ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1894/2015

Asupra cauzei civile de față constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1593/ R din 174 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr. 1648/177/2010, s-a constatat nul recursul civil declarat de reclamanții B.L.G. și B. L., în contradictoriu cu intimații B.C.P. I. Aleșd, F.D., B.C., B.l. și D.S., împotriva deciziei civile nr. 210/ A din 12 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor. Împotriva acestei decizii, au formulat contestație în anulare B.L.G. și B.E.L., iar prin decizia nr. 5414/ R din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, contestația în anulare a fost respinsă. Împotriva acestei din urmă decizii, contestatorii B.L.G. și B.E.L.

au declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 decembrie 2013. Prin încheierea de ședință din data de 16 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru lipsa părților. La data de 2 iunie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a cererii de revizuire, fixându-se termen de judecată la 25 septembrie 2015. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligenta a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Acesta este și cazul, în speță, întrucât, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., măsură dispusă la termenul din 16 mai 2014, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an, fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului, Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 16 mai 2015, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nici o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul cu a cărui judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE

MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constata perimat recursul declarat de contestatorii B.L. G. și B.E.L. împotriva deciziei nr. 5414/2013 - R din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2015.