ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6285/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Cu notificarea nr. 2083/2001, C.I.Șt. a cerut acordarea de despăgubiri bănești, în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de 2500 mp situat în municipiul Pitești, fosta strada Smeurei, actualmente strada Depozitelor nr. 27 – SC C. SA Argeș. În motivarea cererii petentul a susținut că a deținut în proprietate suprafață de 5000 mp teren situată la adresa mai sus arătată, că pentru parte din acest teren, 2500 mp, i s-a reconstituit dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, în timp ce pentru diferența de 2500 mp, deținută de societatea menționată, i s-a refuzat restituirea, deși terenul este liber, nefiind afectat de investiții aprobate, de detalii de sistematizarea sau de utilități publice.

Prin dispoziția nr. 3869 din 18 septembrie 2008, Primarul municipiul Pitești a respins cererea de restituire în natură a terenului, motivat de faptul că notificatorul nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru acest teren și nici dovada preluării abuzive de stat. Prin cererea înregistrată, la data de 15 octombrie 2008, reclamantul C.I.Șt. a solicitat anularea dispoziției și, în principal, restituirea în natură a terenului sau, în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de despăgubiri bănești sau orice fel de despăgubiri prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că a făcut dovada dreptului de proprietate, prin mențiunile adeverinței nr. 10817 din 9 august 1990, din cuprinsul căreia rezultă că a deținut în proprietate suprafața de 5000 mp teren, având categoria de folosință, construcții și, respectiv, mențiunile adresei nr. 16619 din 10 iulie 1992, potrivit cărora, prin Hotărârea nr. 744 din 25 iunie 1992 a Comisiei Județene pentru aplicarea legii fondului funciar, nr. 18/2001, i s-a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru 2500 mp teren. Prin sentința civilă nr. 101 din 21 mai 2009, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins cererea, reținând că în cauză nu s-au depus acte de proprietate și nici dovezi din care să rezulte contrariul celor reținute în dispoziția atacată.

Prima instanță a constatat că reclamantul, potrivit copiei registrului agricol aferent anilor 1959-1962, figura înregistrat cu suprafața de 5000 mp teren arabil într-un singur punct, respectiv, „G.P. - peste linie”. Instanța a reținut că, potrivit mențiunilor titlului de proprietate nr. 34600 din 25 ianuarie 1994, reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, numai pentru suprafața de 2500 mp teren, dar că avea posibilitatea de a contesta hotărârea comisiei de fond funciar și de a solicita reconstituirea pentru întregul teren de 5000 mp. S-a mai reținut că, deși în cuprinsul cererii de chemare în judecată contestatorul menționează că a depus actul autentic prin care face dovada dreptului de proprietate, acest act nu se regăsește la dosarul cauzei și, cu toate că au fost acordate mai multe termene în acest sens, petentul nu a produs această dovadă.

Tribunalul a apreciat ca fiind contradictorii susținerile reclamantului referitoare la situația actuală a terenului în litigiu în sensul că, deși afirmă că terenul este liber și neafectat de investiții aprobate și executate, de detalii de sistematizare sau utilități publice, prin cererea de chemare în judecată a susținut că pe teren este edificată fosta bază de aprovizionare tehnico-materială a județului Argeș. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, reiterând apărările potrivit cărora a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5000 mp, cu mențiunile adeverinței nr. 10817 emisă la din 19 august 1990 emisă de Primăria Pitești și dovada restituirii parțiale, anume 2500 mp teren, cu mențiunile adeverinței nr. 16787 din 27 septembrie 1993, ale titlului de proprietate nr. 34600 din 25 ianuarie 1994 și ale proceselor verbale de punere în posesie.

În atare condiții, reclamantul susține că în mod eronat, deși a formulat notificare cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, instanța a dispus respingerea cererii de restituire/despăgubire pentru diferența de 2500 mp. Prin decizia civilă nr. 124/ A din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță. Instanța de apel a mai reținut că reclamantul a depus în dovedirea dreptului de proprietate un titlu de împroprietărire pentru o suprafața de 5000 mp, emis pe numele C.Șt., fără însă a face dovada că este moștenitorul acestuia și, respectiv, dovada preluării abuzive a terenului de stat.

Totodată, instanța de apel a apreciat că, în raport de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul în litigiu nu intră sub incidența acestei legi de reparație, întrucât regimul său juridic este cel reglementat prin dispozițiile Legii nr. 18/2001, sens în care s-a pronunțat și decizia nr. 2316, în dosarul 3798/46/2006, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Anume, instanța de apel a apreciat că reclamantul avea obligația de a urma, în vederea obținerii unei despăgubiri, fie calea contestație împotriva hotărârii emise în procedura Legii nr. 18/1991 doar pentru 2500 mp teren, astfel cum a statuat prima instanță, fie a formula o cerere de despăgubire în condițiile art. 1 alin. (3) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, căi procedurale de care însă nu a uzat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând incidența motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului reclamantul susține că în mod greșit instanța de apel i-a respins cererea de suplimentare a probatoriului, ce avea drept scop dovedirea existenței unui act de schimb a terenului din comuna Dobrogostea cu terenul, în aceeași suprafață, situat în municipiul Pitești, str. Depozitelor.

