ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3345/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3345/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului civil de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 12 aprilie 2006, reclamanta B.G. a

solicitat în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului

Pitești, Primarul Municipiului Pitești și Consiliul Municipal

Pitești, ca prin sentința ce se va pronunța să se

dispună anularea Dispoziției nr. 987/2006 emisă de Primăria

Municipiului Pitești.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat ca în temeiul Legii nr. 10/2001 a formulat notificare,

înregistrată sub nr. 607/25552 din 12 iulie 2001, prin care a solicitat

restituirea în natură a terenului în suprafață de 33 m.p., ce

face parte din trupul de teren în suprafață de 340 m.p. situat în

Pitești, teren ce a fost expropriat prin Decretul nr. 128/1986.

Reclamanta a mai arătat că

din suprafața totală de 340 m.p, în s-a restituit, în temeiul Legii nr.

18/1991, suprafața de 307 m.p.

Deși din informațiile sale

reiese că restul de teren solicitat prin notificarea mai sus

menționată, în suprafață de 33 m.p., nu este ocupat de

detalii de sistematizare sau construcții, prin dispoziția nr. 987/2006

s-a respins cererea.

Prin cererea înregistrată sub nr.

9175 din 24 august 2006 (fila 36), reclamanta și-a completat cererea, în

sensul că a solicitat și anularea hotărârii nr. 47 din 27 iunie

2006 care în realitate reproduce dispoziția nr. 987/2006.

Prin întâmpinare, Primarul

Municipiului Pitești, în calitate de pârât, a solicitat respingerea

contestației ca nefondată, arătând că terenul este afectat

de investiții legale aprobate, fiind străbătut de rețele

subterane.

Tribunalul Argeș., prin

sentința civilă nr. 245 din 6 noiembrie 2006, a admis acțiunea

formulată de reclamantă și a anulat dispoziția nr. 987 din 21

martie 2006 emisa de Primarul Municipiului Pitești.

S-a constatat că reclamanta este

îndreptățită la reconstituirea în natură a suprafeței

de 33 m.p. (3,5 mi x 9,5 m. lungime) în continuarea suprafeței de 307 m.p.

pentru cate acesteia i s-a reconstituit dreptul, de proprietate în baza Legii nr.

18/1991 și i-a fost emis titlul de proprietate nr. 107067 din 21 aprilie 1999.

S-a respins acțiunea

față de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Pitești, ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că prin notificarea înregistrată

sub nr. 607/255527 din 12 iulie 2001, reclamanta a solicitat restituirea în

natură a unei diferențe de teren în suprafață de 33 m.p. ce

face parte din trupul de teren în suprafață totală de 340 m.p.,

situat în Pitești, care a fost expropriat prin Decretul nr. 126/1986.

Prin dispoziția nr. 987 din 21

martie 2006 emisa de Primarul Municipiului Pitești s-a respins cererea de

restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 33 m.p.

și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile

prevederilor legale, cu motivarea că terenul solicitat este ocupat de

investiții legal, aprobate, astfel cum rezultă din referatul nr. 11706/09,03206

(fila 38 ).

Din cuprinsul raportului de

expertiză (fila 19-23 dosar), întocmit în Dosarul nr. 8552/1997, ce a avut

ca obiect revendicarea întregului teren în suprafață de 340 m.p. ce a

fost expropriat de la reclamantă prin Decretul nr. 126/1986, a rezultat

că întreaga suprafață de 340 m.p. este liberă de

construcții și detalii de sistematizare și se poate restitui în

natură.

În completarea la raportul de

expertiză mai sus menționat, expertul a precizat că pe terenul

revendicat, în suprafața de 340 m.p., nu se află nici o conductă

de utilitate publica.

Expertul a mai arătat că

există un canal de scurgere ce face parte din canalizarea orașului,

dar acesta se află sub trotuarul care are lățimea de 5 m.

și care nu afectează proprietatea reclamantei, iar conducta de gaze

se află sub trotuarul din cealaltă parte a străzii și care

nu se află în vecinătatea proprietății revendicate de reclamantă.

