ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1490/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 31 iulie 2015, pârâții A. și B. au formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 235/2015- R din 23 iunie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în Dosarul nr. x/271/2012, cererea de revizuire fiind înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, sub nr. x/35/2015.

Prin Încheierea de ședință publică din 24 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în Dosarul nr. x/35/2015, s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., și trimiterea dosarului la arhiva instanței spre păstrare până la intervenția părții interesate. S-a reținut că nici la a doua strigare a cauzei părțile nu s-au prezentat și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa acestora.

Prin Decizia civilă nr. 113/2017, pronunțată la data de 22 iunie 2017, în Dosarul nr. x/35/2015, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a constatat perimată cererea de revizuire introdusă de revizuenții B. și A., în contradictoriu cu intimații C., D. și Consiliul Local al Municipiului Oradea, împotriva Deciziei civile nr. 235/2015-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. x/271/2012.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele motive:

Conform disp. art. 248 C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu. Potrivit dispozițiilor art. 252 C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Pentru a opera perimarea trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții, care se desprind din prevederile art. 248 C. proc. civ. și anume: învestirea instanței cu o cerere care a declanșat o judecată în primă instanță sau într-o cale de atac, rămânerea pricinii în nelucrare timp de un an în materie civilă și lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Cea de-a treia condiție, exprimă caracterul de sancțiune procedurală al perimării.

S-a constatat că toate cele trei condiții sunt îndeplinite în speță. Astfel, termenul de perimare prevăzut de art. 248 C. proc. civ. a început să curgă de la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.

Curtea a reținut că împotriva Încheierii din data de 24 septembrie 2015 prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul disp. art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuenții au declarat recurs, la data de 14 martie 2016, ce a fost respins ca inadmisibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 810 din 19 aprilie 2016. De asemenea, un al doilea recurs, declarat la data de 10 octombrie 2016 de către revizuenți împotriva aceleiași încheieri, a fost respins ca inadmisibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 270 din 21 februarie 2017.

Instanța a apreciat că, cele două cereri de recurs nu au avut ca efect întreruperea termenului de perimare, potrivit art. 249 C. proc. civ. perimarea întrerupându-se prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Pentru ca un act de procedură să aibă ca efect întreruperea termenului de perimare trebuie să fie valabil făcut, un recurs inadmisibil neputând produce o asemenea consecință.

S-a mai reținut că, prin cererea înregistrată la instanță la data de 16 iunie 2017, revizuenții B. și A., au solicitat menținerea în continuare a suspendării cauzei, nefiind cazul de perimare, întrucât nu au avut acces la dosar, deoarece recursul s-a judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 21 februarie 2017, fără să primească rezultatul. În data de 27 aprilie 2017 dosarul se afla tot la Înalta Curte de Casație și Justiție, fapt consemnat de Curtea de Apel Oradea în Încheierea de ședință din 27 aprilie 2017 în Dosarul nr. x/35/2017. Nici în cursul lunii mai nu au avut acces la dosarul cauzei, spunându-li-se mereu că dosarul se află la București, condiții în care nu au avut acces la dosar, fiindu-le imposibil de a face noi demersuri în instanță, iar discutarea perimării este abuzivă și mai ales fără temei legal.

Curtea a apreciat ca nefondată această cerere, constatând că dosarul s-a aflat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea cererilor de recurs formulate de revizuenți împotriva Încheierii din data de 24 septembrie 2015. Revizuenții ar fi avut însă posibilitatea să solicite repunerea pe rol a cauzei pe toată durata suspendării.

