refuzat restituirea, deși terenul este liber, nefiind afectat de investiții

aprobate, de detalii de sistematizare sau de utilități publice.

Prin dispoziția nr. 3869

din 18 septembrie 2008, Primarul municipiului Pitești a respins cererea de

restituire în natură a terenului, motivat de faptul că notificatorul nu a făcut

dovada dreptului de proprietate pentru acest teren și nici dovada preluării

abuzive de stat.

Prin cererea

înregistrată la data de 15 octombrie 2008, reclamantul C.I.Ș. a solicitat

anularea dispoziției și, în principal, restituirea în natură a terenului sau,

în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă,

acordarea de despăgubiri bănești sau orice fel de despăgubiri prevăzute de

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că a făcut dovada dreptului de proprietate, prin

mențiunile adeverinței din 9 august 1990, din cuprinsul căreia rezultă că a

deținut în proprietate suprafața de 5.000 mp. teren - având categoria de

folosință construcții și, respectiv mențiunile adresei nr. 16619 din 10 iulie 1992

- potrivit cărora prin Hotărârea nr. 744 din 25 iunie 1992 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/2001 i s-a reconstituit

dreptul de proprietate doar pentru 2.500 mp. teren.

Prin sentința civilă nr.

101 din 21 mai 2009, Tribunalul Argeș a respins cererea, reținând că în cauză

nu s-au depus acte de proprietate și nici dovezi din care să rezulte contrariul

celor reținute în dispoziția atacată.

Prima instanță a

constatat că reclamantul, potrivit copiei registrului agricol aferent anilor

1959-1962, figura înregistrat cu suprafața de 5.000 mp. teren arabil într-un

singur punct, respectiv „Găvana - Pitești - peste linie”.

Instanța a reținut că,

potrivit mențiunilor titlului de proprietate din 25 ianuarie 1994,

reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, în procedura

prevăzută de Legea nr. 18/1991, numai pentru suprafața de 2.500 mp. teren, dar

că avea posibilitatea de a contesta hotărârea comisiei de fond funciar și de a

solicita reconstituirea pentru întregul teren de 5.000 mp.

S-a mai reținut că,

deși în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamantul menționează că a

depus actul autentic prin care face dovada dreptului de proprietate, acest act

nu se regăsește la dosarul cauzei și, cu toate că au fost acordate mai multe

termene în acest sens, reclamantul nu a produs această dovadă.

Tribunalul a apreciat

ca fiind contradictorii susținerile reclamantului referitoare la situația

actuală a terenului în litigiu în sensul că, deși afirmă că terenul este liber

și neafectat de investiții aprobate și executate, de detalii de sistematizare

sau utilități publice, prin cererea de chemare în judecată a susținut că pe

teren este edificată fosta bază de aprovizionare tehnico-materială a județului

Argeș.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul, reiterând apărările potrivit cărora a

făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.000

mp., cu mențiunile adeverinței nr. 10817 emisă la data de 19 august 1990 de

Primăria Pitești și dovada restituirii parțiale, anume 2.500 mp. teren, cu

mențiunile adeverinței nr. 16787 din 27 septembrie 1993, ale titlului de

proprietate din 25 ianuarie 1994 și ale proceselor-verbale de punere în

posesie.

În atare condiții,

reclamantul a susținut că în mod eronat, deși a formulat notificare cu

respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, instanța a dispus respingerea

cererii de restituire/despăgubire pentru diferența de 2.500 mp.

Prin decizia civilă nr.

124/ A din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat

apelul, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță.

Instanța de apel a

mai reținut că reclamantul a depus în dovedirea dreptului de proprietate un

titlu de împroprietărire pentru o suprafață de 5000 mp., emis pe numele C.Ș.,

fără însă a face dovada că este moștenitorul acestuia și, respectiv, dovada

preluării abuzive a terenului de către stat.