Suprafața de 33 m.p.

solicitată de reclamantă prin notificare se afla identificată în

schița aflată la fila 15 dosar, care are dimensiunile de 3,5 x 9,5 m

și se află în. continuarea terenului atribuit reclamantei în temeiul

Legii nr. 18/1991, în suprafață de 307 m.p., pentru care acesteia i

s-a emis titlul de proprietate.

Potrivit, art. 2 pct. 2 din Legea nr.

10/2001, terenul liber se restituie în natură.

In termen legal, împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanta B.G., cât și pârâții

Primarul Municipiului Pitești și Primăria Municipiului Pitești,

Prin Decizia nr. 79/ A din 8 martie 2007

a Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări, sociale, și pentru

cauze de minori și familie - au fost admise apelurile formulate de ambele

părți și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei

instanțe, reținând că aceasta au s-a pronunțat și

asupra cereri de anulare a hotărârii nr. 47 din 27 iunie 2006, ca și

a celei prin care reclamanta a solicitat recalcularea contravalorii

construcției demolate în suprafață de 139,63 mp., omisiune ce

echivalează cu o necercetare a fondului pricinii, ipoteza

prevăzută de art. 297 C. proc. civ.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 309 din 13 noiembrie 2007 Tribunalul Argeș, secția

civilă a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat în

parte dispoziția nr. 987/2007, constatând că reclamanta este

îndreptățită la restituirea în natură a suprafeței de

33 mp. teren, și la despăgubiri în echivalent la nivelul sumei, de

87.017 lei, pentru construcția demolată.

Prima instanță a reținut

în esență ca, în raport de probele administrate în cauză și

de prevederile art. 1 și 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, cât

și art. 1 din Protocolul nr. l adițional la Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și

libertăților Fundamentale, cererea reclamantei de restituire în

natură a terenului de 33 mp, în continuarea celor 307 mp., deja

reconstituit, apare a fi întemeiată.

Și împotriva acestei

sentințe a declarat apel în termen legal pârâtul Primarul Municipiului

Pitești, apel care, prin Decizia nr. 266/ A din 18 decembrie 2008 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și de familie a fost admis. A fost schimbată în parte

sentința de mai sus, în sensul înlăturării dispoziției de

restituire în natură a terenului de 33 mp., dispunându-se, totodată,

scăderea din valoarea de despăgubire pentru partea din imobil

imposibil, de restituit, pe cea actualizată, a despăgubirilor

plătite la expropriere.

S-a reținut de instanța de

apel la pronunțarea acestei decizii, în esență, că în

raport de constatările efectuate în această fază

procesuală, pe o parte din amplasamentul fostei proprietăți a

reclamantei se află rețeaua de canalizare pluvială a

localității, situație în care, potrivit art. 2 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, constituie un impediment la restituirea bunului în

natură.

Deducerea despăgubirii

plătite la expropriere, din valoarea măsurilor reparatorii

recunoscute în baza legii speciale de reparație, s-a dispus în temeiul

amil alin. (11) din același act normativ.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

față de motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ.

În recursul formulat reclamanta a

arătat că prin nerestituirea terenului solicitat îi este blocat

accesul la proprietatea sa deja reconstituită și că

reținerea impedimentului de restituire s-a făcut în lipsa unor dovezi

de la instituțiile abilitate (schițe la momentul montării

conductei pluviale, planuri ale specialiștilor privind .existenta

acestuia) privind existența și amplasarea conductei pretinsă a

exista pe terenul solicitat a fi restituii în natura.

Prin Decizia civilă nr. 7131 din 01

iulie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală - a admis recursul

declarat de reclamantă, a casat sentința de mai sus și a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță,

S-a stabilit prin decizia de casare

că lucrarea de specialitate efectuata în apel, deși face referire la

existența conductei, se exprimă în termeni echivoci „posibilul traseu

al conductei de canalizare pluvială îngropată", ceea ce induce

incertitudine în starea de fapt a cauzei deduse judecății, cu

consecințe asupra aplicării corecte a legii, impune completarea,

refacerea lucrării de specialitate în scopul identificării cu

certitudine a traseului acestei conducte.