Raportat la aceste considerente, întrucât de la data suspendării cauzei a trecut mai mult de un an, fără ca părțile să fi stăruit în continuarea judecății, fiind incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ., instanța, în baza art. 252 C. proc. civ., a constatat perimată cererea de revizuire formulată, reținând că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, revizuenții A. și B., solicitând admiterea recursului, și menținerea suspendării judecății cauzei.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 și 8 ale art. 488 Noul C. proc. civ., recurenții- revizuenți au relevat, pe scurt, situația de fapt în dosar, și au criticat decizia recurată ca fiind abuzivă și, mai ales, fără temei legal, invocând, în esență, următoarele motive:

În toată perioada analizată, s-au făcut demersuri în termen legal, astfel: în data de 14 martie 2016 au declarat recurs, care s-a judecat în data de 19 aprilie 2017 la Înalta Curte de Casație și Justiție și, nemulțumiți de rezultat, în data de 24 august 2016 au declarat recurs, recurs care s-a judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție în 21 februarie 2017, fără să primească rezultatul.

În data de 27 aprilie 2017, dosarul se afla tot la Înalta Curte de Casație și Justiție, fapt consemnat de Curtea de Apel Oradea în Încheierea de ședință din 27 aprilie 2017, în Dosarul nr. x/35/2017.

Au susținut recurenții-revizuenți că nici în cursul lunii mai nu au avut acces la dosarul cauzei, spunându-li-se că dosarul se află la București și, în aceste condiții în care nu au avut acces la dosar, era imposibil de a face noi demersuri în instanță, iar discutarea perimării este abuzivă și, mai ales, fără temei legal.

Legal citat, intimatul Consiliul Local al Municipiului Oradea a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată pe rolul instanței la data de 7 septembrie 2017, prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind inadmisibil.

Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția de inadmisibilitate a recursului invocată de către intimatul Consiliul Local al Municipiului Oradea prin întâmpinarea formulată, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi primită, inadmisibilitatea, în sine, vizând un fine de neprimire a cererii - în speță, a cererii de recurs.

Or, față de prevederile art. 253 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, potrivit cu care, "(2) Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.", Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este admisibil, partea având deschisă calea de atac, excepția inadmisibilității urmând a fi respinsă, ca nefondată.

De altfel, deși invocă o atare excepție de inadmisibilitate, din analiza argumentelor aduse în dezvoltare se constată că intimatul evocă, de fapt, aspecte privitoare la fondul cauzei, apreciind că, soluționând litigiul în sensul constatării perimării, instanța de judecată a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, realizând o interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În primul rând, sub aspectul dreptului procesual, Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în prezenta cauză nu sunt incidente prevederile Noului C. proc. civ., procesul fiind început în anul 2012 - 30 iulie, deci, mult înainte de intrarea în vigoare a noii legi de procedură civilă.

Astfel, cât privește temeiul de drept invocat de recurenții- revizuenți în susținerea recursului, și anume, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Noul C. proc. civ., față de prevederile art. 25 din Noul C. proc. civ. cu privire la legea aplicabilă proceselor în curs, care, la alin. (1), prevăd că: "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", valorificarea nemulțumirilor față de hotărârea pronunțată în cadrul cererii de revizuire în cauză se putea face doar prin exercitarea căii de atac din vechea reglementare - în speță, art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

Ca atare, criticile formulate de recurenții - revizuenți A. și B. împotriva deciziei civile recurate vor fi analizate din perspectiva încadrării acestora în prevederile art. 304 din Vechiul C. proc. civ., critici ce se găsesc a fi nefondate.

Cu titlu prealabil, se constată că recurenții-revizuenți au invocat motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

Prin raportare la criticile dezvoltate prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că acestea pot fi subsumate doar motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din același act normativ, care prevede că modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, invocat prin cererea de recurs, vizează situația în care hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Având în vedere că recurenții-revizuenți nu au dezvoltat critici care să vizeze nemotivarea hotărârii ori că aceasta ar cuprinde motive contradictorii, instanța supremă constată că motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 a fost invocat strict formal, nefiind incident în prezenta cauză.

Înalta Curte urmează a înlătura, ca nefondat, și cel de-al doilea motiv de recurs invocat, subsumat cazului de modificare prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reținând că, în mod corect și legal cu aplicarea prevederilor art. 248, coroborat cu art. 242 alin. (1) C. proc. civ., instanța a constatat perimată cererea de revizuire.