Totodată, instanța de

apel a apreciat că, în raport de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

terenul în litigiu nu intră sub incidența acestei legi de reparație, întrucât

regimul său juridic este cel reglementat prin dispozițiile Legii nr. 18/2001,

sens în care s-a pronunțat și decizia nr. 2316, în Dosarul nr. 3798/46/2006, de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, instanța de

apel a apreciat că reclamantul avea obligația de a urma, în vederea obținerii

unei despăgubiri, fie calea contestației împotriva hotărârii emise în procedura

Legii nr. 18/1991 doar pentru 2500 mp. teren, așa cum a statuat prima instanță,

fie a formula o cerere de despăgubire în condițiile art. 1 alin. (3) Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, căi procedurale de care însă nu a uzat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul, invocând incidența motivelor prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, reclamantul a susținut că în mod greșit instanța de apel i-a

respins cererea de suplimentare a probatoriului, ce avea drept scop dovedirea

existenței unui act de schimb a terenului din comuna Dobrogostea cu terenul, în

aceeași suprafață, situat în municipiul Pitești, str. Depozitelor.

Reclamantul a afirmat

că instanțele de fond au ignorat dovezile administrate pentru dovedirea dreptului

său de proprietate asupra terenului în litigiu și a preluării abuzive de stat,

anume mențiunile titlului de împroprietărire nr. 337933, emis în baza

Decretului-lege nr. 187/1945, și cele ale adeverinței nr. 10817 din 19 august 1990

emisă de pârâtă, din care rezultă că a avut înregistrată în rolul agricol

suprafața de 5.000 mp. teren - construcții, proprietate personală, de care a

fost deposedat fără vreo despăgubire și pe care, în prezent, se află edificată

Baza de Aprovizionare Tehnico Materială a Județului Argeș, respectiv mențiunile

adeverinței nr. 16787 din 27 septembrie 1993 emisă de pârâtă, potrivit cărora

în vol. 8 pag. 76 din rolul agricol se află înscrisă suprafața de 50 ari (5.000

mp.), indicându-se atât locul situării - „peste linie”, cât și faptul

deposedării, anume anul 1962, fără despăgubire, afectat construcției Bazei de

aprovizionare tehnico materială a județului Argeș.

Reclamantul a

susținut că i-a fost recunoscută calitatea de proprietar al terenului în

procedura Legii nr. 18/1998, în care i s-a emis titlul de proprietate din 25

ianuarie 1994 pentru 2.500 mp. teren, cu mențiunea că în mod eronat s-a

apreciat că și restul terenului de 2500 mp. - aflat în litigiu în prezenta

cauză, ar avea regimul juridic prevăzut de aceeași lege de reparație, deși are

destinația de „teren - construcții”, fiind situat în intravilanul localității.

Reclamantul a afirmat

că pentru acest din urmă teren este îndreptățit la restituire în procedura

Legii nr. 10/2001, sens în care a formulat notificare, cu mențiunea că

împrejurarea că nu a promovat plângere împotriva hotărârii de validare a

dreptului de proprietate emisă în procedura Legii nr. 18/2001, nu exclude, în

mod obligatoriu, solicitarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cât timp

condițiile cerute de această lege sunt îndeplinite.

Reclamantul a mai

susținut că instanța de apel s-a aflat în eroare și cu privire la calitatea sa

procesuală atunci când a reținut că nu a făcut dovada că este moștenitorul

persoanei împroprietărite, C.Ș., întrucât el este persoana împroprietărită,

care este indicată în titlul de împroprietărire emis de stat în cadrul reformei

agrare din 1945.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul, prin decizia nr. 6285 din 24 noiembrie 2010,

a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

de apel.

Considerentele avute

în vedere la pronunțarea soluției au fost următoarele:

În speță, instanțele

de fond nu au stabilit și motivat, prin trimitere la probatoriile administrate,

situația de fapt în baza căreia au concluzionat, pe de o parte, că reclamantul

nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de

dispozițiile Legii nr. 10/2001 și, pe de altă parte, că terenul în litigiu nu

face obiect al reglementării prevăzute de această lege de reparație.

Mai întâi, s-a

constatat că reclamantul C.I.Ș. a formulat pretenția de retrocedare/despăgubire

nu în calitate de moștenitor al unei alte persoane, ci în nume propriu, în

calitate de persoană împroprietărită în procedura Decretului-lege pentru

înfăptuirea Reformei Agrare nr. 187/1945, cu o suprafață de 5.000 mp. teren pe

raza comunei Dobrogostea, județ Argeș, titlul de împroprietărire fiind depus,

în copie, la fila 11 dosar apel.