S-a precizat că legea

specială impune identificarea terenului, a destinație sale, ca,

și a existenței amenajărilor de utilitate publica prevăzute

de lege, operațiune ce presupune, alături de opiniile

specialiștilor în materie, și anexarea documentațiilor de

urbanism și amenajare a teritoriului, din care să rezulte în măsuța

constatarea unui impediment din cele prevăzute de lege, existența sa

și, prin raportare, documentațiile menționate.

S-a reținut că într-o

altă expertiză judiciară privind imobilul în litigiu,

administrată în cererea de .revendicare s-a relevat o altă stare de

fapt cu privire la existența conductei menționate în sensul

amplasării sale sub trotuarul alăturat parcelei restituite și nu

pe acest teren.

De asemenea, schițele privind

terenul în litigiu, releva că terenurile învecinate cu cel al reclamantei

au graniță spre str. F., la limita trotuarului acestei străzi,

ceea ce dovedește că pentru aceste persoane aceeași împrejurare

nu a constituit un impediment în buna utilizare atât a terenului, cât și a

conductei menționate, fiind necesar a se stabili în ce măsură

restituirea terenului în cazul în care traseul conductei s-ar afla în

subteranul terenului solicitat de reclamantă, ar afecta buna utilizare a

acestei amenajări.

Având în vedere dispozițiile

deciziei de casare, în rejudecarea apelului, s-a dispus efectuarea unei

expertize tehnice judiciare, cu obiectivele stabilite în încheierea din data de

10 decembrie 2009, în sensul de a se identifica terenul în litigiu, a se

stabili daca pe acesta se află o conducta de canalizate și, în caz

afirmativ, dacă este funcțională în prezent, identificând

traseul acesteia, atât pe terenul reclamantei cât și pe terenurile

învecinate, a se preciza dacă vecinilor reclamantei le-a fost reconstituit

dreptul de proprietate și asupra terenului străbătut de conducta

și dacă accesul reclamantei pe terenul său se poate face și

în alta modalitate decât pe str. F.

De asemenea, pârâta-apelantă a

depus la dosar adresa din 7 decembrie 2009 a SC A.C. SA privitoare la

existența unei conducte pluviale pe terenul în suprafață de 33

mp. situat în Pitești, precum și schița terenului situat în

Pitești, și avizul R.R. dat la punerea în posesie a reclamantei pe

acest teren.

După efectuarea raportului de

expertiză, urmare a obiecțiunilor reclamantei, s-a dispus completarea

acesteia pentru identificarea cu certitudine a traseului, conductei de canalizare

pluvială îngropată, pe baza documentațiilor tehnice de urbanism

și amenajare a teritoriului, iar dacă nu, prin decopertare și

săpate, și a se stabil dacă aceasta ar afecta sau tiu buna

funcționare a amenajării și constituie un impediment la restituire,

să se indice dacă vecinii terenului revendicat an au acces la

terenurile lor, tot dinspre str. F. pe terenul pe care ar exista traseul

conductei pluviale și să se verifice documentațiile de urbanism

și amenajare a teritoriului cerute și impuse de I.C.C.J.

Întrucât nu s-a răspuns la

obiecțiunile formulate la mai multe termene consecutive, tergiversându-se

soluționarea cauzei, s-a revenit asupra completării raportului de

expertiză.

De asemenea, instanța a efectuat

o cercetare locală la data de 10 iunie 2010, prin deplasare la terenul în

litigiu, întocmind un proces-verbal în acest sens.

Față de actele dosarului

și probele administrate în cauză, instanța a constatat că

apelul declarat de pârâtă este întemeiat.

Prin Decizia civilă nr. 88/ A din

22 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă pentru

cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului Pitești împotriva sentinței civile nr. 309 din 13

noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș în contradictoriu

cu intimații B.G., Primăria Municipiului Pitești și

Consiliul Municipiului Pitești.

A fost schimbată în parte

sentința de mai sus, în sensul că a fost înlăturată

dispoziția de restituire în natură a suprafeței de 33 mp. teren.

