ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6513/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 547/109 reclamanții M.G., M.I.V. și M.R.J., în

contradictoriu cu pârâții Primarul și Primăria municipiului Pitești, au

solicitat anularea dispoziției din 2007 emisă de Primarul municipiului Pitești și

restituirea în natură a terenului în suprafață de 360 mp sau acordarea de

despăgubiri bănești pentru același imobil situat în P., jud. Argeș.

În motivarea cererii, reclamanții au

arătat că au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri

bănești pentru terenul în suprafață de 360 mp., pe care l-au dobândit în baza contractului

de vânzare-cumpărare din 16 februarie 1976, și care, în baza Decretului nr. 57/1987,

a fost expropriat.

Potrivit certificatului din 3

octombrie 1991 emis de Primăria municipiului Pitești, în matricola de impunere

a clădirilor și terenurilor figurau cu suprafața de 735 mp. teren construit și

neconstruit, pentru care plăteau impozit anual, din care face parte și terenul

în suprafață de 360 mp. astfel că se impune anularea dispoziției ca fiind

nelegală și abuzivă și restituirea în natură a acestui teren sau acordarea de despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 220 din 4 noiembrie

2008, Tribunalul Argeș a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că prin dispoziția

contestată au fost respinse notificările prin care reclamanții au solicitat restituirea

în natură a terenului în suprafață de 360 mp., sau despăgubiri bănești pentru acesta,

deoarece reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate, aceștia deținând

terenul în folosință pe durata existenței construcției, potrivit art. 30 din Legea

nr. 58/1974, conform contractului de vânzare-cumpărare din 16 februarie 1976; că,

potrivit acestui contract, soții M.G. și M.N. au cumpărat de la numita S.T. o construcție

compusă din cinci camere, pivniță, baie, bucătărie, două magazii și șopron, situată

în Pitești, iar terenul aferent construcției în suprafață de 527,25 mp. nu a făcut

obiectul înstrăinării, ci a urmat regimul juridic prevăzut de Legea nr. 58/1974;

că M.G. a primit din partea statului în folosință pe durata existenței construcției,

cu plata unei taxe anuale, terenul în suprafață de 527,25 mp.; că la momentul aplicării

Legii nr. 18/1991 construcția cumpărată era demolată; că M.N. a fost expropriată

cu o suprafață de 360 mp. conform Decretului nr. 57/1987, iar reclamanții sunt moștenitorii

acesteia, cărora, potrivit Legii nr. 18/1991, li s-a reconstituit dreptul de proprietate

pentru 386 mp. teren.

S-a conchis de către prima instanță, că

terenul în suprafață de 527,25 mp. nu a fost niciodată proprietatea soților M. și

că atâta timp cât au primit în baza Legii nr. 18/1991 suprafața de 386 mp. și cum

în decretul de expropriere autoarea lor figurează numai cu 360 mp. teren, reclamanții

nu mai sunt îndreptățiți la restituire nici în natură și nici în echivalent, în

condițiile Legii nr. 10/2001, a acestei suprafețe de teren.

Prin decizia civilă nr. 70/A din 27

martie 2009, Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanții M.G., M.I.V. și M.R.J., reținând, în esență, că reclamanții

nu au dovedit, cu actele existente în dosar, că au fost proprietarii terenului

în suprafață de 527,25 mp.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din

16 februarie 1976, M.G. și M.N. au cumpărat numai o construcție, iar terenul aferent

acesteia, în suprafață de 527,25 mp. a trecut la stat, conform prevederilor Legii

nr. 58/1974, iar M.G. a primit terenul în folosință pe durata existenței construcției,

așa după cum rezultă din autorizația din 19 decembrie 1975.

În cauză s-a efectuat o expertiză tehnica

de către expertul B.P., din concluziile căreia rezultă că din suprafața de 527,25

mp., reclamanții au primit în baza Legii nr. 18/1991 suprafața de 386 mp., iar diferența

de 141,25 mp. teren nu poate fi restituit în natură, întrucât face parte din terenul

aferent blocului X, respectiv construcția propriu zisă și zona de siguranță de blocului.

S-a concluzionat, că indiferent de data

demolării construcției, care prezintă mai puțină importanță în cauză, din terenul

primit în folosință, urmare încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 1976,

M.G. a primit deja 386 mp., prin reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, astfel

că acest teren nu mai poate fi retrocedat și în baza dispozițiilor Legii nr.

10/2001, restul terenului de 141,25 mp. fiind ocupat de blocul X și zona de

siguranță a acestuia, este imposibil a fi restituit în natură și că nu pot fi

acordate nici despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 141,25 mp., întrucât

Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nu mai prevede

acordarea de despăgubiri.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs,

în termen legal, reclamanții M.G., M.I.V. și M.R.J., criticând-o pentru nelegalitate,

potrivit art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanții

au arătat că instanța de apel, în mod greșit, a apreciat că terenul în

suprafață de 360 mp. nu face parte din terenul expropriat, întrucât așa cum

rezultă din înscrisurile depuse la dosar și din cuprinsul raportului de

expertiză tehnică topografică efectuat în cauză, terenul solicitat în temeiul

Legii nr. 10/2001 face parte din terenul expropriat prin Decretul nr. 57/1987,

teren pentru care nici până în prezent nu au primit o justă și echitabilă

despăgubire.