Referitor la acest

teren, reclamantul a susținut că a operat un schimb, anume a afirmat că a

primit la schimb suprafața de 5.000 mp. teren situat în punctul „Găvana Pitești

- peste linie”, teren cu destinația „construcții”, înregistrat la rolul agricol

în anul 1962, de care a fost deposedat fără nicio despăgubire în vederea

edificării Bazei de aprovizionare tehnico materială a județului Argeș.

Așa fiind, instanțele

de fond aveau a verifica existența schimbului de terenuri, anume a terenului de

5.000 mp. cu care reclamantul a fost împroprietărit în anul 1945 cu cel în

litigiu situat în punctul „Găvana - Pitești - peste linii”, precum și apărarea

potrivit căreia pentru parte din terenul primit la schimb i s-a recunoscut

dreptul de proprietate și i s-a eliberat titlul de proprietate nr. x/1994 de

Comisia Județului Argeș pentru stabilirea dreptului de proprietate, în

procedura Legii nr. 18/1991, fiind pus în posesie pe un anumit amplasament.

Faptul reconstituirii

parțiale a dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/2001 nu împiedică

analizarea pretenției de retrocedare ori de despăgubire formulată pentru restul

terenului de 2500 mp., despre care se afirmă că este situat în intravilanul

localității, având destinația de teren – construcții, în procedura Legii nr. 10/2001,

cum greșit a concluzionat instanța de apel.

Aceasta, întrucât

Legea nr. 10/2001 are un caracter de complinire în raport cu celelalte acte

normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia

fondului funciar, în sensul că domeniul său de reglementare acoperă și acele

terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a

acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral

persoanelor îndreptățite.

Rezultă că incidența

situației de excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001 se analizează

în concret, în considerarea calității terenului pentru care se solicită

acordarea de măsuri reparatorii, fiind irelevant dacă partea interesată a urmat

sau nu procedurile prevăzute de alte legi de reparație, cât timp, în mod

necontestat, nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate și nu a primit o

despăgubire în cadrul unei alte legi de reparație pentru terenul preluat de

stat.

Cu alte cuvinte, o

atare concluzie, a incidenței art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi

fundamentată exclusiv doar pe faptul necontestării de către o persoană a

hotărârii prin care, în procedura unei alte legi de reparație - Legea nr. 18/1991,

i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru parte din terenul deținut

anterior deposedării, sau pe faptul omisiunii formulării unei alte căi de atac

– plângere în condițiile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

și, cu atât mai puțin, pe considerațiuni jurisprudențiale, fără a se argumenta

însă relevanța jurisprudenței invocate cu privire la dreptul dedus în concret

judecății, astfel cum a reținut instanța de apel.

O asemenea

argumentație constituie o omisiune de examinare efectivă a pretenției de

retrocedare sau de despăgubire formulată de reclamant, omisiune care

echivalează cu o nesoluționare a fondului pricinii, în sensul dispozițiilor art.

312 alin. (5) C. proc. civ., și pune în discuție o încălcare a prevederilor art.

6 paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Cauza a fost

reînregistrată la Curtea de Apel Pitești, iar prin decizia nr. 73 din 28 iunie 2011,

această instanță a admis apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 101

din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, pe care a schimbat-o în sensul

admiterii contestației, al modificării dispoziției nr. 3869/2008 și constatării

îndreptățirii reclamantului de a primi despăgubiri în echivalent pentru terenul

de 2.500 mp situat în Pitești, str. Depozitelor (str. Găvana - peste linie). De

asemenea, a obligat intimatul la plata către contestator a cheltuielilor de

judecată de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit îndrumărilor

date prin decizia de casare, instanța a pus în discuție suplimentarea probei cu

înscrisuri pe teza realizării schimbului de terenuri, respectiv a celui de 5.000

mp situat pe raza comunei Dobrogostea, județul Argeș, obiect al titlului de

împroprietărire eliberat contestatorului în procedura de împroprietărire în

baza Decretului-lege pentru înfăptuirea Reformei Agrare nr. 187/1945 cu cel

situat în punctul „Găvana - Pitești - peste linie”, cu destinația construcții

având aceeași suprafață.

De acest din urmă

teren, contestatorul a susținut că a fost deposedat fără nicio despăgubire, în

vederea edificării Bazei de aprovizionare tehnico-materială a județului Argeș.