S-a dispus scăderea din valoarea

despăgubirii pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită a

valorii actualizate a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii.

A fost menținută în rest

sentința de mai sus.

Așa cum s-a reținut și

în cauza fondată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, cât și în

noua expertiză efectuată în cauza, potrivit adresei din 7 decembrie

2003 a SC A.C. SA Pitești există o rețea de canalizare DN 800

mm., la 4,5 adâncime, al cărui traseu este paralel cu aliniamentul carosabilului

și la o distanță de cca. 1 m față de împrejmuirea

proprietății reclamantei și vecinătății.

În raportul de expertiză

tehnică efectuat în cauză s-a mai stabilit că vecinilor reclamantei

nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate și pentru

suprafață de teren străbătută de conductă, limita

lor nefiind trotuarul străzii F., ci spațiul verde pe sub care trece

conducta și că accesul reclamantei pe terenul reconstituit nu se

poate face decât din str. F.

În schița anexă la raportul

de expertiză s-a identificat traseul conductei conform adresei nr. 9785/2009

a SC A.C. SA.

Din procesul-verbal de cercetare la

fața locului rezultă că instanța a identificat terenul în

litigiu și a constatat că pe acesta nu există semne exterioare

referitoare la vreo conductă. Terenul în litigiu de 33 mp. este situat

între trotuar și proprietatea de 307 mp. a reclamantei împrejmuită cu

gard.

Intrarea la terenul reconstituit

reclamantei se face dinspre strada F., reclamanta betonând o parte din terenul

în litigiu pe care intră la terenul său, ambele părți

precizând că aceasta nu a fost și nu este împiedicată de a intra

la terenul reconstituit dinspre str. F.

S-a constatat, de asemenea, că

proprietatea dintre terenul reclamantei și benzinărie nu este împrejmuită

pe latura dinspre stradă, în timp ce celălalt vecin are împrejmuire

spre stradă la limita împrejmuirii făcută și de

reclamantă, iar nu până la trotuar.

Nu s-a constatat că vecinii

terenului în litigiu au fost puși în posesie și au ocupat

suprafața de teren pe care există această conductă

pluvială.

Așa cum a precizat și

apelanta-pârâtă, prezentă la fața locului, nu s-a putut trece la

decopertare și efectuarea de săpături pe teren pentru a se

identifica această conductă, întrucât necesită aprobări

speciale care nu s-au dat în cauză.

Din schița terenului, depusă

la doar de apelantă, rezultă că este efectuată

mențiunea existenței unei rețele de canalizare pe terenul în

litigiu, precizându-se că „atenție se va păstra o bandă de

lucra de 5 m. de o parte și de alta a rețelei de canalizare pe

toată lungimea ei."

De asemenea, și în avizul R.R.,

dat la punerea în posesie a reclamantei, se menționează că

potrivit normelor de protecția muncii și a tehnologiei de lucru

pentru remedierea avariilor este necesară o bandă de lucru, zonă

în care nu se face punerea în posesie, fiind identificată zona unde se

află conducta pluvială.

Se constată astfel că, din

probele administrate în cauză rezultă că pe terenul în litigiu

există rețeaua de canalizare pluvială a Municipiului Pitești,

zonă necesară pentru intervenție în cazul avariilor.

Potrivit normelor tehnice edilitare

zona de protecție a acestei canalizări este de 3 m. de o parte

și de alta a generatoarelor exterioare ale canalului pluvial, ea ocupând

terenul în litigiu ce excede celui retrocedat în condițiile Legii nr. 18/1991.

Nu este vorba de o conductă de

gaze, așa cum a pretins apelantul, însă restituirea terenului

declarat zonă de protecție a rețelei edilitare (la punerea în

posesie a restului terenului) este interzisă fără ca aceasta

să însemne, însă, că trecerea reclamantei în scopul

intrării pe proprietatea sa ar fi împiedicată pe acest teren.

Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, cu modificările ulterioare, în cazul în care construcțiile

expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana

îndreptățită poate obține restituirea în natură a

părții de teren rămasă liberă pentru cea ocupată

de construcții noi autorizate, cea afectată servituților legale

și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii

stabilindu-se în echivalent.