Mai mult decât atât, instanța trebuia să

observe faptul că terenul nu putea fi reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, nefăcând

obiectul acestei legi. Astfel, la o cercetare atentă a cauzei și a probelor care

au fost exhibate în fața instanței de fond, se poate observa faptul că terenul

de 360 mp. solicitat spre restituire în natură, în principal, și acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale, în subsidiar, a format obiectul Decretului

de expropriere nr. 57/1987 pentru care nu au fost acordate despăgubiri.

O altă critică constă în aceea că prin

decizia recurată se reține că terenul solicitat nu poate fi retrocedat, întrucât

a fost deja retrocedat încă din anii 1992, 1999, respectiv 2003, prin titlurile

de proprietate existente la dosar.

Or, titlurile despre care face discuție

instanța de apel sunt emise pentru o altă suprafața de teren decât cea în

litigiu, respectiv pentru suprafața de 386 mp. conform contractului

vânzare-cumpărare din 1976, iar nu pentru suprafața solicitată spre retrocedare

și care a fost expropriată.

Pe de altă parte, se arată că instanța

face vorbire de o suprafață de teren de 141,25 mp. Care se ocupă de construcția

blocului X și zona de siguranță a acestuia, așa încât este imposibil a fi

restituit în natură, în schimb nu se motivează de ce nu se acordă despăgubiri

în condițiile legii speciale, fiind prevăzută această posibilitate.

Examinând decizia în limita criticilor

formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., instanța

constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenți-reclamanți au solicitat restituirea

în natură a suprafeței de teren de 368 mp., în principal, sau acordarea de

despăgubiri bănești în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă,

în subsidiar, în condițiile Legii nr. 10/2001, ce a fost dobândită în baza

contractului de vânzare-cumpărare din 16 februarie 1976, autentificat în

registrul de transcripțiuni din 16 februarie 1976.

În baza acestui contract, reclamanții,

în calitate de cumpărători au dobândit dreptul de proprietate asupra

construcției, iar terenul aferent în suprafață de 527,25 mp. nu a făcut

obiectul vânzării și a „urmat regimul jurididc prevăzut de Legea nr. 58/1974”.

Potrivit art. 30 alin. (2) din Legea

nr. 58/1974, „în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții

trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor

art. 56 alin. (3) din Legea nr. 4/1973", iar potrivit alin. (3) al aceluiași

text de lege „dobânditorul construcției va primi, din partea statului, în folosință,

terenul necesar în limitele prevăzute de art. 8 și art. 17 din prezenta lege, iar

atribuirea se face pe durata construcției, cu plata unei taxe anuale, potrivit Legii

nr. 3".

În speță, urmare a încheierii contractului

de vânzare-cumpărare din 16 februarie 1976, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea

nr. 58/1974, terenul aferent în suprafață de 527,25 mp., a trecut în

proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri către vânzător, iar reclamantului

M.G. i-a fost atribuită această suprafață de teren în folosință pe perioada existenței

construcției.

Reclamanții susțin că titlurile de proprietate

s-au emis pentru suprafața de teren de 386 mp., „conform contractului de

vânzare-cumpărare din 1976".

Prin urmare, reclamanții au primit în

natură suprafața de 386 mp. în temeiul Legii nr. 18/1991, ce face parte din suprafața

de 527,25 mp., trecută în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 10/2001, sunt îndreptățiți, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii

constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Așa cum s-a stabilit în cauză, la data

preluării statului, a suprafeței de 360 mp., în anul 1987, prin expropriere, terenul

nu se afla în proprietatea autoarei M.N.

Mai mult, chiar în susținerea prezentei

contestații, formulată în temeilul Legii nr. 10/2001, reclamanții au arătat că

suprafața expropriată pentru care solicită acordarea de despăgubiri a fost

dobândită „în baza contractului de vânzare-cumpărare din 16 februarie 1976”,

însă în baza acestui contract nu au dobândit în propritate nicio suprafață de

teren, ci numai construcția.

Prin urmare, corect a reținut instanța

de apel că terenul solicitat de reclamanți a fost retrocedat acestora în baza

Legii nr. 18 /1991.

Pe de altă parte, în speță, deși

reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei M.N. asupra

terenului în suprafață de 360 mp., în promovarea prezentului litigiu aceștia se

prevalează de faptul că, în baza Decretului nr. 57/1987 s-a expropriat de la

autoarea M.N. suprafața de 360 mp. Situată în Pitești.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea

dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ său

de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, însă această

prezumție relativă de proprietate nu operează în privința

recurenților-reclamanți, deoarece intimata-pârâtă a făcut dovezi în sensul că

reclamanții dețineau imobilul cu titlu de folosință și nu în calitate de

proprietari la data preluării acestuia de către stat.

Față de considerentele expuse, se

constată că soluțiile instanțelor de fond și apel sunt legale, deoarece

reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în

litigiu, și, implicit, a calității de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.

Așa fiind, instanța, în baza art. 312

alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanții M.G.,

M.I.V. și M.R.J., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, recursul declarat de

reclamanții M.G., M.I.V. și M.R.J. împotriva deciziei nr. 70/A din 27 martie

2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflictele

de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 decembrie 2010.