Reclamantul afirmă că instanțele de fond au ignorat dovezile administrate pentru dovedirea dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu și a preluării abuzive de stat, anume mențiunile titlului de împroprietărire nr. 337933, emis în baza Decretului - Lege nr. 187/1945, și cele ale adeverinței nr. 10817 din 19 august 1990 emisă de pârâtă, din care rezultă că a avut înregistrată în rolul agricol suprafața de 5000 mp teren, construcții, proprietate personală, de care a fost deposedat fără vreo despăgubire și pe care, în prezent, se află edificată B.A.T.M.J. Argeș, respectiv, mențiunile adeverinței nr. 16787 din 27septembrie 1993 emisă de pârâtă, potrivit cărora în vol. 8 pag. 76 din rolul agricol se află înscrisă suprafața de 50 ari (5000 mp), indicându-se atât locul situării, „peste linie”, cât și faptul deposedării, anume anul 1962, fără despăgubire, afectat construcției Bazei de aprovizionare tehnico materială a județului Argeș.

Reclamantul susține că i-a fost recunoscută calitatea de proprietar la terenului în procedura Legii nr. 18/1998, în care i s-a emis titlul de proprietate nr. 34600 din 25 ianuarie1994 pentru 2500 mp teren, cu mențiunea că în mod eronat s-a apreciat că și restul terenului de 2500 mp, aflat în litigiu în prezenta cauză, ar avea regimul juridic prevăzut de aceeași lege de reparație deși are destinația de „teren, construcții”, fiind situat în intravilanul localității. Reclamantul afirmă că pentru acest din urmă teren este îndreptățit la restituire în procedura Legii nr. 10/2001, sens în care a formulat notificare, cu mențiunea că împrejurarea că nu a promovat plângere împotriva hotărârii de validare a dreptului de proprietate emisă în procedura Legii nr. 18/2001, nu exclude, în mod obligatoriu, solicitarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cât timp condițiile cerute de această lege sunt îndeplinite.

Reclamantul mai susține că instanța de apel s-a aflat în eroare și cu privire la calitatea sa procesuală atunci când a reținut că nu a făcut dovada că este moștenitorul persoanei împroprietărite, C.Șt., întrucât el este persoana împroprietărită, care este indicată în titlul de împroprietărire emis de stat în cadrul reformei agrare din 1945. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În speță, instanțele de fond nu au stabilit și motivat, prin trimitere la probatoriile administrate, situația de fapt în baza căreia au concluzionat, pe de o parte, că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și, pe de altă parte, că terenul în litigiu nu face obiect al reglementării prevăzute de această lege de reparație. Mai întâi, se constată că reclamantul C.I.Șt. a formulat pretenția de retrocedare/despăgubire nu în calitate de moștenitor al unei alte persoane ci în nume propriu, în calitate de persoană împroprietărită în procedura Decretului Lege pentru înfăptuirea Reformei Agrare, nr. 187/1945, cu o suprafață de 5000 mp teren pe raza comunei Dobrogostea, jud. Argeș, titlul de împroprietărire nr. 337933 fiind depus, în copie, la dosar apel.

Referitor la acest teren, reclamantul a susținut că a operat un schimb, anume a afirmat că a primit la schimb suprafața de 5000 mp teren situat în punctul „G.P., peste linie”, teren cu destinația „construcții”, înregistrat la rolul agricol în anul 1962, de care a fost deposedat fără nicio despăgubire în vederea edificării B.A.T.M.J. Argeș. Așa fiind, instanțele de fond aveau a verifica existența schimbului de terenuri, anume a terenului de 5000 mp cu care reclamantul a fost împroprietărit în anul 1945 cu cel în litigiu situat în punctul „G.P., peste linie”, precum și apărarea potrivit căreia pentru parte din terenul primit la schimb i s-a recunoscut dreptul de proprietate și i s-a eliberat titlu de proprietate nr. 34600/1994 de Comisia Județului Argeș pentru stabilirea dreptului de proprietate, în procedura Legii nr. 18/1991, fiind pus în posesie pe un anumit amplasament.

Faptul reconstituirii parțiale a dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/2001, nu împiedică analizarea pretenției de retrocedare ori de despăgubire formulată pentru restul terenului de 2500 mp, despre care se afirmă că este situat în intravilanul localității, având destinația de teren – construcții, în procedura Legii nr. 10/2001, cum greșit a concluzionat instanța de apel. Aceasta, întrucât, Legea nr. 10/2001 are un caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului funciar, în sensul că domeniul său de reglementare acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

Rezultă că incidența situației de excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001 se analizează în concret, în considerarea calității terenului pentru care se solicită acordarea de măsuri reparatorii, fiind irelevant dacă partea interesată a urmat sau nu procedurile prevăzute de alte legi de reparație, cât timp, în mod necontestat, nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate și nu a primit o despăgubire în cadrul unei alte legi de reparație pentru terenul preluat de stat.

Cu alte cuvinte, a atare concluzie, a incidenței art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi fundamentată exclusiv doar pe faptul necontestării de către o persoană a hotărârii prin care, în procedura unei alte legi de reparație, Legea nr. 18/1991, i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru parte din terenul deținut anterior deposedării, sau pe faptul omisiunii formulării unei alte căi de atac, plângere în condițiile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, și, cu atât mai puțin, pe considerațiuni jurisprudențiale, fără a se argumenta însă relevanța jurisprudenței invocate cu privire la dreptul dedus în concret judecății, astfel cum a reținut instanța de apel. O asemenea argumentație constituie o omisiune de examinare efectivă a pretenției de retrocedare sau de despăgubire formulată de reclamant, omisiune care echivalează cu o nesoluționare a fondului pricinii, în sensul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., și pune în discuție o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 al C.E.D.O. Așa fiind, constatând că în cauza dedusă judecății, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar cu privire la aplicarea corectă a legii raportului juridic dedus judecății, în raport de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa hotărârea instanței de apel și a trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.I.Șt. împotriva deciziei civile nr. 124/ A din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2010.