Astfel, în cauză, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 24 septembrie 2015, stabilit pentru judecarea cererii de revizuire și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că niciuna dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Prin urmare, perimarea implică prezumția de renunțare tacită a părții la judecată și constituie, totodată, o sancțiune a pasivității ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac recurs, contestație, revizuire, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum și a oricăror persoane juridice.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act procedural făcut în cauză. El se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării, respectiv se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa.

Perimarea este indivizibilă, în sensul că cererea de perimare sau actul întrerupător de perimare făcut de unul din reclamanți sau pârâți, folosește și celorlalți. Perimarea se constată din oficiu sau la cerere și are ca efect stingerea procesului, fără a stinge însă dreptul la acțiune, care poate fi exercitat cât timp nu este prescris.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 25 din 17 ianuarie 2002, a statuat că: "perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții."

În speță, de la data suspendării judecății, 24 septembrie 2015, niciuna din părți nu a depus diligente pentru repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, iar de la data ultimului act procedural a trecut mai mult de un an, timp în care cauza a rămas în nelucrare.

Înalta Curte apreciază că, așa cum corect a reținut și instanța de revizuire, recursurile exercitate în cauză de revizuenți nu sunt apte să producă efectul întreruptiv de perimare, așa cum eronat se susține de către aceștia, aceste acte procedurale îndeplinite și demersurile întreprinse nu pot avea semnificația unor acte întrerupătoare a termenului de perimare.

Astfel, potrivit prevederilor art. 250 alin. (3) C. proc. civ., "Perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa".

Perimarea, potrivit prevederilor art. 249 alin. (1) din Cod, se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Recurenții-revizuenți aveau obligația să întrerupă cursul perimării prin îndeplinirea unui act de procedură în vederea judecării procesului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 249 C. proc. civ., mai ales că aveau interesul în soluționarea cererii de revizuire, caz în care trebuiau să solicite în termen util repunerea cauzei pe rol, pentru a evita împlinirea termenului de perimare.

Or, recurenții-revizuenți nu au procedat, anterior acestui moment, la îndeplinirea vreunui act de procedură care să aibă drept consecință repunerea cauzei pe rol, fiind efectuate simple diligențe ale acestora și fără a fi aduse în vreun fel la cunoștința instanței de judecată a revizuirii.

Astfel, Înalta Curte reține că împrejurările invocate de recurenți în sensul că au exercitat alte recursuri în cauză, și fără a le fi adusă la cunoștință soluția pronunțată, ori faptul că dosarul s-ar fi aflat în continuare la instanța din București, nu pot fi apreciate ca împiedicându-i de a stărui în judecată și fiind mai presus de voința acestora, și nu sunt de natură a constitui un impediment care să suspende perimarea, în sensul textului legal, câtă vreme, mai ales, soluțiile sunt publicate pe portal, partea putând oricând să ia la cunoștință de aceasta.

De aceea, recurenții-revizuenți nu pot pretinde că ar fi contrar legii să suporte consecințele unei sancțiuni (perimarea), care este destinată părții împrocesuate, tocmai pentru că, nefiind terț față de judecată, ci având cauza uneia dintre părți, va suporta, ca atare, consecințele în privința modalității în care se repercutează efectele judecății.

Așa fiind, în raport de prevederile art. 250 alin. (3) C. proc. civ., pentru toate argumentele mai sus-expuse, cursul perimării nu a fost suspendat, cum eronat s-a susținut de către recurenții-revizuenți, și, având în vedere faptul că termenul de perimare de un an a început să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, în speță, de la data de 24 septembrie 2015, termen ce s-a împlinit la data de 24 septembrie 2016, conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., în cauză sunt incidente dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând că în cauză nu este incident vreunul dintre cazurile de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249 și art. 250 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în mod corect și legal instanța de revizuire, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, a constatat perimată cererea de revizuire.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 113/2017 din 22 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în Dosarul nr. x/35/2015.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2017.

Procesat de GGC - N