Față de declarația

acestei părți potrivit căreia nu deține actul de schimb întrucât acesta nu a

fost găsit la Arhivele Statului, se va proceda la o analiză a existenței

dreptului de proprietate asupra terenului, pentru care prin dispoziția nr. x/2008

a Primarului Municipiului Pitești s-a dispus respingerea cererii

contestatorului de plată a despăgubirilor, pe baza înscrisurilor de la dosar și

a lămuririlor date de Primăria Municipiului Pitești.

Potrivit adeverinței din

27 septembrie 1993 întocmite de Primăria Municipiului Pitești, contestatorul C.Ș.

a fost înscris în registrul agricol în Pitești, str. Smeurei, în vol. 8,

pag.76, în anii 1959-1961, cu terenul arabil de 50 ari.

S-a precizat că terenul

este situat în Pitești - Găvana - peste linie și că, în anul 1962 s-a făcut în

registru mențiunea potrivit căreia terenul a fost luat pentru construcții.

Această din urmă

precizare este detaliată în adeverința nr. x din 9 august 1990 emisă de aceeași

primărie, confirmându-se faptul preluării terenului de 5.000 mp. din strada

Smeurei, proprietate personală pentru construirea Bazei de aprovizionare

tehnico-materială a județului Argeș, fără nicio despăgubire.

De astă dată însă

terenul este încadrat la categoria teren de construcții.

Cu toate că în anii

1990 a confirmat prin adeverințele de mai sus înregistrarea în registrul

unității administrativ-teritoriale a terenului de 5.000 mp., proprietatea

contestatorului și preluarea acestuia pentru construirea Bazei de aprovizionare

tehnico-materială a județului Argeș, prin adresa nr. 24388 din 24 iunie 2011,

Primăria Municipiului Pitești a făcut cunoscut instanței că nu deține documente

privind preluarea în proprietatea statului a terenului din litigiu, nici pe

acelea privind înființarea Bazei de aprovizionare tehnico-materială a județului

Argeș.

A invocat însă

situarea terenului la limita administrativ teritorială a Municipiului Pitești

cu Comuna Bascov, arătând că este posibil ca întregul teren să se fi găsit în

perimetrul C.A.P. în data de 01 ianuarie 1990.

Răspunsul este

contradictoriu în raport cu adeverințele anterioare și cu precizarea aceleiași

instituții în sensul că, pentru o jumătate din acest teren, contestatorului i-a

fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 din terenurile

de rezervă ale Primăriei Municipiului Pitești, așa cum s-a confirmat prin

adeverința nr. x din 10 iulie 1992 eliberată de Primăria Municipiului Pitești

aflată la fila 4 din dosarul de fond și adeverința nr. 16787 din 27 septembrie 1993

întocmită de Primarul Municipiului Pitești de la fila 22 din același dosar.

În absența probelor

contrare referitoare la situarea terenului și la excluderea acestuia de la

aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, instanța constată că s-a făcut dovada

existenței proprietății asupra diferenței de 2.500 mp. din Pitești, punctul

Găvana - Pitești - peste linie, în baza art. 24 din Legea nr. 10/2001, cu

modificările ulterioare.

Pentru această

suprafață de 2500 mp. din Pitești, preluată în mod abuziv de stat în condițiile

art. 2 din lege, care nu a mai făcut obiectul altui act normativ cu caracter

reparatoriu, contestatorul este îndreptățit la plata despăgubirilor, așa cum a

solicitat prin notificare, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (2) din

lege.

Dată fiind dificultatea

stabilirii amplasamentului actual al terenului din litigiu, decurgând din

răspunsul sumar comunicat instanței de primărie, instanța reține că opțiunea

pentru despăgubiri nu este făcută cu încălcarea interdicției de opțiune

prevăzută de art. 7 alin. (1) și (2) din lege.

Împotriva deciziei nr.

73/ A din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, criticând-o ca

nelegală, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs recurentul a arătat următoarele:

Soluția instanței

este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 23 și 24

din Legea nr. 10/2001, în sensul că în cauza de față nu se face dovada

dreptului de proprietate asupra terenului și nici dovada preluării în

proprietatea statului.

Dispozițiile art. 23.1

lit. a) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 definesc ce se

înțelege prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate în sensul legii.

Astfel, prin acte doveditoare se înțeleg orice acte translative de proprietate,

care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică și juridică.