În speță se constată

însă, așa cum s-a arătat mai sus, că este vorba despre o afectare

de amenajare de utilitate publică a localității urbane, astfel

încât restituirea în natură a fost greșit dispusă de

instanța de fond.

Potrivit art. 2 alin. (7) din Legea nr.

10/2001, referitor la valoarea despăgubirilor se constată că

acestea trebuie reduse cu valoarea actualizată a despăgubirii primite

de persoana expropriată la data preluării proprietății

pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită.

Celelalte mențiuni din

dispozitivul hotărârii atacate

vor fi menținute.

Împotriva Deciziei nr. 88/ A din 22

iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a declarat

recurs, în termen, reclamanta B.G. care, invocând motivele prev. de art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., a criticat-o pentru nelegalitate, având în vedere

următoarele aspecte:

În primul rând se susține

că, din imobilul teren, deținut inițial de reclamantă, i-a

fost restituită în natură numai suprafața de 307 mp. teren,

nefiindu-i retrocedată chiar partea de acces spre strada principală, în

suprafață de 33 mp., constând într-o fâșie cu lățime

de 3,50 m. și lungime de 10 m., teren situat pe lățimea

întregului teren retrocedat inițial și că accesul la terenul

restituit este blocat, neexistând acces la  str. F.

Se mai arată că, prin

expertiza efectuată în apel, concluziile expertului nu au fost complete,

deoarece a răspuns la un singur obiectiv, față de cele stabilite

de către instanță.

Se susține că, procedând în

acest mod instanța de apel nu a respectat dispozițiile de îndrumare

date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7131

din 01 iulie 2009, deoarece nu a stabilit cu certitudine dacă conducta

pluvială există sub terenul în suprafață de 33 mp.

Deși instanța a admis

obiecțiunile la expertiza efectuată în cauză, ulterior a revenit

asupra acestora fără să aibă în vedere că Primarul

Municipiului Pitești nu a depus la dosarul cauzei, în original,

documentele de urbanism și amenajare, care să ateste existența

conductei pluviale.

În plus, deși instanța de

apel a efectuat o cercetare la fața locului și a stabilit că nu

există indicii care să ateste existența conductei pluviale,

totuși, în afara probelor administrate, a reținut că pretinsa

conductă ar trece pe sub terenul în litigiu.

Hotărârea instanței de apel

este criticată și pentru faptul că nu a avut în vedere problema

fundamentală dispusă prin decizia Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în sensul de a stabili dacă pretinsa conductă

pluvială constituie un impediment la restituirea în natură a

terenului și nu a analizat situația blocării accesului

recurentei-reclamante la proprietatea restituită în suprafață de

307 mp. din str. F.

Hotărârea pronunțată în

apel mai este criticată pentru faptul că a reținut, în

absența unor documente, că trecerea reclamantei spre proprietatea de

307 mp. pe terenul de 33 mp., care, (de fapt aceasta pretinde că este

proprietatea sa), să fie făcută cu plata unor taxe de trecere

stabilite de Primăria Municipiului Pitești.

Referitor la despăgubirile ce se

cuvin reclamantei, se susține că nu a fost examinată

această cerere nici în fond și nici în apel, ignorându-se faptul

că exproprierea s-a realizat când reclamanta era minoră, că nu a

primit nicio despăgubire ori altă locuință.

În această situație, se

susține că este nelegală despăgubirea acordată

reclamantei deoarece nu s-a avut în vedere suma ce i s-a dat la data

exproprierii, ce trebuia scăzută din suma acordată la

această dată.

Se susține că, sub acest

aspect hotărârea instanței de apel este nelegală, cu o motivare

contradictorie.

În final, recurenta susține

că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

nerespectată și sub aspectul îndrumării prin care s-a dispus ca

Primarul Municipiului Pitești să depună la dosarul cauzei, în

original, documentele de urbanism și amenajare a teritoriului, care

să ateste traseul conductelor pluviale.