Recurentul arată că

prin decizia nr. 73/A/2001 instanța a admis apelul reclamantului reținând că

imobilul solicitat s-a aflat în patrimoniul contestatorului potrivit copie

registrului agricol din perioada 1959-1962, în care figura înscris cu suprafața

de 5.000 mp teren arabil într-un singur punct, respectiv Găvan Pitești, peste

linie. Consideră că evidențele agricole nu echivalează cu un titlu de

proprietate și nu dovedesc titlul de proprietate afirmat de reclamant.

Mai susține că,

referitor la terenul din litigiu, reclamantul a afirmat că a operat un schimb,

anume că a primit la schimb suprafața de 5.000 mp teren situat în punctul

Găvana - Pitești - peste linie, teren cu destinația construcții, înregistrat la

rolul agricol în anul 1962, de care a fost deposedat fără nicio despăgubire.

Instanțele de judecată aveau obligația de a verifica existența schimbului de

terenuri, anume a terenului de 5.000 mp cu care reclamantul a fost

împroprietărit în anul 1945 cu cel în litigiu situat în punctul Găvana - Pitești

- peste linie.

Or, în rejudecare,

reclamantul nu a depus actul de schimb, susținând că nu este în posesia

acestuia. S-a arătat că acest act nu se găsește nici la Arhivele Statului.

În concluzie,

reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la teren, cu

privire la existența schimbului și nici dovada preluării în proprietatea

statului.

Faptul că anterior i

s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru diferența de 2.500 mp teren în

natură în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 nu poate echivala cu o recunoaștere

a dreptului de proprietate, știut fiind că această procedură este mult mai

permisivă dovada dreptului de proprietate putându-se face cu orice mijloace de

probă, inclusiv proba cu martori.

Având în vedere

aceste considerente, recurentul pârât susține că în mod greșit a fost obligat

la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 18

mai 2012, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția tardivității declarării

recursului iar, prin decizia nr. 3544 din 18 mai 2012, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, a respins ca tardiv recursul declarat de pârâtul

Municipiul Pitești, prin primar, împotriva deciziei nr. 73/ A din 28 iunie 2011

a Curții de Apel Pitești.

Recurentul pârât, Municipiul

Pitești, prin primar, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei

civile nr. 3544 din 18 mai 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în Dosarul nr. 3167/109/2008, invocând în drept dispozițiile art. 318

C. proc. civ., iar prin decizia nr. 7078 din 16 noiembrie 2012 a fost admisă

contestația în anulare, a fost anulată decizia atacată și a fost acordat termen

la 8 februarie 2013 pentru rejudecarea recursului, constatându-se că excepția

tardivității formulării recursului a fost admisă în baza unei greșeli

materiale, constând în neobservarea faptului că decizia din apel a fost

comunicată altei persoane decât recurentul.

Analizând recursul

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că este nefondat pentru considerentele ce se succed:

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001,

actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, în cazul moștenitorilor,

actele ce le atestă această calitate vor fi depuse, ca anexa la notificare,

într-un anumit termen, prelungit apoi prin lege.

La pct. 23.1 din Normele metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se prevede că prin acte doveditoare

ale dreptului de proprietate se înțeleg orice înscrisuri translative de proprietate,

acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri

care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă ( art. 2 alin. (1) din lege

), orice acte juridice care atestă deținerea proprietății (extras carte

funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării,

orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă

direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective;

pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, orice act emanând de la o

autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că

bunul respectiv aparținea persoanei respective) etc.

Pentru că art. 23 din Legea nr. 10/2001

nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate

al autorului persoanelor îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi se

întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut referire.

Ca urmare, în această materie, ce

vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privința dovedirii

dreptului de proprietate, contrar susținerilor recurentului pârât, textul legii

speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit

dreptului comun, așa încât sunt admisibile și alte mijloace de dovadă, astfel

cum au fost redate mai sus, important fiind de stabilit dacă bunul solicitat a

aparținut reclamantului.

Sintagma „acte doveditoare ale

dreptului de proprietate” are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparații,

asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conținut mai

larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie,

reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de

reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în

accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat

în proprietatea persoanei îndreptățite.