Examinând recursul reclamantei prin

prisma criticilor formulate și expuse mai sus, Înalta Curte reține

că acestea sunt fondate în raport de considerentele ce urmează:

Prin notificarea înregistrată sub

nr. 607/25552 din 12 iulie 2001, reclamanta B.G. a solicitat restituirea în

natură a terenului în suprafață de 33 mp. ce face parte dintr-un

trup de teren mai mare de 340 mp. situat în Pitești, str. F., expropriat

prin Decretul nr. 126/1986.

Din suprafața totală

reclamantei i-a fost restituită suprafața de 307 mp., fiindu-i

refuzată restituirea suprafeței de 33 mp.

Această suprafață este

situată în continuarea suprafeței de 307 mp. cu motivarea că, în

raport de constatările expertului, pe o parte din amplasamentul fostei

proprietăți a reclamantei se află rețeaua de canalizare

pluvială a localității, ceea ce constituie, în conformitate cu

prev. art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, un impediment la restituirea

bunului în natură.

Art. 1 alin. (1), art. 9 alin. (1)

și art. 10 din Legea nr. 10/2001 instituie prevalența restituirii în

natură a bunurilor preluate în mod abuziv în perioada de

referință reglementată de lege.

Impedimentele de restituire în

natură, ce se constituie în excepție de la regula evocată, sunt

de strictă interpretare și aplicare și presupun determinarea, în

faza administrativă a procedurii și, consecutiv în cea

judiciară, în cazul declanșării controlului jurisdicțional,

a amenajărilor de utilitate publică (subteran și suprateran) ce

fac posibilă soluția legiuitorului de reparare a prejudiciilor

produse prin preluarea bunurilor de către stat.

În acest scop, legea specială

impune identificarea terenului, a destinației sale, cât și a

existenței amenajărilor de utilitate publică, prevăzute de

lege, operațiune ce presupune alături de opiniile specialiștilor

în materie și anexarea documentațiilor de urbanism și amenajare

a teritoriului din care să rezulte, în ce măsura există vreun

impediment, din cele prevăzute de lege.

Prin Decizia civilă nr. 7131 din 01

iulie 2001, Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o

primă fază procesuală, a admis recursul declarat de

reclamantă, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza la

aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

A ajuns la această concluzie, în

primul rând pentru că lucrarea de specialitate efectuată în apel,

deși făcea referire la existența unor conducte pe terenul în

litigiu, se exprima în termeni echivoci („posibil un traseu al conductei de

canalizare pluviale îngropată”), ceea ce inducea incertitudine în starea

de fapt a cauzei deduse judecății, cu consecințe asupra

aplicării corecte a legii și impunea completarea sau refacerea

lucrării de specialitate, în scopul identificării, cu certitudine, a

traseului acestei conducte.

Prin aceeași hotărâre s-a

reținut că într-o altă expertiză judiciară, privind

același imobil, administrată cu ocazia judecării unei cereri de

revendicare a imobilului, a fost evidențiată o altă stare de

fapt cu privire la existența respectivei conducte, în sensul

amplasării sale sub trotuarul alăturat parcelei restituite și nu

pe acest teren.

Schițele întocmite privind

terenul în litigiu au relevat că terenurile învecinate celui în

discuție au graniță spre str. F., la limita trotuarului acestei

străzi. Acest lucru ar implica pentru aceste persoane, (în măsura în

care ar fi reală susținerea privind amplasarea conductei sub terenul

reclamantei), faptul că aceeași împrejurare nu a constituit un

impediment în buna utilizare atât a terenului, cât și a conductei

menționate. Se impune în aceste condiții a se determina cu necesitate

și a se stabili în ce măsură restituirea terenului, în cazul în

care traseul conductei s-ar afla în subteranul terenului solicitat, ar afecta normala

utilizare a acestei amenajări.

În urma reînregistrării cauzei

pentru rejudecare, s-a efectuat o nouă expertiză, de către

experta D.V., dar care din toate obiectivele indicate de către

instanță a răspuns la unul singur.

Instanța de apel a admis

obiecțiunile formulate la expertiză de către reclamantă, care

au vizat:

- identificarea cu certitudine a

traseului conductei de canalizare pluvială;

- să se stabilească

dacă traseul conductei trece pe sub suprafața de 33 mp. și, în

caz afirmativ, dacă această împrejurare ar afecta sau nu buna

utilizare a acestei amenajări și nu ar constitui un impediment la

restituire („să se indice actele de proprietate ale vecinilor terenului

revendicat pe care se pretinde că le-a valorificat și să

stabilească în mod cert dacă aceste persoane au acces la terenurile

lor din str. F.”);

- să se verifice

documentațiile de urbanism și amenajare a teritoriului, în original, cerute

și, eventual, să se efectueze lucrări subterane de identificare

a pretinsei conducte și să precizeze în mod cert dacă aceasta

există și dacă traseul ei trece pe terenul de 33 m.

Cu toate că aceste obiective au

fost stabilite prin noua expertiză, ca urmare a îndrumărilor date de

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia precitată

și că instanța a admis obiecțiunile la expertiză, în

mod nejustificat, ulterior instanța a revenit asupra acestora, neconsiderându-le

utile, neținând seama de faptul că Primarul Municipiului Pitești

nu a depus la dosar, în original, documentele de urbanism și amenajare,

care să ateste existența conductei pluviale, ignorând astfel dispozițiile

de casare care sunt obligatorii pentru instanța reinvestită cu judecarea

cauzei după casare.

De asemenea, fără

existența unor documente la dosar, greșit instanța de apel a

reținut că, Primarul Municipiului Pitești nu se opune ca

reclamanta să treacă pe spațiul verde la proprietatea sa, în

timp ce reprezentantul pârâtului, prezent la cercetarea la fața locului, a

solicitat în mod expres să plătească taxa de trecere ca și

ceilalți vecini pentru terenul închiriat.

Astfel, se pretinde reclamantei o

taxă de trecere la proprietatea sa, pe terenul în litigiu, (care de fapt ar

fi tot terenul acesteia).

Pe de altă parte, în

legătură cu despăgubirile la care reclamanta este

îndreptățită, cererea acesteia nu a fost analizată în

raport de faptul că terenul reclamantei a fost expropriat în perioada în

care aceasta era minoră, nefiind dovezi din care să rezulte că a

primit despăgubiri ori o altă locuință, fiind neclarificat aspectul

legat de cuantumul despăgubirilor pretinse a fi acordate la data

exproprierii și cel ce ar urma să i se acorde în virtutea cererii

formulate.

În această situație, se

impune clarificarea situației imobilului, prin respectarea celor dispuse

prin decizia de casare pronunțată anterior, decizie ale cărei

îndrumări nu au fost respectate.

În speță, instanța de

apel nu a respectat dispozițiile date prin Decizia civilă nr. 7131

din 01 iulie 2009, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

sensul că nu a stabilit cu certitudine dacă conducta pluvială

este amplasată sub terenul de 33 mp., în sensul celor arătate

anterior.

Procedând astfel, instanța de

apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, privitoare la identificarea

traseului conductei pluviale și, pe cale de consecință, se

impune efectuarea unei noi expertize tehnice care să răspundă la

toate îndrumările dispuse prin respectiva hotărâre, pentru a se stabili

adevărul judiciar în cauză.

În raport de cele expuse, criticile formulate

de reclamantă fiind întemeiate, urmează ca recursul să fie

admis, să se caseze decizia recurată și cauza să fie

trimisă spre rejudecarea apelului.

Cu prilejul rejudecării,

instanța va avea în vedere întocmirea unui raport nou de expertiză,

prin care să se răspundă la îndrumările ce s-au dat prin Decizia

nr. 7131 din 01 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, care sunt obligatorii, conform dispozițiilor art. 315 (1)

C. proc. civ., având în vedere și criticile formulate prin prezentul

recurs.

Numai după completarea probelor,

și apoi după reexaminarea în ansamblu a acestora, instanța va

putea hotărî și va fi în măsură să decidă, în

deplină cunoștință de cauză, asupra cererii de chemare

în judecată formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

B.G. împotriva Deciziei nr. 88/ A din 22 iunie 2010 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează decizia atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 aprilie 2011.