Or, în speță, contrar

susținerilor recurentului pârât, prin aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a stabilit

că, în absența probelor contrare referitoare la situarea terenului și la

excluderea acestuia de la aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, reclamantul

a făcut dovada existenței proprietății asupra diferenței de 2.500 mp din

Pitești, punctul Găvana - Pitești - peste linie, în raport de adeverințele nr. 10817

din 9 august 1990 și nr. 16787 din 27 septembrie 1993 emise de Primăria

Municipiului Pitești și de precizările aceleiași instituții în sensul că nu

deține documente privind preluarea în proprietatea statului a terenului din

litigiu, nici pe acelea privind înființarea Bazei de aprovizionare

tehnico-materială a județului Argeș, iar pentru o jumătate din terenul de 5.000

mp, contestatorului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr.

18/1991 din terenurile de rezervă ale Primăriei Municipiului Pitești, așa cum

s-a confirmat prin adeverința nr. 16619 din 10 iulie 1992 eliberată de Primăria

Municipiului Pitești.

De asemenea, potrivit

titlului de proprietate, emis în baza Decretului-lege nr. 187/1945 (aflat la

fila 11 dosar apel), reclamantul este împroprietărit cu suprafața de 5.000 mp situată

în comuna Dobrogostea, jud. Argeș, iar din evidențele agricole ale Municipiului

Pitești din perioada 1959-1962 (fila 22, dosar fond) reiese faptul că același

reclamant avea în proprietate teren arabil, în suprafață de 50 ari (5.000mp),

situat în Pitești - Găvana, peste linie, fapt ce dovedește, chiar și indirect,

existența unui schimb de terenuri și stabilește indubitabil dovada proprietății

reclamantului asupra diferenței de teren de 2500 mp din litigiu, în sensul

celor prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art. 23.1 din Normele

metodologice de aplicare a acestei legi.

Mai mult decât atât,

potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unei probe contrare,

existența și întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea

recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive ori s-a pus în executare această măsură.

Totodată, în lipsa

unei probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de

autoritate menționate este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Prezumția juris

tantum prevăzută de art. 24 - fost art. 22, introdus prin Legea nr. 247/2005 - a

fost instituită ca urmare a sesizării multiplelor și, nu arareori,

insurmontabilelor dificultăți privitoare la dovada dreptului de proprietate

generate de reglementarea restrictivă a probațiunii în redactarea inițială a

Legii nr. 10/2001.

Or, în cauza dedusă

judecății, demersurile reclamantului constând în cererile adresate organelor

statului privind indicarea titlului în temeiul căreia a fost preluat bunul și a

actului de schimb de terenuri, au fost soldate, astfel cum rezultă din actele

dosarului, cu răspunsuri în sensul inexistenței sau neidentificării unor asemenea

acte.

Aceasta nu

echivalează cu neîndreptățirea reclamantului de a beneficia de prevederile

legii de reparație, întrucât, în conținutul acțiunii de preluare abuzivă în

sensul acestei legi, astfel cum este definită prin prevederile art. 2 din Legea

nr. 10/2001 se include, potrivit lit. i) a acestui text și orice alte imobile

preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în

vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal.

Or, existența de

facto a bunului solicitat în detenția/administrarea pârâtului, în condițiile

neindicării ori neidentificării actului de preluare sau de schimb, nu înseamnă

că bunul s-ar afla în proprietatea statului cu titlu, situație care, de

asemenea, potrivit modificărilor aduse legii de reparație prin Legea nr. 247/2005,

intră sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001.

Ca atare, pentru

terenul în litigiu, în suprafață de 2.500 mp, situat în punctul Găvana - Pitești,

preluat în mod abuziv de stat în condițiile art. 2 din lege, care nu a mai

făcut obiectul altui act normativ cu caracter reparatoriu, reclamantul este

îndreptățit la plata despăgubirilor, așa cum a solicitat prin notificare, cu

respectarea prevederilor art. 1 alin. (2) din lege.

În ce privește

motivul de recurs referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, se constată

că această critică nu este motivată, recurentul pârât nearătând care sunt

dispozițiile legale aplicate greșit de instanța de apel în privința obligării acestuia

la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, nefiind astfel incidente

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub acest aspect.

Având în vedere

aceste considerente, Înalta Curte urmează ca în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Pitești prin primar împotriva

deciziei nr. 73/ A din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 8 februarie 2013.